RSS Feed

Nu doar despre Piața Victoriei. Ceva despre originile abuzurilor jandarmeriei, despre stânga non-PSD, despre furiile clasei de mijloc

vezi toate articolele de
13 Aug la 16:26 14 comentarii 2 vizualizari.

România are o mare problemă de redistribuire după o perioadă destul de lungă de creștere economică. Se fac bani, nu ajung la foarte mulți. Adică, pe înțelesul tuturor, și al celor care manifestează în Piața Victoriei și al altora , e o problemă inclusiv faptul că se alocă bugete enorme pentru polițienism de toate formele (de la jandarmerie, la poliție locală, SRI etc.). Cele mai multe sunt forme de rentierism (zonele polițienești și de justiție au ajuns la retribuții și pensii incredibile, totuși, față de salariul mediu) și, evident, sunt mari mase de manevră pentru maimarii prezentului. Dacă investim în bastoane și lacrimogene, de ele vom avea parte.

Jandarmerie și austeritate

PSD a luat-o razna dacă a ajuns să dea ordine pentru astfel de atacuri violente și haotice asupra mulțimii. În 2012, Băsescu o luase razna, iar jandarmii au bătut ca la fasole grupuri mult mai mici de protestatari. PSD dă și el pe-afară de putere și comite greșeli. Nu au rost comparațiile între violența protestatarilor și violența jandarmeriei, unii sunt echipați să bată, ceilalți improvizează, cel mult. Violența este mai mereu deplina responsabilitate a părții armate, cam așa a fost și acum.

Un reflex neinspirat e să tot cataloghezi protestatarii în huligani, ”cocalari” (cum am auzit un analist rezistent urlând) și oamenii de bine. Există o spirală publică a violenței care tot crește, exista o tensiune și în piață, iar jandarmeria a tratat situația asta abuzând preventiv, cu tracasarea constantă încă de la ore în care se aflau doar 1000 în stradă.

România a urmat un trend al înarmării împotriva luptelor de stradă, încurajat în toată Europa în perioada crizei economice. Am protestat încă de acum 7-8 ani împotriva acestui polițienism ieșit tocmai din nevoia de a susține puterea în vremuri de austeritate economică. Iată că parte din criză s-a stins, dar jandarmeria bate în continuare.

Cine vrea să înțeleagă abuzurile jandarmeriei trebuie să înțeleagă tratamentul austerității în întreaga Europă, cu particularitățile dure estice. Criza economică nu a însemnat doar tăieri de salarii, pierderi de joburi, a însemnat și creșterea fondurilor pentru trupe de represiune a manifestațiilor cu caracter social (nu terorism, nu refugiați, nu nu-știu-ce).

Teama de manifestații anti-bănci, anti-politicieni, anti-austeritate din Vest aici s-a dovedit nejustificată. Nu există un curent puternic anticapitalist, nu există nici măcar un curent puternic social-democrat. Ba chiar există antisistem cu bancheri care vin și ei la protest. Pentru că antipesedismul – oricât de justificat cât timp e îndretat împotriva abuzului de putere – este și un camuflaj pentru extraordinarul conformism al clasei de mijloc care uită instant problemele cu rata, cu patronul, cu factura și nu-și dorește decât frumusețe morală.

Cât despre unii activiști de acum, ar trebui să li se scuipe 2012 în față tot timpul: totuși cât tupeu să ai ca ziarist, analist politician, ca la distanță de  5-6 ani de când încurajai jandarmeria să dea, acum să ții lecții de ”antisistem”. Și eu și alții care am descris aberațiile acestui sistem de represiune încă de atunci, noi suntem ăia care luăm lecții de morală acum de la vitejii Pieței Victoriei care nu văd decât abuzurile de pe spinarea lor, nu și de pe spinarea altora.

Redistribuire, da

Problema cu redistribuirea nu stă însă doar în zona polițienească, aici e un mic sector. O mare problemă avem în zona angajatului precar din zona privată. Salariile sunt în continuare mici, și nu contează atât de mult cum se umflă PSD în pene că am tras de medii în sus cu măriri la bugetari (celor mulți mai puțin, celor puțini, foarte mult) și cu trucuri contabile (mutarea contribuțiilor, adică stăm mai bine ”pă brut”).

Se tot pierd drepturi și se tot privatizează discret accesul la traiul decent. Piața Victoriei nu are legătură cu astfel de probleme. Presa și politicienii nu au astfel de probleme. Anul ăsta au fost zeci, chiar sute de proteste ale muncitorilor din mediul privat care abia dacă au fost menționată în presa de largă circulație. Asta ca să ne înțelegm că avem probleme diferite, de aia nu sunt în Piața Victoriei. Cine îmi tot repetă că ”înseamnă că sunt cu corupții” e pierdut pentru mine. Anticorupția a ajuns ideologie pură, nouă fațetă difuză a anticomunismului – a fost folosită pentru consolidarea unei puteri, și are păcate ascunse pe care nu trebuie să le discutăm nici în termenii lui Iohannis, nici în termenii lui Mircea Badea.

Alina Mungiu-Pippidi a început să-și revizuiască placa anticorupție tocmai fiindcă s-a trezit că a fost promotoarea unui tip de discurs antidemocratic în timp ce îi dădea cu liberalismul. Și ea, și alții au promovat acea atitudine care închide ochii la abuzurile unor instituții de forță sau la buzurile capitalului de dragul ideii frumoase că ne vom aresta corupții. E probabil dureros să vezi surpându-se un ”concept” inutil.

Ce să mai vorbim de dubla măsură a antipesedismului, că întotdeauna pare că indivizi precum Videanu & Băsescu sunt mai simpatici, mai bine intenționați, sunt ca o ”muie devulgarizată”, ca să citez dintr-unul din intelectualii înfierbântați de revoluție zilele astea. Corupția poate fi combătută doar dând drepturi, nu atribuindu-le unor unități ”de elită” care ”să facă ordine”. Lupta cu corupția ar trebui să fie atribut obligatoriu și clar al oricărui procuror, nu al unor procurori ”de elită”. Așa cum, dacă știi să asiguri demnitatea cetățeanului de rând, ai mai puțin servilism și mită, e o condiție clară, dar da, e un proces îndelungat.

Că tot am ajuns la elită, e și noua problemă a Alinei Mungiu Pippidi, că tot visează la rezolvarea situațiilor de criză prin ”elite luminate”. La fel și proaspeții ei inamici, Liiceanu et comp. Când sper la o elită iluminatoare, inevitabil ajungi și la conspiraționism. Serviciile nu sunt chiar peste tot. Acum vorbesc mai tare injustițiile sociale ale ultimelor decenii.

Cine cu cine se bate

În jurul manifestațiilor din 10 august, au gravitat mii de interpretări despre cine sunt manifestanții: sunt ”lumpeni”, sunt frumoși și corporatiști, sunt nu știu cum. Bâjbâiala va continua dacă nu observăm de la o oarecare distanță schimbări sociale importante, modificări în comportamentul clasei de mijloc determinate de criză, noi structuri în zona de conducere.

Elita conducătoare de acum 10 ani, maeștri ai furtului prin retrocedare  ad integrum și ai speculei imobiliare în general, era altceva decât elita conducătoare de azi, mult mai preocupată de conectarea la plasa de siguranță a statului. Puterea adevărată politică s-a transferat acolo unde contează, în zona afacerilor – dovadă că nimeni nu mișcă în front când se iau noi măsuri împotriva angajatului prin parlament. Anticorupția chiar a însemnat și măturarea unor vameși politici de doi bani din fața marelui capital, cel care a abuzat nestingherit pe aici, indirect, prin anihilarea oricări rezistențe și prin obținerea profiturilor netaxate, toate urmate de întrebarea arogantă: păi de ce nu știți să ne cereți?

După criză a urmat un câștig pentru puterea administrativă, baronii și-au mai revenit din gâfâială, au găsit energia naționalistă pentru a-și proteja influența (și la PSD și la PNL). Ceea ce e numit general ”nepotism” este pur și simplu vag. Este o adevărată baricadare în fața pieței libere a muncii care este știută și întreținută ca un bazin de exploatare și nesiguranță. Economia și-o fi revenit, dar angajații își revin mult mai greu și cu mult mai multe zbateri. Chiar și acum, când cererea de mână de lucru e mare, pârghiile de negociere au rămas slabe.

Fuga asta de piața liberă, rămas un parc darwinist pentru fraieri cu vreo 10% câștigători pentru că au funcții de conducere sau supracalificare, aici e panica unei clase de mijloc pe care o înțeleg. E o frică vag camuflată de anticorupție, dorință de frumusețe și onestitate, dar până la urmă e și disperarea celor  situați în marele urban, mai ”european”, orientat spre idealul european popular-conservator, și înlocuiți cu alte progenituri ”de mijloc”, acelea susținute de PSD.

Analfabetismul e ultima problemă, adevărata problemă e tocmai această competiție a unor grupuri conducătoare în a crea rezervații pentru pulime și buncăre de protecție socială pentru diverse rețele de clan sau de partid. Împotriva lor nu lupți decât cu măsuri solide stânga. Cum stânga la noi e inexistentă, rămâne loc doar pentru revolte care mai de care mai de dreapta. Din această olimpiadă a dreptei nu ies decât reconfirmări ale urii față de sărăcime, dorința de a fi liber sub patronajul cui trebuie, spirit antidemocratic cât cuprinde. Ce să mai, un eșec al liberalismului ca la carte.

Deci înainte să vedem conspirații de sepepiști și securiști peste tot, bine ar fi mai bine să speculăm (sau să cercetăm, dacă ne dăm oameni de știință) tectonica socială complicată în Est și cu nuanțe suplimentare românești. Se bate piața libera cu raspunsul birocratic și administrativ? Nu, se bate o utopie a birocrației de stat tehnocrate, care crede doar în elite profesionale și de business și cu total scepticism față de mase (o utopie care a prins suflu și gustul puterii în acel an cu  Cioloș), cu o realitate a întăririi birocrației de tip PSD, fricos, nepotist, mediocru, și slugă la privații cu banii, și disprețuitoare față de muncitorii din privat, am numit pesedismul a la Olguța. Unii spun că așa bagatelizezi forța binelui dinspre Cioloș. Nu, doar numesc realitatea în deplinătatea ei, Cioloș reprezintă un tip de birocrație lipsită de empatie în ce privește vulnerabilitatea cetățeanului de rând.

Statul tehnocrat

Există o fantezie a statului ”de bine”, încurajată de  fuziunea publicului cu privatul și cu oengismul, cam cum au început să și apară unele proiecte pe vremea lui Cioloș, expresie a neoliberalismului european. E greu să te lupți cu așa ceva, cu viziunea funcționarului care zburdă prin toată Europa, are salariu de mii de euro și luptă toată ziua pentru cauze bune, sărăcie, drepturile minorităților etc. în timp ce susține toate programele politice antisociale ale deceniului. Este un vis mai puternic decât crede PSD-ul…, care propune mai degrabă rentieri obosiți și semidocți, de tip vechi, plictisiți de mici și bere în familie, complet înghițiți de afaceride clan. Un lucru e cert, de câțiva ani și-a făcut și PSD ONG-urile lui și suge bani la greu, spre frustrarea ălora mai vechi în branșă.

Asta a generat riposta postcriză. ”Diaspora” este mută și cu probleme nediscutate nici în România, nici european, e până la urmă și o sumă de vinovății ale exploatării băgate de toată lumea sub preș. Cu atât mai stupiduțe încercările de a prinde ”diaspora” în etichete simple. Singura formă de interpretare pe care aș încerca-o este că îi unește și pe ei aceeași spaimă de o piață volatilă a muncii, făcută și mai înspăimântătoare de extremismul de dreapta crescând din Vest (de care bune părți din diaspora sunt infectate – antiafricani sau antiasiatici pentru că le atacă direct joburile, dar și pentru că se lipesc de noile trenduri politice din dorința de siguranță și acceptare).

Dorința de întoarcere acasă este și frica multora de ceea ce ar trebui să le fie țară-gazdă, dar care îi privește în continuare chiorâș. În orice caz, injustiția socială ale cărei victime au fost mulți trebuie să îi facă pe toți analiștii avântați să aibă mare grijă cum și ce vorbesc. Nu poți să încurajezi o viață neoliberalism dur și să beștelești echilibrarea socială minimală, iar dup-aia să te plângi că ai mase de oameni pierduți prin tot Vestul, tociți bine în muncile de jos și că nu sunt toți savanți la NASA.

Despre muie

”Muie” a beneficiat de analize de toate felurile. Unii s-au dezis de invectivă, alții i-au dat valențe politice de-a dreptul hazlii. Dar am o simplă observație de istoria limbii de făcut. De câteva zeci de ani, nu doar de la explozia rețelei sociale, s-a dezvoltat un limbaj internautic antisistem. Nu e ”muia” de pe stadioane, e mai curând ”muia” din diverse rețele de internauți activiști furioși și de cele mai multe ori anonimi. Adică originile cuvântului în noua lui forță și interpretare aparține mai curând unei generații educate internautic. Un fan al lui Macovei, fondator dexonline, umplea netul încă de acum ani de zile youtubeul de ”muie cu percutorul” și alte invenții de gamer frustrat. Rezonanța și furia goală ”muie” aparține mai curând paradigmei 4chan & alt-right decât altora.

Sigur că limbajul se radicalizează și în funcție de absurdul și radicalismul taberei adverse – adică ai în SUA și o furie antifascistă care nu mai stă la povești, care atacă trumpismul cu invective directe (care e proporția de antiTrump din Piața Victoriei, însă? – mai bine nu ne gândim), dar măcar filologic să încercăm să stabilim originile noului uz al acestui cuvânt. Este o furie ”geek” care ia tot soiul de avataruri ciudate în lumea de azi.

Efectul ”bula”  în stradă

Ce ți se spune când te ții la distanță de o manifestație care nu te reprezintă și critici PSD de la stânga? Că ești al lui Dragnea, normal. Sau că ești al statului paralel, când te iei de jandarmerie.

Facebookul se mută în stradă. Efectul designului adversativ, așa numită ”bulă”, este evident. Orice dispută nu duce la dezbatere, nu e negociere, este reconfirmarea bulei, reconfirmarea unei categorii de care aparții.

PSD și anti-PSD își întăresc nucleele de luptă, evenimentele din 10 august au tăiat și mai multe punți de negociere democratică. E un fapt, nu e o judecată. Vine un an electoral, cine să aibă chef de dezbateri.

Unde sunt stângiștii

Prin Piața Victoriei au fost și oameni pe care i-am simțit mereu aproape, măcar în chestiunea apărării unor drepturi fundamentale. Nu ei sunt reprezentativi, îmi pare rău să le-o spun, o știu și ei. Sunt și mulți care o tot ard progresist până vine dreapta la putere și se liniștesc, că doar ”dreapta” înseamnă bine; ”bine pentru patron e bine și pentru mine”, și știți toate bălăriile obișnuite în ultimii 30 de ani.

Câțiva tot întreabă ”unde e stânga, ce face stânga”. Păi, parte din micuța stângă bucureșteană au fost pe acolo, măcar ca să protesetze împotriva jandarmeriei. În ce mă privește, mi-am jurat acum ani de zile că nu ies decât la manifestații cu caracter social, revendicări de salarii, revendicări de drepturi clare pentru angajați, minorități etc. ”Anticorupția” am tot explicat de ce nu mă interesează. Iar criticile anti-PSD le fac cu mai multă justificare decât cei care nu văd decât dreapta dură ca salvare. Sunt anticorupție și anti-Kovesi și alte manifestări de gen. Unora li se pare oximoron, mie mi se pare coerență.

Există o caracteristică a urbanului mare de continuă confirmare de statut prin preluarea mantrelor dreptei la nesfârșit, având mereu pretext primitivismul PSD. Am exprimat-o și mai dur: așa cum e cool în Teleorman să fii cu Dragnea e cool să fii cu puterea de urban mare, corporația, modelul de afaceri de succes, politicianul tip Bruxelles. Sigur că nu seamănă, dar fondul tot trist-tribal e.

Acum că PSD e de dreapta conservatoare, acum că dacă te uiți la mai toate politicile din Parlament mai toată lumea e probusiness și anti-săraci, mă întreb ce rost are să justifici și tu, ca om de stânga, astfel de radicalizare în indiferență. Așa privesc lucrurile, nu sunt un tip popular, deh. Dar nici ca stânga să tot ia note de bună purtare civică de la o dreaptă cu păcate cât casa nu e deloc în regulă.

În fine, stânga are misiuni mai clare decât să se bată pe burtă cu un PNL sau USR, de-a dreptul reacționari în chestiunile sociale. Au crescut niște salarii, ceva recuperare în unele zone salariale a existat; nu negi asta, spui unde sunt neregulile adevărate, cum se tot scad taxele și se mizează pe un soi de boom continuu al economiei. Stânga non-PSD trebuie  să desființeze aburelile pesediste gen ”dau un leu la profesor și o 100 de lei mie și alor mei”; trebuie să susțină dezbateri antilobby (vezi ultima dezbatere pe energie), să se bata cu dreapta care face show antisărăcime și cere împreună cu PSD eliminarea salariului minim, trebuie să cenzureze politica procapital a PSD camuflată cu zorzoane naționaliste, trebuie să facă denunț public antifascist și câte altele. Așa văd treaba.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

14 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!