RSS Feed

Mircea Mihăieş, pentru blogul Istodor: “Nicicând nu ne-a mers mai prost nouă, dăscălimii, ca pe vremea profesorilor universitari purtători ai funestului prenume Emil: Constatinescu şi Boc.”

vezi toate articolele de
18 Aug 2010 la 08:00 23 comentarii 2046 vizualizari.

Mircea Mihăieș fiindcă el este Mircea Mihăieș: drept, clar, tăios de-ți sare capul de pe umeri.

Istodor: Ce e în capul tău?
Mircea Mihăieş:
Depinde de moment. Poate fi şi confuzie, şi limpezime. De cele mai multe ori, nerăbdare. Mă scot din pepeni oamenii care nu te pot face să pricepi ce vor de la tine în primul minut când îţi intră în birou. Mă scot din minţi cei care au timp nesfârşit pentru taclale.
De ce eşti aşa cum eşti?
Din cauză de construcţie şi de autoconstrucţie. Încerc să mă descurc cu materia primă precară cu care am fost dotat. Oricum, vorba lui Van Morisson: no guru, no method, no teacher!

Istodor: Cum ai vrea să fii?
Mircea Mihăieş:
Mai răbdator cu alţii şi mai atent cu mine. Pe scurt: mai bun.
Ţi-ai conturat o identitate ca om? Îţi foloseste la ceva în lumea asta?
Eu mi-am conturat. Dar uite că ea nu se prea potriveşte cu ceea ce cred, spun şi scriu alţii despre mine. Citeşte, la întâmplare, orice comentariu la articolele mele din Evenimentul zilei şi-ai să descoperi că sunt un monstru. Mai rău: un monstru plătit de Băsescu în valută forte, un sinecurist, un individ cinic, care nu crede în nimic, care scrie după cartonaşele cu indicaţii primite de la Cotroceni. Culmea e că revistele culturale care preiau mimetic (ba chiar mai adaugă de la ei) asemenea aberaţii mă laudă pentru cărţile pe care le scriu. Cam asta e identitatea mea. Şi mă mai întrebi dacă-mi foloseşte. Îţi confirm: nu-mi foloseşte!

Istodor: Povesteşte-ti, în 3 rânduri, viaţa.
Mircea Mihăieş:
Viaţa mea nu e un roman. Eventual, o carte de călătorii cu o singură pagină, cea care descrie în amănunţime ruta Bucureşti-Timişoara. Şi retur.

Istodor: De ce ICR in viaţa ta?
Mircea Mihăieş: De Patapievici.

Istodor: Cum e sa scrii editoriale? De ce scrii?
Mircea Mihăieş: Pentru mine, editorialele sunt un simplu exerciţiu literar. Ce mă interesează, în primul rând, e ca propoziţiile „să sune bine” — ce vrei, sunt de şcoală veche, respect gramatica şi ador retorica! N-am informaţii „de la surse”, nu întreţin relaţii cu politicienii, nu merg la chefuri cu „activul de partid”, nu-mi pierd vremea (şi minţile) cu ochii în talk-show-uri. Scriu cu gândul la câteva idei generale care ar merita să fie puse în practică. Pentru că deşi textele mele abundă în sintagme catastrofice, în imagini apocaliptice, de parcă m-aş fi născut pe „Titanic” (fireşte, pe puntea clasei a III-a!), deviza mea e „N-ar fi rău să fie bine!”.

Istodor: Mai crezi în politica curată?
Mircea Mihăieş: Dar am crezut vreodată? Da, am crezut pe vremea când a apărut PAC-ul lui Nicolae Manolescu. Dar prea mulţi membri aveau agende separate, gen Stelian Tănase, iar alţii nu aveau, în general, nimic în cap, decât deputăţia cu orice preţ, precum Crin Antonescu. À propos de acest politician cu ifose prezidenţiale (dar şi à propos de memoria noastră): ştii prin câte partide a trecut — deşi el ne şmechereşte c-a fost doar într-unul? Le-am numărat de curând: la începutul anilor ’90 a fost penelist (ajungând chiar şeful organizaţiei de Tulcea), apoi a intrat în PAC, care l-a propulsat în parlament. La momentul potrivit, s-a înhăitat cu Patriciu şi Tăriceanu, în PL ’93. După care — n-o să-ţi vină să crezi ! — a fost o perioadă independent. În fine, s-a pogorât, precum Moise, asupra PNL-ului, în frunea căruia a reuşit să ajungă. Un caz prodigios de lene activă!

Istodor: Cum arătam noi, băieţii mogulilor? Cum ne manipulăm singuri?
Mircea Mihăieş: Nu ştiu cum arătaţi, că nu vă prea frecventez. Dar dacă vă numiţi Ursu, Ciutacu, Grecu, Tudor, Stan, Badea, Prelipceanu, Dumitrescu aş zice că ilustraţi ca nimeni alţii conceptul de nasol.

Istodor: Cum e lumea din jur? Cum e România? Ce-ţi dă siguranţă?
Mircea Mihăieş: Lumea e mai previzibilă decât mi-aş fi închipuit. Drept dovadă, cu cât manipulările sunt mai grosolane, cu atât efectul lor e mai sigur. De pildă: pune şef la guvern un profesor universitar, şi ai să vezi cum primele victime ale guvernării vor fi tocmai profesorii! Nicicând nu ne-a mers mai prost nouă, dăscălimii, ca pe vremea profesorilor universitari purtători ai funestului prenume Emil: Constatinescu şi Boc.
România nu poate fi altfel decât noi: vioaie şi necesitând o mătură din material rezistent la corupţie. Vremea mopurilor şi a cârpelor de şters geamuri a trecut.
Ce-mi dă siguranţă? Propria noastră capacitate de a îndura. Dac-aş fi Camil Petrescu, aş răspunde, probabil, mai în doi peri: Câtă dramă, atâta siguranţă!

Istodor: De ce trăieşti?
Mircea Mihăieş: Uneori, am impresia că degeaba. Alteori, pentru că mă iluzionez c-aş avea atâtea lucruri de făcut. De pildă, să termin de citit cărţile pe care le am sub ochi, precum vastitatea oceanului (e o metaforă împrumutată fără ruşine de la un prieten!), pe pereţii camerei mele. M-am consolat: n-o să le pot citi pe toate niciodată!

Istodor: De ce nu te sinucizi?
Mircea Mihăieş: Primul răspuns: Din toate motivele presărate în răspunsurile de mai sus. Al doilea, pentru că o dată, în vara lui 1989, când chiar erau vremuri sinucigaşe, îl întrebam pe domnul Nicolae Manolescu dacă n-ar trebui să plecăm de la revistele unde scriam, dacă tot ne cenzurau săptămânal şi ne scoteau din ce în ce mai frecvent articolele din pagină: „De ce să plecăm? Să plece ei!” Aşa că, celor care mă întreabă, le-aş retorca mefistofelic: „De ce să mă sinucid eu? Dacă aveţi chef, sinucideţi-vă voi!” 
Ce cărţi, dintre cărţile mari vorbesc, nu vei citi vreodată?
Mari la propriu, sau la figurat? Nu de alta, dar e o deosebire… Uite, n-am să citesc niciodată Estetica (două volume gigantice) a lui Georg Lukács. Şi jur că n-am să mai recitesc vreodată Craii de Curtea Veche, acest monument de kitsch naţional, acest epitom al postului gust!

Istodor: Care-i cartea ta de suflet, cu care nu prea-ţi vine să te lauzi?
Mircea Mihăieş: Cum să nu mă laud, dacă e de suflet?! Dacă te gândeşti la alde Sade ori Linda Lovelace, la Teresa filozoafa sau pornoşagurile lui Apollinaire, sunt ferm şi puritan: nu mă interesează. Literatura „senzaţiilor tari” mă plictiseşte de moarte. Dar sunt câteva cărţi care, cred, m-au construit aşa cum sunt: Mânăstirea din Parma (de Stendhal, fireşte!), Ghepardul, de Lampedusa, Zgomotul şi furia, de Faulkner, Momentele şi schiţele lui Caragiale. Şi, desigur, Cei trei muşchetari!

Istodor: Crezi în extratereştri?
Mircea Mihăieş: Cred, pentru că-i văd zilnic în jur: la birou, pe stradă, în metrou. Şi, uneori, chiar şi acasă!

Istodor: Magie, vrăji, ce gust au pentru tine? Ţi s-a ghicit în palmă?
Mircea Mihăieş: Au gustul trecutului. Da, mi s-a ghicit şi am ghicit. Am fost „omologat” de Monica Lovinescu, iar o distinsă doamnă universitară de prin Canada cred că poate depune mărturie cum am băgat-o în sperieţi ghicindu-i viitorul, readucându-i în minte trecutul şi făcându-i harcea-parcea scurtul prezent în care ne-a fost dat să stăm de vorbă.

Istodor: Vezi viitorul într-o Putere a Rusiei şi a Chinei?
Mircea Mihăieş: Aici nu e vorba de clarviziune, ci de arme şi bani — două chestii la care nu mă pricep.

Istodor: Cum arată viitorul tău. Dar al lumii?
Mircea Mihăieş: Sper să arate calm şi liniar. Detest surprizele — chiar şi pe cele plăcute. În copilărie, emisiunea mea favorită era „Vreau să ştiu”. Da, vreau întotdeauna să ştiu, aici şi acum! Prin urmare, parodiind un titlu franţuzesc, aş vrea ca nopţile mele să arate mai bine decât zilele voastre!

Istodor: Supranaturalul te bântuie? De ce?
Mircea Mihăieş: Parcă mi-ai fi citit biografia! Nu ştiu dacă mă bântuie, dar sigur mă amuză!

Istodor: Încălzirea globală a existat pentru tine? Cum?
Mircea Mihăieş: Printr-o cumplită enervare pe Al Gore! Câtă nesimţire: să faci avere punând la rotisor restul planetei! Altminteri, m-aş vedea ecologist într-o lume în care verdele n-ar sta atât de cuminte-confortabil sub drapelul roş-purpuriu al bolşevismului!

Istodor: Ţi-e frică de criză? Cum te adaptezi?
Mircea Mihăieş: Criza suntem noi. Iar de adaptat la ea, mă adaptez ca la o durere de dinţi: gem, iau calmante, înjur, dar ştiu că, în cele din urmă, tot la cleşte se ajunge!

Istodor: Ce înseamnă credinţa pentru tine? Ce-nseamnă Dumnezeu?
Mircea Mihăieş: Un lucru strict privat. Am oroare de instituţii, confesori, mijlocitori, cuminecători, iluminători şi îndrumători.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: ,


Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!