Oda lui Corneliu Vadim Tudor

Domnule Presedinte Cornelui Vadim Tudor, multa vreme am fost trist si fara speranta. Credeam ca ne veti parasi. Am fost pierdut la gandul ca s-ar putea sa parasiti politica, sa va retrageti definitiv, asa cum ne-ati promis in decembrie 2008. Si pentru ce? Doar pentru ca alegerile parlamentare din 2008 au fost trucate de catre Mafiotii si Golanii din politca si astfel nu ati mai intrat in Parlament?

Cu toate acestea, nu mi-am pierdut speranta. Aseara am auzit, totusi, ca nu ati abandonat lupta si ati spus ca veti lua Parlamentul cu asalt si veti da buzna peste Basescu in confruntarea sa cu… cine va fi. Mi-ati umplut inima de bucurie si cand v-ati anuntat candidatura la presedintia Romaniei, iar acum astept parjolul pe care il anuntati.

Sa nu va pierdeti credinta, chiar de-ar fi sa fiti invins de derbedeii care au acaparat, pentru moment speram, destinele Maretii Noastre Patrii. Ne-ati mai spus ca veti lua cel putin 51% dintre voturile romanilor. Eu cred ca puteti mult mai mult. Cred ca ati putea ajunge presedinte chiar din primul tur!

V-am remarcat cu mult, mult timp in urma, inainte de 1989. Ce mare erati si atunci! Cata dreptate aveati si in vremurile trecute. Adevarul va triumfa si se va afla ca nu a existat un disident mai mare ca Vadim Tudor. Poate doar amicul Adrian Paunescu v-ar putea concura la acest capitol.

Va mai aduceti aminte cum ii infierati si atunci pe coruptii regimului comunist? Sa stiti ca si acum mai exista, ba chiar circula pe YouTube, un filmulet (prea scurt, din pacate!!) cu dumneavoastra recitand o dojana crunta la adresa Luminatului din Epoca de Aur. Cum va mai luati la tranta cu problemele poporului!

Atunci, inainte de ’89, am inceput sa va citesc si poeziile si articolele. Cata profunzime, cat adevar, cata frumusete! Mereu am crezut ca Marea Revolutie din ’89 a avut la baza revolta trezita in sufletele tinerilor de textele dumneavoastra. Aici nu trebuie uitat nici colegul de generatie Adrian Paunescu. Si textele sale au inspirat la fel de mult si bine.

A venit Revolutia, iar dumneavoastra tot mare ati ramas! Am sperat de fiecare data, si in ’90 si in ’92 si in ’96, ca veti ajunge sa conduceti Romania. Aproape ca imi pierdusem speranta, cand, in 2000, erati cat pe ce sa ne izbaviti si sa deveniti Presedinte. Dar, nu am avut cu cine, asta-i adevarul!

Si cum ati mai dat de pamant cu mafiotii si coruptii Romaniei! Si ce bine le-ati mai spus-o falsilor si inchipuitilor intelectuali ai Romaniei. Niste oportunisti. Bine le-ati facut! Apropo de asta, ce spectacol grandios ne-ati oferit in Parlament cand Traian Basescu a indraznit sa vina sa condamne Comunismul! Auzi tupeu la el! Cand dumneavoastra il condamnaserati inca dinainte de 1989!

Nimic nu mi-a facut inima mai rea si mai amara decat porcariile care s-au scris despre dumneavoastra. Niste calomnii de la un capat la altul. Calomnii la adresa unuia dintre cei mai marinimosi romani. Poate mai noul dumneavoastra prieten, fosta „maimuta electrocutata” (daca va mai aduceti aminte?), George Becali, a avut o inima mai larga si o punga mai groasa.

Sa va donati luna de luna salariul de parlamentar! Acum stiu ca sunteti sarac si nu mai puteti face acelasi lucru si cu cel de europarlamentar, dar cainii pe care ii hraniti zilnic de ani de zile sunt sigur ca va vor pomeni vesnic! Ce lume nerecunoscatoare! Ce tara plina de oameni cu spirit ingust! Sa ajungi sarac in tara in care, odata, ati fost profet. Ce trist destin!

Totusi, ca sa vedeti ca exista si dreptate pe lumea asta, probabil ati auzit ca, zilele trecute, fostul coleg si prieten, Adrian Paunescu, a fost recunoscut drept cel mai apreciat scriitor roman din ultimii 20 de ani. Un exemplu care v-ar putea motiva si pe dumneavoastra sa nu abandonati niciodata lupta!