![]() | Regele va vorbi în Parlament, totuşi. Un totuşi ruşinosvezi toate articolele de Cristian Teodorescu21 Sep 2011 la 16:48 117 comentarii 1877 vizualizari. |
Un totuşi scîrbitor. Un totuşi care ascunde mari laşităţi. Un totuşi al abţinerii de la istoria adevărată a României.
Cu cîteva excepţii, cea mai notabilă fiind aceea a lui Toader Paleologu, care le-a bătut obrazul pedeliştilor, parlamentarii acestui partid s-au abţinut cînd a fost vorba ca Regele Mihai să fie invitat să se adreseze parlamentarilor şi ţării, la vîrsta de 90 de ani.
Văzînd că se fac de rahat prin refuzul de a-l invita pe Regele Mihai în plenul Parlamentului, pedeliştii s-au abţinut de la vot în covîrşitoarea lor majoritate, ca să nu-l indispună pe Traian Băsescu, cel care l-a acuzat pe Rege de trădare.
Băsescu a recidivat, cum ştim, iar căţeii lui i-au ţinut hangul, înaintea acestui vot. Să încerci să-i explici lui Traian Băsescu tragedia prin care a trecut Regele mi se pare pierdere de timp. Personajul prezidenţial n-are sentimentul Istoriei şi, ca mulţi parveniţi, are impresia că România a început odată cu el. Dar slugărnicia parlamentarilor pedelişti, care nu vor să se pună rău cu şeful, ar trebui să-i condamne, cel puţin moral, la uitare.
Tot soiul de coţofene pedeliste care n-au apucat să-şi năpîrlească penele feseniste s-au abţinut. S-a abţinut şi Sever Voinescu, cel care – aflu – s-a dus după aceea să-l felicite pe Toader Paleologu pentru curajul lui.
M-a scîrbit abţinerea de la vot a pedeliştilor, care a venit după multe alte voturi în care pentru interesele lor mici l-au lăsat pe Băsescu să vorbească singur. M-a făcut să rîd promonarhismul de ocazie al pesediştilor bătrîni şi m-a lăsat visător încăpăţînarea liberalilor care nu s-au lăsat pînă n-au obţinut votul favorabil al Parlamentului pentru invitarea Regelui în plen. O încăpăţînare care vine din partea lui Tăriceanu, cel de care am rîs de multe ori, dar care în această privinţă merită să fie privit cu tot respectul.


Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
| 1cand te uiti la tv si compari chipul lui nastase inainte de schimbarea majoritatii in parlament, cu chipul actual - nu ai cum sa nu vezi o chestie uluitoare. inainte era mai tuciuriu decat este el de obicei... | ||
| 2@GAVRILACHE: Ai vazut, Laura, a fost doar exces de zel! Si tu iti faceai probleme! Zau asa!... | ||
| 3@markus: Pai probabil asta era rolul lui: sa- faca pocinogul si sa fie schimbat. Cu ce ma incalzeste ca-l schimba cu altul dupa ce deja raul a fost facut? ISC s-a retras din procesul cu nastase. Si asta... | ||
| 4@markus: demis, demis dar treaba si-a facut-o ! se mai impinge putin procesul spre termenul de prescriere.... | ||
| 5@ despre orice: Vorbarie degeaba, vorba multa si savanta, precum la filozofii cu carul, care care doar sa bata apa-n piua stiu sa faca. Paralel dintr-o lume paralela, esti. Iti defulezi trecutul, pasiunile... | ||
| 6@gica: Simplu, nea Gica : nu mai discuta fiindca majoritatea nu erau adevarate! Erau, daca ma-ntelegi, doar efectul fenomenului "hidrant cu batista de borangic"! Corect este insa ceea ce spui despre dosarul... | ||
| Mihai Goţiu 11032 citiri |
| Cristian Teodorescu 10197 citiri |
| Costi Rogozanu 9011 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4180 citiri |
| Alin Fumurescu 3977 citiri |
| Constantin Creţan 3398 citiri |
| Dorin Tudoran 2904 citiri |
| Elena Vijulie 2684 citiri |
| Dan Duca 2482 citiri |
| Ciprian Şiulea 2327 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61424 citiri |
| Cristian Teodorescu 40537 citiri |
| Costi Rogozanu 38203 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18228 citiri |
| Alin Fumurescu 17883 citiri |
| Viorel Dobran 12333 citiri |
| Dan Duca 11282 citiri |
| Constantin Creţan 11157 citiri |
| Elena Vijulie 9309 citiri |
| Dorin Tudoran 8731 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Iulian Leca 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
“Un totuşi scîrbitor.. Cu cîteva excepţii..”
Cand veţi deveni mai bine educat şi veţi respecta limba Română, atunci vă vom citi mai cu drag.
Corect şi româneşte este: “Un totuşi scârbitor.. Cu câteva excepţii..”
Cu drag,
Românii tineri.
2011-09-21 17:04:38 | Raporteaza
Nu-l simpatizez deloc pe Basescu, insa trebuie sa recunosc ca ii admir determinarea in aceasta chestiune. Faptul ca a avut curajul moral sa realizeze divortul categoric al dreptei romanesti de cel mai pernicios mit postdecembrist pe care aceasta l-a imbratisat – restauratia monarhiei, “regele si patria” – este, cu siguranta, un gest istoric. Ma deranjeaza foarte tare participarea unor oameni politici zisi de stanga la jelanii anteniste de mila fostului rege, doar de dragul de-a mai bifa o ocazie sa “m*ie basescu”. Pai ori suntem republicani ori nu mai suntem, acuma ne compromitem toate principiile politice doar de dragul unor lovituri ieftine sub centura la Gadea-n emisiune?
2011-09-21 17:26:35 | Raporteaza
@C.TEODORESCU ….dar de ipocrizia dumneavoastra nu va este scarba ? De cand santeti monarhist domnule ? Va spun eu …de cand santeti antibasist !Daca el l-ar fi pupat pe rege asa cum il pupati dumneavoastra cu siguranta ati fi animonarhist …garantat !Unde-i sinceritatea pesedistilor…TINAND CONT DE CE-AU FACUT CU REGELE ? Dar a liberalilor …cand au fost la guvernare de ce nu l-au invitat ? Au facut-o acum doar sa-i puna in dificultate pe cei din p.d.l !Ei cel putin nu sant ipocriti ….ca voi !NU VREI SA AFLI PAREREA U.S.L-ULUI PRIVIND INSTAURAREA MONARHIEI ? SANT CURIOASA !
2011-09-21 17:26:46 | Raporteaza
@1
LOL crunt! Nu toata lumea accepta ortografia arbitrara cu i din a. Maturizeaza-te.
2011-09-21 17:29:05 | Raporteaza
De ce trebuie sa vorbeasca natiunii? Care rege? Regele Romaniei Mihai a abdicat in 1947.Asa ca ce atata zarva si polemica pe acest subiect?Este doar un simplu muritor si om ca toti altii.Cu cateva exceptii:revendica de la statul roman,adica de la popor lucruri care nu i se mai cuvin.Asa ca lasati-o mai moale.Cu respect un roman.
2011-09-21 17:35:31 | Raporteaza
Mariana,
Doamnă, domnişoară sau domnule, mai citeşte si dumneata ce am scris despre Regele Mihai şi pe acest blog şi in diverse publicaţii, ca să te convingi că mă calomniezi gros.
2011-09-21 17:51:06 | Raporteaza
Cetăţenii români,
In educaţia mea precară, aşa îmi scriu şi cărţile şi tot aşa am de gînd să scriu şi de aici încolo.
2011-09-21 17:54:35 | Raporteaza
Obstructionarea accesului in Parlamentul Romaniei a Regelui Mihai de catre marinar, este o ESCROCHERIE specifica bolsevicului si securistului de Basescu.
Rusine
2011-09-21 17:55:18 | Raporteaza
Expresii de fictionar care se mira ca nu are cititori si ca vinde doar citeva sute de volume dintr-o carte publicata:
“Un totuşi scîrbitor.”
“Văzînd că se fac de rahat”
“Băsescu a recidivat, cum ştim, iar căţeii lui i-au ţinut hangul”
“M-a scîrbit abţinerea de la vot”
“Tot soiul de coţofene pedeliste”
Vorba fictionarului “Văzînd că se fac de rahat” multi fictionari sint “scirbitor” de scirbitori.
2011-09-21 17:57:13 | Raporteaza
mariana
esti proasta sau te faci.Psd a facut magarii le-a recunoscut s-a conciliat cu casa regala.Si chiar daca psd sau pnl erau mitocani trebuia sa fiti si voi?
Pina una alta nu ati dat dovada decit de o MITOCANIE CRASA.Nu trebuie sa fii nici monarhist nici republican nici cu rusii sau minerii ca sa ai MINIMUL BUNULUI SIMT fata de un om la 90 ani SINGURUL sef de stat din ‘45 inca in viata.Dar in logica voastra portocalie daca PRIMUL MITOCAN BETIV al tarii il scuipa si voi scuipati. Nu aveti capul vostru, nu aveti pareri totul se reduce la ce va zice o scursura politica si atit nimic mai mult.Cum e turcu e si pistolul nu ai ce cere de unde nu este.
Nu sint monarhist nu am fost niciodata dar minimul bunului simt in ce-l priveste pe regele Mihai il am.Este totusi un om la 90 ani care odata a reprezentat ceva.Nimic mai mult.Este singurul lucru pentru care il respect.
Si cind te gindesti, cind chiar primul mitocan al tarii spune ca s-a saturat de mitocanii ce dracul sa mai spui. Nimic. Te inchini si mergi mai departe.Creier imbibat in alcool nimic altceva.
2011-09-21 17:59:46 | Raporteaza
D-le Teodorescu, adaugati si un smiorc, iar de la mine un fleosc.
E bine ca vorbeste in parlament. Curind ni-l vor cere rusii, ca sa-l poata inlocui pe Stalin. E singurul detinator de medalie “Pobeda” ramas in viata.
Chestie de ghinisbuc. Poate-i scot si o vodca: Mishuliskaia-te tine in viata chiar si cind esti mort.
2011-09-21 18:08:59 | Raporteaza
Domnu’ Teodorescu,
nu mai stiu ! nu mai stiu ! zau ca nu mai stiu cale de abordare ! Ziceti si dumneavoastra …
Ce ar fi trebuit sa faca o roialitate ? Sa lase fitzele si sa devina strungar participand tovaraseste la inaltarea luminoasa a comunismului ? Sa cante “Macarale, macarale … ” ?
Noi ne retrasesem anterior din calea rusilor odata cu semnarea pactului Rippentrop-Molotov si asta in ciuda faptului ca Regele Carol al II-lea facuse apel la mandria nationala insistand sa opunem rezistenta armata. Toti au respins un astfel de scenariu de cosmar (dupa mintea lor!). Acum ce ar fi trebuit sa faca Regele Mihai ? Sa conduca o lupta de gherila contra rusilor ? sa se alature legionarilor de prin munti ? Sau ce altceva ca lumea sa fie fericita ? Faceti-ma sa inteleg !
2011-09-21 18:09:09 | Raporteaza
@NAE….prost si ipocrit esti tu !Adica …cand ati fost la guvernare ati lovit in el cat ati putut …l-ati alergat pana l-ati alungat din tara ! Acum cand santeti in opozitie v-ati conciliat …va convine !Nu vedeti cat santeti de ipocriti !Varsta nu are nici o legatura …putea sa spuna ce are de spus si cand era p.s.d-ul si cand era p.n.l-ul daca-l invitau !Aici sta ipocrizia voastra !
2011-09-21 18:13:07 | Raporteaza
@Cristian Teodorescu: Zici asa…. Băsescu a recidivat, cum ştim, iar căţeii lui i-au ţinut hangul………
Cateii lui Basescu……putem vorbi la fel si despre cateii lui Vantu,cateii lui Tonta si Zambil…etc.
Te balacesti intr-un limbaj de manelisti nene Teodorescule . Daca argumentele iti lipsesc ,atunci arunci cu niste chirpici de mahala.Cam nasol material folosesti in apararea regelui.
Ia sa vedem putin faptele…….Momentul 1996 e crucial. Emil Constantinescu câştigă alegerile prezidenţiale. Dar, stupoare: după ce se vede cu sacii în căruţă la Cotroceni, îşi calcă angajamentul făcut în faţa lui Coposu, de a-l aduce pe Rege pe tron. Coposu, mort cu un an înainte, se învârte în mormânt. Tabăra anticomunistă se divide, jumătate se mulţumeşte cu înlocuirea lui Iliescu.
În timpul ăsta, departe de ţară, se petrecea un miracol hollywoodian: mai vârstnica principesă Margareta face cunoştinţă, bineînţeles întâmplător, cu un actor arătos şi cu zece ani mai tânăr. Focul se aprinde. Sentimentele nu ţin seama de vârstă şi nu pleacă urechea la suspiciuni, cum ar fi pedigriul junelui Duda, al cărui tată a fost secretar PCR, a deţinut funcţii în PSD şi, colac peste, ca să zicem aşa, pupăză, mai era şi bun prieten cu Ion Iliescu. Degeaba a bombănit bătrânul Rege, n-a avut spor în faţa femeilor. După doi ani de curte, căsătoria e gata. Radu Duda devine prinţ. La sfârşitul lui 1997, Regele trece peste legea salică şi o desemnează pe Principesa Margareta drept moştenitoare a tronului. Prinţul Nicolae este scos din joc. După decesul Regelui, Duda va deveni Prinţ Consort. Adevăratul conducător al Casei Regale a României. Trecuseră 50 de ani de la abdicarea din 1947.
Într-un articol din revista Căminul Românesc care apare la Geneva, Nicolette Franck, autoare a mai multor cărţi despre viaţa Regelui, afirmă că Duda a fost infiltrat în Familia Regală de serviciile secrete la ordinul lui Iliescu. Presa publică un document incendiar care provine din biroul fostului prim-secretar PCR Iaşi: un tabel cu nume de persoane şi datele la care PCR a aprobat ca acestea să devină persoane de sprijin pentru Securitate. Pe listă, Radu Duda, actor la Teatrul Naţional din Iaşi, pentru care PCR dăduse aprobare să devină persoană de sprijin a Securităţii la 9.03.1986. Şeful Securităţii Iaşi, Constantin Ciurlacu, susţinea în 2006 că lista este reală. Noul Prinţ respinge indignat toate acuzaţiile de colaborare cu Securitatea. De altfel, va şi obţine o patalama corespunzătoare de la CNSAS, în ciuda vociferărilor lui Mircea Dinescu.
Din toamna lui 2002, legăturile sale cu PSD se oficializează: devine emisar pentru integrare euroatlantică al guvernului Năstase. Se molipseşte de apetitul pentru afaceri dubioase şi implică Familia Regală în scandalul fregatelor britanice, pentru achiziţionarea de la fier vechi a cărora, spune presa, s-ar fi dat o mită de 7 milioane de lire sterline. Schimbarea de putere din 2004 nu înseamnă o schimbare şi pentru Duda. El rămâne emisar al guvernului DA, graţie punţilor trainice care leagă PSD de PNL.
Estimp, Regele Mihai dispare tot mai mult de pe scena publică. Imaginea sa se topeşte. Prezenţele sale devin tot mai decorative. În toate ocaziile, ceremonii, sărbători, singurul care vorbeşte pentru Familia Regală este Prinţul Duda. Pe treptele decăderii, Regele Mihai îi acordă lui Adrian Năstase, şeful ginerelui, titlul de “Omul Anului 2003″ oferit de tabloidul VIP! Lovitura de graţie pentru Casa Regală vine în 2008, când Prinţul Duda, soţul viitoarei Regine a României, îşi anunţă candidatura la preşedinţia ţării. Bătrânul Rege, depăşit de situaţie, acceptă cu jumătate de gură situaţia penibilă în care a fost pus: “Nu este un lucru obişnuit pentru un membru al Casei Regale. Dar viaţa ne-a pus în faţa multor situatii neobisnuite, pe care am reuşit să le trecem cu bine”. Totul s-a terminat: Casa Regală a României recunoaşte republica impusă de tancurile sovietice! După această a doua abdicare a Regelui, prinţul-candidat, cotat cu 3% în sondaje, se retrage grabnic din competiţie. Manevra de anihilare şi compromitere a reuşit! Mai mult, prin prestaţia sa în campania electorală, Duda atrage Casa Regală în bătălia politică. O scoate din neutralitate şi o poziţionează pe eşichier, ceea ce reprezintă ultimul grad de înjosire a Coroanei.
Ba penultimul! Anul trecut Regele participă la parada de 9 mai de la Moscova. Însoţit, bineînţeles de Radu Duda, îmbrăcat în ofiţer. Moscova a învins din nou!
Citiţi mai mult: EDITORIALUL EVZ: Manevrele prin care Duda a pus mâna pe Casa Regală a României – Opinii EVZ > EVZ.ro evz.ro/detalii/../
EVZ.ro
2011-09-21 18:13:16 | Raporteaza
@C.TEODORESCU….puteti sa-mi spuneti de ce domnul Tariceanu nu l-a invitat in parlament cand era la guvernare ?Avea si atunci majoritate …era sustinut de p.s.d …nu-i asa ? Eu nu va calomniez va fac niste observatii ! Spuneti-mi niste articole scrise atunci cand Iliescu il fugarea pe rege prin aeroport ! Poate am omis eu sa le citesc !
2011-09-21 18:19:02 | Raporteaza
Dupa atatia ani de securism si neo-securism (epoca Basescu) sa te apuci sa tii Regelui Mihai usa, la intrarea in Parlament, este o mega-prostie si idiotzenie portocalie.
2011-09-21 18:24:30 | Raporteaza
mariana, 15,
Poate fiindcă nu împlinise 90 de ani.
Citiţi România literară de atunci şi o să găsiţi articole ale mele depsre acest subiect.Mai puteţi citi si articole din Cotidianul în care îl atingeam pe Radu Duda, dar nu şi pe Rege.
2011-09-21 18:26:14 | Raporteaza
@lucaman: Saracu lucaman a in balbaiala cand a vazut ca parlamentul nu a urmat decizile lui zeus. Amice asa pentru cultura ta generala Printul Radu de Romania este print consort. Rolul lor este bine determinat si pentru biblografie vezi rolul lui Prince Philip, Duke of Edinburgh . Cat priveste articolul din Evz continua traditia articolelor feseniste din anii 90 in care doina cornea era tradatoare , ratiu nu a mancat sala cu soia samd.
Mai maturizeaza-te bre ca puti a …..
2011-09-21 18:36:21 | Raporteaza
Au intrat slugile platite la zi.
2011-09-21 18:42:00 | Raporteaza
@Cristian Teodorescu:
Bun, am înțeles pilula: Traian Băsescu e oricum de vină, ce contează că, în cazul de față, de votat au votat cu totul alți oameni? Domnule Teodorescu, de dragul ochelarilor pe care-i purtați pe nas, ce are de-a face Traian Băsescu cu invitarea sau neinvitarea fostului rege Mihai în Parlament? Aveți vreo informație că le-ar fi cerut el verbatim celor din PDL să voteze cum au votat?
Recunosc că n-am urmărit subiectul în ultimele zile, dar, din câte știu, Băsescu n-a ieșit public cu vreo declarație pe acest subiect. Dacă mă înșel, dați un link la declarația cu pricina. Dacă ea, însă, nu există, atunci, totuși, rușinos este felul în care aruncați cu vorbe de prostit proștii. Spuneți ca ”Băsescu a recidivat, cum ştim”. Eu nu știu cum a recidivat Băsescu, dați un link aici pentru edificarea mea și, poate, a altor ignoranți ca mine.
Și ar fi bine să vă aduceți aminte, în caz că ați uitat, că Traian Băsescu este președintele ales al acestui stat, și nu ”Personajul prezidenţial”. Tot așa cum, poate, preferați să fiți numit ”ziarist”, și nu ”colportor de informații pe jumătate false și pe jumatate inventate, dar întru totul neverificate”.
În rest, văd că tot nu vă puteți desprinde de registrul coprofil. Mare păcat. Stiți, nu-i așa, că expresia ”a se face de rahat” are și variante ”corecte”, precum ”a se face de rușine” sau ”a se face de râs”, în funcție de nuanța pe care vreți s-o exprimați. Pesemne vă place prea mult rahatul și mai puțin rușinea, râsul.
2011-09-21 18:45:33 | Raporteaza
Mai interesanta si sigur mai neutra politic era discutia #7 + #4 vs #1 pe tema scrierii dupa vechile norme ortografice (fara i din a), mult mai simple si mai putin generatoare de greseli frecvente decit noile norme.
2011-09-21 18:47:06 | Raporteaza
mariana
reconcilierea cu casa regala s-a facut cind psd era inca la guvernare si ilici presedinte.Deci unde ipocrizia.
Tocmai virsta este problema si 90 ani ii faci adica aproape UN SECOL o singura data nu si cind era psd sau pnl sau mai stiu eu cine. ACUM PE 25 OCTOMBRIE face virsta si intimplarea face ca voi sinteti la butoane si va purtati (nu tu) ca niste mitocani de cea mai joasa speta.Nu ai ce cere unei cu***** de elita analfabete cu doar 11 clase si un stefan gheorghiu pe invers sa aiba bun simt. Ea este doar o hoata care presteaza bine unde trebuie si atit.De ceilalti ce sa spun sint 90% din ei cu dosare la vagabondul de port si se kka pe ei de frica.Ai vazut cum stateau aliniati la cotroceni la investirea lui orban. Parce erau niste elevi care nu stiau lectia si i-a scos profesoara la tabla, sau comandantul a dat adunarea pe punte.Niste slugi incompetente miloage care ascultau democratic “sa faceti ce va spun eu ca sa fim parteneri”. Are vreunul cohones sa-i spuna “dar in ce calitate imi spuneti ce sa fac”. Nu nu au cohones ca sint cu bube si incompetenti si stiu ca nu mai pupa in viata lor asemenea functii si privilegii. Astia sint “guvernantii” si parlamentarii pdl o haita de hoti si incompetenti pe care o scursura ordinara ii joaca cum vrea el.Daca nu “pac la razboiu” un dosar ca asa-i in democratie.Si atunci de unde intelegerea semnificatiei momentului. De unde nu-i nu ai nici ce cere. Asta- realitatea.
2011-09-21 18:51:35 | Raporteaza
Virgilica, asa sunt romanii ca tine invatati: in anii ´90 pupau curul salvatorului neamului Ilici, mai apoi pe al geologului regulat de secu´, acum pe-al basescului-pofta de cianura. In singura zi din an, cind Misul national face 90 de anisori, vi s-a ingaduit, iata, sa-i pupati bucile regale si flescaite, de uns al lui Dumnenzeu, posesor de singe bleau. Asta pentru variatie.
Chiar tre´sa pupati mereu cite un cur de politician sau de uns al lui D-zeu? Dupa ce inghite asta lingura va amintiti si de Le Prince Duda? (cu accent pe “a”, ca doar suntem cosmopoliti).
2011-09-21 18:52:12 | Raporteaza
@C.TEODORESCU…..curios….regele nu are nimis de spus poporului pana la 90 de ani ? De ce a vrut atunci sa se intoarca in tara ? Credeam ca vrea sa lamureasca niste momente nu tocmai limpezi din istorie !Credeam ca de aceea il alerga Iliescu prin aeroport !Constantinescu ….mare iubitor de monarhie …a uitat complet dupa ce a castigat alegerile !Ati scris si despre asta ? Chiar nu avea nimic de spus cand erau ei la guvernare ? La 80 ,la 76 nu putea sa ne spuna ce are de spus acum ? Daca Taricianu nu l-a invitat …putea el sa ceara ….ca era de-al lor ! Sau nu …!
2011-09-21 18:52:33 | Raporteaza
@virgil: …….Ia sa citesti ce zice Diaconescu…Ion Diaconescu….taranistul ala care a facut si puscarie pentru monarhie…….in rest ,atacul tau la persoana mea, e din manualul postacului de partid- ramura USL….editia de buzunar…
EVZ: Dacă îl aduceaţi pe Rege în 1996, nu se schimba ceva? Se scurta toată perioada aceasta de tranziţie. Multă lume se aştepta ca asta să se întâmple: după ce a câştigat Emil Constantinescu să se fi dat într-un fel sau altul de-o parte şi să îl lase pe tron pe Regele Mihai! De ce nu s-a întâmplat aşa?
Ion Diaconescu: Cred că Regele a pierdut mult din popularitate… Succesiunea la tron a fost o piedică care i-a adus deservicii Regelui. Am trimis o scrisoare… Nu eu, cei care se considerau regalişti. Şi Coposu era considerat ca atare şi el. Am trimis la Versoix o scrisoare făcută de grupul acesta, au apelat la mine să o trimit.
SCRISOARE
“Prin primăvara anului 1997, am primit o scrisoare adresată regelui, redactată de un comitet promonarhic constituit iniţial în jurul lui Corneliu Coposu în timpul vieţii acestuia şi mi se cerea să semnez scrisoarea ca succesor al lui Coposu . Printre membrii comitetului respectiv îmi amintesc de Dan Grigore, Alexandru Paleologu şi Doina Cornea. Autorii scrisorii erau preocupaţi tot de problema succesiunii la tron şi-i propuneau Regelui să se conducă după statutul Regelui Carol I. Acest statut, pornind de la faptul că Regele Carol I n-avea moştenitori direcţi de sex bărbătesc, a prevăzut ca acesta să meargă în Germania, la fratele său mai mare, din Casa de Hohenzolern Sigmaringen şi să adopte pe al doilea născut al acestuia care a devenit moştenitor şi viitorul Rege Ferdinand. Eu am considerat însă această formulă depăşită, trecuseră patru generaţii de atunci şi formula nu avea nici o susţinere în opinia publică românească. În schimb, după vizita familiei regale din 1992, la care participase şi micul prinţ Nicolae, copilul uneia dintre fiicele Regelui, se crease un foarte puternic val de simpatie în favoarea acestuia şi toate cercurile monarhiste îl considerau drept posibil moştenitor al tronului. După ce le-am prezentat argumentele pentru această soluţie, autorii scrisorii au fost de acord cu formula susţinută de mine şi au convenit să modifice scrisoarea în acest sens, propunând ca soluţie principală nominalizarea micului prinţ ca moştenitor al tronului, menţinându-se în subsidiar şi soluţia lor iniţială privind aplicarea statutului Regelui Carol I. Scrisoarea astfel modificată a fost semnată de mine şi predată iniţiatorilor pentru a fi înmânată Regelui.” (Ion Diaconescu – După revoluţie, Editura Nemira 2003)
Ce cereaţi în scrisoare?
Urmaş la tron. Ăştia îl propuneau pe unul din Germania, ca repetând figura cu Carol I. Eu discutasem cu Coposu de multe ori problema asta. Nu era satisfăcut nici el, de problema succesiunii.
Dar dumneavoastră pe cine aţi fi dorit succesor la tron? Pe Prinţul Nicolae? Pe ăla micu’?
Pe el. În 1992, de Paşti l-au salutat un milion de oameni. Da’ dumneata de unde ştii asta?
Eram reporter la Dreptatea. Eram pe stradă. Am fost şi în biserică la Sfântul Gheorghe.
Când au venit ei atunci, şi ne-am dus la Biserica Sfântul Gheorghe, eram tot statul major al par tidului. Era prima dată când venea Regele. Şi a durat venirea Regelui vreo două ore, că a venit pe jos şi dădea mâna cu lumea. Lumea, aşa, fără a avea multă convingere… (Sugerează că doar curiozitatea ar fi scos pe străzi un milion de oameni. Ca martor ocular al tuturor acelor evenimente din aprilie 1992, ştiu că este nedrept. Dimpotrivă, pe străzi era un entuziasm nebun. Simt în tonul său o răceală, pe care peste scurt timp aveam să o înţeleg. De altfel, în memoriile sale, ceea ce scrie este mai aproape de realitate. Şi radical diferit de modul în care ne povesteşte acum. Se vede că la data scrierii memoriilor, Ion Diaconescu era încă activ politic. La ora interviului, este doar un om bătrân, care nu îşi mai cenzurează antipatiile.)
“Vizita Regelui în ţară cu ocazia Paştelui, din 1992, a fost un veritabil triumf al curentului monarhic şi ne-a întărit convingerea că prin prezenţa regelui în patrie şi cu o propagandă adecvată, monarhia poate fi recuperată.” (Ion Diaconescu – După revoluţie, Editura Nemira 2003)
…Şi acolo (în Biserica Sfântul Gheorghe – n.r.) noi ne şi întrebam atunci, Regele, Regele, dar şi el este în vârstă, care e succesorul lui, că el are numai fete? Şi a apărut el, Regele, cu Regina şi cu copilul ăsta…
Prinţul Nicolae…
Lângă mine şedea. Şi l-am întrebat… Parcă în franceză vorbea, nu mai ţin minte… Mi-a spus cum îl cheamă, cutare… Domnule, zic, faptul că l-a adus Regele în grupul lui şi l-a lăsat să ia contact… Începusem să-l considerăm moştenitorul tronului…
PUCI
Prinţul Nicolae a fost retrogradat pe locul III
Prinţul Nicolae are azi 26 de ani. Este fiul Principesei Elena, cea de-a doua fiică a Regelui Mihai. S-a născut la 1 aprilie 1985 la Geneva, Nicholas Michael de Roumanie Medforth – Mills. Tatăl său, Robert Medforth – Mills, a fost profesor şi oficial ONU. Părinţii săi au divorţat în 1991, după opt ani de la căsătorie. Tatăl său a murit în 2002. Nicolae are o soră mai mică, Elisabeta Karina. Potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale, semnate de Regele Mihai la 30 decembrie 1997, Prinţul Nicolae este abia pe a treia poziţie a succesiunii la tron, după Principesa Margareta şi mama sa, Principesa Elena.
Şi de ce nu a vrut Regele să-l pună moştenitor? Că toată lumea de pe stradă aşa credea…
Şi noi, după vizita aia a Regelui, ajunsesem la convingerea că asta e soluţia. Copilul ăla avea vreo opt – zece ani, aşa ceva. În vreo zece ani devine major. (După paranteza cu vizita de Paşti, revine la scrisoarea grupului monarhist. Se petrecea în primăvara lui 1997.) Ăştia propuseseră pe un neamţ. Eu n-am vrut să semnez. Regele a transmis că a primit scrisoarea. A zis că atunci când va veni el de Crăciun în România vom sta de vorbă asupra soluţiei la problema asta. El a venit de Crăciun (în realitate, a venit în vara lui 1997 – n.r.), dar văd că nu mă cheamă. La o reuniune, la Palatul Elisabeta i-am spus: Majestate, aţi promis că de Crăciun veţi sta de vorbă, Da, aveţi dreptate, zice, mâine aţi putea? Şi am fost şi am avut o convorbire cu Regele. Şi ne-am înfundat tocmai la problema asta cu succesiunea. Zice, am văzut propunerea voastră cu prinţul neamţ, şi că el (Regele – n.r.) propune…
Pe Margareta…
Da.
MOŞTENITOAREA TRONULUI
Regina Ana o dorea pe Margareta
Dar cine n-a fost de acord cu Nicolae? Ei s-au consultat, Regele cu Regina, cu familia, sau a luat Regele singur hotărârea?
Nu, toată era opera familiei. Când i-am propus pe Nicolae…, a zis, nu, că nu ştie nici româneşte… Dar, zic, parcă Margareta ştie româneşte? Şi e fată de 30 de ani… Şi-mi aduc aminte, stând de vorbă, că a venit Regina…
Când stăteaţi de vorbă cu Regele?
Da. Şi a venit Regina: Cât staţi aicea? S-a făcut coadă afară! (Tonul cu care blândul Diaconescu redă cuvintele Reginei este greu de descris. Ca un ordin şuierat, rostit cu un amestec de furie şi dispreţ. De altminteri, se pare că Regina ar fi făcut ceea ce se numeşte “o scenă”. Ar fi pătruns ca o vijelie în cabinet, trântind uşile de perete. Ar fi strigat furioasă, suficient de tare cât să audă şi alţi participanţi la recepţie şi bătând cu bastonul în podea, că Diaconescu încearcă să-l convingă pe Rege s-o îndepărteze pe Margareta de la tron. Să facă bine să-l lase în pace că Regele deja a hotărât!)
Dumneavoastră eraţi singur cu Regele într-o cameră?
Da.
Şi a intrat peste dumneavoastră?
Deci aşa s-a creat un curent pro-monarhic, dar cu soluţia asta, Margareta.
Parcă nu prea voia nici Regele…
Poate la început n-a vrut, dar când a vorbit cu mine era…, a acceptat…
(Invitat: L-au îmbrobodit Regina şi cu Margareta!)
A dat o masă la Palatul Elisabeta. Ne-a invitat şi pe noi, dar eu cel puţin nu mai eram în Bucureşti. Şi atunci s-a pus problema …
(Invitat: să schimbe statutul Casei Regale şi s-o lase pe Margareta).
…În sfârşit, e o problemă în care eu n-am prea vrut să mă implic. Dacă s-ar fi făcut nişte alegeri libere, am făcut noi nişte sondaje, n-avea majoritate în ţară. Avea totuşi un coeficient acceptabil. Dar noi, ce, am fost la putere ca să fim forţă regalistă? Noi am fost la putere cu Convenţia Democrată, care avea vreo 34%, din care noi aveam 19%. Atâta avea PNŢCD, care era principalul partid. Aşa că până la urmă a rămas în suspensie toate chestia asta.
Citiţi mai mult: EXCLUSIV. Cum şi-a tăiat Monarhia craca de sub tron – Interviu > EVZ.ro evz.ro/detalii/../
EVZ.ro
2011-09-21 18:56:49 | Raporteaza
@NAE….prin tot ce-ai scris te faci si mai ipocrit !Ce legatura are alinierea de la Cotroceni cu regele !Cum crezi ca s-au facut numirile pe timpul lui Iliesc sau Constantinescu ? Ura te face sa fii si mai putin educat decat probabil esti !Ce zici de alinierea de la casa regala ?Sau crezi ca acolo fiecare scuipa seminte pe jos ! Stai destul de rau cu educatia …esti un aparator …zic eu neindicat al monarhiei ! Din dorinta de a-l ataca pe Basescu …va dati cu parerea !
2011-09-21 19:03:30 | Raporteaza
Domnule Teodorescu,
Eu cred ca principalul lucru de care ar trebui sa-ti fie scarba este ipocrizia politicienilor romani. Ca de ipocrizia ziaristilor /comentatori ne este scarba tuturor.
Intreab-te de ce Regele nu a fost invitat in Parlament cand a implinit 80 de ani? Adica in 2001? Iliescu & Nastase aveau o majoritate confortabila si nu s-ar fi opus nimeni.In plus Regele era inca in putere, avea o activitate publica. Sau de ce nu l-a invitat PNLul cand avea 85 de ani?
De ce este invitat regele acum? Pentru ca intre timp Basescu este public anti-Mihai si in acest fel vor sa-i faca in ciuda. Nu-ti trebuie minte nici cat un pesedist ca sa intelegi ca ii doare’n basca pe USListi de rege, doar il folosesc ca sa-i dea o palma lui Basescu. Sau asa isi inchipuie ei, pentru ca pe marinar il va durea in cot.
Cel care va avea insa de suferit va fi, din pacate, Majestatea Sa, a carui soarta se pare ca este aceea de a fi marioneta in mana unor papusari lipsiti de scrupule. In ‘40 si ‘44 era prea tanar ca sa poata reactiona corect, iar acum este prea batran.
Ca urmare a acestei miscari, USLul va avea de castigat: Regele va bolborosi un discurs neinteligibil la microfonul parlamentului, ceea ce ii va compromite si mai mult imaginea, iar Basescu va fi primit o palma morala, palma cu care se va sterge in dos.
2011-09-21 19:04:15 | Raporteaza
lucaman
“Citiţi mai mult: EDITORIALUL EVZ: Manevrele prin care Duda a pus mâna pe Casa Regală a României”
da si este la fel de adevarat ca situatia lui ponta la rovinari si turceni si, la sponsorizarile cu masini si multe alte minciuni, ca de aceia s-au ales cu dosare in instanta. “E buni rau”. Ziaristi de ziaristi nimic altceva.
Dar te intreb si eu ceva CINE II PLATESTE ca din tiraje nu isi platesc nici hirtia.Slugile cui sint,ca ziaristii de la realitatea si A3 stim sint slugile mogulilor.O sa aflam dupa viitoarele alegeri stai linistiti.Cauta-le si tu un loc de munca ca o sa moara de foame.
cit despre obiectivitate ce sa mai zici unii ziaristi isi scot salariul si fac si profit mogulului iar altii stau cu mina intinsa pentru salarii. Cine este mai obiectiv? Spune tu.
Asa ca vorba lui dan iosif “las-o in singe” nu vorbi de obiectivitatea celor de la EVZ.
2011-09-21 19:04:34 | Raporteaza
mariana,24,
După abdicarea silită, Regele Mihai le-a vorbit românilor decenii de-a rîndul inainte de caderea regimului comunist prin intermediul postului de radio Europa Liberă. Daca nu ştiţi istoria despre care vă pronunţaţi, n-ar fi mai bine să tăceţi?
2011-09-21 19:05:49 | Raporteaza
@lucaman:
o observatie la prima postare a dumneavoastra. Nu printul Nicolae urma la tron, conform legii salice, ci un lung card de printi de Hohenzolern din Germania.
2011-09-21 19:10:02 | Raporteaza
@Cristian Teodorescu: ai perfecta dreptate, comisare ! Educatia, moralitatea, bunul simt, inclusiv gramatica etc sunt precare la un individ ca dumneata ! In rest, care “rege”, ce “casa regala” ??? cel care a tradat la 23 august 1944, cel are a fost alaturi de bolshevicii lui stalin nu merita nici macar limbile voastre late de lachei pupin-regalisti …
2011-09-21 19:11:40 | Raporteaza
Oare de ce nu ma mira ticolosenia acestor indivizi care nu merita nici apa pe care o beau. Rusine portocalo-verzilor din PDL (sper ca in viitor voi auzi despre ei doar la radio si doar in modul trecut). De fapt greata si scirba ce o simt fata de ei nu are cuvinte…
2011-09-21 19:15:50 | Raporteaza
@nae:
naica, plangerea penala e una, dosar in instanta e alta si condamnare pentru calomnie cu totul si cu totul altceva. Ti-am mai spus si pareai sa fi inteles: EVZ nu a scris niciodata ca Ponta a avut contract direct cu termocentralele sau ca a primit masina. EVZ a scris exact: Sova a avut contract cu termocentralele si Ponta cu Sova, Keleti a primit masina si Ponta e copilotul lui Keleti.
Mai departe fiecare interpreteaza ce vrea. Nu mai e vina ziarului.
2011-09-21 19:16:20 | Raporteaza
@mariana: psd-istii si pnl-istii sunt atat de ipocriti incat se folosesc de rege in lupta lor politica cu Basescu. Imi fac atata scarba comentariile care acum fac apel la bun simt! Ei care din ex-rege si fostul rege nu l-au scos niciodata in comentariile oficiale, ei care l-au badjocorit si umilit de fiecare data cand au avut ocazia, ei care i-au spus mereu “misu bil-bil” sau care au afirmat ca a fugit din tara cu mii de vagoane incarcate cu bogatiile Romaniei, ei care au ras de fetele regelui numindu-le “iepe”, ei, se trezesc acum si fac apel la bun simt. Atata ipocrizie nici nu cred ca exista la alta natie cand e vorba de simbolurile istoriei proprii. Da, regele Mihai merita sa vorbeasca in parlamentul Romaniei, da, regele Mihai merita toata atentia noastra, dar nu merita sa fie folosit de jegosii de politicieni romani in lupta lor pentru ciolan. Macar Basescu nu s-a folosit niciodata de regele Mihai pentru a-si lovi oponentii politici. Lui Basescu nu-i place regele si a spus-o in gura mare ori de cate ori a avut ocazia. Nu-i place si pace.
Dar ceea ce fac acum usl-asii intrece orice limita a bunului simt. Pentru ca se folosesc de rege si de imaginea sa pentru a-i lovi, chipurile, pe Basescu si PDL-ul. Sunt atat de impotenti din punct de vedere politic incat nu mai stiu pe cine sa mai murdareasca in lupta lor pentru ciolan. Si daca de la securistii dovediti ai lui Felix si ai Bunicutei n-am nici o pretentie, ma dezamageste cumplit PNL-ul. Tariceanu putea sa-l invite pe rege oricand sa vorbeasca in Parlamentul Romaniei. Caci regele a avut si 80 de ani a implinit si 85 de ani (chiar cand Tariceanu era prim ministru), dar n-a facut-o. Pentru ca nu era momentul folosirii regelui. Atat de mult il respecta monarhistul Tariceanu pe regele Romaniei incat acum vrea sa-l infunde in mocirla asta jegoasa a politicii dambovitene. Atat de mult il respecta pe regele Romaniei incat se foloseste de el pentru a puncta la capitolul “Popularitate”. Inca o dovada a dragostei fata de tara si a respectului fata de simbolurile Romaniei.
Nu simt decat amaraciune pentru natia asta. Doamne cat de jegosi pot fi oamenii politici !!!!
2011-09-21 19:18:52 | Raporteaza
mariana
chiorul betiv face ce face si da cu muci in fsole de cite ori are ocazia.Se comporta ca ultimul vagabond.Asta-i realitatea.Daca tu crezi ca repectul fata de ULTIMUL SEF DE STAT IN VIATA din cei care au facut istoria de dupa anii 40 este ipocrizie asta este parerea ta.Nu am ce comenta.
Sa stii ca atunci cind a fost in tara am fost si eu si sotia printre cei un milion de oameni de pe strada nu din dragoste pentru monarhie ca nu sintem nici unul,doar din curiozitatea de a-l vedea in carne si oase.
Acum sint pentru venirea lui in parlament pentru virsta lui si valoarea lui simbolica.Nu am devent intre timp monarhist.
Dar voi jucati dupa cum va spune betivul.A fost vreodata ceva zis de chior, si boc sau alt guvernant sau voi sa ziceti ceva pe invers NIMIC NICIODATA.de fiecare data cind a iesit cineva inaintea lui cu o parere si el a zis pe invers a doua zi nu ati stiut cu totii sa o intoarceti ca la ploiesti.La voi este ipocrizie din greu nu la altii.Sint lucruri traite nu abureli sau vrei argumente. Iti dau fara retinere argumente pina miine dimineata.Asa ca nu vorbiti de funie in casa spinzuratului.
2011-09-21 19:24:38 | Raporteaza
riberalu’
lasa ca am inteles.Problema a fost de fiecare data in titlul ca ponta a facut si dres ca sa ramina ceva in mentalul idiotilor si prostilor chiar daca nu a avut legaturi decit tangentiale.Aici este “obiectivitatea” il mentionam si pe el chiar daca nu are treaba ca da bine la ziar pupincurist.Ce sa le faci slugi nimic altceva stau la mila celor care da banul si stii proverbul”cine da banul pune si muzica”.Asta am vrut sa scot in evidenta “deontologia si obiectivitatea” celor de la EVZ.Asta ca tot facea cineva trimitere.
2011-09-21 19:32:10 | Raporteaza
@C.TEODORESCU….vai cat ma dezamagiti domnule !Ce legatura are “Europa Libera “? De la revolutie au trecut 22 de ani !Poporul ar fi vrut sa-l asculte …cel puti de cand s-a intors in tara …si slava domnului avea destule ocazii ! Cei care au avut ocazia sa-l asculte la Europa Libera l-au ascultat cu siguranta ….dar cati ? Subtire domnule Teodorescu …subtire cu argumentele !As fi vrut niste raspunsuri la intrebarile pe care vi le-am pus ,dar…ca de fiecare data fugiti ….nervii va lasa in fata celor care va sufoca cu intrebarile !Eu stiu ceva istorie dar nu refuz sa invat atunci cand profesorii nu sant ipocriti !Regele a avut multe ocazii sa scie pagini bune din istoria noastra daca voia !
2011-09-21 19:32:49 | Raporteaza
mariana, 37,
Macar pentru că atunci cînd Regele li se adresa românilor Băsescu era un marinar supus regimului ar trebui să-i recunoaşteţi meritele Regelui. Cei care l-au ascultat pe Regele Mihai la radio Europa Liberă sînt mult mai mulţi decît va imaginaţi. Asta cu “eu ştiu ceva istorie, dar nu refuz să învăţ atunci cînd profesorii nu sînt ipocriţi” mi se pare o inepţie.
2011-09-21 19:41:50 | Raporteaza
@irinapop…..ai dreptate…..dar cine sa recunoasca ? Tariceanu ? USL-ul ? Iliescu ?….NICIODATA !Daca regele vrea sa intre in mocirla pregatita …..sa intre in ea !Ma mir cum nu-si da seama de capcana care i se intinde !Avea ocazia sa ceara venirea in parlament (daca nu era invitat )cand era mult mai tanar !De ce nu a facut-o ….doar el stie !
2011-09-21 19:43:51 | Raporteaza
@Cristian Teodorescu:
Știu că nu prididiți răspunzând cititorilor, dar vă rog să nu uitați de rugămintea mea umilă de a posta aici, unde ați postat și acest articol, link-ul care justifică afirmația cum că ”Băsescu a recidivat, cum ştim…” Când aveți timp, desigur. Citatul prezidențial, ca să zic așa.
2011-09-21 19:49:05 | Raporteaza
@Cristian Teodorescu- 29 ! Buna seara ! D-le , cu tot respectul pe care il port Domniei Voastre, chestia cu ” abdicarea fortata ” este un pic fortata, venind din partea dvs.. Domnule, abdicarea este abdicare. La fel cum o femeie este, sau nu, gravida. Nu poate fi ” un pic insarcinata “.Cat despre faptul ca ” ne-a vorbit, an de an, la radio”….Noua putea sa ne vorbeasca, la Radio Europa Libera si Imparatul Iuda, ce Dumnezeu…Hai sa recunoastem adevarul, ascultatul R.E.L. era forma noastra de dizidenta, la nivel national…Prin aceste afirmatii si scuze puerile gasite despre/lui Mihai , intram in sfera penibilului. Aceasta este parerea mea, nu neaparat imbatabila..Si da, regalitatea era o solutie, imediat dupa ‘90, dar momentul a trecut, domnule, chiar nu se intelege acest lucru ??!! Sincer, cred ca Mihai a acceptat sa intre intr-un joc politic care nu va aduce beneficii nimanui. Cred ca, dimpotriva. Timpul va arata cine are si cine nu, mai multa viziune si simt politic de Romania anilor 2010. Cu stima,
2011-09-21 19:49:50 | Raporteaza
@C.Teodorescu….ce legatura are acum basescu si regele ?daca el era un marinar supus regimului ,dumneata ce erai? Erai supus cumva casei regale ? Ai luat atitudine si impotriva lui Ceausescu ? Erai asa vulgar si cu el cum esti cu Basescu ? Ineptie …de ce ? Ca nu-ti aprob ipocriziile ? AI FOST DETINUT POLITIC SI NU STIM NOI ?
2011-09-21 19:51:57 | Raporteaza
Adevaru’ e ca daca Base nu avea iesirea aia aiurea acum cateva luni, precum ca ce le-ar mai fi facut el la rusi in WW2 in locul nu-stiu-cui … cum i-ar mai fi spintecat el cu sabia lu’ Stefan cel Mare … pe scurt, un fel de “tineti-ma, sa nu-i omor”, nu-l scotea nici dreaq pe Rege de la naftalina.
Da si Base ! … murea ca Regele s-a substituit lui la parada de la Moscova. Pai la mecla lui … sigur ca nu-l invita lumea ! Noi ce vina avem ?
2011-09-21 20:02:43 | Raporteaza
Putem intelege ca in contextul actual reprezentantii statului -parlament si presedintie- militeaza impotriva oricarui simbol national si impotriva monarhiei care ar putea deveni liant, factor de coeziune sociala nationala. Intelegem, politica este un razboi. Insa daca iti tratezi adversarul cu demnitate si onoare, acestea se rasfring si asupra ta. Poarta-te onorabil , mai ales la razboi. Daca nu procedezi asa, atunci esti doar un derbedeu , un huligan -si vei fi tratat la rindul tau ca atare. Respecta-ti adversarul ca sa fii respectat de adversari.
2011-09-21 20:02:54 | Raporteaza
@mariana,
cu tupeul a la Basescu si cu spoiala de cultura de acelasi soi, doamna, nu poti nici pricepe ce-ti explica – in zadar, autorul, nici formula coerent ce te supara.
Faptul ca te raliezi umorilor prezidentiale nu-ti justifica lacunele cavernoase din istoria recenta, ca deh, v-a invatat presedintele ca e suficient sa “dai pe gugal” si gata!, esti filosof.
2011-09-21 20:04:56 | Raporteaza
“AI FOST DETINUT POLITIC SI NU STIM NOI ?”
Ei as, base a fost ca tot si-a invatat el fetele ca este naspa comunismul ca de aceia a profitat de el cit a putut.A “luptat” impotriva beneficiind cit de mult a putut. Asta a fost forma lui de “rezistenta”.Sa le iau cit mai mult mama lor de comunisti si-a zis el.
Tot de asta l-a si condamnat.Ca nu stie sau nu a inteles ce a citit este o alta problema.Ca l-a laudat pe mihai in condamnare si pe urma la facut las si prost este alta sau ca a. paunescu a fost raul cel mare in comunism si pe urma merge catafalcul lui si spune ca ii pare rau ca a murit ca ii placeau poeziile lui,sau ca ceasca a fost un presedinte bun primii zece ani dupa ce l-a facut de tot rahatul in condamnare. si multe multe altele.
Unde este minciuna si pocrizie mai mare in ce face acum usl sau in ce face chiorul tot timpul.
Mai vrei exemple iti dau ca am tolba plina. A avut grija manelistul politic sa o umple.Si tot adauga, si adauga, si iar adauga ca asta-i religia lui politica ipocrizia si maneaua politica cu care abureste prostii.
2011-09-21 20:09:39 | Raporteaza
@mariana: dece tariceanu a lansat invitatia de a veni fostul rege in parlament? la rtv.au fost prezentate niste stenograme,de la convorbirile in legatura cu invitatia respectiva,dar nu integral ! invitatul din partea pdl (parca:mircea toader)zice: dece nu prezentati si secventa in care tariceanu le zice pdl-istilor: ni-e indiferent daca votati sau nu pentru prezenta fostului rege in parlamrnt,noi tot o s-o exploatam asta politic !!deci mishu e chemat pe post de maimutoi,exploatat politic !sa vedem care va fi prezenta la eveniment,inclusiv din opozitie !!
2011-09-21 20:16:40 | Raporteaza
cum ramane cu decretul regal de impuscare a lotului Antonescu in 1946? aceasta crima regalista la comanda lui Stalin,in stil CEKA-NKVD,ce va spune?
Regele Mihai o sa vina in Parlament sa-si ceara iertare? atunci da! sa vina!
2011-09-21 20:16:44 | Raporteaza
Nae, cu tot respectul !
Intai de toate inchipuieti cum ciripea despre altii ca saboteaza comunismul ca sa ajunga cum spui tu sa ia “cit mai mult (de la) mama lor de comunisti”.
Eu daca prin absurd mi-as fi propus acelasi lucru, puteam ?
2011-09-21 20:18:16 | Raporteaza
@PALATUL CIRESICA ….puneti inteligenta la bataie si da-mi tu cateva raspunsuri la care autorul nu binevoieste sa-mi raspunda !Presedintele tau ce te-a invatat sa faci ? “daca pe gugal”nu-ti place , te-a invatat doar sa pupi si sa lustruiest ? La cata inteligenta emani …cine-ar face mai mult ?
2011-09-21 20:19:29 | Raporteaza
mariana
Si ca sa vezi unde este CULMEA IPOCRIZIEI iti aduc aminte sloganul cu care a cistigat alegerile din 2004.”SA TRAITI BINE” spus si in noaptea de revelion in piata universitati in fata a mii de cetateni.Stii ce a spus dupa sapte ani ” NU A FOST UN ANGAJAMENT POLITIC”.Atunci ce a fost. O MARE ABUREALA cu care a cistigat niste alegeri mintind milioane de oameni. Ce vrei IPOCRIZIE MAI MARE CA ASTA.
Si atunci cine ,care, sint ipocritii unde sint spune tu.
Nu o sa-mi raspunzi ca nu ai ce. Punct.
2011-09-21 20:21:22 | Raporteaza
@mariana,
la cata elocinta agramata binevoiesti sa emani, ti-am facut deja un pustiu de bine bagandu-te in seama ! Lasa interogatoriile propagandistic-ignorante si cauta drumul spre scoala: ai mare nevoie de un curs de logica, neaparat dupa ce buchisesti bine de tot gramatica !
2011-09-21 20:25:26 | Raporteaza
@paduchele bugetar: care dreapta mai paduche , de cind e basescu dreapta romaneasca.Chiar nu aveti rusine sa consideri pe boc , basescu udrea , videanu reprezentanti ai dreptei.Poate al profitorilor acestei societati care cu greu incearca sa intre in rindul tarilor cu adevarat capitaliste.Nu este lasata de acesti profitori care au pretentia ca sint capitalisti dupa ce au spoliat populatia si jefuit ec. nationala.
2011-09-21 20:26:25 | Raporteaza
S-au activat securistii pupinbasisti care au ucenicit cu limbile la koorul ceausecului cel patriot. Cretinii si prostalaii nu stiu ca si Churchill a fost decorat de Stalin. De, asa e cand te-ai indragostit de Ion Antonescu si de singurul testicul al amantului Evei Braun.
2011-09-21 20:27:12 | Raporteaza
@NAE….iti inteleg frustrarea dar nu o arata chiar la toata lumea !Intrebarea nu era adresata tie …deci nu te forta prea tare …nu am nevoie de naivitati cu Basescu !Dar daca tot vrei sa-mi raspunzi la o intrebare iat-o ” Tariceanu de ce nu l-a invitat in parlament pe rege cand era priministru ?Avea majoritate si regele probabil si atunci avea ce sa spuna poporului !Te rog sa raspunzi concret sa nu-mi spui alta poveste cu Basescu ….ma plictisesti !
2011-09-21 20:30:12 | Raporteaza
@mariana: Când afirmi “Adica …cand ati fost la guvernare ati lovit in el cat ati putut …l-ati alergat pana l-ati alungat din tara !” te adresezi pedeleilor ?
Tu fiind pupincuristă băsistă ai uitat că la guvernare erau căcaţii fesenişti rebotezaţi acum pedelişti şi atunci când alergau Regele şi când minerii “plantau flori” prin Bucureşti.
P.S. Viermii din Modrogan uită că au fost la guvernare 12 ani.
2011-09-21 20:50:12 | Raporteaza
Poate are un anunt de facut ….
))))
alexaionescu.wo../
2011-09-21 20:58:19 | Raporteaza
@Tatamare….nu dragule ma refeream la acei ipocriti care conduceau tara atunci si acum sant mari monarhisti !Dupa parerea ta erau doar pedelei ? Ei nu prea au votat deci ….? DUPA MEMORIA TA CU GAURELE ….viermii sant doar in modrogan ?
2011-09-21 21:03:36 | Raporteaza
@mariana: Mariana hai sa pastram simtul masurii ca pe cel al ridicolului l-ai sarit de mult. Cei care erau colegi de FSN atunci cu PDL-isti actuali nu s-au declarat pro monorahisti ci doar din motive de Public relations au acceptat propunerea lui Tariceanu. Problema este in parte voastra unde ipocrizia (si de multe ori agresivitatea verbala) este atuu vostru principal. Spre disperarea voastra Majestatea Sa Regele va ramane in istorie ca un personaj pozitiv spre deosebire de maretul Basescu unde va fi la notele de subsol .
2011-09-21 21:32:17 | Raporteaza
@paduchele bugetar:
Care sunt intelectualii ramasi in jurul lui Basescu ? Si ce inseamna dreapta in acceptiunea ta ?
Daca te referi la toti ipocriti care in tinerete ne delctau cu genialitatea marelui carmaci las-o moale (cen Cristian Preda, Boc , Tismaneanu si altii de teapa lor
Nu de alta ca teoria statului minimal nu inseamna mai nici odata dreapta. Eventual cerei lui Cristian Preda daca isi mai aduce aminte din lectiile de socialism stiintific care era diferenta intre dreapta si stanga
2011-09-21 21:43:38 | Raporteaza
@Virgil….public relations…vai ce frumos o spui ! De ce nu au facut-o cand erau la guvernare !Ridicoli santeti voi care din dorinta de a lovi in Basescu puneti regele drept scut !De cand Tariceanu a devenit asa mare regalist ?Cand a fost priministru nu am auzit sa-i fi facut vre-o invitatie !Cei din p.d.l cel putin raman consecventi …nu pupa unde odata au scuipat !Problema este a voastra ca lingeti cu foc sperand sa straluciasca !
2011-09-21 22:10:58 | Raporteaza
@mariana: Ti-am spus de chestia cu simtul ridicolului si nu m-am inselat. La data cand Tariceanu era prim ministru Majestatea Sa Regele Mihai nu implinise varsta de 90 ani. Nu stau in tara asa ca ma cam doare in c…r in ce mlastina ati intrat (desi mai am prieteni prin tara de care sigur imi pare rau)
Cat priveste consecventa la PDL asta este cea mai buna gluma pe ziua de azi . Mai ai si altele ?
2011-09-21 22:15:56 | Raporteaza
@mariana: Nu vierme (nu cunosc femininul)! N-am uitat nici pesediştii, tot fesenişti şi ei pâna la plecarea din FSN să-şi faca FDSN-ul.
2011-09-21 22:21:15 | Raporteaza
@Cetăţenii Români: Ce sa spun draga? Ati extras esenta articolului. Tare!!! Tara arde si baba se piaptana. Din tot ce scria omul acesta voi ati gasit “miezul problemei”. Buni analisti mai… romanilor tineri, desi mintea vine odata cu varsta (asa se zice).
Cu drag, un roman mai batran si mai putin batut in cap.
P.S. N-am pus diacritice. Astept romanii tineri…
2011-09-21 22:26:11 | Raporteaza
@mariana: Hai că ma faci sa vomit când zici “Cei din p.d.l cel putin raman consecventi …nu pupa unde odata au scuipat !”. Poate ai dreptate, dar sigur scuipa la greu pe socialişti. Că doar au trecut 4 ani de când nu mai sunt afiliaţi la Internţionala Socialistă.
2011-09-21 22:27:21 | Raporteaza
@VIRGIL….m-at inebunit cu 90 de ani !Ce legatura are asta cu invitatia de a vorbi in fata parlamentului ? Vrea sa se adreseze poporului sa spuna ca a ajuns la 90 de ani ? Sa se adreseze poporului putea s-o faca si cand era Constantinescu presedinte …nu-i asa ?Invitatia a venit acum pentru ca opozitia vrea sa capete capital politic de pe urma sa !Ei asta spera …sa-i dea o palma lui Bsescu cu ajutorul regelui !Iar regele are de platit o polita pentru cele afirmate de Basescu impotriva sa !POLITICA DAMBOVITEANA …STIMABILE !
2011-09-21 22:30:13 | Raporteaza
@virgil
Avramescu, Lazaroiu, Aligica, Neamtu, Stoica, Voinescu-Cotoi, Culcer, Macovei etc etc etc. Si astia-s doar varful aisbergului. Intra in categoria asta si Tismaneanu si Preda pomeniti de tine, chiar daca nu satisfac criteriile “puritatii ideologice”, nimic din ceea ce fac sau spun nu-i recomanda drept altceva decat reprezentanti ai dreptei.
Din moment ce respectivii sustin o piata cat mai libera cu putinta, un mediu de afaceri complet dereglementat, cota unica, reducerea drastica a sectorului de stat, abolirea drepturilor de negociere colective pentru muncitori si cu siguranta ca ar aboli si salariul minim daca ar avea ocazia, eu zic ca, in conformitate cu ce definitie vrei tu, nenii astia sunt de dreapta. Ca au fost ce-au fost pe vremuri e prea putin relevant pentru discutia actuala, oricat de dureros ar fi pentru amorul propriu al multora dintre voi.
2011-09-21 22:34:32 | Raporteaza
@mariana,
tanti, ce ne arati tu, in toata splendoarea prostiei: “din dorinta de a lovi…puneti regele drept scut”. Logica fracturata, sau lipsa de logica, tot aia e : cand pui scut, te aperi, nu lovesti !
Mai departe ne distrezi cu gramatica ta oloaga in care primul ministru devine “priminstru”, vreo se transforma, oribil, in “vre-o”, iar “straluciasca” e ceva de secol 18 in fundu’ rural al Europei !
Nu e de mirare simpatia ta, in spirit, limba si gandire, pentru intaiul ospatar-tinichigiu al tarii !
Cum ti s-a mai spus, civilizat dar ineficient: nu te pricepi la politica, habar n-ai de istorie !
A, si marsh la scoala !
2011-09-21 22:35:00 | Raporteaza
Bai fratilor…e bine ca regele va vorbi in fata natiunii la implinirea varstei de 90 de ani. Ar fi trebuit sa vorbeasca in fiecare an cel putin o data.
Monarhisti sau simpatizanti ai regalitatii (din ce in ce mai putini odata cu trecerea anilor) au fost tot timpul in tara asta, chiar si dupa ce regele a abdicat cu manuta lui. Dar faptul ca brusc Iliescu (cel care l-a expulzat in `90), Voiculescu, Vadim (mai ales Vadim, cel care l-a spurcat pur si simplu in “Romania Mare” pe rege) si inca vreo 50% din populatie au devenit simpatizanti ai regelui e de cascadorii rasului (la fel si cum au devenit toti “ecologisti peste” noapte).
Politica asta de la noi a ajuns o mascarada si e pacat ca un om, ajuns la o varsta venerabila si care este inca un simbol al Romaniei, este atras fara voia lui intr-o astfel de mocirla. Orice pretext e bun sa dai in ceilalti. Cu solutii nu vine nimeni (nici putere nici opozitie).
2011-09-21 22:40:32 | Raporteaza
@paduchele bugetar: Avramescu, Lazaroiu, Aligica, Neamtu, Stoica, Voinescu-Cotoi, Culcer, Macovei
Mancati-as intelectuali unul si unu.
Un fost procuror comunist pe still nou mare luptator pentru drepturile omului si anticoruptie , Lazaroiu poti sa-i spui orice da nu intelectual (bufon cred ca esti mai aproape de realitate) , Culcer fost ofiter sub acoperire la ambasada USA colega de institut de studi politice cu nastase (ala cu 4 case) , Neamtu un aiurit care dupa ce a avut vedenii cu legionari nu depaseste faza de mistic. Voinescu Coti probabil va ajunge intelectual cand va trece de clasa intai si isi va aduce aminte cum se numara , samd
Cat priveste chestia cu piata libera iti dau o speta de gandire. de ce toate tarile care sunt dezvoltate (Canada , Germania , Anglia samd ) au impozit progresiv iar cel cu rata fixa a fost implementat doar in tarile din fostul bloc comunist ?
2011-09-21 22:44:36 | Raporteaza
@paduchele bugetar,
Da, bai paduche, toti astia amintiti de tine sustin din gura statul minimal si mediul privat, in timp ce sunt cu totii angajati la stat !
Bai ce dreptaci eficienti, nici unul in stare sa stea pe picioarele lui, toti cu buzele lipite de ugerul public !
Si fraierii ca tine cred tot ce scuipa cioclii astia, fara sa te uiti de unde-si castiga parazitii galagiosi traiul !
Mai de dreapta decat toti astia la un loc e buticarul din coltul blocului, bai paduche, ala stie ce inseamna o afacere, piata libera si ala e mai credibil de mii de ori ca sicofantii tai cand injura statul !
2011-09-21 22:44:41 | Raporteaza
@mariana: auzi dar te intreaba tata : Condamnarea comunismului ce a fost ? Nu doar o gaselnita de tip PR pentru a atrage precum mustele cativa naivi ?
2011-09-21 22:45:58 | Raporteaza
da dom’ Teodorescu,aveti mare dreptate!
Eu vreau ca regele sa fie presedinte.Ce spuneti de chestia asta?
Stati putin ca nu-i ideea mea!Este o veche idee liberala,ca de Banicioiu nu pot spune nimic.(ca el nu are idei)
2011-09-21 22:53:57 | Raporteaza
@virgil
ce faci tataie?Simti aer dinastic?Ha,ha,ha!
Stai linistit,postul de nebun al curtii regale iti este rezervat!Eu sunt un umil paharnic…..
2011-09-21 22:55:37 | Raporteaza
@virgil: Iţi răspund eu. Impozitarea veniturilor personale cu cotă unică este specific statelor conduse de scursuri securiste şi/sau kaghebiste (numai zece).
2011-09-21 22:55:41 | Raporteaza
@tatamare
te-ai obisnuit ca pe vremea ta cand furai din fabrica si duceai rulmenti la nevasta,sa-i faci carucior la copil,saracie!Mai pune mana si pe munca,asistatule!
2011-09-21 22:59:45 | Raporteaza
@paduchele bugetar: Nu sunt puritan de felul meu. Am doar ceva imptriva ipocritilor si mai ales incompetentilor
2011-09-21 23:05:23 | Raporteaza
Traian Basescu are dreptate in acesta privinta. Este conducatorul nostru in timpul acestei crize cumplite, iar masurile domniei sale au contribuit decisiv la supravietuirea noastra ca natie respectata, a uniunii Europene. In schimb, perioada regelui Mihai aproape ca nu este si nu va fi consemnata in istorie. Anonimat, acesta e destinul regelui Mihai.
2011-09-21 23:08:06 | Raporteaza
PE 25 OTOMBRIE MITING PENTRU REGE
2011-09-21 23:20:41 | Raporteaza
@paduchele bugetar,
baiete, autoironie sau nu, mi-e un pic mila de tine ! Eu chiar sunt de dreapta, nu lucrez la stat si foarte bine fac !
Necazul e ca papagalii amintiti de tine NU SUNT de dreapta. Nu sunt nici de stanga, sau de alta culoare. Sunt doar niste oportunisti, niste fripturisti ordinari, buni de mancat sinecuri pe banii fraierilor in timp ce scot pe gura abureli ideologice si-si alimenteaza burdihanele lenese din bugetul public !
N-au facut nimic pentru destructurarea statului mafiot care ne fura zilnic banii, ba inca s-au aliniat la coada cu mana intinsa.
Necazul si mai mare e ca nu exista in Romania veritabili politicieni de dreapta, cum nici de stanga nu-s !
Cat despre statul roman, asa cum arata el acum, eu ii doresc destructurare grabnica, faliment si defrisare rapida ! Doar asa, curatat de lichele ca astia, va putea sa reinvie cultul muncii adevarate, al afacerilor corecte si al proprietatii.
Cat despre ce atitudine a luat sau nu partidul lui securescu, mi se rupe ! Baietii astia sunt, putere si opozitie deopotriva, slujitorii sistemului mafiot, si nu dau un ban pe ce povesti indruga ei pentru multimea de gura-casca.
Pot sa-ti si desenez, daca intampini probleme….
2011-09-21 23:22:17 | Raporteaza
@mariana:
Hello!
Imi place perseverenta ta si ma amuza comentariile celor pe care i-ai infuriat cu….zicerile tale.
Inclusiv pe autor!
Un autor la fel de ipocrit ca si ce-i pe care-i ridica`n slavi cu ocazia ,,majestuoasa” a discursului regelui in Parlament ce va fi sa fie in curand.
NU am nimic ,da` absolut nimic impotriva regelui.
Are locul lui in istorie.
Ca si Ceausescu,de altfel,pe care-l ,,reanimeaza” azi televiziunile de stiri.
Buni sau rai,ii percepe fiecare EXACT asa cum vrea.
Tocmai asta ma deranjeaza la Teodorescu,Vijulie si altii ca ei.
Care-i problema ca PDL-ul a votat contra?
Teodorescu vrea democratie dar,prin modul ,,scarbit” in care comenteaza lucrurile,impune….culmea,dictatura.
Da,domnule!
Aia portocalii ,o parte dintre ei….N-AU VRUT.
Altii….dimpotrica.
Restul….s-a abtinut.
Care este problema?
Nu v-am citit,la vremea respectiva,d-le Cristian Teodorescu,sa fiti revoltat de faptul ca,in 2008,la Nunta de diamant a aceluiasi rege,PRESEDINTELE ROMANIEI (NU Traian Basescu) nu a fost invitat.
Desigur,ranjea la propriu printre invitati,tatuca Ilici,acel Presedinte in vremea caruia Regele Mihai a fost intors (pe autostrada) din drumul lui spre Curtea de Arges.
Presedintele Romaniei,Traian Basescu ,nu a fost pus pe lista de invitati de Majestatea-Sa,din simplul fapt ca ,,lista” fusese facuta de….ha,ha…,,printul” Radu Duda ,ginerica de succes,candidat la vremea aceea la functia de…sa mori de ras…de Presedinte al Romaniei.
Ar fi multe de comentat.
Despre istorie dar si despre BUN-SIMT.
Nu este suficient sa te pricepi la…prima,dar sa-ti lipseasca cu desavarsire….restul.
Poate fi cazul autorului.
Si?
N-ar fi prima oara!
Si sunt sigura ca nici ….ultima!
Salutari,Mariana!
P.S. Cristian Teodorescu ar putea fi prezent in Parlament la acel moment festiv.
Sa ne traduca discursul Regelui!
2011-09-21 23:34:16 | Raporteaza
@george: Trebuie facuta macar o corectie: este lovit de nulitate orice act facut sub amenintare.
Apoi, sa zicem ca nationalizarea a fost un fel de “imprumut” caruia astazi i-a venit scadenta. De ce nu putem da inapoi tuturor romanilor ceea ce le-a apartinut de drept? In ce lume traim?
Un roman…
Ce fel de roman, ca oricum, unde te duci, nu-ti mai vine sa te recunosti ca atare din cauza cateunui roman…
2011-09-22 00:32:48 | Raporteaza
Copi orfani din parinti retarzi – Nu sunt monarhist dar singura varianta de a extermina acest stat mafiot o constituie ori o Monarhie cosnstitutionala , ori o lovitura de stat economico-militara. Cum a 2-a iese din discutie…. altfel copiii si nepotii vostrii vor munci toata viata lor pentru a plati taxe si impozite pentru acoperirea datoriei externe(actuala si viitoare). Actualul sitem ocroteste coruptia si a infectat toate sferele de decizie, pur si simplu nu mai e nimeni care s aaplice legea impotriva coruptie , furturilor , conflictelor de interese sau a äfacerilor ci bani d ela stat”. nepotismul practicat d e15 ani confirma aceasta situatie care se va consolida in urmatoarea perioada.
Asa ca daca vreti sa traiti o viata mai buna si sa va pteti creste copii in acesta tara rugati-va sa ne putem alege un Monarh care sa elimine actuala clasa politica.
2011-09-22 00:42:21 | Raporteaza
Ai vrut cumva sa scri -regele (cu r miiic) se va balbai in Parlament ! Cand a rausit cotonogul asta sa lege o fraza inteligibila? Sa se duca 90 de mii de ani sa ne lase dracului in pace ,el si vacile lui care nu urmaresc decat averea FURATA de la acest amarat de popor.Sa mearga sa vorbeasca celorlalti urmasi ai casei Hohenzollern-Sigmaringen si sa vedeti cate m–e ia acolo!
2011-09-22 00:52:00 | Raporteaza
Au intrat lesbienele postace de partid platite la zi luana si mariana.
2011-09-22 00:52:59 | Raporteaza
@regele cioaba – majestate vezi ca la fix trebuie sa-ti iei pastilele iar la si zece ai ceva socuri electrice.Alooo mai sunteti multi nebuni in libertate?
2011-09-22 00:56:19 | Raporteaza
@Fane clabuci – dute mai bombonel si du un pahar cu apa majestatii sale r. cioaba sa nu se inece dracului cu pilulele.P.S. -vezi ca in sertar ai si tu doza.DAMBLAGITILOR.Haaaa!Haaaaa! auzi paraliticii vor monarhie.Hai ca ma pis pe mine de ras!
2011-09-22 01:00:08 | Raporteaza
Maestre Cristian , acest Basesc si scarbele care ii tin isonul tot mai istoviti sunt incapabili de o gandire libera . Spaima creierelor lor spalate ii determina organic sa puna mereu egalitate intre un gest perfect normal si o diversiune menita a-l reactiva pe Rege . Acesti securisti si pui de securisti de mana a doua au fost montati a vedea oriunde si oricand doar fapte periculoase ale dusmanului de clasa . Pedeleii sunt gunoiul Epocii de Aur !
2011-09-22 01:28:01 | Raporteaza
As dori sa va comunic clar si raspicat ca din solidaritate cu Traian Basescu nu voi fi prezent in parlament in timpul vizitei oficiale a regelui Mihai. Sa n-am vorbe, auzi?!
Asa sintem noi, tatii de fete, suparaciosi unii pe altii. I-am zis si lui Dragulescu, deci nu ma mai sperie nimic.
In rest, ma bucur de ultimile zile de concediu, ca acusica intram iarasi in campanie. O sa fie foarte greu la anul, mai ales ca, intr-o sedinta plenara cu toate facultatile mele mentale (apropo, nenica, ai vazut calauza lu Tarkovski, frate?! … gagea beton, sa moara mama) am decis cu majoritate simpla sa il sustin pe inamicul meu politic declarat Mihai Basescu la viitoarele alegeri. Practic, a fost un junghi, cel mult, pe care nu l-am reusit convinge, ca se tot aeresea … la draku sa-l ia … de agresiv ce erea … cica tactica wolf-activa, sau cum ii spunea… O tot baga pe aia cu ca se lasa de pulitica. Cum mai?! Animalu, mai, animalu pulitic da referinta din tarisoara noastra mai?!? Eu. Da’ junghiu… pirtz.
Bine c-am cistiga etapa asta, c-acu, cum va spusei, ma hoginesc cu limba la apa rece.
2011-09-22 04:50:43 | Raporteaza
@ 92 rectific. Mihai, Traian … tot cacareaza ceia, bre. Facem istorie nu ne-nfundam in nume. Se-aude!?
2011-09-22 04:52:47 | Raporteaza
@ 92 si 93 clona cu limba rece.
Nu se poate sa fiu eu, daca ma-ntelegi …
2011-09-22 04:54:13 | Raporteaza
@LUANA….in fata hoardelor de regalisti inchipuiti este magulitor cand ti se alatura cineva mai ales daca este si femeie ! Tinand cont insa ,ca majoritatea nu sant in stare sa demonstreze ca au asemenea calitati ….adica sa fie barbati …lucrurile au degenerat !De autor ce sa zic …citeste-i raspunsurile si minuneaza-te !Eu nu vreau polemica dar in fata ipocriziei si mai ales a prostiei …raman fara cuvinte ! O zi buna si sa stii ca “APA TRECE,PIETRELE RAMAN”
2011-09-22 10:43:47 | Raporteaza
Nea Cristi, cand plateai cotizatia la PCR, tot regalist erai. Bah, curve masculine mai sunt unii!!!
2011-09-22 11:06:42 | Raporteaza
@mariana:
Hei!
Te salut si ma bucur ca existi!
Stiu,sunt sigura ca sunt multi,foarte multi asemenea noua!
Stiu asta si d`alde Teodorescu…Leca…si altii ca ei.
Stiu in interiorul lor,acesti jurnalisti ,,faimosi” ca NU au dreptate in scrierile lor!
Da` tre` sa-si faca treaba,nu?!
Sa-i lasam,asadar!
2011-09-22 11:15:54 | Raporteaza
@Cristian Teodorescu:Dar tu nu erai tot supus regimului,nu toti eram supusi regimului.Ori poate erai un luptator in ilegalitate si noi nu stiam.In 47 iubitul tau rege si-a luat iubita mama si cadourile oferite de rusi dupa mari negocieri si sa stabilit bine mersi in Elvetia,iar noi,poporul lui drag ne-a aruncat in cea mai mare nenorocire,50 de ani de indoctrinare comunista,50 de ani de distrungere a moralei si societatii rominesti.Fara actul lui dezonorant de abdicare poate ca poporul roman condus de el ar fi luptat si ar fi pierdut dar ar fi pierdut onorabil.Actul lui las a facut ca numai noi sa pierdem si ai nostri copii,iar familia lui a trait in libertate si bunastare. Sa va traiasca regele,eu nu il respect si nu il recunosc.
2011-09-22 11:17:16 | Raporteaza
Bey moharhisti de ocazie, Mihai a fost rege impaiat, el n-a condus Tara niciodata.
Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzollern (n. 25 octombrie 1921, Sinaia), a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Asadar prima data era minor, suveran la sase ani neimpliniti- se juca de-a hotii si vardistii, iar pe timpul celei de-a doua domnii a fost pe post de sarma de rufe, Tara fiind condusa de maresalul Antonescu pana la 23 August 1944 si, ulterior, de catre comunisti.
2011-09-22 11:30:47 | Raporteaza
@LUANA…multumesc….si-mi place modul tau de a privi lucrurile !Sa-ti fie bine …in aceasta lume nebuna !
2011-09-22 11:57:08 | Raporteaza
AFARA, AFARA CU REGELE DIN SALA!
2011-09-22 13:48:55 | Raporteaza
@Mariana @Luana
Fetelor .. va sustine cineva de departe.am plecat din Romania deoarece am fost sarac…acum sunt in Irlanda si studiez la un Institut computerele.Se vede din comentarii de partea cui sta dreptatea..si bunul simt.
Cat priveste autorul acestui articol..mie unul mi-ar fi rusine sa ma uit in oglinda..asta face un jurnalist? Arunca cu noroi intotdeauna intr-un singur om? rusine! are o varsta …ar trebui sa realizeze ca in viata exista si morala si rusine…dar se pare ca nu este cazul …
Luana ti-am urmarit comentariile pertinente..sper sa nu fii un postac platit ..mi-ar parea rau..dar cine sa mai stie..bafta in continuare!
2011-09-22 14:41:54 | Raporteaza
@Gabriel_Irlanda:
Multumesc!
Detest ideea de ,,postac platit” desi nu ma indoiesc de existenta acestora.
NU!
Nu sunt asa ceva si nici nu am vreun carnet de partid,de nici o culoare.
Acest lucru i l-am spus cu sinceritate si lui Cristian Teodorescu ,cu ceva vreme in urma cand,nefiind de acord cu domnia-sa si evident ,,si” invers, a considerat de cuviinta sa-mi spuna ca imi fac ,,datoria” de ,,partid portocaliu”.
Si-a cerut scuze si m-a crezut,pana la….urmatoarea postare!
Eeei,bine…NU!
Sunt doar un om obisnuit,caruia nu-i place,dimpotriva,sa gandeasca si sa reactioneze ,,dupe” informatiile servite de niste trusturi de presa,cu ciuvicile din dotare.
Sunt atenta,in general,la tot ceea ce ma`nconjoara.
Bune si…rele!
NU toate relele apartin lui Basescu & Boc,cum nu pot sa spun ca toate cele facute de ei sunt….bune.
Poate ca tocmai asta face diferenta intre mine si altii ca mine si……gloata de jurnalisi care nu stiu decat: JOS,JOS,JOS!
Jos Basescu,evident!
Te salut!
2011-09-22 15:21:44 | Raporteaza
@LUANA: @Gabriel_Irlanda: @Pills Smecker: @mariana:
Aveti acelasi IP, hermafroditelor!
Ce ziceti voi,PDLacilor? Prosti is astia ,manca-le-am …Lupa!
2011-09-22 15:34:58 | Raporteaza
@…terminand cu Udrea,
io cred ca ai terminat in palma
2011-09-22 15:39:31 | Raporteaza
@G_Irlanda….postacii platiti sant doar cei care niciodata nu au nimic de spus ,nu au argumente si nu stiu sa raspunda niciodata la nici un tip de intrebari !Stiu doar un singur lucru …sa scuipe !Pai, sant platiti pentru inteligenta lor ? Nuuuuuuuuu….inteligenta si educatia lipsesc cu desavarsire !Bafta acolo unde esti si sa vii acasa cu …dragoste pentru tot ce-ai lasat !
2011-09-22 15:44:37 | Raporteaza
G_Irlanda: nu veni te rog. Basescu ne invita pe toti sa plecam cat mai repede.
2011-09-22 16:24:58 | Raporteaza
@victor L,#81:aferim,stimabile,la finele lunii aprilie pentru matroz a dat un dineu regina Angliei,sub motiv de ultim sef de stat de la vremea WW2…
M-au induioat pana la lacrimi trilurile de prietenie vesnica dintre Mariana si Luana.
Pfii,sa nu le deochi,culte-n cap,informate peste poate,destepte,ce mai.
Poate se si casatoresc,cu matrozul drept oficiant si nas.
2011-09-22 20:26:36 | Raporteaza
Domnule Teodorescu,matrozul e ars la ficati ptr.ca va ramane in istorie cam ca si Caragea-Voda,cel cu”ciuma lui Caragea”,macar ca fiica aceluia a patronat prima trupa de teatru din Valahia,daca mi-amintesc eu bine.
Ori,Eba saraca…
Deci,o problema mare pentru o personalitate accentuata ca matrozul.
Probabil ca ghiolbanii din parlament vor face ei ceva sa ne schimbe placerea in scarba,dar tot ma bucur ca am perspectiva asistarii la o sedinta mai aparte,fata de ceea ce stim cu totii ca este azi acolo…
Ca le place,ca nu le place unora,Iliescu si-a facut mea culpa in public pentru cum l-a tratat pe regele Mihai,in vreme ce actualul sef de stat continua sa dea cu mucii in fasole si sa se faca a nu sti cum au stat lucrurile la vremea servetelului pe care scria”90% USSR,10% us”.Sau poate nici nu stie?E greu cu cititul si asimilatul a ceea ce citesti.
Nici macar de proverbul”daca tacea,filosof ramanea”nu tine seama.
2011-09-22 20:38:21 | Raporteaza
uite, io, Cănuţă,am terminat si ma spal pe puţă!
dorm cu poya luţ woodrea sub perna, ca toata pedimea deacelasi sex, obiceiuri, apucaturi ca si chioru”!
2011-09-23 09:29:47 | Raporteaza
Se brodeaza foarte mult cand se insinueaza ca Traian Basescu i-ar fi bagat in sperieti pe parlamentarii PDL-isti ca sa nu voteze. Atunci cum se face ca Paleologu a tinut chiar un discurs favorabil venirii Regelui in parlament?!
Nu stiu cum arata in alte ipostaze dar in acest caz Paleologu a fost un fel de saltimbanc. S-a trezit aplaudat de oameni care in trecut nu dadeau o ceapa degerata pe Regele Mihai, iar azi dintr-o data asa tam-nesam mafia lui Ion Iliescu este pro-Rege! Miroase a politica de rahat! Cum poate cineva sa creada ca Victor Che Ponta, care are drept eroi pe Ceausescu, Castro, si Ernesto Che Guevara, ar avea vreo slabiciune pentru un rege, fie el si Regele Mihai!
PDL-isti sustin ca ei vor sa se intalneasca cu Regele Mihai de ziua lui dar nu in sala parlamentului. Poate ca au un punct de vedere valid.
Este insa iresponsabil ca pe de o parte sa accepti un fost rege sa se adreseze parlamentului, iar cand vine in parlament actualul presdinte ales Traian Basescu ca sa adreseze probleme de mult mai mare importanta, toti cei care azi au aplaudat pana au transpirat venirea regelui in parlament, boicoteaza!
Sa ne amintim de Condamnarea Oficiala a Comunismului , un eveniment istoric cand Crin, Che Pontanara, si toata mafia lor PSD+PNL+PC nu a oferit macar un aplaudac sincer!
Apropierea regelui de extensia PCR-ului, adica PSD-ul, si de falsul partid PNL, sunt decizii foarte discutabile in opinia mea.
Eu sper sa tina un discurs bun, nu am nimic impotriva regelui, dar sper sa includa in discurs subictul marile crime comuniste, sunt sigur ca o va face, dar sa aiba curajul sa includa si momentul rusinos al mineriadelor lui Ion Iliescu.
2011-09-23 19:21:18 | Raporteaza
@RMV: sarman buimac, Iliescu si-a facut…mea culpa ( mai bine zis ”mea caca”) in public?! Cand, si cand o sa faca mea culpa pentru toate porcariile pe care le-a facut inainte si dupa 1989?
2011-09-23 19:42:04 | Raporteaza
Ghidigeanul
“Este insa iresponsabil ca pe de o parte sa accepti un fost rege sa se adreseze parlamentului, iar cand vine in parlament actualul presdinte ales Traian Basescu ca sa adreseze probleme de mult mai mare importanta, toti cei care azi au aplaudat pana au transpirat venirea regelui in parlament, boicoteaza!”
este absolut normal nu iresponsabil.Parlamentarii opozitiei au dovedit ca stiu sa aleaga.Dintre un vagabond de port scursura ordinara si un rege chiar fost un om cu mintea normala si nu vagabond alege regele.Asa este normal.
cit despre condamnarea comunismului de chiorul betiv nici nu trebuia sa amintesti.Ce chiorul a stiut ce citeste, a inteles ce citeste. Habar nu a avut caci altfel nu facea mitocanismele de scursura facindu-l pe rege las si prost dupa ce l-a laudat in condamnarea vrajelii.Sa nu-ti aduc aminte cu a.paunescu. cu ceasca primii zece ani etc.
Parerea mea cind a citit condamnarea vrajelii chiorul tau ori nu era treaz ori este analfabet precum copii aceia care citesc dar nu inteleg ce citesc.Atunci se duce din nou la clasa cincea sau intr-un sanatoriu pentru dezalcolizare. Alta solutie nu este.
si tu nu mai ridica mingiile la fileu ca o “furi”.
2011-09-23 19:47:57 | Raporteaza
@nae: parlamentarii opozitiei sunt niste gafe ale naturii la fel ca si cei care ii simpatizeaza!
2011-09-24 15:39:21 | Raporteaza
@nae: de acord cu Ghidigeanul. Esti un retard fara speranta. Prosti ca tine , sute de milioane..
2011-09-24 15:42:12 | Raporteaza
@Barosan de Moldova:si totusi,Iliescu a recunoscut public ca regreta modul in care l-a tratat pe rege cand acesta a venit prima data in tara,drept care-si asta nu cred ca nu o stii-l-a trimis pe Opaschi sa medieze revenirea definitiva si stabilirea in Romania.
Ma rog,poti sa spui linistit ca astea nu-s adevarate,desi presa timpului a relatat despre dineul dat in onoarea regelui de catre Iliescu.
2011-09-24 18:31:22 | Raporteaza
@Bai Naeeeeeee: asa in bloc,toti sunt niste gafe ale naturii?!?
Pai,atunci de ce sa ne mai obosim cu sistemul parlamentar si pluripartidism?
Decretati preeminenta unui singur partid,PDL,a unui singur conducator,matrozul cu ochi certati,ridicati in jurul tarii un zid chinezesc si s-a rezolvat,traiti bineee!A,nu uitati de niste camere de gazare,sa scapati de toti cei care nu sunt de aceeasi parere cu matrozul,partidul lui si pupincuristii ca ‘mneata si Ghidigeanul.
2011-09-24 18:34:59 | Raporteaza
io-s un imputzit si un ghiolban , ma mandresc cu branconieru agramat, cu manelistumatroz iubitor de cioaba, da’ nu ni-e rushine nici cu agrama-sa de ieba!
2011-09-24 19:02:37 | Raporteaza
aici is io :
nightcounter.fi../
2011-09-24 19:04:50 | Raporteaza
neshescu e un securist de joasa spetza.il intrece in mitocanii chiar si pe iliescu!asta , macar s-a deshteptat!
2011-09-24 19:07:03 | Raporteaza