RSS Feed

Protest: Greva prin emigraţie

vezi toate articolele de
04 Oct 2011 la 21:18 17 comentarii 885 vizualizari.

Am primit acest protest scris de dr. Florin Chirculescu. Il reproduc aici:

Federaţia Sindicatelor Democratice „Dr. Ioan Cantacuzino” se solidarizează cu scrisoarea deschisă adresată ieri de Colegiul Medicilor din România Primului-Ministru Emil Boc.

Noi ştim că mulţi dintre decidenţi se tratează în străinătate şi că cei ce se internează în România o fac doar după ce folosesc firul scurt. Din fericire, nu despre acest gen de pacienţi dorim să vă vorbim: aceştia sunt, ca să zicem aşa, rezolvaţi.

Dorim să vă atragem atenţia, însă, asupra majorităţii alegătorilor dumneavoastră. Aceştia n-au nici cum să plece să se trateze în străinătate şi n-au acces nici la firul scurt la care răspund direcţiile spitalelor. Aceşti pacienţi sosesc la camerele de gardă fără avertisment, aşa cum este normal, de altfel, unde întâlnesc echipe incomplete de medici şi unde sunt investigaţi, de cele mai multe ori, cu echipamente care nu respectă standardele elementare ale anului 2011.

Vă atragem atenţia că medicina se practică numai cu medici şi că, în aceste condiţii, decizia dumneavoastră de a NU debloca posturile din sistemul sanitar nu este altceva decât o invitaţie adresată tuturor categoriilor de medici de a părăsi ţara. Menţionăm că, prin atitudinea dumneavoastră nu numai că privaţi pacienţii români de investigaţiile şi tratamentele necesare în ţara lor, dar, totodată, nu faceţi altceva decât să risipiţi investiţiile prin care Universităţile şi Facultăţile noastre de Medicină au „produs” personal medical cu înaltă calificare. În context, beneficiarii acestor investiţii sunt spitalele occidentale, la care tot mai mulţi români fac apel, dar bănuim că nu aceasta a fost politica de sănătate pe care aţi avut-o în vedere când aţi luat hotărârea nefastă de a bloca posturile din sistemul sanitar.

Vă atragem atenţia că medicii sunt conştienţi că sunt prea puţini pentru a conta în calculele electorale şi vă mai atragem atenţia că medicii n-au făcut nici greve, nici demonstraţii de protest, aşa cum au făcut-o colegii lor din Franţa şi Germania, de pildă. Dacă vă întrebaţi vreodată de ce n-au făcut-o, ar trebui doar să solicitaţi ministerului de resort să vă informeze asupra numărului certificatelor de conformitate pentru practica în străinătate. Cu alte cuvinte, medicii au aflat, ca şi alţi specialişti români, că cea mai eficientă manieră de protest este greva prin emigraţie. Greva prin emigraţie este adevăratul efect al politicii dumneavoastră şi ea este echivalentă (conform aritmeticii elementare) cu stoparea accesului la sănătate a pacientului român.

Vă atragem atenţia, în final, asupra consecinţelor sociale determinate de demersul dumneavoastră. Acestea au corespondenţe istorice cu care, suntem absolut convinşi, un Profesor de Drept Constituţional nu poate decât să fie prea bine familiarizat.

Dr. Florin Chirculescu

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Democratice „Dr. Ioan Cantacuzino”

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 


17 comments
  • 1

    Am auzit azi de un protest sindical la Pitesti, parca; si dupa ce 20 de jandarmi si inca 20 de oameni de ordine s-au prezentat la post, la protest a fost un singur demonstrant.

    Cănuţă
    2011-10-04 21:24:27 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 2

    nu cred ca sunt prea putini medici, nici ca aparatura e super-neperformanta.
    sunt si medici, si aparatura la nivelul anilor ‘90 in vest- ideea este- avem rezultate ca in vest in anii ‘90?
    daca nu, si asta este opina mea, este pentru ca nu sunt respectate proceduri (adica ghiduri de buna practica).
    ok, admit ca si sistemul e de vina, dar au si oamenii partea lor…
    in fine, cred ca veniturile reale ale medicilor per ansamblu nu sunt chiar atat de rele, din moment ce posturile se ocupa intotdeauna daca sunt in orase mai acatarii.
    astept opinii.

    virgil
    2011-10-04 21:55:20 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 3

    @Cănuţă: da, intr-adevar ar trebui sa coroboram chestia asta cu statistica conform careia 40% din romani cred ca soarele se invarte in jurul pamantului.

    virgil
    2011-10-04 21:57:05 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 4

    Megalomania si ateii

    Nu avem bani suntem lipiti
    Dar construim suprematia
    Deoarece suntem si hoti
    Vrem sa ne cumparam hotia!

    Prin mii de oameni impuscati
    In urma cu doua decenii
    Astazi noi ne dorim iertati
    Si vom scapa si de vedenii!

    Dar oare bunul Dumnezeu
    Poate uita acele crime,
    Ne facem ca uitam mereu
    Am cumparat Aceasta Lume?

    Noi am vandut si natiunea
    Turnand pe la Securitate
    Si astazi stie toata lumea
    Doar s-au turnat, frate pe frate.

    Cu securisti iesiti la pensii
    Prin pensile lor umflate
    Dorim sa facem doar impresii
    Mimam si ganduri mai curate.

    Noi construim o catedrala
    Prea mare pentru saracie
    Ori asta oare nu-i o fala
    Vrem sa dureze-o vesnicie?

    nelutiu
    2011-10-04 22:31:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 5

    @virgil: … cam asa e … … … :(

    clocea
    2011-10-04 22:46:14 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 6

    @nelutiu: … m-ai dat gata, omule!

    clocea
    2011-10-04 22:48:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 7

    din pacate, in Romania, trebuie sa faci pe dracu’n patru si sa ai grija sa nu te imbolnavesti ca daca o faci…ai soarta pecetluita. Mare pacat, pentru ca medici foarte buni avem.

  • 8

    Ca sa ceri ceva trebuie sa si oferi. Nu prin numarul medicilor se rezolva problemele din sistem ci prin calitatea actului de medicina si a oamenilor. Si cand ma refer la calitate ma refer in primul rand la cei “7 ani de acasa”.
    A trebuit sa apelez odata la un cabinet medical din strainatate, cand eram intr-o escursie. Pai cum sa va spun, nu mai stiau ce sa-mi mai faca. Simti ca esti tratat ca o persoana. Simti ca fac tot ce e posibil sa-ti fie bine. Simti ca sunt in slujba ta.

    P.S. In mod sigur atentia se datora si faptului ca aveam asigurare privata de sanatate. Dar asta e alta discutie.

    ribelalu`
    2011-10-05 11:39:29 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 9

    @ribelalu`: normal ca nu stiau ce sa ti mai faca..ca doar cu cit iti faceau mai multe cu atit plateai mai mult…in fine!!!

    vasile troll
    2011-10-05 11:58:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 10

    @vasile troll: Tu poate nu intelegi un lucru…nu am platit nimic, nici macar un eurocent in afara de asigurarea suplimentara de cateva zeci de lei (aveam si cardul cu asigurarea de stat, valabil si ala in intreaga UE, dar nu l-am folosit).
    In schimb eram inconjurat de personal medical extrem de amabil si de politicos (cel putin 3 persoane in permanenta). Nu iti inchipui ca am facut cine stie ce operatie pe creier ci am avut doar o banala alergie la vreo insecta. La final dupa ce m-au pus sa citesc un formular cu ce mi-au facut ei acolo, am semnat si gata.
    Gandeste-te daca mi se intampla in Romania, cat stateam pe holuri la urgente fara sa se uite nimeni la tine, cum trebuia sa bag mana in buzunar sa mi se acorde atentie, cum imi spuneau ca n-au medicamente si sa merg sa-mi cumpar, cum ma feream de cainii comunitari de pe holurile spitalelor astfel incat de la o alergie de tantar sa nu fiu nevoit sa-mi fac antirabic sau antitetanos samd.
    Cand si in Romania serviciile medicale, macar sub aspectul factorului uman va ajunge la jumatatea calitatilor umane ale personalului medical din afara (chiar si Ungaria), atunci voi sprijini orice initiativa de acest gen al sindicatelor din medicina.

    ribelalu`
    2011-10-05 12:14:03 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 11

    @ribelalu`: nu te excita.;vor recupera mai mult de la asigurarea ta decit ar fi recuperat ca si plata un spital din rominica..cit despre spitalele rominesti e adevarata lehamitea care de fapt e dezintegrarea statului functional..

    vasile troll
    2011-10-05 12:43:32 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 12

    @virgil: Ia incearca sa afli cati pacienti/ medic sunt la noi si cati in Vest. La fel si la personalul mediu. Pune in ecuatie si limitarea accesului la aparatura (multe nu sunt decontate), mai adauga si lipsa de medicamente- e imposibil sa urmezi ghidurile cand nu ai ceea ce scrie in ele. Noi nu mai avem cum sa ne ocupam de pacienti pentru ca avem de facut maldare de hartii, e mai grav daca gresesti un formular decat daca il omori pe unul si faci formele bine. Asta e tara in care traim, medicii nu mai fac medicina, fc contabilitate, management, ce vrei, de medicina…nu sunt timp si bani. Asta e realitatea!

    Bogdan
    2011-10-05 13:08:53 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 13

    @vasile troll: Asta nu mai e treaba mea si nici nu ma intereseaza cine si cat plateste. Important este ca nu plateste bugetul statului. Asa, ca o paranteza, firma de asigurari era austriaca.
    Insa, mai zilele trecute am citit ca si la noi in tara spitalele pretind niste costuri de la asigurarile de stat care depasesc cu mult costurile unor prestatii similare din Occident.

    ribelalu`
    2011-10-05 13:23:50 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 14

    @ribelalu`: nu mai inghiti tot ce zboara…si incearca sa citesti mai selectiv presa

    vasile troll
    2011-10-05 13:39:36 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 15

    @Bogdan: de ex in ambulatoriu si la noi si in vest sunt decontate servicii la 15 min per pacient, 28 consultatii pe zi- repet, macar sa avem rezultate ca in vest.
    probabil ca stii ca si in vest se fac teancuri de hartii, macar ca sa se acopere de procese de malpraxis- sper ca suntem cu totii de acord ca in romania nu prea sunt procese de malpraxis.
    mai stiu ca in alte tari activitatea de sponsorizare a medicilor de catre industria farma este mult mai reglementata ca in romania. la noi pleaca avioane pline de medici la congrese fara ca vreunul dintre ei sa aiba o lucrare de prezentat. asta e de notorietate, nu e poveste.
    in fine si inchei in vest se dau destul de multe medicamente generice, mai ieftine, ceea ce inca nu este cazul la noi, deci noi cam cheltuim destul pe doctorii.

    virgil
    2011-10-05 14:26:01 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde
  • 16

    Voi plecati sa va tratati la Viena, Paris, Munchen, samd, noi plecam sa lucram acolo. Avantaj noi, ca banii se strang la noi, la voi scad. Asta e, voi ati vrut asa si inca mai vreti.
    Ne vedem acolo, in lumea buna, de pe aceleasi pozitii.

  • 17

    @virgil: si in strainatate pleaca..o spun pe pielea mea..

    vasile troll
    2011-10-05 14:35:16 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

  • 1Laura, sa nu spui ca ai inceput sa-ti pui intrebari?! Dupa dl.Teodorescu ar fi prea mult! Ce mare scofala un viol la o gagica chioara! Fii mai optimista! La cate o sa-ti vada ochii, daca-ti pui intrebari...
  • 2@victor L:Aveti dreptate ... Au sarit toti ..bugetarii lui basescu ca arsi incepand de la macovei la blaga si ceilalti ciumpalaci trimisi pe sticla ,ignorand tot ce-au injurat pana ieri si pozand in...
  • 3domnu teodorescu,ramine cum am stabilit....
  • 4@nae: Don Nae, frate, ce-ai cu mine? Porcaieste-l pe don Teodorescu ca el aduce acuzatii nefondate la adresa lu' don Ponta! Eu doar glumesc! Sa traiesti bine, Nae!...
  • 5Domnule Teodorescu, daca v-au placut Iliescu si Nastase o sa va placa si Ponta, fiti fara grija! Sunt la fel de ambitiosi, orgoliosi, grei la suflet! Se construieste pe razbunare, ranchiuna, ura si interese!...
  • 6Intrebari si raspunsuri:1. De cand se iau deciziile cu sondajele de opinie pe masa? Adica in urma unor sondaje la care au raspuns in medie 1000 de persoane, presa, televiziunile, plus cei doi agarici/pogonici...
    cetateanul sondat zilnic la Poanta, Ponta şi deochiul
alex mazilu Andrei Plesu antonescu aur Becali blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti calatorie candidatura catalin voicu cercetare cianura cluj concert crin criza CTP Curtea Constitutionala demisie Dinu Patriciu EBA economie Elena Basescu experiment Facebook FMI fotbal humanitas Iliescu instantanee intelectuali internet Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu manipulare Media Mihai Goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza ortodoxie parlament Parlamentul European pd-l PE Plesu Polirom presedintie protest radu duda Realitatea TV reforma riscograma romani romania rosia Roşia Montana salarii securitate Senat sindicate sondaj sorin oprescu steaua SUA Tariceanu tiff TRU TVR UBB uichendist.ro Vanghelie Vasile Blaga

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!