 | Povestea calului şi a căruţaşuluivezi toate articolele de Liviu Antonesei09 Dec 2009 la 10:56 137 comentarii 7125 vizualizari. |
Criza politică se prelungeşte. Avem de aşteptat decizia Curţii Constituţionale, apoi, în funcţie de aceasta, negocieri dificile pentru o majoritate guvernamentală sau, Doamne fereşte!, alte alegeri. Pe parcursul acestei campanii, la 20 de ani de la prăbuşirea de facto a comunismului şi la doi de la condamnarea sa oficială, s-a făcut mult caz de comunism şi anticomunism. Oamenii care au servit regimul făceau profesiune de credinţă anticomunistă, progenituri de foşti politruci simţeau, psihanalizabil, nevoia unei revolte „împotriva tatălui”, un intelectual de prestigiu ne povestea cît a suferit în vremea comunismului, fiind nevoit să mănînce „pîine cu marmeladă”. Oribil, desigur. Însă, dincolo de vorbe meşteşugite, comunismul chiar a existat. Mai jos, puteţi citi o poveste despre comunism – personajul este real, ca şi istoria sa, eu am pus doar rama literară şi am introdus ambiguitatea din final. Povestirea a fost publicată în volumul Check Point Charlie, deja citat, şi a fost tradusă într-o antologie olandeză de proză scurtă românească realizată de remarcabilul prieten al literaturii române Jan Willem Bos.
Lui Victor Aruştei pentru că a rezistat,
pentru că a existat
La început zvonurile erau tulburi şi imprecise, aduse de cei, puţini, care merseseră cu treburi prin satele dinspre cîmpie şi de cei, încă şi mai puţini, care ajunseseră în tîrgul din fruntea regiunii. Oricum, era vorba despre pămînt, vite, inventar agricol care, brusc, nu mai erau ale tale, rămase de la înaintaşi, agonisite de-a lungul vremii, ori pur şi simplu cumpărate de cei care descurcaseră mai bine în timpul războiului ori imediat după război, ci deveneau ale Gospodăriei. În satul de peste deal, nu se vorbea despre asta, pentru că era clasat sat de munte, deşi nu era prin nimic diferit de-al lor, doar că era situat cu cîţiva kilometri mai aproape de regiunea muntoasă propriu-zisă. Ciudată istoria asta cu Gospodăria, doar gospodării aveau şi ei, şi încă unele bine îngrijite! Greu de priceput cum gospodăriile lor aveau să dispară ca şi cum n-ar fi fost, ca să vină peste ei Gospodăria, că era vorba de una mare, colectivă, cum i se zicea. Chiar greu de priceput, că doar păşunile şi bucata de pădure a satului erau oricum în obşte, că aşa era de cînd se ştiau, din bătrîni şi altfel nici nu s-ar fi putut. Dar vitele, oile, livezile şi petecele de pămînt cultivate, cum, Doamne Sfinte, să se ducă, ori să vină la Gospodărie? La toate astea se gîndea dis-de-dimineaţă, cu o bucată de pîine, una de slănină, o ceapă şi un clondir de ţuică în faţă, pe masa de lemn din faţa casei, Vasile Alui Mihai. Gospodăria lui era puţin mai retrasă, la vreun kilometru de marginea acelui sat risipit pe dealurile din nord-vestul Basaviei. O gospodărie mai degrabă modestă – o casă veche cu două odăi, tindă şi ceardac, acareturile obişnuite, o livadă cu pruni şi peri din care ieşeau două-trei sute de litri de ţuică la fiecare sfîrşit de vară, un petec de pămînt agricol din care nu scotea decît porumbul pentru animale, nici acela suficient întotdeauna. În cei doi ani de secetă, ultimii, nu scosese mai nimic, deşi încercase să ude cu apa cărată în butoaie mari de la rîu, pe care le umplea greu cu găleata şi le descărca aidoma, pînă ce secase şi acela. Avea în schimb căruţă bună, cu roţi de cauciuc preluate de la un camion german, un faeton cum îi zicea cu oarece mîndrie, şi un cal puternic, încă tînăr, încă flăcău, un şarg aproape spre roşu. Cîştiga mai mult făcînd cărăuşie pentru unul ori altul decît din livada modestă şi din bucăţica de pămînt. Căra orice, lemn de la pădure, piatră de rîu ori de carieră, fructe, fîn, călători spre sau de la gara din satul vecin, dacă era cazul. Vasile, bărbat destul de înalt şi bine făcut se ocupa singur de toate treburile gospodăriei. Avusese o nevastă ce murise de tifos imediat după război, iar copii nu apucase să facă tocmai din pricina războiului. Ajunsese pînă la Cotul Donului, dar rana de la picior, din cauza căreia şchiopăta uşor şi acum, îl adusese înapoi, după ce fusese mutat dintr-un spital de campanie în altul mai mult de jumătate de an. Datorită un medic priceput, îşi salvase cel puţin piciorul. Mulţi rămăseseră ologi ori ciungi, dacă nu muriseră, din cauza nepriceperii doctorilor, a grabei ori a şuvoiului de răniţi ce năpădise deodată spitalele de campanie. Se apropia de patruzeci de ani şi se întreba, mai de multă vreme de altfel, dacă n-ar fi cazul să o ia de la capăt şi să se însoare din nou, dar nu reuşea să se hotărască. Erau destule fete singure în sat, dar erau şi destule văduve încă tinere şi asta complica alegerea. Era mai simplu aşa, să te bucuri cînd îţi vine, fără să te mai chinui să alegi pentru o întreagă viaţă şi după aceea să nu-ţi mai placă. Da, era mai simplu.
În această casă se născuse, dar aici se născuse şi părintele său, şi părintele părintelui său şi aşa mai departe pînă la a a cincea spiţă, la Pavel Lemnarul, venit din ţinutul împădurit de dincolo de munte, cînd împăraţii domneau peste toate aceste ţinuturi. Un portret al lui Franz Josef stătea şi acum în odaia de oaspeţi şi-l ştergea periodic, cu grijă, de praf ori de căcatul de muscă. Citise, cînd era mai tînăr, în război, prin ţinuturile Crimeei, cînd plecase în cruciada împotriva bolşevismului la chemarea mareşalului, povestea lui Svejk şi-i plăcuse, dar îl mîniase la culme scena cu tabloul mînjit de căcat de muşte din crîşmă. El credea că datorăm respect împăraţilor şi trebuie să le păstrăm memoria în bună cuviinţă. Mai erau pe perete fotografiile lui Carol I, Ferdinand şi Mihai, de care avea la fel multă grijă, nu şi al celui de-al doilea Carol, prea curvar totuşi după părerea lui şi care nu-i fusese pe plac. Acum, bolşevicii erau aici, dar despre Stalin nu ştia precis cam ce fel de împărat este şi nu-i pusese poza pe perete, deşi ar fi putut lua una de la primărie ori ar fi putut-o decupa din Universul, acum cîţiva ani, cînd mai putea fi găsit la cîrciumă. Dar chestia asta cu Gospodăria îl cam punea pe gînduri. Calul lui? Căruţa lui? Poate şi casa lui, naiba mai ştie, dracul mai înţelege. Un basarabean care se dăduse prins la ei îi spusese despre toate astea, dar nu le putuse pricepe cu mintea lui simplă şi clară şi crezuse că omul aiurează ori pur şi simplu născoceşte, ca să-i bată mai abitir pe ruşi şi să se poată întoarce acasă la el, la gospodăria lui basarabeană.
Aşezat pe capra căruţei, în lumina blîndă a după-amiezii, Vasile îşi mîna calul spre casa Mariei, văduva din capul satului, pe care o vizita periodic, cînd voia o femeie ori cînd voia să vorbească. Acum? Voia, mai ales, să vorbească, dar ştia că nu va rămîne doar cu vorbitul. Îi plăcuse şi înainte de război, dar se măritase cu altul, iar el se însurase cu alta. Acum însă era din nou singură, dacă nu pui la socoteală cei doi copii ce stăteau mai mult la mumă-sa. Cu vreo doi ani în urmă, înainte de secetă, la o clacă de fînărit o trîntise pe un braţ de fîn şi rămuriş, la marginea pădurii, la sfîrşitul zilei de muncă, de parcă n-ar fi fost destul de ostenit şi-i plăcuse, le plăcuse la amîndoi. De atunci, se vedeau destul de des, chiar dacă nu în claia de fîn. Nu mai ţineau asemenea obiceiuri de flăcău la cei aproape patruzeci de ani ai lui, aşa că lăsase asta pe seama flăcăilor, cîţi mai rămăseseră după război. Pentru el, e mai bine în casa ei, pe aşternuturile albe, după o masă bună şi cîteva ore de vorbit despre una despre alta. Acum, despre Gospodărie, că asta îl preocupa, asta nu-i ieşea din minte. După ce-o iubise cum ştia el, cum învăţase de la rusoaice cărora, dacă nu sînt foarte bete, ci doar un pic ameţite, le place mult mîngîiatul îndelung înainte, se simţea mai uşurat cu paharul de ţuică în faţă şi o ţigară în colţul buzei. Iată că ruşii, ori rusoaicele mai degrabă, ştiau şi lucruri bune. Maria se acoperise cuviincios cu o cămaşă lungă, dar prin crăpătura de la piept tot i se vedea ţîţa tare şi coaptă. Îi plăcea să-i frămînte ţîţele tari înainte, îi plăcea să-i mîngîie abdomenul şi petecul de pădure dintre picioare. Şi, apoi, cînd o simţea bine înfierbîntată s-o pătrundă dintr-odată în vreme ce ea gemea şi-i spunea „aşa Vasile, aşa”, după care rămînea culcată minute în şir, respirînd adînc şi greu. Acum, amintindu-şi, îl încerca din nou, dar îşi aminti că şi venise să vorbească şi că, dis-de-dimineaţă, avea de făcut un drum spre gară, să aducă doi domni, sau doi tovarăşi mai degrabă, de la raion ori chiar de la regiune.
Maria credea că nu le pot lua casele, „doar în casa ta stai!” şi, dacă te scot, tot trebuie să stai undeva şi doar n-o să facă alte case şi nici n-o să-i mute pe unii în casele altora, n-o să-i învîrtă între ei, că n-are niciun rost, asta poţi face cu vitele, cu şoarecii, nu cu oamenii. Şi nici grădina nu pot s-o ia pentru că e lîngă casă şi-ţi mai pui una alta pe acolo şi nici nu poţi să ieşi din casă drept în drum, unde s-a mai văzut aşa ceva? Dar livezile? Conchiseră că livezile ar putea să le ia, ca şi celelalte petece de pămînt destul de sterp, pentru că erau mai departe de casă, nu ţineau de casă. Da, dar pămînturile erau aşa de risipite pe dealurile din jur, că nu înţelegeau cum or să le pună laolaltă la Gospodărie. Dar animalele? Cu animalele era cel mai simplu, le puteau lua cel mai uşor, le puteau duce la abator, le puteau urca în tren ca să le trimită în Rusia ca despăgubire de război. Deja mai luaseră, deşi parcă grijulii să mai rămînă şi aici cîte ceva. „Dar calul?”. „Să ştii, Vasile, că mai întîi o să ia caii, o să-i omoare şi o să-i deie la peşti, în deal, la păstrăvărie, pentru că or aduce tractoare ruseşti”. „Cum o să meargă tractoarele aici, pe dealurile noastre, unde şi caii ăştia se descurcă destul de greu?”. Întrebarea era bună, dar nu o pusese cui trebuie. Acum, toate ca toate, dar ce o să facă el fără calul lui de care era foarte mîndru, ce o să facă cu căruţa de care era la fel de mîndru, nu prea ştia. Dacă-i iau calul, o să bage căruţa pe foc. Dacă nu i-o iau tot ei. Dacă taie caii şi-i dau la păstrăvi, ce-au să mai facă cu fînul? O să-l deie la vite? Dar dacă iau şi vitele şi le trimit în Rusia, cum se aude. Lui Vasile începu să-i ardă mintea, să-i ia creierii foc. O luă pe Maria de pe scaun, o duse spre pat unde-o răsturnă, mai brutal decît îi era felul, că trebuia musai să se ostoiască. Se îmbrăcă gînditor, îşi luă bun rămas, ieşi din casă, îşi conduse căruţa afară din curte, urcă pe capră, îşi îndemnă calul la drum şi o luă la fel de gînditor spre casa lui. Nu, nu, ceva nu mergea, ce-o să facă el fără calul lui, fără căruţa lui, fără drumurile lui de fiecare zi, de fiecare dimineaţă? Dar dacă vine Gospodăria peste ei, n-ar putea să-l lase pe el în pace cu calul lui cu tot? Dar, oare, la Gospodărie, chiar nu vor mai fi deloc cai şi căruţe, numai tractoare din Rusia? Dacă totuşi mai sînt, ar putea să-l lase cu calul şi căruţa lui, că doar se pricepe cel mai bine, nu? Chiar nu era căruţaş mai bun decît el în totul satul, ba chiar şi ăn satele din jur, cîte le ştia. Îşi punea întrebările, îşi dădea răspunsurile, dar nu se liniştea, mai că-i venea să întoarcă din drum, să se ducă iar la Maria şi să rămînă peste noapte. Dar nu rămăsese niciodată noaptea la ea şi nu prea ştia ce să-i spună, cum să-i spună. Şi apoi nu era un nevolnic să se ascundă sub fusta femeii. Mai trebuia şi să se trezească de dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, pentru drumul la gară. Îşi continuă mersul şi gîndurile, intră în curte, deshămă calul, îl duse în grajd, îi dădu amestecul de seară şi apă într-o găleată, se duse în casă şi se trînti îmbrăcat pe pat, fără să mai aprindă lampa cu gaz. Rămase aşa pînă dimineaţa, mai aţipind, mai trezindu-se că stă cu ochii deschişi beliţi spre tavanul din bîrne nevopsite, dar îngălbenite şi negre de la fum şi de la trecerea vremii. Era o casă mult mai bătrînă de o sută de ani, construită de Pavel Lemnarul, prima casă pe care o făcuse cînd ajunsese acela aici de la moroşenii lui, după care umpluse satul de case din lemn, cu temelie de piatră.
De la o vreme, zvonurile au început să capete un contur mai precis, să se întrupeze în întîmplări ciudate şi înspăimîntătoare. Oameni îmbrăcaţi nemţeşte, dar cu şepci ruseşti, cu serviete mari şi negre, femei îmbrăcate în cămăşi bărbăteşti, încruntate ca tovarăşa Ana, năvăliseră în sat ca un roi de lăcuste, ca un nor negru şi periculos. Îi vedeai pe toate uliţele, mişunau peste tot, nu te mai puteai pişa de răul lor. Intrau din casă în casă, cîte doi cîte trei, în haită, însoţiţi de secretarul de partid, care era şi primarul pus de ei încă de acum doi ani, Gîmboi Prostu, ori de popa Petre, ca să-i lămurească pe oameni. Oamenii nu erau însă uşor de lămurit. Dacă nu reuşeau să evite întîlnirea nedînd drumul la uşă, dacă nu reuşeau să fugă prin spate să se ascundă în pădure, lăsînd în urmă copiii să spună că-s plecaţi cu treburi în sat ori din sat, ascultau fără să întrebe şi, la sfîrşit, promiteau solemn să se mai gîndească asupra minunii pămîntului şi lucrului în comun. Din cînd în cînd, noaptea, unii dispăreau de acasă în Volga neagră şi cînd reveneau, după mai multe zile, cu feţele supte, nebărbieriţi, cu ochii reflectînd o expresie stranie de teamă şi uimire, nu spuneau nimic, nici măcar nu mai ieşeau din casă cîteva zile. Cînd reveneau tovarăşii, cu hîrtiile potrivite, pe care le mai văzuseră de cîteva ori înaintea dispariţiei, muiau degetul mare al mîinii drepte în tuşul roşu al călimarei şi-l apăsau tremurînd în josul filei din mesajul căreia oricum nu înţelegeau nimic. Dar sperau că va fi bine, mai bine decît în zilele în care dispăruseră. Cei care mai prinseseră şcoala imperială semnau cu litere mari şi drepte. Gîndeau că oricum asta e doar o hîrtie în vreme ce pămîntul era pămînt, iar hîrtii aveau şi ei, chiar mai vechi, cu peceţi de ceară roşie K. und K., pe care le împachetaseră şi le ascunseseră cu grijă, în podurile grajdurilor ori în adîncul pămîntului, învelite în cauciuc. Deocamdată ăştia nu-i întrebaseră nimic de hîrtiile lor vechi, nu părea să-i intereseze, ori aveau mai multă încredere în hîrtiile lor noi. Cine ştie? Cine înţelegea ceva din vremea asta nouă, a Gospodăriei? Popa le zicea că n-o să mai fie secetă, că seceta venise pentru că ei fuseseră răi şi nu înţeleseseră, că apa lui Dumnezeu va fi adusă pe ogoare, de la izvoarele din munte prin ţevi, împinsă cu motoare electrice. Gospodăria însemna puterea lor, a tuturor oamenilor, şi curent electric! Asta le-a spus-o Gîmpoi, cînd i-a adunat în faţa primăriei, care acum era sfat, adică soviet, dar pe româneşte. N-aveau nimic cu curentul electric, dar puterea lui, împreună cu a lui Gîmpoi Prostu, chiar te punea pe gînduri. Se şi gîndeau că, pînă la urmă, o să se curenteze Gîmpoi de la curent de prost ce era, dar cînd o să mai vină şi curentul ăsta? Şi dacă Prostu o să-i curenteze şi pe ei? Doar, atunci cînd căzuse cu căruţa în rîpă, la marginea satului, înspre munte, el scăpase, dar soacră-sa se dusese întins şi pe loc la bunul Dumnezeu! Dacă ăştia-s aşa de deştepţi, de ce oare nu găsiseră pe altul mai deştept şi mai gospodar, da, asta chiar era o întrebare de care nu reuşeau să scape, deşi ştiau că Gîmpoi îl avea pe frate-su, fostul muncitor, la raion, dacă nu cumva chiar la regiune. Care fusese fugit la ruşi în timpul războiului şi se întorsese cu Tudor Vladimirescu, pe tanc, pînă la Bucureşti, după care fusese trimis aici să organizeze toată treaba asta cu Gospodăria.
Într-o noapte, pe cînd se odihnea după vizita obişnuită la Maria, Vasile Alui Mihai a dispărut şi el de acasă luat de Volga neagră. La el, cum stătea în afara vetrei satului, ajunseseră mai tîrziu. De cîteva ori, nu-l găsiseră, pentru că era plecat în cărăuşie. De alte cîteva ori, reuşise să stea ascuns în pod la Maria. Dar, atunci cînd în sfîrşit dăduseră peste el, lucrurile au mers prost. Au mers prost de la început pînă la sfîrşit. Degeaba încerca popa să-l liniştească, degeaba încercau tovarăşii să-l convingă. Îl luase pe nu în braţe şi nu-l mai lăsase pînă la sfîrşit. Ştia, şi spunea, una şi bună, casa lui, calul lui, căruţa lui, livada lui şi nimic altceva. Stătuseră la el dinaintea prînzului pînă spre seară, cînd plecaseră mai obosiţi decît el. Două zile nu se întîmplase nimic, crezuse chiar că l-au lăsat în pacea lui Dumnezeu ori a dracului, dar a doua seară, spre miezul nopţii, maşina oprise scrîşnind din frîne în faţa casei, doi bărbaţi intraseră, îl luaseră pe Vasile care, prevăzător ori nepăsător, se culcase iarăşi îmbrăcat, îl urcaseră în maşină, îi puseseră o bandă neagră pe ochi şi dispăruseră în noapte pe drumul spre regiune.
L-au purtat pe un coridor lung legat la ochi şi l-au aruncat singur într-o celulă plină de apă, mucegăită, cu un bec chior agăţat în tavan şi un pat de fier fără nimic peste plasa împletită din arcuri de sîrmă ruginite. Nu ştia cîtă vreme a trecut pînă l-au luat prima dată, l-au purtat iarăşi pe coridor, l-au urcat nişte scări şi l-au instalat pe un scaun la un birou, i-au legat mîinile în nişte chingi de piele de spătarul acestuia, în vreme ce o lampă puternică îi strivea ochii. De partea cealaltă se auzea două voci, dar nu reuşea să vadă pe nimeni, atît de puternică era lumina lămpii. O vedea, îi străpungea pleoapele, dacă încerca să le închidă. Nici nu mai încerca de la o vreme, pentru că se trezea, dacă închidea ochii, banditul de el, că aşa îi spuneau, se trezea pălmuit de i se izbea capul nu doar de spătarul scaunului, ci şi de marginea mesei negre. Nu l-au convins prima oară şi, după vreo jumătate de zi de bătăi şi ameninţări, l-au cărat înapoi la subsol. Nici nu înţelesese nimic. Nu-l întrebau decît foarte rar de Gospodărie, în schimb îi ziceau că plecase la război împotriva orînduirii sovietice. Dar el nu plecase de plăcere, nici de capul lui, ci pentru că îi venise vremea şi fusese mobilizat. Apoi, îi aminteau, de parcă el n-ar fi ştiut, că avea portretele reacţionarilor pe perete. Nu se prea înţelegeau şi mai primea cîte un lat de palmă peste faţă. Una din voci părea mai blîndă, dar parcă şi loviturile mai violente, mai simţite veneau tot dinspre partea aceea. În vreme ce zăcea făcut covrig pe pat, cu ochii închişi, dureroşi de la lampa din camera de anchetă, i-au băgat în celulă o bucată de pîine neagră şi o ceaşcă cu apă. A mîncat pîinea încet, a băut puţină apă şi restul a lăsat-o pe mai tîrziu. Simţea, ştia că o să mai dureze, nu se putea termina aşa de simplu. A trecut din nou un timp nemăsurat. Nu ştia cînd e zi şi cînd e noapte, becul chior era aprins în permanenţă şi nu era nici o fereastră care să dea în afară. Mai primise de două ori bucăţile de pîine şi cana de apa, dar nu ştia la ce interval. Cînd l-au luat iarăşi, l-au dus într-o altă încăpere, mobilată boiereşte, cu două fotolii de culoare vişinei putrede. Pe un fotoliu era un fel de bunic sfătos, care i-a făcut semn să se aşeze pe celălalt. Între ele, între ei, o măsuţă de aramă, pe care erau aşezate un ceainic, o zaharniţă şi mai multe ceşti frumoase de porţelan. Bunicul l-a servit cu ceai – nu mai băuse aşa un ceai din vremea războiului! – şi i-a vorbit vreo oră, fără să-l întrebe aproape nimic, cu un accent rusesc nu foarte pronunţat. De fapt, vorbea chiar bine româneşte, poate era basarabean ori, mai degrabă, un rus care a trăit multă vreme în Basarabia. Nu prea a înţeles rostul acelei întîlniri, bănuia însă că rusul, ori ce-o fi fost el, voise să-l cîntărească, să-l măsoare. La sfîrşit, au venit cei doi gardieni, bunicul l-a condus pînă la uşă, i-a dat mîna la plecare şi i-a zis să se gîndească bine la ce are de făcut. Credea că merge înapoi în celulă, dar s-a trezit condus cu ghionturi repezi în direcţia opusă. L-au băgat într-o cameră mai mare, cu tot felul de instrumente metalice pe mese şi pereţi. În dreapta camerei, era un fel de cuşcă de lemn înaltă de-un stat de om înalt, cu găuri în pereţi, ca pentru aerisire. Au deschis uşa acesteia, care era peretele din faţă, şi l-au împins înăuntru. N-a înţeles pînă n-a simţit primul cui cum îi zgîrie coasta. Pe dinăuntru cutia era căptuşită cu cuie de aceeaşi dimensiune, de douăzeci, ba nu de douzecişipatru, şi-a zis el, care mai ţinea minte că taică-su, săracul, ca şi bunicul, ca şi toţi pînă la Pavel, fuseseră lemnari. Trebuia să stai nemişcat în această cutie, dar nu aveai cum, pentru că picioarele oboseau şi refuzau să te mai sprijine şi atunci te rezemai şi cuiele îţi pătrundeau în locul de sprijin. Mai întîi cedase piciorul rănit, apoi şi celălalt, neputînd suporta singur toată greutatea trupului obosit. Cît o fi stat acolo? Nu ştie. Nu ştie nici măcar dacă, în cele din urmă, a murit, a adormit ori a leşinat urlînd.
Era oare Maria cea care-l oblojea cu pînza muiată în oţet ori Liuba? Parcă era şi una şi cealaltă, îşi schimbau chipul înainte de a se hotărî. Acum e Liuba care se dezbracă repede şi chicotind, apoi îl dezbracă pe el scoţînd chicote şi mai neliniştite. De la Liuba şi Marusia, învăţase chestia cum mîngîiatul îndelung al femeii înainte de a o pătrunde, înainte de război nu ştia asta. Învăţase de la rusoaicele acelea o mulţime de lucruri pentru mulţumit femeia. Înainte, o făcea repede, se îmbrăca şi-şi lua de-o grijă. Era, totuşi, Liuba, nu Maria, nici Marusia. Înainte de a se întîmpla altceva, de a se petrece ceea ce credea că trebuie să se petreacă, deschise ochii, urlînd de usturimea insuportabilă. Un gardian tînăr şi voinic îi curăţă rănile de pe tot corpul cu o bucată de pînză înmuiată în oţet. Nu vrea să-l chinuie, lucrează ca un automat, încercînd să nu sară vreo împunsătură. Apoi, ia o cutie cu o unsoare galbenă şi-i unge rană după rană. Nu mai ustură, parcă alifia asta alină durerea. După ce termină, îi dă izmenele şi cămaşa. Şi le pune. Gardianul îi aduce o fiertură greu de recunoscut şi o bucată de pîine. Soarbe încet fiertura direct din farfurie, cum beau ruşii ceaiul, dar nu se poate atinge de pîine. Cu degetele tremurînd, culege de pe fundul farfuriei nişte bucăţi de legume. Cînd iese, gardianul îi face semn să ia pîinea şi s-o bage în buzunar. O bagă, bîiguind ceva ce nu înţelege nici el. Nu poate merge, se clatină în toate părţile, ori parcă podeaua, pămîntul se mişcă. Gardianul îl sprijină şi el geme de durere. Tot corpul pare o rană în erupţie. Ajung la celulă, gradianul o descuie şi intră amîndoi în cameră. Îi lasă sticla de oţet, cutia cu alifie şi o bucată de cîrpă curată de bumbac. Ca prin somn, aude cum îl învaţă să-şi oblojească rănile de două-trei ori pe zi. Ca şi cum el ar mai şti cum trec orele, zilele şi nopţile. Nu ştie nici cum să se aşeze pe pat, ca să nu-l doară. Pînă la urmă, pune haina jos lîngă pat, se aşează în genunchi pe ea, se sprijină cu mîinile de marginea patului şi stă aşa nu ştie cîtă vreme. Adoarme, dar se trezeşte urlînd, pentru că alunecase prin somn şi se lovise la răni de podea. Or fi trecut cîteva ore îşi spune, aşa că se dezbracă, îşi spală împunsăturile strîngînd din dinţi şi gemînd în surdină, apoi le oblojeşte cu alifia galbenă, mirosind cumplit, dar care alină durerea, parcă mîngîie rănile. Îşi pune haina pe marginea dinspre perete a patului, se urcă cu greutate în pat şi încearcă să se stea rezemat de perete. Nu e uşor, dar totuşi reuşeşte să suporte atingerile. Stă aşa cîteva ceasuri, timp în care a mestecat încet şi bucata uscată de pîine. S-a trezit pentru că simţea o durere în umăr. În celulă, un gardian, altul mai slab şi mai vîrstnic, şi un bărbat în halat alb care îi spune să se dezbrace pentru control. Se dezbrăcă încet, doctorul îl consultă pe tot trupul, îi pune ceva albastru în cîteva locuri, făcîndu-l să urle de usturime, dar mai plăcută i se pare dispariţia acesteia după cîteva secunde. Doctorul îi spune că e bine, că rănile nu se infectaseră. I-a lăsat sticluţa cu lichid albastru şi i-a spus s-o folosească în locul oţetului numai dacă observă că înţepăturile se umflă, se albesc, se infectează. În celelalte părţi, să folosească doar alifia. I-a mai spus c-o să-l mai viziteze, dar asta nu s-a întîmplat, pentru că se trezise din nou cu gardianul cel slab în celulă, care i-a dat şi celelalte haine, l-a pus să se îmbrace, l-a condus afară, unde lumina soarelui l-a orbit de a trebuit să se tragă la umbră cu ochii strîns închişi. A stat aşa nici nu ştie cît, întredeschizînd cu teamă ochii, pînă ce i s-a părut că s-a obişnuit cu lumina, că o poate suporta. Nu era nimeni lîngă el, s-a uitat de jur-împrejur şi a luat-o încet spre gara din marginea oraşului. Nu-l oprea nimeni şi nu-i venea să creadă că a scăpat. Dar scăpase, aşa credea, aşa voia să creadă. Şi nu cedase, nu se lăsase lămurit, îşi spunea în minte, cuprins de un fel de calmă jubilaţie. În fond, chiar dacă plin de împunsături, cu faţa tumefiată de la loviturile de pumn şi palmă, trăia şi mergea liber spre casa lui, spre gospodăria lui, spre calul lui.
Drumul pe jos de la gară nu fusese uşor. Se simţea sfîrşit, îl durea piciorul beteag, i-ar fi prins bine o ţuică, şi nu mai avea răbdare pînă acasă. Drumul său oricum trecea prin mijlocul satului. Dar, cînd să intre în cîrciumă, auzi gălăgie dinspre ateneul sătesc, dinspre căminul cultural cum i se spunea acum. Se apropie încet şi se rezemă lîngă unul din multele geamuri acoperite cu perdele groase ale sălii mari. Copiii de şcoală cîntau un cîntec cu nişte vorbe foarte curioase, pe care nu le mai auzise niciodată:
„Hai să facem o gospodărie
colectivă
şi la noi în sat!
Viaţa să ne fie
mai bogată
traiul să ne fie
îmbelşugat!”
Era ciudat cum accentuau aceste cuvinte pe care sigur nu le puteau înţelege, cum nici el nu le înţelegea prea bine pe toate. Ce naiba pot înţelege nişte ţînci despre Gospodărie, cînd nici el nu înţelesese nimic nici măcar după toată săptămîna asta de chin? Asta să fie Gospodăria, din cîntec? N-ar fi avut nimic împotrivă, doar că nu înţelegea cum devii mai bogat cînd îţi iau totul, nici dincotro o să vină peste ei belşugul, mai ales pe seceta asta care nu se mai termină. Dar cîntecul nu se terminase, după o scurtă pauză, venea un fel de pasaj mai degrabă recitat, ca o poezie, decît cîntat, copiii ridicîndu-şi şi coborîndu-şi vocile, după nişte reguli probabil învăţate dinainte:
„Şi-n gospodăria mare
A intrat şi moş Mardare,
Cu Frusina, baba lui,
Şi i-au zis chiaburului:
Măi, chiabure janchinos,
Dă-te de pe cracă jos,
Geaba umbli să ne-nşeli
Cu minciuni
Şi amăgeli!”
Apoi, iar au început partea cîntată, ca un fel de refren, şi iar pasajul recitat, şi aşa mai departe fără să se mai oprească. Păreau că nu se vor mai opri niciodată. Vasile asculta cîntecelul şi i se părea complet nepotrivit, dacă nu de-a dreptul mincinos. Moş Maradare, săracul, murise dinainte de război, pe baba lui n-o chemase Frusina, ci Elena, iar pe aici despre chiaburi nici nu putea fi vorba. Cine să fie chiaburul, poate el, cu livada sa, cu calul său şi căruţa sa? Nu merge. Şi totuşi, cînd au ieşit în fugă rîzînd şi hîrjonindu-se pe uşa căminului, copiii strigaseră spre el „chiaburule”! „Măi să fie, iaca m-am ajuns”, îşi zise îndreptîndu-se spre casă. Mai degrabă e chiabur Gîmpoi, cu tot ce furase de la ceilalţi de cînd începuse treaba cu Gospodăria. Parcă nici să intre în cîrciumă nu mai avea poftă. Ţuica lui oricum e mai bună, mai curată şi mai sigură. A băut jumătate de litră, s-a dus la Maria să-i spună că s-a întors dar nu era acasă, s-a reîntors, a mai băut o jumătate de litră şi a adormit ca un buştean prăbuşit în pădure. De-abia se lăsase seara, dar nu s-a trezit pînă aproape de prînz a doua zi, cînd Maria îl scutura de umăr. I-a verificat rănile, l-a şters pe ici pe colo, l-a oblojit cu alifia galbenă şi l-a pus să-i povestească. Dar Vasile era pur şi simplu mut, nu putea povesti nimic, îşi amintea totul, chiar dacă precum printr-o ceaţă deasă, dar nu-i venea să vorbească despre asta. Îi era pur şi simplu lehamite şi dădu plictisit din mînă. Maria l-a lăsat în legea lui şi a plecat spunîndu-i că-l aşteaptă cu masa. A adormit înapoi. S-a trezit spre seară, s-a spălat afară, cu apă de-abia încălzită, în balia de lemn, şi-a schimbat hainele şi a luat-o pe jos, nu ca de obicei în căruţă, spre casa Mariei, fredonînd în derîdere cîntecul ce-l auzise cu o zi înainte. După masă, a luat-o pe Maria mai grăbit decît de obicei, parcă în silă i se păruse şi lui, nu doar ei, iar la plecare i-a spus că de-acum nu mai vine la ea, pentru că nu vrea să-i facă şi ei vreun rău. Nu a ascultat răspunsul pe care voia să i-l dea Maria şi s-a dus ţintit, cu paşi mari şi repezi, acasă, acasă la el, cum îşi spuse în gînd.
După vreo două zile s-a trezit cu Gîmpoi şi doi tovarăşi la poartă. S-a închis în casă şi s-a încuiat acolo, de cum i-a văzut dînd colţul drumului. Cînd au început să izbească în uşă cu pumnii şi picioarele, a pus mîna pe topor, a deschis şi i-a ameninţat că le sparge ţestele pînă au luat-o la fugă ameninţînd din curte. Au mai venit din cînd în cînd vreme de vreo două săptămîni, au citit inscripţia NU SEMNEZ, pe care-o scrisese cu păcură pe o scîndură şi-o bătuse în cuie de poartă şi au plecat. I-au trimis neamurile ca ambasadori, dar cînd a aflat cu ce gînduri veniseră, i-a dat afară şi nu i-a mai primit de-a pururi. Noaptea stătea la pîndă cu puşca pe care o ascunsese după război şi pe care ziua o îngropa cu multă grijă în pămînt, după ce o ungea şi o învelea în bucata de prelată cauciucată. Dădea cu frunziş şi paie peste locul proaspăt săpat, cum făcea pe vremuri în Rusia cînd îngropa minele din jurul taberei. Îşi mai luase un cîine, urmînd parcă îndemnul baladei. O bucată de vreme a fost linişte. Vasile îşi îngrijea livada, îşi curăţa porumbiştea şi mai făcea cîte un drum la pădure, pentru unul ori altul. Apoi, a aflat că pădurea devenise a Gospodăriei şi nu mai are voie să care lemne de acolo decît pentru cei care aveau bonuri, dar bonurile se împuţinau de la o zi la alta, iar lemnul era cărat cu camioane mari şi verzi nu se ştie unde, poate în Rusia, poate la fabrică, în oraş. Nici transporturi nu putea face decît cu autorizaţie, iar pentru aceasta trebuise să dea cotă mai mult de jumătate din ţuica de anul trecut şi să amaneteze şi jumătate din recolta de anul acesta. Însă nu în ţuică, ci în fructe, pentru că nu mai era nici un cazan de ţuică în tot satul, că partidul pusese monopol de stat. A fost iarăşi secetă, al treilea an la rînd, iată că popa se înşelase cu apa cărată prin ţevi electrice de la munte!, şi n-a scos mai nimic nici din livadă, nici din ogorul cu porumb. Se pregătea să taie vaca, cînd au venit şi i-au luat-o nu la turma Gospodărie, ci în contul datoriei pentru autorizaţie. Nimeni nu-i împrumta nimic, pentru că nici nu ar fi avut ceva ori cine. Dacă nu i-ar fi lăsat Maria cîte o mămăligă, nişte cartofi ori fasole, cîte un ou ori o bucată de brînză şi cîteva cepe, din cînd în cînd, în spatele porţii, ar fi murit de foame ori poate s-ar fi îmbolnăvit de la verzăturile pe care le mai aduna de prin pădure. Nici ciuperci nu erau, că nu plouase, nici peşti în rîu, care aproape secase, nimic. Nu regreta deloc că nu intrase, că nici cei care intraseră n-o duceau cu mult mai bine, le mai dădea de la dispensar untură de peşte pentru copii, dar el n-avea copii, cîteodată, la distanţă de săptămîni, lapte praf în cutii ruginite, cu vopseaua căzută ori răzuită, ca să creadă oamenii că era de la ajutorul sovietic, nu produse americane venite în anii de imediat după război şi nedistribuite, cînd cu planul, cu Marşăl ăla, ori cum l-o fi chemat, plan înlocuit aici cu cincinale sovietice, mult mai bune cum se vedea de jur-împrejur! Se uitase şi el la o cutie goală, găsită în praful drumului, şi putuse citi cu mare greutate, din cauza răzuielii, din fericire totuşi grăbite, cîteva cuvinte străine, dar cu litere româneşti, nu ruseşti. Era aşa cum crezuse el, laptele rămăsese de la americani, nu venea de la ajutorul roşu, ori cum îi mai ziceau ăştia cu Gîmpoi în frunte. De altfel, dacă m-ar fi întrebat, i-aş fi putut spune şi eu că laptele praf e american, pentru că-i auzisem într-o noapte pe mama şi tata vorbind în şoaptă despre asta. Eram destul de mic, dar deja înţelegeam despre ce era vorba, începusem să şi vorbesc stîlcit şi alintat. Cine ştie, poate pînă la urmă chiar vor veni, îşi zise în gînd, deşi, după atîţia ani de aşteptare, Vasile îşi cam pierduse speranţa, obosise, simţea că îmbătrîneşte, deşi era încă în floarea vîrstei.
Da, simţea că îmbătrîneşte, deşi era încă în floarea vîrstei! Într-o bună dimineaţă, se trezi devreme ca de obicei, se spală şi se primeni, apoi se aşeză la masă cu o foaie de hîrtie luată de la magazin împreună cu plicul cu stema RPR drept timbru, cu condeiul de lemn în mîna dreaptă şi călimara în partea stîngă a colii. Scria încet, cu grijă, gîndidu-se la fiecare cuvînt şi la cum se scrie corect fiecare cuvînt. Nu voia să se facă de rîs în faţa autorităţilor, cu un prilej atît de însemnat. Era o cerere. O cerere prin care cerea politicos voie să plece în Australia, nu în America, care devenise duşmanca ţării în vremea din urmă, ci în Australia, care era cel mai îndepărtat punct de pe hartă, să plece el, împreună cu calul său. Şi cu căruţa sa. Credea că a făcut bine că nu ceruse să plece în America, toată ziua era vorba de imperialiştii americani, despre negrii explotaţi, „la New York, în loc de ciori/ negri în spînzurători” citise într-un ziar la cîrciumă, despre Coreea ocupată care lupta eroic cu agresorii americani. Era mai potrivită Australia, nu se spunea nimic despre ea nici în ziar, nici la difuzorul de lîngă sfat. A semnat cererea, a luat-o în mînă, în cealaltă a luat călimara şi a mers în grajd. Acolo, a ridicat piciorul drept din faţă al calului, a uns copita cu cerneală şi a apăsat-o cu grijă în josul foii de hîrtie, lîngă semnătura sa. Apoi, s-a reîntors în casă, a adăugat sub cele două semnături „Trăiască lupta pentru pace”, cum fusese învăţat să facă cînd completase cererile pentru autorizaţie şi, ca să fie mai sigur, adăugă dedesupt şi lozinca pe care o auzise de 7 Noiembrie, cînd se sărbătorise Marea Revoluţie din Octombrie, „RPR – URSS, bastion al păcii e!”. Nu înţelesese el cum se sărbătorea revoluţia din octombrie în noiembrie, dar lozinca i se păruse numai bună pentru a da o greutate mai mare cererii sale. Pe aceasta, a împăturit-o cu grijă, a pus-o în plic, a lins lipiciul de pe margine cu limba, a lipit plicul, l-a adresat tovarăşului prim de la Bucureşti, de la Comitetul Central, şi s-a îndreptat spre oficiul poştal. Pe drum, simţea cum inima îi treasată de bucurie, ori de uşurare, nici el nu ştia prea bine. Fusese salutat şi răspunsese la saluturi, salutase şi el cîţiva oameni, dar o făcuse automat, nici măcar nu băgase de seamă cine erau. S-a oprit gînditor în faţa cutiei poştale albastre, stropită cu noroi cenuşiu-alburiu de maşinile în trecere, a răsuflat adînc, uşurat, şi a strecurat plicul prin crăpătura îngustă. I se păru că face altceva şi se ruşină. Dar chiar semăna cu alte crăpături, cum şi ceea ce făcuse el semăna cu alte gesturi de eliberare. O făcuse!, da, acum trebuia doar să aştepte răspunsul, aprobarea. Se gîndea cum naiba o fi şi Australia asta, că el nu ştia decît că acolo sînt canguri, care sar cu puiii ascunşi într-un fel de pungă de piele de pe abdomen, o pungă care se cheamă masurpiu sau marsupiu. Văzuse şi o poză cîndva, în copilărie. Dar îi plăcea cum sună, A – u – stra – li – a, Australia, Australia, Australia, A – u – stra – li – a, ei, da, pronunţa numele exotic în gînd şi i se părea că suna foarte bine, trebuie să fie o ţară frumoasă, nu se poate să nu fie o ţară numai bună pentru el şi calul lui. Semăna cu Austria în care se născuse, că atunci cînd se născuse aici mai era Austria, şi ăsta nu era puţin lucru, într-un fel, plecînd de acasă, s-ar fi reîntors tot acasă. Austria şi Australia, doar două litere diferenţă, trebuie că seamănă între ele!
Dacă aprobarea n-a venit, răspunsul l-a primit chiar a doua zi înainte de apusul soarelui. Un GAZ verde-kaki a oprit la poartă, doi bărbaţi au intrat în curte, în vreme ce al treilea rămăsese la volan, l-au îndemnat prin gesturi să-şi pună paltonul, l-au prins de corp, i-au răsucit mîinile la spate, i-au pus cătuşele fără să spună vreun cuvînt, fără să-l întrebe ceva, i-au trîntit strîmb căciula pe cap şi apoi l-au urcat în maşină în mai puţină vreme decît mi-a luat mie să descriu toate aceste acţiuni succesive şi uneori concomitente, înjurînd numai fără convingere cînd a pornit maşina. În urmă, doar praful gros al drumului, ridicat de roţile grăbite ale maşinii şi nechezatul calului din grajd. Pe care, iată, nu-l ridicaseră, deşi semnase şi el cererea de emigrare. Calul, rămas singur şi legat în grajd, fără apă, s-a smucit nechezînd în legături pînă într-o dimineaţă, cînd Maria, trecînd pe acolo mînată de un gînd obscur, l-a auzit, i-a dat un braţ de fîn şi o găleată cu apă, apoi l-a dezlegat şi l-a mînat spre grajdurile Gospodăriei. În mai puţin de două zile, armăsarul a reuşit să răstoarne o căruţă, rupîndu-i osia, să lovească vreo doi îngrijitori cu picioarele din spate, să rupă un căpăstru iar, cumva în trecere, mai muşcase şi pe cineva de mînă. Voiau să-l sacrifice şi să-l trimită la păstrăvărie, cînd Maria le-a reamintit că nici Vasile, nici calul lui nu se înscriseseră GAC şi ar fi mai potrivit să aştepte să se limpezească lucrurile, ca să nu se trezească vinovaţi de distrugerea bunurilor altuia. Mai mult ca să scape de bătaia de cap şi de bătaia ei de gură, i-au dat voie să ia calul, să-l ducă unde ştie cu ochii şi să-l îngrijească. Au pus-o să semneze chitanţă că l-a luat în grijă, deşi nu era foarte clar de la cine şi ce luase, odată ce calul oricum fusese şi rămăsese al lui Vasile, chiar dacă despre soarta acestuia nu mai ştia nimeni nimic de la plecarea sa în GAZ-ul verde-kaki, aşezat cu mîinile legate la spate, între cei doi muţi în scurte negre de piele.
Despre Vasile nu ştia nimeni nimic, nici măcar Gîmpoi, care zicea „las` că ştiu tovarăşii mai bine”, şi nici nu avea să ştie nimeni vreme de peste cinci ani, cînd s-a întors, mai slab, mai îmbătrînit, cu dinţii răriţi, cu părul său des înjumătăţit şi sur, cu şanţuri adînci săpate în pielea obrazului, îmbrăcat într-un fel de salopetă albastră foarte uzată şi cu ochii goliţi, care parcă priveau dincolo de fiinţe şi lucruri. Nici atunci n-au aflat mare lucru, pentru că nu vorbea cu nimeni despre asta, cum în general nu vorbea aproape deloc decît, uneori, rareori, cu Maria, monosilabic, despre fleacuri, despre cele ale zilei. Şi-a curăţat curtea şi grădina invadate de buruieni, a reparat casa pe unde nu avea încotro, a schimbat chiar şi o parte a acoperişului pe care crescuse iarba, şi-a recuperat calul, acum mai bătrîn şi acesta, dar încă în putere, ca şi Vasile, şi şi-a reluat viaţa de parcă n-ar fi fost plecat mai bine de cinci ani. Pentru o farfurie de mîncare, o traistă de făină ori un pui, ajuta pe oricine la orice muncă. Nimic nu i se părea greu, să repare un gard, să schimbe un acoperiş, să sape o fîntînă. Nu vorbea cu nimeni şi-l puteai crede mut dacă, uneori, la cîrciuma din sat, cînd se întrecea la băutură, ceea ce se întîmpla foarte rar, n-ar fi izbucnit, cîntînd mereu, cu voce sfîşietoare, acelaşi cîntec, ce începea cu versurile „Of, Bărăgan, Bărăgan/ te-am lucrat an după an/ fără pîine, fără ban” şi continua cam la fel. În acele zile, sau mai degrabă nopţi, pleca doar cînd se închidea cîrciuma, clătinîndu-se încet spre casă, dar continuîndu-şi cîntecul pînă dispărea în noapte. Încă mi-l amintesc, plecînd, văzut din spate, aplecat uşor înainte şi clătinîndu-se nu în lateral, de la stînga la dreapta, ci mai degrabă din faţă în spate şi invers. Un fel de a te clătina rămas de pe malurile abrupte ale Canalului, după cum aveam să aflu de la altcineva care fusese şi el acolo, mai tîrziu, mult mai tîrziu, cînd începuse a se vorbi despre lucrurile astea, pentru că dăduse liber la vorbe succesorul liderului mort.
Dăduse liber succesorul, dar pe vremea lui a venit şi sfîrşitul lui Vasile, sfîrşitul calului, sfîrşitul poveştii. Totul ar fi putut continua aşa, cum se petreceau lucrurile de la cea de-a doua întoarcere a lui Vasile în sat. Se împăcase cu soarta, vremurile se împăcaseră şi ele cu el ca şi cu o ciudăţenie care nu mai dăunează mersului prestabilit al lucrurilor. Nici măcar de autorizaţie nu-l mai întrebau, dar şi el ieşea tot mai rar cu căruţa. Cotele dispăruseră şi nici ar mai fi avut ce să-i mai ia, chiar dacă nu ar fi dispărut. Dar, într-o dimineaţa, s-a trezit cu primarul la poartă, nu Gîmpoi, că acela murise accidentat de un tractor, cînd inspecta beat aria, celălalt nou, care i-a spus că trebuie să-şi dărîme gospodăria şi s-o mute mai lîngă sat pentru că încurcă planurile de sistematizare a aşezării venite de la judeţ, că acum nu mai erau regiuni şi raioane, ci judeţe. Vasile părea să nu înţeleagă nimic, oricum n-a răspuns nimic, a dat numai din cap, a luat hîrtia de înştiinţare din mîna primarului, a rupt-o fără să o citească şi a aruncat-o pe jos, lîngă coteţul gol al porcului. Şi-a pus o haină groasă şi căciula şi a plecat spre cîrciumă. S-a căutat prin buzunare, a găsit cîţiva lei şi a cumpărat o jumătate de rachiu de mere pe care a început să-l bea în linişte. Pahar după pahar, dar cu înghiţituri mici şi rare, însoţite de la fel de rare fumuri din ţigările Mărăşeşti şi Naţionale, amestecate în acelaşi pachet, după cum le primise de la unul ori de la altul din cei pe care-i ajutase la vreo treabă. După ce a terminat de băut toată sticla, s-a ridicat încet de la masă, l-a salutat, pentru prima oară probabil, pe vînzător, care a rămas cu gura căscată cîteva clipe pînă a reuşit să răspundă, şi a plecat, clătinîndu-se ca de obicei în asemenea momente, spre casă. Deşi era tîrziu, l-am văzut de după gardul dispensarului, din spatele căruia îl pîndeam de cîte ori aveam ocazia. Îl vedeam cînd intră în cîrciumă şi rămîneam acolo, după şipcile noi, vopsite în alb strălucitor, oricît ar fi fost nevoie, ca să-l privesc clătindu-se singur la plecare. Cred că ştia că sînt acolo, pentru că se uita uneori fix unde mă aflam eu şi se încrunta. Sau mi se părea mie că se încruntă. Mă tulbura, mă fascina şi mă înspăimînta. Nu aş fi pierdut nici un prilej să mă uit după el, poate tocmai pentru spaima aceea plăcută, ca un fel de tremur, ce-mi cuprindea pieptul, sau stomacul, că nici acum, cînd m-am făcut băiat mare, cum zice bunica, nu ştiu prea bine să fixez locul sufletului. D-apăi atunci, cînd aveam doar vreo şapte-opt ani? Nouă? Mai degrabă, mai degrabă nouă.
Cred că trecuse de miezul nopţii cînd ne-au trezit urletele înnebunite ale cîinilor din tot satul. Dinspre ţarină, flăcări mari urcau spre înaltul cerului, iar fumul gros plutea pe deasupra satului purtat de un vînt viforos. Deasupra flăcărilor, Dumnezeu desenase cu altfel de flăcări un cal roşu, uriaş, în salt înainte nereţinut, ce semăna cu calul desenat de un pictor rus din Franţa, pe care aveam să-l văd mai tîrziu într-un album din biblioteca părinţilor. Un om uriaş călărea calul şi o căruţă cît un munte se ţinea legată în spatele lor. Chagall parcă îl chema pe pictor, iar calul de pe cer, din noaptea aceea, era exact la fel, nu mă înşeală memoria, pentru că nu l-am putut uita cu niciun chip şi nici nu l-aş putea uita în veci. Dar acest cal era lucrarea lui Dumnezeu, cum zicea ţaţa Marghioala, de poalele căreia mă prinsesem cu toată puterea şi nu le mai dădeam drumul. Semăna cu calul din albumul de mai tîrziu, doar că era mai mare, mult mai mare, foarte mare, aşa cum aveam să mi-l închipui, încă şi mai tîrziu, pe cel pe care voise să-l deseneze Dali în trupul Bărăganului, al acelui Bărăgan care fusese locul surghiunului lui Vasile, ca să ne aducă turişti spusese pictorul, dar nu reuşise să se înţeleagă la preţ cu succesorul. Ăsta e un cuvînt pe care-l ştiu de la tata, de multă vreme, de cînd murise tătăcul şi venise ăsta nou, succesorul, alt succesor, că peste tot vin succesori cum aveam să aflu, pe care-l văzusem, cînd coborîse din tren în gara din oraş, şi care n-avea mustaţă deasă ca Tătucul, ci chelie, o chelie pe care o ştiam din poze, char dacă atunci, în gară, era acoperită cu pălăria. Mai tîrziu, mult mai tîrziu, aveam să aflu că la Kremlin era regula păros – chelios, care nu se încălcase niciodată. La Bucureşti, doar Chivu, yoghinul cum i se zicea, că-şi dăduse singur şutul în cur cînd venise succesorul, doar Chivu fusese chelios, restul păroşi. Dar, acum, stăteam în noaptea luminată de flăcări şi priveam uriaşul cal roşu care galopa cu tot cu călăreţul său în legea lui către cer, către înaltul cerului.
Cît a mai fost noapte, a ars tot, şi casă, şi grajd, şi claia de fîn, pînă şi coteţul gol, din chirpici, al porcului. Nici urmă de Vasile, de cal ori de căruţă. Oamenii zic că i-a mistuit focul de tot, de n-a mai rămas nici urmă de urma lor, de parcă nici n-ar fi fost, nici un os, nici un nasture de la haine. Dar eu ştiu, numai eu ştiu că Vasile şi-a luat calul şi căruţa, a încărcat-o numai cu cele trebuincioase şi a zburat în Australia. Ştiu asta sigur, pentru că în buzunarul meu stă cuţitul cu plăselele din os, doar uşor afumate, nu arse, pe care-l văzusem cînd săpase fîntîna din faţa dispensarului, cînd îl scosese să-şi taie pîinea şi slănina într-o pauză, pe care voisem să-l iau, dar nu reuşisem, pentru că mă prinsese uşor de mînă cînd tocmai mă pregăteam să-l apuc. Şi ţaţa Marghioala ştie, că am auzit-o într-o seară plîngînd în bucătărie şi întrebînd „unde-ai plecat aşa departe, Vasile?”. Dar în dimineaţa de după noaptea focului şi a uriaşului cal de foc zburînd pe cer, găsisem cuţitul exact în locul în care stăteam de obicei la pîndă, învelit în bucata de muşama verde, ca de obicei cînd îl scotea Vasile din buzunar. Şi nu-l pusesem eu acolo, pentru că nu reuşisem să-l fur, asta e sigur. Şi acesta era un semn pe care mi-l lăsase cînd îşi luase calul şi căruţa, cînd dăduse foc casei şi cînd plecase în zbor înalt spre Australia lui. Şi, poate, odată voi ajunge şi eu acolo şi voi afla sfîrşitul poveştii, sfîrşitul adevărat al poveştii. Deja ştiam că va trebui cîndva să-i spun povestea aşa cum a fost, drept plată pentru darul ce mi-l lăsase la plecare, dar pe care-l privesc, acum, lîngă mîna mea stîngă, în vreme ce-i reconstitui povestea, după notiţele făcute atunci, întîia oară cînd am dorit s-o reconstitui, din amintirile supravieţuitorilor şi nu reuşisem să trec de o biată schiţă rapidă şi incompletă. Dar, poate, de data asta a avut mai mult noroc, poate am avut mai mult noroc, mai multă răbdare şi poate am căpătat o memorie mai ascultătoare şi mai precisă odată cu trecerea timpului. Că nu poţi, că nu se poate să nu întorci darul prin dar.
Septembrie – octombrie 1978 – Ianuarie 2003
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
| 1domnu teodorescu,ramine cum am stabilit.... | ||
cormoran la Poanta, Ponta şi deochiul| 2@nae: Don Nae, frate, ce-ai cu mine? Porcaieste-l pe don Teodorescu ca el aduce acuzatii nefondate la adresa lu' don Ponta! Eu doar glumesc! Sa traiesti bine, Nae!... | ||
GAVRILACHE la Poanta, Ponta şi deochiul| 3Domnule Teodorescu, daca v-au placut Iliescu si Nastase o sa va placa si Ponta, fiti fara grija! Sunt la fel de ambitiosi, orgoliosi, grei la suflet! Se construieste pe razbunare, ranchiuna, ura si interese!... | ||
GAVRILACHE la Poanta, Ponta şi deochiul| 4Intrebari si raspunsuri:1. De cand se iau deciziile cu sondajele de opinie pe masa? Adica in urma unor sondaje la care au raspuns in medie 1000 de persoane, presa, televiziunile, plus cei doi agarici/pogonici... | ||
cetateanul sondat zilnic la Poanta, Ponta şi deochiul| 5@Teodorescu Cristian I-auzi taticu'!De unde stie @Calin ca ai ginit un post de atasat cultural?De meritat,ce-i drept,meriti!Ai dat cu sarg la flasneta in anii astia din urma.R.Cernea s-a capatuit,urmezi... | ||
Fritzzl la Poanta, Ponta şi deochiul| 6GAVRILACHE gigiPoanta,toanta asa cum este ponta in ochii vostri v-a facut muci.Asta este teapa voastra.Uite cum ies toate smenozelile politice in cirdasie cu asa zisa justitie.Au instrumentat... | ||
nae la Poanta, Ponta şi deochiul| Mihai Goţiu 10975 citiri |
| Cristian Teodorescu 10032 citiri |
| Costi Rogozanu 8983 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4167 citiri |
| Alin Fumurescu 3967 citiri |
| Constantin Creţan 3396 citiri |
| Dorin Tudoran 2899 citiri |
| Elena Vijulie 2670 citiri |
| Dan Duca 2479 citiri |
| Ciprian Şiulea 2321 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61367 citiri |
| Cristian Teodorescu 40372 citiri |
| Costi Rogozanu 38175 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18215 citiri |
| Alin Fumurescu 17873 citiri |
| Viorel Dobran 12328 citiri |
| Dan Duca 11279 citiri |
| Constantin Creţan 11155 citiri |
| Elena Vijulie 9295 citiri |
| Dorin Tudoran 8726 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Viorel Dobran 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
s’a trecut foarte usor peste cel mai important si mai tragic moment al campaniei … acela in care numitul basescu traian a recunoscut ca a numit seful serviciului de informatii externe ca sa’i faca un hatar sotiei, purtator de cuvant prezidential … prea putini au sarit de „cor in sus” cand au auzit asta … asta demonstreaza ca numtului basescu traian nu’i pasa nici cat negru sub unghie de romania … asta’i romania pe care ne’a oferit’o soi pe care ne’a va oferi inca cinci ani de acum inainte zeul „creierelor nivelate” … daca la servicii secrete numeste el in acest fel un sef, va dat seama cum ii se falfaie cand numeste fel de fel de inalti functionari …
2009-12-09 10:58:43 | Raporteaza
d-le viorel
1. din ce partid face parte d-l Saftoiu ?
2. a dovedit ca a fost de incredere, pregatit profesional si psihologic ?
3. din ce partid face parte d-na Saftoiu ? A stiut sa respecte juramantul depus la Cotroceni in calitate de consiler prezidential ? Asa ceva nu se face, poti doar sa povestesti cand iti scrii memoriile la 65 de ani…
2009-12-09 11:10:34 | Raporteaza
Multi banateni au impartasit soarta lui Vasile al tau.Iar svabii au mai avut parte de ceva:in miez de noapte,toata populatia de la sate si orase,intre 14 si 55 de ani,au fost incarcati in vagoane si dusi la minele din Dombas.Mama mea a scapat numai ca ii lipseau cateva luni.Iar bunicii,la intoarcere,au avut parte de acel baragan.Iar tineri inflacarati ca tov Iliescu ,Walter Roman,Brucan,Barladeanu si alti sustineau aceste orori,erau uneletele acestui regim.
Si atunci,cine da lectii de democratie?Unul care in anii 50-60 punea bazele omului de tip nou,socialist? Sau fiul unui asemenea om?Domnilor,cine are nevoie de “securisti”,asa cum ii intelegeam inainte de 89 ca sa acopere faradelegile si sa ne faca de ocara la Haga? Cine ara nevoie sa compromita ideea de securitate nationala si de romanism? Pe acele vremuri,sloganul era”Lumina vine de la rasarit”.Nu neg afirmatia,strict geografic….insa cred ca lumina trebuie sa vina din noi!
2009-12-09 11:21:36 | Raporteaza
Ce ciudat! In aceste zile involburate, n-am vazut-o si n-am auzit-o pe doamna Saftoiu. Domnia sa cum o fi vazand rezultatul alegerilor?
2009-12-09 11:23:11 | Raporteaza
CEI CARE ATI VOTAT CU BASESCU, SA NU SPUNETI PESTE CITEVA LUNI CA ATI FOST PROSTI:
“Microintreprinderile vor fi obligate sa plateasca, incepand de anul viitor, un impozit pe profit de 16%, precum toate celelalte firme, nemaiputand sa opteze pentru un impozit de 3% din venit, asa cum s-a intamplat in ultimii ani.
Pana in prezent, Codul Fiscal oferea posibilitatea micilor societati sa achite un impozit pe venit, care a fost stabilit la 2% in 2007, 2,5% in 2008 si 3% in acest an, insa prevederea a fost scoasa din Codul Fiscal pentru anul 2010. Modificarea a fost operata de Guvernul Boc, printr-o ordonanta de urgenta”
IN VARIANTA FUHRER-ULUI BASESCO, CEI MICI TREBUIE RASI DE PE SUPRAFATA PAMINTULUI, TREBUIE SA TRAIASCA NUMAI MONOPOLURILE MARI AFLATE IMPLICIT SUB INFLUENTA SERVICIILOR SECRETE, ASTFEL INCIT CONTROLUL SA FIE ABSOLUT. INITIATIVA PRIVATA A CELOR MICI ESTE CALCATA IN PICIOARE DE CATRE ACESTI SECURISTI PE CARE I-ATI VOTAT.
SA NU UITATI ASTA NICI O DATA.
2009-12-09 11:32:08 | Raporteaza
De mult n-am mai citit din intamplare o chestie atat de sensibila si bine scrisa…felicitari sincere autorului…om emigra toti spre Australiile noastre, conducatorului iubit numa’ de bine!
2009-12-09 11:34:07 | Raporteaza
Fascinanta povestirea! Din nefericire, uitam prea usor trecutul si ne imaginam ca nu poate reveni un sistem ca acesta! Sa nu uitam ca cei care doresc sa ne conduca sunt fii celor care au determinat prigoana poporului! Cand vad intelectualii cum il sustin pe Geoana, purtatorul stafetei lui Iliescu, ma ingrozesc! Oare, din toata lumea politica, de ce doar pe Geoana l-au gasit ca oponent al lui Basescu? Pentru ca sistemul lupta si nu se preda! Brucan a fost intelegator cand ne-a oferit 20 de ani pentru a trece la democratie! Stupid people inca mai freamata! De ce nu se fac emisiuni cu drama colectivizarii? Sa stim trecutul apropiat!
2009-12-09 11:38:39 | Raporteaza
am plans,ce tragedie!!!!!!!!!si din pacate nu e singura!sper ca am invatat ceva, noi, ca natiune…sa nu mai fie niciodata asa cum a fost pe vremea lui vasile!
2009-12-09 11:42:46 | Raporteaza
Stiati ca “În februarie 1948, prin fuziunea Partidului Social Democrat cu Partidul Comunist, ia naştere Partidul Muncitor Român, pe scena politică a României rămânând un partid unic, care din 1965 devine Partidul Comunist Român.” Nu va suna cunoscute numele unora dintre aceste partide? A naibii istoria asta, tot vrea sa se repete!
2009-12-09 11:43:12 | Raporteaza
Romanul, din pacate, nu prea e mare amator sa-si aminteasca partea urata a vietii sale.
Romanul, nu-si iubeste trecutul, asa cum nu-si iubeste parintii.
Romanul fuge de adevarul pur, ii place doar varianta sa edulcorata.
Si de aceea, tare mi-e teama, ca va isi repeta istoria.
E adevarat ca repetitia e mama invataturii, dar asta ramane o optiune individuala, nu o pedeapsa colectiva.
Rare mi-e teama ca il vom avea pe Miron Cozam si al sau Partid Muncitoresc care va sa se nasca.
Si vom avea din nou gospodarii colective si proprietati ale intregului popor, adica ale nimanui,
2009-12-09 11:56:13 | Raporteaza
bunicul meu are 87 ani. a fost impuscat in picior de rusi si a fost oprimat toata viata lui ca a luptat impotriva rusilor in razboi. nu a fost membru de partid niciodata si de fiecare data cand imi povesteste,de tineretea lui, de colectivizare izbucneste in plans. asta am vrut sa o spun pentru cei care nu stiu ce a insemnat comunismul si “linistea”. Pentru ca si atunci era liniste. Pana ne-am saturat. Adica in 89, iar acum unii vor sa ne reinstaleze linistea.
2009-12-09 12:03:10 | Raporteaza
bun reminder!
si catre prostacii de partid:
cretinilor, chiar trebuie sa murdariti TOTUL cu imbecilitatile voastre???
2009-12-09 12:04:37 | Raporteaza
pentru luptatorii anticomunisti ,nu vi se pare ciudat ca toata campania lui basescu s-a bazat pe apropierea lui mircea geoana de moscova,pe lupta impotriva reveniri comunismului in romania si pe de alta parte pe aservira acestuia mogulilor ,patriciu,vintu,voiculescu care s-ar afla in spatele sau?pai sa ne hotarim ,ori este comunist si vrea sa readuca comunismul in tara ori este sprijinit de cei mai puternici oameni de afaceri din romania?sau credeti ca cei 3 isi doresc un regim comunist si o renationalizare?
2009-12-09 12:25:41 | Raporteaza
@) Ela
Da, stiu destul de bine ce s-a intimplat in Banat, indeosebi datorita cartilor unor autori seriosi precum Daniel Vighi, Viorel Marineasa si, desigur, Herta Muller!
2009-12-09 12:45:13 | Raporteaza
O povestire impresionanta dar nu vad ce legatura are cu criza noastra. Ni se reaminteste trecutul ca sa-l sustinem pe Basescu, care vezi doamne a condamnat comunismul si vrea sa modernizeze tara? Basescu e primul care ar trebui sa citeasca asta; el avea nevoie de dovezi ca sa stie ca a fost rau comunismul. E doar un impostor care profita de asteptarile oamenilor si cursul vremii. Face gargara si are grija de sa fie el motul tarii. Atat.
2009-12-09 12:47:04 | Raporteaza
@) Mai multi
Daca nu politizam prea mult, din perspectiva luptei electorale, constatam, poate uimitor pentru unii, ca intilnim comunisti, mentalitati si proceduri comuniste, din pacate, in toate taberele! In 1990 si imediat dupa, lucrurile pareau simple – alb si negru, acum e un gri aproape uniform!
2009-12-09 12:48:15 | Raporteaza
@)Rony9
Legatura o stiu cei care au frecventat blogul pe durata campaniei – ei stiu deci ca, in calitatea mea de abstinent la vot, m-am abtinut si de la comentariile politice, publicind aici numai literatura vreme de peste sase saptamini. Ma abtin in continuare, pina cind se termina si cu CC si toate celealte!
2009-12-09 12:50:55 | Raporteaza
SUNTEM AMESTECATI RAU: UNII MAI COMUNISTI, ALTII MAI PUTIN COMUNISTI. DAR TOTI-FOSTI. DACA UNII MAI VOR COMUNISM, SA PLECE IN CUBA, IN CAMBODGIA, IN ALBANIA , UNDE VOR EI.ACOLO E LINISTEA CEA MULT CAUTATA DE EI.CINE VREA , N-ARE DECAT S-O CAUTE FARA A OBIGA SI PE ALTII SA FACA LA FEL.
2009-12-09 13:06:02 | Raporteaza
Inainte de a citi textul literar care, aproape sigur, mi-ar opri hotararea, vreau sa va spun ca nu va inteleg.
Nu inteleg dece aproape toti intelectualii v-ati hotarat sa deveniti struti, sa va dati deoparte, exact in aceste momente de maxima confuzie.
- Nu sunt intelectualii nostri suficient de destepti incat sa poata judeca nuantat situatia politica, sa ajunga la o concluzie, pe care sa o comunice sincer, cu buna credinta?
- Nu sunt ei suficient de curajosi, de dedicati adevarului, incat sa-si asume riscuri pentru a-l apara in aceasta perioada de asediu nemeipomenit al minciuni?
- Nu simt ca sunt datori nemului, macar din motivul ca Dumnezeu i-a daruit cu ceva mai multa minte (sau cu mai mult noroc in a fi mai vizibili)?
Parerea mea – sper sa fie gresita – este ca libertatea exprimarii s-a dovedit inutila, le-a fost anulata de autocenzura, iar dulceata confortului a reusit sa le inabuse duhul adevarului. Si, hai s-a spun si pe asta, nici mintea nu le e intotdeauna pe masura vizibilitatii.
2009-12-09 13:08:29 | Raporteaza
In preambul, o lovitura care nu face cinste autorului la adresa lui V. Tismaneanu. Despre intelectualul de prestigiu care minca pîine cu marmelada nu am cunostiinta si nu stiu dece este ridiculizat.
” Însă, dincolo de vorbe meşteşugite, comunismul chiar a existat.”
Si tocmai asta nu au negat cei ce au intocmit raportul de condamnare a comunismului, dar sint ridiculizati, si efortul lor dus in derizoriu de catre persoane carora nu le inteleg demersul.
Sintem democrati doar cind sintem invingatori?
Au existat si asemenea cazuri de “inadaptare” la noua lume. Noi (sau cei ce sau adaptat) populam azi lumea in care traim. Si ni se pare ca altii au deformat-o, uritit-o.
Autorul nu ne spune nimic despre atitudinea satenilor fata de Vasile (neglijam idila cu Maria); oricum, nu era prea onorabila. De frica, din lasitate, din ratiuni prea omenesti.
Ma intreb daca Vasile Alui Mihai l-ar fi votat pe Geoana.
2009-12-09 13:21:00 | Raporteaza
@) Val
Nu, n-am avut vreodata vreun impuls de autocenzura, iar cei care stiu cit de cit ce stiu, stiu si asta foarte bine. Insa devreme ce nu doresc sa (mai) particip la acest joc stupid care este politica, mai ales cea electorala, romaneasca, nu vad de ce m-as mai fi amestecat si eu sa maresc tensiunea si confuzia! Cred ca se baga destui, daca nu chiar multi! Ori ca stiu, ori ca nu stiu, cu ce se maninca politica! Dar am spus asta de la inceputul campaniei, cind am decis sa-mi suspend comentariile politice si, cum v-am vazut adesea pe aici, ar fi trebuit sa o stiti deja!
2009-12-09 13:30:52 | Raporteaza
@) Victor L
Pai, acolo, in enumerarea aceea de trei situatii/pozitii, nu e vorba de trei persoane, ci de trei categorii – din nefericire, foarte bogate!
Cred ca, totusi, unele lucruri le intelegeti putin cam greu – nu rid de omul cu “piinea & marmelada”, pentru ca am mincat si eu, ba chiar imi amintesc cu noastalgia, acum fiindu-mi interzie ambele!, rid insa ca asta era evocata ca mare suferinta in timpul comunismului.
Vasile Alui Mihai, al carui nume adevarat e trecut in dedicatie, a condus PAC-ul in comuna cu pricina, pe cale de consecinta n-ar fi votat nimic din oferta cu pricina! Dumnezeu sa-l odihneasca! Pina la urma tot a murit, dar nu invins!
2009-12-09 13:35:36 | Raporteaza
Frumoasă povestire, maître. Perfect, finalul!
Dar, după cum vezi, lumea-i încă tulburată, n-are timp de stat la poveşti. Deşi poveştile astea ar putea-o învăţa cum să treacă vremea asta a neliniştii, tulburării, nesiguranţei. Mai ales, ar învăţa-o că toate trec, că lumea se aşează pînă la urmă, pentru cine mai apucă. Şi că “urma scapă turma”.
Cei care n-au răbdarea de a aştepta “urma asta”, îmi amintesc de o vorbă proastă, a unei ţărănci bătrîne: Futu-l pe-ăl care rămîne!
Am şi văzut cum arată asta, la un unchi de-al meu, astă-vară: Era pe moarte, la 84 de ani, dar neogoit la gîndul că el se ducea, iar muierea rămînea. Dacă n-o putea apuca de undeva, tot îi şoptea, cu ultimele puteri, că ar vrea să-i scoată inima din piept, să nu se ducă singur.
C-am şi-ntrebat pe-acolo: Mă, nu s-o fi făcut nea Vasile moroi?
Dar poate că povestirea asta e bună şi de moroi, maître.
2009-12-09 13:41:41 | Raporteaza
@) Inima Rea
Multumesc pentru atentie si vorbele bune! Pai, eu de asta am tot postat literatura de la inceputul zaverei (folosesc cam ad hoc termenul, dar imi place cum suna!)? Unora le ajuta, altii sint inca tineri si nelinistiti… Vor citi mai tirziu, intr-un tirziu, cind se vor mai aduna anii…
2009-12-09 13:48:10 | Raporteaza
În atenţia “moroilor”: Citiţi şi Desfăşurarea – povestirea cu care s-a impus Marin Preda, în literatura română. Cu sau fără voie – dar “legic-dialectic”, îmi vine-a spune – povestirea de aici este o meritată replică dată aceleia unde Alu Miai se ducea, cu inima senină, “să se desfăşoare”*
—
*Nu vă spun ce era “desfăşurarea” nici cu dat dracu’! Puneţi mîna şi citiţi!
2009-12-09 13:59:32 | Raporteaza
Domnule Antonesei,
Siu ca ati fost printre putinii care ati avut atunci curaj. Stiu ca ati luat aceasta hotarare. Daca ar fi o atitudine individuala, singulara, as intelege ca treceti printr-um moment special. Dar este o atitudine colectiva a intelectualilor care au milioane de motive, dar nu suficiente scuze.
Singura mea speranta in acest domeniu este ca, desi au judecat superficial si au ales momentul nepotrivit, ei au avut un inceput de solidaritate si, buna sau rea, au avut o atitudine.
2009-12-09 14:02:49 | Raporteaza
@) Val
Cred ca v-am mai rugat, ori am rugat aici, sa nu ma mai jigniti poreclindu-ma intelectual! Intelectualii sint cei angajati “la ghisee de aur”, la unele sau la altele, nu conteaza care! Eu nu sint decit un scriitor care isi apara cit poate propria sa libertate!
Ce fac altii nu e treaba mea. Eu nu fac parte din grupuri, gasti, cluburi etc, nici macar membru al USR nu mai sint, ca am demisionat acum 15 ani! Eu sint pe cont propriu!
2009-12-09 14:11:11 | Raporteaza
Domnule Antonesei, sunteti un scriitor de exceptie. Povestirea este dementiala ( in sensul bun, daca poate exista un sens bun pentru acest cuvant).
Prin urmare, nu mai avem decat o solutie: sa plecam in Australia lui Vasile.
“Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!”
Tulburator si nu numai…
2009-12-09 14:11:32 | Raporteaza
D-le Liviu Antonesei, imi pare nespus de rau ca va abtineti de la comentarii si sunteti “abstinent la vot”, dumneavoastra, care ar trebui sa va opuneti tendintelor autoritariste ale lui Traian Basescu si obrazniciei cu care anturajul sau ii trateaza pe cei care nu gandesc intocmai ca si ei (dupa sloganul bine cunoscut), asa cum o faceati inainte de 1989. Mai mult decat atat, s-a ajuns ca postul OTV, chiar sa se intituleze ca fiind Europa libera iar emisiunea “Nasul” de la B1TV , la care se “spovedesc” Traian Basescu si colaboratorii lui, sa inceapa pe un fond muzical al unei binecunoscute emisiuni de la Europa libera, daca imi amintesc bine.
Daca Ion Iliescu a “furat” revolutia, Traian Basescu acum ne “fura” anticomunismul. Iar sustinatorii lui se lauda cu condamnarea comunismului de catre un personaj care a profitat din plin de acel regim odios, in timpul caruia Corneliu Cposu, Ticu Dumitrescu dar si tatal meu au facut ani grei de puscarie politica. Si in timpul caruia Doina Cornea, Mircea Dinescu dar si dumneavoastra, domnule Liviu Antonescu, protestati.
2009-12-09 14:12:10 | Raporteaza
@) Omma
Multumesc pentru atentie si apreciere! Mereu e complicat, cum vad, trebuie sa plecam noi, in loc sa se duca naibii ei cu neamul lor cu tot!
2009-12-09 14:15:11 | Raporteaza
@) Oancea Servilia
Nu am spus ca ma abtin definitiv, ci pe durata parcursului electoral. Dupa decizia CC, voi reincepe sa ma pronunt. M-am abtinut de la vot, pentru ca, din punctul meu de vedere, nu era de ales. Nu i-am incurajat insa pe altii sa faca la fel ca mine!
Fiti sigura ca, in momentul in care situatia ar fi cam la fel cu cea de dinainte de 1989, voi protesta la fel de energic! Deocamdata, sintem, de vreo 20 de ani, intr-un fel de semi-democratie, dovada, ati avut de ales intre mai multi candidati, putem inca vorbi aici fara teama de a fi prigoniti sau arestati. Ma rog, cel putin asa sper!
2009-12-09 14:19:53 | Raporteaza
@) Oancea Servilia
De ce vedeti lucrurile unilateral.Sigur, Baselu are vina lui. Dar suntem aici mai mult datorita lui Iliescu @comp.
Va place fudulia lui Antonescu @comp.?
Pacat!
2009-12-09 14:30:13 | Raporteaza
Dacă stăm şi ne gîndim bine – ori doar un pic, imperfect chiar, nu neapărat bine – vedem că sînt lucruri de nefurat, pe lumea asta. Aşa sînt revoluţia şi anticomunismul. Tot aşa, morţii noştri, istoria noastră, speranţele noastre.
Dar dacă există un fel de gelozie – că vorbesc şi alţii despre toate astea? De parcă numai unii ar avea dreptul de a vorbi, de a trăi ma departe, de a se bucura de ceea ce aduc vremurile ori de a le plînge pe cele duse fără întoarcere.
Aşa ajung unii a socoti că Ilici, vorbind despre revoluţie, “o întinează” (de la “tină” – pămînt moale, noroi – prin extensie) adică “aruncă cu noroi”, murdăreşte, pîngăreşte şi revoluţia, şi ideea de revoluţie.
Alţii merg mai departe, socotind că Ilici a confiscat revoluţia, a dus-o acasă, o ţine-ntr-un borcan din care se serveşte dimineaţa şi seara, cu linguriţa.
Cei mai învăpăiaţi la minte văd că Ilici “a deturnat” revoluţia, înjugînd-o la carul “socialismului cu faţă umană”, în loc s-o monteze în burta navetei spaţiale a societăţii postindustriale.
E comic, cumva, că dintre aceştia – care trăiesc într-o ficţiune ce-ar putea uşor deveni literară, doar să aibă cîţiva dintre ei condei – reproşează celor care au cu-adevărat condei, că evită realitatea, “lupta” cu fantomele comunismului, securismului,activismului, despotismului, tiraniei – poate.
Dar dacă-i fix invers? Dacă literatura e arma cu adevărat eficientă pentru trezirea la realitate? Una cu-adevărat “obiectivă” – id est la fel reală şi obligatorie pentru toţi, fie şi pe principiul celui mai mare numitor comun. Una care poate tinde a afla şi cel mai mic multiplu comun, în absenţa căruia nu-i posibilă nici o construcţie?
2009-12-09 14:36:40 | Raporteaza
Dle Antonesei,
“Cred ca, totusi, unele lucruri le intelegeti putin cam greu – nu rid de omul cu “piinea & marmelada”,”
dar unde spuneam eu ca rideti? îl ridiculizati.
” Oamenii care au servit regimul făceau profesiune de credinţă anticomunistă, progenituri de foşti politruci simţeau, psihanalizabil, nevoia unei revolte „împotriva tatălui”, un intelectual de prestigiu ne povestea cît a suferit în vremea comunismului, fiind nevoit să mănînce „pîine cu marmeladă”.”
Asta scrieti.
Eu am scris:
“Despre intelectualul de prestigiu care minca pîine cu marmelada nu am cunostiinta si nu stiu dece este ridiculizat.” Nu faceti nicio distinctie intre progenitura care se “revolta impotriva tatalui” si intelectualul (cu profesiune de credinta anticomunista) cara minca marmeleda pe pîine.
Nici eu n-am crezut ca dvoastra veti ajunge sa îl girati pe Geoana prin retragerea in “muntii” dispretului pentru vulg sau ca veti sugera ca Basescu se apropie de Ceausescu. “Ma rog, cel putin asa sper!”
Ma apuca toate spaimele lumii!
2009-12-09 15:03:15 | Raporteaza
Domnule Antonesei,
Am avut dreptate sa-mi iau precautia de a va spune ce gandesc inainte de a va fi citit povestirea. Este tulburatoare. Si ne mai miram ca s-a omorat caracterul poporului roman si ca si-au facut loc lichelele!
Am mai vazut ca spuneati cuiva ca nu sunteti intelectual.
Este o cochetarie, un moft, o interpretare personala a acestei etichete de care,oricat vreti, nu va puteti descotorosi. Asta nu inseamna ca nu sunteti Scriitor!
2009-12-09 15:04:10 | Raporteaza
Liviu,
Daca nu scrii “la zi” din scirba – te inteleg. Daca nu scrii din cauza “crizei politice”, te inseli. Cei ce au pierdut alegerile se agata ca inecatul de pai si vor avea exact succesul inecatului. Stii bine ca am sustinut, fara ezitare, de multa vreme, ca Traian Basescu va cistiga. Cum stii bine si ca, pina si duminica seara, cind Mircea Geoana sarbatorea “victoria”, am continuat sa spun ca Traian Basescu va cistiga. Din zece intilniri directe Basescu-Geoana, Basescu cistiga unsprezece. Ramine nu doar un competitor formidabil, dar si cel mai inzestrat politician al momentului. Cum va arata balanta intre calitatile sale exceptionale si slabiciunile sale uluitoare, cum va arata cel de-al doilea mandat, ramane de vazut, caci de ghicit este foarte greu.
Unul din cele mai bune editoriale post-alegeri este cel al Ioanei Lupea – “Vintu in Republica lui Basescu”. Inventarea “pericolului mortal” (nu ca pericolul cu pricina n-ar exista deloc) numit “mogulii” si intrarea “mogulilor” in cursa intinsa a stins pina si sansa, doar teoretica, pe care o avea Geoana. Intrarea in scena a lui Patriciu cu filmuletul din 2004 si vizita lui Geona, la miezul noptii, spre a se “relaxa” acasa la “maleficul” Vintu au fost cele doua bomboane puse pe (propria) coliva. Cu mina proprie sau cu ajutor, poate ne vom dumiri cindva.
Cel mai tulburator – prin manipularea pe care o continua – articol post-alegeri este publicat tot in Evenimentul Zilei. Se intituleaza “We the people: Alegerile presidentiale si suveranitatea poporului” si este semnat de Vladimir Tismaneanu.
Ia citate din articolele dedicate de VT gindirii si meritelor fara pereche ale lui Nicolae Ceausescu si inlocuieste-le cu citate din editorialul de azi, si vei vedea ca pina si pentru oameni foarte dotati intelectual un detur de aproape trei decenii in tara lui “We The People” este inutil atunci cind imoralitatea bate… intelectualitatea. Sa fii VT si sa scrii (intr-un articol anterior) despre Mircea Geoana ca e “narcisist” ramane o performanta greu de atins in lumea risului.
VT are dreptate ca i-a condamnat pe Leonte Rautu si Eugen Florescu, doi din cei ce i-au blocat ascensiunea in plutoanele de virf ale propagandei comuniste. Daca Rautu si apoi Florescu nu i-ar fi trintit usa in nas, VT ar fi ramas in tara si ar fi fost astazi un propagandist de elita; dar nu in tabara Basescu, ci in tabara Geoana. Pericolul mare nu sunt prostii, ci desteptii care pot proslavi, cu aceeasi dexteritate si acelasi limbaj, orice si pe oricine in functie de interese.
“Victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale e un moment crucial în istoria postcomunistă a României, a Europei Centrale şi de Est”, scrie VT. De ce nu (ca pe timpul lui Ceausescu), si ”in intreaga istorie a omenirii”.
Aceasta victorie este, cu adevarat, un mare si meritat succes al lui Traian Basescu, dar are putin de-a face cu o victorie a “necomunistilor” asupra “comunistilor”, caci aceste alegeri nu au constituit o infruntare intre doua doctrine radical opuse, intre doua mentalitati ce se exclud reciproc. A fost, ca si alte dati, o Ciolaniada. Mai mare, mai intensa si mai murdara decit altadata. Atit.
Fraudarea, la nivel conceptual, au savirist-o oameni ca VT: nu s-au infrunat un candidat de dreapta si unul de stinga, ci doi candidati de stinga. In principiu, nimic apocaliptic in faptul ca o tara trimite in finala doi candidati de stinga ori de dreapta. Grava este manipularea opiniei publice. Ayu facut-o si uni, si altii. Asa cum au propagat ura si infricosare — si unii, si altii.
Rezultatul acestor alegeri il scuteste pe VT de a comite inca o… convertire. Daca ar fi cistigat Geoana, traseului “de la invinsul Constantinescu la rezistentul Iliescu si de aici cu fruntea sus la super-activul Basescu” i s-ar fi adaugat “tronsonul”
“si de la depasitul Basescu la vizionarul Geoana”. Sa asteptam si sa vedem cum va arata acest circ peste alti cinci ani.
Cum ti-am scris acum vreo saptamina, aceasta campanaie electorala a fost de o murdarie cumplita, dar va arata ca o floare de sera in comparatie cu viitoarea campanie electorala…
Sa vezi atiti comentatori si analisti politici care nu s-au intrebat, in momentul cind s-a produs “miracolul”, cum de a devenit Ion Cristoiu, brusc, pro-Basescu si, mai ales cum a inceput sa scrie in Adevarul lui Patriciu impotriva “mogulului” ce detine si Jurnalul National, in care continua sa scrie, si, mai ales, Liviule draga, sa nu se intrebe cum de amandoi “moguluii” – Patriciu si Voiculescu – au fost fericiti cu acest scenariu, toate acestea ne ajuta sa intelegem cum nu au… inteles cei ce ar fi fost de asteptat sa inteleaga care a fost regia acesti lupte “pe viata si pe moarte.” Sau, dimpotriva, au inteles-o foarte bine si s-au adaptata regiei.
Stai linistit. Nu vei vedea pe nimeni intrind la puscarie, nu vei vedea averi sechestrate, nu vei vedea oameni care, cum au amenintat, vor pleca din tara. La fel s-ar fi intimplat daca ar fi cistigat Geoana.
Tara trebuie guvernata, de alegeri anticipate nu are chef nimeni, si char de se organizeaza nici un partid nu va cistiga suficient cit sa conduca singur, asa ca scenariile ce erau considerate pina in ajunul alegerilor “de neconceput”, “aliante contra naturii”, etc. vor (re)deveni “solutii necesare”, expresii ale nevoii de “reconciliere nationala”, iar TUR (ca si la alianta PDL-PSD) nu se va arunca de pe bloc, s.a.m.d.
Dormi linistit, Liviule, draga, ideocratzii vegheaza la linistea tzarii! Si mai ales vegheaza la linistea ta.
Dorin
2009-12-09 15:14:11 | Raporteaza
@) Victor L
Nu stiu ce sa spun, aveti un fel de a interpreta peste puterile mele de intelgere! Am spus eu ca recomand pe cineva? Nu doar ca nu recomand pe nimeni dar ii contra-recomand pe toti!
Nu pot decit repeta – cele tei cazuri, reale in felul lor, reprezinta categorii, ca pot face un sir de zeci pentru fiecare, ce e asa de greu de inteles si are nevoie de vre-o interpretare!
De ce sa va apuce spaima?
2009-12-09 15:15:03 | Raporteaza
@) Val
Nu, nu, nu sint cu niciun chip intelectual, oricum nu daca aceasta categorie ii include pe cei de care este indragostit predecesorul d-voastra!
2009-12-09 15:16:45 | Raporteaza
@) Dorin Tudoran
Pacat ca nu mai ai blogul, ar fi fost o postare foarte buna! Stai molcom, eu nu-mi fac probleme cu somnul, cel putin nu din vreo teama, poate doar de scirba! Erau insa niste Doamne mai nelinistite si am incercat sa le linistesc!
2009-12-09 15:21:55 | Raporteaza
Sa fie unul dintre acestea tabloul care se apropie de fuga lui Vasile Alui Mihai?
abcgallery.com/../
abcgallery.com/../
abcgallery.com/../
2009-12-09 15:44:05 | Raporteaza
@) Val
Da, da, da! Cu primul si al treilea cadem la intelegere. Multumesc pentru link, mi-a facut placere sa revad Chagal, ca nu m-am oprit doar la cele trei trimise. De altfel, inca ma uit!
2009-12-09 15:48:01 | Raporteaza
@) All
Voi lipsi putin, ma duc la o intilnire cu Matei Visniec, pe care nu l-am mai vazut de vreo 15 ani! Revin.
2009-12-09 15:54:58 | Raporteaza
@ liviu antonesei (dar, mai ales, altora)
draga liviu, stiu ca nu de la mine astepti aprecieri pentru proza asta minunata (cum nici despre altele), asa ca ma abtin. om gasi cind, unde si cum.
aici insa vreau sa ma mir pe seama celor care nu-ti inteleg greva de opinie – pe care, de altfel, ti-am impartit-o si impartasit-o -, asa ca ma aventurez sa le furnizez eu o explicatie.
nu neaparat adevarata, cit plauzibila.
dupa cum vezi, revine adesea un repros tie adresat pe care l-as descifra in termeni mai severi: ce ginduri ascunse aveti, domnu’ intelectual? daca v-ati capatuit (in sensul ca aveti cap, desigur), de ce sinteti asa de egoist si nu ne spuneti si noua ce sa facem si cum sa dregem?
pai, uite de-aia am ajuns unde am (mai) fost: ca lumea tot asteapta sa i se spuna ce sa faca si sa dreaga. adica nu din vina nici a lui iliescu, nici a lui basescu.
caci tocmai acest orizont de pinda obidit resemnata si indefinit dependenta imi aminteste de vremea lui ceausescu, cind fiecare astepta sa ia altcineva initiativa.
vorba aia: daca iese bine, am fost cu totii eroi; daca iese rau, avem doar un singur erou, dar macar avem si pe cine da vina.
si, in asteptare, toti cautau “sopirle” ba prin “motanul arpagic”, ba prin “arta conversatiei”.
eu speram ca, dupa ‘90, oamenii or sa se vindece de obiceiul (adesea pagubos) de-a nu citi textele, ci direct meta-textele. constat acum ca, dimpotriva, maladia s-a extins si nu se mai percepe nici macar discursul public, caci fiecare si-l traduce in propria cheie.
daca as spune, de pilda, ca geoana a comis o stridenta ineptie spunind ca un model de viata e patriarhul (ca doar nu candida la calugarie), publicul s-ar imparti brusc in trei tabere: unii m-ar huidui ca sint pro-basescu, altii m-ar aplauda ca sint ati-geoana, cei din urma m-ar denunta drept vrajmas al sfintei traditii ortodoxe.
daca tot eu, acelasi om adica, i-as reprosa lui basescu ca nu l-a acceptat pe johannis ca prim-ministru, caci – cred eu – acesta nu i-ar fi permis sa-si impuna ministrii de care avea el nevoie, cu siguranta ca m-as trezi ridicat in slavi de partizanii lui geoana, iar prozelitii lui basescu ar da cu mine de pamint.
daca exista vreo cenzura in momentul de fata la noi, n-o mai cautati in curtile mogulilor, nici in aisduitatea cu care-si tin serviile ochii lipiti de viata naostra intima, ci in lipsa de discernamint cu care publicul percepe si descifreaza mesajele ce-i sint adresate.
se zice: cine are urechi de auzit sa auda. asta vrea sa spuna ca urechile nu sint doar un ornament ce incadreaza tezaurul cu obsesii proprii.
scuze pentru indelunga disertatie, dar mi s-a paradit televizorul si-n felul asta, din pacate, nu mai am cu cine sa ma cert.
cu toata simpatia, tuturor,
dinu adam
2009-12-09 16:15:26 | Raporteaza
@ dorin tudoran
aferim. foarte corecta analiza.
sper sa fie si perceputa corect, tocmai pentru ca nu acuzi pe nimeni, ci doar evoci exemple.
multumesc.
dinu adam
2009-12-09 16:22:23 | Raporteaza
@ Inimă-Rea
”Dacă literatura e arma cu adevărat eficientă pentru trezirea la realitate? Una cu-adevărat “obiectivă” – id est la fel reală şi obligatorie pentru toţi, fie şi pe principiul celui mai mare numitor comun. Una care poate tinde a afla şi cel mai mic multiplu comun, în absenţa căruia nu-i posibilă nici o construcţie?”
Thank you, Man!
2009-12-09 16:42:02 | Raporteaza
@ Dinu Adam #44
Sanatate, Dinu, si sarbatori fericite! Sper ca esti bine.
Ca rindurile mele vor fi ori nu percepute corect conteaza mai putin decit faptul de a spune fiecare (atunci cind avem timp si simtim nevoia de a vorbi) ce credem despre o lucru ori altul.
Dorin
2009-12-09 16:49:11 | Raporteaza
@ Liviu Antonesei # 39
Stau molcom,cum altfel.
Cat despre blog: deocamdata e randul tau sa muncesti. Asta vara, in timp ce matale stateai cu burta la soare in Creta, eu ma omoram cu blogul.
Cand obosesti, imi spui si vad daca sunt disponibil. Deocamdata, cum stii — citesc.
Dorin
2009-12-09 16:57:13 | Raporteaza
Cu povestile de pina acum, chiar si-acolo unde erau implicate lucruri “grave”, si au fost, nu prea am avut probleme sa ramin senin. Cu asta de fatsa, m-am cam covasit. It rings too close to home. Oi mai vedea.
Oameni buni, pe-aci ninge de citeva ceasuri;zapada-i uda si un vint netrebnic o bate-n sus. Ninge catre cer. Mi-i teama ca avioanele s-or duce prin tsari calde.
Vreme buna (macar in suflete) va poftesc.
2009-12-09 17:40:48 | Raporteaza
@ dinu adam,
îmi vine sa zic, glumind, ca nu admiteti a avea greseli cum nu admiteau activistii pcr despre ei si partid.
Greva de opinie!
Bine, aveti dreptul; nu sinteti obligat sa remorcati cohorte de fraieri si nerecunoscatori .Nu o spun cu rautate, in fond aveti tot dreptul si la asemenea atitudine.
Dar nu inteleg indemnul de a nu vota. De aici s-a pornit, de la acest îndemn, de la strigatul de lehamite, scîrba. Care, venit de la niste persoane mult mai “rasarite” (nu vreau sa spun intelectuali, ca se supara dl Antonesei), are un puternic impact. Pentru ca indemnul de a nu merge la vot a fost clar cu o intentie si deloc dezinteresat. Sa nu iasa Basescu. Dar nu se vorbea nimic de Antonescu ori Geoana.
Ca atare, oamenii cu admiratie pentru poetul Dinescu ori pentru actorul Diaconu, trebuiau sa mearga in siajul celor doi, sa-i considere huligani pe cei din piata Universitatii si dementi descreierati pe cei din piata Operei (Timisoara)?
Ne reprosati ca sintem nerecunoscatori avind dvoastra doar bune intentii. Posibil. Dar se zvoneste ca si Iadul e pavat cu aceleasi iluzii.
2009-12-09 18:00:53 | Raporteaza
@Liviu Antonesei . Am citit pe sarite cateva pasaje din poveste. Este una din nenumaratele alte povesti despre comunismul din Romania pe care unii il bagatelizeaza sau il confunda . Sper ca sa pot sa o citesc cat mai repede (din pacate pe aici se si munceste
asa ca singurul meu timp liber este undeva dupa 12 noaptea).
Acum cateva comentarii politice. Ce ma deranjeaza cel mai mult in romania sunt :
1. Inversarea valorilor (gen Traian Basescu si Vladimir Tismaneanu anticomunisti )
2. confuzia intre profesionalism intr-un domeniu si caracter (acelasi TB bun marinar dar 0 caracter iar in materie de politica toate marile lui decizii au fost un fiasco sau nesustenabile in timp)
3. lipsa reala a unei scari valorice
4. moralitatea precara a tuturor actiorilor politici si lipsa algoritmilor de evaluare pentru ei (de obicei fiind partinica)
5. Pentru Victor. Victor cei care au murit in 89 au murit strigand LIBERTATE. Acest lucru inseamna (si cred ca ti-am mai zis o data) ca chiar si Ion Iliescu (cel mai malefic politician al romaniei) are dreptul sa strige in Piata universitaati sau piata operei tot ce doreste . Ca trebuie asculatat sau urmat sfaturile sau ca nu este persoana cea mai in masura sa ne dea “sfaturi” este cu totul o alta poveste . Oricum nu cred in scenariul unui protest spontan sau mai bine zis cu asa mare amploare.
6. Orgoliile mult prea mari si nesustinute de profesionalism
7. Lipsa institutiei DIALOGULUI
Si multe altele da mai am treaba .
2009-12-09 18:43:45 | Raporteaza
@ dorin tudoran
multumesc, dorin, si-ti doresc la fel. sint atit de bine pe cit poate fi un om care, vorba ta, are si timp, ba mai simte si nevoi.
sa ne vedem curind,
dinu
(scuze daca o sa-mi apara raspunsul de doua ori, dar mi s-a intrerupt conexiunea tocmai cind il expediam si nu stiu daca este sau nu in virtual.)
2009-12-09 19:17:38 | Raporteaza
@ virgil_l
stimate domn,
am sa va ramin vesnic si inconsolabil indatorat pentru generozitatea de a-mi da voie sa fac lucruri care nu ma intereseaza – chestia cu remorcatul vine cam asa:
nu tin sa fac prozeliti printre fraieri si nerecunoscatori. ii las celor care isi sculpteaza statuile din aplauze.
fara sa glumesc deloc, va recomand sa recititi mai atent plictisitoarea mea opinie, sa va uitati in oglinda si sa intrebati daca nu va recunoasteti printre cei care, din graba sau patima, oricum din superficialitate, lipesc etichete cu prea mare usurinta.
logica in virtutea careia m-ati situat in tabara lui geoana si ati dedus de aici ca ii consider huligani pe unii sau descreierati pe altii, extrapolind abuziv si infantil obsesiile dvs. asupra modului meu de-a vedea lucrurile, imi sugereaza ca la dvs. urechile chiar sint doar de ornament.
desigur, il admir pe poetul mircea dinescu si pe tensimanul ilie nastase; ii admir si pretuiesc pe actorii mircea diaconu si maia morgenstern; dupa cum admir si pretuiesc o gramada de alti oameni pentru domeniile in care exceleaza.
despre oamenii politici ce poarta acelasi nume nu ma pronunt decit in termeni reverentiosi si, daca am sa le reprosez ceva, o fac direct, fara a avea nevoie de mijlocirea spatiului public.
nu v-am reprosat nimic, in schimb dvs. va precipitati cu o acuza pe care n-o inteleg (nu prea am umor, n-aveti ce-mi face): eu nu numai ca-mi recunosc greselile, dar mi le si asum.
n-am fost la vot si nu consider ca este o greseala, dar – la fel ca si liviu antonesei – n-am indemnat pe nimeni sa faca la fel, ci dimpotriva. eu am motive intemeiate sa n-o fac si n-as accepta sa le impun altora, cita vreme ii banuiesc ca au si ei ratiune si constiinta.
nu din bune intentii, ci din principiu. habar n-am cine era ministru la transporturi cind s-a pavat drumul spre iad, dar cel catre rai a ramas doar o poteca ingusta, presarata cu maracinii principiilor.
sa mai auzim si de bine,
dinu adam
2009-12-09 19:41:46 | Raporteaza
@) Dorin Tudoran
S-ar zice ca s-a intors munca in schimburi! Nu-i vorba c-as obosi, pe moment acumulez energie, povestile acestea fiind scrise mai demult, dar imi lipseste pur si simplu blogul tau. Noroc ca te mai stimuleaza ce se mai petrece pe aici!
2009-12-09 19:49:49 | Raporteaza
@) Denis StPaul
Imi pare rau c-am produs ceva tristete la capatul conexiunii! As posta ceva vesel, chiar umoristic, dar chira n-am!
2009-12-09 19:51:15 | Raporteaza
@) Virgil
Motivele de deranj sint intemeiate! Si, din pacate, cum scrieti d-voastra in final, nici macar nu sint toate!
2009-12-09 19:53:37 | Raporteaza
@) Dinu Adam
E intr-adevar foarte ciudata chestia asta – mai toti vor sa-i indrumi, sa le dai sfaturi, sa le spui ce sa faca de parca n-ar avea mintea lor, ratiunea lor, interesele lor, afectivitatea lor. E un fantastic sentiment de apartenenta, in sens propriu, de dependenta la romani. In opinia mea, sint destui, daca nu chiar supranumerari, cei care se erijeaza in aposotoli ai neamului, constiinte nationale, de nu cumva planetare, si ma gindesc ca ar fi absurd sa mai incurc si eu locul! E ciudat cum aproape nimeni nu intelege ca sint persoane care detesta asmenea posturi, care prefera sa se simta niste biete constiinte individuale, pe cit posibil libere, care-si adminsitreaza propriile vieti, propriul destin. Cum spunea Kierkegaard? O pasare libera pe o craca…
2009-12-09 20:01:31 | Raporteaza
@dinu adam
cred ca in loc de virgil_l este victor_l. S-a mai facut confuzia pe blogul acesae si fac rectificare nu pentru ca m-as simti cu “musca pe caciula” ci doar ca mesajul nu este pentru mine in mod direct. Atunci am cerut “note verbale”
2009-12-09 20:07:26 | Raporteaza
@ Virgil
Liniştit, că nu vă confundăm… Oari di ce?
2009-12-09 20:22:54 | Raporteaza
@daca_nu_nu
Trebe musai sa bagi tu strambe
Cel putin eu am trecut de perioada cand aveam idoli. Nu vreau sa ma mai amagesc ca sa nu fiu dezamagit .
2009-12-09 20:29:35 | Raporteaza
@ virgil
miiiiiii de scuze. evident ca-i asa. e putin si vina dvs., ca va aveam ultimul mesaj sub ochi. (asta pentru ca, cum pertinent observa si domnia-sa, nu admit sa-mi recunosc greselile si, iata, am gasit ei eu pe cineva pe care sa dau vina.)
sper sa nu mi-o luati in nume de rau.
cu toata stima,
dinu adam
2009-12-09 20:30:53 | Raporteaza
@ Liviu Antonesei #53
Maitre,
Cam stiu cand ai scris & publicat prozele cu pricina. Nu stiu ce ai de gand sa scrii “peste sarbatori”. Ma gandesc asa: cum peste vara ai scris poheme (vorba lui Gellu Naum – ce poet extraordinar!), peste iarna ii musai sa scrii proze.
Nici o grija — pun eu de-un blog. Un fel anume de blog.
Dorin
2009-12-09 20:35:03 | Raporteaza
@ dinu adam,
bine zice @ daca_nu_nu.
Aici mai sint niste romantici:
youtube.com/wat../
iar aici e partea a doua
youtube.com/wat../
Sa se blazeze si ei cu timpul, sa devina intelepti peste ani?
2009-12-09 20:35:17 | Raporteaza
@dinu adam
Doamne fereste . Stiu ce inseamna “typing mistakes” deci nu fac asa si in nici un caz nu sar sa iau capul cuiva pentru o opinie. Era o simpla precizare . Culmea ca sunt “partial” de acord cu dvs (si zic partial pentru ca nu am apucat sa citesc toate postarile dvs si este posibil sa nu fiu de acord. Oricum in postarea “cu pricina” sunt 100% de acrod . Ca tot incepusem sa spun ce ma deranjeaza in romania va sustin spunand ca lumea vede simplist lucrurile in alb sau negru. Tin minte cand am spus ca din pacate Romania nu a avut decat 3 politicieni (Ratiu, Coposu si Iliescu) 50% au sarit cu gura pe mine spunand ca sunt comunist. Da domnilor exista si politicieni buni (in sensul in care manipuleaza conceptele si actiunile politice) dar care sunt malefici
Sunt oricand discus la dialog (su si la isterie)
Virgil
2009-12-09 20:43:29 | Raporteaza
@ Virgil
Ce strâmbe-am băgat io, dragă???
Am emis şi eu o cugetare, de…
@ Victor
Nu mă băga la-naintare, că numa ce m-am trezit şi am mintea hodinită…
2009-12-09 20:46:16 | Raporteaza
@daca_nu_nu
vezi ca “am mintea hodinită” este brand PDL si poti fi acuzata oricand pentru furt de drept de autor
2009-12-09 20:49:57 | Raporteaza
@ Dorin Tudoran
Gind in gind, frate! Cu gind de proza plec intr-acolo, ba chira grozavie mare, ma gindesc sa incep in sfirsit unul din cele vreo cinci-sase romane pe care le port in cap de 10 – 15 ani! Daca nu incep, e nasol – cu vremea, dispare memoria, capata goluri, ca un svaitzer!
2009-12-09 20:53:16 | Raporteaza
@ Virgil
Aoleo! Uitasem…
Vezi că am mintea hodinită???
V-am spus io că ne leagă, dar nu ştiam de ce.
Iaca, am ajuns să cităm din EBA ca din clasici… He-he! Mai o ţâră şi intră-n manuale. Mai ştii…
2009-12-09 20:58:16 | Raporteaza
@daca_nu_nu
O sa ajungem sa invatam cum invatam citatele lu Ceasca la economie politica (am fost norocos ca eu am prins lovirutia in anul 3 si am facut doar un semestru ecomnomie politica in facultate)
2009-12-09 21:01:44 | Raporteaza
@ Daca_nu_nu
Exista manuale si pentru scolile, cum sa zic?, pentru persoane cu anumite probleme!
2009-12-09 21:07:19 | Raporteaza
@ Virgil # 68
Dragă, te rog nu mă-ntrista… Că eram într-a XII-a la revoluţie, deci… Da-mi aduc aminte şi eu ceva de economia politică din liceu: aveam, la un moment dat doi de 3 şi 4-n teză, de credeam că mă omoară diriga, că au luat-o nuştiucare la rost să mă treacă, dracului, că nu pot pleca la ”olempeadă”… Aşa era ”pe vremea mea”: puteai fi cât de bun la o disciplină; dacă erai corigent la alta sau aveai medie neîncheiată, pup-o, Petre, olimpiadă… Acuma-i mişto de tot. N-ai treabă, te duci la olimpiadă, nu-i bai că nu ştii la care, şi, dacă ai băftău, mai prinzi şi loc la facultate – moca. Nu mai văd nicio diferenţă între olimpicii de vârf şi ăi de-au apucat să ridice-o ţâră nasul…
Nici pe-atunce nu era bine; da şi-aşa, cum i-acuma-i rău…
Măcar de citatele lu nuştiucare am scăpat. Fiuuu… Nu ştiu ce-aş fi făcut la bac, pe cuvânt, că trebuia să-l dau din filosofie. Şi m-o scăpat gura – ca şi-acum – că ce filosofie-i asta de io nu pricep ce zîce, şi-apoi, ţine-te, veree!!! Răspunsul a fost: ”Dacă eşti aşa deşteaptă, scrie tu alta…”
Parcă poţi să ştii???
2009-12-09 21:16:37 | Raporteaza
@ LA
Puşchea pe limbă, domn profesor, să fie cu iertare…
2009-12-09 21:19:03 | Raporteaza
@) Daca_nu_nu
Pai, de ce? Daca exista persoane cu probleme, cu e fatuca evocata, nu e normal sa existe si scoli pentru ele? Ca i-au gresit scoala e alta poveste!
2009-12-09 21:36:31 | Raporteaza
Buna seara, buna sa-ti fie inima voinicule dupa cum ti-e si cautatura! Scuzati intirzierea da azi am jucat fotbal.
Sa-ti laud teStu nea Liviule mi-e teama ca ar fi jignitor pt. mata, o lauda de la mine nu stiu daca ti-ar cadea bine, desi poate ti-ar face placere, nu stiu.
Cred ca-ncep sa-mbatrinesc, simt cum incepe sa-mi placa povestile.
Tulai Doamne nu ma vad sa stau cu ochelari pa nas si cu nasu-n carte!
2009-12-09 21:46:00 | Raporteaza
@) Neamtu Tiganu
Multumesc, multumesc. Dar sa stii, mestere, ca nu e chiar cel mai rau lucru din lume sa-ti placa povestile. Si mie imi plac – si sa citesc, si sa le aud, si sa le scriu. Cred ca ne plac tuturor, dar unii ne rusinam sa recunoastem asta!
2009-12-09 21:51:10 | Raporteaza
@ LA # 72
Mda, i-au cam greşit-o, numai că ei nu i-a dat nimeni vreodată doi de 3 şi 4-n teză la română, poate-i dădeau şi-un pic de gândit…
Că, după mine, tot aşa-i de pricepută la exprimare, ca mine la… economie politică!
2009-12-09 21:56:38 | Raporteaza
De fapt vroiam sa-ti spun ca io sunt un timid si ca orice timid sunt obraznic. Sunt mai ales obraznic cu “personalitati” si in special cu sefii mei. Pe undeva imi place sa-i zgindar si-mi cistig o oarecare stima intre colegi. Chiar aseara am avut o sedinta cu niste sefi mai mari, aia din liga peste 250000 Euroi pa an si asa i-am luat la ironie umoristica f. fina ca au inceput si iei sa rida. Si cind ride sefu.. deja ai cistigat.
Da uneori am niste blocari inexplicabile fata de unii, Nu stiu de ce draq? Unu d-asta ie nea Dorin Tudoran. Cind avea iel blog intram din cind in cind in virfu picioarelor, imi tineam respiratia ca un copil care fura dulceata ascunsa de bunica pt. zile de sarbatoare. Nu indrazneam sa spun nimica nimicuta. Mi se pare un pic prea retinut, parca merge cu frina de mina trasa, prea controlat, prea rece, prea cerebral, mi-ar fi placut sa izbugneasca odata cu o injuratura neaosa, sa zbiere, sa se enerveze.
Daca-si face din nou blog.. ma pregatesc, pun burta pa gramatica.
P.S Te rog sa nu-i spui, nu stiu cum ar lua-o, de fapt am vrut sa spun cu cuvintele mele ca-l laud.
2009-12-09 21:59:33 | Raporteaza
@) Neamtu Tiganu
Era misto daca dupa glume, sefii aia va faceau transferul in liga lor, aia de 250.000/an!
Dorin e, de felul lui, un om foarte cordial, o structura perfect democratica, asa ca nu pricep de unde blocajul!
2009-12-09 22:09:45 | Raporteaza
@ Neamţu # 76
Ha!-Ha!-Ha!
Io mă ţin de tineeee!!!
De mă laşi, dracu ne-o luat pe amândoi…
Că io-s maestră-n gafe, să ştii… Şi am naturelu simţitor…
N-ai putut vede aşe ceva de când ieşti…
Şi de să-ncruntă dl Tudoran o dată şi pe mine m-a lăsa inima, tu să nu-ţi pierzi firea: să mi-o dai pe-a ta până-mi vine mie la loc, auzi?…
Altfel, ca acuma, la alegerile-astea: Operaţia, reuşită; pacientu, mort!
2009-12-09 22:11:01 | Raporteaza
Nea Liviule, crede-ma ca n-as schimba cu iei, pe de o parte sunt extrem de multumit cu cit cistig, neam de neamu meu nu a visat sa primeasca atitia bani si pe de alta parte imi place meseria de ing. Ca ing. am o mare libertate ma refer profesional, pot incerca chestii noi, pot sa-mi las fantezia sa zburde.
Imagineaza-ti ca mata in loc sa scrii ar trebui sa conduci o editura sau sa sa conduci uniunea scriitorilor, poate ai cistiga mai bine, da merita?
2009-12-09 22:25:40 | Raporteaza
Marcelo vino la pieptu meu puternic, impreuna vom fi tari. Cind mai apare nea Dorin ii zicem vro doua impreuna!
2009-12-09 22:26:53 | Raporteaza
Ha-ha-ha!
Ţine-mă-n braţe, Neamţule!!! Da să mă strâgi tare, auzi???
Tu zici!!! Io-ţi şoptesc la ureche!!!
Numa vezi, să nu zîci tot-tot-tot…
Că mintenaş trage-o poezie şi-oi muri de emoţie când oi preda-o la clasă.
Cu poeţii nu te joci…
Altfel, mă bucur că suntem tari împreună!!! Mai ales tu!…
2009-12-09 22:36:36 | Raporteaza
@) Neamtu Tiganu
Perfect de acord! Inteleg foarte bine despre ce este vorba! In aceleasi conditii, si eu as prefera sa procedez la fel! Atunci, trebuie facuta din cind in cind cite o mica pozna, sa nu vina vreo promovare fara voie!
2009-12-09 22:43:01 | Raporteaza
@) Val
@ Liviu Antonesei
imaginea, cred nu putea fi decat asta
franklinbowlesg../
pentru arta biblica vezi intotdeauna
biblical-art.co../
2009-12-09 22:51:51 | Raporteaza
@ Neamtu Tiganu # 75
Sehr geehrter Herr Ing. Neamtu Tiganu,
Han di gern und vermisse di sehr!
Dorin Tudoran
Zurich
09/12/2009
P.S. Dupa sarbatori, deblochez frana de mana
2009-12-09 22:52:40 | Raporteaza
N-am nici o teama ca voi fi promovat pt. simplu fapt ca sunt prea bun in ceea ce fac si ei stiu asta.
2009-12-09 22:56:20 | Raporteaza
sau asta
angel-art-house../
2009-12-09 22:58:45 | Raporteaza
Ar fi fost mai interesant sa ne dati un citat in care se povesteste despre cum si-a reluat viata normala, un soldat oarecare din armata lui Hitler din 1944, care si-a executat serviciul intr-un lagar din Polonia sau din alta locatie, daca copiilor lui, crescuti in democratie, “li s-au scos ochii” mereu pentru ca tatal lor a fost ce a fost, pentru ca armata hitlerista a omorat zeci de mii de oameni. As vrea sa stiu daca pe acei copii ai lui, germani si acum, sau pe copii copiilor lui, jurnalistii sau analistii, i-a condamnat ca sunt fii tatalui lor, daca i-a condamnat poate, si pentru ca s-au nascut, daca societatea le-a zdrobit carierile pentru ca “niste oameni de bine” fac referire mereu la trecut si niciodata la viitor, intr-un mod pervers, pentru a-si satisface propriile persoane. Poate acei “copii” si-au vazut de treaba lor, au invatat, poate acei “copii” au o familie, au si ei de acum copii….De ce sa plateasca generatii intregi numai pentru ca parintii lor s-au nascut intr-un anumit regim, mai bun sau mai rau? Puteti sustine cu probe, ca “urmasul” gandeste la fel ca “inaintasul”? Din pacate poti, daca esti de rea de credinta si daca urmaresti un scop care nu implica demnitatea.
2009-12-09 23:03:30 | Raporteaza
@)Omma
Da, da, da! Incerc sa mi-o amintesc color. De fapt, o sa ma duc din nou pe site si o gasesc acolo! Merci.
2009-12-09 23:03:59 | Raporteaza
@) Neamtu Tiganu
Da, acesta e un motiv serios sa nu va miste din loc! Dar nici ei nu-s prosti, cum vad!
2009-12-09 23:05:32 | Raporteaza
@) Paul
Nu-s expert in chestiunea germana, dar aveti dreptate in ceea ce spuneti. Problema apare doar in conditiile in care sesizezi ca urmasul da dovada de acelasi fanatism precum parintele, chiar daca, macar aparent, de sens contrar. In ce ma priveste, m-am ferit cit am putut sa judec pe careva pentru altceva decit propriile sale fapte, dar nimeni nu-i perfect! De altfel, n-am dat vreun nume si m-am referit la o categorie generica.
2009-12-09 23:09:41 | Raporteaza
Marcelooo, unde iesti, vino fa repede la portita, trebe sa ne sfatuim, ne-a scris nea Dorin, ce-i raspundem?
Face misto de mine, a scris in schwitzdeutsch, asta-i un fel de moldoveneasca.
2009-12-09 23:14:50 | Raporteaza
Adresate «mai ales altora » deci si mie :
« mai toti vor sa-i indrumi, sa le dai sfaturi, sa le spui ce sa faca de parca n-ar avea mintea lor »
« ma aventurez sa le furnizez eu o explicatie.nu neaparat adevarata, cit plauzibila. »
« ce ginduri ascunse aveti, domnu’ intelectual? daca v-ati capatuit (in sensul ca aveti cap, desigur), de ce sinteti asa de egoist si nu ne spuneti si noua ce sa facem si cum sa dregem? » (cam asta zice ca as fi spus eu)
« pai, uite de-aia am ajuns unde am (mai) fost: ca lumea tot asteapta sa i se spuna ce sa faca si sa dreaga. adica nu din vina nici a lui iliescu, nici a lui basescu. »
« unii m-ar huidui ca sint pro-basescu, altii m-ar aplauda ca sint ati-geoana, cei din urma m-ar denunta drept vrajmas al sfintei traditii ortodoxe ».
« daca exista vreo cenzura in momentul de fata la noi, n-o mai cautati in curtile mogulilor, nici in aisduitatea cu care-si tin serviile ochii lipiti de viata naostra intima, ci in lipsa de discernamint cu care publicul percepe si descifreaza mesajele ce-i sint adresate. »
« cine are urechi de auzit sa auda. asta vrea sa spuna ca urechile nu sint doar un ornament ce incadreaza tezaurul cu obsesii proprii. »
« scuze pentru indelunga disertatie, dar mi s-a paradit televizorul »
Si eu imi cer scuze, am priceput ca am gresit adresa.
2009-12-09 23:19:17 | Raporteaza
Ba nu face mişto, măi, Neamţule!!!
Hai să-ţi traduc io:
O zâs că de mine-i place şi că i-i dor să ne-ntâlnim! Cum unde? La Zurich!!! Că aici, în Românica, n-are rost să mai stăm, că tăt zurück, zurück,zurück…
Cu tine-o fost politicos… Ca de la bărbat la bărbat! Cred că ţie n-avea de ce-ţi mai spune chestia cu zurück-ul, că tu te prinzi mai repede ca mine, no, că ieşti ”sehr”.
No.
Nu te spăria că-i de bine!
Da auzi, parcă tu trebuia să mă-ncurajezi pe mine…
2009-12-09 23:26:14 | Raporteaza
Domnule Liviu Antonesei, eu doar va multumesc ca existati.
2009-12-09 23:33:34 | Raporteaza
Marcelo m-am dat io mare da tot m-am speriat putin, sau chiar mai mult, a trebuit sa deschid inc-o sticla, acum am mult curaj.
Marcelo asta cum ca-i place de tine nu-mi prea place si ca te ia la iel si mai putin. Ai grija cu poietii ca-s sucesc capu.
Stii ce, mai bine nu-i raspundem nimic, sa vedem ce zice!
2009-12-09 23:43:25 | Raporteaza
@ Neamţu
Ce faci, dragă, nu răspunzi omului?
Ori ai întrebat vreun expert, să vezi de n-am trucat traducerea…
Aparte:
Campania asta i-o bolunzit pe toţi, cu teoria trucajelor… Nu mai au încredere nici în ce văd cu ochii lor… Doamne apără şi păzeşte…
Ptiu, ptiu, ptiu!!!
Cruce-n sân!!!
2009-12-09 23:44:24 | Raporteaza
Aparte:
Să fi fost eu fiul unui soldat care-a slujit în armata lui Hitler, DA, mi-aş fi văzut de treaba MEA…
Mi-aş fi construit o carieră proprie, departe de politică – tocmai pentru că tatăl meu a avut de tras din acest motiv; aş fi evitat proximitatea oamenilor politici; aş fi stat deoparte în caz că i-ar fi dat cuiva prin cap să condamne lucrătura lui Hitler în numele unui popor întreg; şi, dacă s-ar fi-ntâmplat cumva ca viaţa să mă poarte într-acolo, m-aş fi ferit ca de foc să fac vreun apel întru susţinerea celui pe care l-am cadorisit cu aşa mare cinste: aceea de a-mi condamna părintele!
2009-12-09 23:51:12 | Raporteaza
Măi Neamţule! Ai grijă cu păhărelu!
Cum crezi tu că te părăsesc pe tine???
NU mă ia nimeni, n-ai bai!
Ai uitat că io rămân aici să sting lumina???
Poate face Inimioara pe nebunu şi uită ce-o promis…
2009-12-09 23:54:41 | Raporteaza
Tulai Doamne ati ajuns la Hitler!? Au analizat astia p-aici de 60 de ani toate fetele si pa stinga si pa dreapta ca la andrele, uite asa se joaca fata. Soldatu-i soldat si-i put picioarele ce aveti cu iel? Dupa razboi soldatii erau f. cautati de muieri ca se-ntorsesera putini, era excedent de muieri, io zic ca era bine!
2009-12-10 00:10:00 | Raporteaza
@ val
pe-aia cu tipul care sare din baie o stiti?
n-am inteles ce va deranjeaza, dar am inteles ca va deranjeaza.
oricum, va multumesc pentru antologare – or sa tina seama de ea cei care o sa-si ia/dea doctoratele pe seama mea.
cu (un fel de simpatie),
dinu adam
2009-12-10 00:44:45 | Raporteaza
Aproape ca simt o adiere de placere (perversa) sa scriu (monologuri) nocturne la vremea cind abonatii diurni “sa hodine si tatu –i bine” (strigat de straja nasaudeana ) iara eu pot sa mai haladuiesc prin salile si salitsele blogului la pas. Acuma za lucrul trebilor.
1 Cele grave
@LA Domnule Antonesei, martor mi-e cerul si, mai ales, postarea dv de la # 54, ca imi sinteti dator un purcel. Asta-i cutuma, nu pot zice ca mi-s suparat. Cind l-am vizitat pe Denis in parohia-I, necropola roaiala de la miazanoapte de Orasul Lumina ,ceva statua si alte iconografii mi l-au facut chiar simpatec: martirat prin descapatsinare, e reprezentat ducindu-si capul in miini asa cum isi duc scolerii studiosi cartile ori, la sfirsit de an scoler, premiantii trofeele . Am totusi o ezitare: nu stiu daca trecerea de la onomastica profetic aghioasa la cea indoit aghioasa e o promovare ori o retrogradare. Am insa o jelanie mai substantiala. Am studiat jurisprudenta si se pare ca sinteti implicat intr-un caz flagrant de ceea ce se numeste false/untruthful/unrealistic publicity or advertising. Sa ma explic : in cazuistica orizontului de asteptare preincipitial al scrierilor, in spetsa, a titlului, cineva, sper ca nu dv, ci eventual vreun Editor nescrupulos ori, poate, chiar Calul impricinat, a facut un pocinog: ni se lauda un produs primordialmente cabalino/hippo/equino-centric si ne regasim, viceversa, cu un basilocentrism oarecum supraponderal desi, in titlu, in cel mai bun/rau caz, avem promisiunea unei echitabilitati. Toata lumea poate vedea, insa, ca lucrurile-s departe de a sta asa. Eu , in marinimoasa mea impartialitate si impartiala-mi marinimie, incerc sa va apar (ca autor sinteti, de drept, responsabil) Cazuri sint miriade cind editorii, tiranici si abuzivi, si-au impus pofta. Sa fie cazul aci? Ma bate gindul insa ca armasarul in cauza, nemultumit de partea ce i s-a facut in economia narativa, de tratamentul insuficient raportat la asteptarile stirnite, de faptul ca n-a fost nici macar onorat cu un nume (think: gloaba Fefelegii avea nume princiar , oarecum turanic…) , v-a cam inghesuit (printr-un medium, of course) si v-a impus, ca minima reparatie, titlul de fatsa. Am facut o cercetare, tot prin mediumuri, si am aflat ca domnul armasar ar fi vrut ca finalul sa fie , tot reparator, ceva in genul: “Unii spun ca , pe locul casei marginase mistuite de pojar si pe care mai apoi s-au fost prasit un mic izlaz cu iarba grasa, se poate vedea, in noptile cu luna, mai ales in cele luminate puternic, ca pe la Samedru, silueta impunatoare a unui vajnic armasar pascind hieratic, tavalindu-se prin iarba din cind in cind ori nechezind cu tandra autoritate. Pentru cine tandretsea? Pai tot aceeasi spun ca in cele nopti, pe linga silueta majestuoasa pomenita, pot fi vazute , gratios desenate pe orizont, niste siluete mai mici de imbietoare si iubaretse iepisoare…”
2009-12-10 03:21:26 | Raporteaza
2.Cele de suflet, cele triste (dar nu de tot)
Nu pot spune exact cind am incetat sa mai iau cu lejeritate, sa ironizez superior suferinta celorlati. Pe a mea, nu am conenit inca sa o, desi simt ceva cabotinism la-dedans. Povestea d-lui LA e umana si calda, daca nu optimista (optimism relativ la perenitatea si pesrsistentsa rectitudinii) , cel putin senina, oricita oroare si drama istorica sint in esenta ei. In ce ma priveste, cind sint confruntat cu suferinta celor ce au fost ori s-au simtit uitati si de oameni si de Dumnezeu , mai ales a celor ce au murit indurerat-nedumeriti de asa uitare (am avut in famile, nu cea imediat apropiata, asemenea caz) ma darim..
Am vazut, scrollind, pomenita Desfasurarea lui Preda. Traiesc de multa vreme cu impresia ca venirea mea a pe lume ar putea fi consecinta, macar indirecta, a unui op realist socialist. Prin anii cind se petrece Povestea Calului si a Carutasului, parintii-mi, ambii profesori de limbi moderne, au trebuit si ei faca un curs relativ indelungat de cunoastere a noii celei mai bune orinduiri. Mai intii au fost dati afara din invatamint dar , dupa cutreiarat de citiva ani prin diverse regiuni, Mama (juna de Erlkonigiana pomenire din comentariul la postarea precedenta a d-lui LA) a acceptat un post de proafa de romana intr-o comuna suburbana pentru ca, totusi , o ribambela de progenituri, cam cit o echipa de handbal la numar, trebuia sa supravietuiasca. Cu Tata trebile au fost mai complicate. Pentru ca votase manist -si Mama, de-altfel- la ultimele alegeri “libere” si pentru ca nu acceptase sa devina compozitor de inscrisuri pe teme impuse de niste condeieri obisnuiti cu securea, nu mai gasea de lucru decit, vremelnic, la cariera de piatra, la uzina de clor si acid clorhidric (schimb de sase ore cu masca pe figura), lucrator la calea ferata ingusta etc. A observat/ aflat ca mai toti prietenii si fostii colegi de profesiune se evaporasera (in mijloc de noapte, cum era rinduiala) Fratii dinainte si o sora s-au nascut la intervale aproape regulate de doi ani. Intre mine si fratele imediat senior sint aproape 5 . O explicatie , ba chiar doua, ar fi. Patru ani si mai bine la rind Tata se “culca” in fiece seara imbracat si cu o bocceluta linga pat, atent la toate hamaiturile de ciini ori cotcodacelile de oratanii. In vremea asta, Mama, pe linga norma didactica, trebuia sa faca si alfabetizarea poporului napastuit in precedenta orinduire. Pe unii ii chiar alfabetiza, altora, mai “avansati” incerca, dupa prescriere, sa le usureze accesul la lecturile din manual. A avut, la un moment dat si un elev de clasa a VIIa de vreo 40-45 de ani, proletar sau om al muncii din popor. Dupa ce il anuntase ce ii va da la teza, l-a pus sa faca rezumatul lui Mitrea Cocor. Ceea ce a si facut respectivele. Atita doar ca, pe o pagina si jumatate, cu litere clare, in ciuda neobisnuintsei cu scrisul, numele lui Cocor aparea, de multe ori, Concoi, indubitabil . Mama a ris initial dar, dupa o vreme s-a cam inverzit. Daca “botezul” era o provocare deliberata? Daca se voia studierea vigilentei ei revolutionar-aparatoare a cuceririlor socialiste? Si Tata nu a crezut ca ea exagera. Oricum, tovarasa profesoara a subliniat cu rosu numele in cauza si a dus teza la impricinat. Acesta a “vizat-o” apoi i-a inapoiat-o , insa, multa vreme, Mamei somnul nu i-a prea venit (usor). Oarecum neasteptat, dupa mai putin de-un an, m-am nascut eu, incheietorul de pluton. Unii zic ca eu as scrie nocturne pe blogul asta
2009-12-10 03:36:04 | Raporteaza
@) Daniel StPaul
Pai, cum facem? La noi, se da miel la botez! Si miei ies abia la primavara…
Da, inteleg si locul sensibil. Mama a fost exclusa de la medicina, ca fiica de chiabur. Ca sa poate face scoala de asistente mamose, a trebuit sa fie infiata, fictiv de fapt, de o familie mai saraca, tot rude, dar purtind alt nume de familie. Iata o multime de situatii pe care nule poate prinde niciun tratat sau raport, iar aici probabil e locul pe care se misca scriitorul.
2009-12-10 09:10:51 | Raporteaza
Sfios m-aşez la masa bogaţilor. La capătul ei cel mai îndepărtat de necazurile politice, acolo unde numai sărăcia era necazul. Şi nu voiu a mă făli cu sărăcia anilor ‘950 – că altă prigoană n-am suferit – ci cu mirarea că erau, pe-atunci, oameni care mîncau pâine albă, cînd pâinea neagră era pe cartelă dar, fără luptă, nici aia n-ajungea pe masa săracului. Am întrebat-o pe Maia – “baba” mea – de ce mîncau oamenii ăia pâine albă şi mi-a răspuns că erau bolnavi, sufereau cu maţele. Ei, m-am liniştit, decît bogat şi bolnav, mai bine sărac şi sănătos! Dar pentru ceva, tot îi invidiam pe oamenii bolnavi: aveau nişte struguri tămîioşi în curte, de-ţi lăsa gura apă! Şi mai şi cîntau la vioară. Pînă şi cîntecele de la difuzor le cîntau altfel, pe note le cîntau, ne le lălăiau – ca mine.
Pe la sfîrşitul “obsedantului deceniu”, am intrat şi eu în rîndul celor care mîncau o pâine albă. Unchiul meu de la Severin – horloger de son etat, ca JJ Rousseau – s-a pricopsit: a devenit gestionar la o alimentară de la marginea Severinului. Atunci, am învăţat să fur.
Cu toată mirarea recunosc că n-am avut nici o dilemă: mă duceam cu Maia la biserică, începusem chiar a cînta în strană, alături de ţîrcovnici, dar mă duceam şi cu Sică – aşa-l chema – la prăvălie, şi botezam basamacul, vinul; furam la cîntar; înşelam la socoteală pici pe lîngă mine, care-şi adunau şi ei crăiţarii – de-un biscuite ori de-o bomboană – Dumnezeu ştie cum. Făceam toate astea fiindcă aşa mă-ndruma Sică, nu din pasiune ori lăcomie. Lacom n-am apucat a fi, datorită Maiei – care mă-ndemna mereu să nu fiu calic. Iar singura pasiune a fost bicicleta, de care n-aveam parte decît dacă mi-o dădea şi mie careva, să mă plimb cu ea.
Sică a căzut secerat de nechibzuinţă, după nici 3 ani de belşug, iar eu am întrerupt “şcoala vieţii”. Însă cu deprinderea de a fura, înşela, profita, am luptat toată viaţa mea, pot spune. Şi mai am de luptat, încă se mai zbate, uneori, să iasă la lumină. O-nţeleg şi pe ea, viaţa de acum e plină de oportunităţi ce i-ar fi venit mănuşă.
Cum îi înţeleg şi pe escroci, bandiţi, sperjuri, lacomi şi nesimţiţi – “clasa politică” apud ilustrissimul om din fruntea ţării, omul providenţial al Padinei. Este infinit mai uşor să-ţi urmezi pornirile, decît să le-nfrînezi. Este şi mult mai profitabil – intri şi tu în rîndul lumii, în loc să tot tragi traga pe uscat.
Că stau şi mă gîndesc ce nenorocu’ dracu’ am putut avea, cu moartea lui Sică. Cum întorceam eu, acum, banii cu lopata, iar lumea-şi scotea pălăria dinaintea mea, cu respect închinîndu-se: Să trăiţi, d-le Mogul! Să ne trăiţi!
Iar eu i-aş fi miluit ca pe cîini, aruncîndu-le ceva-n poală, c-aşa le şi trebuia dac-au fost proşti.
Vedeţi, boieri Dumneavoastră, din colţul meu de masă se vede că sărăcia-i mama nenorocirilor, iară nu prigoana politică. Că sărăcia şi hoţia merg mînă-n mînă, pe cînd persecuţia poate chiar întări caracterul, dezvolta simţul dreptăţii.
Da’ poate că, aşa cum am fost eu ferit de binefacerile sărăciei, să fi fost şi alţii iertaţi de cele ale prigonirii. Zic şi eu…
2009-12-10 11:12:23 | Raporteaza
@) Inima-Rea
Pai, maitre, cu tentatia si rezistenta la tentatie, cu des-frinarea si in-frinarea, ne-ati pus in brate ditai tema filosofica! Asa, sub forma de poveste, ca la cei vechi… Acum, sa vedem cine se incumeta…
2009-12-10 11:26:41 | Raporteaza
@) All
O sa va las singuri putin, ca iar am intens program cultural, ce se va incheia cu o Wigilia organizata de lectoratul polonez. Sa fiti cuminti!
2009-12-10 12:11:05 | Raporteaza
cea mai tare chestie pe care am citit-o anul asta.
2009-12-10 12:28:44 | Raporteaza
@Liviu Antonesei, #103
1. Mieluts! Fie si mieluts!(trag nadejde ca nu voiti a va folfila: voyons, donc, in Noua Zelanda- ce tsarisoara!- mai e primavara vreo citeva zile). Altminterea, sa spui drept, cind vad bestiutse asa maruntsele ma apuca o criza de vegetarianism.
2. Retrospectiv, sper sa nu sifonez, cazul familiilor noastre respective a fost unul “fericit”: copiii si parintii au stat laolalta. Cunosc situatii, ar fi o impietate sa le numesc “povesti”, cind iubirea Tavalugului a fost devastatoare. Printre neamuri , dar si la citiva pasi de noi, am fost martor al adevaratei nenorociri (ex: patru copii ramasi fara ambii parinti, opt crescuti doar de mama). Vesnica recunostinta Partidului(si Poporului)! Ca vremea vesnicei pomeniri se pare ca inca n-a venit.
3. Mi se pare mie, sau ati eludat un aspect litigios? Secretly place a “guilty” plea?
Ma duc sa dau Cezarului 10 ceasuri de viatsa. Spor intru cele bune , tuturor.
PS. Ierizi am pomenit de furtuna de zapada cu “ninsoarea in sus”; afla-veti ca la capatul ei s-a lasat cu trasnete si, naturally, tunete. Pomenit-ati unele ca asta? (da, chiar asa, le-ati dat pomana?) Si, vazui bine??? 4500 + vizualizari!?
2009-12-10 13:00:06 | Raporteaza
@dinu adam:
“pe-aia cu tipul care sare din baie o stiti?”
Nu, nu o stiu nici pe asta. Este inca una dintre consecintele nefaste ale intoarcerii elitei cu spatele la popor.
2009-12-10 14:55:02 | Raporteaza
@) Daniel StPaul
Da, cunosc si eu destule, din pacate, cazuri dramatice, inclusiv in familia larga. Intr-un fel, da, am avut noroc, macar am crescut cu parintii pe linga noi – ma rog, mai degraba, noi pe linga ei.
Adevarul este ca si eu sint milos cu puii de animale, ba chiar si cu cele mai mari, ca fost proprietar de trei canichi de-a lungul timpului, acum insa de Van, motan innotator, ca sa spun asa. Poate convertim datoria in ceva… distilat?
2009-12-10 18:47:37 | Raporteaza
@) Cristean
Multumesc foarte mult! Recunosc, ma bucura aprecierea cu pricina!
2009-12-10 18:48:51 | Raporteaza
Nea Liviule, aseara cind vorbeam de sefii cu bani multi am uitat sa-ti spun ceva, comunstii de capitalisti nemti au impozit progresiv asa ca aia care cistiga 250000 platesc impozit ca. 40%, io ajung pa la 24% la venitu meu, nu ca nu merita?
Atentie la impozit se adauga asigurare de boala, somaj, pensie si alte hangarale.. mai toate procentual.
2009-12-10 19:19:29 | Raporteaza
@) Neamtu Tiganu
Da, stiam ca impozitul e progresiv la ei – nasoala chestie! Eu sper sa mai reziste la noi cota unica! Pina la urma, daca tinem seama de toate taxele si impozitele, nu exclud sa ramineti cu mai multi bani in cont decit ei!
2009-12-10 19:34:13 | Raporteaza
“Adaptarea la realitate”! Sa renumaram voturile din 1946!
De fapt, am vrut sa-l salut pe Dorin Tudoran. Si, desigur, pe Liviu. Si, desigur, pe d-voastra toti ce care aveti rabdare! Poate ca in 2027 se vor renumara si voturile din 2o1o!
2009-12-10 22:38:38 | Raporteaza
“Adaptarea la realitate”! Sa renumaram voturile din 1946!
De fapt, am vrut sa-l salut pe Dorin Tudoran. Si, desigur, pe Liviu. Si, desigur, pe d-voastra toti ce care aveti rabdare! Poate ca in 2027 se vor renumara si voturile din 2o1o!
2009-12-10 22:38:38 | Raporteaza
@ vasile gogea # 115
Ce surpriza placuta, Vasile, sa vad ca iti amintesti titlul ultimei carti pe care am publicat-o in Romania.
De difuzat, nu prea a fost difuzata. A fost, in schimb, vinduta de librarii, la preturi “convenabile” pentru “pachetele de premii scolare”. ca sa nu se piarda toti bani investiti…
Asa se face ca, spre stupoarea familiei, fiica-mea, eleva in clasa a doua, a primit in pachetul de premianta si … cartea mea.
Ce vremuri, Vasile! Macar pentru episoadele ei cumplit- ironice, parca tot trebuie sa ne “fie dor” de ele, caci azi a disparut pina si ironia.
Sanatate,
Dorin
2009-12-10 22:51:24 | Raporteaza
Iertati, boieri d-voastra, n-am postat de doua ori, dar asa a aparut!
CA LA VOT!
2009-12-10 22:54:11 | Raporteaza
@) Vasile Gogea
Aha, frate, deci din astia cu masluirea imi esti!!!
2009-12-10 23:01:04 | Raporteaza
Asta aprpos de masluiri
Suntem in Canada de aproape 4 ani si cand am vorbit cu mama sotiei ne-a spus ca a fost vizitata de politie ca figureaza ca a votat de 3 ori (sinaia + alte 2 sectii speciale). Asta in conditiile in care in tot acest timp nu am iesit din canada decat pentru vizite scurte (o zii sau doua) in USA. Si asa iti explici cum de ies unii presedinti.
Chiar am de gand sa fac o informare la ambasada pentru a clarifica acest aspect.
2009-12-10 23:07:07 | Raporteaza
Tocmai credeam ca am “ajuns” prea tirziu! Abia am intrat in casa, intorcindu-ma de la Bistrita, unde, niste prieteni pe care nu-i intereseaza renumararea voturilor din 1946 m-au invita sa vorbesc despre Caragiale. Ceea ce am si facut. Dar mare e bucuria mea sa ma intilnesc aici cu domniile voastre!
Cu “masluirile” nu ma descurc, iar cu “maslul” nu prea, intrucit, catolic *(deasi nu polonez!) fiind…
2009-12-10 23:16:24 | Raporteaza
@) Vasile Gogea
La Bistrita? Te invidiez! Ce mai fac prietenii nostri? Dupa 1990, o singura data am mai ajuns acolo, iar inainte mergeam aproape in fiecare an! In 1989, cred ca am fost de doua ori!
2009-12-10 23:20:27 | Raporteaza
Tocmai mi-am dat jos ghetele. Acum singele circula mai bine si la etajele superioare. Asa dar, frate (pe care nu l-am avut) Dorin, sa recapitulam:
… Insusi reporterul
“Jos cu poetii! Jos zidurile! Sa vie cel cu o mie de ochi, o mie de urechi, o mie de picioare, o mie de telegrame, o mie de condeie, o mie de expresii, o mie de pistoale, sa vie adevaratul poet. SA VIE REPORTERUL.”
Multumesc, Dorin Tudoran!
2009-12-10 23:28:30 | Raporteaza
Scuzaţi că mă amestec…
Domnule Gogea, cine spune ce aţi pus dvs. între ghilimele? Dl Tudoran?
Nu, nu şuguiesc deloc.
Chiar nu ştiu…
Mulţumesc.
2009-12-10 23:33:08 | Raporteaza
Draga Liviu: Oliv Mircea, Gavril Tarmure, Virgil Ratiu, Nic Serban, Sunt bine, si dupa ce au scapat de mine, miine il asteapta pe Mihai Sora! Este o saptamina intreaga de intimplari sub genericul NOSA (numele vechi al Bistritei, la care mai contribuie “electori” precum Ion Muresan, Ion Grosan, Ioan Buduca, Gheorghe Iova ca sa dau doar citeva nume (pe linga o serie de foarte pretuiti tineri scriitori “douamiisti”).
Orasul e la fel de frumos…
2009-12-10 23:40:53 | Raporteaza
Pretuite Dorin Tudoran
“CINSTITE UMBRE
… Insusi reporterul
“Jos cu poetii! Jos zidurile! Sa vie cel cu o mie de ochi, o mie de urechi, o mie de picuioare, o mie de telegrame, o mie de condeie, o mie de expresii, o mie de pistoale, sa vie adevaratul poet. SA VIE REPORTERUL.”
Da, reporterul a plecat, realitatea a ramas, adaptarea continua! Prin urmare, sceptic cum am devenit mai am o speranta: cit timp exista adaptare, exista evolutie. Desigur, nu o vom resimti la scara individuala!
Dar, vorba lui Vlahuta, catre Caragiale, “sa nu ne pierdem cu firea”!
2009-12-10 23:51:51 | Raporteaza
@daca-nu-nu
Da!
2009-12-10 23:54:44 | Raporteaza
@) Vasile Gogea
Ma bucur sa aflu ca toti sint bine. Parintele Pintea mai e pe acolo?
2009-12-10 23:56:00 | Raporteaza
@) Vasile Gogea
Ma tem ca il subevaluam pe Vlahuta – iata, a spus vorba mare si durabila! Una? Una! Altii n-au spus nici atit!
2009-12-10 23:58:22 | Raporteaza
@daca-nu-nu
Da.
2009-12-10 23:59:48 | Raporteaza
@liviu
Ioan Pintea e bine.
Cit despreVlahuta, tocmai il apreciam!
2009-12-11 00:04:29 | Raporteaza
@) Vasile Gogea
Ma bucur si de parintele!
Tu il apreciai, am si salutat asta, dar asa, in ansamblu…
2009-12-11 00:08:11 | Raporteaza
cazut in brazda (tombé sept fois, relevé huit)
@LA,#110 Domnule Antonesei, c’est d’acc pentru conversie, desi domeniul meu de distilate e extrem de redus (mojito, vara , tuica de Bargau ori macar de prune bistrite, uneori, iarna);altfel, o mina de vinuri prietenoase.Ramine sa vedem daca fii ai faptei sintem.
@ALL
Defazat , am dat de cele de mai jos (si oarecum de mine); daca n-ati degustat deja, merita, zic, sa va clatiti ochii.(am decupat, la capat e adresa web pentru insemnare completa)
“Cărţile familiei Petrescu arată nu numai preocupările şi gusturile personale, dar şi posibilităţile de achiziţie din anii comunişti. Unele erau aduse (cu riscuri) din străinătate şi aveau valoare subversivă. După cum ne-ai povestit, acestea se împrumutau, ca de la o bibliotecă publică. Existau exemplare rare, copiate de mână. Oare studenţii de azi îşi pot închipui un asemenea exerciţiu benedictin? Ce valoare reprezenta pe-atunci o carte la care accesul era dificil sau interzis, ca să ai răbdarea de a o copia frumos de mână şi bucuria de a o împrumuta apoi altora? Ba chiar, notând pagina din ediţia iniţială, pentru ca posibilii cercetători să poată face trimiteri corecte, să poată cita exact ca din ediţia originală! Probabil că numai în Evul Mediu cartea a mai însemnat atât de mult pentru cititori. Probabil că asta înseamnă recuperarea întregului sens din expresia astăzi atât de tocită: “iubitor de carte”.
Pentru mine, am mai spus-o, biblioteca unui om este o fiinţă vertebrată, cea care, pe scara evoluţiei, îi urmează omului. Aşadar: microorganisme, nevertebrate, vertebrate, cărţi. Sau, la capătul de sus al scării evoluţiei: maimuţă, om, bibliotecă.”
romlit.ro/maimu../
2009-12-11 06:32:14 | Raporteaza
@ Vasile Gogea
Din păcate, aseară n-am reuşit să mă loghez la vox…
Chestie de trafic, presupun.
Vă mulţumesc acum (mulţumirea de după).
2009-12-11 09:11:46 | Raporteaza
@) Daniel StDenis
Am raspuns dincolo, la cea mai recenta postare.
2009-12-11 09:29:52 | Raporteaza
@) Daniel StPaul
Scuze, abia acum am vazut si linkul dat mai sus! Multuemsc.
2009-12-14 00:59:43 | Raporteaza
Felicitari! Un articol superb despre un trecut care trebuie pastrat in amintire. Tehnicaliceste vorbind, cred ca ar fi trebuit ’spart’ in episoade. Traim in secolul post-vitezei si nu stiu cita lume a avut rabdarea sa-l citeasca cap-coada
2009-12-16 13:52:23 | Raporteaza
@)MVCaraiman
Multumesc penrtru apreciere. E un experiment, care pare sa fi reusit, daca mai uit dupa numarul de accesari unice si de comentarii!
2009-12-18 21:32:05 | Raporteaza