O dramoletă de o ironie supremă: “Cioran contra CO2″. Şi alte poveşti cu bani

Am stat cuminte să văd ce iese din toată agitaţia cu hîrtiile lui Cioran. Şi-a ieşit un soi de Chiriţa în provincie, secolul 21. Ideile nu mai agită de mult timp. Lumea culturală e turmentată doar de “patrimoniu”. De ce se poate vinde şi cumpăra, de legitimaţia lui Cioran.

Dacă ar fi trăit s-o vadă, ar fi rîs sincer şi sănătos acel Cioran care-a renunţat de cîteva ori bune la bani serioşi doar ca să nu-şi contrazică textele sau poate dintr-un sentiment de vină justificat dacă ne uităm la nebunia tinereţilor.

Seria ironică a început devreme, din timpul mandatului lui Paleologu. Pe atunci statul putea să cumpere de la cumnata lui Emil Cioran toate acele hîrtii cu “doar” 36 000 de euro. Statul nu s-a mobilizat. Eram în criză. Şi oricum îl durea undeva de hîrţoagele cu pricina. Cumnata a vîndut unei “dealeriţe” din Franţa care în cîteva luni, cu cîteva pedale înţelept apăsate pe “sentimentul românesc al culturii” a mărit de zece ori preţul. (povestea, aici)

Reacţia nu a întîrziat să apară. Cioranul nostru drag risca să fie înstrăinat. Aşa că au apărut zeci de lamentaţii că i se pierd caietele şi notiţele. Cîţiva înţelepţi le-au avut spre studiu, în grijă etc. Nu cred în “document autentic” – fotocopiază cît mai bine şi pune-l la dispoziţia publicului. Asta e de făcut. Restul e fetişizare şi comerţ. Cine vrea permisul de bibliotecă să-l cumpere. Nu văd de ce statul s-ar isteriza în astfel de cazuri.

În presă a apărut brusc competiţia. Ce instituţii intervin? Doamna “agent” de la BCU a făcut şi galerie de poze pe siteul oficial despre cum s-a născut Cioran a doua oară. Poze cu domnia sa şi directorul TVR încercînd febril să cumpere măcar două trei hîrtii din alea. Pe acelaşi site puteţi găsi citate halucinante:

Emil Cioran ar fi spus: „George Brăiloiu a priceput!”

Deci intervine îngerul de business păzitor: George Brăiloiu. “Statul incapabil” (aşa e cunoscut inclusiv în discursul celor care-l conduc) este, dintr-o dată, ajutat de filantropul suprem venit din zona privată. Visul umed al puterii de la noi. Banii vin din una dintre cele mai misterioase şi bănoase afaceri din România: vînzarea dreptului de emisie de CO2. Cu alte cuvinte, cu cît ai o economie mai anemică, fără producţie industrială, cu atît poţi face mai mulţi bani – sînt companii care au supravieţuit pentru că au produs mai puţin. Şi sînt brokeri care tranzacţionează astfel de cote.  Dar businessul nu e complet reglementat la noi. Doar unora le-a ieşit, companiei lui Brăiloiu, de exemplu. Pe cînd ne împrumutam la FMI, puteam vinde drepturi de emisii de cîteva miliarde – o spune Borbely, nu altcineva. Alţi analişti aruncă grave acuzaţii asupra unei pieţe netransparente, nerglementate. Citiţi acest material excelent de pe moneyexpress.ro şi vă veţi lămuri cît de cît.

Ciclul a fost aşa. Stat incompetent îmbogăţeşte brokeri fără să profite el însuşi de avantajele de a fi înapoiat industrial. Stat incompetent nu reuşeşte să cumpere cu 3 lei şi apoi preţul ajuge la 30 de lei. Stat incompetent fetişizează nişte hîrţoage: aş fi preferat un ministru cu tupeu şi inteligenţă care să spună clar “nu ne interesează, vrem să investim şi în altceva decît patrimoniu şi cultură-fetiş”. Şi apoi vine omul de afaceri şi clarifică tot cu o cărămidă de bani.Cerc închis.

Asta nu e Cioran, nu e cultură, e o altă poveste. Bani ciudaţi, cultură de tip fier vechi, provincialism, isterie. Toate au produs un înger finaciar cultural, onorat la Academie. Mersi, nu cumpăr. Vreau şi eu să văd lămurită tîmpenia cu vînzări de emisii, să văd legi clare în acest sens şi să văd că statul profită real măcar de data asta (în 2012 expiră tratatul de la Kyoto). Deocamdată ne-am ales doar cu ciornele cioraniene şi cu mitizarea unui borker de aer.

Este 400.000 euro un preţ bun pentru o companie care face afaceri stranii să-şi cumpere o imagine frumoasă? Eu zic că da. Afacerea lui Brăiloiu e de sute de milioane. Şi a ajuns erou naţional cu cîteva sute de mii. Felicitări, încă o afacere mişto cu un “stat slab”.

Alte poveşti cu bani

În timp ce se desfăşoară drama cu spitale, viitoare posibile drame cu statutul profesorilor şi al poliţiştilor, există nişte poveşti cu bani pe care tot uităm să le punem cap la cap.

Ministerul de Interne de exemplu anunţă disponibilizări. Că aşa e la modă. O altă ştire însă sună cam aşa:

Primarul Sectorului 3, Liviu Negoiță, este dispus să plătească anul acesta 1,3 milioane euro pentru paza a 34 de școli și grădinițe din sector. Caietele de sarcini pentru licitațiile pe care le pregătește edilul sunt întocmite după “chipul și asemănarea” ofertei unei singure firme: BGS. Aceeași societate a mai primit în 2010 de la primarul democrat liberal contracte în valoare de 1,4 milioane euro. (sursa: b365)

Nu sînt bani de poliţişti. Sînt bani de BGS.

Alta. După ce a rămas în aer investigarea unui posibil aranjament de preţuri la benzinării, avem o propunere de îngheţare a preţului. O recunoaştere a statului că e varză.

A treia. Una “externă”. Din UE adică. Adică tot internă, nu? Despre aranjamente de piaţă făcute de nişte giganţi, Procter and Gamble, Unilever şi Henkel (ăştia din urmă nu au luat amendă pentru că au colaborat la dezvăluirea înţelegerii). Misterioase sînt căile “pieţei libere”.