RSS Feed

ROMÂNIA SE SCHIMBĂ. Modelul (şi lecţia) de la Lacul Ştiucii

vezi toate articolele de
18 Jun 2013 la 14:30 3 comentarii 1203 vizualizari.

Când Raul Mureşan m-a invitat să merg la Săcălaia, la Şcoala Transilvană de Neuroştiinţe Experimentale („Transylvanian Experimental Neuroscience Summer School”), am pornit convins fiind că voi încheia documentarea în câteva ore. Am stat mai bine de două zile şi, probabil, mi-aş mai fi prelungit şederea dacă la Cluj nu s-ar fi acumulat deja prea multe „restanţe” după zilele de TIFF şi cele ale unei deplasări la Bucureşti. Responsabil pentru prelungirea documentării nu a fost însă nici peisajul, nici Lacul Ştiucii (undiţele au rămas pe mai departe în aşteptare, în ciuda poveştilor despre capturile record de aici). Ci energia şi entuziasmul organizatorilor şi participanţilor de la Şcoală.

De fapt, informaţiile necesare pentru un articol le-am strâns, sâmbătă după-amiaza, în mai puţin de două ore. Şi tot atât mi-a fost suficient, duminică dimineaţa, pentru a le transcrie (reportajul s-a scris, practic, de la sine, îl puteţi citi aici). Dar tot am mai avut nevoie de măcar încă o zi pentru a mă convinge că totul e real, iar luni dimineaţa m-am pişcat de mănă: m-a durut (pişcătura). Am plecat de la Săcălaia cu două regrete: 1) că nu mi-a rămas mai mult timp pentru Lacul Ştiucii şi rezervaţia de stuf de la Sic (din apropiere) – dar asta nu e o problemă, nu e chiar aşa departe de Cluj şi vara e încă la început – ; 2) că n-am avut inspiraţia de a ajunge mai repede (mai pe la începutul şcolii) şi însoţit şi de un cameraman (dar şi pentru asta există remediu, la ediţiile viitoare).

Pe drumul de întoarcere şi, mai spre seară, într-o plimbare la pas pe faleza de pe marginea Someşului din cartierul Grigorescu, am încercat însă să-mi răspund de unde a venit entuziasmul care m-a molipsit şi pe mine după cele două zile petrecute la Săcălaia? Desigur, pe de o parte e o anumită satisfacţie profesională – găsirea unui subiect „tare”. Până la urmă, nu ai ocazia în fiecare zi să scrii în România despre astfel de iniţiative, care să reunească la o pensiune din podişul Transilvaniei profesori, asistenţi, doctoranzi şi post-doctoranzi de la câteva dintre cele mai cunoscute universităţi, institute şi laboratoare din lume (Harvard, Max Planck, Heidelberg University, Lethbridge, Cold sping Harbor etc.). Şi încă dintr-un domeniu de frontieră al cercetării internaţionale, cum e cel al neuroştiinţelor. Iar aşa ceva e „subiect de presă” oriunde în lume, nu doar în România (la fel cum „subiect de presă” ar fi putut să fie povestea oricăruia dintre invitaţi, de la cea a adolescentei fugite din Cluj la 17 ani şi a modului în care a răzbătut până la o catedră de la Heildelberg, la cea a profesorului „trăsnit” de la Harvard, care îşi începea fiecare zi cu o tură de alergare în jurul lacului şi care îşi ţinea cursurile cu halba de bere la îndemână, pe marginea piscinei, ori la cea a profesorului de la Lethbridge a cărui descoperire a constituit inspiraţia pentru filmul „Inception” – acestea însă, sunt subiecte puse „la păstrare”, pentru ediţiile viitoare :) ).

Pe de altă parte, însă, entuziasmul a fost generat de modul în care o astfel de şcoală a devenit posibilă. Idei extraordinare au şi mulţi alţi români, nu doar Florin Albeanu şi Raul Mureşan (iniţiatorii evenimentului), din multe alte domenii. Care au fost însă argumentele lor suplimentare care i-au ajutat să reuşească? Câteva, le-am enumerat deja în articolul anterior: lipsa oricărui complex de inferioritate şi/sau de damnare (specific autohtonă, de genul „în România nu se poate face performanţă”). Asta chiar dacă, problemele specific româneşti nu au lipsit (modul în care NU e susţinută cercetarea în România este deja cunoscut, la fel cum sunt cunoscute şi piedicile funcţionăreşti-birocratice de care te loveşti).

În plus – iar acest lucru reprezintă cu adevărat „Lecţia de la Lacul Ştiucii” – a fost extraordinarul sprijin de care Florin şi Raul s-au bucurat din partea comunităţii din care fac parte. Iar susţinerea nu a fost doar una declarativ-morală, ci una cât se poate de concretă. De la donaţii directe (şi consistente) de bani (Hannah Monyer şi Botond Roska), donaţii de echipamente (de la Institutul Max Planck, Franckfurt), lobby (în sensul etic al conceptului) pentru a obţine finanţări internaţionale (de la Federation of European Neuroscience Society şi de la departamentul de cercetare al US Navy, Office of Naval Research Global), la suportarea unor cheltuieli legate de prezenţa personală şi a unor asistenţi la activităţile şcolii.

Mai pe scurt: există o necesitate în domeniu, există o idee care răspunde acestei necesităţi, există două persoane care au dovedit (prin activitatea lor anterioară) că sunt capabile să pună în practică ideea, implicit există un efort colectiv pentru realizarea proiectului. Totul pare extrem de simplu şi, în acelaşi timp, de normal. O reţetă de bun-simţ. Şi câştigătoare. De studiat (aprofundat) şi de către profesioniştii autohtoni din alte domenii. Demoralizaţi şi obişnuiţi să arunce la înaintare eterna scuză mioritică “aici nu se poate”, înainte chiar de a începe să facă ceva. Iar faptul că la sfârşitul acestei săptămâni voi avea ocazia să particip (şi să scriu) despre o altă reţetă autohtonă câştigătoare (tot din domeniul cercetării) mă face să cred că, totuşi, România se schimbă. Lent, prea lent. Pe ici, pe colo. Dar se schimbă. Nu de la sine, ci prin implicare directă. Pentru cei care au ochi să vadă.

***

Foto: Vlad Moca

***

Citeşte şi:

Cum se construieşte excepţionalitatea. În cercetare. În România. ŞTIINŢIFIC ŞI FANTASTIC. DAR NU ŞTIINŢIFICO-FANTASTIC

***


Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!