O bucurie de Crăciun. Lectură obligatorie (”Ploile amare”)

De Crăciun, acasă la mama. Brusc, lumina se stinge. Înainte de a mă ridica de pe scaun, se reaprinde. Ușa de la bucătărie se deschide și intră nepoată-mea, Cătălina, cu gura până la urechi:

- Ha, ha, s-a luat lumina!

- Cine te-o învățat pe tine să iei lumina?, o întreb.

- Tata, că și el o ia.

- No, când mai ia lumina, spune-i că-i un comunist.

- Ce-i ăla ”comunist”?

Ups! Mi-a trebuit… Pe moment, mă salvez.

- Comunist e ăla care ia lumina, așa, din senin, fără vreun motiv anume…

***

În satul lui Alexandru Vlad, din ”Ploile amare” (editura Charmides, 2011), nu comuniștii au luat lumina, ci ploaia. O ploaie obsesivă, atotstăpânitoare, dar nici mocănească și nici marqueziană. O ploaie care se întinde pe luni întregi și pe sute de pagini, izolând (cel puțin în aparență) satul și uniformizându-l, transformându-l într-o gelatină de apă și noroi în care se contopesc sătenii (localnici și venetici), animalele (atâtea cât au mai rămas și care ajung să se devoreze unele pe altele), casele și spiritele. Și nu e deloc o ploaie care spală păcatele, ci care îndeamnă la așa ceva (iar scenele adulterine se înscriu automat în orice antologie a literaturii erotice autohtone). Mai mult, e o ploaie care scoate la iveală păcate vechi, îndeosebi păcatul originar în care s-a născut noul sat, ”lumea nouă” și ”omul nou”.

Sub asaltul ploii, un monument ridicat ”în cinstea” unui activist ucis în perioada colectivizării (”căzut eroic în lupta pentru instaurarea puterii populare”) alunecă dezvăluind două schelete. De aici, totul s-ar putea transforma într-un roman polițist, pe urmele ucigașului (și complicilor) celor doi. Însă prea puțini sunt cei interesați de acest ”mister”, care, de fapt, nu e niciun ”mister”, autorul crimei și complicii lui fiind cunoscut de toți localnicii (mai puțin de cei ajunși mai târziu în sat – dar și aceștia nu știu pentru că nu au vrut cu adevărat să știe). Și cu atât mai puțin îl interesează pe scriitor. Adevărata investigație e cu totul alta: modul în care fiecare dintre săteni, de la președintele cooperativei  până la paznicul fermei de găini carnivore, de la doctorul satului la paznicul de noapte și-au găsit justificări și decompensări pentru faptele lor. Pentru lașitățile și cedările din toți anii care au trecut.

Președintele cooperativei s-ar dori a fi un salvator al comunității și nu înțelege de ce nu este respectat pentru faptele lui ”bune” pe care le-a făcut (”fapte bune” care sunt, de fapt, doar limitări ale abuzurilor sistemului, limitări pe care sistemul le acceptă, lăsând impresia că face niște favoruri, în realitate subjugând și mai mult comunitatea). Paznicul găinilor își construiește o iluzorie libertate tot în raport cu abuzurile din închisoare (din faptul că nu mai trebuie să dea seamă de numărul găinilor, cum trebuia să dea seamă de orice număr în pușcărie; ori din faptul că poate să pună în mâncare câtă sare dorește el). Paznicul satului e convins că activitatea lui are o funcție socială: să fie păstrătorul secretelor comunității, o comunitate care nu are însă niciun secret. Tot o utilitate socială își revendică și doctorul Dănilă pentru a justifica faptul că a renunțat la orice luptă pentru o carieră la oraș. Însă, în momentul în care iluzia unei ”a doua șanse” dispare (timpul lui e limitat de o boală incurabilă), acceptă și el inutilitatea (n-a putut face nimic pentru a-și salva copilul născut prematur, rețetele prescrise de el nu erau respectate de niciun sătean și într-un final, nu mai dispune de niciun medicament la dispensar, chiar dacă sătenii continuă să-l caute și să-l recompenseze pentru sfaturile lui). Predicatorul Ilie construiește o comunitate paralelă, a penticostalilor, oferindu-le o altă iluzie a libertății. O libertate asumată însă pe furiș, în miez de noapte și cu cunoștința și acordul tacit al sistemului. Și nu e de mirare că, de fapt, nu sentimentele religioase ori asumarea unei libertăți de conștiință sunt cele care îl mână în luptă pe Ilie, ci propriile ambiții de a fi, la rândul lui, un lider.

Singurul salvat e dascălul Pompiliu, cel mai nou venit în sat. Deși, și acesta este salvat cu forța. Încărcat cu toate secretele comunității este transformat în mesager și îi este arătată calea secretă de ieșire din sat. O cale, metaforic botezată Coasta Rea, care, la rândul ei, nu constituia însă un secret. Momentul conștientizării faptului că această ”ieșire” a fost la îndemâna fiecăruia de la bun început e teribil. Practic, fiecare ar fi putut apela la ea. Și dacă nu existau salvări ”în grup”, cu siguranță șansa salvărilor individuale a existat mereu. De ce nu a apelat nimeni la ea (decât, cel mult, pentru contrabandă) e întrebarea care rămâne deschisă și oferă răspunsuri multiple.

Acțiunea ”Ploilor amare” se desfășoară în perioada inundațiilor din anii 70, dar în raport direct cu colectivizarea, faptele și caracterele fiind construite cu referire la aceasta. Doar că Alexandru Vlad nu acuză, ci constată transformările acestei ”lumi noi” și a ”oamenilor noi” care o populează. Este mesagerul acestei lumi. Desigur, o altă ”lume nouă” se naște odată cu povestirea (deconspirarea) celei create de colectivizare. Culmea e (și aici e marele merit al cărții și al autorului) că ”Ploile amare” nu e un documentar, ci o ficțiune. Dar o ficțiune mărturie despre oamenii acelor vremuri. Iar perspectiva (deși au trecut decenii bune de la ”timpul cărții”) e inedită, pentru că se oprește asupra mentalităților și lumii rurale din acea perioadă (spre deosebire de filmografia și literatura mult mai bogată dedicată mediului urban al acelorași vremuri).

***

Nepoatei mele Cătălina e prea devreme să-i explic ce-i un ”comunist”. Să o fac să înțeleagă schizofrenia sistemului, a ”lumii noi” și a ”omului nou”. Și, mai ales, să-i explic de ce o asemenea ”lume” a rezistat aproape jumătate de veac și de ce nu ne-am vindecat încă definitiv de ea. Peste câțiva ani, o să-i dau însă să citească ”Ploile amare”. Asta dacă se întâmplă ca romanul să nu fie deja (așa cum ar fi normal) în lecturile programei școlare.
***
BONUS: Alxandru Vlad, despre ”Ploile amare”, Cluj, Librăria ”Book Corner”, 13.12.2011