RSS Feed

Revoluția, “loviluția”, osul de Brătieni și „incadescenta actualitate”

vezi toate articolele de
24 Oct 2015 la 06:03 comenteaza acum 918 vizualizari.
Desen & Copyright @ DIONDesen & Copyright @ DION

În urmă cu câteva zile, ajungeam la Londra, după după trei săptămâni petrecute în România. Cu o zi înaintea plecării din București, am încercat să temperez entuziasmul unui prieten mai tânăr, încântat de posibilitatea “deschiderii dosarului revoluției”.

Afirmația mea că deschiderea acestui dosar este puțin probabilă a fost catalogată de mai tânărul meu prieten drept „pesimism” iar pe mine m-a întrebat, aproape moromețian, “Și, de fapt, pe ce te bazezi, când ești atât de sigur că nu se va redeschide acest dosar?”

I-am răspuns cu un soi de autoironie pe care, gândindu-mă la cum m-a privit, bănuiesc că a luat-o drept altceva – un puseu de aroganță, dacă nu chiar ceva și mai blamabil: “Mă bazez pe faptul că eu cunosc infinit mai bine România decât mă cunoaște ea pe mine.”

Azi dimineață, am primit de la mai tânărul meu prieten două informații din media românească.

Prima – despre decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiede a clasa Dosarul Revoluției din decembrie 1989. Cealălaltă -  declarația plină de entuziasm a lui Petre Roman privind decizia cu pricina: ”Este un bun început pentru a repune revoluţia în locul pe care îl merită pentru că tot ceea ce am clădit ca naţiune liberă până acum pleacă de acolo, din momentul revoluţiei.”

De fapt, ce a clasat Parchetul respectiv nu este dosarul Revoluției, ci dosarul “Loviluției” din decembrie 1989, dosarul acelui mecanism care a substituit speranțele și sacrificiile unei revoluții cu interesele și viitorul confortabil al autorilor unei lovituri de palat.

Înainte de a deveni os de Brătieni, transformându-se pe nepusă masă din fesenist frenetic-revoluționar în liberal problematic, Petre Roman a fost cel care, în timpul primei mineriade, “potolea” cetele de haidamaci care-i vânau pe liderii liberali și țărăniști cu blândul îndemn “S-au demascat! S-au demascat!”. Minerii răspundeau cu înălțătoarele „Moarte intelectualilor” şi „Noi muncim, nu gândim.”

De ce ar fi gândit minerii, când în locul lor gândeu Ion Iliescu, Petre Roman și Virgil Măgureanu?

Desen & Copyright @DIONDesen & Copyright @DION

Și pentru ca tacâmul să fie complet, iată-l azi și pe profesorul Giruetă, coautorul decatlonului conversațional Marele șoc – Din finalul unui secol scurt (Editura Enciclopedică, 2004), tunând și fulgerând împotriva fostului său partener de taclale politologice, Ion Iliescu. Profesorul salută cu patos civic posibilitatea ca Ion Iliescu să răspundă, în sfârșit, pentru mineriada din 13-15 iunie 1990:

“Iată că s-a ajuns unde trebuia să se ajungă de mult timp: fostul președinte Ion Iliescu si aghiotantul său devotat, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, se confruntă cu acuzatia de participare si chiar de instigare la crime impotriva umanitătii. Cei care au promovat minciuna, turpitudinea și violenta, cei care au uzurpat puterea in acel tulbure si insangerat sfarșit de decembrie al anului 1989, autorii morali si chiar materiali ai sinistrei mineriade din 13-15 iunie 1990, vor fi trași la raspundere.”

În continuare, profesorul reia un articol scris în colaborare — nu cu Ion Iliescu, ci cu istoricul Marius Stan — explicându-ne că textul de acum câteva luni “Ni se pare, autorilor, de o incandescentă actualitate.”

Concluzia textului este lipsită de orice echivoc:

“Ion Iliescu a fost politrucul tern al epocii comuniste, obedient, chiar servil în raport cu potentații epocii. Nu a mișcat în front, rezervele sale, atâtea câte au fost, erau de o eclatantă timiditate. Adică străluceau prin absență. Ion Iliescu este un dinozaur leninist, aparține unei specii de fapt stinse. Au apărut alte voci neo-leniniste, cu alte mituri și alte pasiuni (să ne gândim la “Syriza”, de pildă).

Leninismul lui Ion Iliescu este veșted, vetust, de un incurabil, frapant anacronism. Ca om politic, a făcut nespus de mult rău acestei țări prin obtuzitate, exclusivism și anti-democratism visceral. A eșuat la capitolul învățare politică, a rămas fidel unei formule mentale înghețată, rigidă, complet lipsită de viață. În fond, Ion Iliescu este ultimul stalinist, o relicvă a timpurilor terorii, minciunii și fărădelegii.“

Unde sunt vremurile când Vladimir Tismăneanu afirma despre același Ion Iliescu lucruri și ele de o “incandescentă actualitate”, numai că una de sens opus, lucruri spuse, vorba profesorului, cu o “eclatantă timiditate”:

“Pentru cititorii acestei cărţi, aş vrea să precizez că ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanţă nu numai pentru tranziţie, ci pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puţin din anii ’60 încoace. [] Ideea unei cărţi de convorbiri cu preşedintele Iliescu s-a născut în vara anului 2001. Am purtat atunci o interesantă discuţie la Bucureşti, cu cel care fusese reales preşedinte al României. M-a frapat, cu acel prilej, disponibilitatea sa de a atinge subiecte considerate, mult timp, tabu.[] Această carte ţine să pună în discuţie, fără inhibiţii, dar în limitele discursului conceptual politic, o biografie de excepţie, care s-a intersectat, în câteva rânduri, în chip determinant, cu destinul României în ultimele decenii ale veacului douăzeci. Mai mult, opiniile preşedintelui Iliescu vor marca dinamica vieţii politice româneşti la începutul noului secol.[] ca intelectual public, am fost, în repetate rânduri, un critic al guvernării FSN de după decembrie 1989, inclusiv al unora din acţiunile asociate direct cu preşedintele Iliescu. Pe de altă parte, cred că anii trăiţi în opoziţie (1996-2000) au produs, în cazul domnului Iliescu, schimbări de mentalitate şi comportament politic ce nu pot fi ignorate. Ca politolog, eram curios să văd în ce măsură s-a produs un fenomen de învăţare politică şi, nu mai puţin semnificativ, în ce măsură există reconsiderări legate de unele opţiuni şi decizii politice. Am fost întrebat: ‘Nu te temi că, prin simpla angajare în acest dialog, contribui la legitimarea lui Ion Iliescu?’ Am răspuns cât se poate de simplu: legitimitatea unui lider în democraţie se naşte din alegeri libere, din acceptarea regulilor şi procedurilor jocului democratic, inclusiv a alternanţei la putere[]”

Ce înțeleg eu este că Ion Iliescu chiar nu s-a schimbat cu nimic, în vreme ce alții continuă să se schimbe după cum bate vântul.

În 2004, când îl considera pe Ion Iliescu o “personalitate de extremă importanță nu numai pentru tranziție”, Vladimir Tismăneanu știa despre Ion Iliescu exact lucrurile pe care le știe și astăzi, când salută o eventuală judecare și condamnare a fostului său partener de discuții. De aceea mă întreb cam cum vor suna articolele pe care le va semna peste un deceniu despre cel pe care l-a numit anul trecut – după zece ani de slugărnicie exemplară — un  Henric al V-lea al României.

Singura certitudine pe aceste vremuri “de tranziție” ar putea fi aceea că procurorii (și nu doar ei) pot ajunge la decizii aberante și fără să consulte arhive “de o incandescentă actualitate”, arhivele nesfârșitelor hagialâcuri aiuritoare.

Revenind la mai tânărul meu prieten, evocat la începutul acestor rânduri, regret că nu pot găsi încă suficiente motive pentru a da curs somației sale de a mă despărți, public, de mottoul unei cărți pe care am publicat-o în 1998: “Mă tem că, în decembrie 1989, românii au ieșit din casă revoltați, au ajuns în stradă revoluționari și au intrat în istorie fraieri.”

Am și o întrebare pentru mai tânărul meu prieten: de ce Dosarul Revoluției din decembrie 1989 a fost clasat, dar cercetarea penală a lui Ion Iliescu pentru mineriada din 13 – 15 iunie 1990 a devenit posibilă, căci iunie 1990 nu ar fi existat  fără “loviluția” care a furat revoluția din decembrie 1989? Cordonul ombilical e prea gros ca să nu sară îân ochi.

Dacă nu e chip să ajungem altfel la adevăr, ne-am putea trezi într-o zi că hotărâm, în unanimitate, să eliminăm din calendar luna decembrie.

Și ar fi păcat. Mare păcat.

Preluat de pe Certocratia.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala
Dorin Tudoran (născut la 30 iunie, 1945, Timișoara), scriitor, ziarist și analist politic.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!