Ponta – dincolo de Kiseleff

Sa-l plimbi pe Geoană încă doi ani şi jumătate pe la mitinguri şi la televizor, în speranţa că va aduna voturi pentru colegi la locale şi parlamentare, sau că măcar va face o opoziţie coerentă actualei guvernări, nu mai era oricum o afacere. Aşa că bun venit, Ponta! Faţa nouă care să ia locul calului mort era necesară.

Spre deosebire de Geoană, care a avut mereu imaginea unuia tras de sfori (şi pe sfoara) de cîte cineva, şi a cărui prestaţie părea să depindă mereu de conjuncturi, Ponta este, aşa cum îl percep eu, cel puţin, un asset în sine: are idei proprii, construieşte enunţuri clare, de pe urma cărora poţi rămîne cu ceva, e mai extrovertit ca mereu alunecosul Geoană (ăsta este un dat natural pe care Ponta ar putea încerca să-l ascundă, în viitor, tocmai de dragul menţinerii unui status quo în partid, la nevoie, dar deocamdată e o trăsătură care îl serveşte).

Lăsînd la o parte:

1. modelul Adrian Năstase (mentorul declarat) de uşoară aroganţă şi control;

2. probabilitatea să urmeze în multe privinţe modelul Geoană de tolerat şi împăcat diversele tabere, de dragul menţinerii poziţiei proprii dar şi a unei coerenţe a partidului;

3. uşoara marginalizare a lui Vanghelie (de care conducerea are în continuare nevoie, în ciuda apelurilor la combaterea manelizării, doar că primarului de la 5 nu i se va mai da atîta nas ca în trecut),

alegerea lui Ponta implică un set de provocări:

- Tocmai pentru că e o faţă relativ nouă, pentru că are discurs propriu şi mai ales pentru că e tînăr, cred că va antrena o uşoară repoziţionare de electorat-ţintă. Rolul lui Iliescu sau al unor figuri mai vechi ale partidului va fi în continuare important în zonele rurale, dar mă îndoiesc că Ponta “va trece sticla” în astfel de medii, unde tinereţea şi aerul european nu sînt la foarte mare preţ. Ar fi o şansă pentru social-democraţi să atace, aşa cum pretinde de mult că vrea să facă, acel electorat de stînga ceva mai urbanizat, mai educat, mai tînăr ca vîrstă fizică dar şi mentală (fără a mai vorbi de intelectualitatea de stînga cu pretenţii, care a privit întotdeauna cu dezamăgire lipsa unei alternative pe acest palier şi a condamnat imaginea pe care PSD a primit-o de pe urma unor Vanghelie, Nica, Nicuşor Constantinescu şi alţii asemenea). E un proces greu şi nu ştiu dacă realizabil pînă la la alegerile din 2012. Şi mai ales nu ştiu cît de mult îşi vor dori ceilalţi lideri acest lucru. Dar un atac serios pe acest segment are inevitabil mai multe şanse cu o figură ca Ponta la conducere.

- Dacă strategia PSD va fi de reală opoziţie, atunci PD-L are a se teme. Nu doar pentru că Boc are grijă zi de zi să erodeze capitalul guvernării, oferind opoziţiei puncte nemuncite, dar care îl încîntau pe Geoană, aşa cum am văzut în discursul lui de la congres. Aşa cum PD-L a ocupat o parte importantă din segmentul rural şi al urbanului mic tradiţional pesediste, prin discursul populist şi all over the place practicat, tot aşa un PSD cu Ponta şi alte cîteva figuri asemănătoare poate smulge de la PD-L părticele de public ceva mai instruit şi/sau relativ nemulţuit de anumite figuri (tip Udrea, Ridzi sau Berceanu) care gravitează în jurul lui Băsescu, mai ales că realegerea acestuia nu mai e nici ea o miză. PD-L e forţat astfel la repoziţionare şi la creativitate, fie ea şi în direcţia negocierii cu PSD.

- Din perspectiva PNL, Geoană era “asistatul” – individul cu care trebuia să te asociezi, în ciuda platitudinii lui, pentru că avea un partid mare în spate şi o logistică pe măsură. După alegeri, liberalii au dat semnale că vor să atace culoarul de dreapta, pentru a înghesui în colţ PD-L, şi că vor să ocupe poziţia de lider al opoziţiei, avînd în vedere luptele din PSD şi eşecurile repetate ale lui Geoană luat separat. Acum lucrurile se schimbă – PSD cu Ponta va avea, nu mă îndoiesc, o strategie coerentă de opoziţie (repet, dacă asta îşi va propune cu adevărat să facă). PNL are un lider nou şi vechi în acelaşi timp, în sensul că Antonescu a fost văzut ca adierea de aer proaspăt şi promotorul unui alt stil în politică, dar minunea a ţinut pînă la alegeri, inclusiv ca urmare – sau mai ales din cauza – stilului personal de lucru al lui Antonescu, unul lipsit de ritmicitate, coerenţă şi adesea chiar de interes. Ponta e nou, deocamdata, sub toate aspectele. Iar PSD poate redeveni în doi timpi şi trei mişcări voara întîi a opoziţiei. Iar condiţiile de colaborare cu PNL vor fi dictate şi mai abitir dinspre social-democraţi, odată pierdut avantajul de imagine pe care îl avea Antonescu la orice comparaţie cu Geoană.

În plus, nu trebuie uitat că luni, cînd se va trezi după un week-end agitat mai degrabă pentru jurnalişti şi comentatori, alegătorul potenţial se va întreba ce-i iese lui din această schimbare în PSD, în aceste vremuri tulburi: va face o altfel de opoziţie, care să-i salveze lui bani din salariu sau locuri de muncă ? Va intra din nou la putere ? Va determina o schimbare, prin eventuale alianţe sau prin negocieri, care să ofere o perspectivă pe care guvernul Boc nu reuşeşte cu nici un chip s-o ofere ? E imperios necesar, după mine, ca PSD să dea începînd de luni, de la prima oră, răspunsuri  concrete şi consistente la aceste întrebări. Chiar dacă nu exclude ulterior primeniri de strategie.   

Schimbările pe care alegerea lui Ponta le va antrena pe restul scenei politice vor influenţa şi evoluţia lucrurilor în sediul central, unde sînt convins, de altfel, că vor continua înghiontelile. Va fi o interdependenţă care va forţa PSD să se mişte altfel, după ancrasarea suferită în epoca Geoană.