![]() | Ponta, ieri în opoziţie, azi la putere. Mâine? Cine ştie…vezi toate articolele de Dan Duca28 Feb 2011 la 10:45 10 comentarii 1291 vizualizari. |
Când la bal, când la spital. Nici nu mai ştii unde poţi să-l găseşti pe liderul PSD Victor Ponta. Şi mai ales pe ce funcţie. Dimineaţă, în băncile Opoziţiei, prin Kiseleff, la prânz, ceva mai aproape de Palatul Victoria, cu ochii pe scaunul premierului Emil Boc, pentru ca seara să-l prindă, cu un nou oftat pe buze, departe de putere, coleg de suferinţă, cu Crin Antonescu.
Dacă nu mă credeţi, cităm din Victor Ponta.
“Eu cred că nu trebuie să ne facem iluzii, cred că mai avem un an şi jumătate de bătălie, pentru că venim dintr-un loc care mă face să cred că mai avem de luptat un an şi jumătate, mai avem încă să ne batem cu PDL şi cu banii PDL. Noi, însă, trebuie să ne înţelegem de pe acum. Pentru a ne putea înţelege când vom guverna România, trebuie să ne înţelegem cât suntem încă în opoziţie. Să înţelegeţi că trebuie să fiţi conştienţi că oamenii aşteaptă foarte mult de la noi”, a declarat, sâmbătă, 26 februarie, Victor Ponta.
A doua zi, preşedintele PSD s-a trezit mult mai optimist. Nu ştim prea bine, din ce motive. “După adoptarea Codului Muncii, domnul Boc va fi primul şomer care va beneficia de aceste măsuri ale Codului Muncii. Sunt convins că nu va rămâne nici Guvernul Boc, nici Băsescu, deci de ce să facem modificări pe care apoi greu vom reuşi să le corectăm?”, a spus, duminică, 27 februarie, Victor Ponta.
Sâmbătă, aşadar, liderul social-democrat se mai vedea în opoziţie până în 2012. Duminică, credea că scapă de chin, peste câteva zile.
În tentativa-i de a nu le crea iluzii propriilor susţinători, liderul PSD ar putea reuşi să le stârneascâ zâmbete. Şi poate anti-nostalgii. Asta poate şi pentru că predecesorul său s-a crezut pentru câteva ore, preşedinte de ţară.
Etichete: mircea geoana


Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
| 1@C TEODORESCU....bun,pregatesc legi pentru demitere....dar motiv au ? Care-i "inalta tradare "? Dar asta nu va intereseaza !Incalcarea legilor nu-i un interes care sa va atinga !PONTA VREA SA REZOLVE PROBLEMELE... | ||
| 2Jenant : Cernea da, Teodorescu nu! Ba, da' bun e Cernea asta, frate!... | ||
| 3@nelu:rautate, mitocanie... sau marlanie si prostie. te caracterizseaza ion, ionelule, nelule - esti doar unul din multimea de dorei, gigei, nelisori...samd. sunteti exponentii perfecti pentru usl:... | ||
| 4proteicului, azi @despre orice: Foarte multumesc pentru apreciere chit ca-i oarecum nedreapta fata de multi oameni de calitate de pe aici. Dar asta-nseamna "sa alegi", nu?... | ||
| 5Hai dom'le! Adicatelea matale chiar credeai ca USL-ul nu se va baga ci cizmele in indepemndeta justitiei? Asta cu Nastase si ISC e doar inceputul. Si apropos, mai e una care "ti-a scapat": avocatul lui... | ||
| 6@silicon_v: Asa ti-au dat tie de la partid sumele astea? USL are 45% din suportul popular? Pe parcursul intregului an au fost tot felul de imbecili care hahaiau, ca era in trend, si spuneau ca orice lege... | ||
| Mihai Goţiu 10886 citiri |
| Cristian Teodorescu 9709 citiri |
| Costi Rogozanu 8937 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4153 citiri |
| Alin Fumurescu 3951 citiri |
| Constantin Creţan 3395 citiri |
| Dorin Tudoran 2885 citiri |
| Elena Vijulie 2625 citiri |
| Dan Duca 2475 citiri |
| Ciprian Şiulea 2312 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61278 citiri |
| Cristian Teodorescu 40049 citiri |
| Costi Rogozanu 38129 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18201 citiri |
| Alin Fumurescu 17857 citiri |
| Viorel Dobran 12322 citiri |
| Dan Duca 11275 citiri |
| Constantin Creţan 11154 citiri |
| Elena Vijulie 9250 citiri |
| Dorin Tudoran 8712 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Iulian Leca 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Nu ati enumerat ultima varianta,unde Ponta cred ca iarasi nu se vede la putere.
“Ponta: Parlamentarii puterii nu vor fi lăsaţi să voteze la moţiunea de cenzură. Îi va păzi doamna Udrea”
Deci motiunea sa ar avea sanse minime si ptr.un timp limitat,iarasi adio de la visul de a deveni PM.
2011-02-28 11:57:39 | Raporteaza
Astept cu larg interes formarea PSD Mare.
2011-02-28 12:11:52 | Raporteaza
Ati venit la congres ponta si crin doua ciori vesele mistocare ca i-ati scarbit pe UDMRistii mai romani ca voi Pimpu iliiescu a dat ordin la ptoxenetii ponta crin banicioiu mazare sa duca minore la congres cum dadeau la vamesi ca sa cotizeze la fondurile de campanie electorala furate de geoana nastase ponta crin tariceanu si vosganian. Pentruca vanghelie si voicu nu vor sa vanda locurile de veci profanate si furate cu ateul iliescu care se cremeaza adica arde in ghiana oricum ateul GENOCID nenorocit. Cloaca asta de ciori tuciurii iliescu bulgaru vantu voiculescu patriciu ponta mazare si boldenii crin si vanghlie posibil avortonii si alti tuciurii ingalati au atata blestem si moarte ca regele lor cioaba le-a interzis sa se aproprie si va primi cioaba mandat sa-i aresteze cu trupe spaeciale roma echipati in anti tero si anti sida anti rabia ciori si anti paraziti care este acest SRL tuciuriu vantu voiculescu patriciu zis psd pc pnl.
2011-02-28 12:30:56 | Raporteaza
@duca: si eu ma bucur ca si tine ca sistemul mafiot basist isi consolideaza puterea si continua incasarea cashului!!!
nu conteaza romanii, conteaza “principiile”: noi, basistii, suntem de dreapta si subminam statul din interior virand in conturile personale din cele ale bugetului de stat…
2011-02-28 12:33:31 | Raporteaza
Pedelistii si guvernul lor ,de multa vreme au izul dulceag al putredului,al hoitului .O mare problema pentru cei din opozitie ,care nu mai stiu cum sa-i tina la guvernare pana in 2012 ,data la care le pregatisera cele lumesti de ingropaciune .
Precum Cidul( daca-mi este permisa comparatia ),Boc este legat in sa ,cu tarusii pe care in urma cu un an ii cioplea cu barda. Din pacate ,mirosul de hoit este insuportabil si au inceput sa-i cada si bucati de carne putreda de pe el,nu mai permit mentinera lui in fruntea ostilor de strigoi care au adus Romania in stare de groaza . Nici un machiaj nu ne mai poate pacali ca hoitul asta e viu !
Opozitia ,nu mai poate evita preluarea guvernarii fara sa se compromita iremediabil ! Atunci adio Primministru ,adio Presedinte ,adio guvernare !
2011-02-28 13:01:23 | Raporteaza
Mie mi-a placut articolul. Inca un frumos articol din seria: De ce nu poate PDL,Boc si Basescu sa guverneze? Azi, PDL, Boc si Basescu nu pot sa guverneze fix din cauza lui Ponta. Dupa mine, daca Ponta ar avea urme de simt politic si-ar lua concediu fara salar si ar pleca sa culeaga capsuni pentru ca aici vizibil deranjeaza si incurca. Normal ar fi ca toata opozitia sa se ia si sa plece naibii. E vizibil ca benzina a reinceput sa creasca din cauza lor. E evident ca noi nu iesim naibii din criza pentru ca exista PNL si PSD. Codul Muncii va fi o varza NU pentru ca a fost scris sub supravegherea celui mai mare profesor de drept constitutional care se exista. NU, Opozitia e de vina! 20 de miliarde de euro datorii de-a-n boulea de la FMI & co? Opozitia si mogulii. Doamne de ce popor stupid are nevoie bietul PDL ca sa poata face reforma.
2011-02-28 15:48:39 | Raporteaza
@nellu: Daca Ponta ar avea simt politic l-ar trimite dupa Berlusconi pe Felix, ar pune de un program politic ca lumea si ar termina cu mistocareala ieftina a la Bombo. Dar unde nu e nici al de sus nu poate face nimic.
2011-02-28 18:00:26 | Raporteaza
Si eu cred ,ca ciupalacii astia doi ar trebui sa plece dar nu pentru oluna sa plece definitiv ,unde zicea mentorul lui Pontiac ?In Congo
2011-02-28 18:51:52 | Raporteaza
Bai nene, ce imi explici ?! Ca Ponta e idiot? Ceva mai nou n-ai? V-am mai spus: daca astia erau mai destepti, aveam un presedinte mai bun decat asta.
2011-02-28 20:29:20 | Raporteaza
Noi, însă, trebuie să ne înţelegem de pe acum. Pentru a ne putea înţelege când vom guverna România, trebuie să ne înţelegem cât suntem încă în opoziţie. Să înţelegeţi că trebuie să fiţi conştienţi că oamenii aşteaptă foarte mult de la noi”, a declarat, sâmbătă, 26 februarie, Victor Ponta.
Procurorul lu’ peşte! O fi spiruharetist?!
2011-02-28 22:46:46 | Raporteaza