RSS Feed

Nu-l mai înţeleg pe Traian Băsescu (la cald)

vezi toate articolele de
06 Nov 2009 la 13:21 48 comentarii 1897 vizualizari.

Încâlcit ca o perucă de clovn, şovăitor şi defensiv cum nu l-am auzit niciodată. Aşa a sunat discursul de la prânz al preşedintelui Băsescu. La finalul lui, într-o contradicţie copilărească cu ideile de bine public, sinergie naţională şi colaborare cu majoritatea, idei pronunţate mai devreme, preşedintele l-a numit pe Liviu Negoiţă. Hodoronc tronc!

1. Nu e un pas înainte aşa cum a promis preşedintele. Negoiţă e un Boc III cu şansele lui Croitoru.

2. Jeffrey Franks, omul care semnează pentru venirea banilor de la FMI a declarat pe 30 oct – deci în plină aşteptare înfrigurată a bizarului guvern Croitoru, următoarele:

“Problemele cu care se confruntă România nu pot fi rezolvate de un singur partid,  ci de o largă coaliţie de forţe”.

Aşadar, omul a făcut, pe cât i-a permis principiul neamestecului şi imparţialitatea instituţiei pe care o reprezintă, O SUGESTIE. A arătat direcţia în care se aşteaptă Fondul să se îndrepte soluţia politică, pentru ca noi să încasăm banii de pensii. Nu spre UN PARTID. Şi anume spre o largă coaliţie, adică, spre O MAJORITATE.

3. Argumentul cu primarul ales cu 80% e nepermis de neserios. E de nivelul unei replici de talkshow la o televiziune locală. Sunt zeci de primari cu procentele lui Negoiţă (şi ale lui Johannis). Acest lucru nu avea ce căuta pe buzele unui şef de stat într-un moment atât de serios.

4. E limpede că guvernul Negoiţă nu va trece. Au declarat-o dealtfel şi reprezentanţii majorităţii “transparente”. Mă întreb: e posibil ca Traian Băsescu să-şi imagineze că va trece? Dacă da, înseamnă că mintea cea mai ascuţită în materie de tactici politice a intrat în regim de avarie. Iar dacă totuşi această minte funcţionează normal şi Traian Băsescu ŞTIE că guvernul Negoiţă va cădea, cum rămâne cu blocajul, cu criza, cu interesele ţării şi celelalte? Să conteze aşa de amarnic victoria la prezidenţiale încât nu simte deloc nevoia să ia în seamă majoritatea internă sau sugestia externă?

5. Cred că toată lumea se aştepta la mai mult. Eu, de pildă, mă aşteptam la mai multă grijă pentru protecţia mărcii personale. Această numire nu face servicii nimănui, dar mai cu seamă îi face deservicii preşedintelui. Negoiţă nu-i independent (iar preşedintele spunea că a ţinut seamă de această dorinţa a partidelor), nu-i nici tehnocrat (idem), nu-i nimic nou faţă de numirile Boc şi Croitoru. E doar primar, ca Johannis. Dar ceea ce-l deosebeşte grav de Johannis e faptul că nu poate să facă un guvern să treacă în parlament

Marginale

6. Vremea lui Negoiţă a trecut. Ar fi putut intra la bătaie în vara trecută, când putea câştiga primăria Capitalei, dar a refuzat. Pe plan naţional, statura lui gospodărească e mult diminuată.

7. Numirile pe care le face Traian Băsescu în ultimele 10 luni aduc cu o listă de sacrificiu. Ca şi cum apropiaţii îi sunt îndatoraţi cu propria viaţă politică, ei sunt aruncaţi cu premeditare într-o luptă fără sorţi de izbândă. Boc, Croitoru, Negoiţă. Poate că Negoiţă are de răscumpărat vina de a fi refuzat să candideze la primăria Capitalei.

8. Tot cu FMI.

Întrebare:

“- În prima lună a anului viitor vom avea banii?”

Jeffrey Franks:

” – Depinde dacă acţiunile care trebuie luate vor fi luate până atunci. Vom vedea în zilele următoare.”

Şeful delegaţiei FMI a spus asta public, DUP~ ce făcuse, tot public, sugestia cu larga coaliţie.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete:


48 comments
  • 1

    De abia acum pericolele de curs devin aproape insurmontabile

    Daniel Oanta
    2009-11-06 13:27:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Asa o spuneti de parca l-ati fi inteles vreodata! Nu ca n-ati putea ci pt ca nu aveti voie!

  • 3

    Va propun spre lectura un articol care sintetizeaza niste informatii nu neaparat noi, dar cred ca foarte importante pentru contextul politic in care ne aflam. Cred ca ele trebuie sa ajunga la cunostiinta opiniei publice.
    patrascudan.wor../
    Romanii trebuie sa voteze in cunostiinta de cauza!

  • 4

    mutarile lui Base au fost intotdeauna imprevizibile. Asa ca mai bine tacem si vedem ce va urma.

    marius
    2009-11-06 13:34:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Crezi ca pe tine te intelege cineva? Mai n-as crede. De aceea nici nu te citeste lumea.

    nick_d
    2009-11-06 13:35:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Basescu putea sa-l numeasca pe Johannis, but what’s the point?
    Geoana a sustinut oricum ca pe Johannis il tine doar pana la alegeri, dupa care darama si guvernul acesta!

  • 7

    Nici eu nu inteleg multi ziaristi. Chiar nu inteleg ce nu intelegeti; trebuia neaparat sa desemneze un om care sa fie pe placul tuturor? care era ala? care sa va placa dvoastra? dar sinteti sigur ca placea si altora?

    victor L
    2009-11-06 13:41:40 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    @ victor L

    Nu sunt un mare admirator al stilului lui Sorin, dar acum e foarte direct si clar.
    Daca cititi punctul 2 aveti raspunsul la intrebare.

  • 9

    o informatie bomba!!!
    dupa mai multe consfatuiri intre un grup de reputati psihologi…s-a desprins urmatoarea trasatura dominanta comuna la toti ziaristii care sunt vadit partinitori impotriva lui basescu: sunt frustrati sexual!! au o viata de familie/relationala dezastruoasa
    iar mogulii pe care i-a unit teama de basescu nu fac decat sa canalizeze aceste frustrari…specialistii stiu mecanismul in detaliu…sa-i contrazica cineva argumentat daca poate

    dottore
    2009-11-06 13:52:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    @victor L: “… trebuia neaparat sa desemneze un om care sa fie pe placul tuturor? care era ala? care sa va placa dvoastra? dar sinteti sigur ca placea si altora?”

    Ai auzit, cumva, de principiul majoritatii (care sta la baza oricarei democratii)?! Bineinteles ca nu ai auzit de asa ceva in cercurile basesco-pedeliste, dar poate ca ai auzit vorbindu-se despre el in exterior, pe strada, in parc, la bere…

    Ramstein
    2009-11-06 13:56:23 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    E de inteles ceva in politica damboviteana?
    Ca nu il intelegeti pe Basescu, ma rog.
    Dar daca ati uitat cabotinismul lui, e grav.
    El se preface. Si urmareste, ca un crocodil care pluteste incet, la suprafata apei, reactiile celorlalti. Dupa aceea…hap!

  • 12

    Ma bucur sa vad ca unii reusesc sa-si pastreze umorul, chiar si in aceste conditii, mai degraba, dramatice, altii si spiritul combativ. Din pacate, pe moment, scroafa e aproape moarta in cotet si nu-mi prea dau seama cum ar putea fi resuscitata. Punctul doi din argumentatia d-lui Buscu e cum nu se poate mai exact, dar… asta e. De-acum, Dumnezeu cu mila!

  • 13

    sa presupunem prin absurd ca intr-un parlament intra un partid cu cca 35% (oricum sub 50 %) si inca 25 de partide fiecare cu cate 2,…%(presupunand, pt usurarea intelegerii mecanismului ca pragul de admitere in parlament este de 2%) ; prin urmare nu exista castigator absolut al alegerilor dar cele 25 de partide mici (care cumulat au peste 50%) se coalizeaza si vor sa impuna un premier; cum e mai corect, sa desemneze presedintele premierul impus de acestia sau un premier de la partidul cre a coagulat cele mai multe voturi ale romanilor? constituita este buna dar prost interpretata de unii pt ca, in cazul de fata, prevede posibilitatea presedintelui sa dizolve parlamentul dupa cel putin 2 voturi ale parlamentului impotriva premierului desemnat si atunci partidele merg la anticipate; bun, intrebarea este, oare cele 25 de partide vor merge ca o alianta la anticipate? si, mergand ca alianta, vor mai cumula peste 50% respectiv vor cumula macar voturile avute impreuna inainte de anticipate? revenind la oile oastre, mergand pe rationamentul , gresit dupa parerea mea, al aliantei ad-hoc, ar trebui ca la eventualele anticipate sa se constituie in alianta electorala si sa vedem daca obtin acelasi scor de 65%!?! cu siguranta nu vor obtibne, ceea ce inseamna ca alianta NU este indrptatita sa impuna un premier fiindca daca 65% din parlamentari vor un premier, pardon, sefii celor 65% din parlamentari vor un premier, asta nu inseamna ca 65% din populatie doreste acel premier respectiv poate fi 75%(absurd, nu?!!!) din populatie sau 5%, nu exista decat certitudinea ca 35% din populatie are o dorinta comuna pt un premier, respectiv propunerea partidului care are majoritate relativa!!!

    dottore
    2009-11-06 14:06:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    DOMNILOR in romania cine creaza legi PARLAMENTUL sau PRESEDINTELE?
    -de 20 de ani cine refuza reforma?
    -cine a dat forma alegerilor parlamentare pentru a patrunde cu dor 30 de voturi in parlament?
    -daca ati urmarit evenimentul ROMANIA DUPA 20 DE ANI
    pote nu este interesant?
    -cine are nevoie de o socetate saraca si usor de manevrat.
    -priviti copii din primaveri a fosti securisti care reprezinta scena politica poate intelegeti sensul prezent
    ILIESCU de a sacrifica closca la revolutie si salvarea puietului pentru BOLSEVISMUL CAPITALIST
    CONSIDER IN MOMENTUL ACESTA SE HOTARESTE CU ADEVARAT DACA PUTEM REALIZA O REALA REFORMA IN ROMANIA DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE FARA A NE INFLUENTA MEDIA
    -o alta gravitate presa stilp a democratiei se conpromite desi azi nu o obliga securitatea

  • 15

    Domnule Buscu, de ce nu spui direct: “FMI voteaza cu alianta PSD-PNL, adica anti Basescu”?
    Cei de la FMI au spus ca pentru a primi banii, trebuie luate masuri nepopulare, adica de un guvern politic majoritar, nu guvern de independenti tehnocrati.
    Acel guvern va fi cel de dupa alegerile prezidentiale, cand va fi clar cine a pierdut.

  • 16

    Domnule Buscu,
    Chia credeti ca acest guvern nu va trece?Eu cred ca da.
    Astfel se va vedea clar ca ceva nu e in regula cu acesta coalitie,ca intradevar sunt interese ascunse.Adica e mai biine un guvern care sa fie pina in ianuarie,februarie,apoi din nou alt bilci.Apoi cum se va descurca un guvern al lui Johanis rapid cu marile problene,cu bugetul,sau credeti ca si-au inchipuit ca iau bugetul actualului guvern.Probabil ca da.Si atunci despre ce vorbim?O coaltie ad hoc care ii impune presedintelui ceea ce vor numai ei!!!Trebuie sa cedeze
    presedintele ca ALTFEL E DICTATOR
    Sa vedem daca intradevar sunt preocupati si de tara nu numai de campania ecectorala.
    Sa vedem cum ii va percepe populatia?

  • 17

    AM O INTREBARE PTR. COALITIA DE 65%:DE CE NN-AU VENIT SI CU O ALTA VARIANTA IN AFARA LUI JOHANNIS, PTR. CA EU NU CRED IN OMUL PROVIDENTIAL?

    cititor
    2009-11-06 14:19:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    “Daca cititi punctul 2 aveti raspunsul la intrebare.”

    @Nelu
    @Buscu

    Da, am inteles, trebuie facut guvernul pentru banii de la FMI.
    Dar RO chiar are guvern in momentul de fatza este BOC II, iar din perspectiva FMI Johannis nu poate fi garantie de stabilitate: repet Goana a afirmat ca il tzine pe Johannis pana dupa alegeri, iar Johannis insusi nu vrea sa lase postul de primar vacant la Sibiu pntru ca stie ca nu va sta prea mult prim -ministru. Sa ignore FMI acest aspect?

    Coalitie majoritara? Care e aia? PNL-PSD? Absolut ridicol, … nu poate fi stabila!

  • 19

    Acea “larga coalitie de forte” este un obiectiv imposibil in Romania in general si cu atit mai putin in acest moment al campaniei electorale.
    Desigur ca gusturile nu se discuta, puteti prefera actuala “larga” coalitie anti-Basescu (doar atit, pentru inlocuirea lui Basescu, nu pentru binele Romaniei), dar ura contra lui Basescu este mult prea putin pentru a investi sperante in coalitia PSD-PNL.
    Si intrucit actuala configuratie parlamentara nu permite iesirea din criza politica si blocajul cronic in care ne aflam dupa ce a trecut luna de miere a parteneriatului fortat PDL-PSD, singura solutie, in ipoteza realegerii lui Basescu, ramine dizolvarea parlamentului si noi alegeri parlamentare.
    Iar cele 2 propuneri facute de Basescu (Croitoru si Negoita) sint neasteptat de decente, fata de radicalismul liderilor coalitiei anti.
    Trebui sa fii foarte naiv, sau mai degraba ipocrit, ca sa crezi ca acceptarea propunerii Iohannis era o solutie miraculoasa pentru toate problemele Romaniei. Era doar o simpla aminare cu citeva saptamini a aceluiasi deznodamint neplacut: alegeri anticipate in fiecare an, pina la modificarea legii electorale in sensul alternantei la putere a doar 2 partide mari.

    Adrian R.
    2009-11-06 14:24:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    “Problemele cu care se confruntă România nu pot fi rezolvate de un singur partid, ci de o largă coaliţie de forţe”.

    Aşadar, omul a făcut, pe cât i-a permis principiul neamestecului şi imparţialitatea instituţiei pe care o reprezintă, O SUGESTIE.

    @Buscu
    Corect spus SUGESTIE! In orice caz nu este o afirmatie prin care FMI sa ameninte ca nu da banii daca nu este indeplinata o conditie anume!

  • 21

    Ce spune reprezentatul FMI este ca tb sa se tina cont de componenta parlamentara si ca e nevoie neaparat de o alianta ‘larga’. Doar ca aliantele sunt cam volatile acum, iar certitudinea o vom avea dupa alegeri. Sau varianta de uniune nationala.

    Vercix
    2009-11-06 14:41:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    @Nelu
    2009-11-06 13:47:33,
    nu stiu despre care Sorin faci vorbire,
    dar citatul din Jeffrey Franks este incomplect.

    @dle Antonesei,
    depinde a carui purcica e moarta-n cotet.
    Deocamdata totul decurge conform Constitutiei si nu placerilor fiecaruia.
    In mersul democratic se inscriu si alegerile anticipate.
    Se practica si in alte tari si nu se prapadesc; la noi sint prea multe bocitoare.

    victor L
    2009-11-06 14:44:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    @victor L: “n mersul democratic se inscriu si alegerile anticipate”

    Da, atunci cand nu poate fi gasit un candidat pentru functia de premier care sa fie sustinut de o majoritate parlamentara. Alfel unde ajungem?! Sa facem repetate alegeri anticipate pana cand Parlamentul va fi de acord cu o anumita persoana desemnata de un Basescu-Gica-Contra?!
    Constitutia trebuie inteleasa in litera si in spiritul ei si nu a fost scrisa pentru a servi interesele unui “patriot” de tipul lui basescu.

    Ramstein
    2009-11-06 14:59:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    @ victor L
    Doru scuze catre amandoi.
    Problema ramane. Nu se poate face o larga coalitie?
    Nu putea, inainte de desemnare, PDL sa vina spre grupul deja format cu o propunere si apoi sa mearga la consultari cu Basescu? Pentru cateva luni, pragmatic pentru derularea imprumutului de care am ajuns dependenti pentru ca guvernul Boc nu a dimensionat bugetul realist.
    De ce erau necesare noi ministere in perioada de criza cand e elementar ca orice modificari structurale duc pe termen scurt la cheltuieli marite? Si ce ministere esentiale pentru economie!

  • 25

    Nu cred in bocetele pe umerii tarii; sint prefacute.
    Adica, daca era numit un om pe placul lui @victor L totul era perfect, dar daca nu e pe placul aceluiasi victor L , totul e o catastrofa.
    Nu se desfasoara nimic, deocamdata, contrar Constitutiei; atunci dece atitea bocitoare?

    @ Nelu,
    nu stiu despre care noi ministere vorbesti; in echipa propusa de Croitoru erau chiar mai putine.

    victor L
    2009-11-06 15:12:33 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 26

    Dar la rece l-ai inteles ? Ai inteles vreodata cum a ajuns Presedinte un marinar si un bisnitar ? La pregatirea si puterea lui nu s-a facut el ci evident ca a fost facut. De catre cine si in ce scop ? Ce-a facut Basescu bun ca primar, ca ministru si ca Presedinte ? Ce l-a recomandat pentru functiile astea si care sint rezultatele pentru noi si care pentru familia lui si pentru camarila lui ?

    Tu n-ai inteles ca a fost doar un agent oranj ? Da un google la ” vietnam orange agent” ca sa vezi scopul si efectele.

    Nu ai ce intelege de la Basescu. Nici el nu stie ce face. Cu atit mai putin ce spune.

  • 27

    “FMI sa ameninte ca nu da banii”

    FMI te roaga sa iei banii. Insista. Te implora si te amenintza numai sa iei banii. Pe care sa-i restitui nu in hirtii colorate ci in natura si cu dobinda.

    FMI este un camatar , o Banca privata care traieste din dobinzi. Nu este altceva. Si nici macar nu avem nevoie de banii lor.

  • 28

    ba buscule! ba hahalero! cred ca tare te mai fute grija de pensii si salarii. duuuute-n pizda matii!

  • 29

    “Problemele cu care se confruntă România nu pot fi rezolvate de un singur partid, ci de o largă coaliţie de forţe”(Jeffrey Franks).
    Părerea mea este că omul a pus accentul pe ceea ce numim voinţă politică fermă (cu reprezentare largă) pentru aplicarea măsurilor nepopulare; în subtext ne spune şi că trebuie să admitem şi noi că ne găsim în situaţia dramatică în care sînt necesare măsurile astea nepopulare. Ori, la noi exact cei care reclamă o coaliţie pt. un guvern nu pot nici măcar pronunţa sintagma “măsuri nepopulare”, necum să se angajeze să facă ceva în sensul ăla. Coaliţia asta reclamă acum guvernarea cu promisiune că va putea funcţiona înprumutul în continuare ? Foarte suspect! Nu cred că Jeffrey Franks a vrut să accentueze că o coaliţie oarecare ar avea legitimitate să conducă afacerea guvernării într-un moment în cere se cer măsuri de austeritate.

    cyrano
    2009-11-06 15:29:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 30

    Nu ai nevoie de FMI, nu ai nevoie de Banci private, nu ai nevoie Bechtel sa-ti (nu) faca autostrazi, nu ai nevoie de RCA , nu ai nevoie de rovinieta, nu ai nevoie de asigurari obligatorii si nu ai nevoie de pensii private obligatorii. Toate astea iti consuma si deturneaza resursele. Inutil si daunator pentru tine. Bine pentru straini. Politicienii si Institutiile Statului nu lucreaza pentru tine ci impotriva ta. Pe banii tai, pe munca ta. Pe votul tau. Impotriva ta. Privesti in jurul tau , compari starea Romaniei cu a altor natiuni si vezi in ce stare te-a adus Xulescu. N-ai ce intelege de la el orice ti-ar spune. Faptele si lipsa faptelor vorbesc destul de raspicat. Vorbe poate spune oricine. Prost e cine se uita in gura cuiva care se contrazice si in vorbe si si in fapte. La cald sau la rece. Omul asta arunca vorbe precum cu piatra in balta.

  • 31

    @ Victor L

    Minsterele guvernului Boc desigur cand modelul crizei pentru noi a fost unul original pentru 2009.
    Adica se putea un pic mai bine si barem tinand cont de raspunderea partiala pe care o are pentru situatie PDL putea sa incerce o apropiere de grupul nou format pana la derularea urmatoarei transe. Nu cred ca isi facea cineva iluzii ca e un guvern pentru cativa ani.

  • 32

    Basescu sa sara cu banu’ pentru copyright. Un text scris la bascalie in urma cu trei saptamani despre optiunile lui Basescu a devenit sursa de inspiratie in numirea lui Negoita.
    brasovnews.blog../

  • 33

    Dupa vorba, dupa port, pari un om fericit ca l-ai inteles pe Vintu Sorin Ovidiu.

    Dragos
    2009-11-06 17:32:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    1. De acord.

    2. Pai nu asta propune alde Negoita: un guvern de uniune nationala!?

    3. Argumentul cu 80% a fost unul din principalele argumente ale PSD-PNL.. Va amintiti, nu: un politician neutru, bun gospodar si respectat, dovada ca a fost reales cu 80% din voturi…

    4. Majoritatea interna este de conjunctura, o stiti foarte bine; se va destrama ca un vis (urat) dupa alegeri (declaratiile mai mult sau mai putin voalate ale diferitelor personaje din PNL si PSD o dovedesc fara putinta de tagada: Iohannis muss raus!).
    Sugestia externa: vezi 2.

    5. Numirea lui Negoita este o reactie defensiva. Din acest punct de vedere este intr-adevar neasteptata: cand l-ati mai vazut pe TB in defensiva? dar asa-i cand ai in spate un partid populat de miopi si lenesi.

    6. “… vremea lui negoita a trecut…” Based on what?
    La fel de bine am putea spune ca nefind in centrul mizeriei din ultimul timp este taman omul fresh, energic, cu realizari (care or fi alea, nu sunt bucurestean.. voi va tot laudati cu el!) cu imagine buna de care e nevoie.

    7. Cam multi oameni dispusi sa se sacrifice (conform viziunii dvs) pentru tara si Basescu!…
    OK! Boc si Negoita sunt oamenii PDL si sa zicem ca executa ordinul. Dar Croitoru? Ce-l mana pe el in lupta? Masochismul? Ce-l determina pe un Funeriu (asta chiar nu are nici de castigat nici de pierdut) sa accepte sa primeasca palme d ela o comisie de semidocti?
    Ce-l determina pe Predoiu sa accepte ministeriatul la justitie, venit fiind de la PNL? Chiar toti accepta orbeste sa se sacrifice pentru TB?

    8. Ce-ar fi sa trimiteti citatul asta prin email la PNL? Ca 9 luni de zile am auzit ca nu avem nevoie de FMI si ca de fapt banii femeistilor se duc in buzunarele PSD-PDL. Nu de alta, dar daca ar fi asa, ar trebui sa ne bucuram impreuna ca au fost dejucate planurile samavolnice ale jefuitorilor natiei!

    Gicu Maracine
    2009-11-06 18:53:55 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    Si doriti sa ne faceti sa credem, domnule BUSCU, ca l-ati inteles vreodata? Nu este cazul. N-ati fost in stare.

    Caloianu Virgil
    2009-11-06 19:39:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 36

    vorbe, vorbe, vorbe.
    Nu obositi sa va consumati neuronii pentru cauze pierdute?
    Pana una-alta asta e constitutia. Nu va place, schimbati-o! Se poate.
    ne strangem un milion, doua, de fraieri, semnam o petitie cu care parlamentul se va sterge undeva, pentru ca el decide…Dar macar putem spune ca am facut ceva.
    Altfel geaba galceava daca nema putirinta.
    Aceste bloguri seamana cu adunarile pe la colturi de dinainte de revolutie in care oamenii revoltati isi enuntau nemultumirile.
    Cand sa ia o decizie, se trezea un tampit ca vorbeste iar ceilalti taceau malc.
    Daca vreti ceva, actionati!
    daca nu sunteti in stare decat sa trancaniti la infinit, lasati-o balta!

  • 37

    eu, fan basescu, traduc asa spusele lui franks: ba, nu fiti nesimtiti, nu lasati partidul ala sa rezolve singur problemele cu care se confrunta romania! largiti-va un pic mintile, si fortati-va sa pareti coalizati cu presedintele ca, nah, el e presedintele! si v-alegeti premier alta data, cand castigati voi alegerile prezidentiale!

    hoopoe
    2009-11-06 23:12:19 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 38

    Basescu mai bine il propunea premier pe mos Ene – asa multumea si adormea toata Romania si aveau si parlamentarii linistea pe care tot o cer. Ca si-asa parlamentarii in loc sa puna osul la munca si cu majoritatea astea sa faca legi bune, se tot vaieta. Pe astia ii intelegi?

    Ramona
    2009-11-06 23:43:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    - Domnule Bușcu, dacă președintele asociației de locatari, administratorul de bloc, responsabilul de scară, casiera asociatiei plus vreo 6 vecini de scară vă somează să o luați de nevastă pe Ludmila de la scara 3, pentru că e rusoaică, frumoasă și cu văpaie în pântece, ce faceți? Vă conformați?! Oamenii aceia reprezintă o majoritate a micii comunități care este blocul! Dacă Ludmila e deja gravidă cu derbedeul ăla de Fane? Cam așa se pune problema cu voința majorității în democrație.
    - Să vă explic și de ce este foarte bună mișcarea cu numirea lui Negoiță? Păi parlamentul pică de mârșav și dacă guvernul lui Negoiță este aprobat și dacă este respins. Aprobat: Aha! Le e frică să nu-și piardă scaunele de sub cur în eventualele alegeri anticipate. Inseamnă că puteau să admită și guvernul Croitoru, dar n-au vrut; și chiar dacă ar fi vrut, s-au împotrivit șefii de partide, din interes personal. Ia, jos cu ei! Să-i călărească Băsescu de să se-nvețe minte! Respins: Ăștia sunt chiar iresponsabili. Ei își iau lefurile nesimțite de parlamentari oricum. Ce-i interesează că în ianuarie n-or să mai fie bani de pensii și salarii dacă se menține starea de criză politică și FMI-ul nu ne mai dă tranșa aia de împrumut?! Jos cu ei! Sau, în cel mai fericit caz, îi dau dracu’ pe toți și nu mă mai duc la vot. Cam asta este, dar, vorba romanței „Tu nu m-ai înțeles pe mine / Și nici n-ai vrut să mă-nțelegi“

    marius v
    2009-11-07 03:55:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 40

    “- Domnule Bușcu, dacă președintele asociației de locatari, administratorul de bloc, responsabilul de scară, casiera asociatiei plus vreo 6 vecini de scară vă somează să o luați de nevastă pe Ludmila de la scara 3, pentru că e rusoaică, frumoasă și cu văpaie în pântece, ce faceți? Vă conformați?! ”

    Sa ia dracului odata pe cine vrea numai sa nu ne mai futa pe noi ca ne-am saturat de hazul lui….

    Iar de desemnat sa desemneze un candidat pe placul majoritatii ca Guvernul este subordonat Parlamentului si in treaba asta e in joc Romania nu virginitatea lui Udrea.

  • 41

    “- Să vă explic și de ce este foarte bună mișcarea cu numirea lui Negoiță? Păi parlamentul pică de mârșav”

    Aia-i preocuparea ta, sa pice nu stiu cine de mirsav ?! Cu ce este asta vreun bine pentru noi ?!

    “Le e frică să nu-și piardă scaunele de sub cur”

    Nu stim noi si nici nu ne pasa de fricile lor: cu ce ne-ajuta sau cu ce ne dauneaza noua anticipatele , asta conteaza, nu fricile lor reale sau presupuse.

    ” în ianuarie n-or să mai fie bani de pensii și salarii dacă se menține starea de criză politică și FMI-ul nu ne mai dă tranșa aia de împrumut”

    Criza politica inceteaza odata cu alegerile indiferent de rezultat. Dupa care vine FMI si-ti da bani in fiecare luna pina la adinci batrineti , sau cum ?! A, m-am prins: o sa-ti dea bani Negoita :D

    “Daca vreti ceva, actionati!”

    Ok, stai sa caut flinta prin… na ca am uitat unde o pusei!

  • 42

    @ între
    noi fie vorba, ce te face atât de pasional? Și dacă nu-ți plac nedumeririle lui Bușcu de ce le citești?! Este un spațiu liber în care oamenii își exprimă ideile și părerile care-i ustură la intelect. Ba mai este și eco – nu se taie copaci cu scopul ăsta. Am încercat să dau o explicație a numirii lui Negoiță. Știu, pare simplistă, dar te asigur că 90 % din erectorat nu forțează ușile Academiei. Dacă vrei, îți explic și ție de unde vine isteria asta anti-Băsescu în rândul bucureștenilor. Nu numai sub influența mass-media, ca să-ți dau un clue.

    marius v
    2009-11-07 05:57:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    Toti romanii care vor sa vada mitingurile lui Basescu o pot face pe ETNO TV. Acum mitingul de la Timisoara. Televiziunile mogulilor au inceput deja sa-l denigreze pe Liviu Negoita. Despre neamtul romanizat ( adica care a invatat bine metehnele romanesti ) Iohannis si cumnatul Costea, mucles, la televiziunile mogulilor.

  • 44

    Nu stiu dece domnul Buscu sustine ca presedintele a promis un independent si, iata, l-a numit pe Negoita. Stiu foarte bine ca, inainte de a-l numi pe Croitoru, sau imediat dupa, presedintele a spus ca daca prima propunere, un independent, pica, atunci urmatoarea numire va fi politica, addica un membru al PDL.

    Este clar ca, daca acest guvern cade si daca Basescu castiga al doilea mandat, el poate dizolva parlamentul. Daca Negoita trece, va avea in el un prim ministru de incredere.
    Daca nu va lua al doilea mandat, urmatorul presedinte va proceda cum ii va dicta mogulul sau.

  • 45

    Remarcabile observatiile si intrebarile lui “glodeanu”, comentariul nr 14:

    DOMNILOR in romania cine creaza legi PARLAMENTUL sau PRESEDINTELE?
    -de 20 de ani cine refuza reforma?
    -cine a dat forma alegerilor parlamentare pentru a patrunde cu doar 30 de voturi in parlament?
    -cine are nevoie de o socetate saraca si usor de manevrat.
    -priviti copiii din primaverii, fostii securisti care reprezinta scena politica……….
    ………………………………………..
    -o alta gravitate: presa stilp al democratiei se compromite desi azi nu o obliga securitatea

  • 46

    [...] unii mergînd pînă la concluzia că mintea preşedintelui-candidat a intrat în regim de avarie! Iresponsabil, faţă de starea în care se află ţara, sigur că e. Dar nu neapărat necugetat. [...]

  • 47

    Incurcate sunt caile vom vedea cum stam cu treaba dar una este sigur ca majoritatea respectiva este una de campanie si se va reorganiza dupa al II-lea tur sunt sigura .

  • 48

    Incerc sa inteleg de ce niste oameni care par inteligenti se invartesc atata dupa deget. Nu poti sa spui “imi place democratia” dar sa accepti regula majoritatii doar daca iti convine tie.
    Nu poti sa spui exista majoritate “buna”, daca in ea sunt oamenii mei, si majoritate “rea, daunatoare” daca nu ma include.
    Democratia este cu majoritati, contrariul este dictatura.
    Aici cred ca este diferenta intre omul FMI-ului si Basescu. Ala cu FMI-ul stie chestia cu democratia. Nu a facut doar o sugestie ci a tras o concluzie fireasca pentru un om care traieste intr-un sistem democratic asa cum este el inteles astazi.
    Nu inteleg cum gandeste ala care sustine ca ar fi trebuit propus un alt om in locul lui Johanis dar nu i se pare anormal ca in guvernul “cel nou” jumate din ministri sa fie tocmai cei din guvernul demis. Aia de ce sa nu fie inlocuiti?
    Am mai citit un comentariu, impins la absurd, despre un parlament in care un partid ar avea 35% si ar fi si 25 de partide cu putin peste 2%. Omul isi spune ca nu este normal ca primul ministru sa fie omul asupra caruia au convenit cei 25 ci un om din partea celui cu 35%. GRESIT, gresit, gresit. Daca aia 25 au ajuns la o intelegere si partidul cel mare nu a reusit sa-si apropie macar cativa ca sa depasasca ei 50% inseamna ca cei 25 trebuie sa aiba dreptul de a face guvern. Daca o dau in bara si nu isi pot mentine intelegerea vor pierde majoritatea parlamentara si guvernul iar la alegerile care vor veni (anticipate sau nu) vor pierde si voturilealea putine pe care le aveau.
    Si astfel mecanismul democratic va incepe sa mearga. Altfel daca acest mecanism este faultat mereu de cate unii care spun “eu vreau egalitate dar nu pentru catei” ca in fabula copilariei noastre ne vom pricopsi repede cu o noua dictatura.
    Ah, acuma ca am incheiat imi dau seama ca inteleg. Nu cum gandesc oamenii inteligenti care comenteaza aici, ci de ce noi am avut comunismul cel mai rau, mai absurd si mai ineficient. Pentru ca oamenii inteligenti din Romania gandesc ca voi cei de aici si se invart dupa deget.

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
director editorial al trustului Realitatea-Caţavencu
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!