Mineritul digital, Cambridge Analytica, olimpiada ipocriziei continuă

Scandalul Cambridge Analytica a generat o nouă competiţie a mirărilor. Uau, se colectează date. Şi se folosesc aşa cinic, chiar și la alegeri. Şi unde o să ajungem? Scandalul în sine are “special” un “flagrant” cu un CEO stupid de la această companie şi mărturia completă a unui insider care ne spune cum l-a cunoscut pe Bannon şi cât de subtile sunt noile genii ae datului cu parul online.

Doar confirmări ferme de lucruri ştiute. În loc să tot stăm în zodia mirării, mai bine am observa chestii colaterale mult mai importante. Să n-o mai facem pe proştii sau să nu mai fim totuşi atât de proşti, dezbaterea ar trebui să fie toată despre cine deţine mormanul de date şi cum le utilizăm.

• principala aberaţie este desigur faptul că imense cantităţi de date publice şi private au ajuns în serverele unor neni care le vând, stochează, trafichează. Sigur, ele pot fi folosite de la ţintirea unui adolescent care iese la prima întânire, până la ţintirea unor zone/persoane vulnerabile în timpul unui război. De aia se fac mulţi ani de zile de când critici serioși au scris apeluri pentru naţionalizarea datelor, transformării lor în avere publică şi utilizarea lor în direcţii convenite democratic.

• dacă tot sărim în capul lui Zuckerberg să nu uităm cu cine se bate. Cu unii care fac din jeg o artă de decenii: familia Murdoch de exemplu. Ultimul scandal e pus de conspiraţionişti leneşi în cârca lui Soros. Nu neg că Clinton şi fanii ei au ajuns cu absurdul şi paranoia negării până la a ataca foşti aliaţi precum businessul din Silicon Valley. Dar mult mai clară e lupta între nişte industrii, nişte giganţi care sunt gata să folosească orice armă pentru supremaţie, aşa cum clară e vulnerabilizarea teribilă produsă de monetizarea datelor de către TOATE marile companii de “minerit digital”.

• Da, o primă etapă ar fi să le vedem la pachet, cu diferenţele dintre ele, dar fără să uităm esenţa, fie că e vorba de Amazon, Alphabet şi altele de prin alte zări: reconfigurarea cetăţenilor digitali îşi are corespondent prin derglementare şi violenţa exploatării în începuturile capitalismului sălbatic pe parcelele agricole pline de iobagi.
• discuția e mult mai amplă decât posibila violare a intimității. Efectele sunt grave și asupra vocilor politice critice, în imprimarea unui soi de conformism violent, ce li se reproșează Chinei sau Rusiei se face și aici un cu touch de civilizație: nu ești la mâna unui stat autoritar, ci pe mâna unor cinici privați care lucrează de multe ori și cu statul.

• Rivalul numărul unu al lui Zuckerberg e mai curând Murdoch, așadar. Să nu uităm totuşi că reţelele sociale au lucrat la greu pentru Obama, dar pe atunci era considerată “inovaţie”, nu subminarea ţării. Să nu uităm că Facebook a lucrat la greu prin subcontractori şi pentru Clinton, până la izbucnirea unui scandal în chiar anul alegerilor. Murdoch a avut prima confruntare faţă în faţă prin 2016 când practic i-a cerut direct lui Zuckerberg să dea o parte consistentă din reclamă către corporaţia sa de ştiri care totuşi cheltuia cu producţia lor. E vorba de o  bătălie mai veche prin care presa clasică a fost pusă pe butuci de Facebook şi Google. Practic ăştia au luat mare parte din publicitatea care altădată susţinea direct producţia de infotainment.

• Războiul de după a fost jegos. Au fost acuzaţii că Murdoch a fabricat inclusiv dovezi că Facebook e un canal pentru agresori sexuali ai copiilor (sigur, că vulnerabilitatea e clară, dar Murdoch ar fi apelat la trupele sale de avocaţi şi mercenari ziarişti ca să fabrice scandalul)

• Murdoch îşi asumă şi presiunea pusă pe Google în Europa, de exemplu, unde au fost impuse mai multe reguli antimonopol. Deci bine ar fi să fim atenți și la dezbaterea din UE unde lobbyștii oricum joacă totntoroiul, culmea ar fi să mai și convertească complet o dorință reală de convertire a practicilor cu noile tehnologii în legi favorabile unor busineesuri de presă mizerabile care nu au nici viitor dar pe care ne trezim că le și subvenționăm

• Lupta Facebook-ului cu “fakenewsul” este poveste de adormit copiii. Sunt motive în chiar esența dezvoltării acestor companii pentru care Google şi Facebook încurajează conspiraţionismul pentru a produce bani – nu există canal mai bun de vânzare decât o ştire falsă bine făcută – am scris mai multe aici.

• De ce tocmai Cambridge Analytica? CEO-ul care dă din gură despre cum au spioni femei, după scenarii de război rece şi 007, nu este doar un monstru de tâmpenie și indiscreţie, este şi cel care ne trânteşte în faţă un adevăr: că mai problematică e infernala competiţie de companii private în piaţa spionajului. De fapt, pe lângă serviciile secrete clasice roiesc mii de subcontractori (da, şi serviciile româneşti fac asta) care tot prelucrează date şi ţintesc diverse segmente sociale în beneficiul unor clienţi tot privați
• tocmai din acest motiv mi-e clar că dacă nu va avea loc o revoluție politică/digitală vom ajunge să reinventăm epoca de piatră în ce privește drepturile, versiunea ”smart„.
  

• scandalul e totuşi bun pentru că unii cetăţeni îşi dau seama cât de mărunt e de exemplu scandalul cu influenţa rusă în alegerile americane. Nişte companii din Rusia care cumpără reclamă pe facebook nici nu se compară cu posibilităţile oferite de piaţa datelor în ultimii ani. Iar specialiştii spun că e abia începutul.

• încă de câţiva ani au ieşit în public companii private de spionaj care oferă pe faţă servicii de hacking, de prelucrare a datelor. Unele au şi fost victime ale atacurilor unor rechini mai mari, au fost lăsate şi fără clienţi, şi fără date.

• De ce o fi Cambridge Analytica un aşa mare scandal, iar acţiunile Palantir (compania lui Peter Thiel, denumirea e, da, luată din Tolkien) sunt considerate în limitele normale. Thiel, care a rămas în boardul de conducere facebook şi după ce şi-a vândut acţiunile, e un exemplu de exploatare cinică a datelor prin interferenţe cu serviciile publice. Palantir a încercat programul său de predicţie a violenţei, un deal secret cu poliţia din New Orleans, încheiat după un scandal.

• problema nu e tehnologia, ci pe mâna cui cade. Că nu boţii sunt rasişti. Dar ce te faci cu un rasist la putere care are şi boţi?

• să subliniem şi că există un soi de autoadvertising agresiv cu tot soiul de genii aitiste cu părul vopsit roz care se închină la genii ale manipulării precum Steve Bannon, cândva sfetnicul lui Trump. Însă ăsta nu e decât balast mitologic inutil. Din punctul ăsta de vedere, Snowden este un exemplu de conduită care nu-şi fabrică biografii care să amestece Stăpânul inelelor cu Ayn Rand şi Căţeluş cu părul creţ. Şi cartea despre trump, “Fire and Fury” care a făcut atâta vâvă nu vorbea decât despre “geniul întunericului” Bannon, cel care nu e de fapt decât unul din mulţii cinici de pe o piaţă care s-au prins că rasismul şi sexismul au potenţial megacomercial, uau, ce surpriză!

Aceste amestecuri de adevăruri cu mitologii bruiază pe de o parte discuţii urgente politice pe care trebuie să le avem în ce priveşte datele private şi noile tehnologii, de cealaltă parte mută atenţia pe câte un personaj (de data asta e comic că e vorba chiar despre Zuckerberg, cel care monetiza până acum linşajul altora, dar aşa e când te pui cu tătuca Murdoch) şi ne face să uităm că au loc mişcări tectonice politice profunde. Nu de la manipularea likeurilor creşte extrema dreaptă şi nu de la facebook simt oamenii că tăvălugul capitalist le poate distruge ireversibil vieţile. Există un lanţ de cutremure politice care sunt tratate caricatural, inadecvat. Adică sunt tratate cu Trump, nu cu Sanders. Cu abureli pe twitter, nu cu schimbări politice radicale în sens social. NU rețeaua socială virtuală e problema, ci aia nevirtuală care e făcută praf, care nu mai asigură uniform educație, sănătate, securitate în fața maimarilor afaceriști sau funcționari.

Trump este cel care potenţează lupte dintre industrii vechi cu noile tehnologii, este doar un mijloc de augmentare a tensiunilor şi un agent reacţionar care nu trebuie subestimat. Salvarea noii tehnologii nu mai stă în piaţa liberă, de aici probabil falsele noastre mirări de zilele astea.