“Miracolul” de pe frontul de vest din ziua de Crăciun a anului 1914

!!!!

!?

Dai Doamne sanatate !

@ Remus Cernea: Frumos scris,cred ca mai merita mentionata secventa fraternizarii armatelor, din filmul consacrat acestui fapt: youtube.com/wat../ .

Cel mai bun articol pe care l-ai publicat pana acum. Recomandarea mea este sa continui cu astfel de materiale de aceeasi calitate si poate astfel vor lua un bun exemplu zecile de persoane care iti impartasesc ideile nontranscedentale si care ataca cu incrancenare tot ce tine de crestinism.

Excelenta prezentare!!

Deh, ofiterii aia…. Soldatii ar fraterniza si ar pleca acasa, dar rolul ofiterilor e sa impiedice asta!

PS.
Cand ceri respect reciproc si respingi atacul la persoana, nu prea mai posteaza lumea. Si e mai bine, cumva…

daca erau atei slodatii aia mai faceau armistitiu de Craciun ?
Cica s-au oficiat slujbe la care au participat CU TOTII…

Razboaiele nu apar pentru ca exista granite, ci pentru ca anumiti “conducatori” (nu popoare) cred ca ei trebuie sa stapaneasca TOTUL, iar genul asta de prostie poate fi contaminanta. Asta e firea omului, nu avem ce face. Garantul evitarii unor astfel de derapaje ar trebui sa fie societatea civila (care de exemplu la noi nu exista). E greu pana la urma cu democratia, trebuie sa iei decizii, sa ti le asumi… unde mai pui ca tre’ sa lupti tot timpul pentu apararea liberatilor care (desi sunt stipulate in constitutie) le poti pierde oricand din cauza unui mare leader “vizionar”. Cand sa mai stai pe marginea santului, sa scuipi semintze si sa faci misto de toti ? E greu asa…. mai bine o dictatura.

Au mai fost unii care au desfiintat proprietatea, au trecut-o pe numele “poporului” da ai dracu’ tot la ei era painea si cutitu’… E plina istoria de astfel de “idealuri nobile” esuate lamentabil. Dar totusi cred ca ar fi misto sa nu mai fie razboaie pt petrol, in numele democratiei.

Cernea, inca o data dovedesti cat de nemernic esti. Te-ai folosit de un eveniment remarcabil din Primul Razboi Mondial (normal ca unul ca tine nu suporta cuvantul miracol decat daca e in ghilimele) ca sa lovesti in conceptul de NATIUNE.

Citez “Patria mea este planeta iar națiunea mea umanitatea” Nu zau! Scuteste-ne! Cand o sa te atace niste extraterestri atunci sa ne vinzi gogasa asta pt. a proteja cele 4,5 miliarde ani de evolutie ale pamantenilor, pana atunci eu ma multumesc cu faptul ca sunt ROMÂN!

Si probabil dupa o perioada de razboaie interstelare cu ai de pe alte planete o sa vina iar niste “filozofi sorosieni” ca tine si o sa zica: “Patria mea e universul iar natiunea mea e galaxia”.

Eu cred ca ai invatat istorie degeaba, chiar nu ai realizat ca tocmai sangele-familia-ginta-tribul-natia e motivul succesului pe care l-a avut specia umana incat a ajuns in varful piramidei trofice pe aceasta planeta.

“Metisarea” asta pe care o propuneti voi, niste limbrici globalisti-internationalisti-iluminati, este o involutie nascuta dintr-o planeta cu prea multe miliarde oameni si nu evolutie. Fara diferentele si conflictele care le genereaza, umanitatea ar fi un zero barat iar cooperarea de care vorbesti n-ar fi existat deloc.

“Paradele militare de ziua națională, parade care reprezintă o reminiscență a spiritului militarist național tradițional, tot mai desuet, dar încă păstrător al unor riscuri de răbufnire.” Aoleo mama, ce n-as da sa te vad si pe tine in situatia sa fii nevoit te sacrifici pentru natia ta, poate doar atunci vei intelege luxul pe care ti-l permiti acum, acela de a gandi, vorbi si visa in limba ROMÂNĂ si de a avea o istorie pe care tu o arunci la gunoi de cate ori ai vreo frustrare cand realizezi ca n-ai facut nimic in viata.

Remus,

ca tot ai pomenit de miracole chiar si intre ghilimele as dori sa te intreb daca vreodata pilda ispitirii de pe templu ti-a ocazionat un prilej de reflectie.

Mie da. Solicitarea de miracole divine este blamata (desfiintata) de Isus chiar in pilda respectiva.

Motivul pentru care a avut loc acest armistitiu nu tine de faptul ca cele doua tabere credeau in dumnezeu, ci pentru ca aveau o sarbatoare comuna. De altfel, erau crestini si cand se impuscau si cand cantau colinde.
Totusi, evenimentul este impresionant din alt motiv. Germanii si englezii impartaseau o traditie comuna si s-au simtit uniti prin Craciun. Razboiul nu era al lor, era al superiorilor, deloc multumiti de comportamentul soldatilor.
Bertrand Russel si Cioran erau atei si pacifisti, asa cum exista si oameni religiosi pacifisti. Sa nu ne orbeasca ideea ca o credinta ne determina sa fim violenti, e vorba de manipulare si cruzime pornita de la o mana de oameni bolnavi.

Stimate Domnule Cernea,

“Joyeux Noël” este un film dintre cele mai ‘teziste’ si mai inclinate catre deformarea si solicitarea excesiva si tendentioasa a faptelor istorice.
El vehiculeaza o conceptie care reduce pe soldatii din Primul razboi mondial la statutul de victime trimise la moarte de un sistem criminal si promoveaza filmul ca instrument privilegiat de “dezvaluire” a adevarului istoric prin intermediul exclusiv al adeziunii emotionale si morale a spectatorului. Prin acest film soldatii de acum o suta de ani sunt transformati in anexe ale sentimentelor si valorilor noastre de azi, pe care le transferam lor pretinzand, apoi, ca i-am inteles. E, poate, o forma de narcisism si de autolinistire a omului occidental de astazi, dar nu este si o cale catre cunoasterea a ceea ce ii facea, pe acei soldati, diferiti de noi. Numai datorita faptului ca erau – in parte – altfel decat noi, au putut traversa experienta oribila a razboiului si nu pentru ca erau niste victime tinute in transee si trimise la atac cu forta. Daca soldatii din 1914 ar fi fost ca cei din film, razboiul nu ar fi durat patru ani. Cand spun ca acei soldati erau ‘altfel decat noi’ nu spun si ca erau mai buni. Istoria nu este doar studiul continuitatilor, ci si studiul diferentelor dintre noi si stramosii nostri.
Il las in continuare cuvantul unuia dintre cei mai importanti istorici francezi ai Primului razboi mondial – inspirat, in randurile care urmeaza, tocmai de exemplul acestui film : “Rarisimele ‘armistitii de Craciun’din timpul Primului razboi mondial sunt instituite ca dovezi ale unui refuz generalizat al razboiului. (…) Presiunea morala, devenita zdrobitoare, pe aceasta tema si teama de a alimenta o ‘istorie oficiala’ sunt atat de puternice incat un film mediocru si, in ultima instanta, aproape ridicol (“Joyeux Noël”, 2005), a fost salutat pentru ‘curajul’ sau (dezvaluia, chipurile, un lucru tinut ascuns) in ciuda marilor sale slabiciuni cinematografice si a unor episoade al caror caracter extragavant de neverosimil era recunoscut pana si in randul ‘consilierilor istorici’ care isi dadusera concursul”

(Christophe Prochasson – “14-18 Retours d’expériences”, Tallandier, 2008, p. 37).

Cu stima,

Florin Turcanu

@Bigshotnews: )) Gully Foyle is my name/And Terra is my nation

@hippiemuslim: “Razboiul nu era al lor, era al superiorilor”
Aici este intelepciunea
Asa este, ca urmare ar fi trebuit ca fiecare subordonat sa stie cine este in varful ierarhiei. Cine executa ordinele. Unde se opreste lantul ierarhic. Care sunt capetele hidrei. Acolo erau cei care voiau razboi. Acolo erau cei care ii trimiteau sa fie macelariti. Executantii erau milioane. Superiorii…. dar superiorii, cati erau?
Puteau fi numarati, ca si acum, pe degetele de la o mana. Criminalii genocidali. Cei care nu raspund in fata nimanui, fiindca nu au superiori.
Odata ce tai capetele hidrei – se face PACE.
Cine are urechi de auzit, sa auda.

Colind de miniştri

Am plecat să colindăm
Florile dalbe
Nu daţi bani noi vă luăm
Florile dalbe
Vă cântăm acum la uşă
Florile dalbe
Zăngănind nişte cătuşe
Florile dalbe
De sunteţi voi branconieri
Florile dalbe
Avem carabinieri
Florile dalbe
Vom porni telegondola
Florile dalbe
Ori vă testăm cu fiola
Florile dalbe
Care m-aţi trântit pe scenă
Florile dalbe
La toţi v-am tăiat chenzina
Florile dalbe

Colind de parlamentari

N-a sunat deşteptătorul
Florile dalbe
Dar mă taxează poporul
Florile dalbe
Eu am fost un eminent
Florile dalbe
Nu vorbesc de repetent
Florile dalbe
Domnul Adrian Năstase
Florile dalbe
El doarme prin multe case
Florile dalbe
Aşa cum vă place vouă
Florile dalbe
Să număraţi numai ouă
Florile dalbe
Să aveţi cu toţi în ţară
Florile dalbe
Câte-o mătuşă Tamară
Florile dalbe
Şi o bunicuţă mare
Florile dalbe
Să vă şteargă din dosare
Florile dalbe
Să creşteţi un cârlănel
Florile dalbe
Doar vă paşte numai el
Florile dalbe
El l-a păscut şi pe Gioană
Florile dalbe
A rămas o simplă goarnă
Florile dalbe

Nu pot decat sa repet si eu felicitarile pe care si altii le-au dirijat spre Remus Cernea aici: a scris frumos si a dovedit ca si idealismul ateu poate fi înaltzator.
Nu impartasesc decat destul de partial, din pacate, speranta asta frumoasa ca umanitatea (sau macar Europa) va ajunge intr-un viitor previzibil la o convietuire pasnica durabila, cum nu cred nici in puterea de influenta a, sau relevantza, “miracolelor” gen cel descris aici.
De aceea ma alatur oarecum cu reticentza celor care indiferent daca atei sau credinciosi, au amintit aici ca acest miracol a fost posibil pentru ca soldatii aia erau oameni simpli si cu totii credinciosi, simtzindu-se deci in ciuda sentimentelor lor nationale (la nemti, englezi si francezi se poate vorbi despre asa ceva fara sa gresim prea mult, dar de gresit gresim totusi: in anii aia Franta de abia terminase procesul de sudare a unei constinte care sa treaca peste obstacolul linvistic si regional, cat despre Germania, aceasta nici macar azi nu e un stat national in sensul in care francezii si altii au reusit totusi sa creeze)) a fi parte din marea comunitate de credinciosi crestini.
Acest aspect nu trebuit trecut cu vederea atat de usor, caci explica totusi multe lucruri; explica, de ex., de ce in orasele Germaniei in zilele in care au fost facute declaratiile de razboi (atat primul cat si cel de-al 2-lea), oamenii si-au exprimat bucuria si au celebrat in strada de maniera cat se poate de nationalista, in timp ce la sate, oamenii si-au vazut mai departe de ale lor si au privit vestea cu mult mai mult scepticism. Explicatia mea e ca oraseanul era influentat de factori specifici urbei, fanatizat si finalmente prostit fiind deci de presa nationalista incurajata de stat si elita politica (Germania avea un tiraj de jurnal triplu fata de cel al MB, iar alfabetizarea tuturor natiunilor europene continentale depasea in mod semnificativ alfabetizarea din randurile britanicilor), in timp ce omul simplu era influentat, daca in ignoranta lui chiar era influentat de ceva abstract, de fabulatiile crestinismului.
In mod similar, mai tarziu, activismul politic nationalist va fi si in Romania de gasit in randurile studentimii, si nu in randurile muncitorilor si taranilor, care ei erau mult mai putin expusi toxicei propagande nationaliste din presa scrisa si literatura.
Mi se pare oarecum o injustitie sa amintim de “armistitiul de Craciun” de pe frontul de vest, fara sa amintim si despre retincenta timpurie, repetat si insistent manifestata a soldatului rus, in ce priveste razboiul si lupta pe front. Taranul rus a fost trimis pe front cu forta, preotimea ortodoxa trebuind sa fie vârtos angrenata in masina de propaganda a regimului tarist ca chemarile regimului sa aiba un minim efect, iar pe front nu o data rusii au iesit din transee cu naframa alba in bat, in speranta ca vor gasi o constinta sensibila in randurile soldatilor germani (s-au inselat… nemtii erau pacifisti doar cand n-aveau spor, asa cum se intâmpla pe frontul de Vest); serviciile de spionaj ale keiserului chiar incurajau aceste acte de insubordonare in randurile rusilor, si la un moment dat, pe frontul romanesc, soldatii rusi care si-au luat pustile si au plecat simplu spre casa, au fost inlocuiti de regimente… de femei, in speranta ca mujicul se va simti astfel jignit in masculinitatea lui (chestie care a ramas fara nici un ecou insa).
Nu trebuie uitat deci acest element cheie, anume aspectul confruntarii de clasa, pe care manifestarea nationalismului o facea atat de vizibila in timpul acestor evenimente. In Rusia acest aspect n-avea atat o componenta religioasa cat sociala (caci populatia era ortodoxa aproape in intregime), insa in Germania, de ex., ambele apareau pregnant in populatie, care dupa 1870, era emotional divizata in doua jumatati aproape egale, intre protestanti complet fideli statului bismarckian si nationalismului, si catolici manifestand mult mai putin entuziam in aceasta privinta (neamtul simplu de confesiune catolica nu putea uita vremurile in care Bismarck le expedia popimea imbrancita cu baioneta armatei in puscarii, cum nu puteau ignora nici statutul de sarantoci la care cei mai multi dintre ei erau condamnati intr-un stat cu elite fiananciare protestante – partidul care guverneaza azi Germania si a guvernat-o cea mai mare parte a timpului isi are chiar originea in aceasta opozitie la brutalitatile si nedreptatile dictaturii bismarckiene – si nu puteau nici uita reperul universal care era si este Vaticanul pentru ei).
Nu vrea sa dau cumva senzatia ca as percepe taranimea analfabeta si superstitioasa a fi superioara oraseanului cultivat si animat de mitologia nationala – exista fireste un revers al medaliei care arata cu cata facilitate au fost co-optati taranii in numeroase randuri la abominatii si tampenii cu nimic mai mici decat excesele nationaliste -, vreau doar sa subliniez cat de putin i-a ajutat cultura pe oraseni ca sa evite urâtul si inacceptabilul pe care aici Cernea il acuza pe buna dreptate, sau mai bine zis cat de mult i-a ajutat aceasta cultura ca sa NU poata evita nationalismul si astfel apetitul de razboi! In Romania, de ex., taranul era nationalist sau antisemit o data la 20 de ani, cand, întarâtat fiind de popimea ortodoxa sau nesimtirea evreiasca, sau amandoua, o mai puneau si el de-un pogrom, in timp ce aproape toata (exista 2, 3 exceptii de moderatie si clarviziune) cultura burgheza romaneasca este impregnata de nationalism descreierat si antisemitism! La fel stau lucrurile si cu modelele de la Vest si care de fapt ne-au inspirat in munca asta de crearea a mitului national, incarnat de idea unui stat national in secolul al xix-lea, dar care exact ca in cazul Germaniei, era o himera obosita din pricina diversitatii etnice si religioase a populatiei de pe teritoriul asa-zis national.
Revenind la aspectul de clasa al acestei boli nationaliste, trebuie amintit si faptul ca peste tot acest morb era cultivat si incurajat cu spor in special de elita nobiliara, si asta e extrem de usor de demonstrat pe cazul nationalismului german si britanic. Daca nemtii au mers pe calea pierzaniei atat de insistent in secolul abia incheiat, asta a fost in mare masura opera ultimelor reziduuri feudale, care aveau armata pe mâna si care cautau evident sa-i dea o intrebuintare in sensul in care si stramosii lor o faceau. Ideea naiva ca nationalismul ar fi stimulat de resentimente justificate de nedreptati politice trecute, si ea e simplu de demonstrat a fi falsa, daca realizam ca nemtii, de ex., nemtii acestia care au celebrat frenetic declansarea primului razboi mondial, erau de fapt nu in situatia revizonistului care a pierdut teritorii in trecute confruntari, precum putea fi cazul cu Franta, ci in pozitia celui care a gabjit in trecut teritoriile altora, si entuziasmat fiind de experienta asta excitanta, mai vrea o halca, si inca o halca, de lebensraum. Nationalistul e deci ca si alcoolicul, care poate izbucni cu agresivitate atat cand îi cedezi si-i dai alcool, cat si atunci cand decizi ca e mai bine sa-l sevrezi.
Toate elementele astea insirate mai sus se constitue sper intr-un serios avertisment pentru toti cei bine-intentionati care, precum Remus Cernea, cred ca Uniunea Europeana e un proiect neaparat viabil, si care de fapt se mint pe ei insisi pentru ca sunt victime ale unui mit, un mit pe care un europsceptic precum John Gray, il numeste “iluzia progresului”, individul subliniând cu inderptatzire ca mituirea oamenilor de catre liberalismul ultimelor decenii cu pâine si circ, nu e decat un paliativ cu efect trecator si nu un leac, un paliativ care cel mult pune temporar la ghiata iesirile salbatice si tribale ale omului; doar un mic seism in sistem, provocat de aceleasi porniri pradalnice manifestate de asta data doar in randurile clasei privilegiate, cum e cazul cu recenta criza, si asta e suficient ca intreaga sandrama sa se prabuseasca si sa lase in urma resentimente si ura la toate partile. Uniunea Europeana mi se pare a fi o iluzie macinata de aceleasi porniri egoiste pe care le vedem manifestându-se, de ex., la unii români, care considera ca legea lui fiecare pentru el e aplicabila peste tot, in sanatate si educatie inclusiv, doar ca la o alta scara, asa cum vedem in iesirile nationaliste de azi ale Germaniei, cand refuza sa finantzeze deficitele tarilor aflate in dificultate, desi e fapt de istorie economica ca Germania insasi si-a întremat economia bazându-se pe consumul nesabuit al acestora, si ca alternativa la oferirea sprijinului e cel putin tot atat de rea economic vorbind pentru Germania, avand insa in contrast enorme costuri in termeni de imagine a tarii si de survivalitate a Uniunii. Mitul nationalist asadar nu e deloc mort, si asa cum vedem pe la unii pe aici el traieste boiereste in mintea unora, drept pentru care Uniunea asta va deveni proiect credibil doar atunci cand românii, de ex., vor acorda statut de limba oficiala nu numai maghiarei si limbii tiganesti, ci si limbi moldovenesti, cand nemtii vor acorda nu numai limbii turce statut de limba oficiala, ci si bavarezei sau saxonei, francezii nu numai arabei, limbii basce si limbii occitane, ci si gasconei, asisderea cu britanicii si limbile urdu si scotienei, dar si nord-manx-ului! Asta, fireste, nu se va intampla niciodata cred, si sincer nici nu mi-as dori asa ceva, dimpotriva!!!! (ma simt doar excelent intr-o lume in care exista doar limbile pe care le cunosc ), insa imposibilitatea asta arata exact de ce proiectul europeannu e credibil ca solutie durabila, pentru ca avem toti prea adanc sadit in noi tribalismul asta pacatos. Solutia pur teoretica, pesemne, ar fi sa-i iei pe toti europenii si sa-i duci pentru cateva generatii intr-o calatorie in jurul lumii, cu popasuri lungi si diverse, un fel de drumetie pe calea uitarii exact ca-n mitul biblic al ratacirii de 40 de ani a evreilor prin pustiu, astfel incat atunci cand s-au intors, memoria pur si simplu sa nu la mai zica mare lucru in termeni de “stapâni” si “oaspeti” ai locurilor.

Sluga lui Soroș ne mai dă o lecție de internaționalism, de utopie globalistă.

Acel război îngrozitor n-a avut nici un fel de motiv, dacă lumea lui 1914 avea o problemă majoră, aceasta era faptul că peste 90% din populația planetei trăia sub opresiune, subjugată de imperiile continentale și coloniale. Că cei foarte puțini trăiau pe spatele celor foarte mulți, pe spatele popoarelor jefuite și înfometate. Din 14 milioane de români numai 7 trăiau în România creată de Cuza. Lumea avea nevoie de revoluții naționale, de dispariția imperiilor și de crearea statelor naționale puternice, nu de alte aiureli globaliste. Războiul a fost creat și planificat în detaliu de puterile financiare, de marii bancheri din Berlin, Londra și New York care au trimis la moarte milioane peste milioane de oameni nevinovați doar pt. a-și îngroșa profiturile. O traumă uriașă pentru omenire.

S-a închieiat în 1918 cu ceva neașteptat și neplanificat: căderea imperiilor din Europa Centrală, o victorie uriașă a națiunilor împotriva imperialismului, colonialismului și internaționalismului. Națiunile Europei Centrale s-au dezrobit și și-au putut croi propriul destin. În 2018 ar trebui să sărbătorim centenarul libertății: independența Finlandei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei și Cehoslovaciei, Marea Unire a României, Unirea Iugoslaviei. Când popoarele asuprite din Austro-Ungaria au semnat Pactul de la Roma, când Maniu era în Viena și Vaida-Voevod în Budapesta, colaborând cu ceilalți pentru dezrobire, ei nu erau motivați de idealurile flower power ”Imagine all the people, bla, bla, bla…”, ei luptau pentru adevărata libertate care este numai STATUL NAȚIONAL și SUVERAN.

Războaiele nu au fost niciodată pornite de statele naționale, de popoarele libere, ci numai de puterile imperialiste și de aberațiile globaliste. Lumea are nevoie de libertate reală, de echitate socială și bunăstare, de pace, de prietenie între națiuni. Această Uniune Europeană este egală cu URSS, Imperiul Țarist, Imperiul German și Austro-Ungaria.

Fraternizarea de Craciun 1914 (nu si 1915!) a franco-britanicilor cu germanii e induiosatoare, dar apelul sa renuntam la armata româna si la granite e superfluu. România a fost dupa 1989 tara cea mai generoasa cu teritoriile ei, nici macar pubintelectualii nefiind unionisti, iar prin declaratia prezidentiala din 18 august 2011 de la Sulina ea si-a anuntat disponibilitatea de a-si jertfi si suveranitatea pe altarul Statelor Unite ale Europei. Daca eram eu Remus Cernea, deschideam conturi Facebook si difuzam versiunile acestui convingator material, in bulgara, sirba, maghiara, ucraineana si rusa, pentru ca la vecini inca nu se afirma vreun echivalent la postromânism.

Domnul Cernea ramane un idealist ,ba mai mult un reprezentant al unei utopii demult rasuflate.Razboiele au existat si vor exista atata timp cat va exista omenirea.Bineinteles nu intotdeauna in formele pe care le cunoastem.Doctrinele militare si procedeele de ducere a razboiului vor evolua si in viitor un eventual razboi va diferi mult de ce cunoastem noi in aceasta privinta.Cat timp exista politica si daca razboiul este definit corect de Clausewiz,ca o continuare aploiticii cu alte mijloace nu avem sanse sa evitam razboaiele.Vedem si astazi in politica internationala cate negocieri esueaza,iar in viitor multe din problemele nerezolvate prin negocieri se vor rezolva prin mijloace violente.

test

România Liberă: ei luptau pentru adevărata libertate care este numai STATUL NAȚIONAL și SUVERAN.

Ai mare dreptate: Traiasca statul national secuiesc Harghita-Covasna!

@…: nem tudom romano… Tu, asta, cu jobiku`, de stii atatea sloave bozkuresti, tu nu esti cumva unkur?

@crestini-.R.Cernea a negat cu ferocitate eticheta de ateu,mai ales ca si liber-cugetatorul de el promovozeaza o viziune deformata despre atei,care ar face nu stiu ce pas in plus fata de agnostici,definitie care pt. ateii ca mine devine insultatoare prin falsitatea ei,asa ca e cam obscen sa-l asociati cu ateismul,daca nu se considera ateu,desi intr-un mod de-acum bizar,el se asociaza cu niste citate ale unor atei precum Hitchens,care sunt genul de atei pe care ii considera fanatici si pe care domnul Cernea ii baneaza pe contul lui de facebook,de unde si bizareria. Doar niste atei dezinformati sau apatici i-ar mai oferi o sustinere neconditionata,din atat de multe motive care culmineaza cu atacul turbat al camaradului sau,Laszlo Tokes,la adresa lui Sophie in ‘t Veld si a ateilor europeni.Domnul Cernea isi urmeaza implacabil destinul chamberlanian intr-o lume care seamana uimitor cu anii 20-30:ascensiunea unor noi forme de fascism si ultranationalism,in timp ce unii se fanatizeaza irecuperabil in utopii.

Crestinii ortodocsi nu pot intelege si deci nu pot fi nationalisti,deoarece ortodocsii sunt sclavii panortodoxismului,al ortodoxiei supranationale,internationale,lucru exemplificat perfect de abandonarea romanilor din Timok in favoarea sustinerii opresorilor lor,fratii ortodocsi sarbi.Pt. un ortodox,Statul e doar un mijloc si o vaca de muls in slujba bisericii.Nu poti sa fii sluga la doi stapani,si la Stat si la Biserica.Adevaratul nationalism nu poate fi decat secular,precum cel francez sau american.Ortodocsii isi duc statul catre autodistrugere,ceea ce se intampla de 20 de ani in Romania teocrata.Ce dovada mai buna decat faptul ca din arhetipul statului ortodox,cel Bizantin,n-a mai ramas decat biserica si popimea?Nu exista societati ortodoxe prospere,iar cancerul bizantinist duce doar catre praf si pulbere,unde doar parazitul clerical si servitorii sai politicieni prospera.

Ratatul cu acte Remus Cernea ar trebui să-și promoveze clișeele de trei ruble transnistrene reciclate de mîna a cincea din Occident în Yemen, Afghanistan, Somalia, etc.
Cînd se vor prinde toți dobitocii că nu toate societățile și nu toți oamenii aspiră la occidentalism?

@România Liberă:Nu cred ca este vorba de lectie de internationalism. Este opinia unei persoane care a citit despre primul razboi mondial.Cate articole,la fel de importante au fost scrise in presa,dupa revolutie.
„Fericita tara, in care opinia publica este condusa de o buna presa, si fericit poporul care are reprezentanti in presa de cea mai buna valoare.Educatia, cultura,civilizatia si ordinea, se datoresc in buna parte si pacii.”1924-Suedia