RSS Feed

Religia ȋn şcoli, opţional-obligatorie

vezi toate articolele de
15 Feb 2013 la 21:41 un comentariu 3163 vizualizari.

Aflăm azi din România Liberă, care preia ştirea de pe hotnews, că Religia rămâne parte a trunchiului comun ȋn noul proiect de plan-cadru al ȋnvăţământului primar. Elevii sunt ȋnscrişi „din oficiu” la Religie din clasa pregătitoare până ȋn clasa a XII-a. Deci un sistem de opt-out, o libertate oarecum iluzorie de a alege. Este ceea ce Sunstein şi Thaler ar numi, aparent oximoronic, „paternalism libertarian.” Statul alege o opţiune pentru cetăţeni, opţiune pe care o consideră preferabilă, dar le dă teoretic libertatea de a o schimba. În general, majoritatea va rămâne, din inerţie şi/sau comoditate, la opţiunea respectivă. Pe deasupra şcolile româneşti nici nu dau ȋntotdeauna dovadă de prea multă flexibilitate. Religia e opţională deci, dar nu prea.

Nu mai discut acum absurditatea programei (proiectul pentru clasa pregătitoare ȋl găsiţi aici). Tocmai pentru că programa riscă să devină – ȋn funcţie de cei care o pregătesc – de-a dreptul ridicolă, tocmai fiindcă orele de religie riscă să se preschimbe – ȋn funcţie de profesor – ȋn ore de ȋndoctrinare, cred că religia ar trebui ȋnlocuită cu o istorie comparată a religiilor care să includă şi istoria creştinismului. Pe deasupra, din moment ce ȋntreaga civilizaţie occidentală stă sub influenţa culturii greco-romane şi a iudeo-creştinismului, cred că orice cetăţean ar trebui să ştie ce conţine Biblia şi să ȋnţeleagă diferenţele ȋntre confesiunile şi religiile globale tocmai pentru a avea o idee cât mai clară despre lumea ȋn care trăieşte.

Ori o bună parte dintre români tocmai problema asta o au: se consideră credincioşi, dar demonstrează o ȋnclinaţie către planul superstiţios şi o lipsă de cultură religioasă tot mai ȋngrijorătoare. Iar Ministerul Educaţiei ţine cont ca de obicei cu cinism de realitatea românească, şi ȋnchide din nou un cerc vicios jucându-se cu libertatea individuală şi picurând ȋncă un strop de fanatism ȋn conştiinţele elevilor. Iar de aici toată lumea are de pierdut (cu excepţia BOR-ului): credincioşii, agnosticii, ateii, şi ȋn general toţi cei care consideră că problemele de ordin religios trebuie să rămână ȋn primul rând pe plan individual, şi nu colectiv, mai ales când riscă să fie greşit ȋnţelese şi să se răsfrângă asupra ȋntregii societăţi.

vă invit pe pagina mea de Facebook

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Etichete: , ,


1 comment
  • 1

    Cum poti afirma asa ceva despre educatia religioasa din scoli? mai intai ar trebui sa vezi rolul pe care aceasta l-a avut inca de la intemeierea poporului roman ca mai apoi sa-ti dai cu parerea despre importanta ei.

    ....
    2014-03-09 21:36:02 | Raporteaza
    RăspundeRăspunde

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
Andrei Panţu a studiat filozofie şi literatură în Berlin, la  European College of Liberal Arts (2004-2005), şi este absolvent în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale al American University in Bulgaria (2008). În 2010obţine diploma de filozofie politică de la Universitatea din Leiden.
» citeste biografia

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!