RSS Feed

Nimic nou: etica ortodoxă şi spiritul capitalismului balcanic. Rammstein şi preşedintele

vezi toate articolele de
09 May 2010 la 13:10 98 comentarii 2500 vizualizari.

În mod evident, prima parte a titlului este o pastişă a titlului uneia din cărţile mele de căpătîi, “Etica protestantă şi spiritul capitalismului” a lui Max Weber. Ceea ce încerc să punctez în rîndurile de mai jos nu e, nicidecum, vreo noutate pentru cine trăieşte în România. Simt însă o nevoie de-a dreptul compulsivă să rezonez, chiar redundant, cu voci infinit mai pertinente decît a mea, care pun, ultimamente, aceeaşi întrebare retorică: ce căuta pravoslavnicul în Europa?

Această nevoie a venit subit după lecturarea unui editorial pe alocuri excelent semnat de Dan Tăpălagă în Hotnews. Nu mă voi referi nici la obiecţiile pe care le am faţă de unele remarci ale articolului, nici la gradul ridicat de pertinenţă al principalelor teze, ci la un paragraf în care este rezumat un comentariu televizat.

L-am auzit, de pilda, miercuri, pe domnul Emil Hurezeanu vorbind la Realitatea TV argumentat si, ca de obicei, patrunzator, despre problema inadaptarii Estului la modelul capitalist occidental. Etica ortodoxa pare mai putin compatibila cu spiritul capitalismului. S-ar putea, mai spunea dl Hurezeanu, ca protestele violente din Grecia sa ridice chiar problema esecului aderarii Estului la zona euro, tocmai pentru ca in Est munca si respectul fata de regula capata alt sens.

În opinia mea, atît comentariul domnului Hurezeanu, cît şi interpretarea rezumativă a domnului Tăpălagă sunt MULT prea blînde. Etica ortodoxă nu pare, ci ESTE incompatibilă cu spiritul capitalismului. Este aceeaşi problemă a absenţei “privatizării” Bibliei şi a transformării muncii în instrument principal al mîntuirii. Exemple ? Discursul liturgic ortodox simplifică problema păcatelor capitale, pe care le împarte în păcate de moarte şi păcate strigătoare la cer. În privinţa listelor normative, de pildă, cele şapte păcate, care includ lenea şi trufia (aproape omniprezente la ortodocşi şi sursă principală a inerţiilor capitalului cîştigat în spaţiu ortodox) sunt mult mai puţin prezente, ca atare, în predici decît cele şapte taine sau cele zece porunci. Pravoslavnicul, elin sau rumân sau rus, înţelege mai puţin sau deloc, astfel, că spartul de seminţe în aşteptarea ajutorului providenţial al statului sau al şefului Statului, (în taxinomia pravoslavnicului acesta este însuşi Dumnezeu, substituit adesea de locţiitorii seculari) este un păcat şi că Dumnezeu nici nu dă, nici nu bagă în gură, ci că trebuie să-ţi iei/produci/cîştigi singur şi instrumentele supravieţuirii (alimentele, adăpostul) şi pe cele ale vieţuirii (dezvoltare personală, prosperitate, belşug).

Că tot îl menţionam pe Weber – ortodoxia nu permite “dezvrăjirea” întru acumularea de capital, iar asta se vede pînă şi terminologic. Românul prosper (habar nu am cum numesc grecii asta) “agoniseşte”, “se căpătuieşte”, mult mai degrabă decît “strînge”, sau “economiseşte” – semn că şi acumularea de capital are, prin însăşi esenţa noastră culturală, o dimensiune a “căpătuirii” care nu are nimic de-a face cu spiritul capitalismului. La ortodocşi, cel sărac cu duhul şi sărac lipit pămîntului, în general, este binecuvîntat şi are loc asigurat în Rai după Judecata de Apoi. Bogaţii sunt, in corpore, oameni ai diavolului, iar singurii bogaţi “buni” sunt cei care-şi împart averea (nu contează cum au făcut-o) celor săraci şi se duc să se roage apoi tot restul vieţii, de preferinţă în pustie. La protestanţi, munca toată viaţa permite, pe cît posibil, spălarea păcatului originar şi a altora acumulate în timpul vieţii în faţa lui Dumnezeu. Munca generează capital, care generează profit, şi nu e un păcat să faci asta atît timp cît nu te lăcomeşti şi cît profitul tău este reinvestit în folosul comunităţii (alt cuvint care ne lipseşte din vocabularul interior, noi suntem “turma lui Hristos”). Din acest punct de vedere, în opinia mea, egalitarismul şi nivelarea întru sărăcie pronate de ortodoxie sunt, nici mai mult, nici mai puţin, decît forme arhaice ale comunismului.

Dar divaghez. Providenţialismul propăvăduit de ortodoxie în mesajul către credincioşi împiedică, pur şi simplu, enoriaşul să dezvolte o filosofie a muncii în scopul mîntuirii, cu beneficul efect colateral al acumulării de capital şi, implicit, al bunăstării. Dacă de o mie de ani i se spune, într-o formă sau alta, că toate vin de la Domnul, cum să înţeleagă rapid românul că nu trebuie să mai aştepte niciun ajutor şi că trebuie să se ajute singur, muncind? Avem, de secole, aceleaşi aşteptări puturoase: Măria-Sa dă şi ia, boierul/groful dă şi ia, Guvernul ne scapă de/ne pune pe spinare, Statul/partidul ne dă/ne naţionalizează, Preşedintele/statul ne dă/ne ia. De un mileniu ne raportăm, în acumulările noastre de bunuri, la forma supremă de autoritate a momentului şi, necondiţionat, la puterea divină. La televizor, interpreţii şi comentatorii discursului public perorează non-stop în clişee de genul “autorităţile nu fac nimic”, “răspunderea Guvernului”, “statul îşi bate joc de noi” etc. Dacă eram o societate normală, cu un stat minimal de drept şi o cultură funcţională şi sănătoasă a capitalului, nu am fi fost permanent deresponsabilizaţi public într-un etern şi sufocant “vox populi, vox Dei” – fiecare individ ar şti, cît de cît, că este răspunzător pentru propriul destin. Cea mai mare parte a românilor nu ştie asta.

Cea mai mare parte a românilor îşi pigmentează crezurile şi comunicarea cu “Doamne-ajută”, “Doamne-fereşte”, “cum o vrea Domnul” etc. Delegăm, în mileniul III, după ce am sărit din feudalism în despotisme luminate şi totalitarism, cu un extrem de precar exerciţiu democratic, aproape tot Weltanschauung-ul nostru puterii divine. Mai mult şi mai grav, investim puterea statului – care ar trebui să ne reprezinte interesele – cu o formă de putere divină (providenţială) în care el ne hotărăşte destinul şi evoluţia, şi nu invers. Înţeleg, în această ordine de idei, ameninţările cu proteste ale sindicatelor şi militantismul populist/stîngist al opoziţiei şi televiziunilor drept o confirmare a incapacităţii noastre vernaculare de a concepe statul ca pe un instrument în folosul individului, investit de cetăţean cu autoritate, prin contractul social. Cred că românii vor continua supravieţuirea plină de frustrări în aceeaşi notă atît timp cît, la două decenii de la presupusa moarte a statului-mamă totalitar, încă mai aşteaptă ajutor de la stat. Cu riscul unei aserţiuni cinice, pînă nu vor dispărea toţi apologeţii cuplului de sintagme “de la Stat”/”de la bunul Dumnezeu”, nu avem nicio şansă, ca societate, să evoluăm în spirit capitalist, cu toate că jinduim după ordinea şi prosperitatea “de dincolo”, construite în cultura zelului post-luteran şi prin alte activităţi decît pupatul icoanelor. Iar ca indivizi putem face asta doar dacă plecăm şi ne integrăm în societăţi care au înţeles acest lucru. Pînă cînd nu ne vom înţelege pe deplin drepturile şi obligaţiile care decurg din calitatea naturală de indivizi pe planetă, cetăţeni ai statului şi membri activi ai societăţii, vom continua să spargem seminţe la poartă sau la colţul blocului şi să înjurăm “autorităţile care nu fac nimic”.

La capitolul ăsta cu incapacitatea ortodoxiei de a disemina – nu dogmatic, ci pedagogic – partea cu munca şi capitalul din etica protestantă constat un paradox (a se citi ipocrizie instituţională): cînd e vorba de propriile activităţi, biserica ortodoxă – şi la noi, şi aiurea – este guvernată de un remarcabil spirit capitalist. Eficienţa activităţilor ei economice (la limita venalităţii, dacă nu uneori peste această limită), puterea lobby-ului generator de politici publice favorabile pe lîngă puterea seculară şi menţinerea acerbă a monopolului moralei la nivel public şi individual sunt tot atîtea dovezi că, atunci cînd vine vorba de propriile-i interese, Biserica Ortodoxă acţionează într-un spirit capitalist foarte bine asimilat. Nu mă refer doar la BOR, ci la toate bisericile-surori pravoslavnice europene – în primul rînd cea greacă, cu o influenţă publică şi o putere economică şi mai mari decît ale BOR. Este evident că, din această perspectivă, biserica ortodoxă calchiază drumul istoric al celei catolice în modernitate, cu un deficit de versatilitate retorică. A propos, a observat cineva suprapunerea invaziei cultelor protestante în Brazilia, în ultimele trei decenii (ceea ce l-a făcut pe Papă să meargă acolo cu mesaje de reconvertire), cu transformarea acestei ţări într-un tigru economic mondial?

Mi-am cam pierdut speranţa pentru mine – nu şi pentru societate. Probabil că eu şi încă o generaţie după mine – asta captivă pe Internet şi autistă civic şi politic – nu vom apuca să vedem o Românie nu numai aderată la, şi ci integrată în Europa şi în spiritul ei. Societatea, însă, evoluează – există tot mai mulţi români care au depăşit faza “căpătuirii” şi care influenţează mentalităţile economice în sensul bun-capitalist al lucrurilor. Problema mea e că asta se întîmplă sufocant de încet, iar timpul – şi al meu, şi al românilor în general – începe să nu mai aibă răbdare.

În încheiere, fără legătură direct de directă:) cu cele scrise mai sus, am revăzut într-o cheie nouă, după ceva ani, un clip clasic al amicilor mei Rammstein (îmi revizuiesc audiţiile în aşteptarea concertului din iunie):

Subit, metafora sexy-SM din clip despre stockholmianism a devenit, mult mai mult, una neaoşă. Mi-a venit – n-aş putea să descriu exact cum – să înlocuiesc, în minte, figura Albei-ca-Zăpada-travestit cu cea a preşedintelui-Vodă, să sublimez metafora aurului-drog în cea a beţiei de putere, iar cei şase pitici Rammstein aveau, subit, chipurile unor potentaţi ai puterii politice, nu neapărat din PD-L. Să menţionez, totuşi, că cel care întinde mărul otrăvit – clăparul trupei, altfel – mi-a adus aminte de Elena Udrea :)

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!