RSS Feed

Oierii minții ”se întoarce”, ultime noțite despre Roșia Montană înainte de TIFF

vezi toate articolele de
28 May 2010 la 04:24 58 comentarii 1049 vizualizari.

Scuzați ora târzie la care am ajuns acasă și m-am delectat cu textul domnului Ioan T. Morar în care sunt din nou atacat. Citez: ”Articolul lui Goţiu conţine, ca de obicei, deformări şi răstălmăciri. Dar asta nu e de mirare, asta ştie omul, asta face. De pildă, autorul articolului susţine că “o mare parte a locuitorilor din Roşia Montană” nu şi-a vîndut proprietăţile. Hai, săriţi cu nişte cifre, în raport cu cei care sînt pentru proiect. Cîţi vor proiectul, cîţi nu-l vor. Nu, cifrele spun altceva, de ce să dea domnul Goţiu cifre?”.

Bun. Asta spune domnul Morar. Și acum analiza de text: ”Articolul lui Goțiu conține, ca de obicei, deformări și răstălmăciri”. Deși folosește pluralul, domnul Morar oferă un singur exemplu, cel legat de numărul localnicilor care nu și-au vândut proprietățile. Trecând peste faptul că ”o mare parte” nu înseamnă majoritatea, citatul dat ca exemplu este incomplet, pentru că eu afirmam că proiectul este contestat de ”o mare parte a localnicilor din Roșia Montană care au rămas și nu și-au vândut proprietățile”. Domnul Morar cunoaște de ce este așa importantă specificarea ”care au rămas și nu și-au vândut proprietățile”, dar se preface că nu știe. Pentru că atunci când face referire la voința localnicilor, aparatul de propagandă al RMGC vorbește de o majoritate de localnici care ar fi pro-proiect.

Cum este formată însă această majoritate? În primul rând folosindu-se de confuzia care se face între comuna Roșia Montană și satul Roșia Montană (centrul comunei). În modul cel mai direct sunt vizate de proiect în special satele Roșia Montană și Corna. Fără a fi vizați în mod direct de proiect (nu trebuie să renunțe la casele și gospodăriile lor, nu-și vor vedea bisericile dărâmate ori morții dezhumați) și amăgiți cu ipoteticile locuri de muncă o parte a locuitorilor celorlalte sate din Roșia Montană susțin proiectul. Mai mult, din Roșia Montană mulți au vândut și au plecat deja, iar alții au antecontracte de vânzare-cumpărare și vor pleca în momentul începerii exploatării. Așadar, dacă minele vor fi deschise, aceștia NU vor mai fi locuitori ai Roșiei Montana. Așadar cifrele aruncate pe piață de RMGC și invocate de domnul Morar atunci când se referă la voința localnicilor sunt constituite cu oameni care nu mai stau în Roșia Montană, nu vor mai sta dacă începe proiectul ori ale celor care trăiesc în satelecomunei Roșia Montană, altele decât cele vizate direct de proiect. Așadar, puteți pune dumneavoastră concluzia cine ”deformează și răstălmăcește”.

Mă rog, ar mai fi de adăugat că n-am afirmat că ”toți” oamenii de știință români se opun proiectului, motiv pentru care am menționat, încă din titlu, asociația Ad Astra din care fac parte. Amănunt pe care domnul Ioan T. Morar se pare că îl consideră irelevant. Mă bucur însă că nu s-a grăbit să-i catalogheze, cum a făcut-o un alt distins coleg de-al dânsului din perioada ”Orizontului”, Mircea Mihăieș, cu alți cercetători și universitari români despre care a afirmat, în urmă cu cinci ani, că ar fi ”patrupezi din Midwest” (asta pentru cei care n-au uitat povestea ”boierii vs. oierii minții” ce tocmai a revenit în actualitate).

Cea mai distractivă parte a articolului, e cea legată de opinia unui astrofizician care anunță marea răcire globală începând cu 2014. Habar nu am cum stă treaba cu petele solare, pe care își fundamentează teoria respectivul. Știu doar că, mai zilele trecute, am citit despre previziunile meteorologilor de la NASA. Conform cărora, până om ajunge să vedem cum stă treaba cu marea răceală, o să ne confruntăm cu cel mai cald an din ultimii 130. Acuma nu știu cât sunt de competenți meteorologii de la NASA, dar dacă au sau nu dreptate ne vom convinge lunile următoare. Dar și dacă previziunile lor se confirmă, nu e obligatoriu ca încălzirea să fie provocată de iresponsabilitatea umană.

Altfel, nu-l bănui de rea-credință pe domnul Ioan T. Morar, ci sursele pe care se bazează. Care l-au mai dus odată de nas, în cazul Homoștean. Mai țineți minte povestea J ?

***

Altfel, știrea zilei e cu totul alta: ÎNCEPE TIFF! Oficial, de la ora 21.30, în Piața Unirii, în aer liber, cu ”Bodega Soul Kitchen”, de Fatih Akin. Detalii aici. Și aici restul programului primei zile.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: ,


58 comments
  • 1

    Si dumneavoastra si Morar sunteti obositori , ma refer la acest razboi scris ce il purtati de ceva timp.
    Referitor la Rosia Montana sunt neutru , poate e bine de sapat , poate nu.
    Totusi , sunteti putin Gigi contra ; imi aduc aminte de argumentele puerile ce le-ati postat in legatura cu pozitionarea unei centrale nucleare in Ardeal.
    Tot in greva fiscala sunteti ???
    Sa nu o luati in nume de rau , deveniti obositor cu argumente pro si contra referitor la chestii industriale desi nu aveti nimic de-a face cu nimic din ceea ce inseamna tehnologie, exploatare , productie.
    Va pricepeti precum tot romanul la medicina si macroeconomie ( pasiuni noi )alaturi de fotbal , politica si femei.
    Nu o sa va dau o sticla de “Clasic Romanesc” pt continuare.
    Se spune ca cel inteligent cedeaza.
    Oare ITM este mai inteligent ??

    andrei
    2010-05-28 05:44:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Reziste Gotiule! Da-l in masa pe circopitecu’ de Morar.

  • 3

    bravo, goţiu! eu lucrez acum să înfiinţez asociaţia “gigi pentru tot melteanu”, mai trebuie să găsesc încă doi membri şi vreo 25 de milioane. apoi vorbesc cu stanca să îmi dea şi mie spaţiu acilea, pe blogary, ca să fac reclamă la gigi. ă? ce zici? nu crezi că eşti într-un conflict de interese? ca jurnalist, acceptînd subiectivitatea, trebuie să porneşti, măcar formal, de la a fi, în primul rînd, independent. altfel, nu m-ar mira ca la ultima şedinţă a asociaţiei să fi spus băieţii: “frate goţiule, de voxpublica te ocupi tu”. iar tu începi, frate goţiule, cu manipularea încă din titlu: oamenii de ştiiţă români (ad coada vacii) s-au făcut de cacao. sau “oamenii de ştiinţă români (ad pendula calului) s-au scărpinat în.

  • 4

    Jos palaria pentru replica! Ma bucur ca cineva ii raspunde energic acestui individ semidoct, agresiv si lipsit de condei. Tin minte atunci cand Costi Rogozanu si altii au publicat acel volum colectiv critic la adresa anumitor aspecte din raportul Tismaneanu, acelasi Ioan the Morar a raspuns printr-un articol in care repeta obsesiv sintagma “HUOOO!”, care la dumnealui tine loc de logica si argumentare, si amenintandu-i (ne)voalat ca n-ar fi avut “tupeul” sa faca una ca asta in ‘90.

    Nu inteleg de ce portalul Vox Publica, unde isi publica ideile foarte multi comentatori talentati si de o inalta tinuta morala si civica, insista sa-l mentina pe statul de plata pe acest bigot zgomotos, pe acest propagandist ieftin, pe acest analfabet stiintific, pe acest comediant fara umor metamorfozat in jurnalist de trei parale.

    leo taxil
    2010-05-28 08:14:37 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Pai daca stirea zilei este cu totul alta pentru autorul articolului de ce nu o trateaza ca atare? Poate astfel ar termina cu smecheriile si nu ar mai ataca pe toti cei care incearca sa dovedeasca minciuna curentului anti Rosia. L-a deranjat ca dl. Morar a venit cu argumente solide in favoarea acestui proiect economic important.

  • 6

    Incepe circul.
    Fara paine de data asta.

    schweisse hunde
    2010-05-28 09:27:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Dupa toata balacareala privind RMontana eu dau crezare opiniilor Academiei si Bisericii Ortodoxe care se opun proiectului.Am vazut ca din toate partidele sunt voci care sustin proiectul – oare sunt chiar neinteresati financiar ?

    Eu am urmatoarele intrebari :
    1. Care este partea statului Roman [in procente]din ce s-ar putea extrage ??
    2. Ce se va alege de mina de pe vremea romana care ar putea fi un bun si inteligent muzeu de vizitat .
    3.D-l primar al localitatii lucreaza tot in sediul canadienilor ?

    Rosia Montana
    2010-05-28 10:02:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    O fi adevarat, o fi intoxicare? Nu stiu si nu pot sa garantez, deci va rog sa judecati singuri. Textul l-am primit chiar acum pe e-mail.

    BERCEANU SI VIDEANU VOR SĂ LEGALIZEZE CONTRABANDA CU SUBSTANTE RADIOACTIVE. AURUL DE LA ROSIA MONTANĂ ESTE PRAF ÎN OCHI.

    Motivul pentru care Berceanu şi Videanu au făcut deja jocurile Gold Corporation şi ale lui Mark Rich la Roşia Montană (şi pentru care Radu Berceanu a primit, ca de obicei, o sumă impresionantă de euro, drept şpagă) ne-a fost recent dezvăluit de o echipă de ofiţeri activi din SRI, care atrag atenţia asupra faptului că miza NU este aurul. „La Roşia Montană sunt sute de mii de tone de URANIU pur”. De 20 de ani, minereul radioactiv este traficat de aici, în cantităţi mici, iar zbaterea celor doi ministeriabili pentru ca GC să pună gheara pe zăcămintele de la Roşia Montană ar avea ca punct final legalizarea contrabandei cu uraniu, sub umbrela exploatării aurului. Menționăm că în anii 2008-2009 mai mulţi membrii ai grupării teroriste Farc din Columbia – arestaţi de către autorităţile SUA – au declarat că au cumpărat, din exploatarea de la Roşia Montană, prin interpuşi (în fapt o reţea de traficanţi controlată, aşa cum afirmă Serviciile Secrete române, de către Radu Berceanu), o mare cantitate de uraniu pur.

    Din verificările efectuate în legătură cu zăcămîntul de uraniu din zona staţiunii Roşia Montană, judeţul Alba, au rezultat următoarele aspecte de interes operativ:
    1. Calitatea zăcămîntului era deosebită, aceasta fiind considerată resursa cu cea mai mare concentraţie de uraniu din lume. Statul român, prin Minvest S.A. (societate controlată, de asemenea, de către Berceanu), a concesionat, în 1997, firmei canadiene Gabriel Resources Ltd. (la conducerea careia se regasea GABRIEL DUMITRASCU membru PD, fostul director general din Ministerul Mediului in 1996-97, care cu tot scandalul creat si cu dosare penale pe rol, si-a dat demisia dupa ce a dat avizele pentru exploatarea de la Rosia Montana si a fugit la acestia) terenul pe care urmează să fie amplasată viitoarea exploatare de aur şi argint de la Roşia Montană, contra sumei de 3 milioane de dolari.
    Concesionarea a fost făcută în urma unui studiu efectuat de canadieni, care, după ce au scanat zona prin satelit şi cu sonde moderne, au făcut următoarea afirmaţie: “Undeva, chiar sub casele oamenilor, zace o comoară compusă din vreo 300 tone de uraniu”. În “subsolul” afacerii cu firma canadiană, transformată între timp în Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), la capitolul secret este inserată o prevedere, din care rezultă că tot ce se va găsi vreodată în cursul exploatării în afară de aur – respectiv uraniu, stronţiu, cycloniu, roşianidiu, metale ce nu sînt în tabloul lui Mendeleev – se va regăsi în proprietatea RMGC-ului.
    2. Pînă în prezent, nimeni nu a descris corect tipul zăcămîntului aurifer de la Roşia Montană şi acest lucru este foarte important pentru a înţelege ceea ce se pune la cale: zăcămîntul de la RM poate fi descris, în esenţă, ca un zăcămînt dispers cu grad scăzut de mineralizare, combinat cu eflorescenţe de tip filon, cu concentraţie mare de minereu, aceste filoane fiind dezvoltate pe distanţe mari şi care mai au o caracteristică – în zonele de contact încrucişate, avînd concentraţii imense de minereu, aşa-numitele vîltori conţin de la 20 la 400 kg metal, cu peste 60 % aur. Aşadar, zăcămîntul de la RM conţine 500 tone de aur dispers, dar, probabil, de 7-8 ori mai mult aur în filoane şi vîltori. Concluzie: exploatarea nu necesită mină tip carieră, ea se poate face tradiţional, în galerie. Faptul că se insistă pe o metodă distructivă arată că se urmăreşte epuizarea totală a zăcămîntului şi aceasta pare a fi o comandă politică, probabil externă.
    O altă caracteristică a zăcămîntului este stratificarea geologică: sub stratul aurifer se află o prelungire geologică a zonei Băiţa, cu conţinut de substanţe radioactive, neexploatabilă economic, dar cu mare risc pentru mediu. La o ploaie torenţială, uraniul poate fi purtat sute de km, iar oraşe precum Turda şi Arad ar avea sursele de apă contaminate radioactiv. Ceea ce se pregăteşte la RM seamănă izbitor cu jaful din anii ‘50 de la Băiţa Plai, cînd zăcămîntul cu cea mai mare concentraţie de uraniu din lume a luat drumul Moscovei. Toate acestea sunt cunoscute de către Adrian Videanu și Radu Berceanu, din acest motiv ei încercînd să urgenteze exploatarea intensivă a uriaşului zăcământ” – iată ce se arată într-un fragment al unui raport al SRI referitor la tema uraniului de la Roșia Montană.

    NOTA REDACTIEI: Radu Berceanu, după ce a provocat daune uriaşe economiei naţionale, este, asadar, pregătit să fure şi aurul şi argintul de la Roşia Montană şi să legalizeze traficul cu cantităţi uriaşe de uraniu. Conform surselor noastre, compania canadiană Gold Corporation, prin intermediul lui Radu Berceanu, a negociat, la începutul acestei veri, emiterea dreptului de exploatare a zăcămintelelor aurifere ale României şi înţelegerea a „costat” 100 de milioane de euro. Circa 80% din valoarea banilor a fost livrată deja în anumite conturi secrete în străinătate, aparţinînd lui Adriean Videanu şi Radu Berceanu. Ar mai fi de livrat ultima tranşă, avîndu-l ca beneficiar tot pe ministrul Transporturilor.
    Înţelegerea a stabilit şi o rentă viageră pentru Berceanu, în cuantum de 1% anual din profitul adus de exploatare. Un procent cu o valoare substanţială, avînd în vedere posibilităţile afacerii, care urmăreşte extragerea şi prelucrarea a 800 de tone de aur şi circa 2.000 de tone de argint.
    După înţelegere, Gold Corporation a început o amplă campanie de imagine, care prezintă avantajele exploatării zăcămintelor preţioase din zona Roşia Montană. Clipurile publicitare, a căror difuzare e plătită cu bani grei în toată mass-media, au scopul de a pregăti opinia publică pentru acceptarea deciziei de exploatare, fără a menţiona, bineînţeles, dezavantajele metodei de exploatare propuse de canadieni, cum ar fi otrăvirea terenului şi a rîurilor din zonă cu compuşii chimici derivaţi din exploatarea zăcămintelor printr-un proces tehnologic pe bază de cianuri.
    Acum, greii Gold Corporation se tem de faptul că Berceanu va fi inlăturat din PDL (ceea ce devine tot mai evident!), iar ei vor rămîne cu praful de pe tobă şi banii cheltuiţi. În aceste condiţii, îi forţează puternic mîna acestuia spre a-şi onora promisiunea pentru care a fost recompensat în avans. Din informaţiile noastre, Radu Berceanu, artizanul înţelegerii, dă din colţ în colţ, neştiind cum să procedeze. Promisa Hotărîre de Guvern, prin care el ar fi trebuit să le deschidă uşa celor de la Gold Corporation, nu poate fi emisă de guvernul Boc, cel din urmă refuzand presiunile lui Bercovici. Returnarea banilor nu este o soluţie, pentru că afaceriştii canadieni ameninţă că vor face publică povestea în cazul în care Berceanu nu onorează promisiunea.

    …fara cuvinte…
    aliantarevolutionara@yahoo.com

    stefan ion
    2010-05-28 10:22:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    Cine ar putea uita marea “investigatia” a lui ITM in cazul Homostean?

    “Maestrul” a reusit performanta de ascrie chiar 3 articole in aceeasi zi si a sfarsi prin a da vina, cum altfel, pe …..Geoana! Deh…..

  • 10

    @vio: “articole”? asa le zice acuma? :) ))

    Andrei
    2010-05-28 10:47:44 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    i-am comentat si lui pe pagina, dar am sa adaug si aici:

    deci dovada ca incazlirea globala e o cacealma e un “savant” dintr-un articol fara surse care zice ca “este convins ca este foarte aproape de a putea prezenta dovada definitiva privind iminenta acestei perioade glaciare”? genial.

    Andrei
    2010-05-28 10:48:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    un pic de recapitulare la gramatica nu iti strica, anume diferenta dintre articolul hotarat si articolul nehotarat. Daca scriai “oameni de stiinta…bla bla” te puteai scuza, asa incerci o inginerie gramaticala care ii deranjeaza pe absolventii de liceu

  • 13

    @Andrei:
    Ei, n-am vrut sa fiu meschin si sa-i numar randurile. Alea care nu sunt “citate” din altii.
    Hi-hi!
    (evident, sunt omul lui Geoana. Si Patriciu. Si bolsevic. Si utecist…..aaaa, asta-i de bine.)

  • 14

    itmorar exprima chintesenta mentalitatii si practicilor regimului basescu: sa puna mana pe cashcaval cu orice pret, sa le fie lor bine, sa fie cat de nesimtiti suporta hartia sau pixelu’ albastru etc etc
    pentru itmorar nici nu conteaza ca rude de-ale lui din arad (daca nu-i copil din flori!) ar putea ingurgita cianuri scapate din iazurile RMGC in urma unor catastrofe la fel de periculoase ca guvernul boc: ploi diluviene, cutremure etc

    tatelu
    2010-05-28 11:12:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    oare cum vine chestia asta cu oierii? cumva discutam despre reintoarcerea la nojitele de la opinci, la dalta si la ciocan? sau la secera si ciocan unde se nationaliza tot? doar vorbarie fara rost dar cu cost. un cost chiar foarte mare atat pentru bugetul tarii cat si pentru bugetul familiilor din Rosia. zacamantul zace neexploatat, reziduurile vechi de zeci de ani polueaza non-stop, investitorii sunt injurati si facuti in toate felurile, iar treaba merge ibrisin pentru clantaii fara alta treaba decat aruncatul cu vorbe. si la sportul asta suntem campioni mondiali, din pacate.

  • 16

    @tatelu:
    Si acum, conform psihologiei tale atat de “sanatoase”, tipic romaneasca, daca toti dau spagi, la ce sa mai evaluam proiectul de la Rosia, ca oricum o fi luat vreunul spaga pentru el. Nu mai bine mergem noi acasa si mai dormim un pic, cum am facut in ultimii 20 de ani. Daca pornim de la acest principiu ca se ia spaga nu vom face niciodata nimic cum nu am facut nici pana acum. Am trait cativa ani buni cu tarele comunismului si inca ne mai afecteaza, dar “teoria spagii” este o tara a democratiei. Nu sunt de acord cu spaga, nu o dau, dar nici nu ma impiedic de ea. Hai sa nu facem nimic ca oricum cineva a dat spaga. O fi dat, dar e o alta discutie, e o ilegalitate care trebuie urmarita in afara evaluarii proiectului, in cazul de fata. Daca vrem sa iesim din situatia critica in care ne aflam va trebui sa pasim pe taramul asta al dezvoltarii afacerilor, al crearii de noi locuri de munca si incurajarii investitorilor. Vreau doar ca la Rosia Montana, decizia sa fie luata de specialisti, nu de plebe!

    Madalina
    2010-05-28 11:37:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    Dle Gotiu, disputa dvs. cu dl. Morar nu intereseaza pe nimeni (poate, doar, pe cei care-i detesta opiniile… politice dlui Morar) dar, nu pot sa ma abtin sa nu va atrag atentia ca sunteti in mare eroare cu citatul din dl. Mihaies! Ia mai cititi-l o data! Zau, nu se face, e jenant rau!
    NB : Sper ca este vorba doar de o scapare, ca nu asa obisnuiti sa faceti, voi, trandafirii crescuti pe aripile v(V)antului, publicistica!

    GAVRILACHE
    2010-05-28 11:57:34 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    Am vrut sa public acest comentariu la ultimul articol al domnului ITM, dar din pacate a dezactivat comentariile, deci il pun aici cu speranta ca va fi citit si de catre el.

    @ITM

    Eu cred ca va pripiti, nu cred ca domnul Gotiu e de vina pentru scaderea traficului, la fel cum nici nu cred ca dvs venind doar cu fragmente de articole si interzicand uneori comentariile aici aveti vreo vina.

    E doar un trend, se pot lua masuri, poate puteti sa veniti chiar dvs. poate cu articole mai bune. Incerc sa fiu sincer si impartial, chiar daca nu-mi place asa mult de dl. Gotiu (poate pentru ca are barba sau poate gasesc in textele lui prea multa frustrare, nu stiu).

    A da vina pe el in PUBLIC si nu intr-o discutie privata in care, de ce nu, sa discutati deschis intre patru ochi viziunea diferita asupra modului de a face jurnalism, nu va face cinste. Eu sunt convins ca dincolo de partizanatele astea politice, ecologice si jurnalistice ambii doriti o picatura de mai bine pentru Romania.

    alexut
    2010-05-28 12:10:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 19

    @andrei(de la mesajul nr.1): Nu sunteti obligat sa cititi ceea ce va oboseste.Aici nu este vorba de razboiul intre 2 ziaristi,daca imi permiteti sa va atrag atentia,ci de ceva cu mult mai important:de a contracara argumentele inconstienilor ca I.T.Morar,care canta in struna sustinatorilor proiectului de distrugere a Rosiei Montana (am o mari indoieli privind onestitatea domnului I.T.Morar,dar aceasta este o alta problema).Asa ca domnule Gotiu va rog continuati sa-l “obositi” pe Andrei (de la mesajul nr.1),poate nu mai posteaza ca sa se afle in treaba.

  • 20

    Subscriu @James!!!
    keep up the good work, Mihai Gotiu!!! : )

    cretanu
    2010-05-28 12:28:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    Din pacate, ITM isi dovedeste din nou “pluralismul” si alte calitati stergand comentareiile pertinente de pe pagina sa.

    Ma rog, e si asta un mod “intelectual” de a purta un dialog.

    Prbabil s-a suparat cand i-am aratat ca impartind “viata” platformei Vox in 2 epoci, “inainte de Gotiu” si “dupa Gotiu”, ridica 2 suspiciuni: una care tine de psihologie si psihiatrie (complexe, obsesii etc) si una care tine de recunoasterea implicita a importantei lui Gotiu aici(ii dadeam exemplul cu ateii si nereligiosii care impart si ei lumea in “i.C” si ”
    d.C.” semn al importantei lui Isus. In fine, nu insist.

  • 22

    @alexut:
    Ar fi de preferat ca polemicile pe o chestiune anume sa nu includa atacuri la persona, ci doar argumente constructive. Respect punctul de vedere al d-nului Gotiu, chiar daca nu sunt de acord cu el. Ce nu pot sa inteleg este incapatanarea de a sustine ca nu exista o latura pozitiva in deschiderea minei de aur de la Rosia. N-o fi cea mai estetica exploatare asta de suprafata, dar are totusi avantaje economice, chiar si sociale indiscutabile. Nu credeti ca ati putea face un efort sa pareti impartial, d-le Gotiu?

  • 23

    @M.:

    Ce inseamna “impartial”? Ca sa fii impartial ar trebui, conform alegoriei, sa fii legat la ochi!
    Gotiu prezinta varianta sa, deci nu paote fi “impartial”, evident.

    gicu de la scularie
    2010-05-28 12:55:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    @gicu de la scularie: Poti fi evident impartial atunci cand prezinti dezavantajele, dar si avantajele proiectului. Imi pare rau ca trebuie ca iti spun eu acum, ca pari destul de inaintat in varsta, dar nimic pe lumea asta nu reprezinta binele suprem sau raul suprem. Asta se intampla doar in telenovele si daca de acolo ti se trage, iti recomand cu caldura se le scoti din programul tau zilnic, pentru ca altfel risti sa dezvolti probleme psihice de genul: “toate fimeile din lume stie ca binele invinge”. Ar fi important si pentru d-nul Gotiu sa afle ca nu traim intr-un film, ci in banala realitate, in care astfel de mine de aur exista bine merci.

  • 25

    @stefan ion, 8: textul acesta este o intoxicare, asta ar trebui sa fie evident pentru un om de stiinta cum e Gotiu. “Uraniu pur” sub casele oamenilor de la Rosia Montana? Trebuia sa stergeti imediat asemenea elucubratii

  • 26

    @James: E ok daca scrie in continuare iar eu sunt obosit.
    Dar ce facem atunci cind argumentele sunt puerile ???
    Va aduceti aminte de centrala nucleara si argumentele dl Gotiu ?
    Nu m-am referit strict la Rosia , au mai existat derapaje .
    Un ziarist nu are intotdeauna dreptate .
    Pot citi toate mesajele pro/contra Rosia Montana , nu vad insa rostul de a tot face trimiteri la un alt ziarist ; daca doriti articole pe aceeasi tema mult mai acide , va recomand sa il cititi pe CVT.
    Va plac argumentele lui Vadim ?? In definitiv Gotiu si Vadim sunt de aceeasi parte a baricadei Rosia Montana.

    andrei de la nr 1
    2010-05-28 14:20:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    @mishu: Oricum, fanteziile cu uraniul pot sa para mai aproape de realitate, dar eu ma astept sa se schimbe in cazul in care nu au priza la public. Bine ca la Rosia nu traiesc extraterestrii care au intrat in pielea localnicilor, de i-a determinat pe aia sa sprijine compania canadiana. Sau poate asa o fi. Cine stie? Stii tu, Stefan Ion 8?

    Madalina
    2010-05-28 14:36:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 28

    E f tare asta cu uraniul. Eu cred ca la Rosia canadienii vor sa faca o groapa mare plina de cianuri pe care sa le completeze cu deseuri radioactive pe care le va produce centrala nucleara mascata de mina de aur, centrala care va face bombe si care va contribui la crearea unor specii de ursi cu doua capete. Dar numai domnul Gotiu vede adevarul adevarat, iar ITM minciuna adevarata. Lupta condeelor alese nu produce insa nici un ban, spre disperarea romanilor care mor de foame.

  • 29

    @andrei de la nr 1: sunt de acord,un ziarist nu are totdeauna dreptate;nici eu nu am totdeauna dreptate.Nu ma intereseaza “aciditatea articolelor” (va cer scuze pentru ironia din raspunsul meu,mi-ati raspuns pe un ton civilizat,ceea ce este o surpriza placuta).Nu aceasta este insa problema,ci Rosia Montana,in pericol. Argumentele nu sunt puerile (dupa parerea mea bineinteles) si sunt ale unei persoane care cunoaste bine zona si problemele de acolo.Toate cele bune.

    @Gotiu : va rog “garda sus”

  • 30

    Dom’le, parca ati fi niste copii. Va analizati si re-analizati fiecare virgula. Eu va spun asa ambilor: daca trageti o fuga pana la Rosia Montana, va pierde cheful de scandal si de glumitze. Acolo satenii sunt ori plecati, ori batrani, ori saraciti de-a binelea. Merita si ei o sansa, orice s-ar zice. Sansa exista, acum ramane doar s-o luam si sa dam spre atenta monitorizare tot ce se va intampla acolo, ca sa ne pazim de eventuale accidente. Cam atat.

    economist
    2010-05-28 15:27:39 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 31

    @Laura: Va rog sa va mai documentati.In zona sunt zacaminte de uraniu.Zacamintele de uraniu de la Stei (in zona) au fost exploatate de rusi,cat timp am fost “colonie sovietica”.Nu credeti ca turismul ar aduce tot bani si locuri de munca ? Este o deosebire: locurile de munca in exploatarea miniera sunt pe timp limitat,in turism sunt pe termen lung (practic nelimitat).Merita sa distrugi o zona minunata,pentru interesele economice ale unor straini ?

  • 32

    @James: razboiul asta de vorbe ar putea dura la nesfarsit, la cum se vede treaba…asta este parerea dumneavoastra despre dialogul deschis, pe argumente? ambele opinii mi se par departe de concret. ar trebui sa se scrie mai mult despre solutii, ar trebui sa apara comentarii despre idei de dezvoltare, despre masuri concrete, nu despre “Rosia Montana, in pericol”. Asemenea scandari sunt adevarate, dar asta pentru ca nimeni nu cauta rezolvari, toata lumea e indignata. Avem alte solutii decat mineritul?

    Iulia A.
    2010-05-28 15:42:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 33

    @James: Deci razboiul Gotiu-Morar via Rosia Montana nu isi are rostul.
    Sunteti din zona si va intereseaza , sunt perfect de acord , veniti insa cu solutii , vezi comentariul Iuliei A .
    Departe de a fi partizan , avem nevoie si de exploatari miniere , credeti ca mie imi convine existenta Petromidiei pe litoral sau a nuclearei de la Cernavoda ???

    andrei de la nr 1
    2010-05-28 15:58:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 34

    Imi amintesc articoul domnului Mircea Mihaies din Romania Literara si cred ca nu sunteti exact cand il acuzati de respectiva catalogare a celor cu care se razboia distinsul Mihaies la ora aceea.

    In schimb, in articolul despre care este vorba aici, imi amintesc ca domnul Mihaies isi folosea in avantajul dumnealui cunostintele udrice de geografie, vorbindu-ne doct despre patrupedele din statul Milwakee.

    Domnul Mihaies este un mare invatat. Se pare, ca si doamna Udrea, poate viitorul rege al Romaniei

    eBocsescu
    2010-05-28 16:24:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 35

    Ma intrebam cine sunt cei care ma acuza pe mine ca sunt “portocaliu”. Ei bine, spre diferenta de altii, eu pot spune ca nu sunt membru PDL. Daca nu ma credeti, demonstrati contrariul! In schimb, iata cine ma acuza pe mine de partizanat, si injura guvernul si presedintele pe toate caile …

    Manuel Avramescu
    Consilier Local, Consiliul Local sector 6
    Preşedinte al Comisiei de Administrare a Domeniului Public si Privat, Administrare a Pietelor si Gospodarie Comunala
    Secretar al Comisiei de Urbanism, Lucrari Publice si Protectia Mediului
    Contact: manuel@pnl.ro
    Site / blog: atitudini.wordp../

    Daca nu ma credeti, va dau link-ul aici: pnl6.ro/?page=p../

  • 36

    @poweraxxel
    Deci, daca tu nu esti membru PDL, cu siguranta ca ai dreptate in tot ce spui, nu-i asa? Pe cand ala, care-o fi, nu ar putea avea dreptate, ca e membru de partid.

    Hai sa zicem ca Boc Emil, membru PDL, emite judecati in consonanta cu afirmatiile tale. Pai noi, pulimea, o sa ne intrebam, pe buna dreptate – dupa judecata ta: ce mai vrea ma, piticu asta, ca e membru la marlani! Or, poate chiar organ. Dupa caz.

    eBocsescu
    2010-05-28 17:20:15 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 37

    @eBocsescu: ce n-ai inteles este ca tovarasul ala ma acuza pe mine de interese de partid, cand de fapt cel cu interese este chiar el!!!! Iar in afara de asta, eu critic fara sa am vre-un castig prin venirea PNL-ului la guvernare … De exemplu, eu nu am avut niciodata legaturi cu ANL-ul … Apropo de interese de partid cu tine care este povestea???

  • 38

    @poweraxxel
    Eu sunt membru al PDL. Mi s-a facut onoarea sa fiu ales secretar cu propaganda la noi in organizatie. Mentionez ca functia este neplatita.
    Partidul mi-a dat si sarcina de a activa pe diverse forumuri, pe internet, in speranta ca voi reusi sa minimalizez dezastrul de imagine al PDL. Unul dintre motivele pentru care cred ca PDL pierde mult la imagine in aceasta perioada este prezenta a tot felul de neaveniti care lauda cu nesabuinta, chiar nesimtire, toate actiunile noastre politice, reusind de fapt sa genereze un efect invers in mintea colectiva.
    Ma doare, pentru ca stiu cate eforturi fizice, psihice si morale au investit conducatorii nostri, domnul Traian Basescu personal, in acest partid si in ideile pe care le promovam.

    eBocsescu
    2010-05-28 18:15:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 39

    Semiscriitorul ITM si-a inchis comentaril la ultima postare
    La ce sa te astepti?

  • 40

    @poweraxxel: 35
    dle, daca nu esti membru, mai ai doua variante: esti masochist sau ai scapat de la un stabiliment de psihiatrie.. scuza-ma dar nu vad alta solutie in cazul tau

  • 41

    Dle GOTIU,

    Citez din interventia unui comentator:
    “L-a deranjat ca dl. Morar a venit cu argumente solide in favoarea acestui proiect economic important.”
    Sunt cel putin 2 mizerii introduse cu reacredinta:
    1. “dl. Morar a venit cu argumente solide” Inexact !. Dl Morar este omul versatil din punct de vedere rational, dar este inflexibil politic, sau mai corect proBasescu incorigibil – si atat. Adica este limitat.
    2. “proiect economic important”. Fals ! Importanti sunt banii, sau mai exact AURUL care s-ar putea sa unga si pe cei care azi sustin proiectul. In principiu este vorba de o forma de mita.

    In schimbul acestui “proiect important” ni se va oferi o zona distrusa ecologic, o devalizare a mediului de catre oameni cu buna stiinta, o crima a umanitatii in folosul unor profitori de pe urma unui popor amarat si totodata nesimtit in mare parte, adica permite sa se petreaca astfel de lucruri in ograda lui si sa nu zica nimic.
    Cat despre Dl Morar, nu este ciudat ca este de acord cu distrugerea mediului natural – este si el un … gaozar ! Expresia este acceptata de catre Dl Morar pentru ca o foloseste cu aprobarea Dansului de catre taticul sau – Dl Presedinte al Romaniei

    Arcadied
    2010-05-28 23:37:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 42

    “Mai mult, din Roșia Montană mulți au vândut și au plecat deja, iar alții au antecontracte de vânzare-cumpărare și vor pleca în momentul începerii exploatării. Așadar, dacă minele vor fi deschise, aceștia NU vor mai fi locuitori ai Roșiei Montana.”
    Penibil dom’le. La cate se pot spune contra acestui proiect, n-ai reusit sa gasesti decat tampenia asta total ilogica?

    Bucataru
    2010-05-29 04:22:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 43

    Ultimele notite despre rosia montana inainte de tiff? ce vrea sa insemane asta? sunteti satisfacut ca ati alungat un sponsor de la tiff? ce sa-ti spun, mare motiv de mandrie. ce sa va urez, domnule? la mai multe…daca o s-o tinem tot asa, se duc dracu’ toate manifestarile cultural artistice, alea putine care au mai ramas.

    Hadrian
    2010-05-29 10:38:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 44

    in tara asta se maore de foame si noi facem mutre la o firma care vina sa ne dea locuri de munca si care av aduce bani la bugetul local si cel de stat. toti “expertii” romani s-au gasit sa conteste te miri ce din tehnlogia asta a lor (ca doar nu si-au luat si ei spaguta) dar tehnlogolia asta folosita de ei e aprobata in toata uniunea europeana.

    marian
    2010-05-29 14:24:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 45

    HA! haideti sa facem analiza de text. Sigur! ceea ce faci tu acum este sa combati cele spuse de Ioan T. Morar si specialisti cu cele spuse de tine. De ce ar trebui sa te credem pe tine? Pentru ca asa trebuie! Pentru ca tu nu le ai cu petele de soare dar ai analizat saptamani intregi vremea si ai zis ca parca e mai cald, deci vine peste noi incalzirea globala. Iti multumim pentru prezicere si la mai multe! In orice caz, uneori o simpla parere nu este de ajuns sa darami indicatiile specialistilor asadar te lupti cu morile de vant. Dar daca vrei tu Don Quijote..

  • 46

    RMGC a investit intr-un eveniment cultural. In loc sa fiti fericiti ca mai exista si astfel de actiuni intreprinse de mediul privat voi improscati cu noroi pe cei care fac astfel de actiuni. mai bine ar fi fost sa nu se mai tina TIFFul decat sa sponsorizeze RMGC?

  • 47

    se simte de la o posta subiectivismul dvs si reaua vointa. domnule drag, 4 miliarde de dolari investitie, cateva mii de locuri de munca (ca tot avem someri garla) si Romania devine cel mai mare producator de aur din Europa. in vremurile acestea avem nevoie de investitii, locuri de munca pt puzderia de someri si de ce nu si sprijin pt curatarea zonei. trebuie sa audcem investitii in tara, nu sa gonim oamenii spre alte tari.

    smaranda
    2010-05-29 21:53:54 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 48

    Rosia, Corna, Abrud si Aries toate sunt ape degradate rau de tot, poluate de ani de zile si statul nu o facut nimica sa ne ajute la curatirea lor. pai sa lasam oamenii astia sa faca mina si sa dea de munca la oameni si sa si curete zona. ce o fi asa de rau in asta?

    crisanda
    2010-05-29 21:56:12 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 49

    @vlad: romanul e expert in orice, la fel si dnasul. stie el mai bine decat expertii unei firme care asta face de ani de zile, sau decat expertii altor guverne care nu au avut nimic de zis cand s-a vorbit de acest tip de minerit. si vine dansul, un fel de ziarits si “stie el”. sa scoti lozinci lacrimogene, sa lansezi ipoteze generatoare de haos si panica e ffff simplu, din seria “expertii britanici” si “cercetatorii americani”. hai omule, tu vezi cu condeiul, lasa oamenii aia sa faca ceea ce stiu ei sa faca. au fonduri, au specialisti, ce Dumnezeu tot o tii ca ilie cu fluierul?

    crisanda
    2010-05-29 22:00:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 50

    eh, Romania e o tara a expertilor. se trezeste cate un jurnalist inchipuit cum peste noapte a devenit expert in minerit si mai lasneaza 3 slogauri lacrimogene. vin si ecologistii cu drame fabricate si gata haosul si panica aiurea. Cand oamenii astia au facut proiectul avand la baza folosirea ciuanurii e clar ca au avut in vedere legislatia, protectia mediului si au pus la munca toti expertii si consultantii. nu cred ca isi permite cineva sa se joace cu o investitie de asemenea amploare si nu cred ca ar risca cineva sa distruga atat de mult pe cat vor alti isa ne faca sa credem ca s-ar putea intampla din cauza acestui procedeu. poate ar fi cazu lsa face un upgrade mintal si sa intelegem ca tehnologiile evolueaza

    manuela
    2010-05-29 23:30:17 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 51

    acolo e o zona defavorizata clar din cauza somajului si a vechilor exploatari. Comisia Internationala pt Protectia Dunarii a declarat ca zona e un punct cu grad ridicat de risc pt mediu. Compania asta vrea ca dintr-o zona de care s-a ales praful sa faca un centru de profit, dand nastere unor locuri de munca, aducand taxe la bugetul de stat si atragand si alte investiii in zona, plus ca ar contribui simtitor la politica de protectie a mediului din zona. la acest niel ei sunt fff sever controlati de toate forurile de specialitate si nu isi permit sa se joace pt ca ar risca sa distruga investiii uriase. rezulta ca RMGC nu poate face decat mult bine pt acea zona. de ce suntem carcotasi aiurea?

    roxanica
    2010-05-29 23:31:57 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 52

    se simte si din avion ca aceasta disputa a trecut de cevav reme in segemntul personal si nu mai are legatura cu realitatea. e durerros insa ca va citeste lumea si mai reusiti sa panicati si sa dezinformati pe unii oameni. sper insa ca influenta dvs sa scada zilnic, pt ca se simte de la o posta manipularea pecare o incercati, mesajele pe care vreti sa le inoculati, lozincile melodramatice gandite bine si inserate cu grija in articolele dvs. domnule, luati o pauza si nu mai faceti rau. acum daunati dvs mai mult decat orice exploatare miniera din lume. poluati cu informatii denaturate si opriti creare unuor locuri de munca pt o populatia saracita din acea zona

    radu surugiu
    2010-05-29 23:39:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 53

    pana sa vina oamenii astia, nici gaia nu stia sau nu vroia sa site de patrimoniul din zona. de ca au venit RMGC, ei au dat peste 10 milioane de euro si sprijin logistic pt a sprijini protectia valorilor de patrimoniu din Rosia Montana si pt programul national de cercetare alburnus maior.
    momentan oamenii doar dau, in spereanta ca vor fi lasati sa isi duca investitia la bun sfarsit. dar romanul tot roman, pana nu da cu batul in balta nu se lasa

    elena marinescu
    2010-05-29 23:42:30 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 54

    nu pricep ce tot bati apa in piua cu casele si stramutarile. compania a construit in alba iulia case noi pt cei care nu mai vor sa ramana in zona (cred ca e un cartier intreg. pt cei care vor sa ramana, compania le asigura cel putin 1 job / familie, cel putin in faza de constructie a proiectului, 25% subventionare a costului de constructie a casei si 50% subventioanare a costului terenului atata in alba Iulia, cat si la Piatra ALba (com. Rosia Monatna). cine doreste sa ramana si sa mucneasca va avea conditii pt ca zona va deveni dintr-o regiune defavorizata una normala, iar ce i ce doresc sa plece, de vor putea muta fie in alba iulia in cariterul ridicat deja, sau oriunde in alta parte.

    George
    2010-05-30 10:22:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 55

    Nu inteleg care este problema daca RMGC a sponsorizat TIFFul? Au ales sa investeasca intr0un eveniment cultural care este reprezentativ pentru Cluj si chiar Romania. Statul cati bani a investit intr-un astfel de eveniment?

  • 56

    Nu va inteleg pozitia atat de inversunata impotriva RMGC! Doar ei vor aduce in Romania 4 miliarde de euro din investitii. Ce alta companie privata mai face un astfel de lucru?

  • 57

    Haideti mai bine sa punem pe masa niste cuvinte aruncate aiurea pe o hartie. Sunt sigur ca asta ne va tine de foame. Ce nevoie avem noi acum de o investitie de miliarde de euro?

    victor
    2010-05-30 22:52:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 58

    @elena marinescu: ai dreptate, statul nu e interesat de nimic, lasa in paragina multe locuri valoroase. mai rau e ca si pune bete in roate si amana la nesfarsit deciziile. investitiile nu sunt oprite, oamenii aia varsa inca bani in evenimente, in operatiuni arheologice etc. sper sa nu se sature intr-o zi si sa-si ia talpile la spinare si sa ramanem si fara singura promisiune de investitie din zona.

    Lizuca
    2010-05-31 00:15:11 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!