![]() | Preşedintele ţaţelor şi al mincinoşilorvezi toate articolele de Laura Cernahoschi05 Jul 2010 la 12:03 134 comentarii 2871 vizualizari. |
Preşedintelui Băsescu nu-i prea mai place poporul care l-a ales: oamenii cu care se întâlneşte sunt ţaţe sau mint. Lehamitea i se citeşte pe faţă. “Dacă nu vă faceţi asigurări, să nu mai aşteptaţi de la stat!” – cu condiţia ca asiguratorii să fie atât de proşti încât să asigure case din zone inundabile, ceea ce nu e cazul.”Eu v-am ales!’ – “Asta nu mai contează acum” – răspunde preşedintele.
Ba contează: îmi amintesc ce spunea Băsescu după alegeri. Că o parte dintre români l-au ales, că ceilalţi i-au dat o lecţie. Că va fi preşedintele tuturor românilor, indiferent dacă l-au ales sau nu. Am crezut, atunci, că acest al doilea mandat, fiind ultimul, va fi unul al înţelepciunii şi împăciuirii, doar singura miză pentru care se mai luptă este rămânerea în istorie.
Ce vedem acum este un preşedinte nemulţumit de poporul său, dezgustat, că muritorii de rând nu pricep noua filosofie a statului, care nu va mai fi social. Că nu percep importanţa istorică a reformei statului. Că îşi ţipă disperarea în loc să o şoptească cu ochii în pământ şi că nu au încredere în autorităţile locale. Că întreabă de unde bani de asigurare după ce li s-au tăiat 25% din şase milioane. Că “au apa la gură şi fac politică”. “Stupid people”, nu-i aşa?
PS: încă o mostră de relaţie a lui Băsescu cu presa, proaspătă, de azi, aici.


Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 19 May la 17:59 |
Ca şi Mugur Ciuvică, despre care tocmai am scris, tot din categoria celor pentru care pare a [ citeste mai departe ]
| 1domnu teodorescu,ramine cum am stabilit.... | ||
| 2@nae: Don Nae, frate, ce-ai cu mine? Porcaieste-l pe don Teodorescu ca el aduce acuzatii nefondate la adresa lu' don Ponta! Eu doar glumesc! Sa traiesti bine, Nae!... | ||
| 3Domnule Teodorescu, daca v-au placut Iliescu si Nastase o sa va placa si Ponta, fiti fara grija! Sunt la fel de ambitiosi, orgoliosi, grei la suflet! Se construieste pe razbunare, ranchiuna, ura si interese!... | ||
| 4Intrebari si raspunsuri:1. De cand se iau deciziile cu sondajele de opinie pe masa? Adica in urma unor sondaje la care au raspuns in medie 1000 de persoane, presa, televiziunile, plus cei doi agarici/pogonici... | ||
| 5@Teodorescu Cristian I-auzi taticu'!De unde stie @Calin ca ai ginit un post de atasat cultural?De meritat,ce-i drept,meriti!Ai dat cu sarg la flasneta in anii astia din urma.R.Cernea s-a capatuit,urmezi... | ||
| 6GAVRILACHE gigiPoanta,toanta asa cum este ponta in ochii vostri v-a facut muci.Asta este teapa voastra.Uite cum ies toate smenozelile politice in cirdasie cu asa zisa justitie.Au instrumentat... | ||
| Mihai Goţiu 10972 citiri |
| Cristian Teodorescu 10018 citiri |
| Costi Rogozanu 8980 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4164 citiri |
| Alin Fumurescu 3965 citiri |
| Constantin Creţan 3396 citiri |
| Dorin Tudoran 2899 citiri |
| Elena Vijulie 2666 citiri |
| Dan Duca 2479 citiri |
| Ciprian Şiulea 2321 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61364 citiri |
| Cristian Teodorescu 40358 citiri |
| Costi Rogozanu 38172 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18212 citiri |
| Alin Fumurescu 17871 citiri |
| Viorel Dobran 12328 citiri |
| Dan Duca 11279 citiri |
| Constantin Creţan 11155 citiri |
| Elena Vijulie 9291 citiri |
| Dorin Tudoran 8726 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Elena Vijulie 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
ti-a luat-o Gutza inainte. de ieri
2010-07-05 12:08:32 | Raporteaza
Laura nu te supara dar ce grad mai ai acum?te rog frumos sa nu te superi si sa-ti trimiti colegii sa-mi hacuiasca calculatorul dar eram si eu curios
2010-07-05 12:09:40 | Raporteaza
Doamna Laura, degeaba incercati! Eu n-o sa ma satur niciodata de dumneavoastra.
2010-07-05 12:12:00 | Raporteaza
O TZATZA = “POPORUL”… ???!!!!!!!!!
… Laura, atata manipulare prin exagerare n-am vazut nici sub ceausescu
Cred ca pana si lui Ceausescu i-ar fost scarba de-o faza ca asta
2010-07-05 12:12:33 | Raporteaza
2010-07-05 12:15:57 | Raporteaza
In loc sa zicem merci ca-l avem… E clar, nu-l meritam !
2010-07-05 12:16:25 | Raporteaza
don’soara Laura, astia va dau tema cu ce sa compuneti? si azi aveti de predat compuneri care sa contina neaparat cuvintele tzatza, nu conteaza, poporul samd? hai, ca tot frumoasa la fata ramineti si desteapta la trup si cuget si simtiri. astept polutiile lui @lehman25 – vine si el sa se reverse oniric p-acilea.
2010-07-05 12:17:26 | Raporteaza
Poporul, prin greşeala sa,
A pierdut încrederea guvernului.
Va trebui să-şi dubleze eforturile,
Ca s-o recîştige.
N-ar fi mai simplu pentru guvern
Să demită poporul
Şi să aleagă altul?
2010-07-05 12:19:34 | Raporteaza
Pai sa dam spumele la o parte si sa vedem ce ramine:
- an de an se inunda aceleasi locuri
- exista si termenul de zone inundabile
- an de an statul i-a ajutat pe oameni sa-si faca casele la loc in aceleasi zone
- intr-un tirziu cineva se plictiseste de datul banilor pentru case in zone unde nimeni nu le-ar asigura
- laura se plinge de risipa
- laura se plinge ca nu se mai dau bani de la stat pentru case
- cind e vorba de taxe, banii statului sint de fapt banii laurei
- cind e vorba de sinistrati, statul trebuie sa dea banul jos
- cind e vorba de platit cas laura are greturi majore, deci trece pe drepturi de autor
- asta nu o impiedica sa se plinga de mizeria din spitale
- laura nu are cititorii pe care ii merita
- laura scrie pentru postaci
- laura e nefericita (de publicul ei)
2010-07-05 12:20:02 | Raporteaza
bravo Laura! misto zmotocei ai mai agatat pe blog – sa crape slugile jucindu-se cu dinsii. dar despre Ozana cea frumos curgatoare, nimic, nimic?
2010-07-05 12:20:15 | Raporteaza
bai, eu propun sa ne refugiem d-acilea – ca s-a anuntat cod rosu de inudatie cu p(r)ostaci iar VoxPublica nu-i zona vidanjabila – ne ineaca astia in materiile pe care le produc si consuma iubitii lor conducatori: Crin si Victoras.
2010-07-05 12:25:19 | Raporteaza
STIRI DE ULTIMA ORA DIN ZONELE SINISTRATE !
La Galati digul creste precum Fat Frumos din poveste , galatenii cu mic cu mare sunt pe strazi , il astepta pe Blaga la portile orasului , ieri le spunea rituos APARAM GALATIUL .
Cateva babe se intreaba daca Blaga apare calare si in armura ?
Tensiunea creste cu fiecare minut . Vine sau nu ? Intrebarea e pe buzele tuturor !
La dig munca a incetat , e pauza si parca merge o bere .
Un muncitot vandut se pare opozitiei striga din rasputeri , da-l dracului de dig , ca tot asa ne-a spus DERBEDEUL ca luam banii imprumt de la FMI , CA CICA AR FI O CENTURA DE SIGURANTA SI S-A ALKES PRAFUL DE EI !
P.S. Plec la Dornesti a aterizat BETIVUL si vreau sa iau pulsul cetatenilor !
va urma
2010-07-05 12:26:19 | Raporteaza
Pe zi ce trece, cu fiecare articol, imaginea ta de “jurnalist” se face tandari, printre aburii demagogiei desantate cu care iti impanezi “zicerile” se intrevede un caracter mic, meschin, de sluga plangacioasa, un mic Diaconescu in fusta aratand cu degetul catre muhaielele aduse in platou
om presedinte acesta este poporul care v-a votat
2010-07-05 12:26:21 | Raporteaza
Slab… Articol slab! Scris doar din “placerea” de a scrie!


Am o nedumerire: De ce conteaza daca individa l-a votat sau nu pe Base? Ca nu inteleg argumentatia!?(eu vad doar o divagare de la subiect nu o explicatie in sine!). Adica Base e in mijlocul apelor/sinistratilor/necazurilor si cineva ii spune “eu v-am votat”. Imi explici in cazul de fata ce importanta avea aceasta afirmatie? Oare cei care l-au votat, nu trebuiau inundati? Sau lor trebuie sa li se dea “mai mult” din eventualele ajutoare? In nimicnicia mea, sunt depasit de profunzimea evenimentului
PS: argumentatia d-vs, in sine, suna ca bancul cu iepurasul, ursul si basca – cel in care iepurasul era caftit de urs, intr-o zi ca n-avea basca, intr-alta ca de ce avea basca!
“Ce vedem acum este un preşedinte nemulţumit de poporul său, dezgustat, că muritorii de rând nu pricep noua filosofie a statului, care nu va mai fi social. Că nu percep importanţa istorică a reformei statului.” – eu n-am vazut asta… e drept ca nu stau cu ochii bulbucati in transmisiile RTV si A3(culmea, am ajuns sa ma uit la TVR!).
“Stupid people”, nu-i aşa?” – probabil va auto-caracterizati.
Sa fim seriosi, indolenta nu e ceva nou pe meleagurile acestea, iar ideea statului paternalist, care in viziunea multora(inclusiv a d-vs!) e obligat sa “ii ajute”, nu o sa moara prea repede! (cu sau fara basca!) E mult mai usor sa stai sa strigi “vai”(ca poate primesti), decat sa pui mana “sa faci”. (e drept unora in varsta le e greu, dar sut multi oameni in toata puterea ce stau si se plang pe la televiziuni in loc sa-si repare acareturile – sau isi varsa amarul pe la carciumi!)
Stiti cum se zice: “Dumnezeu da, dar nu pune in straita!”
2010-07-05 12:29:05 | Raporteaza
Laura Cernahoschi, te (va) iubesc!
2010-07-05 12:32:43 | Raporteaza
@dodu: )))))) lasa-l pe infantilachele de @lehman25 si altii ca si el – cu ochii bulbucati pe televizoare. nici nu mai au nevoie de alte simturi. creierul lor este laptopul lui Stan, un ochi fatetat pe Antena3 (cu moderatori Vranceanu-Firea, Badea, Gadea), celalat li-l plimba Ursu pe la Realitatea TV.
2010-07-05 12:34:47 | Raporteaza
STIRI DE ULTIMA ORA DIN DORNESTI !
BETIVUL a aterizat , acum e in mijlocul unui grup de tarani , care striga , ca numai au case , animalele le-au fost luate de ape si primarul e dat disparut .
Basescu uluit , ii spune incet la ureche unui SPP-ist ” Da-i dracului ca mint , mi-ai luat medicamentele ? Da-mi doua pastile pe sest ! N-am luat-o pe metresa si uita in ce hal sunt cu nervii !Hai la primarie sa scapam de astia , vezi daca ma filmeaza si incearca sa ma acoperi !
va urma
2010-07-05 12:37:06 | Raporteaza
Nu trebuie sa scrii 10 articole pe zi timp de cativa ani ca sa ne convingi.
Schimba registrul ca devii patetica sau du-te pe la Antene ca acolo muscatul dosului lui Basescu e ratiunea lor de a fi.
2010-07-05 12:40:35 | Raporteaza
Vreti o opinie sincera?
Nici mie nu imi place poporul din care fac parte.
Dar nu de acum.
Cam de vreo 25 de ani.
Dar ce putem face?
Daca de nevasta poti divorta, de popor nu poti.
Il accepti asa cum e sau incerci sa il schimbi.
Din pacate civilizarea se face cu forta.
Dar nu are cine s-o faca. Suntem prea bizantini.
Politica compromisului interesat vs disciplina legii.
In continuare astept olandezii.
Acum, revenind la obiectul supararii Dvs., va dau dreptate partial.
Presedintele ar fi trebuit sa dea dovada doar de compasiune. Chiar si ipocrita.
Insa, pe de alta parte, zona aia semana cu Curtea Miracolelor. Intra bani multi, dar oamenii tot nevoiasi raman.
O vina o au chiar ei insisi (sa va aduc aminte de scenele hazlii cu “inundatii” care isi pierdeau timpul in carciumi, in timp cei veniti sa-i ajute le contruiau casele}. ba, mai mult, ii si apostrofau pe acestia ca nu fac bine ce fac?
O vina si mai mare o au autoritatile locale care nu fac nimic cumsecade; dau autorizatii de contructii in zone periculoase sau nu urmaresc daca se construiesc case fara autorizatie.
Si, in final, ajungem la concluzia clara ca in Roamania nu se poate acorda autonomie locala adevarata.
E mult de discutat aici.
Atata vreme cat specialistii nu se implica in politica locala, geaba chichirez…
2010-07-05 12:41:46 | Raporteaza
A scazut tot mai mult calitatea articolelor Laurei. Inainte mai venea cu ceva argumente , rationamente. Acum face numai speculatii ieftine. Vorba aia , scrieti baieti orice, numai scrieti (impotriva lui Basescu).
2010-07-05 12:42:04 | Raporteaza
@skin: Corect, obiectiv. Laurei i s-a pus o pată suspectă pe Băsescu…
P.S. Eu m-am îngrozit de “calitatea” profesoarei sinistrate. Sunt convins că e aceeaşi ţaţă şi în viaţa ei obişnuită. Dar asta e altă temă.
2010-07-05 12:50:04 | Raporteaza
Laura, tin sa iti aduc aminte ca in Moldova, ca de altfel in Oltenia , lumea a cam votat cu Geoana…
Acestea sunt bazine traditionale PSD. Oamenii aici au fost inoxicati pana la dependenta cu tot felul de promisiuni de ajutoare si subventii de la stat.
2010-07-05 12:53:36 | Raporteaza
Scrie-i lui Base si spune-i ca te-a dezamagit. Prea te chinuie in ultima vreme…
2010-07-05 12:54:45 | Raporteaza
Laura, doamna Laura, sa stiti ca sint frumos si destept, desi sint mai sarac ca iliescu, dar inima mea e pura.
2010-07-05 13:01:50 | Raporteaza
Laura seething heavily.. Băse obstrucţionează presa, imagini şocante.
2010-07-05 13:11:09 | Raporteaza
Ma dezamagiti, sa stiti, cum a facut-o si Mungiu mai demult.Poate iau masuri si ii spun si lui Ioant T Morar asta, sa stiti.
2010-07-05 13:19:28 | Raporteaza
Mila mi-e si de Basescu, cred ca seara sta si isi priveste dosul in oglinda sa isi numere muscaturile de la buldogii fara dinti ai SOV-ului.
2010-07-05 13:20:10 | Raporteaza
Pai, ma, clasa politica e de tot rahatul, dar nici cu “boboru” nu mi-e rusine. Aia de vorbeau cu Basescu mai aveau putin si se suparau pe “nesimtitii” din sat care nu fusesera inundati. Ma mir ca nu i-a venit vreunuia ideea sa darame si casele neinundate, asezate mai sus pe deal.
2010-07-05 13:21:28 | Raporteaza
@Nikko: au facut-o unii la inundatiile trecute,ati uitat?
2010-07-05 13:25:00 | Raporteaza
Un articol patetic ! Vox Publica a fost luata de inundatii!
Astept niste articole despre inundatii(persoanele inundate) care pun mana si ajuta la construirea digurilor. Ce faceti voi acum nu este jurnalism! Multumesc!
2010-07-05 13:25:17 | Raporteaza
Laura draga , eu ma intreb care e calificarea ta ? Gazetar nu esti , ca asta presupune inteligenta , corespondent de presa-nu , asta presupune deplasare nu comentarii din fata televizorului , comentator politic , in nici un caz ( vezi prima calificare ) ! In concluzie , eu renunt sa iti mai citesc postarile ( nu ca le citeam foarte des pana acum ), prefer comentariile din subsol , care sunt mult mai inteligente decat zgarieturile tale pe tastatura !
PS : Mare atentie , Motanul face disponibilizari , in nici un caz angajari !
2010-07-05 13:29:37 | Raporteaza
Laura te rog frumos scrie un articol asa cum stii tu despre Vantu si FNI.NU MA DEZAMAGI.
2010-07-05 13:30:36 | Raporteaza
Buna ziua ! M-a pus dracutul ieri, intre doua reprize de ploaie, sa citesc si sa comentez putin la un articol al colegei dvs., Doria.Era si o chestie cu napastuitii, parca, cei ai sortii, cred. # 5 si # 13. Este perfect si pentru articolul dvs. Nici copy nu-mi vine sa-i dau. Iar din experienta mea personala, fara a fi “avocatul Diavolului”,poti fi si dezamagit, dar mai ales dezgustat de cei carora le intinzi o mana de ajutor .
2010-07-05 13:32:23 | Raporteaza
Despre Laura e vorba aici,sau despre un sef de stat care in loc sa arate compasiune si preocupare,mai intai arata tafna,nervozitate si dispret?
Oricata dreptate avea,daca chiar intelegea necazul oamenilor,nu vad de ce trebuia sa spuna”marile adevaruri”atunci,nu mai tarziu cand lucrurile se mai aseaza…
Dar atata poate,atata face.
2010-07-05 13:36:12 | Raporteaza
Inainte de a fi gazetar, laura este o gazela.
2010-07-05 13:37:47 | Raporteaza
@nedormitul: si cine o vaneaza?
2010-07-05 13:44:02 | Raporteaza
Eu cred ca e doar o muratura ambitioasa si disperata sa isi depaseasca precara conditie de liga III-a. A vazut cu nu faci nimic cu obiectivitatea in meseria asta si a luat tovaraseste o bidinea in loc de pensula, cu care scrie foarte ingrosat.
2010-07-05 13:44:55 | Raporteaza
Orisicatusi. V-am pupat si eu, Vox a devenit un tractir nefrecventabil.
2010-07-05 13:48:28 | Raporteaza
doamna laura, vă rog să-l banaţi pe porcu’ ăsta!
2010-07-05 14:02:27 | Raporteaza
@nedormitul:
Te-as ruga sa mentii un limbaj politicos la adresa autorului. Nu de alta, dar daca ar fi sa citesc ce manipulari ieftine debitezi pe blogary, mi-ar fi greu sa ma abtin de la injurii, dar totusi m-as abtine… dintr-un anumint respect pentru ceilalti cititori.
2010-07-05 14:08:07 | Raporteaza
Basescu, “presedintele tatelor si al minicnosilor”.
Draga Laura, mult ti-a mai trebuit sa-ti accepti statutul de tata mincionoasa. Dar parca eu nu as fi generalizat, mai exista si ziariste serioase, care au acelasi presedinte.
2010-07-05 14:08:19 | Raporteaza
Laura, ce frumoasa esti !
2010-07-05 14:14:06 | Raporteaza
Ingrata meserie ai Laura si ingrata pozitie sa fii sluga unuia ca Vantu. Pai ,pentru banii lui Vantu,esti tu in stare sa dezinformezi oamenii,folosind metoda spalarii de creier?Ca asta faci tu si colegii tai de la voxpublica.Repetati la infinit stiri false ca sa-i determinati pe cei pe care ar trebui sa-i informati corectsa creada ce vreti voi nu ce inteleg ei de fapt. Spre exemplu:L vizitele lui Basescu in zonele inundate,doi sau trei indivizi,clar adversari politici ai presedintelui au iesit in fata sa-l insulte si sa politizeze situatia. Tu,Laura,vii aici si spui ca poporul,asta insemnand cel putin 50% plus unul este opazantul lui Basescu si implicit in conflict cu acesta. Am vazut si eu vizitele acestea la tv si nu mi s-a parut ca poporul l-a primit cu ostilitate pe presedinte si nici el nu a vorbit cu ostilitate,decat cu cei care s-au intrecut cu obraznicia (doua sau trei persoane)Atunci,ce sustinere are maculatura ta? Nici una,decat sarutari de cur la Vantu.Rusinos,sau mai bine-zis ,dezgustator!
2010-07-05 14:14:17 | Raporteaza
Tanara,blonda si …jurnalista !Cu alte cuvonzte toate ingredientele necesare ptr.a ,,compune”articole critice cu orice pret la adresa dusmanjului universal T.Basescu.
Stimata dna Cernahoski cred ca dvtra nu ati reusit inca sa va despartiti de potretul lui massimo Ceausescu de deasupra patului.
Daca dupa multiple inundatii inca oamenii n u au reusit sa inteleaga ca trebue sa te mai ajuti si singur si nu sa astepti mila Domnului/Presedintele si Statul kin cazul de fata.Aceleasi plansete se vor auzi si in urma unui cutremur devastator iar solistii vor fi tocmai aceea care se opun consolidarii ptr.ca nu vor sa-si paraseasca locuintele,asociatile de proprietari sunt nefunctionale din cauza liupsei de interes a acestora sau a diferitelor conflicte s.a.m.d.
Interesant de remarcat ca romanii care-si castiga existenta innafara granitelor au inteles rapid ca pe acele meleaguri nu primesti niciun pahar cu apa doar ptr.lacrimile ce-ti umezesc ochii.Cei ce sunt responsabili cu curatenia blocului sunt responsabili ptr orice coaja de banana alunecoasa,ptr orice turture ascutit ,ptr zapada si ghiata din perimetrul casei etc,si in cazul in care nu si-a indeplinit indatoririle si cineva s-a accidentat risca sa plateasca toata viata o amenda,inchisoarea etc.Din acest motiv lumea SE ASIGURA !noi ne cimparam plasma,internet,telefon mobil si bastiste in care sa plangem cand ni se intampla o nenorocire.Singurul lucru pe care l-am invatat in democratie e sa urlam unii la altii,sa mintim,sa ne lasam platiti,sa dam cu pietre in cine nu ne place sa pacalim si sa ne lasam pacaliti de toti imbecilii cu pretentii etc etc.Datoria presei ar fi cea de educatie si civilizare a populatiei si ne invrajbire a ei permanent in functie de interesele unui partid sau altul.
Am inlocuit din mers ,,invatati,invatati,invatati ” cu ,,cereti si zbierati “.
Acum 10 minute minunatul domn Nistorescu ii dadea lectii de morala,spirit civic si buna conduita lui T.Basescu.((bien compris)el Nistorescu,omul care provoaca acidente de masina,nu tine seama si nu respecta regulile,calcand oamenii de pe trotuare,tocmai acest personaj lipsit de orice morala si far pic de curaj si rusine(las ca un vierme nu a binevoit sa coboare din masina cu care a provocat accidentul)e primadona postului Realitatea !O RUSINE !Dna Cernahoski dece nu va exprimati intr-un articol indignarea in fata unor asemenea mizerii,garantate de massmedia din Romani?
2010-07-05 14:18:02 | Raporteaza
mai filmeaza cineva si cand tonomatele sunt bagate in tarc youtube.com/use../
2010-07-05 14:18:45 | Raporteaza
Uau! Au si sarit baietii si fetele de pe flocary! Nasol de ei, daca au ajuns la atacuri la persoana de un nivel atat de jos, la care nici nu te-ai fi gandit, avand in vedere naturelul lor atat de simtitor in alte ocazii, huh!…Sunt in pana de idei si argumente, ha, ha!… Da`, stai! Au avut ei vreodata asa ceva?! Ca pe-aici nu s-au vazut, ad` poate, cine stie, si le-or fi aratat pe platforma atasata postului b1
(O dedicatie pentru numitul “gherman”: stimabile, cum de poate sa fie Maria Ta asa de grobian(a)? Ce model ai? Sa-l ghicesc?)
2010-07-05 14:22:55 | Raporteaza
@Laura Cernahoschi, se pare ca i-ati socat pe unii din cititorii dvs cu articolele critice la adresa presedintelui.
Ce-ar fi sa faceti abordati stilul “alb/negru”?
Adica dupa un articol critic, scrieti unul laudativ.
De exemplu: ” Presedintele – profesor de bune inundatii”; “Traian Basescu printre ape, da cu talent peste nas la tzoape”
Deruta va fi totala.
2010-07-05 14:24:39 | Raporteaza
@mihai
1. nu eu am depăşit limitele limbajului, ci gherman adrian
2. spre deosebire de tine, autoarea mai are şi un dram de umor.
3. manipulete ieftin eşti tu. dacă eşti analfabet şi nu eşti în stare să citeşti nişte comentarii ca lumea, eu n-am ce să-ţi fac, chiar n-am nici o responsabilitate!
2010-07-05 14:28:43 | Raporteaza
@AccesDirect: Cred că oamenii care scriu bine și inteligent pe-aici (știm că există și de-ăștia) au plecat în vacanță. Când se vor întoarce, va trebui să curețe tapetul de vin roșu și covorul de vomă, să desfunde toaleta și să adune cioburile de la pahare.
2010-07-05 14:34:11 | Raporteaza
@Laura Cernahoschi:
Uite cum s-au suparat pe tine…
2010-07-05 14:34:34 | Raporteaza
Nu faceti decat sa hartuiti pe presedinte orice ar face.
Nu sunteti jurnalisti, sunteti de fapt niste copywriteri care explorati nemernicia la adancimi de perversitate abisala, pe acolo pe unde demonii se infatiseaza piosi si inzorzonati cu cruci.
Sunteti speta cea mai periculoasa de oameni, iar “presa” voastra e una a delatiunii si a demonizarii.
Tatulici si Vantu cred ca daca practica “cea mai buna aparare e atacul”, vor scapa de lege. Singura lor misiune e cea de a rasturna un regim democratic.
2010-07-05 14:49:29 | Raporteaza
In ce ,,ape” s-or scalda crinisorii si victorasii tarii?
Innecat se da pana si CVTudor.Sa-l fi speriat revenirea la viata a lui T Basscu?Nici marinimosul Gigi nu a iesit cu cruce aghiasma si bani sa le vorbeasca celor napastuiti despre bunatatea Domnului si Imparatia celor sarmani dar buni.Singurul care da din brate din rasputeri,aduce ajutoare si construieste ,,castele de nisip”in…Romania este actualul si viitorul Mesia,alias DDOTV!
Dar nici despre atacul la fiinta nationala si sanatatea mintala a populatiei Romaniei 24 de ore din 24 prin cutia cu pomeni si scandaluri ,menite sa imbecilizeze un intreg popor(suferind de insomnie cronica)nu gaseste timp sa scrie dna Laura Cernahoski & comp .Nu li se pare suficient de ingrijorator fenomenul?
Bineinteles ,dialogul dintre un Monstru in cizme de cauciuc si victima cu lacrimi si basma e mult mai palpitant.
Si totusi,daca acest Presedinte este UN OM DE NIMIC,care ar trebui linsat de propriul electorat acum dezamagit si pe drept infuriat, in aplauzele multimii,a televiziunilor,a presei scrise si a ingerilor din partidele de opozitie,si totusi, unde ne sunt ,,visatorii”de azi,cinstitii conducatori de maine?
Poate ne dezvaluie acest mare secret dna Laura Cernahoski intr-un articol pe masura asteptarilor.Va doresc succes doamna!
2010-07-05 14:49:39 | Raporteaza
draga mea ,eu recunosc faptul ca sint romanca si nu imi e rusine,asa nevoiasi cum santem noi.Mai recunosc si ca de bine de rau avem un presedinte al tarii care spune lucrurilor pe nume,bune sau rele.SI NU SINT NICI TATA SI NICI MINCINOASA.TU ESTI?DIN CE NATIE FACI PARTE?nu esti tot romanca?nu ai acelasi presedinte al tarii ca si mine?De ce noi sintem obisnuiti ca tot ce nu ne place sa improscam cu noroi?DE CE ATUNCI CIND TREBUIE SA DAM DOVADA DE MATURITATE EUROPEI NU REUSIM DECIT SA NE MURDARIM NOI PE NOI?
2010-07-05 15:21:30 | Raporteaza
@Laura C:
este incredibil ce le spune basescu celor 2 sau 3 alegatoare de nadejde: guvernul boc n-a dat bani pentru continuarea consolidarii digurilor iar primarul murea nevinovat la datorie pt ca n-a primit acei bani care nu i-au fost repartizati!!!!
doar ca el, capcaunul betiv trebuia sa le spuna satenilor ca banii de indiguiri atunci cand sunt alocati, se gestioneaza de Apele Romane si nu de primariile comunale…
spunea cineva ca vesnicia pdlista s-a nascut la sat? sarmanele alegatoare alese de flutur erau sa-l pupe-n fund pe baselu numai ca sa repare “minciunile” celeilalte parti nepedeliste a satului despre digurile lipsa…
2010-07-05 15:34:24 | Raporteaza
Băsescu a greșit. Aia nu e țață, e țoapă.
Atunci cînd vezi o femeie care gesticulează ca o țoapă, care se îmbracă și arată ca o țoapă, care măcăne isteric în văzul lumii ca o țoapă, poți să-i zici, liniștit, țoapă.
Tot țoapă îi spui și uneia care îți cere cu tupeu și nerușinare să îi explici de ce îi spui țoapă unei țoape.
Una este să te manifești vehement si intr-un limbaj mai colorat într-o dispută la o bere cu prietenii (ori sa umbli in fundul gol acasă la tine), și alta să te comporți așa pe strada, la slujbă, la televiziune. Majoritatea româncelor sînt țoape isterice și majoritatea românilor bădărani primitivi, rudimentari si violenți. Nici un pic de respect pentru celălalt. O societate toxică, sufocantă si in rahat pîna în gît.
Țoapele și bădăranii nu sînt așa din cauză că trăiesc prost, ci trăiesc prost din cauză că sînt așa.
Asta este România!
___________________
ȚÁȚĂ ~e f. pop. (folosit și ca termen de adresare) 3) peior. Femeie cu apucături grosolane.
ȚOÁPĂ ~e f. fam. Femeie necioplită, prost crescută; țopârlancă; mitocancă; bădărancă.
2010-07-05 15:41:58 | Raporteaza
,,Preşedintele ţaţelor şi al mincinoşilor”
Coooorect!
Traian Basescu este ,,si” Presedintele Laurei C.!
Si al lui Guta!
Baaa…chiar si al lui Leca!
Felicitari pentru titlu,domnisoara!
L-ai nimerit de data asta!
2010-07-05 15:42:58 | Raporteaza
@lumina – Cateva sfaturi utile .
Mesajul sa fie scurt si punctezi odata daca bagi ceva de genul , BASESCU e cel mai bun , bagi ceva de rau si de Crin si gata .
Altfel plictisesti si nici sefii tai nu au rabdare sa citeasca!
Daca vrei un bonus la salariu , ii imiti pe cei doi imbecili , lucaman si poweraxell, mai concret dai copy/paste la articole din EV Zilei , sau HOTNEWS , oricum nici dracu nu citeste respectivele articole , dar pari mai documentata si da bine la GIBONI !
Succes !
2010-07-05 15:45:11 | Raporteaza
@lumina – Intre timp a aparut SLUGA LUANA . Poti sa te inspiri si de la ea , propozitii scurte , ea oricum nu stie sa frazeze , dar puncteaza si la salariu se simte !
2010-07-05 15:48:27 | Raporteaza
Sa nu bage cu crin!!!! Imi vine sa borasc bleah!
2010-07-05 15:59:32 | Raporteaza
@io2:nu stiu care dintre voi doi minte….:)) esti penibil aproape la fel de penibil ca Tapul carpatin care il sufla pe Bill in saxofon…sau Ciorbea cu fata lui stramba…din ce in ce mai penibili conducatorii tarii noastre nu ne luam noi dupa televiziuni ci dupa ce vedem rezultatele muncii voastre,nu mai tipa la femeie ai elicopter esti responsabil sa veghezi asupra tarii si sa supraveghezi personal asupra noastra nu ai sute de ministrii masini si alte cheltuieli inutile suntem varza un milion de euro autostrada faceti caterinca de noi nu puteti sa faceti autostrada cu oamenii nostrii cu utilajele noastre sa supraveghezi tu personal totul,mie sila sa ma uit la voi,am sa ajung eu presedinte si am sa va arat cum se conduce tara asta:))mai bine iti lasai suvita,fara ea cred ca ai facut insolatie…
2010-07-05 16:01:18 | Raporteaza
,,Ce vedem acum este un preşedinte nemulţumit de poporul său, dezgustat, că muritorii de rând nu pricep noua filosofie a statului, care nu va mai fi social. Că nu percep importanţa istorică a reformei statului…….” zise Laura Cernahoschi.
Ha!
Problema voastra ,de fapt…TEAMA voastra este ca poporul asta , acesti muritori de rand, se vor trezi din isteria pe care voi o promovati non-stop.
Ca Presedintele ,multumit sau nu de poporul sau, ii arata acestuia (poporului)ADEVARUL, chiar daca-l spune in stilul sau personal si inconfundabil.
Ca in curand, voi…,,faimosii” formatori de opinie (?!) va veti pierde si bruma de credibilitate pe care DOAR VOI credeti ca o mai aveti.
Da` si ce conteaza?
Hai!
Cantati-va refrenul in continuare!
Sunt cativa Lehmani care sa va aplaude!
Jos Basescu!
2010-07-05 16:02:32 | Raporteaza
@lehman25: Am considerat ca pana la momentul ,,intalnirii”avem un armistitiu,un gentleman agreement nearticulat si nu mai intrebuintam atacul la persoana.
De asemenea am sperat ca ati luat in serios declaratia mea cum ca nu sunt in slujba nimanui si deci lungimea sau scurtimea comentariilor mele ramane la alegerea mea si nu a ,,stapanilor”.Daca pe dvtra va deranjeaza ,,atata text”nu aveti decat sa-l ignorati.
In rest sunt bine,sanatoasa si ma pregatesc sufleteste si…ideologic(Ha!Ha!Ha!)sa bem faimoasa cafea !
O zi buna dle Lehman.
2010-07-05 16:07:07 | Raporteaza
@LUANA – Nu intelegi multe si nu ma mir , dar sunt aici pentru a iti explica cum e cu DERBEDEUL atat de drag tie !
Pasii sunt cam asa – SUSPENDAT , ARESTAT , JUDECAT CONDAMNAT si gata !
P.S. E posibil sa moara inainte de a fi suspendat , aici nu bag mana in foc , dar oricum finalul e fericit !
2010-07-05 16:08:11 | Raporteaza
@B52:Basescu intreaba de asigurari pe saraca profesoara cel putin de ar taia din salarii si ar face din banii aia ceva constructiv sa vedem cum apar dinou fabrici terenuri agricole toate conduse de stat,dece mai avem nevoie de stat?daca statul nu face nimic pentru noi banii sunt impartiti intre ei…off mama ei de tara o sa fure cat mai pot si dupa,o sa plece din tara asta uitata de Dumnezeu iar noi o sa ramanem cu…..nici sub presiunea mass-mediei nu luam atitudine e rau tare de noi daca continuam tot asa.hai noroc!!!celor care isi savureaza berea rece…
2010-07-05 16:15:12 | Raporteaza
primul indiciu despre un prost: face pe deşteptul. cazul lehman25.
2010-07-05 16:23:22 | Raporteaza
@lumina – Nici vorba de atac la persoana , imi place sa cred ca postezi din considerente materiale , nu pot sa cred ca postezi din convingere ,e greu si inutil sa aperi un DERBEDEU !
In rest ramane cum parca am stabilit !
P.S. Nu trebuie sa te indoctrinezi pe ultima suta de metri , nu as posta aici deloc daca nu as fi oripilat de aceste SLUGI PORTOCALII ! Nu stiu alta definitie mai eleganta , imi pare rau !
Numai bine iti doresc !
@dama cu pandalii – Ma asteptam la ceva mai subtil , incearca sa iei legatura cu Mircea , e adevarat e cam imbecil dar are macar un cuvant de il tot repeta , SUBTIREL parca , da te-ai prins se refera inconstient la al lui intelect , dar nu-i bai , GIBONII , va plac asa cum sunteti , multi , imbecili si nu in ultimul rand BOC , adica CARPE !
2010-07-05 16:43:10 | Raporteaza
@lehman25:
Am ras cu lacrimi!
E tot ce pot sa fac, citindu-ti raspunsul!
E drept ca, daca te-as cunoaste,altfel decat….virtual, nu ti-as cere precum Lumina, un ,,armistitiu”.
Nici vorba!
Eu sunt maaaai…ca Basescu!
Verde`n fata!
As suna direct la 112!
Salutari sincere!
Byeeeeeee
2010-07-05 16:57:40 | Raporteaza
youtube.com/wat../
2010-07-05 16:59:32 | Raporteaza
@lehman25: trebue sa va dezamagesc dle Lehman,ptr.a cata oara ?????!!!!
Nu postez pentru stapani si partide si nici macar ptr bani !Adevarul ingrozitor,si care ma descalifica,e ca postez din proprie convingere si indignare!
Imi cer scuze ptr.atata naivitate si ignoranta!
Condiderati,atunci cand mai doriti sa-mi alegeti calificative ca sunt ,,juna(relativ)bella(foarte) si de nimeni nu depand!(Sic!)
Intalnirea devine dince ince mai interesanta ,nu-i asa dle Lehman25?
2010-07-05 17:07:31 | Raporteaza
@lumina: flacaul este obisnuit cu polutia verbala – nu-l incitati cu o intilnire ca se pisa pe el si da din coada ca o javra care vine spre stapin in echer si fluturind din coada ca un elicopter si pisindu-se una-ntruna pe el de slugarnic ce e. daca vreti intilnire, obligatoriu sa aveti pampersi la dvs. si hirtie igienica sa-l stergeti la gura si pe tastatura.
2010-07-05 17:11:08 | Raporteaza
vaaaiiiii, laura! stergi din greu? crezi ca cu asta reusesti sa rinesti tot gunoiul p(r)ostacilor?
2010-07-05 17:12:33 | Raporteaza
@lehman25: Era sa uit,a propos de,,considerente materiale”.
Va asigur ca-mi voi achita fara dificultate cafeaua,la intalnirea de pomina !
Nu va faceti griji Dle lehman25.
2010-07-05 17:17:42 | Raporteaza
@lehmuiema25 – Pari a fi un caz grav , medicina e neputincioasa , nu stiu cum sa te ajut , am sa ma repet ,dar in cazul tau e singura sansa , inchide calculatorul , da-i dracului pe toti , tup in pat , mainile pe piept si poate vine izbavirea !
Bafta !
@lumina – Acesta e rolul femeilor , sa ispiteasca si in anumite cazuri sa dezamageasca , priveste la metresa , ca exemplu clar !
@LUANA – Daca am reusit sa te binedispun , e O.K. Sa ai seara placuta !
2010-07-05 17:17:50 | Raporteaza
@Laura Cernahoschi – Am rugamintea sa nu-i mai stergi postarile lui lehmuiema25 , e bine sa vada cat mai multi nivelul portocaliilor si oricum ma injura pe mine , nu am inteles ce are cu mama mea , dar asta e o alta discutie .
P.S.lehmuiema25 – Mama mea a murit acum 19 ani , am sa te rog sa o scoti din discutie , dar despre mine , ai liber la injurat ! Fi tu !
@lumina – Banii de cafea sa fie marea noastra problema !
2010-07-05 17:23:02 | Raporteaza
De mai bine de o saptamana ne chemati LA LUPTA impotriva lui Base cu argumente de-a dreptul puerile. Si noi va spunem NU si NU. In schimb comentatorii (super destepti) va atrag mereu atentia asupra unor lucruri intr-adevar pertinente. Iata codul deontologic al ziaristului, cod incalcat cu varf si indesat 24/24.
Potrivit Constitutiei Romaniei, libertatea de exprimare a opiniilor, in scris, prin imagini sau prin alte mijloace de comunicare in masa este garantata. Cenzura de orice fel este interzisa (art. 30). Dreptul presei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor (art. 31).
Ziarist profesionist este persoana care are drept ocupatie principala si retribuita presa, posesoare a unei carti de presa recunoscuta de una din organizatiile profesionale, respectiv orice reporter, redactor, fotoreporter, grafician de presa, secretar de redactie, sef de sectie sau departament, redactor sef sau adjunct, director de publicatie, radio sau televiziune, cu o vechime minima in presa de un an (perioada ce reprezinta stagiul in aceasta activitate). In virtutea libertatii de expresie, ziaristul are dreptul de a critica, argumentat, atat Puterea, cat si Opozitia, considerand drept unic criteriu de judecare a faptelor raportarea lor la legile tarii si la principiile morale.
ARTICOLUL 1
Ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat.
ARTICOLUL 2
Ziaristul poate da publicitatii numai informatiile de a caror veridicitate este sigur, dupa ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel putin 2 surse credibile.
ARTICOLUL 3
Ziaristul nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte. Stirea de presa trebuie sa fie exacta, obiectiva si sa nu contina pareri personale.
ARTICOLUL 4
Ziaristul este obligat sa respecte viata privata a cetatenilor si nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obtine informatii sau imagini despre aceasta.
Atunci cand comportamentul privat al unor personalitati publice poate avea urmari asupra societatii, principiul neintruziunii in viata privata ar putea fi eludat.
Minorii si bolnavii aflati in situatii dificile si victimele unor infractiuni beneficiaza de pastrarea confidentialitatii identitatii.
Se va mentiona rasa, nationalitatea, apartenenta la o anumita minoritate (religioasa, lingvistica, sexuala) numai in cazurile in care informatia publicata se refera la un fapt strict legat de respectiva problema. Ziaristul va evita detalierea unor vicii sau a unor elemente morbide legate de crime.
ARTICOLUL 5
Ziaristul va da publicitatii punctele de vedere ale tuturor partilor implicate in cazul unor pareri divergente. Nu se vor aduce acuzatii fara sa se ofere posibilitatea celui invinuit sa-si exprime punctul de vedere. Se va avea in vedere respectarea principiului prezumtiei de nevinovatie, astfel incat nici un individ nu va fi catalogat drept infractor pana cand o instanta juridica nu se va pronunta. Se va evita publicarea comentariilor si luarilor de pozitie asupra unor cauze aflate pe rol in justitie. Aceasta nu exclude relatarile obiective asupra faptelor in evolutia lor. Ziaristul nu se substituie institutiilor si puterilor publice.
ARTICOLUL 6
Ziaristul va pastra secretul profesional privind sursele informatiilor obtinute confidential. Este la latitudinea propriei sale constiinte sa respecte confidentialitatea surselor, chiar si in fata justitiei. Confidentialitatea surselor de informatii este garantata de reglementarile internationale la care Romania este parte.
ARTICOLUL 7
Ziaristul are responsabilitatea civica de a actiona pentru instaurarea justitiei si dreptatii sociale. In cazurile in care are stiinta de abuzuri sau de incalcari ale legilor, potrivit clauzei de constiinta, ziaristul are dreptul de a refuza orice ingerinta care sa-i influenteze decizia. Ziaristul are de asemenea dreptul de a refuza orice text de prezentare falsa a datelor si faptelor. Ziaristul are dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii editoriale a institutiei mass-media.
ARTICOLUL 8
In exercitarea profesiei si in relatiile pe care le intretine cu autoritatile publice sau cu diverse societati comerciale, ziaristului ii sunt interzise intelegeri care ar putea afecta impartialitatea sau independenta sa. Implicarea ziaristului in orice negocieri privind vanzarea de spatiu publicitar este interzisa.
Nu trebuie acceptate nici un fel de privilegii, tratamente speciale, cadouri sau favoruri care pot compromite integritatea ziaristului.
Pentru a evita conflictele de interese, se recomanda ca ziaristul sa nu fie membru al vreunui partid politic si sa nu fie angajat ca informator sau ofiter acoperit al unui serviciu secret.
In spiritul independentei profesionale in realizarea materialelor publicate, se recomanda ca ziaristii sa depuna o declaratie de interese. Ziaristiilor care conduc redactii li se recomanda sa faca o declaratie publica, pe site-ul societatilor de presa, iar ziaristilor fara pozitii de conducere (incluzand liber-profesionistii) li se recomanda sa depuna la conducerile profesionale si patronale ale societatilor de presa o astfel de declaratie, in regim confidential. In absenta unor asemenea declaratii, se va putea consemna ca jurnalistii in cauza nu se considera in situatie de conflict de interese.
ARTICOLUL 9
Ziaristul care distorsioneaza intentionat informatia, face acuzatii nefondate, plagiaza, foloseste neautorizat fotografii sau imagini tv si surse ori calomniaza savarseste abateri profesionale de maxima gravitate.
ARTICOLUL 10
Ziaristul si redactia au datoria de a face corectiile necesare in cazul in care, din vina lor, vor fi date publicitatii informatii inexacte. In asemenea cazuri, institutia respectiva de presa are obligatia de a publica/difuza, in termen de 5 zile de la primire, pentru publicatiile cotidiene, agentiile de stiri, posturile de televiziune si radio, si in proxima aparitie, pentru publicatiile periodice, dreptul la replica al reclamantului, ca forma esentiala de reparare a prejudiciului adus acestuia.
In cazul in care o publicatie refuza publicarea dreptului la replica, partea vatamata se poate adresa Consiliului de Onoare al CRP. In baza acestei sesizari, Consiliul de Onoare se va adresa publicatiei, cotidianului, agentiei de stiri, postului radio si televiziune in cauza si va cere imperativ respectarea Codului deontologic, in cazul in care replica este intemeiata. Ignorarea acestui demers va atrage dupa sine o delimitare publica a CRP de pozitia publicatiei respective.
2010-07-05 17:34:05 | Raporteaza
@lehman25: oh da Domnule lehman25.
Rolul barbatilor e
mereu fascinant
deseori surprinzator!!!!!!!!!!!!!!!!!
atunci cand nu se duc sa piara
ptr.patrie si popor!!!!
Cred ca va fi mai disctractiv decat imi inchipuiam…cafeaua !
Pe curand dle lehman25 si incercati sa priviti cerul putin mai blajin !
n.b. remarca cu ,,metresa”e de prost gust dle lehman25 si depasita de vremuri…Credeti ca ,,legalitatea”probata de un certificat asigura calitatea unei relatii intre doi oameni ?
Ma tem ca sunteti foarte tanar dle lehman25.
2010-07-05 17:34:46 | Raporteaza
Al doilea indiciu: un prost nu recunoaste ca e prost. Lehman, recunosti?
2010-07-05 17:36:04 | Raporteaza
@lehman25: maica-ta n-a murit, traieste prin tine – si, banuiesc, ii pare extrem de rau c-a plodit un asa bou.
2010-07-05 17:37:55 | Raporteaza
@lehman25: a murit mama – ce scuza de infantil sa poti posta cit mai multe infantilisme despre mamele altora, nu? esti si gunoi, si patetic, si mincinos. hai – pozitiz echer, pisa-te pe tine si da din coada. vom plinge cu totii!
2010-07-05 17:39:40 | Raporteaza
@lumina – Am sperat ca metresa suna elegant , pot insa inlocui si alegi ce-ti convine . Avem asa : tiitoare , ibovnica , amanta , gheisa , ginsaeng si sa nu uit , traseista politica din ciclul , din pat in pat , pana la o functie in stat !
Mereu Udrea !!!
P.S. Ma tem ca avem notiuni diferite despre tinerete !
@dama cu pandalii – Recunosc ca ai aparut in viata mea si te ti scai de mine , lucru pentru care iti multumesc !
2010-07-05 17:43:11 | Raporteaza
Incredibil cat de prostuto-imbecili poti fi marea majoritate a PDL-istilor ce posteaza aici. Ei nu-si pun niciodata intrebari, iau ce spune Base fara sa filtreze cu propria inteligenta, de zici ca-s roboti, repeta papagaliceste orice replica imbecila a liderului lor… Mai oameni buni ! Voi nu aveti minte ? Asta e nivelul intelectual al tuturor pedelistilor – talpa pantofilor ? Jalnic !
2010-07-05 17:49:01 | Raporteaza
@Dan:
….uuuf!
Ce ti-e si cu ,,propria inteligenta” asta!
Nu vrei sa ne spui tu, astora mai…grei de cap,cam ce-ai ,,filtrat” tu prin proprii neuroni?
Cam ce intrebari ti-ai pus si mai ales, ce raspunsuri ti-ai dat?
Hai, ridica-ne nivelul intelectual!
Lumineaza-ne,Danute!
Ce zici?
Te-ncumeti?
Te salut de la ,,talpa pantofilor”!
Pa!
2010-07-05 17:57:39 | Raporteaza
asa cum o familie se duce de rapa cand tatal e alcoolic, asa si tara noastra ROMANIA traieste doar in dezbinare si se va duce de tot la vale pentru ca suntem condusi de un om cu comportament evident de alcoolic (loveste copii, are stari de furie inopinate)….avem nevoie de Alegeri Anticipate pentru ca tov. Basescu sa aiba timp sa se vindece la Alcoolicii Anonimi…..
2010-07-05 18:00:38 | Raporteaza
asa cum o familie se duce de rapa cand tatal e alcoolic, asa si tara noastra ROMANIA traieste doar in dezbinare si se va duce de tot la vale pentru ca suntem condusi de un om cu comportament evident de alcoolic (loveste copii, are stari de furie inopinate)….avem nevoie de Alegeri Anticipate pentru ca tov. Basescu sa aiba timp sa se vindece la Alcoolicii Anonimi…..
2010-07-05 18:01:32 | Raporteaza
indiciul 3. crede că prostia lui este providenţială. nu e. că vorbele lui au greutate. nu au. că răstoarnă guvernul. adevărul e că lui băsescu i se rupe p-la de lehman25.
2010-07-05 18:44:01 | Raporteaza
Laura,de cand trebuie sa platesti impozit pe salariu, ai devenit asa acida? asta e…totul era cat de cat permis,numai sa nu atingi omul la buzunar….altfel,ies scantei,nu???)))
e atat de vizibil ce faci…
un sfat: mai cauta si alte jobburi!!
2010-07-05 19:00:53 | Raporteaza
@LUANA:
Cat ai fi de nervos, salutand “inamicii” simti ca te pastrezi in limitele rezonabile.
Corect?
Salut!
2010-07-05 19:16:46 | Raporteaza
Laura, cum ai putut crede ca Basescu se va schimba? Basescu intelept?:))) Un grobian mincinos si ipocrit nu are cum sa se schimbe. Nu stiu cum ai putut crede in schimbarea basescului, cand l=ai vazut in actiune timp de 20 de ani, si 5 ani ca presedinte. Credeam ca numai cei cumparati, manipulati si bineinteles fanaticii portocalii, au avut si au incredere oarba in el. Pacat, acum este prea tarziu. Basescu este o tzatza inculta. De vina sunt pruncii, medicii, profesorii, ziaristii, sinistratii, numai el este nevinovat. Ipocrizie ca a acestu personaj nu mi-a fost dat sa vad niciodata. Ma mir cum mai poate prosti atata lume, chiar si acum.
2010-07-05 19:19:01 | Raporteaza
@LUANA: Basescu arata adevarul poporului? Care adevar Luano? Cel in care spunea ca pe noi ne ocoleste criza? Sau cand spunea ca am iesit din recesiune? Ca deja avem crestere economica…Cel mai mare mincinos al Romaniei, in ochii portocalelor pare a fi ADEVARUL. Luano & Co , cand Basescu va iesi din viata politica, pe cine veti mai pupa cu atata sarg?:) Veti ramane si fara chenzina de postaci! Chiar, voi platiti impozit pe venitul de postaci?
2010-07-05 19:29:01 | Raporteaza
Ia te uite, bai nene, de parca Zeus poate sa-si deranjeze nasucul divin cu nespalatii din Saucesti….
Pe ce lume traiti, bai nene?
2010-07-05 19:35:05 | Raporteaza
@Laura Cernahoschi – oricare ar fi motivul pentru care, in ultima perioada, ai inceput sa fii mai incisiva in ceea ce priveste cugetarile si actiunile politice ale lui Basescu, sa stii ca rezultatul este unul care-mi demonstreaza ca pana la urma unii oameni mai au capacitatea de a se schimba, iar in cazul tau este o schimbare in bine. Ar fi doua explicatii pentru atitudinea ta recenta, dar vreau sa o exclud din start pe cea care implica unele elemente pecuniare (ai vazut ce elegant m-am exprimat?). Vreau deci sa cred ca ai inteles ce fel de presedinte avem si ca, in ciuda tuturor manelistilor si a manelistelor care au ajuns atat de jos incat sa te intrebe de „autosatisfacere” (vezi cazul gibonului Gherman Adrian), vei prefera in continuare sa nu inchizi ochii (precum unii colegi de pe vox) si sa vezi derapajele tuturor celor care ne conduc. Acum mai mult ca oricand cred ca jurnalistii nu trebuie sa se lase intimidati de un presedinte care, se vede treaba, nu mai are nimic de pierdut si este gata sa fie de zece ori mai rau decat a fost in primul mandat. In privinta asta, spre deosebire de tine, eu nu am crezut nici macar o secunda ca, fiind la ultimul mandat, Basescu isi va controla mai mult iesirile si va incerca sa fie mai mult un presedinte de tara decat unul de partid. Nu am sperat nici o clipa in asa ceva si am stiut tot timpul ce ne asteapta daca nenea asta mai ia un mandat. Si tare ma tem ca pentru presa faza cu includerea in strategia de aparare nationala este numai inceputul.
Avem un presedinte care, nemaiavand miza unei ulterioare alegeri, isi da arama pe fata si le arata chiar si celor mai prosti dintre noi, care l-au votat in decembrie, personalitatea sa adevarata, de o maniera cat se poate de urata si chiar macabra. Pentru ca „macabru” este cuvantul care se potriveste situatiei actuale, in care presedintele merge intr-o regiune unde au murit 23 de oameni si nu face altceva decat sa-si arate fatis dispretul profund fata de tot ceea ce inseamna om de rand, om simplu, fara posibilitati materiale, supus regulilor si constrangerilor naturii, dar si constrangerilor care vin tocmai din partea celor care ar trebui sa-i ajute pe acesti oameni. Celebra reforma a statului, atat de mult trambitata de acest dictator autentic, potrivit careia statul roman nu va mai fi unul social, nu este altceva decat un DARWINISM in stare cat se poate de pura. Pe sistemul: te-a facut ma-ta mai slab si mai prostut, atunci mori, te-a facut ma-ta smecher, tupeist, ipocrit, adaptabil si descurcaret, atunci traiesti!!! Asta este singura „reforma” care se va institui in aceasta tara. De ce? Pai pentru ca dupa atatia ani de furat din bugetul statului, gasca pdlista a ajuns la fundul sacului intr-o fatidica zi de miercuri, cand a venit unu la Basescu si i-a spus ca nu mai sunt bani. Iar Basescu, „inteligent” cum il stim, s-a gandit ca daca nu mai sunt bani atunci ar fi bine sa nu mai dea bani. Si uite asa s-a nascut si ideea renuntarii la statul social si inlocuirea lui cu un stat de tip JUNGLA, in care fiecare trebuie sa se descurce cum poate. Sincer sa fiu, nici nu ma asteptam la mai mult de la unu care se intretine cu Bercea Mondialu. Pentru el, confuzia intre datoria cetateanului de a munci pentru a avea un trai decent si datoria statului de a-i asigura cetateanului cel putin SUBZISTENTA este una facila, imediata, la prima mana, proprie unui veritabil manelist. Adevarul e ca daca cetateanul ala care a fost mustrat de presedinte isi tencuia casa facuta de stat, atunci inundatia nu mai venea peste o casa proaspat tencuita, apa facea diferentierea, casa asta o iau, asta nu si tot asa. „Scumpul” nostru presedinte, de la inaltimea penthouse-ului de 400 metri patrati a lu fiica-sa, este incapabil de a intelege gradul de saracie in care se „scalda” mai ales acea regiune a tarii si, in curand, toata tara. Probabil ca pentru gandirea domniei sale este ceva inacceptabil pur si simplu sa nu ai bani si sa fii semi-muritor de foame, ce sa mai vorbim de posibilitatea de a alege unde sa-ti faci casa sau de posibilitatea de a o asigura (ca si cum cineva, vreodata in aceasta viata, ar fi atat de cretin incat sa asigura o casa de chirpici, intr-o asemenea zona). Observ ca aceasta atitudine, de a da vina in permanenta pe altcineva (in nici un caz sa nu fie vina lui sau a guvernului pe care-l conduce), s-a extins de la adversarii sai politici la oamenii de rand, fata de care ura presedintelui este pe fata in acest moment, vizibila chiar si pentru cei mai „orbi” dintre noi.
Pacat totusi ca nu invatam nimic din greselile trecutului, dovada fiind inclusiv numarul mare de „orbi” si „oarbe” care „comenteaza” articolele tale, ale lui Mihai si ale lui Iulian. Si daca ar veni cu argumente nu ar fi nici o problema, e dreptul lor, dar observ ca limbajul de mahala si aluziile sexuale sunt tot mai prezente in voma cotidiana a postacilor de pe voxpublica, iar asta este cu adevarat trist si ne determina pe noi, cei care inca mai avem o farama de bun simt incat sa nu vorbim despre MASTURBARE comentand un articol care are tangente cu 23 de morti, sa ne gandim din ce in ce mai serios ca nimic bun nu se iveste la orizont pentru tara asta!!!
2010-07-05 19:39:51 | Raporteaza
@cam tarziu v-ati luminat:
Chiar asa, zau!
Noi n-o sa mai avem pe cine ,,pupa”,da` voi care sunteti obisnuiti doar cu ,,jos Basescu”, pe cine veti mai injura?
Saaau….treceti voi la pupat?
In rest, n-am ce-ti mai spune!
Ai niste sabloane clare!
Cred ca pe tine sau pe astia de pe la antenute, va obsedeaza atat de mult Presedintele incat si daca va scoala cineva din somn,noaptea….recitati vesnic aceeasi poezie!
Pana una, alta…obisnuieste-te cu ideea ca mai e ceva timp ,pana Traian Basescu va iesi din viata politica.
Sic!
2010-07-05 19:46:24 | Raporteaza
@preocupat:
Corect!
Salut!
2010-07-05 19:49:04 | Raporteaza
@Dan: da prietene, sa nu te mire, nivelul e cel pe care l-ai intuit si tu, tocmai de aia se numesc BASISTI, ca iau si inghit absolut orice li se spune de catre alcoolic. Iar ceea ce e cu adevarat macabru e faptul ca nu se opresc nici macar in fata mortii, nici macar cand mor 23 de oameni din vina statului reformat al idolului lor. Daca ar mai fi avut putina umanitate in ei ar fi tacut si nu ar mai fi comentat aberatii nerumegate, macar atat sa fi facut, daca tot nu pot recunoaste cu subiect si predicat ca sunt cretini si ca s-au inselat amarnic in privinta marinarului (ca presedinte de tara nu a fost niciodata si nici nu va fi)!!!
2010-07-05 19:52:07 | Raporteaza
@Laura Cernahoschi,
De ce te uiţi la mine,
cu ochi străini şi goi?
Ce s-a-ntîmplat cu tine?
Ce s-a-ntîmplat cu noi?
2010-07-05 19:56:18 | Raporteaza
Laura, esti tare, pe bune
m-am uitat la primul link, am vazut un Basescu rabdator, care i-a explicat cucoanei “care s-a imbolnavit la camp la agricultura”, pana i-a dat sangele pe nas si urechi, de nu mai scapa de ea.
adica se putem compara ce zici tu ci ce apare in imagini 
durerea ei cea mai mare era ca “asa statea primaru’n scaun!” ete, aia era problema, cum statea primarul in scaun
in timpul asta, “lehamitea” lui Basescu era din ciclul “alergat din coltz in coltz, intr-o camera rotunda”. Nasol se te prinda babele la “pasuri”, lol 
chestia e ca daca mai spui “i se citea lehamitea pe fata”, macar nu mai baga link-uri, Laura, ca rade curcile, Laura
iar senzatia e de baba care-a fost bagata in seama de presedintele tarii, care stie c-o sa apara la tembeliziuni si tre’ sa-si spuna ea toate pasurile
2010-07-05 20:01:53 | Raporteaza
Om fi popor de tzatze si mincinosi dar toti avem un presedinte.Traian Basescu! El e number one!
2010-07-05 20:02:21 | Raporteaza
Singurul raspuns pe care hidosii astia de BASISTI l-ar merita ar fi asta:
Intro (ViLLy):
Unde s-au dus, când au apus // Anii de sus ai gloriei lor…
Refren (x2) (ViLLy):
Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, // Caii şi flintele haiducilor…
Uzzi Intro:
Am vrut să fie nu doar BUG Mafia…
Am vrut să fie o ţară-ntragă pentru o ţară-ntreagă…
B.U.G. Mafia…
Uzzi Strofa I:
Viaţa-i un cadou frumos şi unu de c a c a t, // De c a c a t să trăieşti în România defapt…
Nu că e ceaţă, praf, e un sistem bolnav, // Într-o ţară frumoasă pe care-o fac pilaf…
T a r f e ordinare cu un singur scop, // Să ne sece pe toţi ca ei să fie-n top,
Nu contează cine moare, dacă moare, cum trăieşte, // Că oamenii se-aruncă de pe blocuri orbeşte,
Că oamenii-şi dau foc pentru că nu au de mâncare, // Că se moare în spitale de atâta nepăsare,
Că se s p a n z u r a copiii de dor pentru părinţi // Plecaţi afară, unii cu multă şcoală,
Că n-au mai suportat bătaia de joc, // Politică pe băţ cu Pic şi Poc…
În m o r ţ i i voştri de hoţi cu pretenţii de lorzi, // Genocid cu altă faţă, să vă văd pe toţi m o r ţ i
Acum!
Tataee Strofa I:
Mai bine beau oţet, mă jur, // Decât s-ascult ziarişti cum îi ling pe ăştia-n c u r ,
Decât s-ascult cum au pus-o ei de-un blat… // O parte din presă încă presează doar ca cat…
Cum că se face, cum că se drege, // Cum că pe ei nimeni nu îi mai inţelege…
Ar trebui ca cineva să îi alerge // Şi să îi mângâie pe spate cu ciomege…
E vina mea // C-am aşteptat atâţia ani… “Poate s-o schimba ceva…”
N-am realizat că am duşmani p-aici, // Stai aşa că o s-ascut şi eu lama de la brici…
Mi-a zis un frate să tac, să fiu atent // C-o să trimită garda să mă ducă la ciment,
Dar ţip cât pot de tare pan-o să cad în cavou // Bag p u l a-n lume şi apoi v-o fac cadou!
Refren (x2) (ViLLy):
Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, // Caii şi flintele haiducilor…
Refren secundar (Tataee):
Sunt aici, la mine sub tricou, // Răsună-n mintea mea zi de zi ca un ecou…
Să sufăr eu pentru voi?… O zic din nou… // Bag p u l a-n lume şi v-o fac cadou!
Caddillac Strofa I:
Ridicaţi drapelu’ sus, sus, să se vadă… // Scrieţi pe el “România e de
pradă”
Că merg oamenii cu capu’ plecat pe stradă, // Apăsaţi de o viaţă de corvoadă…
Bravadă în mass-media, guvernu’ face media, // Trăim bine, să mor eu, asta-i concluzia…
Europeni… Da’ pentru cine nu ştia, // Europenii, pe le noi, au spor de lumea-a-treia…
Înţelegi care-i ideea? Ăştia ne fac, // La fel de sigur cum mi se spune Caddillac…
Ne vând ca sclavi, după cum le e pe plac, // Ştii că degeaba strig eu, dacă alţii tac…
Un drogat ameninţă cu acu’ infectat, // Dar un doctor este cel care te-nţeapă cu el de
fapt…
E ca dracu, plouă cu c ac at, // Ai grijă cât respiri, să nu fii impozitat…
Uzzi Strofa I:
Acum! leşinaţi în drum // Justiţia dreaptă se strâmbă oricum,
Că e oarbă şi nu vede când şi cum aplică lege, // Noi suntem proşti, nu ştim, nu-nţelegem…
Dacă-nţelegem ce? La modu ăsta e! // Scapă cine trebuie da’ curge cu pedepse,
Vin g a bor ii-n maşini pe care scrie aşa… // ”Siguranţă şi încredere”, aaahhaaaaa..
Cum să ai încredere? ce siguranţă frăţioare? // Când gaborii se uită-n timp ce unu-şi ia
topoare…
Când ga b o rii drogaţi vând droguri la drogaţi… // America de sud suntem, toţi traficanţi,
Ţara lu’ Papură Vodă, omu’ integru… // Să v-ajungă boala noastră, n-o să ne-mbrăcăm în
negru
Continuaţi lipitori, s u geţ i tot, miştooo… // Preparăm bombele şi vi le dăm cadoo…
Refren (x2) (ViLLy):
Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, // Caii şi flintele haiducilor…
Refren secundar (Tataee):
Sunt aici, la mine sub tricou, // Răsună-n mintea mea zi de zi ca un ecou…
Să sufăr eu pentru voi?… O zic din nou… // Bag u l a-n lume şi v-o fac cadou!
Tataee Strofa a II-a:
Doamnelor şi domnilor, vă doresc // Să muriţi cu toţii-n chinuri, că aşa ar fi firesc…
Ce-aţi făcut?… Mi-aţi amanetat copilu’, // Deşi încă nu-i născut, tre’ s-aducă bani
cu
kilu’…
Aş vrea să zboare sticle incendiare, // Să sparg-asurzitor geamuri guvernamentale
Că aţi lăsat bătrâni fără alinare // Şi aţi adus profesorii în prag de disperare…
Toată lumea e în prag de disperare // Şi copii voştri cheltuiesc banii noştri-n soare…
Nesimţire mare… Zic pe faţă, // Părinţii mei n-au strâns atât, deşi-au muncit o viaţă…
Ar trebui să vă sechestrăm, // În plină stradă să vă dezbrăcăm,
Să defilaţi în pielea goală pentru un popor falit, // Să purtaţi peste organe declaraţiile de
venit…
Caddillac Strofa a II-a:
Revoluţia-i o tânără fată acum, // Are 20 de ani şi-a apucat-o pe un drum…
Guvernu’ a promis că o ajută, dar vrea întâi s-o u t ă, // Însă revoluţia nu e c ur vă…
În schimb, politica e şi e versată, // Poate să-ţi u t ă viaţa toată, dintr-o dată,
Că nu e justiţie adevărată, // Este doar o marionetă dirijată…
Suntem ascultaţi, deformat informaţi, // Cenzuraţi, jefuiţi, batjocoriţi…
Suntem împinşi la groapă sistematic şi prin sistem, // Până cineva o să ridice pumnu ferm…
Că suntem încă vii şi vrem s-avem copii // Şi pentru ei suntem în stare să vă scoatem ochii…
Şi dacă asta-i lumea oferită pe platou, // Eu-mi bag p u la-n ea de lume şi v-o fac cadou…
Refren (x2) (ViLLy):
Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, // Caii şi flintele haiducilor…
Refren secundar (Tataee):
Sunt aici, la mine sub tricou, // Răsună-n mintea mea zi de zi ca un ecou…
Să sufăr eu pentru voi?… O zic din nou… // Bag p u a-n lume şi v-o fac cadou!
Tataee Outro:
Mult, mult respect pentru Vali Sterian… Piesele lui sunt la fel de relevante şi acum…
Yeah…
Ar trebui să cadă cerul pe noi că am devenit în timp doar nişte oï… Yeah..
Pumnu’ strâns!
2010-07-05 20:05:04 | Raporteaza
A cazut un avion la Tuzla!
Base este cu siguranta legat de treaba asta!
Pacat ca in avion nu se aflau lehman,virgil,nae,preocupat ,xanadu si tovarasii lor!
Parerea mea!
2010-07-05 20:06:01 | Raporteaza
@lucian
daca ai sti ce subtire este granita dintre ratiune si irational,ti-ai da doua palme inainte de a te face de ras!
PS-e plina tara asta de prosti si –rve!
2010-07-05 20:07:58 | Raporteaza
Accident aviatic cu 10 morti la Tuzla. Base a fost ministru la transporturi, se poate face o legatura, nu?
2010-07-05 20:11:28 | Raporteaza
N-aveti grija,tzatza Laura,Gotiu si Leca deja incing tastaturile sa-l infiereze aici pe Haznaua Publica cu furie proletara pe Basescu pentru catastrofa aviatica.
2010-07-05 20:16:26 | Raporteaza
LUANA
fi fericita fata draga. Cine din UE mai are un sef de stat ca primul betiv care mai este si chior,si mincinos si grobian cit incape. Numai cind l-am privit la televiziunea mogulilor desigur, singur si nebagat in seama de nimeni mai mult de atita dat din calea lui berlusconi ca ultimul valet .Ce pot cere mai mult si sa ma bucur, sa fiu mindru,si sa-mi para rau ca se vor duce repede si cei trei ai si jumatate din mandat.aaaatu impreuna cu savin sinteti singurele persoane care stiti cit de destept,corect si bineinteles anticomunist este eroul neamului. Noi restul sintem niste ignoranti manipulati de televiziunile mogulilor,ca sa nu vedem cind fura posta si sarea tarii. Fi fericita nu vei murii niciodata inecata. Du-te la mare, fi fara grija ca nu te vei ineca. Stii de ce? Capul tau este mai usor ca o baliza.
2010-07-05 20:16:54 | Raporteaza
@nepotu lu tamara: sa stii ca si mie imi pare SINCER rau ca nu ma aflam in avionul ala, fara nici o ironie, chiar mi-as fi dorit sa scap in vreun fel de atata imbecilitate si servilism patetic cat incape in tara asta. Oricum tara VA APARTINE intru totul!!!
Referitor la chestiunea cum ca ma fac de ras, singurul lucru pe care-l am de spus e ca ma consolez cu faptul ca insusi PRESEDINTELE ROMANIEI (mama ce solemn suna si cat de grotesc e in realitate) s-a facut de un ras monstruos si inegalabil in momentul in care mai cerea el un minut de emisie ca sa anunte tara ca “iesim din recesiune”!!! APLAUZEEE!!!
PS. Cine nu simte nimic in momentul in care citeste versurile alea inseamna ca merita cu prisosinta sa i se intample absolut TOT ce exprima ele!
2010-07-05 20:20:34 | Raporteaza
Laura,
de fapt, tu ai dreptate, intr-un fel. intr-adevar, poti sa spui despre Basescu ca este (si)presedintele tzatzelor, mincinosilor, etc. de ce? pai omul vorbeste EXACT pe limba lor
are body language, vocabular si ton adecvat situatiei, omul e natural, ca pestele in apa(sa nu fiu sadic si sa spun “ca la inundatii”), ba iese chiar cu un plus de imagine, imho.
sa fiu in locul lui Leca&CO., m-ar roade si pe mine chestia asta
2010-07-05 20:20:51 | Raporteaza
@nae
cand spuneam ca ai nume de sluga umila si trista ,nu voiam sa te jignesc ci sa-ti arat adevarul!
Daca a jigni femei este o placere pentru tine ,imi dau seama ca nu vei cunoaste femeia niciodata!Wie Schade!
2010-07-05 20:22:25 | Raporteaza
@nae: năică,un`ţi-i barza?
2010-07-05 20:25:02 | Raporteaza
@lucian
sunt convins ca tara asta plina de prosti nu te merita!
Imi permit sa-ti dau cateva sfaturi:
-incearca metroul de la ora 9,nu vei suferi!
-sapun,franghie,scaun
-tren rapid gara Chitila
-arsenic,DTT,benzina,antigel etc..
Fara Iliescu viata nu are nici un rost!Ai dreptate!
2010-07-05 20:25:59 | Raporteaza
@Gherman Adrian:
Cocalare, te dai cocos?
2010-07-05 20:37:07 | Raporteaza
Cum spuneam, au aparut clabucii la gura baietilor de pe aici! Ca sa nu comenteze articolul, au sarit la gatul autoarei si, bineinteles, au incercat sa mai dea pe parcurs si niste smetii cui se nimerea si care, in mod evident, nu facea parte din “grupuscul”!
Fiindca subiectul nu trebuie discutat! Autorul, da!
Bravo, baieti? Nu va place? Dati sms-uri la OTV, atunci, pana nu se inscrie partidu` poporului la tribunal, ca dupa aia se inchide taraba. Incercati si la b1, da` acolo nu-i platforma, deh!
Ehe! Daca pana si val_one (slabut, ca de obicei, usor recognoscibil stilul de doi lei vechi) s-a transformat pe-aci in Zgabaiata Iftode, va dati seama ce-i in capul lor!
PS: gherman a tacut. Isi face mea culpa pentru mizeriile scrise, oare?
2010-07-05 21:26:23 | Raporteaza
No,acum REALITATEA SI ANTENELE sunt ale mogulilor ,iar TVR 1,2,3,cultural si International,ALE PORTOCALIILOR DE LA PUTERE !
NO ACUM SA NU VA MAI AUD,SUGACILOR SI ZDREMTELOR PORTOCALII !
2010-07-05 21:28:36 | Raporteaza
@Laura Cernahoschi – Domnisoara , in masura timpului liber disponibil si in speranta ca imi poti vedea adresa de mail , te rog sa-mi trimiti un mail , vreau ulterior sa-ti pun o intrebare . Multumesc .
2010-07-05 21:44:20 | Raporteaza
@nepotu lu tamara:
“A cazut un avion la Tuzla!
Base este cu siguranta legat de treaba asta!”
Nu. Din pacate n-a fost in avion…
2010-07-05 21:55:13 | Raporteaza
@lehman25:
“@Laura Cernahoschi – Domnisoara , in masura timpului liber disponibil si in speranta ca imi poti vedea adresa de mail , te rog sa-mi trimiti un mail , vreau ulterior sa-ti pun o intrebare . Multumesc .”
Chiar daca n-a raportat la timp… E casatorita…
2010-07-05 21:57:32 | Raporteaza
@nae:
Dragule!
Eu sunt fericita NU pentru ca Traian Basescu e Presedintele Romaniei!
Am n`spe mii de motive pentru a fi ,,asa”!
1) Nu sunt ranchiunoasa!
2)Am mult umor!
3)Nu ma deranjeaza ca unii ca tine sunt atat de….irascibili la comentariile mele,reactionand intr-un mod care….NU PE MINE ma dezonoreaza!
4)Pe mogulii la care vizionezi imaginile cu ,,grobianul”….,,betivul”…etc, ii urmaresc si eu si sincer,nu ma mai infurii de mult!
5)….
6)…..
etc…….
Ma`ntreb insa,pe tine, pe voi, pe care va inunda atata ura,ce va face fericiti?
Sau…faptul ca mi-ai spus mie ce mi-ai spus,Nae draga, te aduce la fericirea suprema?
Daca DA,e`n regula!
Capetele nu`s toate la fel, ce-i drept!
Somn usor!
2010-07-05 22:00:13 | Raporteaza
@Cris – Esti simpatic , dar nu vreau sa o cer in casatorie !
2010-07-05 22:00:29 | Raporteaza
@lehman25:
“@Cris – Esti simpatic , dar nu vreau sa o cer in casatorie !”
Sa mori tu…
2010-07-05 22:28:48 | Raporteaza
@nepotu lu tamara: stau si eu ca fraieru si astept un raspuns care sa aiba o firimitura de substanta logica directionata strict catre problemele puse de mine si uite ce primesc. Asa-mi trebuie daca astept mult de acolo de unde nu e nici cat lungimea putei de furnica. Dar cu toate astea sa stii ca iti inteleg vehementa, ca doar azi l-ai vazut pe Base in aceeasi barca (acum si la propriu, nu doar la figurat) cu “seful mafiei personale a lui Adrian Nastase”.
PS. Se pare ca nici macar motivele unui individ de a pleca din aceasta tara, inclusiv pe calea “definitiva”, nu esti capabil sa le intelegi si raspunzi ca de obicei prin atitudini “superioare” la probleme si atitudini serioase. Tipic!!!
2010-07-05 23:46:22 | Raporteaza
@lucian
viata este atat de frumoasa,nici nu ai idee!
Daca pe tine,ura fata de BAse si Boc te-ar putea face sa o iei spre Sf.Petru,pe mine nici macar sa stiu ca Geoana va fi presedinte si Vanghelie ministrul culturii,nu ma va intrista!(desi ar fi un cosmar nashpa)
2010-07-06 00:08:36 | Raporteaza
Bloggerii de la voxpublica nu scriu la comanda. Ei scriu din proprie initiativa, si o fac pentru a supravietui, pentru a plati si ei o rata, pentru a lua un salariu, si in primul rand pentru a-si pastra slujba.
Numai un tembel ar incepe sa scrie in mod univoc pro-guvern si pro-basescu pe platforma lui Vantu. Ei improasca cu noroi si practica diabolizarile pe care le practica pentru ca se stie, repet, se stie, ca in universul lui Vantu si al lui Tatulici, cu cat esti mai acid si mai usturator in atacurile impotriva Guvernului si a lui Basescu, cu atat pozitia ta in grup e mai solida, salariul mai mare si sansele de a urca in grupul Realitatea mai multe.
Asta e tot ce se intampla cu voi aici. Nu e nici un secret. Nu scrie nimeni la comanda. De fapt nici nu exista comanda. Exista doar abdicarea unilaterala a fiecarui “jurnalist”.
2010-07-06 00:20:02 | Raporteaza
@LUANA: SI pe deasupra mai strigai in ´´90 :
nu vrem kent,nu vrem valuta
vrem pe Petre sa ne footä !
2010-07-06 01:00:11 | Raporteaza
@Gherman Adrian: “La aspectul intelectual. Amandoi cenzureaza”
La “aspectul intelectual”, d-le. Gherman Adrian, ai fost cenzurat inca de la nastere. Nu stiu daca a facut-o medicul sau au facut-o ursitoarele, dar asta este rezultatul, nu ai ramas cu mare lucru din “aspectul intelectual”. Nu are nicio vina, aici, Laura Cernahoschi
2010-07-06 08:46:36 | Raporteaza
@LUANA: “Dragule!
Eu sunt fericita NU pentru ca Traian Basescu e Presedintele Romaniei!
Am n`spe mii de motive pentru a fi ,,asa”!
Adevarat, ai “n`spe mii de motive”, dar mai ales unul, poate singura data cand “saracia” duce catre fericire: “Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3)
2010-07-06 08:52:21 | Raporteaza
Doaaamna Ceernacovschiii!… Asta vi se întîmplă din cauză că vă uitaţi prea mult la Antena3!… Sînteţi în faza întîi de “manipulită” (e-he-hee, italienii ăştia!…). Încă aveţi şanse să vă recuperaţi uzul raţiunii.
2010-07-06 09:39:27 | Raporteaza
Lehman25 mai dobitoc galben iti curg balele dupa comunista de Laurica ce blonda.Auzi sa-ti trimeata mail hihihi.
Daca-ti trimit eu mail n-ar fi bine ca si eu iti vad adresa de mail ba mai mult iti vad si IP-ul si hostul la care esti conectat,ma si gindesc sa-ti fac public dateleastea poate ar fi unii dispusi sa te contacteze prin mail sau chiar personal.
2010-07-06 09:57:02 | Raporteaza
@Catalin Absurditescu:
Nu cred ca m-ai ,,intalnit” in ,,imparatia” la care te referi!
Amin!
2010-07-06 10:04:01 | Raporteaza
Hou Basescu. Huooo . HAi cefere!!! HAi cu berea, domnu, ce astepti atit… Murim de sete pe aici. Ti s-au inecat corabiile cu vin?
2010-07-07 23:51:11 | Raporteaza
Presedintele si guvernantii pe care unii i-au ales: Ne jignesc,ne umilesc, Si noi ii aplaudam. Averile lor sporesc, Noi ne plangem si rabdam. Mai puteti dormi noaptea?,domnilor: Basescu,Videanu,Udrea,Berceanu si toti ceilalti. Pe d-nul Boc n-l intreb ca sunt sigura ca nu doarme,mai ales in ultima perioada .
2010-07-08 12:09:07 | Raporteaza
Ba eu am o nelamurire..Cine e Besescu asta de va certati pe aici…? E vre-o scula pe bascula sau doar un betiv notoriu smecheras de Constanta care va amestecat ideile de va da cu virgula la toti..?Tot ce arunca Constanta ca rebut prntru tara e bun..?
2010-07-09 17:01:16 | Raporteaza
@lumina: Subscriu in totalitate, acesta pozitie luata impotriva tonomatelor (platite bine inteles!) omul devenit subiect de critici si batjocura din toate partile, mai are inca patru ani, in care…se pot multe intampla!
2010-07-10 17:23:30 | Raporteaza
@skin: Subscriu in totalitate!
2010-07-10 17:25:30 | Raporteaza
Si cind te gindesti cit de mult l-ai lins si tu pina acum…
2010-07-12 23:54:28 | Raporteaza
este normal ca este presedintele tatelor si mincinosilor ,mai ales ca este feminizat ca toti cei ce-l urmeaza dar absolut toti este o stare pe care micimea lui n-are cum s-o depaseasca dar absolut basistii sunt la fel unul ca asta n-are cum sa stie ce este morala de aia este un dusman al poporului
2012-02-11 14:42:59 | Raporteaza
trebuie distrusa jandarmeria care este dusmanul poporului ca si basescu ,la fel politia ca dusman al poporului ,si toate partidele ,inclusiv ponta crin si parlamentul basist si alti dusmnani ca tot felul de titani aio securitatii etc,dusmaniai romanilor tot ce este impotriva manifestantilor este descris sus ca dusman si imoral precum taierea pensiilor sau basescu ,un apendice de tip scarna USA cel mai mare dusman al romanilor
2012-02-11 21:21:03 | Raporteaza