Problema nu este creditarea, ci economisirea (măcar pentru pensie)

Potrivit celui mai recent Raport asupra stabilităţii publicat de BNR, riscul de credit este în continuare cel mai semnificativ cu care se confruntă sistemul bancar. Calitatea portofoliului de credite a continuat sa se deterioreze, dar intr-un ritm mai lent decat in anul 2009. Rata creditelor neperformante1 a ajuns la 13,4 la suta in iunie 2011 (fata de 7,9 la suta in decembrie 2009, respectiv 11,9 la suta in decembrie 2010), insa pierderile asteptate au fost corespunzator gestionate (gradul de acoperire cu provizioane a restantelor de peste 90 de zile se mentine la 96 la suta, nivel identic celui din anul 2010). Datele sunt în sine un argument în plus în favoarea noului regulament de creditare promovat de Banca Centrală, care protejează deopotrivă băncile şi împrumutaţii de viitoare neplăceri.

Practicanţii unui soi de manelism economic au avansat ca o critică la restricţiile impuse de noul regulament, argumentul potrivit căruia acesta ar conduce la o scădere a consumului şi, pe cale de consecinţă, ar impieta asupra creşterii economice. Ipoteza nu este doar falsă, ci este chiar periculoasă, deoarece continuă să acrediteze ideea că modelul de creştere economică al României este consumul pe datorie, eventual în valută. Lăsăm la o parte faptul că se asimilează creditul de retail cu tot creditul neguvernamental ca întreg, ceea ce este evident fals. Dacă este însă să vorbim de rolul finanţării în potenţarea creşterii economice, atunci în România nu creditarea este problema, ci economisirea ca sursă de finanţare a investiţiilor. Or, din acest punct de vedere, în afara fondurilor europene nerambursabile de care nu suntem în stare să beneficiem în mod decent (fie că e vorba de autorităţi publice, fie de sectorul privat) finanţarea externă este dramatic împuţinată de actualul context internaţional. Atunci când ea a fost din belşug am utilizat-o prost şi se regăseşte astăzi într-o proporţie mult prea mare în automobile şi electronice supuse rapid uzurii fizice şi morale, başca o inflaţie de mall-uri şi hypermarket-uri care gem de marfă importată. Dacă la aceasta adăugăm că, în consecinţă, ne-am ales cu un imens deficit de cont curent ce a trebuit corectat pentru că nu ni-l mai finanţa nimeni cu consecinţele bine cunoscute, între care o recesiune severă şi prelungită, cred că este deajuns pentru ilustrarea „beneficiilor” creşterii pe datorie.

Astăzi, în contextul crizei datoriilor suverane, finanţarea externă este puţină, scumpă, volatilă şi se poate dovedi chiar destabilizatoare. De aceea, decât să ne preocupăm de restricţionarea creditului în valută, am face mult mai bine să fim îngrijoraţi de nivelul economisirii interne. Atât pentru a reduce dependenţa de finanţarea externă (economisiri ale altor naţiuni) ce poate conduce la situaţii dramatice de tip grecesc, cât şi pentru finanţarea investiţiilor generatoare de creştere economică.

Din punctul de vedere al economisirii stăm foarte prost. O statistică dată recent publicităţii arată că România se află pe unul dintre ultimele locuri din Europa în ceea ce priveşte economisirea. Valoarea medie a depozitelor bancare ale românilor este de numai 1.193 de euro, cu 60% mai mică faţă de bulgari, de peste două ori mai scăzută comparativ cu ungurii şi polonezii, în timp ce în Germania depozitul mediu pe cap de locuitor trece de 20.600 de euro. În Bulgaria, valoarea medie a depozitelor populaţiei se situează la 1.905 euro, în Ungaria şi Polonia la 2.743 euro, respectiv 2.907 euro, în timp ce Germania are o medie de 20.638 euro. Dintre fostele state comuniste incluse în studiu, Cehia, cu 6.790 euro, şi Slovenia, cu 7.405 euro, au cea mai bună situaţie. Românii au avut, în intervalul mai 2010-mai 2011, cea mai redusă creştere lunară a depozitelor dintre cele 11 ţări analizate, de numai 5,3 euro.

Deplorabil este că această situaţie îngrijorătoare nu este rezultatul vreunui cataclism, ci ea este o poză de final al unei evoluţii extrem de palide a economisirii a unui ciclu de 15 ani, din care vreo 10 au fost de creştere economică şi de venituri. Cel puţin una din explicaţiile acestui comportament imprudent al gospodăriilor constă în nivelul scăzut de educaţie financiară. Oare de ce românii au uitat de banii albi pentru zile negre? Desigur, una din cauze este cea mai sus menţionată, aceea că la nivelul populaţiei noţiunea de ciclu economic nu este percepută, mai pe româneşte că nu există creştere la nesfârşit. Dar la aceasta au dat o mână neprecupeţită de ajutor, cel puţin în perioada 2004-2008, relaxarea fiscală şi a politicilor salariale care a determinat în corpore băncile şi clienţi să subestimeze riscurile la care se expun.În acest context, regulamentul de creditare supus dezbaterii publice de către Banca Naţională nu este deloc unul anacronic, ci are chiar valenţe educative, punând în vedere celor care doresc să contracteze un credit nu doar să fie atenţi la banii lor şi la decizia de a se-mprumuta în sine , ci şi să economisească înainte de a face acest pas. Dacă nu pentru a se califica la un credit, măcar pentru pensie aş adăuga eu, că nu se ştie…