RSS Feed

Omul verde a venit. Remus Cernea: Populismul religios e foarte periculos

vezi toate articolele de
27 Oct 2009 la 10:03 27 comentarii 1600 vizualizari.

A reuşit să strîngă semnăturile şi a intrat pe ultima sută în buletinul de vot. Îl ştiţi probabil din confruntări publice pe teme precum scoaterea icoanelor din şcoli, educaţie religioasă aberantă, apărarea lui Darwin etc. Remus a protestat fără să obosească şi a şi obţinut de cîteva ori ce a dorit. Acum el e alternativa verde la alegerile prezidenţiale.

Ne-am întîlnit în cîteva lupte împotriva morilor de vînt (de aceeaşi parte a baricadei), haha, aşa că l-am sunat şi i-am zis să mă bage în agenda lui de prezidenţiabil pentru un interviu. A intrat imediat pe messenger. M-a lovit nickname-ul pe care îl avea pe mess: Anaxarh. Am google-it şi am găsit chestia asta:

Un secol mai târziu, relatează de data aceasta Diogenes Laertios şi Origen din Alexandria, Anaxarh, duşman declarat al altui tiran, Nicocreon (sau Aristocreon), rege în Salamis, în insula Cipru, fu capturat de satrap şi pus la rândul său într’o piuă, spre a fi pisat cu pisăloage de fier până îşi va da duhul. Râzându-şi de călău şi de cazna la care acesta îl supunea, Anaxarh, curajos, îi replică :

,,Striveşte, striveşte aparenţa lui Anaxarh ! Zdrobeşte sacul care îl conţine, căci pe Anaxarh nu-l vei putea zdrobi!’’ (aici)

Mai multe despre candidat, lucruri pe care le-a făcut, ce înseamnă alternativa verde şi altele le puteţi găsi pe remuscernea.ro.

În rest, visaţi puţin că aţi putea vota verde. În fond, de ce nu?. Verdele e atît de la modă încît a ajuns deja să nu mai fie la modă (sic!). Cu alte cuvinte, Remus chiar ar putea fi candidatul ideal, nepătat şi neaberant pentru cei care fie s-au săturat de politicienii vechi, fie vor o viaţă mai verde, fie vor ca progeniturile să înveţe totuşi şi despre Darwin la şcoală.

Cine-i Anaxarh?

Este un filosof grec caruia i s-a pierdut intreaga opera… din pacate din operele grecilor antici nu s-a pastrat decat o mica parte. Spre exemplu, Epicur a scris peste 120 de carti dar s-au pastrat doar 3 scrisori.

Dar ce predica el?

Nu exista prea mutle informatii despre Anaxarh. Mie insa mi-a placut povestea lui tragica. Foarte mult manuscrise au fost pierdute, nu stim daca a fost un geniu sau nu.

Oricum Platon si Aristotel au ajuns la noi gratie arabilor. S-ar fi putut foarte bine sa se piarda si manuscrisele lor. Recent s-au descoperit manuscrise ale altor filosofi necunoscuti pana acum in ruinele orasului Pompeii.

Daca se intimpla ceva cu serverele mari, si “opera” noasta pe net s-ar putea pierde definitiv

Exact! Ideile, ca si oamenii sunt ceva fragil. De multe ori conjunctura istorica ajunge sa îi sfarme. De aceea trebuie cred sa avem grija de valorile culturale sa le protejam oricand ele sunt amenintate. Vezi si cartea lui Ray Bradbury, Fahrenheit 451 in care pompierii erau cei care ardeau cartile, iar cei care incercau sa le salveze trebuiau sa le memoreze.

Cum sa te prezint pe scurt alegatorilor? Sa-ti spun “alternatica verde”?

E foarte bine alternativa verde. Pentru ca este vorba de o alternativa la actuala clasa politica. Cred ca foarte multa lume s-a lamurit ca actuala clasa politica a adus Romania intr-o fundatura si ca este incapabila (aceasta clasa politica) sa ne mai scota de aici. Or, este neaparat nevoi de o mutatie importanta in prestatia politicienilor si acest lucru incerc sa il construiesc, încerc sa aduc aceasta mutatie absolut necesara pentru o schimbare.

Ai un slogan care cuprinde un mesaj protevist: “gandeste liber”.

Sloganul meu acum este “gandeste indraznet”. Pentru ca a gandi indraznet implica si o anumita disponibilitate spre actiune.

Sarbu l-a conceput asa pentru ca spunea ca “nu mai poti vorbi liber, deci «gandeste liber»”

Dar a gandi indraznet inseamna sa ai in vedere o transpunere in practica a gandirii libere.

Nu cumva lumea romaneasca, asa cum e ea azi, prefera sa fie ultraconformista si sa gindeasca liber pe la spate? in timpul liber?

Sincer, cred ca multi romani sunt doritori nu doar sa gandeasca liber, ci si sa se implice in efortul schimbarii de substanta a societatii romanesti.

Esti optimist.

Multi dintre ei sunt tineri de 30-40 de ani care lucreaza de 10-15 ani in a-si construi aici un viitor si care vad ca in ciuda eforturilor lor deosebite lucrurile stau oarecum pe loc. Multi dintre ei au devenit acum captivii bancilor pentru ca si-au luat credite.

Si cum le rezolvi angoasa cu creditele?

Mulţi tineri sunt doritori sa contribuie cumva la ridicarea Roamniei spre un standard general mult mai bun. Dar acesti tineri vad ca haosul si blocajul politic le surpa in mod constant eforturile. Nu poate merge nici o tara de una singura fara o prestatie matura si cat de cat eficienta a politicului, nu se poate face abstractie de politica oricat am vrea. Acolo unde sunt politicieni iresponsabili lucrurile merg rau. Iar tinerii din zona dinamica realizeaza foarte bine acest lucru.

Dă-mi şi un exemplu concret din reformarea pe care o propui?

În esenta noi, eu şi Partidul Verde, sustinem economia durabila si responsabilitatea actului politic care urmareste dezvoltarea agriculturii si a industriilor verzi, a tehnologiilor noi nepoluante. S-ar putea crea numeroase locuri noi de munca in aceste indusctrii.

Ai primit ajutor si de la oameni de afaceri? Vei merge prin tara? Ai bani de turneu?

Avem acum discutii cu oameni de afaceri si sper sa ii convingem ca sprijinul lor inseamna o investitie in asanarea mediului de afaceri inca dominat de coruptie, netransparenta si favoritisme din partea autoritatilro publice. De exemplu site-ul e-licitatii a fost facut doar de forma, el nu ajuta la transparentizarea licitatiilor publice. Dimpotriva. Site-ul e-romania a costat enorm si in mare parte e nefunctional. Iar mediul de afaceri nu se poate folosi de el. In continuare licitatiile publice au clienti favoriti ceea ce  afecteaza grav economia de piata

Ajungi presedinte, sa spunem. Care va fi prima masura?

Voi avea un set de prime masuri care vor viza:

1. reformarea autentica a sistemului electoral romanesc care acum este cel mai restrictiv discriminatoriu si nedemocratic din UE, dupa cum am aratat in studiul publicat pe www.remuscernea.ro

2. o strangere a relatiilor dintre mediul civic si cel politic. In mod normal, mediul politic este interesat sa reactioneze pozitiv la semnalele trase de zona civica pentru a rezolva problemele semnalate.

Mie mi se pare ca legaturile societate civila – politic sint prea strinse…

Din pacate mediul politic actual este ostil ong-urilor serioase si deloc receptiv la temele pe care acestea le ridica. Printr-o strangere a relatiilor vreau sa spun ca este nevoie ca mediul politici sa devina receptiv la semnalele de alarma trase de ong-uri

Ce o sa faci cind pe teren, prin tara, o sa vina o batrinica la tine si o sa-ti spuna: “maica, da’ de ce nu crezi tu in Dumnezeu?” Ce te costa sa pupi moastele Sfintului Dumitru ca Geoana azi?

Sper sa pot face orice persoana deschisa unui dialog sa inteleaga ca lumea este diversa si ca nu toti oamenii gandesc la fel, ca mult mai mult conteaza morala de care da dovada un individ decat credinta sau necredinta pe care o clameaza. Acei politicieni care utilizeaza religia pentru a se promova in campaniile electorale sunt inimicii si ai democratiei si ai religiei. Pentru ca ei nu au programe politice serioase si atitudini politice credibile prin care sa miste Romania inainte, dar se preteaza la a specula sentimentele religioase ale oamenilro pentru a-si mentine puterea si prezerva privilegiile. Tarile civilizate sunt insa tari seculare in care neutralitatea institutiilor fata de religie este acceptata.

Populismul religios este periculos si el trebuie criticat sever de orice persoana care doreste intr-adevar democratie, fie ca acea persoana este ortodoxa, catolica, atee, protestanta samd…

Crezi în UE?

Cred ca proiectul UE este unul important si util tarilor membre. În esenta el a pacificat Europa, a deschis granitele a facilitat circulatia marfurilor si tinde sa creeze si o anumita solidaritate intre oameni pe masura ce este asumata de acestia constiinta de european.

Multi “verzi” sint si euroscpetici, de aia intrebam…

Verzii europeni sprijina proiectul european. Insa una este sa fii critic cu anumite chestiuni care privesc UE si sa incerci sa le schimbi. Si alta e sa fii ostil proiectului european in sine. La conferinta de la Malmo a Verzilor Europeni la care am fost recent a fost primita ca o stire foarte buna aceea ca Cehia pana la urma va ratifica Tratatul european.

Ce cred ca mai trebuieinsa este o mai mare forta acordata institutiilro europene si gasirea unor cai de a nu birocratiza totusi prea mult lucrurile…

Cine e cel mai nociv dintre Basescu, Antonescu si Geoana?

E foarte greu sa distingi intre ei. Cred ca in acesti ani cat au fost pe rand la putere, ei si partidele lor, si-au dat masura. Tocmai pentru ca ma revolta prestatia lor incerc sa creez eu alaturi de Partidul verde o alternativa.

Ti-ai depus declaratia de avere? Tu cum rezişti? Te-ai descurcat din fondurile onguurilor unde ai lucrat?

Sincer, am avut venituri infime in ultima perioada. Anul trecut aproape 0.

Şi cum rezişti? Vinde-mi reteta!

Acum trebuie sa plec urgent, ca am o filmare la ora 14.00 cu o televiziune franceza.La intrebarea asta iti pot raspunde mai tarziu. As sugera sa o lasam pe altadata pentru ca am un punct de vedere pe care nu il pot spune in 2 fraze.

Aşa că, exact atunci cînd eram pe cale să aflu secretul supravieţuirii fără bani, Remus a fugit la francezi. Îl mai caut peste vreo două săptămîni, înainte de primul tur, să ne vîndă reţeta…

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

Etichete: ,


27 comments
  • 1

    E faina initiativa de a mai discuta si cu alti candidati la presedintie. Cand afli “secretul supravietuirii fara bani” sa ni-l spui si noua..la cum merg lucrurile in tara (se vorbeste mult despre bugetari, dar sistemul privat este f. bolnav si el) in curand vom avea nevoie mai toti (fara cei din top Forbes desigur :) )de aceasta reteta !

  • 2

    Interesant interviul, insa din pacate asta e cam maxima expunere de care se poate bucura Remus. Sau alti candidati din afara alora de-i vedem zilnic la tv. Aia buni is aia cu bani, cica.

  • 3

    Da, chiar e diferit de ceilalti! Daca ar avea sanse, l-as vota -macar pentru faptul ca gandeste liber, ca s-a opus religiei in scoli si ca promoveaza Darwinismul. Mi-e sila de cei indoctrinati religios -mai tare decat cei care-si fac cruci ca sa fie pe placul prostimii.

    Michaela
    2009-10-27 10:43:52 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Măi, oameni buni, dar darwinismul e depăşit, genetica ne-a arătat că omul nu provine din maimuţă ci e o variantă a maimuţei. Pînă şi aici, singura variantă de succes dintre hominizi, cel puţin din cîte se ştiu pînă acum.
    Nici în privinţa populismului religios, lucrurile nu stau mai bine: resurecţia religiosului tolerează şi chiar stimulează “pluralismul religios” de la noi, după cum îngăduie senin mărturisirea publică a unei credinţe şi practicarea alteia, în particular. Ateismul e dintre excentrităţile inevitabile, ca homosexualitatea, poligamia, incestul. Poate, peste 50 de ani, să ajungă şi vreun ortodox practicant a discuta senin, cu un laic, despre creaţionism vs darwinism. Deocamdată, însăşi laicitatea este suspectată de ateism.
    În fine, strîngerea legăturii dintre civic şi politic – în condiţiile în care ultimul e tarat, iar primul e nearticulat – n-ar fi tocmai o idee fericită.
    Una peste alta, Cernea pare deconectat de la realitatea “României profunde”. Pare fi genul de bonjurist peren – “have-a-nice-day”-istul, acum.

    Inima-Rea
    2009-10-27 11:37:31 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    Michaela – pai tocmai asta e problema! cum sa spui ca nu-l votez pentru ca n-are sanse!?

    Costi Rogozanu
    2009-10-27 11:38:07 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    Uite cum:

    “… eu am convingeri politice si cred ca un candidat mi le reprezinta; si cred ca acel candidat odata ales imi va confirma sperantele; daca ala are sanse ok il votez; daca n-are nu merg la vot deoarece votul meu nu ajuta decit la validarea alegerilor; la validarea unui cistigator cu care nu sunt de acord; am doar doua optiuni: ori votez pentru candidatul meu daca ala are sanse ori nu votez deloc ca sa nu validez un inamic; spre exemplu eu tin cu Basescu: daca are sanse votez cu el; daca n-are sanse nu votez deloc , ca sa nu-l validez pe Geoana , ca nu sunt de acord cu Geoana. Nici cu ceilalti candidati decit numai cu Basescu. Asa ca e care-pe-care: ori iese al meu ori nici unul dintre inamici. Numele alea de mai sus sint doar exemple: sunt de acord cu mare parte din ce spune verdele ala dar nu are sanse; candidatul meu deocamdata mai are ceva sanse si am sa-l votez; care este candidatul meu ? Stie toata lumea: Basel. ”

    Michaela are dreptate, gindeste liber si logic si rational. Ce, tu te-ai duce la cules de mere intr-o livada despre care stii ca nu mai are mere ?! Ai merge la pescuit intr-o balta secata ?! A, pe ce se intemeiaza convingerile ei despre sansele candidatilor ? asta e alta poveste.

    Eu m-as vota pe mine, doar in mine am incredere. Incredere ca imi vreau binele ; incredere ca stiu si pot sa mi-l fac. Dar stiu ca n-am sanse asa ca nu votez.

    intre
    2009-10-27 12:02:22 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    Intr-o tara in care oamenii au cea mai mare incredere in biserica si in care pupatul moastelor este ridicata la rang de arta, o campanie de genul asta e ca si lupta cu morile de vant. Iar sustinerea darwinismului in romanika sinucidere curata. Parerea mea. Dar pt ca faci toate astea ai un vot de la mine. Poate peste 100 ani cand se mai schimba mentalitatea in ro ai putea ajunge presedinte. Bafta multa!

  • 8

    [...] Omul verde a venit. Remus Cernea: Populismul religios e foarte periculos __________________ I like watching a debate and complaining that the participants disagree about things. [...]

  • 9

    re: votez pe cine are o sansa.

    Doar ca voturile se calculeaza procentual dintr-o cantitate data.

    Daca sunt 3 candidati, X, Y, Z cu cat primeste X mai multe voturi, cu atat scade mai mult procentajul celorlalti doi.

    In prima faza (la ora 10) sa zicem ca acea cantitate este 1000 (de voturi) iar X are 200, Y are 400 si Z are 400. (X:20%, Y:40%, Z:40%)

    Apoi, (la ora 20) sa spunem ca se dubleaza cantitatea si sunt 2000 (de voturi), acesti noi votanti aducand voturi astfel X + 600, Y + 200, Z + 200, ajungand la X: 800, Y: 600, Z: 600.

    Repartitia voturilor va fi acum X:40%, Y:30%, Z:30%

    Daca in noul lot de votanti majoritatea ar fi votat cu cei ce au o sansa, atunci X nu ar mai fi trecut in frunte.

    In schimb, acordandu-i celui ‘fara sanse’ mai multe voturi acesta a inceput sa aiba sanse.

    Bineinteles, in realitate cifrele sunt altele si calculele mai complexe, dar principiul ramane.

    p.s.: am impresia ca majoritatea care voteaza cu cel care are o sansa, vad sansa aceasta in sondajele de opinie. Dar ei uita ca un sondaj de opinie, in general, creaza opinie.

    p.p.s.: chiar cautam o alternativa caruia sa-i acord votul. se pare ca am gasit-o.

  • 10

    De acord cu Costi. Eu chiar sunt in cautarea unui candidat cu care sa votez in primul tur, chiar daca la prima vedere nu are sanse. M-am saturat de vechea garda de politicieni. Si nu vreau sa ma regasesc in sondaje la sectiunea “nu votez”. Daca cei ca Michaela ar merge totusi la vot si astfel de candidati “fara sansa” ar obtine, in acest fel, mai multe voturi, ar fi un semnal pentru clasa politica actuala. Care ar fi obligata sa preia cate ceva din mesajul acestor nou veniti. Eu cred ca sunt destul de multi cei care gandesc asa: as merge sa votez cu Cutarescu, dar nu ma duc pentru ca stiu ca nu are sanse.

    Michael
    2009-10-27 12:31:49 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    mai am ceva de adaugat: toata lumea ride de candidatii mici in loc sa-si caute alternative printre ei. Ati observat bine ca trebuie scotocit pe acolo. aia in vest dau semnale tocmai votind cu personaje onorabile fara sanse si asa au ajuns verzi, anticapitalsti etc sa fie luati in calcul

    Costi Rogozanu
    2009-10-27 12:52:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    “<> in care neutralitatea institutiilor fata de religie este acceptata”

    Cu parere de rau, dar este la fel ca majoritatea reprezentantilor societatii civile romanesti: citeste mult/multa filozofie, dar uita sa mai priveasca si in sufletul sau; ne vorbeste despre filozofi antici, dar nu intoarce privirea si spre istoria noastra cu mult mai mult decat seculara “(sic!)”; din pacate (n-am nici o referinta – presupun pe baza atitudinii si discursului sau), in afara de pregatirea laica pe care si-a realizat-o fara nici o indoiala prin propriile forte, dl. Remus Cernea a fost lipsit intr-o anumita perioada critica a vietii sale de o anumita caldura sufleteasca a celor din jur (motivele pot fi o mie, dar se poate intampla) – numai asa se explica inversunarea si ura impotriva trairilor unui neam (apropo de baricade), si de aici lipsa de respect pentru inaintasi. Stie el oare pentru ce s-au sacrificat atatia, si mai ales incepand de cand? O sa mi sa raspunda ca, oricum, nu pentru ce traim astazi. Corect. Dar sa nu vina cineva care are un discurs politic recitat din carti, sa ne faca nou teorii, iar unii sa ni-l propuna ca alternativa de nadejde.
    Ca tot ati amintit dl. C. Rogozanu, ca un brav purtator de stindard, de baricade si de scoaterea icoanelor din scoli, care (bag bine seama) este pt. dvs. motiv de mandrie, stiti cu siguranta (de altfel, fara indoiala, erati pe baricada, de aceeasi parte a baricadei! (sic! din nou)) emisiunea TV cu “baba care merge sau nu la scoala”, ei atunci d-le Costi, daca dl Cernea este omul dusa la scoala care vine sa ne “salveze”, atunci Sa ne Fereasca Dumnezeu!
    Si inca ceva d-le Rogozanu, ca tot sunteti ziarist, poate sunteti la curent sau poate nu; are Eminescu in scrierile sale cateva idei despre politicile economice si sociale care ar trebui aplicate societatii Romanesti (bineinteles, din acele vremuri, insa, exista cineva care vede acum vre-o diferenta majora?), si mai ales cui trebuie acordate destinele acestei tari. Cam ce spune Eminescu acolo, asta tinde sa devina si dl. Cernea.

    P.S. daca se intreaba cineva ce-i cu sic!-urile astea, nici eu nu stiu, dar am vazut ca se poarta.

    Andrei
    2009-10-27 13:11:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    eu as fi votat fara ezitare cu remus cernea. tanar, verde, implicat. nepopular pentru toata lupta impotriva obscurantisumului general de la noi. toate datele deci pentru o figura onorabila. asta pana am intrat pe site si am citit programul politic. omul e mai la dreapta (economic vorbind) decat multi “intelectuali” publici. e atat de “la dreapta” incat ai zice ca nici n-a auzit de actuala criza, in urma careia multi suporteri ai capitalismului “pur si simplu” au tacut din gura macar o vreme. atunci cum e “verde”? cum rezolva contradictia dintre capitalul care distruge mediul in expansiunea sa constanta si nevoia de a proteja mediul (prin interventia statului cel mai frecvent)? tehnologia ori distruge mediul, ori da slujbe noi la oameni in “industrii verzi”? multe neclaritati. oricum, n-as vrea sa exagerez si sa devin “purist” ideologic. exista multe puncte bune in discursul sau, din pacate inca mult prea apropiate de un discurs de ong, de cat de unul politic-prezidential.

    oricum, foarte buna ideea de a-i lua un interviu.

    florin poenaru
    2009-10-27 13:17:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    degeaba sustin unii ca poporul roman e religios. faceti comparatia intre oamenii care vin la slujba duminicala si cei care dorm linistiti in continuare cand bat clopotele. sa-mi zica si mie rezultatul daca intr-adevar se duc la slujba cei care pretind ca poporul roman e religios.

    Fixer
    2009-10-27 13:59:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    Un interviu excelent !!! Felicitari!

    Si eu cred ca a nu vota pentru cineva pentru simplul motiv ca “nu are nici o sansa” e o mentalitate de iresponsabilitate. In primul rand iresponsabilitatea fata de propria opinie. Cine credea ca partidul piratilor avea sanse sa ajunga in parlamentul european? Cine credea ca comunismul are sanse sa fie rasturnat in Romania?

  • 16

    E absurd sa votezi pe cineva pentru ca apartine sau nu unei religii. E ca si cum ai fi actionar al unei firme si ai alege administratorul / managerul pe motive religioase. Religia conducatorului conteaza doar in dictatura; adica atunci cand e impusa fortat si altora.
    Cat despre cei care merg la vot numai daca candidatul meu are sanse… prefer sa ma abtin. Eu il votez si vreau ca baiatul asta sa obtina un procent apropiat de al lui Becali; macar ca semnal de alarma pentru partidele mari.

    care este
    2009-10-27 17:01:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    mie mi se pare incredibil de slab si dezlanat omul asta… chiar daca i-am sustinut unele initiative (cele legate de educatia religioasa si de simbolurile religioase in scoli) m-a enervat modul total total neprofesionist de a aborda probleme… si de a argumenta.
    nevertheless, il voi vota PT CA VOTUL MEU VA FI UN VOT DE PROTEST LA ADRESA POLITICIENILOR ROMANI!

    Mortar
    2009-10-27 18:40:26 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    Social comments and analytics for this post…

    This post was mentioned on Twitter by voxpublica: Omul verde a venit. Remus Cernea: Populismul religios e foarte periculos bit.ly/1hBhj3..../.

  • 19

    @ florin poenaru,
    hmmmm, da ai dreptate, ar trebui sa ii verific ‘platoforma’ nu m-as mira sa fie si asta unul dinala spalat pe creier cu piata libera… doar e din generatia potrivita! if so, gata nu mai bag votul de protest

    Mortar
    2009-10-27 20:46:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    Anul acesta am motiv sa ma duc sa votez. Bravo Remus

  • 21

    “omul e mai la dreapta (economic vorbind) decat multi “intelectuali” publici. e atat de “la dreapta” incat ai zice ca nici n-a auzit de actuala criza, in urma careia multi suporteri ai capitalismului “pur si simplu” au tacut din gura macar o vreme. atunci cum e “verde”?”

    Nu vad unde ai vazut tu dreapta cand el a spus 10% din PIB pentru cercetare si invatamant?

    Unde ai vazut dreapta cand tehnologiile verzi sunt de fapt de centru-dreapta.

    Verzii sunt echilibrati, sunt mai mult centru.

    Pe de alta parte, spectrul politic e de fapt bidimensional si e determinat de axele ‘implicarea statului in viata economica’ si ‘implicarea statului in viata personala’.

    en.wikipedia.or../

  • 22

    [...] Omul verde a venit. Remus Cernea: Populismul religios e foarte periculos [...]

  • 23

    [...] interviu despre candidatura sa. Nu i-am citit programul, nu l-am urmărit în presă (cu excepţia interviului foarte dezgheţat dat lui Costi Rogozanu), mi se lipise doar pe retină imaginea unui tânăr căruia îi place Pink Floyd şi care a [...]

  • 24

    Un om tanar, fara trecut politic, cu experienta de peste 10 ani in societatea civila, care s-a tot razvratit sistemului acesta care distruge vieti, pe deasupra ecologist si liber-cugatator! Voi nu vedeti ca Remus Cernea este schimbarea de care are nevoie Romania? AA dar e ateu!!! Asa si??? Cati dintre voi mergeti mai des de doua ori pe an la Biserica? Si mai mult trebuie intzeles faptul ca statul nu ar trebui corelat cu Biserica; pentru a conduce bine o tara ai nevoie de principii morale si de dorinta sincera de a-ti ajuta poporul si nu de a-ti urma propriile interese – Acum dintre totzi ceilaltzi candidati catzi credeti ca vor sa ajute acest popor? Remus Cernea este alternativa! Sa curatzam clasa politica de gunoaie! Hai sa inverzim Romania, votati VERDE! Pentru informatii accesati – remuscernea.ro/../

    andra
    2009-11-01 13:01:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    [...] Cernea spune totusi ce vrea, pe alocuri: “Din pacate mediul politic actual este ostil ong-urilor serioase si deloc receptiv la temele pe care acestea le ridica. Printr-o strangere a relatiilor vreau sa spun ca este nevoie ca mediul politici sa devina receptiv la semnalele de alarma trase de ong-uri”  (interviu Voxpublica) [...]

  • 26

    Pentru mine este clar ca nici democratia actuala nu este ceea ce ne dorim, si cred ca trebuie ajustata, poate adevarul e undeva intre comunism si democratie, dar cel mai mult dupa…Un adevarat conducator de tara este acela care se lasa condus de acea tara, pentru ca oamenii in majoritatea lor sunt buni daca sunt respectati in simtamintele lor. As putea filozofa la nesfarsit dar omul acesta verde a spus ceva ce nu am mai auzit pana acum “putere mai mare a cetatenilor in deciziile pe plan local”
    Transferul de putere, unde omul de rand are putere de decizie sub sfatul specialistilor bineinteles e cea mai buna solutie.
    Asta ne dorim in sufletul nostru cu adevarat cand mergem la vot, de fapt, sa decidem politic.
    In natura pestele mare il mananca pe cel mic, la oameni…putem sa conducem si sa fim condusi.
    Sustinator in continuare Remus Cernea

    sman tudor
    2009-12-07 20:20:08 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 27

    [...] candidatura mea de pe realitatea.net../ , hotnews.ro../ , ziare.com../, Evenimentul zilei sau Voxpublica au ajuns printre cele mai citite şi comentate, iar filmarea în care mi-am prezentat cele 10 [...]

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

concrus gopo

Ultimele comentarii

2009 Alex Andrei Plesu bani Basescu Blogviu interviu BNR buget calatorie campanie candidatura carte Casa Regala cercetare chisinau cluj concert congres coruptie crin cristian preda criza CTP curs valutar dezbatere Diaconescu Dinu Patriciu dor de duca dus de acasa EBA economie Elena Basescu emil boc endorfina europarlamentare femei film fotbal gripa porcina humanitas intelectuali internet Istodor Johannis Liiceanu manipulare mazilu Mihaela Radulescu Monica Macovei mutu muzica obama oprescu parlament Parlamentul European Plesu Polirom Ponta presa presedintie radu duda ridzi riscograma romani securitate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu trafic TRU turism TV TVR UE uichendist uichendist.ro Vanghelie voronin

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.