Omenesc, mult prea omenesc!*

*Notă: Articolul apare scris în limbaj „R-prime”. Pentru a afla ce înseamnă limbajul R-prime vezi aici.

Natura umană reprezintă un amalgam complex de pozitiv şi negativ, slăbiciuni şi puncte tari, normalitate şi elemente accentuate (uneori chiar patologice). Pentru a avansa, o societate îşi creează însă din caracteristicile pozitive, atâtea câte pot genera sau câte există în membrii speciei, un model cultural ideal, spre care îşi stimulează membrii să tindă. Acest model cultural ideal vizează zona proximei dezvoltări şi trage societatea şi civilizaţia înainte ca un magnet. 

Modelul cultural ideal trebuie să conţină obligatoriu două componente cheie: morala şi ştiinţa. Morala, prin regulile de comportament pe care le aduce, transformă o „ceată de homo sapiens” într-o societate, iar ştiinţa, prin cunoaşterea pe care o aduce, transformă o societate într-o civilizaţie umană avansată. Societatea fără morală (morală adesea de inspiraţie religioasă şi/sau atee) nu poate exista, iar fără cunoaşterea adusă de ştiinţă devine primitivă şi oarbă.

Pentru a avea o funcţie pozitivă, liderii unei societăţi trebuie să promoveze şi să tindă spre modelul cultural ideal. Sigur, prin însăşi natura lor umană, şi ei au slăbiciuni şi preocupări uneori (prea) omeneşti, asemenea tuturor. Acestea trebuie ţinute însă în regim privat (chiar aici trebuind civilizate maximal), public manifestându-se caracteristicile constructive şi pozitive care susţin modelul cultural ideal. Asta înseamnă „Lider” sau, în registru politic, „Om de Stat”, care mişcă oameni şi popoare!

Mă uit cu îngrijorare astăzi la marile democraţii şi văd lideri care pun civilizaţia umană pe o cale periculoasă. Acestora, spre deosebire de vechii lideri ai societăţilor democratice, le place prea mult să exacerbeze slăbiciunile omeneşti din ei, exprimând public mai degrabă un „model prototip” al comunităţii pe care o reprezintă decât un „model cultural ideal” spre care societatea şi membrii acesteia să tindă. Altfel spus, ei cantonează societatea în prezent, fără să o orienteze spre viitor. Astfel, văd lideri cărora le place să se ştie că au succes la femei, care beau şi participă apoi la întâlniri privind viitorul lumii, care îşi expun viaţa privată (ex. ce câine au, cum dorm, cum se distrează) în mod public, pentru a deveni mai simpatici şi a arăta că au natură omenească, (deşi ştim cu toţii că o au, prin simplu fapt că sunt oameni). Unii promovează sau par deschişi spre (asta părându-li-se o „chestie avansată spiritual“; sic!) practici obscurantiste de genul pseudo-ştiinţelor (ex. horoscop, psihoenergii etc.) şi non-ştiinţelor (ex. vrăjitorie, ghicitul viitorului etc.) sau spre banalităţile ambalate solemn ale simţului comun (simţul comun generează morală adecvată, dar ratează adesea când vorbim de cunoaştere!). Astfel de atitudini rezultă dintr-o nevoie psihologică, determinată genetic, de predictibilitate. Mintea umană poate pune mult mai multe întrebări decât răspunsurile pe care le poate oferi ştiinţa la momentul respectiv, astfel că uneori nu avem răspunsuri ştiinţifice la întrebările pe care le ridicăm; ştiinţa se dezvoltă continuu şi va avea răspunsuri, dar câteodată nu le are exact când le cerem. În această situaţie, unii, cu „minţi mai slabe” (nicidecum mai „sofisticate” sau mai „avansate spiritual“; sic!) dar cu pretenţii mari, nu pot tolera incertitudinea şi alunecă în explicaţii şi (pseudo)răspunsuri iluzorii oferite de pseudo-ştiinţe, non-ştiinţe sau de intuiţiile adesea banale (ex. de factura celor generate de „o vecină cu experienţă bogată de viaţă”) ale simţului comun. Acestea devin un fel de „fast food” pentru minte şi nu ne fac bine deoarece satisfac momentan nevoia de predictibilitate, prin sens şi semnificaţie, dar nu şi prin cunoaştere ştiinţifică (ceea ce pe termen lung ne „îmbolnăveşte” civilizaţia şi o împiedică să se dezvolte). Tot ceea ce înseamnă cunoaştere, adevăr ştiinţific, (ex. vezi informaţiile/povestirile despre cucerirea Daciei de către romani) ne dă şi sens şi semnificaţie, dar nu tot ceea ce are sens şi semnificaţie (vezi informaţiile/povestirile despre zeii olimpieni) conţine şi informaţii adevărate. Nu am inclus în această analiză religia; relaţia dintre religie şi ştiinţă am discutat-o în alte articole (vezi aici).

Prin acest gen de atitudini (prea) omeneşti omorâm idealul, în numele unui populism ieftin, cu consecinţe asupra evoluţiei civilizaţiei umane. Marii conducători care au schimbat lumea în bine au avut şi ei slăbiciuni, dar, de regulă, nu le-au ridicat la rang de valoare şi/sau nu le-au promovat public. Asta nu înseamnă însă a nu opta pentru sinceritate sau naturaleţe în ceea ce simţi, gândeşti, crezi, spui şi faci, ci înseamnă a-ţi asuma rolul unui lider responsabil, mişcător de popoare şi creator de civilizaţie. Ţine-ţi slăbiciunile acasă, în regim privat, fără a le nega (poate încercând să le civilizezi maximal), dar şi fără a le expune public, în mod demonstrativ! Dacă ţii neapărat, le poţi expune public în memorii, când nu mai ai funcţii în stat sau societate, şi/sau te poţi asigura că devin publice postmortem.

Ce putem face, ca intelectuali, pentru  a avea lideri care să se înscrie într-un model cultural ideal?

• Intelectualii trebuie să educe populaţia, astfel încât aceasta să înţeleagă nevoia de lideri care promovează un model progresist (care dezvoltă civilizaţia umană) şi nevoia de a-i penaliza (prin vot) pe cei care promovează un model populist (care practic ne opreşte din evoluţie). Un lider trebuie să aibă (1) deschidere spre cunoaşterea ştiinţifică, dublată de toleranţă la frustrare, ca să nu cadă în practici obscurantiste sau de simţ comun, atunci când vorbim de cunoaştere şi (2) o morală care corespunde unui model cultural ideal.
• Intelectualii trebuie să expună aceste mecanisme şi rolul modelului cultural ideal într-un limbaj accesibil publicului larg. Să nu uităm că informaţiile complexe (ex. ştiinţifice) pot ajunge direct şi uşor doar la cei cu un coeficient de inteligenţă de peste 120, iar aceştia reprezintă aproximativ 10% din populaţia pământului; aşadar, pentru educarea şi salvarea restului, intelectualii au de lucru, traducând informaţia complexă în formate simple, uşor de înţeles de cei mai mulţi.
• Intelectualii trebuie să susţină ei înşişi, în mod direct, lideri care corespund modelului cultural ideal (chiar cunoscându-le slăbiciunile) şi să devină adversarii direcţi ai populismului ieftin şi obscurantismului.

Comentarii la acest articol pot fi făcute aici.