RSS Feed

România, sub asaltul zgârâie-norilor. Știm ce facem?

vezi toate articolele de
11 Apr 2011 la 11:13 29 comentarii 979 vizualizari.

În ultima parte a anului 2007 și începutul lui 2008, în marile orașe ale țării a început să se vorbească pentru prima dată la modul serios de apariția zgârâie-norilor. Avântul imobiliar părea de neoprit, terenul din marile orașe devenise extrem de scump (și din ce în ce mai rar), atfel încât, ”soluția” zgârâie-norilor părea să se impună de la sine. La Cluj-Napoca (unde cunosc mai bine situația), mai multe proiecte de dezvoltare pe verticală trecuseră de Comisia de Urbanism și prevedeau clădiri care porneau de la 25 de etaje și ajungeau (în cazul proiectului inițial al ”gemenilor” Sigma) până la 35 de etaje. Atunci, am provocat o primă dezbatere pe această temă, legată de infrastructura orașului (de la rețelele de utilități și până la trafic) și de posibilitățile reale de a suporta o asemenea extindere pe verticală. Opiniile specialiștilor erau destul de sceptice, în ciuda optimismului investitorilor. Dezbaterea a fost stopată însă de apariția crizei: o parte din proiecte au trecut în așteptare, iar la o altă parte, pur și simplu s-a renunțat. Din proiectul celor două turnuri Sigma a rămas unul singur, ”coborât” și el de la 35 la 25 de etaje. Iar investiția încă nu a pornit.

Cu sau fără legătură cu previziunile care anunță ieșirea din recesiune, proiectele referitoare la construirea de zgârâie-nori revin. Mai întâi am citit despre intenția lui Ion Niculae de a construi două clădiri de 32-33 de etaje în București, lângă Carrefour Orhideea. La scurt timp a apărut și proiectul Floreasca Sky Tower (prezentat săptămâna trecută în mass-media), care prevede un turn de 37 de etaje și 131 de metri înălțime. Desigur, în comparație cu turnurile americane ori, mai nou, cu ambițiile arabe de a ajunge ”în cer”, ar trebui să fim ”frustrați” – preconizata ”cea mai înaltă clădire din România” e o ”glumă”: e de vreo 6 ori mai mică decât Burj Khalifa, din Dubai, pentru a nu mai vorbi de proiectul Kingdom Tower, tot în Arabia Saudită, care intenționează să ajungă la 1.609 metri. Și, totuși, e de dorit să intrăm în această competiție a zgârâie-norilor?

***

Celor mai mulți, o asemenea dezbatere li s-ar putea părea lipsită de sens. Asta pentru că, din start, astfel de clădiri sunt prezentate ca fiind ”bijuterii inginerești și arhitectonice”. Mostre ale ”geniului uman” și de ”depășire a limitelor”. Experții în economie și firmele de PR vor ieși și ele ”la înaintare”, pentru a prezenta avantajele unor astfel de investiții, locurile de muncă, impozitele și taxele care vor ajunge la bugetele locale și la cel național. ”Progres”, ”civilizație” etc. vor fi atributele susținătorilor. Cele mai multe dintre aceste afirmații au acoperire și în realitate. Dar, după cum observați, toate aceste argumente se referă strict la avantaje.

Despre problemele create de aceste dezvoltări pe verticale sunt prea puțini cei care vorbesc. Fie pentru că nu-și pun problema că ar exista și dezavantaje, fie pentru că pornesc de la ideea că dacă ”s-au construit și în alte țăr, de ce să nu cosntruim și noi”, fie pentru că cei care ar avea argumente (sociologi, urbaniști) consideră că bătălia e din start pierdută și nu ar avea sens să-și consume energia.

***

Din acest punct de vedere, cei din urmă s-ar putea să aibă dreptate. Mentalul românilor este unul urbanizat. Efectele industrializării (de stat, comuniste, înainte de 89, și private, după 89) au fost prezentate, mereu, unilateral: locuri de muncă, venituri personale și venituri bugetare, statut social superior al orașenilor față de populația rurală – statut acceptat inclusiv de populația rurală, sintetizat în sintagma ”a ajuns domn la oraș”. Chiar dacă acel ”domn” locuia în ghetouri, în apartamente de 40-70 de metri pătrați, pierdea ore bune în trafic, consuma (conștient sau nu) ”E”-urile alimentelor și poluarea inerentă. De altfel, toate aceste inconveniente nu au fost privite/prezentate decât arareori ca fiind în legătură directă cu industrializarea.

E deja celebră afirmația din campania electorală din 2008, conform căreia ”România ar putea hrăni 80 de milioane de oameni”, afirmație pe care ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a readus-o din nou în discuție. Deocamdată însă, România nu este în stare să asigure hrana nici pentru 20 de milioane de oameni, deficitul rezultat între exporturile și importurile de alimente fiind în jur de 40% (e drept, în scădere, dar încă enorm). Iar una dintre cauzele acestui deficit trebuie căutate și în acestă mentalitate care plazează fermierii (țăranii) pe picior de inferioritate față de orășeni. Adăugând că în viziunea actualului ministru al Agriculturii, ”soluția” este, din nou, unilaterală: industrializarea agresivă a agriculturii și nu dezvoltarea și susținerea fermierilor sau asociațiilor mici și medii din domeniu.

O întreagă legislație întârziată (sau chiar lipsa ei – au fost nevoie de peste 10 ani pentru a se accepta ideea retrocedării terenurilor agricole în totalitate, iar retrocedarea nu este 100% realizată nici în acest moment), blocarea birocratică a programelor de finanțare europeană a sectorului agricol (programul LEADER este exemplul cel mai revoltător în acest sens) sunt factori obiectivi, care se adaugă celui subiectiv (statutul social inferior al fermierului), menținând iluzia dezvoltării pe verticală (aglomerații urbane) ca factor exclusiv de dezvoltare a unei societăți (în speță, România). Ilustrativă în acest sens e o altă afirmație celebră, a președintelui Traian Băsescu, referitoare la faptul că țara are nevoie nu doar absolvenți de facultate, ci și de ”ospătari și tinichigii”. Nimic însă despre… fermieri, agricultori.

***

Paranteza de mai sus, merită o abordare mai largă (cele prezentate sunt cel mult ”o punere în temă”, niște ”notițe”, nicidecum concluzii). Are însă legătură cu problema zgârâie-norilor, pentru că aceste clădiri reprezintă imaginea fizică a unei tendințe de dezvoltare (pe verticală). Nu cu zgârâie norii în sine am o problemă, ci cu simbolistica lor. Dezvoltarea pe verticală reprezintă o opțiune. Cu avantaje, dar și cu o serie de dezavantaje (care pornesc de la problemele tehnice, de infrastructură și de schimbare a vieții – și calității vieții – într-un oraș, și ajung la probleme de mentalități colective). Dezbaterea nu e nouă (are o vechime în Europa de cel puțin jumătate de veac în privința zgârâie-norilor, dar ajunge până la Republica lui Pericle, când s-a pus pentru prima dată problema dezvoltărilor urbane din perspectiva raporturilor dintre centru și periferia unui oraș). E o dezbatere nouă (și necesară) însă pentru România. Asta dacă am învățat ceva din dezvoltarea ultra-centralizată din anii comunismului ori din cea absolut haotică a anilor de boom imobiliar autohton. Să construiești oricum, oriunde și oricât, doar pentru că vederile și pliantele publicitare ale unor mari orașe ale lumii ”arată bine” și ”strălucitor” reprezintă o prostie.

***

Notă: Repet, cele de mai sus nu reprezintă concluzii, ci doar punerea unei probleme. În măsura în care timpul îmi va permite și, în funcție de disponibilitatea unor specialiști, voi reveni cu opinii ale sociologilor și urbaniștilor. Iar dacă alți colegi din mass-media vor să dezvolte dezbaterea, cu atât mai bine.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!