RSS Feed

Preşedintele-jucător scuipă în tribune

vezi toate articolele de
14 Jan la 03:17 25 comentarii 1212 vizualizari.

Rănit de obrazul gros al şpăgarilor din sănătate şi de bucuria cu care prostimea a ascultat de tonomate, preşedintele-jucător a mimat o accidentare temporară.

Conştient că propriul partid nu-i poate produce 40 de preşedinţi de case de sănătate judeţene cinstiţi, preşedintele spera în şefi de asigurări private străini, mai protestanţi decât patriarhul “să trăieşti, Viorele”.

Până să vină olandezi şi americani fără umor în sistemul romanesc de sănătate, guvernul are de implementat o taxă asupra producătorilor de medicamente, un card naţional de sănătate, dosare electronice de sănătate, coplata, poate chiar definirea pachetului minim de servicii medicale, cheia de boltă a proiectului lepădat azi.

Probabil preşedintele a sesizat că propriul partid e incapabil să implementeze astfel de reforme, pe de o parte prea tehnice, pe de altă parte prea pierzătoare de bani la partid.

Cu toate acestea, preşedintele-jucător, deşi conştient că se afla în marja de eroare a popularităţii, a insistat să ducă singur bătălia pentru marea redută neoliberală a legii sănătăţii, scufundând această lege odată cu ultimele sale urme de popularitate.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

25 comments
  • 1

    Un titlu demn de tribunele de football in delirul injuraturilor !

    Curat vulgar !dle jurnalist !

    lumina
    2012-01-14 04:23:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    chestia cu popularitatea e mare gogoasa marca USL. Basescu, presedinte-voievod, sta mai bine decat se incearca a baga pe gatul multora.

    …stiti, chestia cu minciuna repetata de multe ori, care se face adevar.

    Adrian
    2012-01-14 05:00:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    Limbajul asta colorat, de la Carnegie Mellon sau de la Duke l-ai invatat? Degeaba va trimit aia din tara la studii in afara, pe burse din taxele celor ce muncesc, ca tot marlani ramaneti.

    careva
    2012-01-14 07:12:04 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Ce ultragiati sunt unii de referirile lingvistice la adresa iubitului marinar. Uita ca el a introdus “pe piatza” expresii de tipul: gaozar, tziganca imputzita, scoala scoate tampitzi, etc, etc. Sa nu mai vorbim de incoerenta discursului si minciuna de la tot pasul! Ati fost careva din trei in trei luni la intalnirea cu marinarul in Piatza Universitatii, atunci dupa suspendare? Asta la doua vorbe scoate o minciuna! Si daca tot delireaza cu privire la reforma, multi, foarte multi sunt de acord sa o faca, dar nu pe genunchi asa cum s-au facut legile in ultimii doi ani. Dar, daca nu avem guvern…

  • 5

    pdelacii fu..ti in dos de baescu ne arata ca sunt virgini in gura. Dar pana cand? Pana dupa alegeri….

  • 6

    Dintre toate scolile cele de jurnalism nu produc tampiti, ci javre mai ordinare decat Kioru.
    Daca aici pe platforma n-ar exista libertatea de expresie(aici face exceptie Mihai Gutza, cenzorul ordinar), cine crezi ca si-ar toci tastatura pentru a posta comentarii, domnisorule?
    Poti discuta cu o javra? Eu zic ca nu. Ce sa-ti mai spun daca tu inchei “editorialul” cu scufundarea LEGII SANATATII…care de fapt era un PROIECT ce se voia supus dezbaterii?

  • 7

    Stati sa iasa Bongo din sedinta sa inceapa sa identifice bolsevici…..

    PS.
    Unde au disparut victor L, LUANA, ribelalul, Mircea, nepotu?
    Toti si brusc, nu unul cate unul, asa, sa zici ca s-au plictisit!?

    Cei drept, ei erau cu PDL si Udrea si Anastase, or, PDL tace malc in chestiunea legii sanatatii si nu si-a trimis postacii ca nu au ce spune.

    am fost postac PDL dar m-am desteptat
    2012-01-14 10:57:41 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 8

    Dom’ne,asa o shtanga cum a luat matrozul in ultimele zile,mai rar!
    Probabil ca n-o sa invete nimic din lectie,doar se mandreste ca a fost o loaza care,iata,a ajuns sef de tara,insa pe cativa tot i-a racorit spectacolul-si nu fiindca e ianuarie!!!Deci se poate!

  • 9

    @am fost postac PDL dar m-am desteptat: Stati sa iasa Bongo din sedinta sa inceapa sa identifice bolsevici…..
    PS.
    Unde au disparut victor L, LUANA, ribelalul, Mircea, nepotu?

    astia sunt reevaluati. bongo, ma gandesc, ori a facut infarct azinoapte de l-a dus smurd-ul la spital, ori l-a dat seful lui in suturi afara pentru ca nu a scris “bolsevic” si “ideie” de suficient de multe ori.

    oricum, pe victor L, luana, ribelal etc n-o sa-i vezi in strada ca sa-si apere idolul. sunt tari in spatele tastaturii, pe bani cash. dupa ce s-o schimba puterea, se vor reprofila. traseisti, de.

    reevaluarea a de pe urma
    2012-01-14 12:00:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    ANTICIPATE ANTICIPATE ANTICIPATE ANTICIPATE ANTICIPATE

    mutant unprist
    2012-01-14 12:20:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    @raduD:
    Minunatul vocabular pe care-l detineti nu face altceva decat sa confirme cele scrise de mine acum cateva ore.
    Suntem o tara trista impartita intre cei ce-njura si cei
    ce sunt injurati.
    Cu mainile goale,cu picioarele murdare,cu capul golit,ne plimbam cand linistiti cand zbierand printre,,scuipatii”(citez)unora si altora.
    Halal!

    lumina
    2012-01-14 12:23:06 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    @lumina: cand injurati voi, aveti voie. cand injura ceilalti, sunt mojici.
    sa va crape obrazul de rusine, postacilor. vor trece si astea, si veti simti pe pielea voastra cat de “bune” sunt legile adoptate de cei pe care ii serviti. dar atunci cand va va durea pe voi, va fi prea tarziu.

    entitled people
    2012-01-14 12:26:24 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    @RMV:

    E clar ca se mandreste!
    Deja pe blogary, aia vreo 5-6 useri eterni, se lauda cu victoria lui Basescu si cu boii care nu inteleg. Deh, toti sunt boi in afara de marele doctor Traian.

    am fostr postac PDL dar m-am desteptat
    2012-01-14 13:23:38 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @entitled people:
    cand veti gasi un mesaj semnat de mine in care sa se infoaie tot felul de injuraturi judecati-ma,dar pana atunci cred ca e mai corect sa va abtineti.
    Ideal ar fi domnule ca noi toti sa ne putem exprima gandurile, asa cum se cuvine chiar si atunci cand nu suntem in acord unii cu ceilalti.
    Daca insa va reamintiti ,,vocabularul ales”al dlui anal-ist Bogdan Chriac si al confratelui Sorin Rosca Stanescu la o intalnire intre ,,baieti”scoliti,v-ar trebui sa va incerce pe dvtra si pe noi jun sentiment de mare si profunda jena.
    Cuvantul p–a se naste si zgarie bunul simt la fiecare pas al majjoritatii romanilor.A devenit ,,salon faehig”cum zic nemtii.O RUSINE stimate domn indiferent din gura cui iese marlania.Educatia si arta dialogului nu trebue sa aiba culoare de partid ci trebue sa aminteasca de cei 7 ani de acasa.Cine nu-i are sa-i cumpere dar sa nu ne mai oblige pe noi toti sa ascultam violentele verbale a tuturor neavenitilor .

    lumina
    2012-01-14 13:50:10 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    @lumina: cat timp nu te semnezi cu numele real, sa n-ai pretentia ca ceilalti sa accepte ca nu esti unul din nenumaratii postaci care scriu intr-o veselie si in toate registrele de vocabular posibile. exasperarea are un singur mod de refulare. cand cu politetea (gen arafat) nu se poate razbi, romanii o iau neaos cu injuraturile.
    valabil pentru toate taberele.

    acum judecam unul cate unul
    2012-01-14 14:04:42 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    Mai baieti, eu m-am uitat doar la limbajul securistului cu poza scolit prin vest din banii vostri, indiferent ce jeg-tanase aveti azi la putere, ce jeguri ati avut ieri si ce jeguri va alegeti iar singuri data viitoare. De la voi n-am pretentii, scuze de deranj. :lol:

    PS lumina, lasa-i draga sa se descarce. Nu te-ai obisnuit cu circul? :)

    careva
    2012-01-14 14:23:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 17

    @acum judecam unul cate unul:
    Atata timp cat nici un ,,postac”nu se legitimeaza cu numele real si nici dvtra nu faceti exceptie,in numele cui sia carei cauze ,,nobile”imi cere-ti mie sa o fac.
    Va informez ca am pus de 3 ori la incercare ,,curajul”civic al unor ,,autori”de mesaje invitandu-i la o dezbatere in fata unei cafele aburinde si avand astfel posibilitatea sa ne cunoastem si sa ne privim in ochi inainte de-a ne improsca cu invective,amenintari si banueli de tot felul.
    La prima dintre invitatii brusc au disparut ,,scriitorii”sau s-au facut ureche surda,
    O alta data o ,,doamna”mi-a raspuns ,,sugubat” ca domnia sa nu intalneste decat barbati ptr,lesbienele nu fac parte din cercul de interese care inconjura capsorul domniei sale.
    Iar ultima oara,au aparut voci entuziaste care au fost gata sa se ,,arate”si sa vina la intalnirea fixata cu zi,loc si ora stabilita.
    A fost o experienta unica,NU S-A PREZENTAT NIMENI !!!!!
    Probabil ca eram singura care-mi plateaam singura si din banii proprii cafeaua iar ceilalti inca nu-si primisera
    banii ptr.munca de partid.
    Deci stimate domn,invitatia dvtra de-am dezvalui adevaratul chip nu mai e un subiect real ptr.mine.
    Sau poate sunteti dvtra mai hotarat decat confratii citati mai sus?

    lumina
    2012-01-14 15:35:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 18

    @lumina: ce n-ai inteles cucoana-fata-mare?
    ca esti votantul-activist al unui mitocan notoriu, a unui rasist amendat de CND, un mincinos ordinar, care n-are nici o tresarire sa reboteze in registrul zoofil pe orice competitor politic incomod s.a.m.d.?
    acu’ te dai fata mare si jignita ca nu suporti limbajul mitocanesc?
    daca nu-l suporti, treci pe site-uri de bucatarie apolitice pentru ca vremea pdleprelor a trecut!
    avem si noi dreptul sa ne racorim un pic, pana va veni scadenta cea mare iar daca basescu & co nu vor fi inculpati pentru toate marsaviile facute, o vom pune-o de inca o revolta in piete

    cer scuze celorlalti pentru limbajul dur dar si ipocrizia si nesimtirea pupinbasistilor este fara limite

  • 19

    @trolu: Ce om minunat sunteti domnule!!!!
    Va racoriti injurand ca la usa cortului si considerati acest drept sacrosant oricarui roman neaos si bun cunoscator al limbii romane …de mahala.
    Aplauze si nu va opriti din mers decat daca va vine sa va scuipati ,,obida”in fata oricarui individ ce nu va impartaseste opiniile!
    Ce mai,sunteti un cetatean responsabil si demn al scumpei noatre patrii Romania!

    lumina
    2012-01-15 00:10:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 20

    basescu un golan!

    bogdan constantin
    2012-02-17 14:45:58 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 21

    @mutant unprist:
    …ce, te pomenesti ca te dor degetele de atata ,,inteligenta” si ai dori ca anticipat, sa vina un alt dobitoc sa-ti definitiveze opera interminabila !
    Mai incearca pe la parlamentarii aia ce sunt in greva.
    Sper sa apreciezi pontul.
    Cu stima

    Constantin
    2012-02-17 19:49:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 22

    @trolu:
    … ,,daca basescu & co nu vor fi inculpati pentru toate marsaviile facute, o vom pune-o de inca o revolta in piete ”
    …De acord, insa adaugam si pe : Iliescu, Voiculescu, Patriciu, Petre Roman, Nastase, Vantu, Vacaroiu, Dan Ioan Popescu, Seres, Tariceanu, toti magistratii corupti, Videanu, Udrea, Sorin Oprescu, Vanghelia, Hrebenciuc, Geoana, Mazare, Falca, Chiuariu, medicii corupti, profesorii corupti, primarii corupti, presedintii consiliilor judetene corupti, politistii corupti, revolutionarii clonati, animalele si pasarile bolnave, plantele ce au suferit mutatii, aerul solul si apele poluate s.a.m.d. … ce zici ?

    Constantin
    2012-02-17 20:08:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 23

    @trolu
    hai ca vin si eu la “rivulutie”,da’ sa fie cald!
    Cine dracu’ a mai pomenit miscari popolare in toiul frigului,ha?Doar suntem “baietasi” luptatori!

    nepot mic
    2012-02-17 20:48:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 24

    @trolu
    daca vrei sa te racoresti,mergi cu Nastase la bulau!Da’ ia-ti alifie din belsug!Pentru da dimineata,vorba reclamei.

    nepot mic
    2012-02-17 20:49:56 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 25

    Helpful information. Lucky me I found your web site by chance, and I am surprised why this accident did not took place in advance! I bookmarked it.

Comentează

Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici

ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
După Ştiințe Politice la SNSPA şi Finanțe- Bănci la ASE, am ales să mă specializez în Politici Sociale la Duke University iar acum sunt la doctorat în Politici Publice și Management la Carnegie Mellon
» citeste biografia

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

  • 1@nae: Don Nae, frate, ce-ai cu mine? Porcaieste-l pe don Teodorescu ca el aduce acuzatii nefondate la adresa lu' don Ponta! Eu doar glumesc! Sa traiesti bine, Nae!...
  • 2Domnule Teodorescu, daca v-au placut Iliescu si Nastase o sa va placa si Ponta, fiti fara grija! Sunt la fel de ambitiosi, orgoliosi, grei la suflet! Se construieste pe razbunare, ranchiuna, ura si interese!...
  • 3Intrebari si raspunsuri:1. De cand se iau deciziile cu sondajele de opinie pe masa? Adica in urma unor sondaje la care au raspuns in medie 1000 de persoane, presa, televiziunile, plus cei doi agarici/pogonici...
    cetateanul sondat zilnic la Poanta, Ponta şi deochiul
  • 4@Teodorescu Cristian I-auzi taticu'!De unde stie @Calin ca ai ginit un post de atasat cultural?De meritat,ce-i drept,meriti!Ai dat cu sarg la flasneta in anii astia din urma.R.Cernea s-a capatuit,urmezi...
  • 5GAVRILACHE gigiPoanta,toanta asa cum este ponta in ochii vostri v-a facut muci.Asta este teapa voastra.Uite cum ies toate smenozelile politice in cirdasie cu asa zisa justitie.Au instrumentat...
  • 6Totusi, ingrata pozitia domnului Teodorescu. Nu fiti rautaciosi. Sa trebuiasca sa te dai obiectiv pe dupa hidrant si sa-ti iasa asemenea jene de texte......
alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!