Nika. Just do it!

Nica a fost un ministru de Interne prost. La fel de prost ca ceilalţi miniştri de interne şi la fel de prost ca toţi ceilalţi miniştri ai guvernelor de după ‘89.

După criteriul prostiei el s-a plasat, aşadar, în standardul meseriei, cu mici variaţii valorice faţă de restul catastrofelor profesionale numite la ministerul epoleţilor. Pe timpul scurtului şi încâlcitului său mandat, hoţii, criminalii şi corupţii României n-au fost nici mai timizi şi nici mai activi ca altădată. Criminalitatea a fost într-o medie istorică, aceiaşi din anii trecuţi şi viitori, netulburată vreodată de numirea unui anume ministru la interne sau a altuia. Cu sau fără miniştrii ei de interne proşti, incapabili, numiţi pe criterii exclusiv politice şi cu mintea stându-le la alte prostii, România şi-a văzut an de an populaţia apăsată de aceeaşi statistică violentă.

Cu toate astea, premierul Boc, un premier la fel de prost ca toţi ceilalţi premieri de dinainte şi de după el, l-a demis pe Nica.  “Dan Nica n-a reuşit să stăpânească strada” a zis Boc, uitând că nimeni n-a reuşit vreodată să stăpânească strada în sensul furtului de poşetă, al violului, al trasului pe nas şi al crimei. Dar mai ales uitând că, în curând, CHIAR NIMENI, nici chiar puşcaşii marini sau trupele OMON, nu va putea stăpâni strada când criza îşi va fi consumat, până la cotor, stipendiile de la FMI.

Nica, ministrul cel prost de la Interne a fost demis cu premeditare şi cu planuri de rezervă. Atunci când a comis fapta, autorul ei a sărit fără să-i pese, peste tot: peste protocolul coaliţiei, peste statistica borfaşilor, peste suspiciunile declanşate de un asemenea gest şi, mai ales, peste datoria, niciodată luată în serios, a bunei guvernări.

Miza e străvezie şi veche de când a inventat-o Ion Iliescu: victoria la prezidenţiale. Legitimă politic, previzibilă din punct de vedere tehnic şi absolut jegoasă în raport cu răspunderea publică, această miză înseamnă pentru PDL totul, iar pentru noi încă cinci ani de deziluzie, identici cu ultimii douăzeci.

Ce înseamnă, totuşi, Ministerul de Interne înainte de alegeri? Înseamnă, înainte de toate, o armată desfăşurată în teren care poate bara frauda adversarului. Poate opri microbuzele inamice şi lăsa libere autobuzele prietene. Poate timora frauda la cabină în folosul duşmanului, descuraja observatorii incomozi, asigura o pază foarte permeabilă a sacilor cu buletine de vot. În turul doi al prezidenţialelor balanţa va fi înclinată în mare măsură de logistica teritorială. Ai trupe devotate, ai activişti, ai transport, senvişuri, primari care să-i convingă să voteze corect pe toţi ameţiţii de la ţară, ai şanse. N-ai muncă de teren şi te bazezi pe steguleţe, interviuri şi discurs, s-a zis cu tine. Ei bine, după campania furibundă de racolare a primarilor (formulă lansată istoric de PSD), PDL e în măsură să se considere egalul în teritoriu al PSD. Diferenţa poate fi făcută, aşadar, de vigilenţa şi controlul Internelor. Ceea ce şi urmează să se facă.

Chiar dacă la ora la care scriu (13.00) nu e încă stabilit dacă înlocuitorul lui Nica va fi tot un pesedist, fisura a apărut, iar direcţia ei indică fatala ruptură. Dacă PSD va face un joc de umilinţă în folosul avantajului tehnic de a păstra portofoliul fermecat, apar pagube la capitolul imagine. Viteza cu care e ocupată poziţia de opozant, rapiditatea cu care unul din cele două partide trece de partea poporului sunt decisive. Dacă o face PSD, atunci PDL va păstra pârghiile, dar va pierde la imagine. Dacă o va face PDL, o va face rămânând la putere, iar PSD va pierde de două ori.

Acum, privindu-l pe Boc după ce fierbinţeala discursului a trecut, e de neimaginat ca acest gest care cere tupeu, acţiune şi viteză să-i aparţină. El vine de sus, din tăriile Cotrocenilor, şi are toate trăsăturile părintelui său spiritual. Aseară târziu, Traian Băsescu l-ar fi putut chema la telefon pe premierul-ecou Boc şi, în rima celebrei campanii la echipamente sportive, i-ar fi putut spune: “Nica. Just do it!”