România epistolară. Şi o idee pentru CNA: certurile TV pe bani trebuie marcate

Scrisorile. România schizoidă. Pe de o parte, sînt prinşi sindicalişti cu şpagă, mergem în Libia la un fel de război, presa ia palme peste ochi şi de la Băsescu, şi de la Ponta, doar pentru că nu sînt destul de mîngîiaţi pe creştet.

De cealaltă parte, avem audienţe record la tv cu Columbenii şi Zăvoranii. Amîndouă dimensiunile sînt serioase. Scrisoarea către judecător semnată de Monica Columbeanu poate fi pusă în ramă alături de cele ale Mihaelei Rădulescu (text etnografic de primă mînă, cum spunea un prieten).

Textul Monicăi Columbeanu:

Următoarele zile au fost copleşitoare, una după alta, cadouri, vizite, călătorii în străinătate! Un Mercedes! Totul făcut parcă potrivit unui scenariu deja scris sau a unei piese în repetiţie! Nu puteam să văd decât ceea ce fascina, în nici un caz nu puteam să văd adevarul, chiar credeam ca sunt îndrăgostită şi, mai ales, că sunt iubită. Oraşul mi se deschidea, toţi îmi erau prieteni parcă de o viaţă!
Cu câtă duerere în suflet aveam să mă trezesc mai târziu când am aflat că toate aceste cadouri aparţinuseră altor iubite ale lui Irinel.
Până şi hainele pe care le primisem fuseseră îmbrăcate şi purtate de alte fete prezentate tot de familia Miko, fete hrănite cu aceleaşi speranţe mincinoase şi perfide! Purtam hainele dăruite şi revocate (aşa cum mi-a fost revocată şi donaţia apartamentului meu din Piaţa Victoriei) de către Irinel unei Gabriela Botezat din Rădăuţi, a unei Lidian Moldovan din Cluj şi a câtor altor fete! Irinel îşi recicla cadourile re-dăruindu-le altor tinere fete! Adevărurile acestea le-am aflat după căsătorie iar otrava lor a fost cu atât mai ucigătoare. Dacă aş fi ştiut de nesinceritatea lui Irinel nu m-aş fi căsătorit cu acesta. Nu i-aş fi permis să fie tatăl copilului meu! (sursa)

În anii 90, literatura era inhibată de mărturiile politice, de memorialistica interbelică. Un al doilea val de inhibare vine acum. Textele dramatice din showbiz au mai multă autenticitate decît multe bucăţi literare contemporane.

O a doua scrisoare m-a făcut să mă tăvălesc de rîs. Bănuiesc că o ştiţi. Îi e atribuită unui şef de la Adevărul şi le este adresată angajaţilor. Exemplul cu bătrînica e halucinant.  Cam asta se întîmplă cînd dă buzna revoluţia tehnologică peste minţi rămase în epoca de piatră.

Nu uitaţi: sunteţi ziarişti ai trustului Adevărul Holding! Asta înseamnă că trebuie să livraţi „marfă” pentru toate entităţile media care ar putea găzdui informaţiile voastre. Obligaţii absolute: „Adevărul”, www.adevarul.ro, „Adevărul de seară”, Adevărul TV. Dar, prin intermediul Newsroom sau chiar direct, de ce n-ar ajunge o ştire şi la „Click” sau în „OK”? De ce nu aţi valorifica anumite informaţii în „Historia” sau în „Forbes”? În „Dilema veche” sau pe www.clik.ro?

Am o veste pe cât de proastă, pe atât de bună: a deveni reporteri multimedia nu este o opţiune, ci o obligaţie. Şi o mare oportunitate.

Studiu de caz: mergi prin oraş şi vezi cum este tâlhărită o bătrână. Nu discut aici despre atitudinea civică (felicitări celor ce sar în ajutorul bătrânei!), ci doar despre atitudinea jurnalistică. Aşadar, cum procedezi? 1. Faci poze (cu aparatul foto, cu telefonul, cu ce ai la îndemână). 2. Filmezi (se poate şi cu telefonul). 3. Aduni informaţii despre bătrână, despre tâlhari etc. Apoi, înarmat cu tot arsenalul (informaţii, foto, video), transmiţi totul unui om de la redacţie (de preferat, editorul tău), care, prin intermediul Newsroom-ului, disimulează „marfa” pe toate site-urile interesate, o livrează către Adevărul TV… (sursa)

Toată lumea, s-a înţeles? Pleşu, Cristoiu, puneţi mîna şi filmaţi accidentele de autobuz.

Serios vorbind, eu înţeleg nebunia: e nevoie de redactori activi etc. Dar dacă asta e lecţia ta, asta o să ai. Nu de filmuleţe cu autobuze storcite şi bătrîne tîlhărite ducem lipsă. Ci de partea celalată, de jurnalismul atent care să nu facă gafe, care să informeze atent, corect.

O idee pentru CNA

Acum cîţiva ani apărea reality drama pe care televiziunile le vindeau ca pe întîmplări reale: vă amintiţi de primul show de la PRima (Tradati in dragoste) şi celelalte. Pînă la urmă CNA i-a obligat să scrie adevărul: că sînt dramolete înscenate cu actori amatori.

În ultimele luni se întăreşte un alt sector: show-ul şi dramatizarea propriei vieţi – o faci puţin pe actorul şi mai iei şi un ban cinstit. Ai un divorţ, ai un scandal amoros? Unul e plătit de Pro, celălalt de Antenă şi începe bătălia. Cu Oana Zăvoranu şi Pepe totul se joacă pe faţă. Amîndoi întreabă frumos de rating, iar în cazul lui cel puţin, contractul cu PRO e invocat tot timpul de concurenţă (Capatos adică).

Văd că CNA-ul oricum a scăpat de sub control această parte a României schizoide. CNA e foarte atent la dimensiuni politice, la etica televiziunilor de ştiri, bucata cu adevărat prizată de majoritatea românilor e lăsată să o ia razna. Răi politic, ultratoleranţi tabloid.

CNA le-ar putea face totuşi telespectorilor un hatîr: să-i anunţe că există un contract între vedeta în lacrimi şi gazde; şi că scandalagiii cîştigă mai mult cu cît se ceartă mai mult. Mi se pare un detaliu important, similar cu acela în care sîntem anunţaţi că “trădaţii în dragoste” sînt plătiţi să joace un rol. De data asta e vorba de plata pentru exagerarea unor situaţii adevărate. Dar o stare reală riscă şi ea să devină un rol.

Iată şi o mărturie interesantă a Doriei Niculescu. La un moment dat a trecut printr-un divorţ şi i s-au propus bani din partea unei televziuni (Doria nu dă nume) pentru ceva confesiuni. O condiţie pentru mărturia televizată pe bani: să verse şi nişte lacrimi…

mie nu imi vine sa cred ca eram la un pas sa fiu o “circareasa” (am si fost, am fost pentru scurt timp – nu prea mai gandeam- fiind si o femeie construita pe un calapod coleric) cand m-am despartit de Tava’ am fost invitata peste tot sa povestesc una si alta (la unele emisii mi-au oferit si bani , daca pot sa plang, cica, incredibil!) si am refuzat sa ma duc. imi venea da, imi venea sa ma duc si sa povestesc tuturor dar in ultima secunda a ultimei secunde ma gandeam la viitor, la cat de ridicol ma voi simti peste un an, peste doi. si BINE AM FACUT, BINE AM GANDIT (sursa)

Poate CNA-ul ar trebui să ia în considerare acest lucru: cînd eşti plătit ca să te cerţi, ar fi util ca telespectatorul s-o ştie, iar emisiunea ar trebui să facă public măcar faptul că există un contract. Poate în felul acesta i se vor explica multe dintre exagerări. Graniţa dintre certuri conjugale simpe şi certuri conjugale contra bani trebuie ţinută clară pe cît posibil. Altfel, vom avea în curînd oferte de pachete speciale: filmuleţ porno, plus lacrimi, plus sms-uri costă X lei.