RSS Feed

O conjunctură periculoasă ce trebuie semnalată timpuriu

vezi toate articolele de
01 Aug 2016 la 13:02 4 comentarii 728 vizualizari.

Se aude prin târg că, din pricina conjuncturii, un personaj bizar, obsedat de tranzacţii în marjă, swapuri valutare, carry trade şi bonusuri de performanţă, s-ar putea cocoţa de pe umerii firavi ai unui partid direct la conducerea Băncii Naţionale a României. Aceasta este o instituţie extrem de importantă.
Într-o ţară normală, aşa ceva ar fi de neconceput, deoarece la Banca Centrală se iau decizii fundamentale şi fundamentate şi este necesar ca acestea să nu fie influenţate de frustrări personale sau de interpretări tulburi ale realităţii înconjurătoare. Cu toate acestea traseul profesional al tipului abundă în numiri, pasagere ce-i drept, în funcţii de responsabilitate privată sau publică, deci nimic nu e imposibil. De aceea este obligatoriu pentru noi, ca societate, să diminuăm la minim posibilitatea ca un asemenea ins să producă pagube prin votul său în Consliul de Administraţie al BNR, astfel încât deciziile acestui for să rămână în zona logicii şi a coerenţei. Omul trebuie oprit înainte să retragă aurul de la Londra şi să-l joace în marjă pe bursele internaţionale prin contracte „cap la cap” , pentru că s-ar putea să dea rateuri aşa cum a mai făcut-o în 2008, când în goana după bonusuri de trader a uitat că atunci când ataci moneda unui stat, este bine să te asiguri că ai şi lei, nu doar tupeu. Pe de altă parte, ar fi profund nedrept ca cineva care nu cunoaşte nici măcar statutul BNR să ajungă viceguvernator, când această condiţie trebuie îndeplinită şi de un referent de specialitate. Buna cunoaştere a limbii engleze nu este suficientă, iar cunoştinţele în domeniul economic trebuie musai să depăşească nivelul de bacalaureat al unui liceu de specialitate. Poate nu aş judeca atât de aspru „calităţile” profesionale ale domnului, dacă acesta nu şi le-ar fi expus atât de insistent în mod public. Un excurs printre nenumăratele postări publice în care el îşi dă măsura valorii intelectuale este revelator. Este nevoie de o muncă de Sisif pentru a demonta toate aberaţiile care mişună prin textele sale, acuzaţiile fără probe şi insinuările manipulatorii. Am ales mai jos doar câteva extrase din textele sale cu scurte adnotări, deoarece acestea, în mod normal, l-ar descalifica şi să treacă pragul instituţiei din Doamnei nr.8, ca simplu debutant.
-“Cand a avut pierdere (BNR, adica n.n.) suma a fost acoperita de la bugetul statului.” Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată. Este necesară atât aprofundarea legislaţiei specifice, cât şi o mai bună cunoaştere pe bază de studiu a relaţiei între banca centrală şi bugetul statului. BNR nu a luat niciun leu de la buget în nicio circumstanţă, în schimb varsă 80% din profit la bugetul public, acest din urmă fapt fiind considerat de către CE incompatibil cu principiul independenţei băncii centrale.
-“Tranzactiile in marja pe fondul unui regim valutar “curs cu flotare controlata” permite castigarea de benevolenta din partea majoritatii parlamentare.” Aici, dincolo de obsesia recurentă privind tranzacţiile cum altfel decât în marjă şi lipsa oricărui fundamentări în realitate, cred că corect ar fi fost “tranzacţiile în marjă permit” că sunt mai multe. Aberaţia privind “benevolenţa majorităţii parlamentare” n-o mai comentez.
-“Romania este ntr-o situatie speciala printre tarile Uniunii Europene.Are propria moneda.Aceasta situatie favorizeaza finantarea campaniilor electorale prin tranzactii in marja pe spatele unui curs de schimb manipulat strategic de catre BNR.” Primele două propoziţii sunt observaţii de gâgă. Ultima este o calomnie, în măsura în care s-ar sesiza cineva…
-“Greselile de politica monetara si de credit au facut ca Romania sa revina la nivelul de Produs Intern Brut (PIB) de la sfarsitul lui 2008 de abia la sfarsitul anului 2014.” Este obligatorie pentru candidat aprofundarea factorilor care influenţează dinamica PIB, a consecinţelor recentei crize financiare internaţionale, precum şi a costurilor ce însoţesc ajustarea dezechilibrelor macroeconomice în astfel de situaţii.Plus faptul că, spre deosebire de FED nici o bancă centrală din UE nu e responsabilă de creşterea economică.
-“BNR a afectat economia reala dramatic prin greselile intentionate de politica monetara si de credit.” Vezi recomandarea de mai sus.
-“Bancile ce opereaza in Romania au fraudat sau au ajutat la fraudarea populatiei si a firmelor, sub atenta supraveghere a BNR.” Chestiunea nu poate fi tranşată decât în instanţă, oricum dă prost de tot în CV-ul unui aspirant la CA al BNR.
-“Miscarile de pret pe aur in sus si in jos sunt la nivel de zeci de procente in anumite perioade. Daca la aceasta volatilitate se opereaza in marja, efectul de levier, este usor de inteles de unde interesul pentru a “fideliza” un detinator de rezerva de aur, mentinuta in Londra.” Să sperăm că aspirantul nu va avea niciodată vreun cuvânt de spus în administrarea rezervei de aur.
-“Acest articol a fost adus in atentia publica de incercarea unora din BNR de a isi construi un supraguvern (Comitet de Macrostabilitate). Acest “guvern” dorea sa aiba aceeasi imunitate, sa afecteze economia Romaniei, sa directioneze captura spre firmele bidon dar sa fie imuni penal.” În principiu şi în cazul acestei afirmaţii ar fi nevoie de intervenţia instanţei. Din punct de vedere al legislaţiei europene este strict nevoie ca respectivul candidat la o funcţie în BNR să citească mai mult despre rolul şi componenţa Consiliului European pentru Risc Sistemic, să conştientizeze faptul că BNR face parte din Sistemul European al Băncilor Centrale ca o condiţie a apartanenţei ţării la Uniunea Europeană. În general, este obligatorie consultarea tratatului de aderare al României la blocul comunitar, pentru a evita înţelegerea superficială a evoluţiilor aparent revoltătoare. Apoi, idea cu “acest guvern” sau “supraguvern” este copiatăde la cei care au vorbit în spaţiul public despre un proiect de lege pe care nici măcar nu s-au obosit să-l citească.În fapt este vorba despre un Comitet de macroprudenţialitate, existent acum în toate ţările Uniunii Europene cu excepţia României.
-“Votul britanicilor este in favoarea iesirii din UE. Brexit e pe bani. Pe multi bani. Pentru unii.” Candidatul trădează obsesii periculoase legate de bani mulţi. Mai ales dacă-i câştigă altcineva. Este posibil să fi pierdut în marjă.
-“Toata lumea realizeaza acum, dupa 8 ani, ca politica monetara si de credit a generat, declansat si agravat criza din Romania.” Referinţa de timp trădează obsesia pentru anul 2008 cand atacul pe leu a esuat. În ce priveşte “toată lumea”, eu cunosc în afară de candidat, doar o singură altă persoană convinsă de enunţ. Generalizările fără suport denotă o gândire mult prea puţin analitică.
-“Portofolii de valori mari au fost vandute pe nimic catre recuperarori sub privirea indestulata a supravegherii BNR, spre deliciul vanzatorilor si al cumparatorilor.” Este obligatorie citirea spre deplină înţelegere a noţiunii de liberă circulaţie a capitalurilor, a definiţiei titlului de creanţă, precum şi a definiţiei economiei de piaţă. Bibliografia studiată ar trebui să conţină, de asemenea, cadrul de reglementare, organizarea sistemului financiar bancar pe doua niveluri din România, rolul şi limitele funcţiei de supraveghere a sustemului bancar, potrivit legii.
-“Cum angajatorul BNR a reusit un exercitiu de lobby prin care salariile lor au fost exceptate de la taieri, nu a existat nici un motiv “economic” sa nu se sustina validitatea economica a taierii salariilor si a pensiilor pe langa fostul presedinte Basescu.” Această afirmaţie este falsă o sută la sută.1800 de angajati ai BNR pot depune marturie ca nu au fost deloc scutiţi de tăierea salariilor.
-“Profesia cu ponderea cea mai mare in creditele in franci elvetieni si in euro sunt jurnalistii si profesiile conexe. Justificarea pentru aceasta situatie este legata de contactul direct al acestei profesii cu instrumentele de manipulare si propaganda ale BNR.” Dincolo de exprimarea încâlcită, rendundantă şi greoaie (profesia cu ponderea cea mai mare sunt jurnaliştii şi profesiile…) şi aceasta este o afirmaţie fără niciun suport în realitate şi jigneşte întreaga breaslă jurnalistică, acuzând-o de lipsă de discernământ.
Închei acest periplu printre, repet, doar câteva dintre afirmaţiile publice ale posibilului aspirant. Şi, dacă până la urmă bunul simţ nu va avea câştig de cauză, las acest text aici, spre recitire periodică.

UPDATE: Nu mă dezic de articolul meu publicat acum 11 ani. La vremea aceea am si fost felicitat pentru el. Pentru curiosi, citiți articolul dlui Isar. Nu mă simt umilit în niciun fel.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
ziarist și un pic economist
» citeste biografia

Blogroll


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!