Momente cu adevărat memorabile din dezbateri prezidenţiale

Diseară avem dezbatere între prezidenţiabili, dar mă îndoiesc că vom avea parte de momente memorabile. Există însă câteva astfel de momente memorabile chiar şi în scurta istorie a dezbaterilor pentru alegerile prezidenţiale din România. Ne amintim, fireşte, cu toţii, de Emil Constantinescu dându-şi jos ochelarii şi întrebându-l pe Iliescu, în 1996: “Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?”. Sau, mai recent, în 2004, cum a reuşit Băsescu să rupă ritmul în dezbaterea cu Năstase:“Măi , ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti? Între Adrian Năstase şi Traian Băsescu”. (Băsescu a încercat ceva asemănător şi în dezbaterea cu Crin Antonescu, atunci când a făcut gluma cu “Cred că românii se întreabă de ce nu plecăm noi” – dar Crin i-a răspuns remarcabil de bine, lăsându-l în offside: “Cred că mai mulţi se întreabă de ce nu plecaţi dumneavoastră”). Recunosc sincer că din dezbaterea Iliescu – Raţiu – Câmpeanu nu îmi amintesc decât emoţia cu care am urmărit pentru prima dată un exerciţiu democratic.

Istoria dezbaterilor televizate între candidaţii la preşedinţie începe însă chiar cu un moment memorabil, între Nixon şi Kennedy, în 1960. Transpiraţia l-a pierdut pe Nixon, iar Kennedy a câştigat prin relaxare şi prin…tenul bronzat. În 1992, pe Bush tatăl l-a costat faptul că se uita nerăbdător la ceas în timp ce publicul punea întrebări, la dezbaterea cu Clinton. Merită amintite şi oftaturile lui al Gore în dezbaterea cu George W. Bush, care au contat în lupta electorală din 2000.

La francezi, replici precum “Vous n’avez pas le monopole du coeur” dinspre Valery Giscard d’Estaing spre Mitterand, în 1974, sau “Ce soir, je ne suis pas le Premier ministre, et vous n’êtes pas le président de la République, nous sommes deux candidats à égalité” dinspre Chirac spre Mitterand, au făcut istorie. În dezbaterea din 2007, dintre Sarkozy şi Segolene Royal mulţi au reţinut accesul de furie al candidatei socialiste. Eu am rămas cu o propunere a lui Royal pe care am găsit-o stupidă: pentru ca funcţionarele care lucrează până seara târziu să nu fie violate pe drumul de întoarcere spre casă, să fie însoţite de colegi bărbaţi. A fost amuzant.

Din păcate, nu cred că în seara asta vom avea parte de momente memorabile, din cauza formatului. nici măcar nu mai e vorba de dezbatere aici. Citez dintr-o lucrare a  Prof. asociat drd. Petre Crăciun, de la Universitatea „Andrei Şaguna”, “Dezbaterea televizată, punerea în scenă a cuvântului”: 

“Spre deosebire de emisiunea talk show, dezbaterea impune un număr mai mic de invitaţi: Minimum trei (doi interlocutori şi un moderator), maximum şase. Derogările de la aceste limite anulează finalitatea proiectului de comunicare fie prin imposibilitatea instituirii poziţiilor antinomice de pe care să se poată landa polemica, fie din cauza degenerării în efectul de tip „forum”.”

Complet de acord: cinci candidaţi sunt prea mulţi la o dezbatere televizată. Se va pierde substanţa comunicării şi candidaţii nu vor intra în interacţiune.