RSS Feed

Ooo, prea mărinimosule Chior! Ahh, prea înțeleaptă Blondă! (Nimic despre Pitic)

vezi toate articolele de
21 May 2011 la 16:07 89 comentarii 2459 vizualizari.

”Când Primul Amendament îl apără pe cineva ca mine, cetățenii americani pot să doarmă liniștiți că drepturile lor sunt apărate”. Ideea a fost exprimată de un personaj (celebru) care a încasat sute de milioane de dolari din industria pornografică. Pentru cei care nu știu, „Primul Amendament” se referă la libertatea de exprimare. Afirmația făcută de Larry Flint (pentru că el este autorul ei) a fost, de fapt, răspunsul oferit unui reporter care întrebase cum ar trebui să se simtă cetățenii americani cinstiți după ce a fost achitat într-unul din celebrele lui procese în care fusese acuzat de pornografie, calomnie etc.

Paradoxal sau nu, limitele libertății de exprimare nu pot fi înțelese decât în raport cu cazurile extreme. Cele în care bunul simț al 99% dintre eventualii intervievați s-ar simți lezat. Agresat. Atacat. Libertatea de exprimare nu reprezintă o chestiune de gust sau de simpatie.

Cazul ”Blonda, chiorul și piticul” e departe de a fi un caz extrem. E, mai dregrabă, unul elementar. ”Mărinimea” domnului președinte, care i-a invitat pe artiști să ”evolueze” la Cotroceni, reprezintă însă o favoare. O situație excepțională (în sensul că iese din ordinea firească a lucrurilor). Și o recunoaștere implicită a faptului că decizia (și motivarea deciziei) de a interzice jucarea piesei la Sala Dalles a fost una greșită. Această favoare nu restabilește însă echilibrul. Faptul că directoarea implicată în scandal mai ocupă încă funcția crează premisele ca astfel de situații să se repete. Libertatea de exprimare nu are nevoie de favoruri. Ci doar de respect.

Reacția doamnei Elena Udrea (pe blogul personal) arată că, la rândul ei, n-a înțeles prea multe din acest caz.  Teoria e corectă: ”Iată de ce blocarea piesei de teatru „Blonda, chiorul şi piticul” este nu numai o greşeală, ci şi un atac la adresa libertăţii de creaţie. Şi ea trebuie condamnată ca atare. Astfel de idei nu ne fac bine şi nu ne ajută să progresăm ca societate şi naţiune.”

Elena Udrea ratează însă cu brio examenul practic: ”Asta nu înseamnă însă că asistăm la un act de cultură de înaltă ţinută. Asta nu înseamnă că aceasta este calea de urmat. Eu cred că doar cei fără talent au nevoie astfel de oportunităţi pentru a se afirma. Este, de multe ori, drumul facil al oamenilor care nu au reuşit să se impună altfel”, mai scrie Elena Udrea referindu-se la posibilul succes de casă al piesei. Ei bine, valoarea piesei nu are absolut nicio relevanță în acest caz. La fel cum nu contează modul în care autorul a încercat să-și promoveze creația (prin titlul ales). Libertatea de exprimare îi apără, în absolut aceeași măsură, pe Shakeaspeare, pe Sarah Kane și pe Ștefanis Lupu.

Când acest lucru va fi înțeles în România, nu va mai fi nevoie ca președintele să invite circul să dea reprezentații la Palat, nici ministrul Turismului nu și-ar ocupa timpul cu critica teatrală. Și niciun director sau directoare nu și-ar mai ocupa scaunul mai mult de 24 de ore după o decizie de genul celei luate de șefa de la Sala Dalles.

***

P.S. La mulți ani tuturor Elenelor și Constantinilor!

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!