RSS Feed

Mazeta, Trompeta şi Opereta

vezi toate articolele de
15 Jul 2014 la 14:25 27 comentarii 1777 vizualizari.

Am văzut eu alt film? De unde “face praf”?

Băsescu a încercat să se pună într-o postură de superioritate, interlocutorii au refuzat jocul şi l-au tratat cu sictir. Nici el nu căuta răspunsuri, nici ei nu şi-au propus să le dea. Nici unul nu-şi urmărea fişa postului, toţi trei dau pe-afară de incompetenţă.

Ioana Petrescu este cam prolixă şi lălăită – clar necoaptă pentru un scaun aşa înalt. Dacă e greu să-i comunici o idee simplă unui singur interlocutor, oare ce reuşeşti să transmiţi către zece mii de angajaţi, din şef în şef? Chiar şi aşa, cifrele şi argumentele au fost de partea ei – Băsescu vorbeşte din burtă când spune că reducerea impozitului pe venit şi a CAS n-au redus evaziunea. Cu toată incoerenţa, l-a ţinut în corzi până la punctul în care l-a forţat să se lepede de însăşi “dreapta”.

Victor Ponta (pe lângă ce ştiam deja despre el: mincinos, narcisist etc) este jalnic la nivel de replică – avea muniţie destulă să-l nenorocească pe interlocutor, cifrele bugetare ale lui Boc; kilometri de autostradă făcuţi sub unul sau sub altul; pregătirea şi prestaţia miniştrilor Pogea sau Ialomiţianu; capcana ieftină cu abrevierea “MTO” – despre care dacă se prindea la ce se referă îi putea replica rapid cum exact guvernarea PDL s-a înhămat la constrângeri fiscale care pentru ţările încă în afara zonei euro sunt doar opţionale. Dar nu a avut replica la timp şi s-a trezit abia la sfârşit să intre în pielea de douchebag. Semn că, dacă nu are timp să pregătească o dezbatere, nu e în stare să se folosească spontan de ce-i cade la îndemână şi că după două-trei întâlniri faţă în faţă va pierde cam orice finală la prezidenţiale. Doamne-ajută!

Traian Băsescu – cabotin, gică-contra, încearcă vechea lui carte, care acum mai funcţionează doar la fanii înrăiţi: să susţină un lucru şi opusul său cu aceeaşi convingere şi la nevoie simultan. A ajuns până la a rescrie istoria, spunând că în 2008 prim-ministrul a împins mărirea salariilor profesorilor iar preşedintele s-a opus, când de fapt a fost exact pe dos. Semne ale incompetenţei – demonstrată de atâtea ori – în a-şi face treaba pentru care a fost pus acolo: reglajul fin încât să fie mai bine pentru toată lumea.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala urmareste-i pagina de Twitter urmareste-i pagina de Facebook LinkedIn

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!