![]() | Omul candidează. Un scriitor înţelept. 2008 va fi cel mai bun an din vieţile noastrevezi toate articolele de Costi Rogozanu03 Oct 2009 la 17:41 10 comentarii 283 vizualizari. |
Şi-a anunţat omul candidatura. Aşa într-o doară, într-o atmosferă cîmpenească. S-au dus încolo mediatizările pentru Gigi şi Vadim sau pentru măreţul congres al lui Geoană.
Analiştii se întreabă deja dacă va fi independent susţinut de PDL sau va candida pentru PDL. Nu mă interesează.
Mircea Geoană îl va atacă tot timpul. Băsescu va ataca răul în general, va încerca să omoare balaurul.
Bun, acestea fiind zise vă reproduc ce mi-a spus azi un scriitor după ce mi-a ascultat două ore nemulţumirile, revoltele, prostiile. A concluzionat (parafrazez): am avut cîteva momente în care m-am simţit excelent în ţara asta, după ce am o viaţă întreagă n-am avut parte de aşa ceva. ei bine, momentele alea au fost atunci cînd un preşedinte care a pierdut a predat fără mare tamtam cheile de la Cotroceni aceluia care l-a învins în alegeri.
Asta m-a calmat. Şi, în plus, mi-a mai amintit de ceva, trăim nişte ani care vor fi consemnaţi în istorie în două rînduri ca “o perioadă liniştită, în care au predominta pacea şi acalmia în Europa de Est…”
Vă mai plictisesc cu ceva: ieri mi-a picat fisa. la cum merg lucrurile, se prea poate ca 2007-2008 să fi fost cea mai bună perioadă economică şi socială din viaţa cetăţeanului român cu vîrstă medie. Să mă sinucid?


Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
| 1... "dacă e să ne uităm la ceea ce zice Ponta în ultimele zile" ha,ha,ha, rau faceti domnule Teodorescu ca va "uitati" in exces la ce zice domnul cu pricina si nu la ce spune cartulia de capatai a statului... | ||
| 2Stau si ma uit (de pe tusa)... Ziaristic vorbind, cica unii au introdus un proiect in Senat... Si rezum: in trecut, Geoana Presedintele Senatului. Avea niste sertare. Si, pt ca era presedinte, indiferent... | ||
| 3@gigi: Domnu' Gigi, luati-o usor ca acu' va raspunde dl. Teodorescu! La cate articole a scris domnia sa despre dictatorul Basescu, va gaseste o mie de "inalte tradari"! De-un pareczemplu, nu e inalta tradare... | ||
| 4@C TEODORESCU....bun,pregatesc legi pentru demitere....dar motiv au ? Care-i "inalta tradare "? Dar asta nu va intereseaza !Incalcarea legilor nu-i un interes care sa va atinga !PONTA VREA SA REZOLVE PROBLEMELE... | ||
| 5Jenant : Cernea da, Teodorescu nu! Ba, da' bun e Cernea asta, frate!... | ||
| 6@nelu:rautate, mitocanie... sau marlanie si prostie. te caracterizseaza ion, ionelule, nelule - esti doar unul din multimea de dorei, gigei, nelisori...samd. sunteti exponentii perfecti pentru usl:... | ||
| Mihai Goţiu 10909 citiri |
| Cristian Teodorescu 9808 citiri |
| Costi Rogozanu 8953 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4157 citiri |
| Alin Fumurescu 3956 citiri |
| Constantin Creţan 3395 citiri |
| Dorin Tudoran 2888 citiri |
| Elena Vijulie 2642 citiri |
| Dan Duca 2476 citiri |
| Ciprian Şiulea 2314 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61301 citiri |
| Cristian Teodorescu 40148 citiri |
| Costi Rogozanu 38145 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18205 citiri |
| Alin Fumurescu 17862 citiri |
| Viorel Dobran 12325 citiri |
| Dan Duca 11276 citiri |
| Constantin Creţan 11154 citiri |
| Elena Vijulie 9267 citiri |
| Dorin Tudoran 8715 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Elena Vijulie 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Te citez, Rogozanu: “se prea poate ca 2007-2008 să fi fost cea mai bună perioadă economică şi socială din viaţa cetăţeanului român cu vîrstă medie”. Corect, cu mentziunea ca este vorba de cetatzeanul roman cu varsta medie PLATIT de de-alde vantu-puscariasu’ hotz de faina, puturiciu devalizatorul de creantzele statului, felics securistu’ manipulator de banii Dunarea via crescent.
2009-10-03 18:14:09 | Raporteaza
Ai vota si n-ai cu cine?
2009-10-03 18:51:46 | Raporteaza
Asa este, eu m-am gandit la asta inca de toamna trecuta dar nu sunt asa celebru.
Acum mai ramane doar sa depasesc comoditatea balcanica si sa ma car de aici inainte de a fi prea tarziu.
Ciclul e de 70 de ani: 2008, 1938, 1868. Un alt semnal este prezenta unui guvern PNL, nu pentru ca partidul respectiv ar avea ceva mesianic, ci pentru ca liberalii sunt asimilati in constiinta populara cu “boierii” si nu ajung in postura aceasta decat in anumite conjuncturi istorice: relativa prosperitate, optimism economic, etc.
2009-10-03 20:10:19 | Raporteaza
lucid- tu te uiti in jur? nu ai prieteni care o duc greu? ce tot ii tragi cu vintu? io si multi altii ne facem treaba si atit. Mai iesi si tu din stereotip
joness – foarte misto observatia cu liberalii. Numai ca din noiembrie aproap sigur vor reveni la guvernare, indiferent de scenariu. e adevarat, ca nu singuri
2009-10-03 22:22:53 | Raporteaza
Rogozanu: corect, sunt si unii care o duc greu, desi nu cred ca o duceau bine in 2008 si brusc o duc rau in 2009. Dealtfel, tocmai m-am intors dintr-un mall – si nu din Baneasa! – si forfoteala&cumparaturile nu sunt diminuate prea mult fatza de 2008. Straniu este ca la ora actuala “de stanga” sunt BUGETARII, care urla continuu cum i-a nenorocit guvernul (e de ras, shpagarii de doctori si asistente, “meditatorii” din scoli si incompetentzii coruptzi din administratzie!), pe cand clasa “muncitoare” – adica somerii si proletarii – angajatzii patronilor – nu zic nici pyss, darmite sa iasa in strada ca capusele bugetului. Ce parere ai, ca adevarat om de stanga, despre acest paradox?
2009-10-03 22:32:46 | Raporteaza
Revenirea liberalilor la guvernare in noiembrie, aproape sigur, indifernt de scenariu, ar fi o discutie interesanta.
Se pot organiza un fel de pariuri, cu comentarii pe voxpublica, despre cum se vor reuni la guvernare din decembrie incolo.
2009-10-03 22:42:45 | Raporteaza
@ TOTI PRIETENII
L-AM LANSAT SI NOI PE BASESCU!!!!!!!!!!!!
priviti AICI la rubrica EVENIMENT.
horiadamian.com../
+HORIA DAMIAN & TRAIAN BASESCU – AVIONUL si INCEPUTUL POVESTII= VAPORUL INCARCAT pentru CROAZIERA spre MODERNIZAREA ROMANIEI+
2009-10-04 03:14:16 | Raporteaza
mai devreme cand ma plimbam prin casa am avut o idee foarte misto. intre timp am uitat-o si, pentru a mai trece timpul, am gatit un sufleu. bun, zice eu. asa ca da, e liniste.
cu toate acestea uneori mai iesim din casa si dam de stiri cum este aceea cu familia izgonita din sat pentru ca un copil le-a murit acum 8 ani de sida. si daca mizeria zilelor astea nu da la socoteala mai dau putin pe history si adun si de acolo niste spaime.
timpul are rabdare si cred ca ultimii ani au fost printre cei mai buni din romania. dar mai cred ca nu vom trage cine stie ce folos. la fel cum ma irita din ce in ce mai tare ‘noi vrem respect’ intr-o emisiune de tatulici. eu nu vreau respect, eu vreau sa fim lasati in pace.
2009-10-04 16:42:20 | Raporteaza
scuze pentru post dublu; ce vreau sa zic este ca eu sunt dintre cei care cred ca trecutul recent este cu mult mult mult mai bun decat cel indepartat. ma tem, insa, de faptul ca nu vom avea timp sa facem un salt important in civilizatie. cred ca salvarea este strict individuala.
2009-10-04 17:10:08 | Raporteaza
[...] alta, mai fatalista, era ca 2008 s-ar putea sa fi fost varful unui ciclu istoric pentru Romania, ciclu pe care il calculam eu atunci la 70 de ani, cu precentul varf in 1938 si urmatorul undeva in [...]
2009-10-08 13:06:30 | Raporteaza