RSS Feed

Ponta, citeşte şi “The New Yorker” şi “Financial Times”. Un director din grupul cercetat de FBI pentru corupţie la cel mai înalt nivel în Guineea este mare şef şi în Afacerea Roşia Montană

vezi toate articolele de
02 Aug 2013 la 12:34 7 comentarii 1563 vizualizari.

În urmă cu două zile am prezentat articolul din „The Guardian” despre scandalul în care e implicat miliardarul Beny Steinmetz, unul dintre principalii acţionari ai Gabriel Resources, compania care controlează Afacerea Roşia Montană. Mai exact BSGR (Beny Steinmetz Resources Group) este acuzată că ar fi obţinut aproape gratuit concesionarea unor zăcăminte impresionante de minereu de fier în Guineea. Promiţând investiţii de 167 de milioane de dolari, BSGR a concesionat, în 2008, de la fostul dictator al Guineei, jumătate din rezervele minerale din Simandou. Doi ani mai târziu, a cedat 51% din drepturi pentru 2,5 miliarde de dolari. Afacerea a ajuns în atenţia Departamentului de Justiţie al SUA şi a FBI, unul dintre foştii angajaţi ai BSGR fiind arestat. Acuzaţiile vizează acte de corupţie la cel mai înalt nivel. Detalii despre scandal precum şi despre modul în care grupul lui Steinmetz a ajuns să deţină un pachet majoritar de acţiuni la Gabriel Resources şi conexiunile acestuia cu politicienii români puteţi citi aici.

O lectură a altor articole apărute în presa internaţională (îndeosebi în „The New Yorker” şi „Financial Times”) despre acest scandal, scot la iveală şi alte amănunte despre „onorabilitatea” unuia dintre investitorii cu care Victor Ponta negociază Afacerea Roşia Montană. Unul dintre aceste amănunte este extrem de semnificativ: Dag Cramer este director atât la Vale BSGR Guineea, dar şi CEO la BSG Capital Markets (compania grupului lui Steinmetz care deţine participaţia la Gabriel) şi chiar director în board-ul Gabriel Resources.

***

„Secrete îngropate”

Cel mai amplu articol despre scandalul zăcămintelor de fier din Guineea, intitulat „Secrete îngropate. Cum a smuls un miliardar american unul dintre cele mai mari premii ale Africii”, a fost publicat, pe 8 iulie, în „The New Yorker”. Istoria zăcământului începe în 1997 (în timpul regimului lui Lansana Conté), când gigantul anglo-australian Rio Tinto, unul dintre cei mai mari producători de fier din lume, a obţinut drepturile exclusive de a explora şi dezvolta Simandou. La începutul anului 2008, Tom Albanese, directorul excutiv al Rio Tinto se lăuda în faţa acţionarilor că Simandou este „fără îndoială, în vârful topului mondial al activelor de minereu de fier nedezvoltate”. La scurt timp însă, Guvernul Republicii Guineea a declarat că Rio Tinto dezvoltă prea încet mina, tezaurizând depozitul pentru a nu ajunge concurenţii la el, în timp ce se concentrează pe mine din alte părţi (o acuzaţie nu total lipsită de temei: într-adevăr există o astfel de practică a marilor companii minere, de tezaurizare a unor zăcăminte, atât pentru a nu ajunge la concurenţă, cât şi pentru că activul în sine – zăcământul – este folosit în speculaţiile bursiere – n.a.).

Astfel, în iulie 2008, Rio Tinto a fost deposedat de licenţă, iar oficialii din Guineea au acordat apoi autorizaţiile de explorare pentru jumătate din depozit unei companii mult mai mici: Beny Steinmetz Resources Group (BSGR). Conform estimărilor Bloomberg, Beny Steinmetz este cel mai bogat om din Israel, cu o avere personală care se ridică la aproximativ 9 miliarde de dolari. Steinmetz, cunoscut îndeosebi pentru comerţul cu diamante, vorbeşte arareori cu presa, iar structurile corporative ale diverselor companii ale grupului sunt atât de complicate încât este dificil să fie evaluată valoarea participaţiei lui. Contractul cu Simandou a fost o achiziţie surprinzătoare în portofoliul lui Steinmetz, deoarece BSGR nu avea vreo experienţă în exploatarea şi exportul minereului de fier. Un director de exploatare din Giuneea mi-a spus (redactorului de la „The New Yorker” – n.a.) : „Diamantele se pot transporta departe de mină în buzunar. Cu minereul de fier de nevoie de o infrastructură a cărei construcţie poate dura zeci de ani”.

Reacţia celor de la Rio Tinto a fost agresivă: „Suntem surprinşi că o companie care nu a construit o operaţiune de exploatare a minereului de fier a primit o zonă a concesiunii noastre”, a declarat, la vremea respectivă, un purtător de cuvânt. Oficialii companiei s-au plâns la Ambasada SUA la Conakry (Capitala Guineei), unul dintre ei sugerând că Steinmetz nu ar avea intenţia să dezvolte el însuşi exploatarea, ci „să obţină concesiunea pentru a o vinde ulterior pentru un profit mai mare”. Rio Tinto îl vedea pe Steinmetz ca pe un aventurier (interlop) suspect, despre care se zvonea că ar avea contacte extinse cu serviciile de informaţii din Israel. Potrivit uneia dintre cablogramele diplomatice dezvăluite de Wikileaks, directorul general al Rio Tinto se plângea Ambasadei SUA că nu se simte confortabil să discute problema Simandou pe un telefon mobil „nesecurizat”. Alan Davies, unul dintre executivii importanţi de la Rio Tinto, i-a declarat reporterului „The New Yorker” că firma lui investise sute de milioane de dolari în situl minier şi că s-a mişcat cât de repede s-a putut pentru a dezvolta proiectul a cărui finalizare ar fi avut nevoie de zeci de ani.

În aprilie 2009, Ministerul Minelor din Conakry a ratificat acordul cu Steinmetz. Un an mai târziu, acesta a ajuns la o înţelegere cu compania braziliană Vale – unul din principalii competitori ai lui Rio Tinto. Vale a fost de acord să plătească 2,5 miliarde de dolari în schimbul unui pachet de 51% din operaţiunile BSGR la Simandou. A fost o afacere incredibilă: BSGR nu a plătit nimic, cum se obişnuieşte în cazul licenţelor de explorare, şi în acel moment investise doar 160 de milioane de dolari. În mai puţin de cinci ani, investiţiile BSGR în Simandou s-au transformat într-un activ de 5 miliarde. În acel moment, bugetul anual al Guvernului Guineei se ridica la doar… 1,2 miliarde de dolari.

***

Rio Tinto, în România

Începuturile Afacerii Simandou se aseamănă din multe puncte de vedere cu cea de la Roşia Montană. Modul în care Gabriel Resources a ajuns în posesia licenţei de explorare şi apoi de exploatare a perimetrelor din Apuseni este mai mult decât discutabil. Suma iniţială a contractului de concesionare către o companie fără niciun fel de istoric, înfiinţată special pentru aurul de la Roşia Montană a fost de 3 milioane de dolari. Diferenţa e că Afacerea de la Roşia Montană s-a făcut în doi paşi. Într-o primă fază a fost vorba de transferul licenţelor fostei companii de stat către un grup de interese din categoria „moştenitorilor Securităţii” şi, într-o a doua fază, după listarea la bursă, către alţi „investitori strategici”. Cu toate acestea, şi în acest moment (după ce Beny Steinmetz a ajuns să fie acţionar important la Gabriel), Afacerea Roşia Montană pare a fi mai degrabă una care e pregătită pentru a fi vândută mai departe după obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare, Gabriel Resources neavând experienţa şi resursele necesare pentru a dezvolta şi opera exploatarea.

Interesant e faptul că la sfârşitul anilor 90 şi începutul anilor 2000, Rio Tinto a deţinut licenţe de explorare a zăcămintelor de aur din Munţii Apuseni. Într-un document din 2007, semnat de David Cliff, director de explorare la Rio Tinto, vorbeşte despre aceste licenţe. „Companiei Rio Tinto i s-au acordat două licenţe de explorare, cunoscute ca Apuseni 2 şi Apuseni 3 (vezi harta – n.a.), acoperind arii ce nu aparţineau de alte companii, aflate la nord şi nord-est de Deva. Datele exacte nu sunt valabile, dar date fiind eforturile mele de cercetare, putem confirma că licenţele au fost deţinute de sucursalele noastre locale între mai 2000 şi aprilie 2001. Munca a constat dintr-un sondaj de pe calea aerului pentru măsurarea influenţelor geologice asupra câmpului magnetic al pământului, luarea de mostre primare şi studii de teren. Munca nu a avut succes şi am încheiat contractul cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, autoritatea emiţătoare de licenţe. Am realizat examinări sumare ale altor zone în lunile următoare, în anul 2001, şi am decis să închidem sucursala locală la puţin timp după aceasta”.

Într-un document al companiei Carpathian Gold (care deţine în acest moment licenţe de explorare în Apuseni) se face, de asemenea, referire la cercetările efectuate de compania Rio Tinto, cu diferenţa că se menţionează anii 1999-2000. “În 1999, companiei Rio Tinto i-a fost acordată o autorizaţie ne-exclusivă de prospectare de către Guvernul Român, care acoperă o zonă de aproximativ 24 km x 30 km. Această zonă include limitele actuale ale licenţei Rovina a Carpathian. Ca urmare a finalizării unui program de recunoaştere în luna decembrie a acelui an, Rio Tinto a solicitat şi i s-a acordat o licenţă de explorare pe acelaşi domeniu. (…) În timpul explorării, Rio Tinto a identificat mai multe ţinte în licenţa lor. Cu toate acestea, licenţa a fost abandonată înainte de termen, după numai un an de explorare. Carpathian a achiziţionat raportul final de explorare al Rio Tinto de la ANRM” (foto, în facsimil).

***

Steinmetz a invitat un dictator la nunta fiicei lui
Revenind la cazul Simandou, problemele pentru BSGR au început în 2010, la câteva luni după anunţarea acordului cu Vale, când Alpha Condé a câştigat alegerile din Guineea. Noul preşedinte a anunţat o mai mare transparenţă a sectorului minier. Dar, după preluarea mandatului s-a confruntat cu situaţia în care cel mai important activ miner al ţării e comercializat fără beneficii pentru Guineea. Condé nu putea anula pur şi simplu contractul. “Există o continuitate a statului”, a declarat preşedintele pentru “The New Yorker”. În condiţiile în care se dovedeşte însă licenţa de la Simandou a fost acordată prin mită, atunci afacerea poate fi anulată. Condé a apelat la sprijinul Iniţiativei pentru Guvernanţă în Africa a lui Tony Blair şi la miliardarul George Soros pentru confruntarea lui cu Steinmetz. Ancheta Guvernamentală a ajuns şi în atenţia Departamentului de Justiţie al SUA şi a FBI, unul dintre angajaţii BSGR fiind arestat în această primăvară. Nu mai reiau amănuntele anchetei, acuzaţiile şi apărarea BSGR, pe care le-am prezentat deja în articolul de acum două zile (aici).

Spre deosebire de “The Guardian”, “The New Yorker” detaliază câteva dintre cele mai interesante laturi ale scandalului: modul în care se poziţionează afaceriştii cu polticienii şi războiul dintre Beny Steinmetz şi George Soros.
“Generalul Lansana Conté, dictatorul care a condus Guineea înainte ca Alpha Conde să ajungă preşedinte, era celebru pentru corupţie: el se referea la miniştrii săi, nu fără afecţiune, numindu-I “hoţi” (…) În 2008, după mai mult de două decenii de putere, el era foarte bolnav, refuzând să mai apară în public. Atunci când o făcea, era sprijinit de gărzile de corb şi de aghiotanţi, care de mai multe ori făceau spectacol, aplecându-se să-I şoptească la ureche, chiar şi atunci când era evident, pentru un observator atent, că el dormea.

În această perioadă, Steinmetz a zburat la Conrakry şi s-a întâlnit cu Conté, stând vorbă cu generalul sub un copac de mango. Conté a fost conştient că BSGR a achiziţionat drepturile de explorare a două mici parcele de teren la Simandou, acolo unde alţii din industria extractivă nu s-au gândit să cerceteze. În 2006, unul dintre angajaţii lui Steinmetz l-a apelat din vârful unui munte, folosind o conexiune mobilă prin satelit, şi i-a spus: “Beny, nu pot să cred. Stau pe atât de mult fier aici, că nu ai nicio idee”. După acest succes generalul Conté a început să se joace cu ideea de reîmpărţi depozitul de la Simandou. Nu după mult timp a deposedat Rio Tinto de concesiune şi a acordat BSGR licenţa de a explora jumătate din Simandou. La două săptămâni după ce Conté a semnat acordul, a murit.

Câteva ore mai târziu, o lovitură de stat militară a instalat regimul unui tânăr căpitan de armată, Moussa Dadis Camara. Junta a fost o perioadă de coșmar pentru Guineea. În septembrie 2009, în timpul unui miting de opoziție la un stadion din Conakry, soldații guvernului au masacrat mai mult de o sută și cincizeci de demonstranți. SUA evacuat cea mai mare parte a personalului său de la Ambasadă, iar Curtea Penală Internațională a descris violența ca o crimă împotriva umanității. Dar BSGR a rămas pe loc. La invitaţia căpitanului Dadis a zburat la Conakry cu cei doi fii ai săi. La rândul lui, Steinmetz l-a invitat pe Dadis în Israel, pentru a participa la nunta fiicei lui, sărbătorită cu peste o mie de invitaţi. Dadis a transmis însă regretele lui că nu poate participa.

Pentru Steinmetz, această cultivare a juntei s-a dovedit a fi doar angajamentul de neclintit al companiei sale în Guineea. “Am pus banii în pământ, într-un moment în care oamenii au crezut că am înnebunit”, declara ulterior Steinmetz, pentru “Financial Times”. BSGR şi junta au ajuns în cele din urmă la un acord asupra modului în care compania ar putea exporta minereul de fier. A fost eliminată varianta cosntruirii unui port de adâncime sau a unei linii de cale ferată pentru transportul minereului până pe coasta Guineei. În schimb, BSGR a optat pentru o variantă mai ieftină: exportul de minereu prin Liberia, care avea deja infrastructura necesară. Ani la rând, Guvernul din Guineea rezistase unui astfel de scenariu pe care îl propusese iniţial Rio Tinto. Ca o concesie, BSGR a promis investirea unui miliard de dolari într-o linie de transport feroviar pentru călători în Guineea.

În decembrie 2009, un consilier l-a împuşcat pe căpitanul Dadis în cap. Dadis a supravieţuit atentatului, dar a fugit din ţară, puterea fiind preluată de un guvern interimar. Încă o dată, Steinmetz a rezistat în haos, iar în aprilie 2010, a zburat la Rio de Janeiro, pentru a finaliza acordul de 2,5 miliarde de dolari cu Vale. Apoi s-a oprit la un şantier naval în Chile, pentru a verifica progresele înregistrate la un mega-iaht a cărui construcţie o comandase acolo”.

***

În război deschis cu preşedintele

În septembrie 2011, Steinmetz a răspuns şi invitaţiei lui Alpha Conde de a se întâlni la Conakry. “De ce eşti împotriva noastră? Ce am făcut greşit?”, l-ar fi întrebat Steinmetz pe preşedinte. “Nu am nicio problemă personală cu tine”, a răspuns Conde. “Dar trebuie să apăr interesele Guineei”. Steinmetz nu s-a împăcat după întâlnire. Dag Cramer, unul dintre directorii BGSR cu care reporterul de la “The New Yorker” a discutat, a motivat acţiunile lui Steinmetz ca o auto-apărare în faţa acuzaţiilor care i-au fost aduse. “Perceperea lui (Steinmetz – n.a.) ca fiind un om cinstit e crucială. În afacerile cu diamante (principala sursă a bogăţiei lui Steinmetz – n.a.) o strângere de mână este mai importantă decât un contract”, a explicat Cramer. În ce constau însă acţiunile lui Steinmetz până în acel moment? În campanii mediatice de defăimare a lui Alpha Conde, ca răspuns la campaniile de defăimare la adresa lui.

Încă din 2010, angajaţii BSGR au susţinut ideea că Alpha Conde ar fi “furat” alegerile prin colaborarea cu susţintări bogaţi din Africa de Sud pentru fraudarea rezultatelor, vorbind şi de o mită colosală de 700 de milioane de dolari. În discuţiile cu reporterul de la “The New Yorker”, prietenii lui Steinmetz îl asemănau pe Conde cu Robert Mugabe şi Mahmoud Ahmadinejad. (“Atât Centru Carter, cât şi reprezentanţi ai Uniunii Europene, care au monitorizat alegerile, au constatat că, în ciuda unor neregularităţi procedurale, victoria lui Conde a fost “credibilă” şi “corectă””, precizeată “The New Yorker”). La ârndul lui, Steinmetz a fost ţinta unor zvonuri legate de implicarea BSGR într-un atentat împotriva lui Conde.

“După întâlnirea dintre Steinmetz şi preşedinte, din 2011, BSGR şi-a extins campania împotriva lui Conde, şi a apelat la compania FTI, cu sediul în Palm Beach, dar cu operaţiuni în întreaga lume. FTI practică o formă agresivă de relaţii publice, care nu vizează doar suprimarea articolelor negative din mass-media la adresa clienţilor lor, ci şi plantarea de ştiri defavorabile pentru adversarii clientului. Un purtător de cuvânt al FTI a creiticat procesul de revizuire a Guvernului din Guineea, încurajând jurnaliştii să prezinte poveşti negative despre Conde. Preşedintele a început să se confrunte cu relatări negative în presă legate de întârzierea stabilirii datei alegerilor parlamentare şi despre tranzacţii aparent dubioase făcute de oameni apropiaţi de el, inclusiv fiul său, Mohamed Alpha Conde. “Am aplicat teoria ceasului”, mi-a spus (reporterului “The New Yorker” – n.a.) un diplomat occidental din Conakry. “Atunci când un ministru poartă un ceas care e mai scump decât maşina mea, încep să mă îngrijorez”. În interviurile mele cu oficialii de la Conakry, am zărit de mai multe ori ceasuri vizibil scumpe, ceasuri atârnate liber pe încheietura mâinii, ca nişte brăţări.

În interiorul firmei FTI, decizia de a lucra pentru Steinmetz a provocat însă discordie. În 2012, compania a angajat un nou director executiv pentru a supraveghea o parte din conturile clienţilor din Africa şi atunci s-a aflat că firma îi reprezintă pe Steinmetz şi Dan Gertler – un alt mogul al diamantelor israelian, care a fost implicat în tranzacţii controversate în Republica Democratică Congo. Noul director executiv a protestat şi apoi a demisionat. Mark Malloch-Brown, fost secretar general adjunct al Organizației Națiunilor Unite, este acum preşedinte FTI pentru Orientul Mijlociu și Europa. La rândul lui s-a arătat preocupat şi îngrijorat că reputaţia companiei ar putea fi afectată de asocierea cu Steinmetz şi, la începutul lui 2013, a decis încheierea relaţiei.

Şi în război cu Soroş

Conducerea BSGR a fost exasperată. Cum problemele societăţii s-au acumulat, Steinmetz şi colegii lui au început să-şi direcţioneze atacurile împotriva lui George Soros, care a finanţat ancheta iniţială a lui Conde şi a plătit DLA Piper (care, de asemenea, a anchetat cazul Simandou – n.a.). Soros a mai sponsorizat şi Revenue Watch, organizaţia care l-a asistat pe ministrul Nava Toure în revizuirea Codului minier din Guineea, şi a sprijinit Global Witness, un grup de monotorizare anti-corupţie, care a vizat activtăţile lui Steinmetz în Guineea. Directorii BSGR au ajuns la concluzia că Malloch-Brown a reziliat contractul la cererea unui vechi prieten: Soros. Cramer mi-a arătat un document intern, intitulat “The Spider”, în care Soros şi Conde sunt reprezentanţi ca fiind centrul unei reţele de influenţă, şi în care Soros e identificat ca “duşmanul lui din Israel”. Firma i-a trimis lui Soros o scrisoare agresivă, în care se spune: “Noi nu mai putem păstra tăcerea, premiţându-vă să schilodiţi neîncetat compania noastră şi cu rea-intenţie să ne demolaţi investiţiile”.

La începutul acestui an, avocaţii lui Steinmetz i-au trimis o scrisoare lui Malloch-Brown, cerându-i să recunoască faptul că e o “vendetă personală”  împotriva lui Steinmetz şi să-şi asume scuze oficiale. Când Malloch-Brown a refuzat, BSGR l-a dat în judecată pe Malloch-Brown şi FTI. În cadrul procesului se suţine că Soros a hrănit o “obsesie personală” cu Steinmetz şi că, de asemenea, Soros a perpetuat un zvon şocant – că Steinmetz ar fi încercat uciderea preşedintelui Conde, prin susţinerea atacului cu mortiere asupra reşedinţei sale, în 2011 (BSGR susţine că acest zvon este cu totul neîntemeiat; procesul a fost recent soluţionat în afara instanţei, fără reţinerea unor ilegalităţi comise de Malloch-Brown sau FTI).

Când l-am întrebat pe Soros despre Steinmetz,  a insistat că nu are nicio pică pe el. Ca filantrop, Soros a fost mult timp angajat în promovarea transparenţei şi limitarea corupţiei, finanţând numeroase organizaţii din aceste domenii. Este adevărat că unele dintre aceste grupuri au convergenţe, în ultimul timp, cu privire la activităţile lui Steinmetz. Acest lucru poate însemna că Soros este obsedat de Steinmetz sau poate însemna că Steinmetz este corupt (aprecierile aparţin reporterului “The New Yorker”, personal aş adăuga şi o a treia variantă: în care o eventuală obsesie a lui Soros pentru Steinmetz nu înseamnă că Steinmetz nu ar fi corupt – n.a.). “

***

Dag Cramer, din Guineea la Roşia Montană

La rândul lui, “Financial Times” a urmărit războiul dintre Steinmetz şi Soros. “BSGR a apelat la consilierea FTI în mai 2009, în timp ce Malloch-Brown, fost secretar general adjunct al Organizaţiilor Naţiunilor Unite, a devenit preşedinte FTI în 2010. În luna noiembrie a anului trecut, conform BSGR, FTI a renunţat la cont, fără notificare. O investigaţie “Financial Times” a dezvăluit la începutul acestei luni (aprilie 2013 – n.a.) că o comisie de anchetă din Guineea, care analizează contractele miniere din trecut, au avertizat BSGR că ar putea anula drepturile grupului, în cazul în care se ajunge la concluzia că a plătit mită guvernelor anterioare pentru a obţine concesiunea de la Simandou. Compania a negat cu înverşunare orice ilegalitate.

În scris, compania a susţinut că FTI distribuie “acuzaţii false, defăimătoare şi extrem de dăunătoare”, la presiunea lui Soros – prieten cu Malloch-Brown şi consilier al preşedintelui din Guineea – şi că această presiune a pus capăt relaţiilor lor comerciale. Afirmaţia îl acuză pe Malloch-Brown şi FTI de un conflict de interese prin legătura lor cu Soros. “În timp ce pretind că acționează în interesul nostru, Malloch-Brown a avut, de fapt, rolul de a ne provoca daune enorme prin susţinerea (prin oferirea de informaţii confidenţiale – n.a.) lui George Soros și ONG-urilor lui, care au susţinut o campanie de zvouri și aluzii”, a declarat Dag Cramer, director executiv al Onyx Financial Advisors Marea Britanie, în numele BSGR”.

***

“The New Yorker” prezintă, în articolul menţionat, şi alte numeroase amănunte din cadrul anchetei FBI în cazul Simandou, unele dintre ele prezentate şi în articolul din “The Guardian”, din această săptămână. Un amănunt extrem de important (pentru România) e apariţia, în mod constant, a numelui lui Dag Cramer în diferitele articole din presa internaţională. Din aceste articole, rezultă dincolo de orice dubiu, că este persoana care reprezintă grupul lui Steinmetz în gestionarea scandalului din Guineea. Lucru explicabil şi prin faptul că Dag Cramer este director al Vale BSGR Guineea, compania rezultată după ce BSGR a vândut 51% din operaţiunile din Simandou către Vale. Dag Cramer este însă, în acelaşi timp, şi unul dintre directorii importanţi din board-ul lui Gabriel Resources, compania care controlează Afacerea Roşia Montană, fiind şi CEO al BSG Capital Markets, prin care Steinmetz deţine pachetul de acţiuni de la Gabriel.

***

Câteva concluzii

Urmărirea şi analizarea acestui scandal oferă indicii relevante despre modul în care, la nivel internaţional, se duc războaiele între diferitele companii, investitori şi speculanţi bursieri care vizează rezervele minerale din întreaga ume. Nu e deloc întâmplător că numele aceloraşi personaje (printre care, la loc de cinste, se regăsesc în ultimul deceniu, şi aventurierii români Frank Timiş şi Ovidiu Tender) apar în astfel de scandaluri, în care acuzaţiile sunt dintre cele mai grave: de la corupţie la cel mai înalt nivel, susţinerea unor dictaturi sau chiar implicarea în conflicte civile, în schimbul obţinerii unor avantaje aberante pentru companiile pe care le conduc şi conturile proprii. În spatele declaraţiilor “umaniste” referitoare la efectele “benefice” ale investiţiilor lor, se ascunde un adevăr simplu: acapararea marilor resurse minerale contra unor sume derizorii. Şi că, de cele mai multe ori,  explicaţia “genialităţii unui miliardar” are la bază un secret cât se poate de simplu: mită. E drept, până la dovedirea acestui lucru în justiţie, chiar şi atunci când se implică FBI, drumul e lung, şi până la parcurgerea lui aceşti aventurieri se bucură de prezumţia de “investitori strategici”. Iar companii precum FTI au grijă de imaginea lor. În funcţie de cum bate vântul şi de “prietenii”. Acest gen de practici sunt, în sine, condamnabile, şi într-o măsură mult mai mică teoreticul “conflictul de interese” în care s-ar fi aflat FTI în raport cu Steinmetz şi Soros. Până la urmă, nu faptul că informaţiile confidenţiale la care ar fi avut acces FTI i-au fost livrate lui Soros reprezintă problema, ci conţinutul acestor informaţii confidenţiale în sine.

Un alt doilea “secret” al succesului afacerilor de gen Simandou e extrem de plastic descris în “The New Yorker”, atunci când vorbeşte despre “privitul ceasului”. Când vezi un ceas mai scump decât o maşină pe mâna unui funcţionar public (până la nivel de ministru) e cazul să te îngrijorezi. La fel de susestiv a descris şi Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, în toamna anului trecut, situaţia din cazul Roşia Montană. “Se vorbeşte atât de mult despre corupţie, dar, de fiecare dată, se cer dovezi. Nu ştiu de ce dovezi are nevoie justiţia sau presa, dar pentru mine e destul de simplu: azi îl văd cu opinci, iar mâine îmbrăcat cu Armani”, a afirmat Eugen David, referindu-se la susţinerea pe care diferiţi reprezentanţi ai autorităţilor române, de la cele de la nivel local până la nivel guvernamental, o acordă proiectului minier de la Roşia Montană.

Cu persoane precum Beny Steinmetz şi Dag Cramer, cu un rol major în deciziile Gabriel Resources, Guvernul României negociază. Şi apoi emite aberaţii legate despre “beneficiile uriaşe” ale unui asemenea proiect. În fapt, şi în Guineea, şi în România şi în multe alte colţuri ale lumii, populaţia e ultima care are parte de vreun beneficiu. Indiferent de cine, în funcţie de contextele politice, ajunge să deţină controlul resurselor. Şi indiferent de costurile de mediu, de patrimoniu şi sociale pe care acest gen de proiecte le presupun. Toate acestea reprezintă, la modul cât se poate de palpabil şi vizibil, realitatea. Şi nicidecum vreo controversă.

***

Citeşte şi:

“Ponta, ai habar cu cine negociezi pentru Roşia Montană? Citeşte “The Guardian” şi mai întreabă pe la FBI cum e cu “marii investitori””

“De ce gazele de şist nu sunt Roşia Montană. Şi de ce sunt”

***

BONUS: Eu zic că e cazul să ne vedem la Roşia Montană. Peste două săptămâni:

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

7 comments
  • 1

    si cum ponta trebuie sa decida soarta urmasilor , urmasilor nostri ? ce-i care siteti in masura faceti ceva ca nenorocitii astia ne vind cu totul . daca este nevoie de referendum , puneti in miscare o hotarire de capatii si in favoarea tarii . faceti socotelile , trageti linia si daca este avantaj pentru tara batem palma . dar , referendum si pentru gazele de sist dar si pentru rosia montana , daca se poate sa o mai termie cu publicitatea aceasta insistenta si fara gust .

    cetateanul. roman
    2013-08-02 17:08:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    Ponta e in vacantza, Dl Gotiu, vorbiti cu crima organizata Oprea daca aveti ceva de comunicat! :)

    Mr man
    2013-08-03 08:58:34 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Of Doamne, parca ati venit ieri in Romania si habar n-aveti in ce societate “intoarsa” traim. “Un director din grupul cercetat de FBI pentru corupţie la cel mai înalt nivel în Guineea este mare şef şi în Afacerea Roşia Montană.” Pai asta-i cea mai tare recomandare ca are competenta necesara pentru a incheia afaceri cu actualul guvern al Romaniei. Cel mai bun punct de bifat in acel CV. Doar avem un europarlamentar prins si dovedit cu mana-n borcanul cu miere al coruptiei. Si? Inca manjeste obrazul tarii prin parlamentul european si ne tine conferinte despre anti-coruptie. Avem un PM plagiator dovedit. Si? In tara s-au schimbat comisii si procurori sefi pentru a gasi oamenii care sa spuna ceea ce si un copil vedea. “Imparatul este gol”, stimate domn, numai ca multi se fac ca nu vad. Nu-i nici o problema, dvs dati-i inainte cu mirare proletara, prietenii stiu de ce.

    irinapop
    2013-08-04 00:23:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    ponta nu ai consilieri?capabili???tu nu ai cum sa le stii pe toate dar macar aricii aia platiti de noi sa te indrume,,,,

  • 5

    [...] dar se deplasează complet autonom pe trasee prestabilite. Exploatatorul (Rio Tinto, care în anii 2000 a avut licență de exploatare a aurului din Apuseni dar nu a folosit-o) motivează dotările prin lipsa șoferilor dispuși să conducă utilaje grele prin climatul aspru [...]

  • 6

    [...] din Apuseni au ajuns pe mâna unora ca Steinmetz. Am mai prezentat și cu alte ocazii (aici și aici) și au mai scris și cei de la The New Yorker, The Guardian ori Financial Times, la ce [...]

  • 7

    [...] Anul trecut The New Yorker sau The Guardian au scris pe larg despre modul în care a dobândit cel mai important zăcământ de fier din Guineea (cumpărând cu 167 de milioane de dolari, zăcăminte a căror valoare este estimată la peste 5 miliarde de dolari!). Acuzațiile de corupție din acest caz au dus la o anchetă a Departamentului de Justiție al SUA și al FBI, unul dintre directorii companiei fiind arestat (detalii pe VoxPublica, aici și aici) [...]

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!