RSS Feed

Ocuparea UBB, faza a II-a. Doar atât de puțin vreți să schimbați? Și despre lașitate

vezi toate articolele de
01 Apr 2013 la 01:31 20 comentarii 2968 vizualizari.

La început au fost ”anarhiști”. Pentru că așa venise ordin de la Prefectură. Și dacă-i ordin, cu plăcere. Se execută. Pe cât posbil în mass-media. O tăcere mirată s-a așternut în off, când prima revendicare formulată explicit a fost respectarea legii – adică acordarea a (minim) 6% din PIB pentru educație și 1% pentru cercetare. Ce Dumnezeu de ”anarhiști” sunt aceia care cer aplicarea legii? ”Bun, ai cravată, dar cravata nu e portocalie, ci roșie”, a fost replierea off-ului. Mai mult, roșu aprins, precum pe steagul comunist. Asta a fost noua ”teorie” din background, până când la ocuparea din UBB s-a proiectat (sâmbătă seara), ”Piața Universității”. Filmul lui Stere Gulea, Vivi Drăgan Vasile și Lucian Pintilie. În urmă cu vreo două decenii refrenul îl știa toată lumea: ”Mai bine golan, decât activist/ Mai bine mort, decât comunist”. Acum, și-l mai amintesc câțiva intelectuali grizonați. Luați la întâmplare o sută de studenți și vedeți dacă găsiți, cu greutate, vreunul care a văzut documentarul. În primăvara lui 2009 am fost aproape ”norocos”: din aproape două sute de studenți la un curs mi-au mărturisit doi că auziseră (vag) despre Piața Universității din 1990. Nu văzuseră nici ei filmul (am rezolvat problema asta la cursul următor). După 23 de ani, una dintre mirările majore ale celor prezenți sâmbătă seara la proiecție a fost: cum e posibil ca manipularea de atunci să fie la fel de eficientă și acum? Cum se face că rămâne la fel de eficientă și după ce a fost demascată (nedumerire care, personal, a crescut exponențial după ce, o seară mai târziu aveam să constat că i-a căzut victimă chiar unul dintre cei care au cunoscut în timp real Piața Universității)?

Epuizată și tema cravatei prea roșii, a venit nedumerirea: doar atâta vreau cei care au ocupat UBB? Aplicarea legii? Și dacă ar fi doar atât, tot ar fi cu vreo 40% mai multă educație și cercetare decât avem acuma. Ceea ce nu e puțin dar, oricum, nu e totul.

Pentru mai mult, este nevoie însă de răbdare și energie. Răbdare din partea celor ”de afară”, energie pentru cei ”din interior”. Și de aici începe ceea ce aduce cu adevărat nou, ocuparea de la UBB. Pentru România, dar chiar și pentru alte mișcări similare din lume. Tinerii ăștia n-au intrat în UBB cu niște revendicări în cap, cu scopul de a crea un scandal mai mic sau mai mare (pe care, oricum, nu ei sunt cei care l-au provocat) care să le facă vizibile cererile. Au intrat (lăsând larg deschise ușile) în UBB pentru că așa nu mai merge. Pentru că s-au adunat prea destule. Aceeași mizerie cu alt celofan și cu alt sclipici de suprafață. Pe unii ”de afară” îi deranjează că diplomele lor nu ar mai fi recunoscute. Pe cei ”din interior” îi supără că și dacă ar fi recunoscute, oricum nu i-ar ajuta cu nimic (Fumi, dă-mi voie să consider că lipsa de valoare reală a unei diplome e ceva mai grav decât nerecunoașterea ei – când peștele e putred cu totul nu mai are importanță dacă de la cap ori de la coadă a început să se împută, ci de unde prinzi altul, proaspăt).

Pe cei ”de afară” îi irită faptul că cei ”din interior” nu au soluții. Au și cei ”din interior” o supărare: că cei ”de afară” nu-i lasă să le caute. Nu garantează că le vor și găsi, dar măcar se străduie. Și nu-i ajută cu nimic dacă, tot la cinci minute, mai sună un telefon ori mai primesc câte o palmă peste cap, ”hai, măi, dar încă n-ați terminat?”. Într-o zi, în două, într-o săptămână, studenții din UBB ar trebui să producă răspunsurile pe care alții n-au fost în stare să le ofere în două decenii. Cei mai mulți dintre ei (marea lor majoritate) pur și simplu pentru că nici măcar nu au încercat. De unde atâta nerăbdare, calculată în ore și zile, după decenii de liniște și pace? Nerăbdarea asta are o singură explicație (în cazul nerăbdătorilor de bună-credință): lucrurile dor atât de tare încât, în momentul în care apare o speranță, orice minut sau oră în plus se transformă într-un veac.

Și mai e ceva nou, aș spune chiar exemplar de nou, în ocuparea de la UBB (poate nu e deloc întâmplător că ocuparea are loc în Ardeal, chiar dacă participanții nu sunt toți ardeleni sadea, ”contaminarea” se simte). Mai toate protestele ies în față cu soluții de-a gata. Patru, cinci, zece, douăzeci de ”minți luminate” se gândesc ele cum e mai bine ca să fie bine și apoi se apucă să strângă semnături, aderenți, susținători. Ești sau nu ești de acord. Semnezi sau nu semnezi. Ieși sau nu ieși în stradă. Te solidarizezi ori de delimitezi. No, cum spuneam, cât se poate de ardelenește posibil, tinerii din UBB au început taman pe dos: s-au apucat mai întâi să-și cheme colegii, prietenii, profesorii și orice alte persoane interesate și să-i pună și pe ei să se gândească cum e mai bine ca să fie bine. Asta da provocare, dar și inhibare (pentru cei prea comozi). Habar nu am dacă o astfel de abordare ”pe dos” a lucrurilor se va dovedi sau nu câștigătoare. Am însă experiența prea multor abordări clasice care au dat-o în bară. Și experiența datului urât de tot în bară când, cel puțin în aparență, au învins – și-au impus soluțiile (revendicările) prestabilite, care s-au dovedit însă, în cele din urmă, un eșec lamentabil. Tocmai pentru motivul că au fost puse pe hârtie prea în grabă.

***

Pe lângă energie, ocupanții de la UBB trebuie să mai dea dovadă și de stomac puternic. Nu împotriva etichetelor incorecte și rău-voitoare, cât, mai ales, împotriva celor care cer prea mult și prea repede de la ei. Și care se vor declara dezamăgiți cu mult înainte ca toată povestea să se termine. Chiar dacă vor obține ceva (mai mult sau mai puțin) vor fi vinovați aprioric pentru faptul că nu au obținut destul. Iar cei care îi vor acuza de acest ”nu destul” se vor număra îndeosebi dintre cei care și-au mișcat degetele doar pe tastatură pentru a scrie: prea puțin.

Ca terapie, unora dintre cei prezenți la ocuparea de la UBB le-am povestit o întâmplare de la grevele studențești din 1995. După o lună de proteste, Guvernul Văcăroiu a acceptat cea mai mare parte a revendicărilor – anularea taxelor aberante introduse prin noua (atunci) lege a învățământului, dublarea burselor, reducerea de 50% la transportul CFR, eliminarea prevederilor care afectau autonomia universitară etc. Cu o condiție: suspendarea grevei pentru a avea timp să modifice legea în procedură ordinară. Guvernanții au fost avertizați că în caz că nu-și vor ține promisiunea, se vor trezi cu studenții în stradă anul următor (în care erau programate atât alegeri locale, cât și generale). Rămânea însă o problemă: anunțarea suspendării grevei, în condițiile în care o parte importantă a studenților au tratat-o și au valorificat-o ca pe o prelungire a vacanței. În plus, suspendarea se baza doar pe o promisiune. Astfel, în momentul anunțului, o parte dintre cei prezenți în fața Casei de Cultură a Studenților din Cluj au început să strige ”Lașii! Lașii!” la adresa celor care coordonau greva. Presa a preluat apostrofarea, și astfel m-am trezit, în rând cu colegii din organizare, cu fotografia pe prima pagină a unui cotidian local și cu titlul ”Lașii! Lașii!” deasupra capetelor noastre. Așadar, cei care ne-am expus cel mai mult, cei care am avut cel mai mult ”de tras” din partea unor profesori mai bătuți în cap atât pe timpul grevei, cât și în anii următori, cei care n-am profitat de ”vacanță” ca restul colegilor eram… ”lașii”. În cele din urmă, legea a fost modificată, în conformitate cu promisiunile făcute. Nu așteptam felicitări (victoria a fost a tuturor, nu doar a celor din organizare), dar măcar niște scuze legate de faptul că nu ne-am înșelat și nici lași nu am fost ne-ar fi prins bine.

Au trecut peste 17 ani de la acele greve. Într-o seară, la un pahar de vin, îi povesteam unei prietene, care a terminat ceva mai recent facultatea, despre grevele din 95. ”Ha, nici nu m-am gândit că datorită vouă am umblat toată studenția cu reducere pe tren”, a fost replica. Ce am simțit în acel moment e greu de descris. Dar dacă mai aveam vreun dubiu, atunci a dispărut complet: A MERITAT.

***

De câteva zile a început să circule pe Facebook imaginea de mai jos. Că sunt ardeleni ori doar ”contaminați” de ardelenism le-o dedic ocupanților din UBB. Și o recomandare, tot despre ocuparea de la UBB: ”POPCORN! Sau o viziune slabă despre Occupy UBB”, de Cornel Vîlcu.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!