Reforma fără oameni şi succesul nemeritat al României

Capacitatea de a salva vieţi, chiar şi în situaţiile cele mai lipsite de speranţă, e barometrul suprem al unei civilizaţii.

Acesta este motivul pentru care domnul Raed Arafat şi proiectul său au parte de atâta simpatie. România are o poziţie nemeritat de bună în această ierarhie. Iar SMURD este dovada nemiloasă a tuturor celorlalte lucruri care puteau merge bine dar nu merg.

Şi de aici întrebarea simplistă dar firească: “de ce să strici un lucru care funcţionează?”

La o privire atentă, lucrurile nu sunt nici albe, nici negre. Succesul unui sistem este dat de oameni, proceduri şi principii. Proporţiile sunt diferite, de la caz la caz, dar de fiecare dată trebuie ca măcar două dintre cele trei componente să fie de calitate foarte bună.

SMURD a avut norocul unor oameni foarte buni care au construit proceduri suficient de solide pentru ca de la o singură ambulanţă proiectul să crească la nivelul unei adevărate instituţii. Principiile de finanţare sunt cele moştenite, care dacă erau bune dădeau rezultate şi în alte domenii. Dar asta contează mai puţin, cât timp în acest caz rezultatele există.

Întrebarea este dacă fiecare pas pe care cineva ar vrea să-l facă pentru îmbunătăţirea principiilor de finanţare nu cumva duce, prin regula consecinţelor neintenţionate, la diminuarea rezultatului final. Dogmele spun fie “da” categoric (socialismul etatist), fie “nu”, niciodată (liberalismul de clasa a şaptea, care consideră forţa de frecare “neglijabilă” pentru simplificarea problemei). Capro-varzismul spune că “adevărul e undeva la mijloc”, lucru care în realitate e foarte rar adevărat.

Realitatea dezamăgitoare este că nimeni nu poate şti exact care vor fi efectele bune respectiv perverse şi nici cât vor cântări fiecare. Chiar şi cea mai educată decizie poate presupune riscuri prosteşti – şi invers, aşa că principiul “de ce să strici un lucru care funcţionează?” devine chiar raţional.

Temerea principală a domnului Arafat este, probabil, aceea că odată deschisă piaţa, competitorii privaţi vor forţa preţurile în jos făcând compromisuri inacceptabile la calitatea serviciilor. Probabil, se înşeală. SMURD are deja o bază materială substanţială, o reputaţie enormă şi venituri suplimentare din donaţii. Nimeni nu şi-ar da vreo şansă într-o astfel de competiţie, decât în momentul în care nivelul serviciilor ar începe să scadă perceptibil. Probabil, se înşeală şi dacă se aşteaptă ca managerii publici competenţi şi responsabili să nu mai fie excepţii, ca până acum, lucru care teoretic ar rezolva una dintre marile probleme ale sectorului public. Desigur, faptul că “probabil” se înşeală presupune şi varianta opusă: este posibil să aibă dreptate.

Iar într-un cadru instituţional, cutuma este că persoana cu experienţă, realizări şi reputaţie în domeniul său are întotdeauna dreptate. Nu e deloc logic însă este foarte raţional. Pentru că doar o astfel de abordare ţine cont de toate nuanţele mai puţin măsurabile din procesul de decizie: răspundere, orgolii, încredere, comunicare etc.

Când lucrurile se întâmplă altfel, demisia este perfect previzibilă. Şi este un eşec al tentativei de reformă: renunţi la o cretitudine (componenta umană) în schimbul unui risc (principiul de finanţare). În cel mai bun caz, te întorci de unde ai plecat. În cel mai rău, “ai stricat un lucru care funcţiona”. Logica elementară spune că, într-o astfel de situaţie, omul trebuie păstrat cu orice preţ.

Nu se lasă convins? Adu mai multe argumente! Are rezerve? Dă-i garanţii! E încăpăţânat? Vorbeşte-i (mai) frumos! O organizaţie nu funcţionează doar pe bază de “soluţii”, decretate o dată şi care să meargă la nesfârşit. E nevoie de talent şi muncă în fiecare zi.

[script not allowed]location.href = 'http://www.riscograma.ro/5409/reforma-fara-oameni-si-succesul-nemeritat-al-romaniei/';[/script not allowed]