RSS Feed

Plebeii procurori DNA la curtea boierilor PSD

vezi toate articolele de
09 Mar 2010 la 21:52 18 comentarii 853 vizualizari.

Plecaţi de ceva vreme pe câmpurile patriei la cules de boieri corupţi, plebeii procurori DNA s-au pomenit într-o dimineaţă la intrarea pe tărâmurile Senatului, la cetatea numită PSD. Ce porţi sclipitoare, ce stindarde, ce scări, ce făclii! Senatul era tărâmul de vis pentru orice pribeag. Ajunşi la poarta care îi despărţea pe plebeii procurori de nobilii senatori, căpetenia oştirii DNA deschise sulul scrisorii şi citi cu glas temerar:

“Slăvite Ministru Cătălin Predoiu, îndrăznim să îţi tulburăm liniştea cu o rugăminte. Numai domnia voastră poate cere măritului Senat retragerea imunităţii parlamentare a conaşului Cătălin Voicu. Îndrăznim să-ţi cerem în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constitutia Romaniei, art. 172 din Regulamentul Senatului Romaniei. Poate boierii senatori vor încuviinţa arestarea senatorului Catalin Voicu, inculpat in dosarul nr. 310/P/2009, in sarcina căruia au fost reţinute următoarele infracţiuni: trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnatură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată”.

Nu mult dură ca vestea cea aducătoare de necaz să ajungă la urechile boierilor de la curtea PSD. Mare zarvă şi nelinişte se stârni. Boierul Ponta Victor cel Mare, simţind pe obrazu-i scuipatul puturos al corupţiei din propriul palat, ordonă îndată torturarea acuzatului până la aflarea adevărului.

- Senatul trebuie să ia urgent o decizie în cazul conaşului Voicu! La judecător cu el! Am zis!

- Mărite boier Victor, îndurare! E o acţiune pur politică! Cerşi boierul Hrebenciuc îndurare pentru prietenul său aflat în mare cumpănă.

- Acţiune pur politică? Urlă din nou Ponta cel Mare lăsând să-i scape chiar şi nişte bale în stilul ciutac, fapt care, evident, îi oferea un plus de autoritate. Şi de arestarea boierilor pedelişti de Râmnicu Vâlcea şi de Craiova ce zici? Tot acţiune politică? Ignorantule! Chemaţi-l pe Voicu să vedem ce scuză are.

- Sunt aici mărite boier Ponta. Îndrăzni în cele din urmă conaşul Cătălin Voicu de după perdea. Iartă-mă slăvite boier, da’ io nu mă simt cu absolut nimic vinovat. Nu am pretins şi nu am primit niciodată de la nimeni un cec. Adevărul o să iasă în final la iveală. Motivele în mod cert sunt altele. Atât mă refer în acest moment, pentru că nu am niciun fel de sentiment de vinovăţie şi nu am facut absolut nimic care să justifice o asemenea masură.

- Care cec măi? Cine a zis ceva de un cec? Hai gata cu gargara, sentimente de vinovăţie şi prostii de astea. Ştim noi mai bine. Problema e cum te scoatem din rahatul ăsta în care te-ai băgat. O să convoc îndată consiliul boierilor pesedişti întru hotărârea asupra sorţii tale.

Ideea li se păru tuturor potrivită şi, în lipsa boierului Vanghelie care mai citea uneori din almanahe şi prindea a susţine idei năstruşnice, porniră spre sala cea mare a şedinţelor. Mult s-ar mai fi chinuit boierii de la curtea PSD să găsească o soluţie dacă soluţia nu i-ar fi găsit pe ei. Distinsul boier Năstase, om cu experienţă în aprigele lupte contra plebeilor DNA, auzind ce fel de problemă tulbură liniştea cetăţii, luă de grăi în faţa tuturor:

- Prea cucernici boieri şi baroni, fraţilor, găsesc eu că vremurile sunt din ce în ce tot mai grele pentru noi, boierii plaiurilor Parlamentului. Zi de zi ne este atacat lucrul cel mai de preţ: imunitatea noastră. Plebeii sunt din ce în ce tot mai puternici. Sunt proşti, dar sunt mulţi, vorba unui înaintaş pe urmele căruia călcăm. Eu propun aşa: dacă ei ne atacă pe la imunitate, noi să contraatacăm prin alte părţi. Viaţa de boier e scurtă şi plină de pericole. Haideţi să facem o lege şi să ne mărim salariile şi pensiile. Ne băgăm şi un spor de risc. E limpede ca lumina zilei că nici aici nu mai suntem în siguranţă şi frica plebeilor DNA ne macină zi de zi oasele.

Plin de înţelepciune şi demn de urmat li se păru boierilor sfatul confratelui Năstase, aşa că îl dădură uitării pe nefericitul boier Cătălin Voicu. Hotărât lucru, de acum înainte, chiar dacă viaţa de boier va fi scurtă şi pericolul plebeilor procurori va pândi la orice colţ, nimeni nu se va îndoi că şi beneficiile sunt pe măsura riscurilor.

P.S.: În timp ce la curtea boierilor PSD se petreceau aceste lucruri, peste două dealuri, tot pe tărâmuri parlamentare, la curtea boierilor PRM se întâmplau lucruri cel puţin la fel de stranii. Acolo, zicala partid-stat se transformă încet şi sigur în omul-partid. Boierul Corneliu Vadim Tudor, după mazilirea boierului Lucian Bolcaş, se îndreaptă cu paşi repezi către situaţia în care se va trezi singur la curtea PRM.

Referinţă externă: Realitatea.net: DNA cere arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


18 comments
  • 1

    Shook!!!BOLCAS A FOST EXTERNAT!!

    gura sparta
    2010-03-09 22:12:51 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    @gura sparta: Da… desi nu cred ca s-a vindecat. Poate l-au trimis acasa sa moara. :lol:

  • 3

    Vadim nu va fi niciodata singur. Cel putin Napoleon ii va fi aluturi permanent. :)

    Florinaa
    2010-03-09 23:16:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    @Florinaa: :lol: Şi cine ştie câţi votanţi imaginari are…

  • 5

    @Florin Puscas:Cum citi? A cistigat din primul tur, anul trecut, cu 60%. :lol:

    Florinaa
    2010-03-10 00:22:18 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    este incredibil cum procurorii se inclina in fata PSD. Ce fel de autoritatea mai are DNA? Cine sa mai aiba incredere in institutiile statului? Dar asa s-au obisnuit ei… sa fure si sa se dea nevinovati.

    julienne
    2010-03-10 00:31:48 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    @Florinaa: A da, uitasem. Vreo 6 milioane de votanti imaginari. Practic el e presedintele imaginar al Romaniei. :P

    @julienne Sa vedem acum ce se intampla cu Voicu. Se merge mai departe sau se fac si procurorii ca uita sub pretextul “noi am incercat”. Oricum, Hrebenciuc a fost tare. In opinia lui e un atac politic. Tare as fi vrut sa fie doar o poveste ce am scris eu aici. :)

  • 8

    @julienne: “Ce fel de autoritatea mai are DNA? Cine sa mai aiba incredere in institutiile statului?”
    ACUM AI OBSERVAT ca DNA e de domeniul penibilului? Credeam ca de cand parchetul i-a dat NUP udresei fara a primi nici o sesizare despre ea, facandu-ne sa credem ca traim intr-o lume halucinanta.
    @Florin Puscas: Ce noroc ca ne faceti sa observam ca cei mai cinstiti politicieni sunt la PD. Iar presedintele Basescu e cinstea intruchipata. In ideea dv, tot timpul opozitia e cea mai corupta?

    El Dorado
    2010-03-10 01:05:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    @El Dorado: Departe de mine intentia de a sugera asa ceva. M-am jucat si eu un pic scriind textul asta. I-am mentionat si pe primarii corupti din PDL. Asta nu conteaza? Nu sunt unii mai buni decat altii. I-am vazut la lucru si pe unii si pe altii pe vremea cand lucram intr-un domeniu care presupunea o legatura mai stransa cu autoritatile. Sunt oameni si oameni in orice partid. Ca am eu si o antipatie fata de PSD, asta e alta poveste…

  • 10

    Bravo.

    jean vlajgan
    2010-03-10 07:19:21 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    Daca PSD va face tot posibilul sa-l salveze pe senatorul Voicu, va face diferenta fata de PDL; unde ni sunt comentatorii care au acuzat mereu pe Basescu de imixtiune politica in Justitie? Curat imixtiune,arestandu-si proprii primari!aca se va reusi arestarea lui Voicu, ceva se va schimba in Romania!

    Stefan Michiu
    2010-03-10 07:37:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    @Florin Puscas: fiind mata’ un tanar format in regimul bashescului, ai o scuza atunci cand crezi ca daca procurorul propune arestarea unui individ, apai acela e chiar vinovat…
    dar esti chiar simpatic cand subliniezi intr-un comentariu ca ai scris in text si despre primarii pdlisti arestati!!! chiar ai criticat exagerat de mult puterea actuala!!!

    mentionez ca, la cum arata si se manifesta in spatiul public, despre acest Catalin Voicu as dori sa aflu dintr-o hotarare definitiva si irevocabila ca e bun de tinut in zeghe vreo cativa ani…
    pana una-alta imi mentin parerea ca “plebeii procurori DNA” nu sunt deloc plebei ci unelte politice adica niste slugeri/sulgeri

  • 13

    @trolu: Măi, eu nu susţin că DNA-ul ăsta nu ar putea fi (sau chiar ar fi folosit în scopuri politice), însă dacă sunt nişte slugeri, explică-mi şi mie ai cui slugeri sunt. Or ai PNL, că ăia arestaţi şi anchetaţi sunt tot de la PDL şi PSD.
    Stai liniştit, am criticat şi voi critica şi puterea. Dar să nu-şi facă iluzii cineva că ăilalţi sunt musai mai buni.

  • 14

    simpatica parodie, pe cand episodul 2?
    sporul acela… este riscul de a fi prins in flagrant, cu plicul in buzunar, nu? :D

  • 15

    eu chiar astept continuarea sa vad ce s-a intamplat cu ciocoii.
    Si sper sa apara si niste haiduci, voievodul si temnicerii in povestire.

  • 16

    Foarte fain articolul, imi place stilul … In ceea ce priveste personajele… Tragi-comedie.

    berdeiu
    2010-03-10 17:34:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    @Florin Puscas: eu am folosit mai sus o formula colocviala de exprimare – “mata” echivalent dumneata – si in nici un caz expresii de tipul “măi” ca-ntre colegii de Plugusor…
    adevarul e ca nu ma astept sa fiu flituit doar pentru ca am alta parere decat dta pe un subiect care se adreseaza publicului de toate parerile si categoriile

    ca “domiciliat” in Timisoara cer iertare pentru aceasta observatie si consider ca ai avut o mica scapare inerenta unui tanar “rezident”

    tatelu
    2010-03-10 23:15:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    @tatelu: “mata” poate fi si ironic. Ori eu nu estimez nivelul de respect in functie de formele de adresare, atata timp cat ele nu sunt jignitoare. Daca vreti va spun si “dumneavoastra”, nici o problema. Insa va asigur sa respectul nu e mai mare in cazul asta.

    @all Facem si continuare daca e cazul. De surse de inspiratie nu ma pot plange…

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

  • 1Florin,lumea vrea o schimbare. Scuza-ma ca ma gasesc eu primul sa constat evidentul. S-a saturat de judecatori coruptibili sau deja corupti.Numai cand lumea incepe sa manifesteze pentru drepturile...
  • 2Daca ma intrebi pe mine, sistemul cu jurati e mai mult decat discutabil. Si in SUA a dat chixuri celebre. Ti-l semnalez pe cel mai ilustru/impunator daca nu vei hi auzit de el: OJ Simpson. Impricinatul...
  • 3Am toata stima pentru domnul Marga,dar mandatele domniei sale se pare ca au expirat.Este de dorit ca intradevar cei care au indeplinit varsta de pensionare sa nu mai poata influenta votul pentru alegerea...
  • 4@Strajnik Ok, dacă tu crezi că sistemul din SUA ar funcţiona în România că DD e cel care vrea şi poate să îl implementeze, spor la vot!...
  • 5jos tot -- stai calm, nu te calcam...
    tx2 la C.M.I.
  • 6Ne mai rugam mult de voi sa ne ajutati? Preferati sa traiti in mizerie toata viata si sa va condamnati copiii la o viata mizerabila decat sa va miscati cateva minute pe saptamana si sa schimbam impreuna...
    jos tot la C.M.I.
alegeri alex mazilu antonescu aur basescu Becali blaga blog Blogviu interviu BNR Boc BOR campanie candidatura catalin voicu cluj concert cristian preda criticatac criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu Elena Udrea experiment Facebook film FMI fotbal guvern humanitas Iliescu instantanee internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie Parlamentul European pd-l PDL Plesu pnl Polirom ponta protest psd radu duda riscograma rmgc romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate sondaj steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR uichendist.ro usl Vanghelie Vasile Blaga Videanu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!