![]() | Regimul autoritarist Traian Băsescu/PDL trebuie să cadă. Prea târziu şi-a amintit puterea de dialog. Nu mai e cale de întors. Jandarmii aseară: “Luaţi site-ul de cultură şi băgaţi-l în dubă!”vezi toate articolele de Remus Cernea17 Jan la 15:48 56 comentarii 2001 vizualizari. |
Aşa cum nu se negociază cu teroriştii, la fel, nu discutăm cu dictatorii. Băsescu şi PDL vor trebui izolaţi, şi-au pierdut orice credibilitate. Nu se mai poate dialoga cu ei. Trebuie doar să părăsească puterea pe care au exercitat-o în mod autoritarist, aducând societatea românească, psihologic vorbind, într-o situaţie comparabilă cu cea din 1989. Acum Băsescu este perceput, pe bună dreptate, din nenumărate puncte de vedere, drept un dictator. Până nu se va retrage sau până nu va fi suspendat din funcţie, cei care se revoltă azi nu se vor linişti. Şi nu trebuie să o facă… Protestele din România sunt, în esenţa lor, comparabile cu protestele care au cerut schimbarea unor tiranii în ţările arabe din ultimul an.
Jos regimul Băsescu!
Nu spun că Băsescu este Ghaddafi, Mubarak sau Al Assad. Dar percepţia protestatarilor şi a societăţii în ansamblul ei este în jurul ideii de înlăturare de la putere a unui dictator. Băsescu este atât de dictator cât îi permite contextual istoric actual, într-o ţară membră a Uniunii Europene… Acum însă se comportă ca un dictator care se teme. De 5 zile stă ascuns de opinia publică şi aşteaptă înfrigurat să găsească o cale de aplanare a lucrurilor. Orice ar încerca, nu va găsi. Anul acesta, regimul lui autoritarist va pierde puterea.
Am explicat aici de ce trebuie să plece Băsescu...
Apelul PDL la dialog, pe fondul tăcerii laşe a preşedintelui, este tardiv şi nu va putea avea un vreun efect de substanţă. Oamenii vor rămâne să protesteze în stradă. Chiar dacă acum se încearcă readucerea lui Raed Arafat în Ministerul Sănătăţii sau se vor promite alte concesii tactice sindicatelor sau societăţii civile, toate acestea nu sunt decât prelungirea reflexului pe care l-a avut şi Ceauşescu în 21 decembrie 1989 când a promis creşterea unor venituri şi indemnizaţii… Chiar dacă Băsescu l-ar numi pe Raed Arafat prim ministru, asta nu ar mai putea reprezenta o soluţie de salvare pentru preşedinte.
După cum am arătat aici, manifestările se vor amplifica în zilele următoare.
Vineri, după ce Băsescu a anunţat că retrage proiectul legii sănătăţii, oamenii au ieşit în stradă… Pasul înapoi nu îi ajută pe dictatori, protestatarii îi urmăresc pe tiranii care fug, până la capăt… Democraţia trebuie recâştigată cu totul. Micile succese sunt insuficiente.
Claudiu Crăciun (cu portavocea) şi subsemnatul, la protestele din 16 ianuarie 2012, în Piaţa Universităţii
Aceste proteste din peste 50 de localităţi sunt împotriva unui stil autoritarist de a face politică. Incidentul cu Raed Arafat a fost doar catalizatorul. Acum tema SMURD a devenit irelevantă. Din stradă se vede limpede că reacţia autorităţilor de a calma lucrurile provine din frica de a pierde puterea.
Sindicatele care ar dori să mai dialogheze cu guvernul nu ar face decât să se lase din nou păcălite şi dea satisfacţie lui Traian Băsescu care şi-ar mai legitima regimul, cel puţin o perioadă… Acum puterea trebuie părăsită complet de către orice fel de parteneri de dialog. Partidele, sindicatele şi ong-urile ar trebui să izoleze actuala putere.
Oamenii au trăit dezamăgiri politice successive timp de 22 de ani. Întreaga clasă politică are de reflectat la ceea ce se întâmplă. Păcatele politice care îi revoltă pe oameni au travestat toate guvernările. Dar actuala guvernare a lui Băsescu este, de departe, cea mai nedemocratică şi autoritaristă. Ieşirea din fundătura în care s-a ajuns nu poate fi realizată decât prin plecarea actualei puteri.
Protestul de aseară a fost extraordinar. A fost unul paşnic şi deosebit de dinamic. Oamenii vin în număr tot mai mare, de la zi la zi, înfruntând frigul şi riscurile care planează aproape permanent asupra celor prezenţi. Democraţia se apără acum cel mai bine în stradă!
Update 16.10: acum Emil Boc turuie la televizor promisiunile pentru viitor… Exact cum a făcut Ceauşescu în 21 decembrie 1989…
PS 1: Jandarmii au reuşit aseară să păstreze ordinea, dar s-au dedat din nou la excese de zel… Au reţinut multe persone care nu aveau nici o legătură cu violenţele. Au dus acest lucru până la un nivel antologic al absurdului. Au fost opriţi pe stradă simpli trecători, reporteri ai unor site-uri sau tineri care se întorceau acasă după un protest paşnic. I-au dus la secţie inclusiv pe cei care realizează site-ul cultural www.tustiai.ro Dialogul dintre tineri şi jandarmi este savuros… Atunci când li se spune că sunt reporteri la un site cultural, replica jandarmilor a fost: “Luaţi site-ul cultural şi băgaţi-l în dubă!”
Filmarea din momentul reţinerii abuzive a tinerilor reporteri de la “site-ul cultural băgat în dubă”…
PS 2: Vă invit să comentați acest editorial într-un spirit de respect reciproc, în care să primeze argumentul și nu atacul la persoană…
http://www.facebook.com/remus.cernea
Etichete: raed arafat, Remus Cernea


Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
| 1@33 mai mult penrru @InimaRea... | ||
| 2Pai asta e adevarul. Sunt oameni care pot scrie literatura (e alt nivel!) si oameni care posteaza.Si zic eu (cu pesimism moderat) ca oamenii scriu si vorbesc din ce in ce mai rau/prost. Nu e vorba... | ||
| 3cand te uiti la tv si compari chipul lui nastase inainte de schimbarea majoritatii in parlament, cu chipul actual - nu ai cum sa nu vezi o chestie uluitoare. inainte era mai tuciuriu decat este el de obicei... | ||
| 4@GAVRILACHE: Ai vazut, Laura, a fost doar exces de zel! Si tu iti faceai probleme! Zau asa!... | ||
| 5@markus: Pai probabil asta era rolul lui: sa- faca pocinogul si sa fie schimbat. Cu ce ma incalzeste ca-l schimba cu altul dupa ce deja raul a fost facut? ISC s-a retras din procesul cu nastase. Si asta... | ||
| 6@markus: demis, demis dar treaba si-a facut-o ! se mai impinge putin procesul spre termenul de prescriere.... | ||
| Mihai Goţiu 11038 citiri |
| Cristian Teodorescu 10207 citiri |
| Costi Rogozanu 9012 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4181 citiri |
| Alin Fumurescu 3979 citiri |
| Constantin Creţan 3398 citiri |
| Dorin Tudoran 2905 citiri |
| Elena Vijulie 2686 citiri |
| Dan Duca 2482 citiri |
| Ciprian Şiulea 2328 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61430 citiri |
| Cristian Teodorescu 40547 citiri |
| Costi Rogozanu 38204 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18229 citiri |
| Alin Fumurescu 17885 citiri |
| Viorel Dobran 12333 citiri |
| Dan Duca 11282 citiri |
| Constantin Creţan 11157 citiri |
| Elena Vijulie 9311 citiri |
| Dorin Tudoran 8732 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Elena Vijulie 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Esti un terminat, dispari
2012-01-17 15:52:16 | Raporteaza
Esti cam dezumflat baiete. Nu iti iese? Oricum, degeaba te-ai inghesuit la televiziuni cu megafoane, nu insemni nimic pentru noi. Sau poate doar pentru o forta politica pem care o banuiesc. Vezi ca si Marian Munteanu a esuta cu un proiect asemanator.
Eu i-am auzit si pe ai tai cu CALAFAT.
Cat despre eventuala prostie a jandarmilor, te rog nu ii insulta acum cand i-au cotonogit pe sustinatorii tai. Au facut-o prea tarziu.
Orice ai vrea sa insinuezi, jamdarmii au astazi un bac totusi si daca nu sunt ciulti sunt de vina profesorii care i-au lasat sa ia bacul pe spaga si furt. Adica sub obladuirea lui Marga, Andronescu, Adomnitei. Lui le placeau raportari de 90%.
2012-01-17 15:56:56 | Raporteaza
jet a job, get a life, papagalule
RR
2012-01-17 15:57:20 | Raporteaza
AQm vrut sa spun “inculti”, calculatorul imi joaca feste.
Eu cred ca nu tu reprezinti un site de cultura , totusi, sa avem simtul masurii domnule .
E drept nu am avut rabdare sa te citesc si cred ca nici ultrasii tai.
Nu ma mai mir ca TB nu a dat mana cu tine la Cluj, stia el cine esti de atunci. Noi am aflat acum.
De ce nu iti vezi de treaba?
2012-01-17 16:00:31 | Raporteaza
Ce ocupatie are individul asta? Are servici? Sau freaca menta pe la ONG-uri?
2012-01-17 16:02:23 | Raporteaza
Bai Cernea,nu te mai chinui degeaba,la tine problema e simpla!Iei trimitere de medicul de familie catre Centrul de Sanatate Mintala si restul nu te mai intereseaz, rezolva psihiatrii treaba pentru tine!
Aveti noroc ca ati protestat in Romania si nu in Anglia sau Grecia ca “pulaneau” aia la voi pana revenetati la adevarata voastra culoare,rosie!
2012-01-17 16:02:30 | Raporteaza
Amice, esti dobitoc.
2012-01-17 16:09:03 | Raporteaza
sunt jurnalist. nici macar nu are rost sa-ti citesc articolul. stiu deja (i)realitatea in care traiesti. si nici pentru diacritice nu are rost sa-mi cer scuze !
2012-01-17 16:29:20 | Raporteaza
… asa ii trebuie daca ii pune pe bugetari la munca … trebuie sa plateasca nebunia de a ancheta marii infractori ai romaniei – Ion Nicolae, Patriciu, Vintu, Nastase, etc … iar articolul e scris de un pupincurist penibil caruia nu i-ar strica sa incerce discret sa inceapa sa … munceasca … iar face bine la sanatate …
2012-01-17 16:29:52 | Raporteaza
Hai ca nu e nici Orban! Dupa ce eliberam Romania, avem datoria fata de vecinii maghiari sa-i scapam de dictatorul lor
2012-01-17 16:35:12 | Raporteaza
se pare ca basescu a intrat in panica si-si pune slugile sa denigreze orice opinie “periculoasa”. Spitalul de nebuni, ironie de doi bani, astea erau si tacticile comunistilor- le-am invatat bine! Traiasca Piata Universitatii! Aveti dreptate nebunilor, verzilor, descreieratilor! Jos Basescu si PDL-ul!
2012-01-17 16:36:02 | Raporteaza
Cand vei vorbi in numele celor pe care-i reprezinti atunci sa inviti la respect. Tu ce respect ai pentru cei care nu-ti impartasesc opiniile?
Si, a propos: ai grija ce-ti doresti, ca nu te vad prea bine daca se schimba puterea…
2012-01-17 16:39:48 | Raporteaza
Hahahahaha, tu esti ala cu codita care ai vrut sa fii president ??? O fi cineva pe-aici sa-ti citeasca “opera” ??? Bai, tarane, dupa ce cade Base, cacade ca asa vrei tu, ai ocazia sa concurezi cu Antonescu la… plete, pacat ca asta s-a cam tuns si insurat…
2012-01-17 16:43:34 | Raporteaza
Remus Cernea, te iubim! In cur …
2012-01-17 16:48:47 | Raporteaza
NU CREDEAM SA-NVAT A IUBI VREODATA…DICTATURA!
In ziua de azi nu ne-ar fi greu sa sesizam cat de grosolana e manipularea.Nu ne lasa insa starea de comoditate si gandirea alterata.E mai comod sa “gandim” prin intermediul antenelor,create din valuta CRESCENT si a (i)REALITATILOR,indopate pe aripile VANTULUI,camuflate cu ELAN sau GHITA (ultimul nume apartine unui porc,dupa cum stiti ca i se mai spune acestui animal de curte dabuleniana).
Nu-i iubesc deloc pe extremisti,dar,de la unul de-al lor,am retinut,cu multi ani in urma,un mare adevar: comunismul va disparea numai dupa ce vor muri trei generatii consecutive (ultima,cea traitoare in communism, si copiii si nepotii acesteia!!!).As face eu o mica corectie: e valabil acest lucru doar pentru familiile obisnuite;nomenclaturistii vor pieri (din punct de vedere al metehnelor comuniste,dupa mai mult de trei generatii).
Cei mai multi dintre romani n-au “timpul” necesar discernamantului pentru ca niciodata n-au fost ajutati in acest sens,nici de catre familie,nici de catre scoala si societate si, nici nu se obosesc sa lectureze si mai ales sa aseze invatatura ca fundament al gandirii proprii.
Nu-i asa ca suntem indurerati de soarta miliardarilor de carton,a revolutionarilor trisori,a medicilor si profesorilor corupti?. Cum nu-i asa,cand aderam la “lupta” lor pentru privilegii ce se anunta pierdute?. Ma vad obligat sa reiterez precizarea ca observatiile mele nu privesc in totalitate castele la care am facut si voi mai face referiri,ci ele au ca punct de plecare atitudinea unor personaje reale,cunoscute de mine,si nu pe toti militarii,profesorii,medicii,jurnalistii…,iar in ceea ce priveste revolutionarii,acestia nu exista de fapt…exista doar mortii,ranitii si urmasii acestora…si…declansatorii (nu ma indoiesc de faptul ca statele din care au provenit declansatorii evenimentelor i-au recompensat pe acestia,evident,tot pe spinarea noastra!).
Pe de alta parte nu cred ca sunt putini aceia care-si amintesc cine sunt parintii si ce-au facut acestia in comunism,ai odraslelor ajunse acum in fruntea bucatelor.Asa cum eu stiu pe tatal unui ziarist cu ceafa groasa,indopat in copilarie cu bunatati inaccesibile clasei muncitoare, dar provenite din sudoarea ei,precum:lapte praf MILUPA,bomboane vietnameze,ladite cu capsuni,legume de tot soiul,ori salamul de Sibiu,curcanul sau gasca saptamanala,frumos ambalata in pungi de catre nea Toader,numai de pus la cuptor….si,toate,fara sa-ti pui in pericol banii personali!-sunt convins ca si parintii vostrii,ai celor mai tineri,v-ar putea povesti destul,pentru a va feri de eroarea pe care poate ati facut-o macar o data in viata,votand pe iliescu si camarila securisto-comunista,adica pe ilustrii privilegiati.Cum sa nu-l slujeasca pe motanul FELIX, acest fiu?;doar au aceeasi fibra!.E pe deplin meritata sustinerea noastra!Deci ,la lupta!
Dar avem atat de multe alte lucruri de sustinut,incat numai uniti si impanzind strazile vom invinge!
Iesiti sa-l sustinem pe amaratul de revolutionar care in decembrie ’89,era plecat din tara,revenind cand a fost nevoie sa se treaca in monitorul oficial ca revolutionar si primind doar 500 m2 teren intravilan,un spatiu comercial si cei circa 600 de euro lunar! Pe viata! Din ce sa supravietuiasca bietul de el!.Dictatorul de BASESCU,impreuna cu BOC,secondati de ELENA UDREA si restul guvernului de ‘neispraviti’,nu se vor multumi doar cu taierile beneficiilor acestei caste,ci,ataca si fibra armatei romane,(cica ramasa fara grade!-recunosc ca aici sunt si eu”privilegiat”,nedegradandu-ma nimeni,ba mai posed si livret militar,fara modificarea gradului-sic!!!). Mai ales,asa-zisii aparatori de drepturi ale umanitatii,saltimbancii:razvan dumitrescu,mircea badea,radu tudor,gadea,grecu,baba zoe,sau cel cu “vorbe grele”,chiar si mircea dinescu,stelian tanase,ca sa nu mai vorbim de marele maestru chirieac ori ciuvica…oare acestia stiu sa citeasca o decizie de pensionare a militarului caruia dictatorii i-au redus pensia cu 13 milioane lei?.Cat or fi avut inainte? 15?,20?. O fi ramas,saracul cu 2 milioane? Sau,numai cu 7? Ori 40,45,60,80?.Cati ani or fi lucrat sau “stat” in armata? S-au pensionat la 55 de ani? Sau la 37,40,45?. Pana nu vad cine le-a dat diploma de jurnalisti nu cred ca acestia stiu sa citeasca;numai dom’profesor felix ii poate scoli atat de riguros!
Sunt sigur ca si medicul pe care l-am vazut si eu venind la farmacie sa incaseze banii pe medicamentele aduse spre vanzare,(cam de 16 milioane intr-o luna!),e total impotriva dictaturii de a da socoteala,cui?.Aceluiasi nenorocit guvern si presedinte!.Sa-l ajutam si pe el sa-si poate creste suma primita pe langa asa de micul lui salariu!.De ce sa ne abandoneze dupa moartea noastra? Mai putem “supravietui’ in retetele lui! Dictatorii nu ne lasa nici morti;cica vor sistem controlat!.Asta ne mai trebuie noua!.
Tot la sanatate a mai aparut o..mihaila,frumusica la chip,dar hidoasa,gaunosa in rest.Ne intreba daca stim ca noua lege nu mai asigura copiii celor care nu au serviciu,cand de fapt ea nu stia ca, pana la varsta de 18 ani sunt asigurate toate persoanele,fara conditii; ca si asistenta de urgenta,asigurata tuturor cetatenilor.Halal conducatoare de grup medical!!!.
Anul trecut nu s-au simtit deloc bine nici profesorii.O nesabuita lege a invatamantului i-a obligat la un bacalaureat cat mai cinstit.Cine mai da bani unui supreveghetor sau corector care sta sub camerele de supraveghere?.(Despre meditatii,mucles!).Si daca dictatorilor le vine ideea de a-i mentiune si pe profesori la scoala timpul de 8 ore,pregatindu-si orele viitoare sau dand meditatii gratuite,in locul celor 18 ore saptamanal? 18 ore e déjà tare mult; s-ar impune reducerea cifrei la 8,nu? Da,dar zilnic!!!!.
Tragedia natiunii vine mai ales de la faptul ca tinerii invata ca pot trai fara munca,asistati de statul paternalist,slujind vechii si noii privilegiati,cu precadere aciuati in partidele de stanga si stangiste,fara bagare de seama.
2012 este un an crucial cu adevarat!.Cei care au votat macar o data pe iliescu si ai lui ar trebui sa se abtina de la ‘restarurarea” acelorasi! Daca schimbare inseamna nastase,hrebenciuc,abramburica,procuroarea comunista norica,hasoti,felix,andon,vantu,geoana,etc…si ultimii pe lista: ponta si antonescu, EU MA SEPAR, SI…IUBESC DICTATURA! VAI DE CEI CE POT APLAUDA DUPA ALEGERI VICTORIA ALTORA CA FIIND A LOR,CAND DE FAPT LE VA FI INFRANGERE!!!.
2012-01-17 16:50:16 | Raporteaza
Fratilor, sunteti turbati toti si v-a luat Diavolul „cel cu ochi albastri“ mintile. Oare acest diavol este mai bun ca presedinte? Ma intreb? Discursuri disperate pentru a putea prelua puterea sub orice forma puterea. DE!!! Disperarea este mare vedeti Felix, vedeti Niculae, vedeti alti mancatori din banul statului. Oare nu este drept ca sa intrebati tot poporul daca este de acord cu aceasta manifestare din Piata Universitatii? Personal am fost in piata pe la ora 14,30. Surpriza! Ce vad acolo? Barbati ciudati care se vedeau de la o posta ca sunt oameni fara ocupatie (apropo voi televiziunile nu dati pe post imaginile acestea) le dati pe cele cand dupa ora 16 vin acolitii politici de la serviciu. Vad aceleasi mesaje politice ale USL si la acesti protestatari. Il vad pe acel domn Dragne care este lider FSLI cica, dar nu spune ca e membru PNL. Eu cred ca aceasta manifestare a oamenilor nu reprezinta altceva decat revolta “BADEA” pentru ca vad in mesajele oamenilor cuvintele unui antenist disperat presat la maximum de motan sa inoculeze oamenilor mesajele sale. Sa fim seriosi, domnilor, ce dictatura traiti?? Pai daca era dictatura nu puteati striga linistiti “iesi afara javra ordinara” cuvinte lipsite de bun simt. Numai niste inculti pot striga aceste cuvinte.
Lasati-ne domnilor cu manipularea.
2012-01-17 16:51:01 | Raporteaza
@roxana: cati ani ai mai draga ? nu cumva esti una dintre cele care primeau cu ovatii si flori pe mineri in ‘90 ? sau cumva esti tinerica si te-ai ratacit pe centura ? Piata Universitatii din 1990 e prea sfanta pentru tine in ambele cazuri, asa ca nu o profana cu prezenta ta in ea nici macar in gand !
2012-01-17 16:51:12 | Raporteaza
Articolul mi se pare exagerat..din toate punctele de vedere..Dictatura este un cuvant care doare si nu e cazul sa ne amintim astfel de momente Istoria este importanta si frumoasa daca o accepti asa cum a fost fara sa tranformi relitatea de astazi intr o istorie.Consider ca revolutia de la 89 precum si protestul italienilor impotriva lui Berlusconi a fost ceva iar acum in Romania se intampla altceva,si e pacat sa transformam un moment atat de frumos, care se petrece in Romnia intr o comparatie cu revolutia sau protestele altor state. Comparatiile prezentate de tine si in general orice comparatie la momentul asta mi se par irelevante.Ar fi bine sa ne concentram pe ceea ce intampla intr adevar la momentul actual in Romania,referindu ma in primul rand la cetateni si la protestele facute de ei impotriva lui Basescu…Centatenii vor sa il dea jos pe Basescu…pe buna dereptate, dar haideti sa nu ne zboare capul in al noule cer sau comparatii prostesti..!Realitatea Si momentul de acuma este frumose si important, s o luam ca atare si sa facem posibila o Romanie bun prin acest minunat protest poate mult asteptat de multi cetateni
…JOS BASESCU + multi altii!
2012-01-17 16:55:10 | Raporteaza
@liza: JOS BASESCU + care altii ??? esti credibila numai cu JOS INTRAGA CLASA POLITICA !!! altfel blablabla…
2012-01-17 17:09:43 | Raporteaza
gunoiul cernea incapabilii
2012-01-17 17:14:41 | Raporteaza
AU FOST FACUTE O GRAMADA GRESELI , IAR ACUM DUPA CATEVA ORE DE LA UPLOADUL VIDEOU-LUI , A DEVENIT VIRALA TREABA , SUNT SIGUR CA SUNT MAI MULTE VIDEO-URI.
IAR RIDICAREA ABUZIVA A FOST FACUTA DUMINICA SEARA 15.01.2012 CAND ABUZURILE AU FOST IN FLOARE.
PRECIZEZ CA NU AU FOST BRUSCATI NICI UNUL DIN CEI 3 REPORTERI TUSTIAI.RO
2012-01-17 17:26:09 | Raporteaza
ziceti si de vuvuzelele tonomate platite de mogulii Voiculescu si Vantu la ‘The Econoist’, ‘The Guardian’ etc.!
2012-01-17 17:29:44 | Raporteaza
mi se pare incredibil sistemul de postaci al pdl ului…serios, tot ce scrie in articolul asta este real.. jandarmii s-au purtat ca niste fiare, sunt inculti(probabil si cei ce scriu aici)… nu sustinem usl-ul, vrem alta clasa politica!… si vrem sa dispara oamenii ca voi, care sunt platiti de firmele de PR ca sa simuleze opinia publica din romania…
si inca ceva…daca nu credeti, mergeti si vedeti. la universitate…
2012-01-17 17:39:28 | Raporteaza
Ia vezi hotnews.ro/stir../
2012-01-17 17:39:50 | Raporteaza
Regimul nu cade pentru ca vor citeva sute de derbedei, de huligani si de inapoiati mintal, manipulati sau platiti de lichelele si de infractorii din opozitie.
Este culmea impertinentei ca drojdia societatii, cei mai timpiti dintre cetateni, sa aiba tupeul sa ceara caderea regimului cel mai democrat, care a salvat tara de la faliment.
2012-01-17 17:58:58 | Raporteaza
Revoluția din 1989 va învinge în 2012 ??
Securitatea organizație criminala și terorista scoasa în afara legi la Revoluția din 1989.
Astăzi membri acestei organizați teroriste și criminale înființată de KGB-ul sovietic după chipul și asemănarea lor au pensiile mărite cu 30% de la 1 Ianuarie 2012.
Nu sunt banii pentru medicamente,bolnavi dar sunt banii multi pentru criminali care au tras în propriul popor.
România singura tara din fostul bloc comunist care mărește pensiile la acești criminali sovietici cu circa 30%.
Pensiile speciale cresc cu 17% în 2012 faţă de 2011.
Cele mai mari pensii speciale vor primi în 2012 criminalii securiști și milițieni întrucât pensia medie pentru această categorie depăşeşte 3.000 de lei, pensiile lor fiind de peste două ori mai mari decât salariul mediu net pe economie şi de peste trei ori mai mari decât pensia medie la nivelul întregii ţări.
Criminalii securiști=verișori KGB.
Guvernanți iubesc acești criminali care puneau bombe și asasinau cetățeni nevinovați astăzi au pensiile mărite cu 30%.
Un criminal securist cu gradul de colonel cat are pensia astăzi??
Marionetele politice de la București trebuie sa plătească pentru incompetenta lor indusa de 21 de ani în interesul multinaționalelor și marilor puteri străine.
Cine le da dreptul conducătorilor actuali sa amaneteze viitorul copiilor noștri cu împrumuturi uriașe, pe care le vor plăti romanii săraci.
Datoria externă a României este de circa 100 miliarde de euro.
PCR=FSN=PSD=PDL=BORFAȘI COMUNIȘTI!
2012-01-17 18:01:51 | Raporteaza
Vad ca sunt o gramada cu capul de guma pe-aici care latra aiurea. Dupa ce ca sunt putini cei care au coloana si convingere in principii sanatoase, voi ii mai si muscati de fund. Pe oameni ca voi s-au dezvoltat toate porcariile din tara asta.
Cernea, Gotiule , eu unul va sustin si va respect efortul.
2012-01-17 18:32:21 | Raporteaza
Aşa cum nu se negociază cu teroriştii, la fel, nu discutăm cu prostii (ca tine).
2012-01-17 18:37:25 | Raporteaza
Cernea e omul lui Iliescu. Ia parte la tot ce este impotriva guvernului. Nu a fost niciodata independent ci doar un pion otravit aruncat de Iliescu in lupta electorala pentru a putea ajuta PSD si PNL.
Nu trebuie decat ignorat, va intra in istorie ca un lingau comunist.
2012-01-17 18:40:54 | Raporteaza
@Andrei: Cum scapam de Basescu-Boc
Pentru ca vointa populara sa aiba sorti de izbanda in a inlocui actuala conducere a tarii, trebuie sa analizam afirmatiile facute chiar de cei vizati. Astfel, pentru inlocuirea lui Traian Basescu, este necesar un milion de suporteri in strada. Dar, atentie!, nici asa nu este sigur, caci Basescu se poate razgandi dupa 5 minute. Cu alte cuvinte, dupa 7 ani de putere, au slugi peste tot, se cred puternici si siguri pe golaniile la care au o experienta vasta. Ei cred ca mereu vor fi la numaratoarea voturilor, precum celebra Roberta. In timpul petrecut la guvernare, au acaparat institutiile statului in punctele-cheie pentru a fi pe mai departe. Asemeni Partidului Comunist, PD-L-ul este organizat, putem spune, tot de oamenii vechiului partid-stat. La 22 de ani de la revolutie, democratia s-a transformat in democratie dictata prin legi si birocratie. Dovada sta faptul ca trotuarul ramane singura cale de acces pentru oamenii simpli, strada fiind dreptul celor care detin masini noi, nu la mana a doua. Jandarmii sunt sfintii aparatori ai strazii ca bun de patrimoniu national. Cu ajutorul legii, si in democratie se pot comite abuzuri mai ceva ca intr-o dictatura. Perchezitii la intrarea in Piata Universitatii sunt instrumentul legal de intimidare si arestare abuziva prin simpla acuzare ca detii ceva ce iti poate fi pus in buzunar sau se poate doar afirma. Aici, cetateanul nu este nici liber si nici aparat in vreun fel de lege, ci doar: taci, esti arestat! Astfel, speranta democratica de inlaturare a puterii este nula, caci democratia ii apara pe ei, nu pe cine nu este cu ei. Pentru ca Basescu, Boc si restul sa fie inlaturati, trebuie neaparat facuta in mod nelegitim, ilegal, caci democratia este sfanta, la fel ca dictatura.
2012-01-17 18:40:59 | Raporteaza
@Roman de Dreapta:
“Cernea e omul lui Iliescu. Ia parte la tot ce este impotriva guvernului. Nu a fost niciodata independent ci doar un pion otravit aruncat de Iliescu in lupta electorala pentru a putea ajuta PSD si PNL.
Nu trebuie decat ignorat, va intra in istorie ca un lingau comunist”
TE INSELI AMARNIC.E OMUL LUI SOROS
DAR ”EXEMPLARUL ”ARE UN TUPEU NEBUN SA SE TOT AFISEZE PE AICI SI PRIN ALTE PARTI..ZICE CA ARE SPATE..
NU INTELEG CUM DE-L RABDA PAMANTUL SA-SI DENIGREZE SI SA-SI VANDA FRATII..
UN NIMIC!!!!UN INSTIGATOR!!
PROFITA DE NAIVITATEA OAMENILOR CA SA-I INTARATE LA RAU … NUMAI CA RAUL FACUT SE INTOARCE, CERNEA!!!
2012-01-17 19:10:14 | Raporteaza
protestele adevarate sunt cele care dau si rezultate , si daca tot il dati jos pe base , cine e capabil in tara asta sa conduca si sa inlature din parlament toti hotii care ne vand tara si resursele altor mari companii din afara? , vrei sa conduci tu ? nu se poate , romanii adevarati nu merg la vot , pentru ca au nevoie de un vlad tepes , se ia o padure , se transforma in tepe , se ia pe rand politicienii indiferent de culoare politica si se trag in teapa , apoi se iau preotii si la fel se trag in teapa , peurma averile politicienilor si cele ale biserici ortodoxe si catolice si altor culte crestine confiscate si transformate in avut national , cred ca neam platii toate datoriile externe , deci asta ar fi o reteta reusita de iesire a romaniei din dezastrul in care ati adus o voi cu totii in frunte cu remus cernea basescu boc si orice alt politician care pupa crucea popii si se uita la romani cum mor de foame , umblam cu crucea la inceput de an asai ? si desfiintam smurdu , in timp ce majoritatea preotilor isi construiesc spitale bisericesti
si facem si tam tam la tv , cu huligani cu studenti care habarnuau pt ce sunt acolo , protestele adevarate dau si rezultate , voi si daca l dati jos pe hotu sef , sunteti la fel ca el nu are cine sa ii ia locul toti furati la fel
2012-01-17 19:55:33 | Raporteaza
@@liza: bravo liza , insfarsit un roman care gandeste:), trebuie trasi toti in teapa si punem oameni simpli la putere
2012-01-17 20:24:40 | Raporteaza
@ghita: Doar hotii, coruptii, infractorii si banditii vor sa scape de Presedinte si de Premier, pentru ca nu ii lasa sa fure si refuza sa le inchida dosarele lor penale. Li se asociaza si retardatii pentru ca pot fi usor manipulati.
Ca sa-si pastreze libertatea si averile, hotii, coruptii si infractorii din psd, pc si pnl, sau din spatele psd, pc si pnl, sunt in stare de orice, inclusiv de a organiza o lovitura de stat. Ani de zile au incercat sa-i manipuleze pe cei fara carte, fara scoala, fara minte, astfel incit sa se creada ca actuala putere fura si de aceea nu sunt bani pentru sanatate si invatamint.
In realitate, din cauza crizei economice mondiale, din cauza devalizarilor si dezechilibrelor provocate de fostele guvernari psd, pc si pnl, astazi nu sunt bani suficienti la buget. Nu fura nimeni nici de la buget, nici de la fondul de pensii. Sumele colectate sunt mai mici decit ar trebui sa plateasca statul bugetarilor si pensionarilor.
In orice tara, dupa alegeri, cei care au pierdut pot contesta pe cei care au cistigat, pot face mitinguri de protest si pot cere alegeri anticipate. Oricine va pierde alegerile anticipate, ar putea sa conteste pe cei care au cistigat si sa ceara noi alegeri anticipate. Este o aberatie. In democratie, se asteapta alegerile urmatoare.
Nu poti cere alegeri anticipate, daca protesteaza citeva sute sau mii de persoane, care sunt in marea majoritate derbedei, huligani si handicapati mintal, care nu pricep ca este criza economica mondiala, care nu pricep ca guvernul a fost obligat sa adopte masuri de austeritate, pentru a evita falimentul, pentru a evita colapsul economic.
2012-01-17 21:35:51 | Raporteaza
Decat din nou pe aceiasi, mai bine pe cineva complet nou in politica, de exemplu un Remus Cernea de la un partid cu valori moderne.
Cat despre ce abereaza unii pe-aici despre gasit slujba si casatorit, nu trebuie decat sa ne uitam in ce hal a ajuns tara condusa fiind taman de d-astia cu slujba si casatoriti si cu copii. Asta e performanta lor, asa ca gura mica.
2012-01-17 22:04:47 | Raporteaza
Guvernul cianura PDL trebuie sa plece rapid.
Vine foametea, vin miile de tona de cianura in Romania.
PDL vinde tot- gaze ROMGAZ S.A., aurul- tezaurul de la Rosia Montana si Poieni, cupru pentru bani de campanie.
2012-01-17 22:09:15 | Raporteaza
@octav: Prietene, daca nu te superi, de unde iei alta clasa politica? O compui din indivizi precum Cernea? Sau din aia ce aruncau cu borduri?
2012-01-17 23:33:52 | Raporteaza
Comentariile rautacioase sau prietenoase sunt neinsemnate in acest moment.
In aceste zile s-a schimbat ceva in modul de manifestare a unei mari mase de cetateni fata de viata/scena politica.
Faptul ca aceasta tara a fost administrata PROST/CU REA CREDINTA nu poate fi negat de cineva. Dreptul oricarui om/cetatea de a trai decent in tara sa este imprescriptibil. Acum romanii au inceput sa spuna NU.
NU politicienilor fara coloana vertebrala.
Manifestarile din tara si din Bucuresti nu sunt organizate/cosmetizate, ele reprezinta vointa oamenilor.
Aceste miscari/proteste ii vor coagula si peste cateva luni in scena politica vor intra alte personaje.
2012-01-18 00:21:08 | Raporteaza
@Elena Panaite:
Matale, tanti, judeca cu mintea matale , nu cu ceea ce scrie pacaliciul asta de Cernea aici..
E MANIPULARE DE CEA MAI JOASA SPETA !!!!!
2012-01-18 01:19:15 | Raporteaza
Domnule Cernea, la ce reactii virulente in comentarii are fiecare articol pe care il publici pe aceasta platforma as zice ca in momentul in care iesi in public iti iei vreo 3 pumni si un picior in coaste doar in primele 5 minute. Dar ma indoiesc ca asta e reactia cetateanului de rand cand te recunoaste pe strada, in piata, la supermarket, samd.
Ba Troll-ilor cui tre sa i-o sug sa prind si eu un job de-asta de haitaş socio-politic? Ca par niste bani castigati destul de usor. Sau mai aveti si alte indatoriri in fisa postului pe langa statul la panda dupa articolele ‘elementelor periculoase’? Se sta la panda la mai multe treburi? Intreb doar, si ma adresez f serios caci pe bune chiar m-ar interesa.
2012-01-18 02:41:31 | Raporteaza
@bashescule
poti sa mi-o suggi mie pe gratis daca vrei
2012-01-18 02:48:39 | Raporteaza
mai cernea,mai gulie, daca este dictatura cum de ti-ai tras poza demonstrand ?! hai sa-ti amintesc despre niste proteste care au avut loc de curand in STATE ,unde un asa zis de origine romana era “in fata” si daca tv-urile sau presa nu prea le-au bagat in seama,in schimb cele din ROMANICA le dadeau pe pag 1!Nu stiu daca tu ai vazut cum arata amicul romanas: curgea sangele pe fata lui mai ceva decat dunarea la herculane !!aia da politie ,care stie sa apere democratia cand are de’aface cu huligani ca tine,netunsi,nespalati si fara munca !!!
2012-01-18 02:56:05 | Raporteaza
@Homo Pogo
omule, nu ma refeream in sens propriu.
2012-01-18 03:04:50 | Raporteaza
@bashescule
da vreau io sa mi-o suggi in sens proriu
ce conteaza la tine e ca ai apetit
2012-01-18 03:15:42 | Raporteaza
@Homo Pogo:
) cui ii pasa de ce vrei tu..
ma cacatule!
2012-01-18 03:23:21 | Raporteaza
@mirata: @mirata: se zice SERVICIU desteptule
2012-01-18 06:18:33 | Raporteaza
Măi băiatule, cu un asemenea articol m-ai lămurit de tot! Ţi-ar plăcea şi ţie o ciozvârtă, dar nu ştii cum să o obţii! Nu vezi că eşti pe dinafară? Crezi că dacă instigi oamenii vei câştiga un loc în istorie?
2012-01-18 09:49:03 | Raporteaza
Eu nu, mulţumesc.
de Rodica Ardelean HotNews.ro
Marţi, 17 ianuarie 2012, 20:35 Actualitate | Opinii
Eu nu sunt reprezentată de cei care sunt acum în stradă.
Nici de cei violenti, nici de cei paşnici, nici de revoltaţii de profesie, nici de pensionarii obosiţi, nici de curajoşii indignaţi nevoie-mare. Să nu îndrăznească cineva să afirme că ceea ce se întâmplă acum pe străzi este imaginea întregii Românii.
Analişti foarte deştepti vorbeau ieri pe toate canalele de televiziune în numele meu. Eu nu am delegat pe nimeni să-mi strige nemulţumirea în piaţă, deşi îmi pasă şi mie dureros de mult de această ţară.
Eu nu am experienţa acestui mod de acţiune, eu nu am cultura violenţei, eu nu am timpul si energia necesare pentru a protesta în stradă. Eu încerc zi de zi, 8 sau 10 ore să imi fac cât mai bine munca pentru care sunt profesional pregatită, eu imi educ copii in virtutea valorilor în care cred, ca şi cum am trăi într-o lume a meritocraţiei, ca şi cum educaţia încă mai contează, eu încerc să ofer şi să cer corectitudine prin fiecare gest social.
Încerc sa-mi iau bilet de câte ori urc în tramvai, să nu arunc mizeria pe jos, să nu dau şpagă, să separ gunoiul menajer în pungi, să iau bonul fiscal de la spălătoria din colţ, să fiu ambasadorul îndârjit al ţării mele de câte ori am prilejul să fiu în străinatate sau să invit în casa mea străini. E puţin? Poate. “Mai înainte de a te intreba ce poate face tara pentru tine, intreba-te ce faci tu pentru tara ” spunea J.
F Kennedy. Ce-ar fi să ne uităm fiecare în ograda proprie, măcar un pic, poate vom întelege de ce nimic nu mai funcţionează cum trebuie. Si să începem cu munca. Dacă eu respect statul plătindu-mi toate impozitele la timp aş avea pretentia, modesta, să fiu la rând-mi respectată. E mult?
Eu nu sunt mai puţin dezamagită politic decât marea mulţime onestă a nemulţumiţilor zilei, însa eu nu cred ca aceasta e soluţia.
Eu nu cred că doborând şi desfiinţând în acest mod instituţii sau oameni, ceea ce am pune în loc, pe un asemenea teren mistuit de violenţă, va creşte sănătos.
Eu nu cred ca venind direct din stradă, poţi fi expert în toate. Dacă zi de zi, de ani încoace auzi vorbindu-se de inflaţie, de buget şi de asigurări sociale, dacă trăieşti pe propria-ţi piele toate privaţiunile şi frustrările decurgând din acestea, asta nu înseamnă că le şi înţelegi, asta nu te transformă automat într-un expert financiar, într-un fin sociolog, într-un analist macro-economic şi mai ales nu înseamnă că ai soluţiile.
Respectul pentru adevaraţii profesionişti şi aprecierea lucrului bine făcut de fiecare la locul săi, îmi pare că sunt estompate acum de atracţia nefastă faţă de sclipici şi zornăieli de vedete ori aşa-zis-politicieni.
Eu nu vreau ca la următoarele alegeri, când vor fi ele, comasate sau nu, anticipate sau nu, să fiu nevoită să aleg între PDL si USL. Eu vreau o alternativă. Am votat şi voi vota de fiecare dată şi îmi asum alegerea facută.
Ma informez şi încerc să gândesc în afara magiei televizorului.
Eu nu doresc ca prin forţa maselor revoltate să se obţina ceva, orice. Politicienii de duzină care clamează acum schimbări radicale profitând de presiunea unor mase de oameni, poate oneste sau poate dubioase, dar cu siguranţă înfierbintate de televiziuni sau de momentul pseudo-eroic, ar trebui să se gândească de două ori.
Cât de mare trebuie sa fie „gălăgia” ca să cadă un guvern? Dar un preşedinte? 1000 de oameni ajung? Sau poate 10000? Câte oraşe ar trebui să se agite? 7 ajung ? Şi câte zile ? Vreo 4-5, cam aşa? Nu ar trebui sa uite, curajosii din opoziţia patetică de azi, că astfel s-ar crea un precedent, că aceeasi măsură li s-ar aplica şi lor şi oricui dacă ar ajunge la putere. Cu aceeaşi măsură ar putea fi judecaţi mâine: furia mulţimii, fără argumente, fără obiective, amorfă şi încărcată de ură difuză.
O petiţie dacă aş face şi aş strânge o mie de semnături, pentru a cere ceva, nu atât de radical precum schimbarea guvernului, ar trece neobservată, nu-i aşa? Un telefon, un email, o scrisoare sau o mie de scrisori adresate parlamentarului pe care l-am votat nu ar avea nici un efect, nu-i aşa? O cerere decentă, o simpatie declarată faţa de o personalitate controversată, o obiecţiune la un proiect legislativ nu ar provoca nici cea mai mică tresărire
politică dacă ar fi adresată în mod civilizat, chiar de acelaşi număr de oameni care sunt acum în stradă. Eu nu vreau să cred că aceasta este calea. Hai să mai sperăm!
Eu nu doresc un alt sistem politic, dictatura am încercat-o, deocamdată democraţia (liberală dacă se poate) îmi este suficientă. Oricât de hulit ar fi parlamentul (datorită celor care îl populează de douăzeci de ani încoace) sau part
idele politice în totalitatea lor, fără acestea nu ştiu să poată funcţiona cât de cât o firavă democraţie. Mecanismele si pârghile de control însa, da, ar trebui schimbate radical.
Eu nu cred în sistemul acela în care de câte ori mă nemulţumeşte ceva, îmi iau cojocul în spinare, o pancartă, o bâtă, o piatră ceva şi ies în piaţa mare sau blochez un drum public să îmi strig revolta sau indignarea. Eu ştiu să citesc şi să scriu, mai şi gandesc, eu vreau să-mi aleg oamenii politici care să mă reprezinte, iar dacă nu o vor face, vreau sa le pot cere socoteală! Vreau să am pârghiile necesare pentru a le cere socoteală.
Am învăţat să citim şi să scriem, am învătat să conducem un automobil, am învăţat să folosim calculatorul, să căutam orice pe Internet, e oare atât de greu să învăţăm să ne exprimăm idealurile, convingerile sau păsurile altfel decât prin răcnete? Sau altfel nu vom fi auziţi?
Eu vreau să-mi exprim opţiunile politice într-un sistem democratic funcţional, prin vot. Eu vreau să am alternative în alegerea celui care mă va reprezenta, eu vreau sa mă pot informa cinstit despre acela, eu vreau să am pârghiile necesare pentru a-l sancţiona dacă m-a minţit.
Iar în rest, aş vrea să nici nu ştiu numele premierului, să pot să îl uit, să nici nu mă intereseze… cândva, într-o ţară normală, în catre toate mecanismele funcţionează, în care uriaşa roată a economiei se învârte de la sine, produce şi consumă, în care justiţia judecă drept şi orb, în care profesorii te învaţă, doctorii te vindecă, poliţistii te apară, funcţionarii te îndrumă iar statul se preocupa doar de infrastructură şi de acei câţiva care au cu adevărat nevoie de asistenţa sa.
Eu nu sunt reprezentată de cei care strigă în piaţă acum.
Nu, mulţumesc.
2012-01-18 10:04:06 | Raporteaza
Ticalosia morala, din care face parte si MANIPULAREA sunt in functiune dela facerea lumii…!? Unele popoare insa au reusit sa-si CREEZE o identitate MORALA, CULTURALA, de ACTIUNE,etc. demne de invidiat../ ex.Nemtii../
Noi dece nu putem oare….ACEASTA-I INTREBAREA stimatii mei conationali..
HAI de ziua nationala a UNIRII,/peste cateva zile../ sa devenim, dandu-ne mana intr-o HORA a UNIRII desfacurata pe tot teritoriul ROMANIEI MARI, ca REVENIREA LA NORMALITATE o putem face pasnic si solidar SI NOI-DACO ROMANII…!
Succes mie si fratilor mei, intre care vor fi si manile mele…
Aristide Buzuloiu
2012-01-18 21:50:29 | Raporteaza
@EU NU, MULTUMESC !!!: Tu vrei sa stai frumos in casa, sa se privatizeze si Sanatatea, sa se mai faca si Canadieni de cateva Miliarde pentru ca statul Roman vinde Aurul la straini, etc.
Eu vreau sa aflu ce se intampla cu banii pe care Garda financiara ii ia de la firme.
Eu vreau sa aflu cum sunt cheltuiti banii din sanatate.
Eu vreau sa stiu cate persoane sunt in functiile care sunt pentru ca sunt rude cu X.
Eu vreau sa nu mai existe astfel de abuzuri, eu vreau sa ies in strada si sa schimb asta
2012-01-19 01:07:40 | Raporteaza
Prezenta lui Remus Cernea nu a dat bine in mijlocul gloatei useliste. Se face frate cu ceilalti draci ca sa treaca puntea?
Andreea Alexandrescu.
2012-01-20 09:45:13 | Raporteaza
TACEREA LUI BASE SPUNE MULTE ,ESTE UN OM F PERICULOS ,LIPSIT DE MORALITATE ,FRICOS ,LAS AN STARE SA CALCE PE ORCINE AI STA AN CALE [ARMATA,POLITIE PENSIONARI ,BEBELUSI ]PENRU A-I FI BINE LUI SI CAMARILEI CU CARE S-A ANCONJURAT .DAR TOTUL ARE UN SFARSIT.
2012-02-17 18:22:31 | Raporteaza
ACSULTATI CANTECUL LU BASESCU
youtube.com/wat../
2012-03-09 17:13:54 | Raporteaza
bookmarked!!, I really like your site!
2012-03-28 15:52:05 | Raporteaza
Its excellent as your other posts : D, regards for putting up. “So, rather than appear foolish afterward, I renounce seeming clever now.” by William of Baskerville.
2012-04-17 06:27:01 | Raporteaza
Stimate domnule / doamna, Nu ai nevoie de un împrumut? sau în nevoie de ajutor financiar? oferim împrumut de la gama de 35000 de euro t0 50.000.000 euro la individ şi de co-operează organisme au nevoie de asistenţă financiară, de cerere sunt disponibile pentru solicitant de peste 18 ani numai. contactati-ne prin e-mail daca te intereseaza un credit rapid si simplu la o rată scăzută a dobânzii şi la preţuri accesibile de 3% pe annum.email ne: billfinancial.firm1@live.com
În cazul în care aceasta se cuvine aşteptările dumneavoastră, atunci putem trece mai departe, i se va dori să spun suma exacta ce se solicită pentru ca împrumut şi urgenţa acestei tranzacţii pentru procedurile ulterioare ce urmează să ocupe şi să prezinte informaţiile necesare de mai jos:
**************************************
Numele complet:
ţara:
STAT:
Sex dvs.:
VARSTA:
Suma de împrumut Necesare:
Durata de împrumut:
Venitul lunar:
Ocupaţia dumneavoastră:
Număr de mobil:
Scopul creditului:
Aţi aplicat înainte?
Sper să aud de la tine în curând.
Vă mulţumim şi Dumnezeu să vă binecuvânteze
Mr Bill Peterson
2012-04-24 00:40:17 | Raporteaza