RSS Feed

S-a rupt USL, deci să bîrfim. Tăriceanu e varză, Băsescu neinteresant

vezi toate articolele de
26 Feb 2014 la 13:02 37 comentarii 1461 vizualizari.

S-a rupt USL, vînturăm cuvinte despre politicieni. S-o facem fără frică, poate extragem măcar un grăunte de consistenţă.

Ponta e puternic si lucreaza enervant de defensiv. PSD-ul e un partid mare şi s-a tot înfiorat şi speriat de Băsescu şi de al lui PDL (fost). În general, istoria din ultimul deceniu ne arată un PSD ca un animal foarte mare şi bleg care te striveşte din neatenţie.

Ponta lucrează megaprudent şi pentru că are o credinţă nestrămutată în televiziunile aliate. Actul de guvernare e văzut ca o şedinţă de redacţie peste care vine patronul şi imprimă linia.

PSD şi-a luat toţi aliaţii posibili în marea luptă cu Băsescu pe care n-au ştiut să-l anihileze tocmai pentru că liderii mor de frică, pentru că nu au descoperit politici populare adevărate care să creeze susţinere reală, ci doar femeisme vopsite mediatic.

Victor Ponta şi PSD şi-au cumpărat linişte şi de la PNL şi de la televiziuni (prin PC şi Ghiţă) pentru că le e frică de confruntare, sînt sperioşi. Ieri premierul a plîns pentru că anticipa probabil sutele de poante virale care vor fi furnizate de cuplul Antonescu-Băsescu.

PSD nu are oameni de confruntare, nu ia decizii curajoase. Se chinuie mai nou să-şi asume stînga – iată vestea bună, vor putea să fie ceva mai la stînga unde PNL nu-i lăsa să se ducă. Un partid mare, bine organizat căruia îi e frică de ideologia lui, de umbra lui, de aliaţii lui şi compensează apărarea cu exces de agresivitate birocratică şi mediatică. Inclusiv găselniţa cu “USD” e o găselniţă de nivel foarte mic, e ca un titlu tabloidal dat de un redactor mîncat de plictiseală.

Victor Ponta e cel mai puternic om politic azi în România şi el însuşi se prezintă ca fiind cantitate neglijabilă. Mai mult, continuă să preamărească puterea lui Băsescu, că doar aşa poate avea un sens o luptă la fel de spărioasă. PSD are nevoie de ceva tratament psihologic, altfel se va usca de frică.

Antonescu şi anti-Băsescu

Ieri la anunţarea ruperii USL, Antonescu a fost în formă bună de glume şi ironii, se simte bine în postura asta. Numai că atmosfera aducea puţin a priveghi vesel. Pentru că nu-i uşor pentru mulţi soldaţi PNL din teritoriu să audă că-şi pierd veniturile.

Crin Antonescu ar trebui să se păstreze departe de Traian Băsescu. Preşedintele nu mai e o miză. Blaga şi ce-a mai rămas dintr-un partid bine organizat precum PDL-ul e o miză mai mare decît Băsescu şi legenda lui de stăpînul justiţiei.

Băsescu a ieşit cu o declaraţie ridicolă în care se arată iarăşi apărătorul preţului benzinei – că doar ştim, dacă scumpeşte Petromul că vrea el e bine, dacă e scumpire de la stat nu e bine. Petrom oricum va folosi argumentul “alinierii preţurilor” ca să adauge cîte un ban pe zi la preţ.

Personajul varză al zilei este Tăriceanu. Nu pentru că n-ar fi de acord cu Antonescu, nu pentru că poate i-o părea sincer rău după USL. Ci pentru că practic a instigat liberalii care plîng după posturi bune pe care le vor pierde să i se alăture într-o rupere a PNL şi realipire cu PSD. Tăriceanu a lovit pe sub centură propriul partid, într-un moment de criză.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!