RSS Feed

Ne vedem la Ministerul de Finanţe la 11 dimineaţa

vezi toate articolele de
27 Aug 2010 la 02:27 58 comentarii 1191 vizualizari.

Am luat cu totul mesajul  de  pe facebook, unul pe care scrie “created by” Dobre, Mixich & Lupsa, trei băieţi care ştiu ce-i aia presă. Reproduc şi mă şi duc dimineaţă cu un pumn de mărunţiş.

Statul român vă anunţă că aveţi de trimis 25 de declaraţii fiscale pe an. Pe Internet deja au apărut apeluri la protest împotriva birocraţiei umilitoare. Dacă, spre deosebire de guvernanţi, noi am fi normali, ar trebui să le arătăm ce credem despre asta. Dacă nu, ne merităm soarta.

CE ADUCEM:

* Un borcan plin cu monezi – taxele noastre către Statul care ne oferă “atât de mult” în schimbul contribuţiilor noastre. Borcanele le vom d…epune jertfă în faţa Ministerului de Finanţe. Astfel poate că se vor găsi resurse de organizare a unui serviciu civilizat.
* Aducem trei foi pe care scriem Grevă Fiscală (trei câte formulare trebuie completate) şi pe care le plasăm în faţa aceluiaşi Minister.

CE DORIM:

* Un contribuabil care obţine venituri din drepturi de autor sau ca PFA este obligat de către Stat să depună 25 de declaraţii anual. Solicităm simplificarea procedurilor birocratice prin introducerea unei declaraţii unice anuale care să poată fi transmisă instituţiilor abilitate prin poştă sau e-mail. Solicităm publicarea conturilor bancare în care pot fi virate taxele impuse, o singură data pe an.
* Solicităm scuzele publice din partea Guvernului Romaniei pentru haosul creat şi pentru risipa de timp şi calm la care îşi obligă contribuabilii.
* Solicităm redactarea formularelor într-un limbaj limpede, uşor de înţeles de orice cetăţean cu educaţie medie.
* Solicităm eliminarea tuturor inadvertenţelor şi neclarităţilor prezente în normele de aplicare. Aceste neclarităţi au fost semnalate şi de către specialişti şi pot da naştere la interpretări personale (deci imprevizibile) ale inspectorilor fiscali.

Aici puteţi semna petiţia online pentru declanşarea grevei fiscale:

http://www.petitiononline.com/grevfisc/petition.html

Despre asta s-a mai scris aici http://bit.ly/dr5Q22 şi aici http://bit.ly/aPsLnd si aici http://bit.ly/aKgxbB

Notă importantă: acest flash-mob este independent de orice partid/influenţă politică şi acuză o conduită a statului veche de cel puţin un deceniu, indiferent de partidul aflat la putere.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

58 comments
  • 1

    Vrem si poze, Costi.

  • 2

    mi se pare copilaresc gestul cu borcanul,a la Ciresarii ,iar indignarea voastra partizana,(exla Buzau ,nefiind ziaristi,artisti,…si situatia se repeta in aproape toate
    resedintele de judet,cozile au fost normale!!)ai observat ca nu se bucura de cine stie ce suportdi partea celorlalti
    contribuabili!!Cred ca v-ati lamentat si ati infierat suficient ,daca continuati cadeti in derizoriu!!

  • 3

    No şâ şâ aşa sa faceţi. :) :)

    Vericu
    2010-08-27 03:45:45 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    @autor
    ca formatori de opinie ar fi trebuit sa va indignati de vro 1000 de ori in fiecare zi a anului,vreme de vro 20 de ani la rand.ceea ce ati descoperit voi acu,e suportat de pulime din 90 incoace.
    al dracu dictatoru cum va estermina el cu legi date special pentru autori si drepturile lor.
    sa nu uitati sa kemati si soferii si femeile de servici de la realitatea ca si ele-s platite tot pe drept de autor.si n-ati vrea ca ele sa raman suferinde.
    Ah,si sa nu uit.Inainte sa va duceti sa nu uitati sa va luati si pasapoartel si cel mai important,sa nu uitati sa-i strecurati o anonima pe sub usa Nushului,in care sa-i aduceti aminte sa-si plateasca datoriile la buget din ultimul sfert de veac.si la PS poate are loc ceva si despre FNI si banii pensionarilor de mila carora plangeti cu lacrimi de sange.
    Hai succesuri si daca va reuseste actiunea nu uitati sa donati din drepturile de autori dovediti,o mica suma si pentru catedrala mantuirii neamului,ca nu se stie niciodata de unde sare iepuru.

    silviu petcu
    2010-08-27 04:09:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    ce misto suna 11 dimineata.
    la altii 11 inseamna deja juma de zi de munca.la romanii harnici cu okii carpiti de somn 11 inseamna dimineata cu roua-n picioare.
    voua va e lene sa si protestati pentru drepturile voastre.
    las ca o s-o faca nemtii si germanii pentru voi.asa cum o fac si pentru grecii aia harnici unde pana si frizerii au spor de periculozitate.
    PS aveti grije sa puneti ceasurile sa sune sa nu cumva sa-ntarziati,autorilor!

    silviu petcu
    2010-08-27 05:23:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    O singura corectura. “Conduita” e veche de doua milenii (pastrand proportiile si intelesul fluctuant al notiunii de – stat). Tot timpul – cu minime exceptii – aici au fost putine jigodii care au trait pe seama celor multi. Azi, cei putini se numesc presedinti, senatori, deputati, europarlamentari, ministrii, directori, secretari de stat, consilieri etc.

    PolitruculGalanton
    2010-08-27 05:58:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Dupa ce ne-ai indemnat sa-i votam pe Basescu, Boc, Udrea, Videanu

    acuma spui sa protestam ? Bun, si daca “protestam” ce se intampla mai departe ?

    Nimic. TU i-ai votat si i-ai indemnat si pe altii sa-i voteze asa ca 4 ani sa va spalati cu ei pe cap. Nu-i puteti inlatura de la putere, de la puterea cu care va calca in picioare , decat cu greva generala sau cu o bomba pusa la guvern. Sau pe la birourile lor din teritoriu. Ai inteles ? Astia nu pleaca de buna-voie si nici in urma vreunui protest pasnic.

    rostu cocozeanu
    2010-08-27 06:14:47 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Flash-mob cu Bucurenci,Rogozanu si Ciubotaru ? creatorii lui mama , creatori, avem voie sa facem ceva pe voi de ras ? :D

    spagatristul
    2010-08-27 07:09:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    - stirileprotv.ro../ criminalii din parlament miscati pe teritoriu si rezolvati abuzurile si coruptia din sistemul medical !!! citez -

    www
    acum 11 ore 44 minute
    sistemul sanitar este foarte prost gestionat. va dau doar un exemplu; ca personal este, bani s-ar gasi ,dar nu se vrea. la maternitatea cuza voda din iasi sunt 3 clinici fiecare cu un numar insuficient de rezidenti . ca sa se poata acoperi numarul de garzi rezidentii fac cate 7 garzi neplatite si ” obligatorii”. in realitate sunt multe garzi in care stam degeaba. daca s-ar uni cele 4 clinici garzile ar fi mai folositoare si pentru rezidenti in sensul ca nu am sta degeaba 30 ore la spital doar de dragul de a acoperi lista iar cu sporurile de conducere pe care le primesc sefii de clinica am primi si noi ceva bani ca sa nu ajungem muritori de foame. sistemul sanitar este o mizerie . sunt coordonatori care au nevoie de rezidenti ca sa-i invete iar altii isi bat joc de ei . poate face cineva ceva in acest sens. toata lumea se vaita dar nimeni nu schimba nimic; toti se complac in prostie in acest sistem

  • 10

    Cit timp o sa se lase doar cu aruncat monede, vor aduna banii, isi vor ride in pumni, va vor scuipa un pic, asa, tiganeste, si vor merge la birt sa cheltuie ce ati aruncat voi. Pe fata. Succes!

  • 11

    Atata poate, atat face.
    E o vorba prin popor.
    Nu credeam ca infantilisnul a lovit pana si presa.
    Bun, e populkata de analfabeti, de agramati, de “jurnalisti” facuti prin closte publice. Asta e.
    Dar stiti cum e: capul face, capul trage.

    dark vater
    2010-08-27 08:13:25 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    @COSTI:Dragule,ce nu intelegeti voi,este ca jocurile sant facute deja.Dupa tagma notarilor,care a acaparat orice hartie din tara asta,punand parafe (contra cost,binenteles),acum e randul expertilor contabili si a consilierilor fiscali sa puna laba pe ceva oase de ros.Cele 25 de formulare,nu o sa fiti in stare sa le completati si atunci automat veti apela la un “expert”…
    Dar stati linistiti,in viata reala mai sant o gramada de paraziti:tagma celor care fac dezinfectii,a celor care organizeaza cursuri de igiena,firme care vand alarme (autorizate preferential) sa nu-i uitam pe cei din asigurari…etc.Toti astia obtin venituri in urma unor legi date de guvern.

    Radu Popescu
    2010-08-27 08:41:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    Realitatea este ca are dreptate si ala cand se mira de 500.ooo angajati cu contract pe drepturi de autor.Pai 10 % din forta de munca activa a unei tari sa se ocupe cu creatia este cam mult,ai zice ca suntem o natiune de lautari!Mai degraba se foloseau de aceasta forma de angajare categorii care nu aveau acest drept,pt a eluda fiscalitatea excesiva a statului.Artistii sunt victime colaterale.Acuma ar fi momentul sa-i prinda pe cei care au abuzat de lege si sa-i amendeze,caci doar artistii,cantaretii si scriitorii nu ar putea provoca aceste cozi.

    manelist
    2010-08-27 08:46:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @COSTI:Uitasem de unii,mai noi:auditorii termici!Ce zici de astia?Si-o sa mai apara,ca au vazut ca le merge…

    Radu Popescu
    2010-08-27 08:50:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    25 declaratii pe an;adica 2 pe luna.e mult? bine ca n-ai zis 250 pe 10 ani sa para groaznic.altii pun cu mult mai multe dar voi sunteti mai smecheri.daca aveti venituri in plus fata de cartea de munca nu trebuiesc declarate si impozitate?sau vreti numa manelistii sa cotizeze din drepturi de autor?am auzit aseara 2 scarbe(persoane importante mon-cher ca ei se simt umuliti ca stau la coada sa depuna declaratiile…restul nu se simt umiliti, numa ei; pai daca trebuie sa depui declaratia in nume personal cum vrei altfel? niste scarbe sunteti; fac pariu cu tine costi rogozanu ca eu platesc mai mult ca tine contributii la stat dar circ mai mare faci tu.la cat platesc eu la sanatate lunar ar trebui sa stau singur intr-un salon-vip atunci cand sunt bolnav, iar tu la comun, asa cu 20 in salon si sa vii cu mancare de acasa..daca tot va considerati ziaristi ar trebui sa faceti anchete sa vedeti cati contribuie la sanatate si cati beneficiaza…o sa ai mari surprize; acolo sunt banii de medicamente si aparatura medicala…

    fanul lui vanghelie
    2010-08-27 09:09:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    juma de milion de ertisti dovediti cu drepturi de autor si nici macar un premiu sau o recunoastere internationala in vreun domeniu.
    si ca sa fie si mai misto,premiile le iau romanii care au parasit tara si sunt recunoscuti ca valorosi.si-ai dracu mai platesc si taxe si impozite pe acolo,ca sa-i umfle pe inbuibatii aia de capitalisti esploatatori.

    silviu petcu
    2010-08-27 09:17:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    @) Radu Popescu postarea 12

    Sa stiti ca in SUA, ca tot ne e de drag sa ne comparam cu ei si tanjim ca tampitii la modul lor de viata, orice hartiuta cu iz fiscal nu este completata DECAT de un contabil. Orice litigiu juridic, OBLIGATORIU, se intermediaza de un avocat.
    Si asta pentru ca sa aibe de lucru toata lumea. Si mai sunt si altele.
    Deci solutia este intr-adevar folosirea serviciilor unor contabili specializati. Nu neaparat experti contabili.
    Eu cunosc un actor, un mare actor, care isi plateste toate darile printr-un contabil sui nu il doare capul.
    Asa e in capitalism,.
    Vad ca deja actori, mai de mana a doua, incep sa viseze la virtutile comunismului care, nu-i asa, era societatea ideala pentru puturosi.

    for instance
    2010-08-27 09:21:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    Pe bune?! Si cum de pana acum nu au actionat niciodata?! Le-a fost frica ca va chema Nastase mineri?!
    PS Sunt de acord cu cele dorite de domnii cu protestul, dar cred ca o blocare a celor care ar trebui sa intre la ghisee si blocand sistemul birocratic, i-ar afecta mai mult. Plus ca, sistemul asta birocratic e o mostenire de 20 de ani, insa acum lumea are posibilitate sa il atace, ca in trecut toti taceau si indurau, fiindca presa nu zicea nimic. Si nici unde nu se vede mai bine decat in “Vladimir Pasti- Romania in tranzitie. Caderea Romaniei in viitor”, asta asa, sa fiu corect si cu bibliografie.

    Nickmann
    2010-08-27 09:36:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    O curiozitate pur tehnica. CAS+somaj+CASS =3 declaratii pe luna. 3X12=36 declaratii pe an plus bonus declaratiile suplimentare de venit. Cum pacatele mele ies 25?

  • 20

    Prea vedeti numai ciolane de la banda ilici.
    Banda iliescu pnl psd pc cu militienii si procurorii si judecatorii si parlamentarii si agitatori si comentatori care si-au vandut sufletul, toti si-au umplut casele de blestem si moarte ce va fi la cei din jur, la urmasii lor si urmasii urmasilor lor in veacu veacului. Antenele 3 2 1 cu hidosi ca firea si realitatea tv cu bolai molai ca ursu. Aceste adunaturi pot doar sa amarasca pe cei atrasi de culori, sa dea o amarata speranta de hazna banditilor lui iliescu psd pnl pc care gafaie a moarte si care uu in statutul nescris obligatia de a fi golani aroganti hoti minciosi manipulatori cu mititei si bere si pachete de maruntisi din MILIARDELE FURATE. Insa aceste antene si realitatea produc acea senzatie de voma si instinctul de schimbare a postului tv la majoritatii romanilor care stiu ca acolo se minte si se santajaza un popor intreg ca sa-l oblige sa dea banii patronilor criminali banditi buhaitul felix si schilodul vantu si altii ca ei carora li-se aranjaza celulele la jilava. Nu existenta lor hidoasa si viata lor moarta e problema. Romanii trebuesc sa izoleze acesti imbogatiti necuveniti ce au distrus Romania din spiritul ji godiilor care au vrut sa dicteze Romanilor cum dicteaza lui firea si ursu si alte po tai textele emisiilor de gaze ale gropilor de gunoi care ESTE antena 3 realitatea tv jurnalul national cotidianul ziua gardianul si cei ca ei, aripa mas media a criminalului iliescu cel care a creat banda demolatoare si CIORDITOARE a Romaniei. Cultura comunist parazita si criminala a ATEULUI iliescu ce a imbibat suflete si creere de ATEI si Farisei inclinate la rau. Unii ca nastase si ponta si crin golani mincinosi manipulatori aroganti hoti paraziti repetenti incarcati cu tot ce e mai rau pe pamant, sint exemplele de urmat ai acestor bande criminale. Romanii vor sa arate ca din cauza la acesti desantati bolnavi la cap sau a taticilor lor au murit milioane de tarani si intelectuali inainte de 89 si revolutionari si oameni dupa 89.
    Sant cenzurat de antena 3 si realitatea tv paraziti infecti care Terorizeaza Romania cu crimele manipularilor lor bolande. Si tuca sceleratul cu banda jurnalul ANTI national viruseaza bruiaza calculatoare ca la europa libera. Astia miros a moarte prin internet.

  • 21

    Întreb şi eu, ca cetăţean cu educaţie medie, ce înseamnă “flash-mob”?

    Ramona
    2010-08-27 09:42:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    youtube.com/wat../

  • 23

    Singurul moment in care as sustine intitiativa este peste vreun an asa, si numai in conditiile in care nu va mai afecteaza direct pana atunci. Altfel, am aceeasi opinie , ca v-ati trezit acum, cand trebuie sa faceti si voi lucruri pe care milioane de oameni le fac de ani de zile.

  • 24

    @)21

    A flash mob (or flashmob) is a large group of people who assemble suddenly in a public place, perform an unusual and pointless act for a brief time, then disperse.
    The term flash mob is generally applied only to gatherings organized via telecommunications, social media, or viral emails. The term is generally not applied to events organized by public relations firms, protests, and publicity stunts
    sursa wikipedia

    de pilda
    2010-08-27 10:07:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    @silviu petcu:
    Subscriu observatiilor postate de Dumneavoastra.
    De 20 de ani micii si marii intreprinzatori se confrunta cu aceasta situatie si nu le-a luat nimeni in seama actiunile de protest.
    Acum afla ei cum e cu statul la cozi?
    Si cum se suporta indolenta si nesimtirea angajatilor din sistemul acesta?
    Promisiuni pentru posibilitatea transmiterii on-line a declaratiilor?
    Sa va spunem noi cum e cu asta:
    - la Finante platesti o taxa de 45 lei anual ca sa obtii o parola sa poti utiliza site-ul lor
    - la ITM, dupa obtinerea parolei este necesara deplasarea la sediul institutiei pentru a le duce si listarea declaratiei
    - accesarea acestor site-uri este aproape imposibila in zilele de virf cind, pentru a transmite declaratia trebuie sa iti blestemi zilele si sa iti vina sa dai cu calculatorul de pereti
    - nu au gasit conturile pentru plata contributiilor? imposibil, pentru ca, programul de redactare a foilor de varsamint sau a ordinelor de plata contine absolut toate conturile in care trebuie varsate sumele respective.
    Ce a reusit acest Guvern prin masura adoptata? Sa invrajbeasca contribuabilii cu contracte de munca impotriva celor cu drepturi de autor.

  • 26

    @calin: Pentru un om care nu are nici respect de sine si nici prea multa minte evident ca i se pare ca daca se continua se ajunge la derizoriu.Eu sper insa sa slabeasca deloc aceasta presiune pentru ca una e sa platesti taxe pe care in caz ca nu stiai se plateau si pana acum (impozit pe venit) , apoi nu prea vad de ce unii sa plateasca de doua ori contributii pe care tu daca le platesti o singura data .Cand nu esti informat si nici educat evident ca stai ca prostul si te bucuri ca nu stiu cui i-a dat statul peste bot dar stai calm tu o sa ti-o iei si mai rau pentru ca prostii sunt foarte usor de plesnit!

  • 27

    urez succes celor care intentioneaza sa faca greva asta fiscala. Daca incepe, ma bag si eu. Desi destul de tarziu au bagat de seama gazetarii tratamentul la care sute de mii de romani (mici agenti economici, PFA, etc) erau supusi pana acum. Ca sa evite statul la coada si completarea unor formulare complexe cei mai multi au preferat sa angajeze contabili (full or part time). Dupa unele calcule, plata acestor contabili insumeaza la nivelul RO cam 1 miliard euro. Fara sa mai vorbim de cheltuielile adiacente (transport, copii xerox, timpul alocat). Cu banii astia se putea demult pune la punct un sistem national informatizat care sa centralizeze datele (si ma refer nu numai la datele fiscale).

    Gondolin
    2010-08-27 10:22:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    Mda, hai să facem miting să-i salvăm pe ăstia cu DDA şi PFA, restul de fraieri cu SRL-uri să stea în continuare la ghişee, că nu i-a dus mintea să-şi transfere cifra de afaceri pe PFA şi să-şi plătească angajaţii cu drepturi de autor!

    …şi după moţiune se revine la “normal”?

  • 29

    @Habarnam: de undeva tot trebuie inceput. Si cei cu SRL-uri au incercat o greva fiscala anul trecut, dar s-a spart… Sa vedem ce va fi acum. :)

    Gondolin
    2010-08-27 10:28:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    Pentru ca un protest aiba efect social, sa nu fie doar o alta inghesuiala la urlat invective, e necesar sa porneasca de la niste cetateni destepti.

    Daca pana acum guvernul a tot zgandarit, prin rotatie, diverse categorii de muncitori, fie ei de stat sau de la privat, cand superi niste creatori, guvernule, asteapta-te sa ai si proteste facute cu cap si cu potential sa fie urmate si de ceilalti necajiti care nu prea stiu ei sa creeze, dar se pricep de minune sa urmeze niste capete istetze.

    caraiman
    2010-08-27 10:32:00 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    Ba, as a second thought, eu ma bucur de faza asta cu jurnalistii si artistii. Ca restul cetatenilor tarii sunt umiliti zi de zi la ghiseele patriei nu prea i-a interesat pana acum, dar daca au vazut si ei cum este au inceput sa tipe ca din gura de sarpe. Bine, ei au unde, au TV, au ziare, au radiouri… Noi, astilanti nu aveam mijloacele de comunicare in masa, noi ne certam cu functionarii de la ghisee, ce vina aveau ei..? erau la fel de prosti ca si (parca) Ghinea ala de la hotnews.com

    Titus L
    2010-08-27 10:37:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 32

    @Gondolin: hai să-ţi spun eu ce va fi acum… ,că am prostul obicei să fac previziuni: se strâng ăştia la Victoriei şi la Parlament, mai fac rost de nişte categorii sociale nemulţumite şi pun de-un scandal monstru. Adică la televizor din 500 de inşi supăraţi vezi un puhoi de zeci de mii de furioşi, gata sa intre peste tine. Artificii de televiziune.

    Cu imaginile astea, cu ştirile apocaliptice prezentate peste tot, PSD-ul se prezintă cu o listă în parlament pe care a semnat-o tot poporu’, să pice Boc. Astfel parlamentarii speriaţi trec la PSD şi votează moţiunea, să vină PSD-ul la guvernare. Vine PSD-ul, elimină impozitele pentru ziarişti şi toate revin la normal. Adică ei scutiţi de taxe mucles, noi restul de fraieri la ghişee ca întotdeauna.

    Sper să greşesc eu de data asta, dar am prostul obicei să am dreptate :|

  • 33

    @Habarnam:
    Corect!
    In plus, vad ca ziaristilor ,in continuare nu le pasa deloc de noi astia care de douazeci de ani depunem anual cate 113 declaratii pe an si asta de vreo douazeci de ani incoace, stand la cate cinci cozi pe luna…

    junghiul
    2010-08-27 11:15:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    @Habarnam,

    nu pricep ce te-a impiedicat sa faci si tu la fel, sa protestezi daca nu-ti convine. Si e valabil si pentru mine, sunt angajator si mai prind si cozi la ghiseele statului hotz dar n-am protestat. Ma rog, nu in felul asta.

    Le reprosezi lor ca n-au facut-o pentru tine ? Pai nici nu trebuie. Tu trebuie sa ai grija de tine, nu altii.

    Si e si hilar ce spui: adica nu guvernul e tampit si incompetent, ci astia care nu vor sa stea la cozi umilitoare ca sa plateasca niste bani care oricum nu se intorc nicicum catre beneficiul public.

    caraiman
    2010-08-27 11:28:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    @Habarnam: se poate sa ai dreptate, se poate sa gresesti. Intrebare: poate fi un guvern mai prost decat guv. Boc? Greu de raspuns…
    @junghiul: poate ca de acum le va pasa? Pana nu te doare si pe tine, greu crezi durerea altora.

    Gondolin
    2010-08-27 11:28:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    @for instance: Dar eu stiu asta,dragul meu,eu chiar vroiam sa il conving si pe dl Costi Rogozan ca asta e drumul pe care mergem (din pacate)!Un sistem stufos,plin de smecheri care,de fapt,a dat faliment…

    Radu Popescu
    2010-08-27 11:34:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    @Habarnam: Corect,asta e logica!

    Radu Popescu
    2010-08-27 11:36:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 38

    @caraiman: nu avem o cultura a solidaritatii… nici macar a solidaritatii institutionale. Cand personalul sanitar sau cel din justitie facea greva, noua cadrelor didactice nu ne-a pasat. cand am facut noi greva, ne-am mirat de ce ceilalti bugetari nu ne-au sprijinit. de ce ar fi facut-o? Las’ la o parte ca nici noi nu am fost solidari cu noi insine, altfel nu ne-am fi auto-sabotat greva. La fel, cand cu impozitul forfetar, cei afectati au incercat sa faca greva fiscala, dar nu au fost solidari pana la capat. Poate ca la fel va fi si cu greva asta fiscala a artistilor si gazetarilor. Dar pentru toate trebuie un inceput.

    Gondolin
    2010-08-27 11:37:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    @Gondolin: De unde o sa va mai luati salariul,domnule daca se declanseaza greva fiscala?De la FMI?Chiar sunteti asa naiv?Ce fel de succes urati celor care intentioneaza sa faca greva?Vedeti ca intr-o clipa de neatentie ajungeti coada de topor al mogulilor si celor interesati sa preia prajitura…valabil si pentru Costi Rogozan!

    Radu Popescu
    2010-08-27 11:40:45 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    @silviu petcu 4,5,16
    +
    +
    +
    et a +

  • 41

    @Gondolin,

    Asta spun si eu. Asa e, nu suntem solidari si nu suntem si pentru ca ne-am invatat sa “ne descurcam” noi cumva.

    Dar sa ii afurisesti pe cei care chiar vor sa protesteze pe motiv ca de ce n-au facut-o pana cum…. zau, e de ras. Foarte bine ca protesteaza. Sper sa ne molipism cu totii si sa blocam accesul la bani pentru hotzii incompetenti, de orice culoare politica or fi ei, pana cand isi dau seama ca nu mai merge ca pana acum.

    caraiman
    2010-08-27 11:47:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 42

    @caraiman 34 – Ma scuzati ca ma amestec. Povestea asta cu “Le reprosezi lor ca n-au facut-o pentru tine ? Pai nici nu trebuie. Tu trebuie sa ai grija de tine, nu altii. ” are o problema. Daca eu ca patron de SRL fac greva fiscala , finantele imi blocheaza conturile si-mi baga penalitati de-mi suna apa in cap. Daca onoratii jurnalisti baga greva fiscala 48 de ore la TV, Boc si Basescu sunt acolo dupa 3 zile sa explice de ce a fost o neintelegere si de vina era Vladescu care n-a inteles si Seitan care n-a dat circulara. Haideti sa terminam cu prostiile astea ca toti suntem egali. Asistam ca tampitii la meciul intre politicieni si ziaristi care sunt convinsi TOTI ca ne sunt superiori . Eu sunt gata sa semnez toate petitiile in care sunt si eu ca statut social mentionat. Faptul ca distinsii jurnalisti continua sa nu inteleaga ca bizonul obisnuit sta la cozi de ani de zile mi se pare cel putin deplasat .

  • 43

    @Radu Popescu: care salar? Ala de bugetar redus cu 25%? sau veniturile pe PFA, atinse de faptul ca platesc CAS si jomaj din ele, de parca eu as fi doua persoane, care ma voi bucura de doua pensii si doua ingrijiri medicale concomitent?
    Uiti ca problema ridicata de baietii astia nu este faptul ca PLATESC, ci de MODALITATEA in care sunt obligati sa plateasca. In momentul in care statul ne va lua in considerare nu numai in datoriile noastre de cetateni, ci si in drepturile noastre, poate ca relatiile intre noi si stat vor fi unele normale. Pana atunci, un gest de protest nu strica. “Contractul social” functioneaza in ambele sensuri.

    Gondolin
    2010-08-27 11:48:45 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    @Gondolin: Jenant,dar chiar si salariul asta nu e de lepadat.Am auzit chiar ieri o situatie jenanta,intr-o institutie de stat,s-a pus problema ca din 4 contabili sa plece 2(care oricum frecau menta) si ca sa vedeti cat de jos a ajuns demnitatea umana:nu pleaca nici unul ci raman toti cu jumatate de norma!No comment.
    Va inselati cand spuneti ca scopul grevei este schimbarea modalitatii de plata.Cred ca ati citit si site-urile paralele care indeamna la razboi civil,crime si rascoale.Chiar credeti ca schimbarea unei disfunctionalitati se face printr-o greva fiscala?Haideti sa fim seriosi…

    Radu Popescu
    2010-08-27 11:58:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    @nellu,

    Domnule, exista riscuri, asa e. Ma trezesc cu conturile blocate daca fac greva fiscala, stiu. Insa cum credeti ca se poate convinge un guvern sa-si respecte cetatenii ? Cu rugaminti adresate la registratura ? Cu e-mail-uri politicoase ? Am incercat si de-astea. Nu functioneaza.

    Exista riscuri si nu toata lumea si le poate asuma. Cine nu vrea, sau nu poate, sa nu si le asume. Dar sa cartesti ca altii vor si pot sa-si asume riscuri mi se pare o chestie de toata jena.

    Daca oamenii astia, doar ei sau impreuna cu mine si cu altii, reusesc sa modifice cumva comportamentul si perceptia politrucilor fata de contribuabili, e un beneficiu social net. Pe care nu-l pot neglija.

    caraiman
    2010-08-27 11:59:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 46

    @caraiman: Am protestat, si la ghişee, şi pe net. Doar că la ghişeu m-au dat înapoi cetăţenii (care aveau treabă, n-aveau timp de revolte) şi pe net (acum 3-4 ani când eram activ) ziariştii aveau alte treburi, suspendarea, scrisorele, kkt-uri d-ăstea. Da, ar mai fi o soluţie: să-mi pun o pancartă de gât ca doamna aia cu căţeii să mă ocolească toţi jurnaliştii…

    @Gondolin: da, orice guvern care vine acum e mai prost decât guvernul Boc! Nu, nu vine PSD-ul, poate bagă la înaintare PNL-ul si în teritoriu îsi pun pesediştii oamenii. Şi până ţi se schimbă ţie inspectorii la ISJ, până se înlocuiesc şefii de Direcţii din prefecturi, până se “aşează” PNL+PSD în matca lui trece o grămadă de timp. Şi costuri imense, proiecte (ălea proaste, cum sunt ele) şterse şi luate altele de la cap, etc. Ce program are PNL + PSD? Ciu-ciu! Problema e la soluţii de plată online pe care nu le vrea nimeni!!! Greva fiscală nu e o soluţie. Eliminarea birocraţiei, da.

  • 47

    @habarnam,

    Bun, de-astea am facut si eu. Meciuri nesfarsite cu tot soiul de idioti de “la stat” care sfarseau totdeauna cu datul lor din umeri si cu concluzia ca oricum n-am ce face, platesti dumneata penalizarile, chiar daca incorecte, si ti se vor scadea pe viitor, s.a.m.d., plus cozi, in fine….
    Tocmai de-aia, daca o categorie profesionala reuseste sa coaguleze ceva semnificativ in directia asta e binevenita.

    In ce priveste guvernul care va sa vina, daca va fi sa vina, ai dreptate ca orice guvern ar fi la fel de prost. Cu un amendament. Mare. Orice guvern POLITIC ar fi la fel de prost.

    Prefer oricand un guvern de profesionisti cu mandat clar de eficientizare a a actului de guvernare, fara catastrofele pe care le fac zilnic politrucii.

    Stiu, insa, ca banditii care-si spun, abuziv, politicieni, nu vor lasa ciolanul pentru nimic in lume, chiar de-ar fi sa ne scufunde pe toti. Si pentru asta vor invoca, maxima perversitate, chiar democratia pentru a nu scapa bugetul public din mana.

    caraiman
    2010-08-27 12:17:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    @caraiman: guvern apolitic nu se poate. Dar şantaj politic se poate.

    Uite un exemplu de şantaj politic: faci emisiune la Realitatea, la Antena3, la B1, la OTV cu licitaţie: care face un software pentru declaraţii de plată online? Faci un CD complet şi te duci şi şantajezi Guvern, Parlament, Preşedenţie. Eu cu un astfel de CD m-aş duce personal să i-l bag pe gât lui Boc. Şi atunci să ne strângem sindicate, partide, contribuabili, pensionari, etc să facem miting. Ai veni atunci? Cine nu ar veni???

    PS: dacă Sorin Ovidiu Vântu ar realiza un astfel de CD-minune cu banii lui, ar deveni erou naţional. Şi Dan Diaconescu cu sprijinul lui de pensionari la DNA ar fi mic copil :D

  • 49

    @Gondolin

    De “nici un primar nu poate fi mai prost decat Videanu care pune borduri” va aduceti aminte?

    mac gregor
    2010-08-27 12:35:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 50

    @Radu Popescu (#44): la salariile astea vom ramane soon cu doar 30% din personalul medical, si 50% profesori in amumite specialitati (informatica, limbi straine). Si va veti duce sa va trateze un medic din Bangladesh asistat de o sora medicala din Somalia; fiti sigur ca va duceti la tratament cu traducatorul dupa dv-stra. Stiti foarte bine ca altele ar fi trebuit sa fie solutiile, daca se dorea reducerea cheltuielilor in domeniul bugetar (care cheltuieli raportate la PIB sunt oricum printre cele mai mici din EU).
    @Habarnam (#46): NU, orice guvern ar fi mai bun decat Boc. Daca Boc ar fi fost in vacanta tot timpul, macar nu ar fi pus niste legi aberante si care au actionat pro-ciclic. Orice guvern ar veni, ar avea nevoie de sprijin politic in Parlament, deci chair si un guvern de tehnocrati ar fi nevoit sa accepte in teritoriu schimbari la deconcentrate, “a la roumain”. Ar trebui lideri puternici si vointa politica pentru a fi altfel. Oricum, mafia pedelista din teritoriu s-a dovedit a fi mai rea decat cele care au premers-o, asa ca nu i-as duce dorul daca s-ar duce…
    @mac gregor (#49): nu m-a interesat niciodata ce se intampla la Bucuresti, nici macar in ce priveste lupta pe lozinci. Dupa cum am aflat tangential, toti primarii generali au fost sprijiniti sau au sprijinit diverse “famigli”… despre Oprescu s-a aflat mai putin decat despre altii, oricum, mai este timp sa aflam!

    Gondolin
    2010-08-27 13:02:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 51

    @caraiman 45 – “Exista riscuri si nu toata lumea si le poate asuma. Cine nu vrea, sau nu poate, sa nu si le asume. Dar sa cartesti ca altii vor si pot sa-si asume riscuri mi se pare o chestie de toata jena.

    Daca oamenii astia, doar ei sau impreuna cu mine si cu altii, reusesc sa modifice cumva comportamentul si perceptia politrucilor fata de contribuabili, e un beneficiu social net. Pe care nu-l pot neglija.”
    Oamenii astia la care faceti trimitere sunt la fel de incompetenti ca politicienii nostri. Din pacate traim in tara in care cei care stiu sa faca, fac, cei care nu stiu ii invata pe ceilalti si cei care n-au talent pedagogic se fac politicieni sau ziaristi. Oameni necajiti care desi nu stiu sa socoteasca li se pare firesc sa fie platiti de trei ori mai bine decat restul pentru ca le plac jeep-urile BMW si vilele la Snagov. Asa ca reformulez. Eu nu astept sa fiu salvat de jurnalisti care habar nu aveau pana ieri care e deosebirea dintre CAS si CASS. Eu am rabdare. Am asteptat 20 de ani,mai rezist 6 luni. Guvernul Boc nu face prostiile pe care le face pentru ca simte nevoia, ii musca economia din partea dorsala. Jurnalistii descopera surprinsi ca exista economie si taxe? Doar pentru ca cineva s-a atins de dorsalul lor. ok. Nu conteza intentia, lucrurile se misca in directia buna. Fara sa trebuiasca sa facem greve fiscale. Natural. Suntem in UE din 2007. In vreo 2-3 ani ni se va parea firesc sa fim platiti majoritatea dupa cat lucram deadevaratelea si mai ales sa avem politicieni care fura mai discret si jurnalisti care stiu sa deosebeasca contributiile. Parerea mea optimista.

  • 52

    Toata discutia e inutila…

    Au incercat sa ne enerveze amenintandu-ne cu cozile. Au incercat sa ne ameteasca cu termeni confuzi de tipul “repetitiv” si “ocazional”. Au incercat sa ne pacaleasca spunand ca nu dau amenzi. De ce? Ca sa uitam de lege.

    Cu toate astea, va reamintesc ca, potrivit Constitutiei, o Ordonanta de Urgenta nu poate trece peste o Lege.

    Prin urmare, Ordonanta de Urgenta 58/2010 e ilegala. De ce? Pentru ca:

    Legea Pensiilor si Asigurarilor Sociale (nr. 19) din 17 martie 2000, actualizata in 2010, articolul 26 1b si 2 (modificat in 2008):

    Art. 26. – (1) Contribuţia de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:
    b) diurne de deplasare şi de delegare, indemnizaţii de delegare, detaşare şi transfer, drepturi de autor, precum şi venituri primite în baza unor convenţii civile sau contracte de colaborare;

    (2) Sumele asupra cărora nu se datorează contribuţia de asigurări sociale, prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), nu se iau în considerare la stabilirea prestaţiilor din sistemul public de pensii.” (Legea nr. 200/2008)

    PRIN URMARE, CONTRIBUTIILE DE SOMAJ & PENSII PE CARE LE CER MINUNATII GUVERNANTI SUNT ILEGALE. INDIFERENT DACA AVEM SAU NU CARTI DE MUNCA.

    PANA LA COZI SI FORMULARE EXISTA, TOTUSI, LEGE…

  • 53

    @Costi:
    Ultima declaratie a Ioanei Duda pe Pandoras:
    185
    “@Decebal: Nu m-a pus nimeni la colt si comentariile lor ma lasa rece. A trecut o zi de la eveniment si am ramas la aceeasi parere. Ba sa iti mai spun ceva. As pune o bomba in cartierul unde locuiesc tiganii, pentru ca stiu ca ei sunt marlanii care se ocupa cu furatul batranilor si femeilor.”

    Bai, voi aveti o psihotica printre voi. Poate ar trebui dat un telefon la politia din orasul in care locuieste ea in Italia. Asta nu mai e teribilism. Femeia aia e sarita de pe fix.

    Urmareste threadul:pandoras.realit../

  • 54

    @Costi
    In US, sau in Canada, un comentariu ca asta nu ar putea trece neobservat.

  • 55

    @AMS 52 – Din pacate sunteti in eroare. In minunata noastra tara o ordonanta de urgenta poate modifica o lege. De exemplu, faimoasa lege 221 /2008 prin care profesorii primeau de la PDL si PSD 50 % marire de salar a fost blocata de Tariceanu prin 2 ordonante de urgenta. Asa ca daca nu doriti sa va judecati cu statul, luati ordonanta de buna. Daca parlamentul o va tranti, ordonanta nu va mai avea efecte. Pana atunci, Boc rules.

  • 56

    @nellu

    Aveti si nu aveti dreptate… Adica nu e tocmai un precedent. Atunci era vorba de o lege ce tocmai intra in vigoare si a fost stopata cu ordonantele. Aici e vorba de o lege pre-existenta ordonantei, pe care respectiva ordonanta o incalca. Diferenta e subtila dar ea, totusi, exista.
    Prin urmare, chiar daca nu poti da in judecata o lege/ordonanta/etc., poti da in judecata efectele ei. Astept amenda, si-mi pun avocatul sa dea in judecata statul. Si castig. Si ca mine vor face multi.

  • 57

    chiar si asa pe legea 221/2008 sindicatele care au dat in judecata guvernul pentru neaplicarea legii au castigat in instanta.

    Gondolin
    2010-08-27 17:18:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 58

    @Gondolin: chiar si asa pe legea 221/2008 sindicatele care au dat in judecata guvernul pentru neaplicarea legii au castigat in instanta.

    …şi… au câştigat? Banii? Executare silită la ISJ-uri???

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alegeri alex mazilu antonescu aur basescu Becali blaga blog Blogviu interviu BNR Boc BOR campanie candidatura catalin voicu cluj concert cristian preda criticatac criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu Elena Udrea experiment Facebook film FMI fotbal guvern humanitas Iliescu instantanee internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie Parlamentul European pd-l PDL Plesu pnl Polirom ponta protest psd radu duda riscograma rmgc romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate sondaj steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR uichendist.ro usl Vanghelie Vasile Blaga Videanu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!