RSS Feed

Revoltătorul preț al vânzării de țară. La propriu și la bucată

vezi toate articolele de
16 Nov 2012 la 12:58 81 comentarii 1767 vizualizari.

Declarațiile halucinante ale economistului șef al BNR, Valentin Lazea, despre ”interesul de a-i scoate din agricultură pe agricultorii de subzistență, pe cei care sunt prea mici” și asta printr-o măsură absolut aberantă – supra-taxarea – ați mai avut ocazia să citiți pe VoxPublica (aici și aici). Aceeași politică de exterminare a micilor agricultori autohtoni (al căror număr, cu tot cu familiile care depind de ei, reprezintă în jur de jumătate din populația României) relevă și un articol publicat în această săptămână de revista ”Capital”, ”România, vândută la hectar”.

În rezumat, sunt două lucruri cu totul revoltătoare care rezultă din acest articol: guvernanții României (foști și actuali) nu fac nimic pentru a-i proteja/sprijini pe țărani, respectiv prețul sub-evaluat până la ridicol al terenurilor agricole.

Mai întâi, e vorba că în 2014 expiră termenul de șapte ani de la aderare în care România putea impune restricții legate de cumpărarea terenurilor de către străini (nu că nu s-ar fi întâmplat asta și până acum, prin șmecheria achiziționării acestor terenuri prin firme înregistrate în România). Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, când li s-a apropiat termenul au solicitat și au obținut de la UE prelungirea lui. Guvernanții români nu au făcut-o și nu au de gând să o facă. Și astfel, terenurile agricole autohtone vor ajunge să fie scoase la vânzare în unul dintre cele mai proaste momente posibile. Spre bucuria ”investitorilor” din toate colțurile Europei și ale intermediarilor lor români.

Și, astfel, ajungem la prețul ridicol al terenurilor agricole în România. Conform lui Culiță Tărâță, acesta variază de la 2.000-2.500 euro/ha pentru cele mai bune terenuri și 1.000-1.500 euro/ha pentru celelalte terenuri. Nu-mi fac iluzii, nu dintr-o preocupare profund umanitară pentru țăranii români e supărat Culiță Tărâță, ci că se va trezi pe cap cu mult mai mulți concurenți în achiziționarea pământului pe acest preț de nimic, și (poate) pentru că prețul ar putea să crească puțin în momentul multiplicării cererii. Problema e că, pentru a se apropia de valoarea reală, prețul trebuie să crească, mult, mult mai mult în comparație cu cel înregistrat la ora actuală ”pe piață”.

De cel puțin 3-4 ani, am scris și atenționat de mai multe ori că ultimele lucruri care au mai rămas de devalizat/furat din România sunt resursele minerale și terenurile agricole. Odată încheiat acest proces, hoția va fi deplină. Au fost nenumărate semnale în ultimele mai bine de două decenii  care au trădat această linie: întârzierea dincolo de orice limite a reconstituirii drepturilor de proprietate și retrocedarea terenurilor, lipsa unei legislații care să încurajeze formele asociative de exploatare a terenurilor (cu piedici incredibile puse celor care au încercat să refacă fostele composesorate existente, în special, în zonele de deal și de munte, înainte de al doilea război mondial), lipsa oricăror investiții în infrastructura agricolă (dublată de o nepăsare criminală față de distrugerea celei care exista la un moment dat), lipsa oricăror politici publice de creștere a calității vieții în mediul rural (cum ar fi programele de încurajare a medicilor și profesorilor, prin oferirea de facilități și bonusuri, pentru a practica în mediul rural, singura „încurajare” primită fiind aceea de a se muta din țară), cele mai proaste absorbții de fonduri europene destinate dezvoltării agriculturii, lipsa oricărei implicări (alta decât a unor ONG-uri care pot fi numărate pe degetele de la o mână) în educarea țăranilor referitoare la valorificarea propriilor produse (nu doar prin vânzare a produsului brut, ci și prin prelucrare și vânzare cu plus valoare a produselor agricole), un discurs public descurajant, defetist, unilateral și chiar incriminant la adresa țăranilor (de genul ”doar marile proprietăți pot fi profitabile”, ”micii fermieri nu  au nicio șansă”, ”cei care nu-și lucrează pământul trebuie amendați – prin supra-impozitare – și determinați să renunțe la el”; asta chiar dacă, în țările în care comasarea și industrializarea agricole s-a făcut deja de câteva decenii bune se pot vedea acum efectele negative – distrugerea, aridizarea și deșertificarea lor -, dar și faptul că, pe termen mediu și lung micile proprietăți sunt, de fapt, mai productive, pentru că necesită investiții mai mici și nu distrug terenul pentru a cărui refacere sunt necesare apoi costuri uriașe). Iar rechizitoriul acestor acțiuni criminale poate continua pe zeci de pagini cu amănunte, date statistice, declarații, comparații cu alte țări etc.

Efectele acțiunilor se văd acum – existența unei pături rurale sărăcite (dar care, totuși, atenție, se poate încă auto-întreține în mare măsură, ba chiar să producă puțin surplus – problema reală nefiind cea a veniturilor, ci a calității vieții în mediul rural), descurajare și un preț derizoriu pentru ultima și (poate) cea mai importantă resursă care i-a rămas României (mai exact cetățenilor români): terenul agricol. Iar, prețul ”de piață” (de la 1.000 la 2.500 de euro) al unui hectar de pământ în România e absolut revoltător. Dintr-un hectar de teren agricol, o familie poate produce mai mult decât necesarul de consum propriu, asigurându-și venituri și pentru alte cheltuieli.  Cine are rude mai în vârstă în mediul rural, care au prins anii de dinainte de război, și care a discutat cu ele nu despre prețul pământului, ci despre valoarea lui, știe că etalonul luat în calcul la tranzacționarea unui teren era producția medie pe 10 ani. Cel care își vindea pământul (deși asta era o ”soluție” doar în caz de situație cu totul disperată) trebuia să-și asigure acoperirea cheltuielilor măcar pentru câțiva ani. Iar cei care erau dispuși să plătească prețul cerut înțelegeau în mod real valoarea pământului: chiar dacă munceau zece ani pentru a-și acoperi investiția, mai rămâneau alți zeci de ani în care el, familia lui și urmașii lui puteau obține profit din acel teren. Sau, la nivelul absolut minim, își puteau asigura existența. Exploatat rațional, pământul poate fi (și este) o sursă inepuizabilă. Țăranii/agricultorii români interbelici știau că o afacere reală era să cumperi, nu să vinzi pământul.

Mai mult, ca regulă generală, nescrisă, funcționând ca și cutumă, în special în zonele de deal și de munte, unde sentimentul comunitar era mult mai pronunțat, terenurile nu erau vândute către străini (străini în sens larg, înțeles ca ne-aparținători de respectiva comunitate, nu străini în sens de cetățenie). Explicația nu ține de vreun fals patriotism local, ci de necesitățile sociale. Asta pentru că din exploatarea, în comun sau individuală a terenurilor, se asigurau și diferite cheltuieli sociale: construcția de școli sau biserici, susținerea unor tineri la studii, ajutor pentru diferite cazuri sociale din comunitate etc. – pentru ceva mai înțelepții bunici ai noștri era evident că o persoană străină de comunitate nu ar fi prea dispusă să-și diminueaze venitul/profitul pentru asemenea cheltuieli, pur și simplu pentru că nu rezonează/nu-l interesează nevoile acelei comunități. Excepție făceau doar cei care achiziționau terenul tocmai în scopul mutării efective în acea comunitate.

Să cumperi un hectar de teren agricol cu 1.000-2.500 de euro este furt, înșelăciune, tâlhărie – spuneți-i cum doriți – în niciun caz o ”investiție” (cu notabile excepții ale unor străini care au cumpărat terenuri agricole în România, s-au mutat aici și au oferit chiar modele de exploatare rațională a pământului la scară umană – e vorba însă de niște cazuri extrem, extrem de rare). 1.000-2.500 de euro sunt bani, pe care, o familie rămasă fără produsele pe care le obținea de pe acel teren, îi termină în 2-3 luni. La maxim, îi poate întinde pe o jumătate de an. Apoi?

Poate, cel mai cinic argument (ținând cont de aparenta lui raționalitate) în favoarea susținerii comasării și eliminării micilor agricultori e cel legat de fiscalizarea veniturilor acestora. Pe de o parte, e cinic să vorbești de fiscalizare în condițiile în care, la nivel de politici de guvernare, nu a existat niciun demers care să-i ajute pe agricultori să-și valorifice produsele (în momentul intrării acestora în circuitul economic, automat ar fi intervenit/ar interveni și fiscalizarea). Pe de altă parte, argumentul populist al fiscalizării ascunde o mare minciună. La ora actuală, o parte infimă din populația care trăiește în mediul rural este asistată social. Într-o proporție, mult, mult mai mică decât asistența socială acordată în mediul urban (care și ea, la rândul ei, nu dă pe dinafară, dimpotrivă). Chiar dacă nu ”produce” taxe și impozite, nu contribuie ”la PIB”, cea mai mare parte din populația din mediul rural se auto-întreține. În momentul în care această populație va rămâne fără principala sau, în cele mai multe cazuri, singura resursă pe care o deține, se va transforma într-un imens consumator de fonduri asistențiale. Taxele și impozitele care vor fi colectate de la marii producători agricoli și de la mâna de lucru minimală care se va mai regăsi în agricultură nu vor avea cum să acopere aceste costuri. Bugetul public va încasa 5 lei, dar va trebui să plătească 10 pentru a-și acoperi noile nevoi sociale. Sau vom ajunge, într-adevăr, la un stat minimal. Ca număr de locuitori.

***

P.S.: Vor exista și cetățeni europeni care își vor cumpăra terenuri în România și se vor muta aici tocmai pentru că acest lucru reprezintă o oportunitate excepțională pentru familia lor. Miza reală este, însă, comasarea și industrializarea agriculturii, cu toate riscurile care decurg de aici (chimizare, omg-uri, distrugerea pe termen mediu și lung a terenurilor, transformarea unei mari mase de populație rurală în periferie urbană asistată social etc.). Toate acestea necesită însă, o analiză separată.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!