![]() | Petrom e îngrijat de alegerivezi toate articolele de Daniel Oanta22 Feb la 12:59 24 comentarii 1066 vizualizari. |
În an de recesiune, Petrom a făcut un profit de neam-prost, de 887milioane de euro, în creştere cu 72 de procente faţă de 2010, asigurând şi jumătate din câştigurile proprietarului austriac OMV. Brava lor! La urma urmei e cea mai mare companie din România, are şi un contract iscusit cu statul nostru căruia îi plăteşte nişte redevenţe de doi bani pentru ţiţeiul extras din subsolul patriei. Vorba unui generic văzut astăzi la o televiziune, „nu băieţi deştepţi, stat prost!” Mai mult decât atât, în realizarea unui asemenea senzaţional profit, a pus umărul şi românul, care este mai degrabă dispus să facă foamea, decât să nu facă plinul.
Eh, de la înălţimea unui astfel de profit, petroliştii noştrii îşi permit şi altfel de cugetări.
“Deşi creşterea economică se estimează la 1,5% în 2012, există riscuri semnificative ca această proiecţie să se dovedească a fi optimistă. Alegerile parlamentare din acest an ar putea creşte riscul politic, ceea ce ar putea avea un efect nedorit asupra stabilităţii macroeconomice a ţării şi a reformelor. Consolidarea datoriei publice, coroborată cu eforturile continue de a reduce deficitul din sectorul public şi de a promova în continuare reformele structurale ar trebui să rămână priorităţile guvernului pentru 2012″, se arată în raportul financiar publicat miercuri de Petrom.
Sunt oarecum dezamăgit. Nimic despre zona euro, despre criza datoriilor etc???Acum, dacă stăm strâmb şi cugetăm drept, şi ne mai uităm şi prin sondaje, probabil că riscul politic ar fi să câştige USL, deşi cum ar putea asta afecta încasările la pompă mă depăşeşte.
Eu zic să le amânăm! Pe alegeri desigur.


Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
| 1Hai dom'le! Adicatelea matale chiar credeai ca USL-ul nu se va baga ci cizmele in indepemndeta justitiei? Asta cu Nastase si ISC e doar inceputul. Si apropos, mai e una care "ti-a scapat": avocatul lui... | ||
| 2@silicon_v: Asa ti-au dat tie de la partid sumele astea? USL are 45% din suportul popular? Pe parcursul intregului an au fost tot felul de imbecili care hahaiau, ca era in trend, si spuneau ca orice lege... | ||
| 3@tamara's nephew: Ce tablou frumos : dictatorul Basescu (ascultand telefoanele dlui Teodorescu) si pruncul Ponta (ajutandu-l pe parintele Nastase sa treaca strada)! Iliescu s-a-naltat!... | ||
| 4Po(h)ta ce-ai pohtit. Desi "asta înseamnă că bagi politichia pe sub uşa tribunalului şi-ţi faci singur de deochi", to(n)tusi, dece nu am ride daca prin alte ilegalitati are de suferit Basescu. Nu simti... | ||
| 5Domnul meu, Pana nu vom mangaia abisul pe crestet si nu vom cerceta neantul din noi nu vom depasi stadiul de cefalopode la care am ajuns. Acum, lasand gluma la o parte, faptul ca uselistiii sunt vindicativi... | ||
| 6Ponta este un copil frumos si destept!Exact ca tac-su Nastase si bunica-su Iliescu!... | ||
| Mihai Goţiu 10866 citiri |
| Cristian Teodorescu 9648 citiri |
| Costi Rogozanu 8925 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4148 citiri |
| Alin Fumurescu 3948 citiri |
| Constantin Creţan 3394 citiri |
| Dorin Tudoran 2882 citiri |
| Elena Vijulie 2621 citiri |
| Dan Duca 2474 citiri |
| Ciprian Şiulea 2311 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61258 citiri |
| Cristian Teodorescu 39988 citiri |
| Costi Rogozanu 38117 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18196 citiri |
| Alin Fumurescu 17854 citiri |
| Viorel Dobran 12320 citiri |
| Dan Duca 11274 citiri |
| Constantin Creţan 11153 citiri |
| Elena Vijulie 9246 citiri |
| Dorin Tudoran 8709 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
gigele ce-ai zice sa schimbi in titlu cu “ingrijorat”, poate-ti suna mai romaneste
2012-02-22 13:20:17 | Raporteaza
@markus
gogule,ingrijatul contine o ironie,ca-n ce te aia grija?
2012-02-22 13:28:15 | Raporteaza
Iote ce-i ingrijeaza: realitatea.net/../.
Si uite si acul de cojoc daca-i manca mult in fund: voxpublica.real../ (Goth)
2012-02-22 13:44:15 | Raporteaza
zf.ro/companii/../.
REZERVE IMENSE DE GAZE!!!
2012-02-22 13:50:33 | Raporteaza
“Ingrijatu” asta , sa insemne ca nu se va “liberaliza” pretul gazului natural ,cea ce ar fi insemnat triplarea pretului si qvadruplarea profitului ?
De ce ar impune FMI liberalizarea pretului la gazul metan cand acest lucru ar lichida si ultimele intreprinderi rentabile din Romania si ar umple tara de someri ? Acest lucru ar face chiar imposibila rambursarea ,nu numai a datoriei statului,ci si a datoriei private .
Sa fie oare atat de tampiti, functionarii de la FMI ca printr-un astfel de program sa aduca in imposibilitate de plata Romania ,sau de fapt acesti bani sunt doar momeala ,prada fiind mult mai mare ?
2012-02-22 13:54:20 | Raporteaza
S-AU DESCOPERI REZERVE IMENSE IN MAREA NEAGRA!!!
2012-02-22 13:56:40 | Raporteaza
Dle.Oanta,desi pari baiat tanar,ai unele judecati de anii 1950.Poate se uita,dar Romania este o tara capitalista si,in capitalism,profitul e primordial.Doar in comunism,de unde am iesit noi,profitul era pe ultimul loc,ca d-aia a dat comunismul faliment.Cu cat profitul societatilor,companiilor,agentilor economici in general,e mai mare cu atat SI STATUL CASTIGA MAI MULT(din impozitul pe profit).Este adevarat ca redeventa e doi bani,insa despre asta ar trebui sa-i intrebati pe cei care au semnat contractul (Nastase,in mod special,ca el era premier si,de ce nu,pe Iliescu,ca el era presedinte).
2012-02-22 14:53:34 | Raporteaza
@GAZETA: dati si matale o vestire de ma sparg! ce ne priveste pe noi chestia asta cu rezervele???
2012-02-22 14:54:48 | Raporteaza
@radu
Brava lor! La urma urmei e cea mai mare companie din România, are şi un contract iscusit cu statul nostru căruia îi plăteşte nişte redevenţe de doi bani pentru ţiţeiul extras din subsolul patriei.
Cine a zis ca nu -i bine ca fac profit?
2012-02-22 15:02:13 | Raporteaza
Tov. Oanta,
matale ai o atitudine de grevist din ‘33 (desi am o vaga banuiala ca aceia aveau mai multa minte decat matale). Ma risc sa cataloghez comentariile tale ca fiind de neam-prost, nu profitul petrom. Si am sa-ti argumentez cu cifre nu cu supozitii, cum faci matale.
Hai sa-ti fac un calcul grosier despre cat “pierde” statul Roman, presupunand ca 880 milioane este profitul brut(cu scuze pentru fiscalist, nu intru in detalii tehnice, nu am datele necsare ).
Statul are 21% din firma asta, iar OMV 51%.
Daca Petrom face un profit brut de 880 milioane, statul incaseaza 390 milioane euro (141 impozit profit, 119 impozit dividende-ca fara dividende nu fug austriecii cu banii- si 130milioan edividende pentru 21%), iar actionarul majoritar duce acasa 316 milioane euro (51%*profit net minus imp dividende). Adica cu 30% mai putin.
Nu am adaugat redeventele (alea mici) +taxele de toate felurile, dar poti ruga pe cineva sa o faca si ai sa vezi ca afacerea asta este mina de aur (nu RMCG, ca sare Guta la beregata)pentru statul Roman.Comparand mai ales cu un alt “clasic”, Rompetrol.
mai mult, pune mana sa faci un risarci, de vezi ce pierderi avea petrom inainte de privatizare (-240 milioane in anul vanzarii si un mic profit inainte), ca s aintelegi faptul ca inainte aduceai bani de acasa sau nu castigai mare lucru din acest business, dar acum castigi mai mult decat proprietarul.
Daca financiar afacerea este buna pentru stat, in acelasi timp sunt de acord cu cei ce spun ca statul trebuia sa-si pastreze instrumente de control pe aceasta resursa.
Dar nu te lega de profit, cu cat acesta este mai mare, cu atat mai bine pentru Romania. ma repet, compara acest profit cu gaurile pe car ele platim din buzunarele noastre pentru cfr,cndr, minerit si alte asemenea industrii din Ro.
2012-02-22 15:04:37 | Raporteaza
PRIN LEGE ESTE INTERZIS EXPORTUL DE GAZE.
Daca se vor exporta vom fi nevoiti sa luam iar din Rusia la preturi uriase, de 3 ori mai mari.
2012-02-22 15:06:49 | Raporteaza
@pontanescu
Va zbateti degeaba, nimeni nu zice ca statul pierde. Dar ca sa intru in discursul dumitale politic desi nu vreau, ea aduceti va aminte cine a zis, persoana importanta, ca privatizarea Petrom a fost o mare greseala???
2012-02-22 15:07:57 | Raporteaza
@pontanescu
Ia de-aci:
Presedintele Traian Basescu a criticat in termeni duri, in fata presei americane si romanesti prezente la San Francisco, preturile pe care le practica Petrom, precum si unele aspecte referitoare la contractul incheiat cu firma Bechtel, pentru construirea autostrazii Brasov – Bors.
Seful statului a declarat ca va analiza, impreuna cu consilierul sau pe probleme economice, Theodor Stolojan, modul in care a fost facuta privatizarea Petrom.
“Nimeni nu-si privatizeaza titeiul. Romania are titei cat ii trebuie pentru consumul intern. Extragem 6,5 milioane de tone de titei pe an. Privatizand Petrom cu tot cu resursa subsolului, cel care a devenit proprietar peste Petrom il considera adus din golf in virful catargului. Aici avem o problema”, a precizat presedintele Basescu.
Petrom a scumpit motorina pentru că are monopol asupra resurselor de ţiţei ale ţării, a declarat seara trecută preşedintele Traian Băsescu la TVR, criticând declaraţiile şefei Petrom, Mariana Gheorghe, care a argumentat că a crescut cererea de carburanţi.
2012-02-22 15:13:31 | Raporteaza
Circula acum catva timp un mail pe yahoo in care eram indemnati ca timp de 6 luni sa nu mai alimentam de la Petrom.Eu m-am conformat.Si cred ca voi extinde boicotul meu la 1 an.Dar oare cati au procedat ca mine?Daca noi consumatorii nu-i punem la punct sine dracul sa-i puna ?Statul care pute a coruptie de cand s-a nascut ca entitate politica cu pretentii de conducere si organizare a societatii?Nu vedeti ca statul ne-a vandut?Atunci de ce nu luati atitudine trecand la boicotul acestei companii nesimtite?Vazand situatia Petrom si celelalte companii vor fi un oic mai circumspecte cand vine vorba de cresteri de preturi aberante si profituri nesimtite.dar noi suntem un popor de cacat care nu este in stare sa se impotriveasca violului economic practicat impotriva sa in toate timpurile istorice.
2012-02-22 15:13:35 | Raporteaza
Tov Oanta,
te superi ca magarul pe sat.
eu nu ti-am tinut niciun discurs politic (desi tu faci afirmatii politice in articol), ci doar ti-am aratat cat castiga statul roman (adica si eu, si tu) de pe urma acestor” neamuri proaste” care isi permit sa faca profit in Romania.
daca aveai rabdare sa citesti ultimul paragraf, ai fi vazut ca spunem acelasi lucru in ceea ce priveste controlul resurselor: sunt de acord cu tine si cu cei care spun ca statul trebuia sa-si pastreze un instrument de control.care este acesta, greu de spus, din moment ce suntem in UE si nu prea i voie sacontrolezi preturile.
In acelasi timp, iti spun ca acest instrument nu este redeventa, pentru care imi pare ca ai o fixatie. Si iti explic de ce: marind redeventa, maresti pretul final la pompa, ca doar nu te astepti ca OMV sa aduca bani din Austria pentru a fi lasat sa produca si sa vanda in Romania.
Mai mult, daca ce spune acest nene mai jos este adevarat, atunci 58% din pretul la pompa se duce la statul roman, prin diverse taxe directe sau indirecte.
Citeste-l si ai sa te lamuresti ca problema nu-i nici redeventa si nici profitul OMV.
dumitruluinae.w../
2012-02-22 15:35:59 | Raporteaza
@pontanescu
Domne, lasa-le incolo de redevente si profituri, pretextu si subiectul postarii mele constau in ceea ce afirma Petrom cum ca alegerile generale reprezinta un risc pentru Romania. Eu unul nu le consider asa si chiar daca ar fi un risc este unul asumat intr-o democratie.
Cat despre jignirile dumitale adresate mie, faptul ca reactionez nu inseamna ca ma supar ca magarul pe sat, ci pur si simplu inteleg sa raspund.
2012-02-22 15:47:50 | Raporteaza
Roberta: am făcut un sondaj ca să vedem cum stăm, ca să modificăm legea electorală și să redesenăm colegiile.
Baconsky: votul prin corespondență ne va aduce un milion de voturi.
2012-02-22 15:51:04 | Raporteaza
@Cris: Roberta se marita anul asta si cred ca nu va mai avea timp de a rdesena sau de a numara,iar Baconschi nu cred ca va mai avea ocazia sa numere voturile la Paris,necum sa mai promoveze votul prin corespondenta.Vot despre care eu nu as avea o parere proasta ,daca s-ar putea garanta corectitudinea lui macar in procent de 90%.Dar UDMR sta la cotitura gata sa faulteze coalitia in caz ca se incearca promovarea unui astfel de vot.Asa ca sunt sceptic din acest punct de vedere.
2012-02-22 16:28:38 | Raporteaza
de ce isi permite petrom-omv sa faca aprecieri politice in ROU?
pentru ca pot, pentru ca ai de-a face cu o clica de politicieni corupti, spagari, interesati de buzunarul propriu!
daca iesea unul tare-n organism (nu ma refer la organismu lui boc!) si spunea ca toate firmele din domeniul energetic, petrolier vor plati o taxa de solidaritate de x% pe timpul crizei cand ei cresc in draci preturile inclusiv cu ajutorul agentiilor de stat, precis ar fi vorbit altfel despre democratie…
se mai spune ceva despre cartelul facut de benzinari pe banii nostri? treaba s-a bifat ca o victorie de presa si… s-a rasuflat
2012-02-22 17:52:50 | Raporteaza
DESI NU ESTE MEDIATIZAT PROCESUL IN CARE E INCULPAT, PRINTRE
ALTII, DAN VOICULESCU ISI URMEAZA CURSUL.
(precedenta sedinta de judecata din 14.02.2012 nu
a luat decizia de amanare, ci de continuare a judecarii dosarului)
Lista dosarelor aflate pe rol la data de 28 Februarie 2012, ora 12:00,
Sectia : Secţia Penală
Complet de judecata : Complet Special
DOSAR 7546/1/2009
- VOICULESCU DAN
– POPA CORNELIU
– SANDU JEAN CĂTĂLIN
– MENCINICOPSCHI GHEORGHE
– PANTIŞ SORIN
– SĂVULESCU VLAD NICOLAE
– DOMNIŞORU GHEORGHE MARIAN
– BACIU CONSTANTIN
– PETRE ALEXANDRU
– MARINESCU GRIGORE
– POP FLAVIUS ADRIAN
– ENE(FOSTĂ UDREA) VICA
– STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
– SIN GHEORGHE
– MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
– AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI
- Fond infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23).
2012-02-22 19:22:52 | Raporteaza
@Daniel Oanta: Inalta constiinta,mare patrihot ,acest Traian Basescu ! Mananca si vomita cu aceiasi dexteritate .
Cine se pregateste sa privatizeze si ROMGAZ ? Cine se pregateste sa privatizeze si ultimile utilitati de maxim interes national ?
Cu exceptia Americii,in care caile ferate “s-au nascut” din capital privat ,inclusiv terenurile ocupate de acestea ,restul lumii capitaliste concesioneaza aceste servicii ! Nicidecum privatizare !Privatizare ,inseamna vesnicie !
Indiferent de rentabilitatea de moment a acestor servicii,numai ideea de vesnicie trebuia sa le dea fiori acestor degenerati .
Daca am fi pierdut aceste propietati in urma unui razboi,un alt razboi sau negociere putea sa ne redea drepturile inapoi asupra acestor utilitati.
in Istoria acestui neam au fost lideri gloriosi si lideri cu greseli ,dar nai sumbrii si mai rusinosi ca aceia de azi ,nu am avut .Generatiile viitoare au obligatia sa fiinteze unperimetru public in care sa fie expuse figurile acestea triste la o inaltime care sa permita nu numai sa fie scuipati ,dar sa se poata urina pe ei ! Uitarea greselilor si a tradarii genereaza mutanti mai monstruosi si mai hidosi decat acestia.
Un Basescu,nu poate aprecia cinstea ,onoarea ce i-a fost facuta de romani prin ALEGEREA LIBERA ca presedinte ,ci considera ca meritul sau este maxima lui viclenie ,ca ne-a pacalit !
Daca in viitor trebuie sa ne simtim rusinati de ceva ,nu trebuie decat sa ne gandim la acest individ ,ca episod in Istoria noastra.Are totusi un merit,a strans in haita sa aproape toata scursura acestui neam .
2012-02-23 11:09:33 | Raporteaza
Mda…vorba celebrului Badea “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”…daca au un profit asa de mare precum se spune, de ce pe amaratii de angajati ii plateste cu un salariu de mizerie?
2012-02-23 11:43:48 | Raporteaza
La un moment dat, în emisiunea deontologului Mafiiei Curate, Cătălin Striblea, a venit la rând pe tapet chestiunea profitului Petrom pe 2011 – 887 milioane de euro. Cel puțin!
Absolut nimeni din studiou nu a suflat o vorbuliță despre cel-mai-bun-guvern-postdecembrist, Adrian Năstase, cel care a vândut țițeiul și jumătate din gazele României la un preț subevaluat de trei ori. Absolut nici un redactor sau invitat nu și-a adus aminte cine a încheiat afacerea în paguba României. Ba chiar purtătorul de cuvânt al Mafiiei transpartinice, Bogdan Chireac, a și explicat cum OMV cumpără țițeiul la 15-20 dolari barilul, că atât i s-a stabilit, preț fix, în contractul de vânzare-cumpărare, mai dă o redevență de 3$, timp între care prețul mondial a ajuns la 108 $/baril. Fie că îl procesează, fie că îl exportă, câștigurile sunt uriașe, opina Purtătorul. I-a mai și dat în gât pe austrieci că cică își maschează parte din profit în costuri, mătrășindu-l neimpozitat sub forma unor consultanțe externe. Și, ca să pună cireașa pe colivă, a mai opinat și că miliardul profit este cadoul făcut Europei de către regimul Mafiiot Băsescu, asta pentru ca bătrânul continent să închidă ochii la matrapazlâcurile Mafiiei Guvernatoare. Interesant dar incomplet punctul de vedere al furnizorului de armament al celeilalte Mafii! Nota 4 (patru), Chireac!
Doar poetul Mafiiei Falite, Florin Iaru, a făcut timid conexiunea între Petrom și Guvern, prin consultanța sanitară acordată de soția premierului Ungureanu respectivei companii. Înainte de guvernările MRU și Boc, blackout! Cârâia ceva și bibilica Mafiiei bătrâne și kaghebiste, dar pe lângă subiect, ca de obicei. Profesoara celeilalte Mafii, Ecaterina Andronescu, fost ministru în cel-mai-bun-guvern-postdecembrist-care-a-vândut-Petromul, a tăcut mâlc.
Cu un nod de oftică șoferească în gât, deontologul Mafiiei de Bine, Cătălin Ștriblea, a cerut regiei să-i afișeze un extras din gândirea politico-economică a companiei-fanion a economiei românești:
«Alegerile parlamentare din acest an ar putea creşte riscul politic, ceea ce ar putea avea un efect nedorit asupra stabilităţii macroeconomice a ţării şi a reformelor.»
Un punct de vedere aproape decent a emis abia finațistul Mafiiei Dispărute, Varujan Vosganian. Că cică așa gândesc toate marile companii și agențiile de evaluare în preajma pomenilor electorale. Corectuț. Însă a uitat complet că prin 2007, aproape-cel-mai-bun-guvern-postdecembrist, guvernul Tăriceanu (PNL-sec), în care și dânsul era membru din partea minorităților morale, se exprimase în defavoarea propunerii legislative inițiate de PRM, de anulare a privatizării Petrom. Cu toate astea, Terminatorul Mafiiei, Corneliu Vadim Tudor, a reușit totuși să treacă cu succes inițiativa PRM prin Senat, urmând să primească avizul Camerei. Așa nebun cum e el, cu troglodiții lui, cu Lucian Bolcaș, cu Daniela Buruiană, Leonida Lari și Olguța Vasilescu, Terminatorul a fost la mustață de a reda spectaculos țițeiul tării, înapoi, poporului român. O șansă mare s-a îngropat atunci în Cameră. Decembrie 2007. Nici dracu’ nu și-a mai adus aminte de ea vreme de 4 ani. Și nici aseară, la emisiune.
Este evident că “riscul politic” pentu OMV-Petrom crește odată cu alegerile parlamentare. PRM este pe la 3% înspre 4% și, dacă mai urcă cu 1%, prinde paturi în Senatoriu și/sau la Cameră (de gardă). Și s-ar putea ca Terminatorul Mafiiei să caute prin bănci, uitată, Legea de anulare a privatizării Petrom, semi-votată deja. Riscul politic este că nu se știe cu cine s-ar putea alia de data asta. Riscul devine major mai ales în condițiile în care alegătorii cu carnet de șofer sunt din ce în ce mai nervoși de la scumpirile în lanț ale benzinei și motorinei. Păi, ăștia-s doar 1%?! Pericol mare de tot!
CUCUI
2012-02-23 13:44:48 | Raporteaza
Cand unele puteri ravnesc la avutul tau ,si avutul acela e aur pur sau aur negru ,e cumplit de greu sa “ii refuzi” ,dar ca sa iti iei inapoi acel avut ,e imposibil ! Pentru asta s-au constituit cele sapte ,opt flote militare .Sa te convinga sa renunti .Ce vorbesti tu straine de nationalizare ? Nu stii cu cine ai de-a face !
2012-02-27 13:38:06 | Raporteaza