OPINIOMETRU: După atacul lui Traian Băsescu, duios Andrei Pleşu se plîngea

După ce Traian Băsescu l-a acuzat de maximă superficialitate pe fostul consilier Andrei Pleşu, aşteptam tableta acestuia din urmă din Adevărul. Ea a venit, dar fără artificii şi atacuri. Omul doar invită la calm. Iar de calm n-are nevoie nimeni pe timp de alegeri şi pe timp de criză economică. Dar… cică aşa sînt ăştia săraci, mai răi, scrie filozoful.

În urmă cu cîteva zile preşedintele îl acuza la Prima TV de incompetenţă pe fostul său consilier în externe, Andrei Pleşu.

Da, spre exemplu când un consilier vine şi îţi dă un document important, că e de politică externă, să spunem, la semnat şi spui:”Ce conţine?” şi constaţi că nu ştie, nu se poate aştepta să fie pupat pe frunte. Atunci poţi să-i spui şi brutalitate cazonă, da? Când prezinţi preşedintelui României în avion documente pe care să le semneze şi întrebi “Dar despre ce e vorba?”, “Nu ştiu”. Deci, eu semnam, ca preşedinte, un material lucrat de cineva din departament….

Să ai decepţia să constaţi că nu ştia ce îmi propunea să semnez poate fi un moment în care poţi avea orice reacţie pentru că instantaneu te întrebi: “Dar până acum, de atâtea luni, omul ăsta a ştiut ce mi-a dat la semnat sau am semnat ce mi-au dat nişte funcţionari din direcţia lui?

Andrei Pleşu face astăzi fotografii cu chestiuni de isterie electorală, de undeva din turnul de fildeş. Se plînge de calitatea deplorabilă a dezbaterilor, de probăsescieni şi antibăsescieni etc.

Presa a cultivat şi cultivă, cu un zel demn de o cauză mai bună, atacul, injuria, calomnia, scandalul. Ore întregi, la diferite posturi de televiziune, se distribuie acuzaţii, se încurajează batjocura, limbajul de stadion înfierbântat, furia. La Realitatea, se face o ipocrită campanie pentru „respect” pe fundalul unor emisiuni la care sunt invitaţi tot soiul de ipochimeni fără onoare şi fără minime reguli de conduită. Societatea e polarizată isteric: pro-băsescieni obsesivi şi anti-băsescieni grobieni. Forum-urile sunt pline de dejecţii. Ne îndreptăm spre un soi de stupoare electorală: nu mai vrem să votăm pe nimeni, pentru că îi dispreţuim pe toţi. (mai mult)

Andrei Postelnicu, consilierul lui Mircea Geoană, scrie ceva ce l-ar putea deranja pe candidatul cu pricina. Cum că ar trebui să mai fim şi autoironici. Geoană autoironic?

Valoarea autoironiei este că reflectă o capacitate a individului de a nu se lua excesiv în serios, de a accepta că nu este perfect şi de a se privi cu un minimum de onestitate în oglindă. La un nivel mai profund, este vorba de o anumită siguranţă de sine şi de a te simţi suficient de bine în propria piele încât să-ţi poţi recunoaşte limitele.
În România însă, lucrurile stau altfel. Ideea de a nu te lua pe tine însuţi în serios este o erezie. Noţiunea că avem cu toţii nişte limite e revoltătoare. Faptul că ar trebui să ne recunoaştem propriile defecte sfidează normele de comportament în vigoare în spaţiul carpato-danubianopontic. Este mult mai important să ridicăm faţade de invulnerabilitate şi infailibilitate. (mai mult)

Horaţiu Pepine scrie pentru Deutsche Welle o analiză a reformelor începute de Traian Băsescu. O critică adevărată, nu simple blabla-uri “anti”:

E implicată aici o decizie politică grea, una care priveşte soarta pe termen lung a unei întregi comunităţi cu rădăcini istorice, dar şi a societăţii româneşti în ansamblu, privită nu ca pură proiecţie a prezentului, ci ca o moştenire a unei istorii îndelungate.

România a mers de o sută de ani încoace pe drumul abrupt al unei omogenizări etnice şi sociologice care s-a dovedit nefastă. Iar proiectul Preşedintelui Traian Băsescu se vădeşte, după clarificările recente, o continuare a aceluiaşi drum care recurge de astă dată la alibiul modernizării şi europenizării.

Reformismul clamat de preşedintele Traian Băsescu şi susţinut în mod grăitor, exclusiv de intelectualii originari din provinciile orientale ale vechii Românii, este doar un mod de a continua omogenizarea societăţii româneşti. (mai mult)