Politicieni, aveţi grijă, se pregăteşte zacusca!

Trăim vremuri de obştească batjocură. Candidaţii la prezidenţiale îşi pun în frunte bunul simţ, respectul, pentru ca apoi să-l calce în picioare. Noi, ceilalţi, subiecţii pe care experimentează primii de 20 de ani încoace, facem mişto de ei. Unul e chior, altul prostănac, păpuşelul nu lipseşte nici el. E un mişto colectiv şi reciproc, ei fac mişto de noi, noi de ei, noi de noi. Tristă ţară e România.  Simona Tache scrie despre nevoia de acţiune. O cunosc pe Simona, nu bravează, e manifestul unui om sătul de indiferenţa cu care trăim în România, numindu-ne români.

Într-o țară primitivă ca asta, nu merge decât cu acțiune. Nu merge cu proteste elegante pe Facebook sau cu lamentări pe bloguri și în presă. Acțiune și frică! Noi să scoatem bâtele simbolice și să acționăm, ei să facă în pantaloni de frica acțiunilor noastre!

Suntem în stare de asta? Eu nu ştiu răspunsul, chiar nu îl ştiu. Suntem, oare, în stare să renunţăm la comoditatea vieţilor noastre ocupate măcar pentru o zi?. Am mai putea oare să ieşim în stradă doar să spunem că ne-am săturat de ipocrizie, de minciună, de jaf? Să abandonăm anonimitatea călduţă a blogului şi să urlăm că ne pasă nu numai de temperatura berii din club, marca tricoului, destinaţia de vacanţă ori rata la bancă, ci să ne gândim şi la cei-i aşteaptă pe copiii noştri? Astăzi, statul român este unul tributar intereselor de clică, la fel cum a fost în ultimii 70 de ani. Nu numele politicienilor contează, ci deprinderile. Sunt aceleaşi. Cu ce se deosebeşte preşedintele de CJ de un secretar judeţean de partid? Decizia discreţionară îi este la fel de la îndemână, doar metodele sunt ceva mai eleborate. Azi nu se mai fură doar cu tractorul, ci şi cu calculatorul.

Poate ar trebui să ieșim în stradă și să zbierăm, ca în anii ‘90. Poate ar trebui să aruncăm cu ouă în ei, cu zacuscă, cu varză murată, cu gunoaie. Poate ar trebui să îi facem să le fie frică de noi. Frică să nu le murdărim costumele alea scumpe, să nu le împroșcăm cu zacuscă burtoaiele alea îmbuibate și meclele alea nesimțite, frică de furia noastră explicită. Să aibă coșmaruri cu zacuscă, de fiecare dată când vor vrea să bage mâna pân-la cot, să le înghețe șira spinării de fiecare dată când se vor descheia la prohab ca să facă pipi pe noi. Să aibă coșmaruri zecile de mii de tineri care ar putea să iasă în stradă și cu zecile de mii de tineri care ar putea să refuze să mai plece de acolo. Să aibă coșmaruri cu Piața Universității. Da, cred din ce în ce mai tare că ar trebui reînviată Piața Universității. Au uitat-o. Cred că ar trebui să le-o reamintim. Să le reamintim că existăm, și că suntem foarte furioși, și că, gata, s-a terminat, ne-au ajuns 20 de ani de bătaie de joc.

Am citat iar din Simona, textul ei m-a uns la suflet. Câţi dintre voi cred că există măcar un politician care chiar vrea binele ţărişoarei? Îi dau premiul I pentru idealism şi-i plătesc drumul până la cea mai îndepărtată insulă pustie, să-şi poată trăi iluzia în tihnă. Tot corporatismul acesta aspiraţional ce l-a subjugat pe românul urban în ultimii ani l-a împiedicat să mai aibă şi conţiinţă comună, conştiinţă a binelui comun (cu tot respectul, de la ţărani nu ai ce aştepa. Ei îşi doresc doar să trăiască la fel ca la oraş). Merge salariul, creditele sunt accesibile, mai dăm o şpagă, mai cunoaştem un prieten de-al unui prieten, s-a făcut ora pentru un nou episod din serialul preferat, depresia socială de care suferim fără să ne batem capul cu ea e mai uşor de îndurat. E pre mult circ în politică, ne dezgustă, nu are rost să ne mai batem capul să mergem la vot. Asta e marea lor găselniţă, circ, vorbărie fără rost, astfel încât să să devenim dobitoace dezinteresate de tot cei faci ei, atât de clovnerii, cât şi de numerele de prestidigitaţie ce ne privează de autostrăzi, spitale ori şcoli decente.  Puterea îi corupe pentru că noi nu facem nimic să-i împiedicăm să se lase corupţi.

Mai sunt câteva zile până la alegeri. Să mergem la vot, până acum absenteismul nu a fost palma aceea care să le zdruncine puţin nesimţirea. Votăm corect, le scriem mesaje pe buletine, îi ştampilăm pe toţi, lăsăm buletinul gol, îl rupem, dar trebuie să vadă că suntem interesaţi. Să mergem la vot. Apoi, zacusca.