RSS Feed

S-AU RIDICAT MOȚII! Peste 500 de oameni i-au cerut socoteală în stradă primarului din Câmpeni. Domnule Ponta, pe moți cine-i despăgubește? Gândiți-vă că nu vor coborî din munți cu pet-uri în mâini

vezi toate articolele de
13 Sep 2013 la 11:24 un comentariu 13889 vizualizari.

Valea Arieșului încă nu s-a colorat. Pe ici, pe colo, a apărut galbenul, un pic de brun și de roșiatic. Frenezia cromatică mai are de așteptat însă vreo două săptămâni. Nu am însă timp de peisaje. Sunt în contratimp. E trecut de unu și jumătate când intru în Câmpeni. Iar la două, după cum anunța mobilizarea de pe Facebook, trebuie să înceapă protestul. Găsesc cu greu un loc de parcare, în spatele pieței. ”E târg?”, întreabă Emil, un prieten, student la ”sociologie” și fotograf în timpul liber, care a venit cu mine, de la Cluj. ”Nu cred”, îi răspund, dar gândul îmi zboară în altă parte: ”unde e protestul?”. Îmi zic că cei de la Poliție ar trebui să știe. În fața secției, un agent mă privește nedumerit: ”Protest la Câmpeni? … e la Roșia, pro și contra… aici nu e nimic”. Îi spun că s-a anunțat pe Facebook. Ridică din umeri. Intru în secție. Îmi răspunde alt polițist: ”Protestul e mâine”. ”Mâine? Păi pe Facebook s-a anunțat că astăzi”. ”Nu, mâine e”, îmi răspunde, sigur pe el, polițistul.

Ar mai fi mai puțin de zece minute până la ora două. Primăria e la o stradă de Poliție. Mă îndrept într-acolo. Niște muncitori lucrează la piață. Lumea se plimbă liniștită. Încep să mă întreb, dacă nu cumva, polițistul avea dreptate. Ori că Facebook-ul nu e, totuși, de ajutor la Câmpeni. Îl sun pe unul dintre patronii unei fabrici de mobilă. Nu-mi răspunde. Îmi răspunde altul, Doru Moraru. E la Cluj, la spital, tocmai a suferit o operație. Încerc la părintele Arpi (Palfi Arpad, preotul de la Biserica Unitariană din Roșia Montană, care locuiește în Câmpeni). Nu-mi răspunde…

”A venit momentul!”

”Domnul Mihai, bine ați venit!”. Îl privesc nedumerit pe cel care îmi întinde mâna. ”Nu mai țineți minte?”. Trebuie să recunosc că nu. ”Am fost anul trecut, împreună, la București”. Îmi amintesc, e din Bucium (de peste deal de Roșia Montană, unde RMGC are, de asemenea, licență de exploatare) Prietenii îi spun ”Americanu” (foto, cu pălărie). ”Doar d-voastră sunteți?”. ”Ei, mai trebui să vină și câmpenarii”, îmi spune, sigur pe el. E trecut deja de două și într-adevăr, câțiva metri mai departe de noi, câțiva tineri, nu mai mult de cinci, cu un steag tricolor par a fi protestatari. Apare și un domn, către 50 de ani, cu o portavoce, și un grup de jandarmi. E, totuși, un început. Șeful jandarmilor, discută cu domnul cu portavocea. Despre ”autorizație”. Domnul cu portavocea îi explică de ce nu e nevoie. Jandarmul cedează și îl aud vorbind la microfonul telefonului mobil: ”da… e spontan… da”. Îl abordez pe cel cu portavocea. Îl cheamă Daniel Burz și e profesor de fizică în Câmpeni. ”E un mesaj pe care trebuia să-l transmitem mai demult. E momentul să arătăm că în Câmpeni, cei care sunt împotrivă sunt majoritari (au arătat-o, de altfel, și la referendumul cianurii, din decembrie 2012 – n.a.).” E nemulțumit de faptul că ”ultima resursă naturală a României ajunge pe mâinile străinilor”. Și de impactul de mediu. Și exemplifică cu ceea ce li s-a întâmplat celor din Peru, cu poluarea întinsă pe zei de kilometri. Tocmai văzuse, în urmă cu o zi, ”Open Pit”. ”Impactul de mediu e atât de mare, că nici nu mai are sens să vorbim de cel economic”.

Văd și un preot. Doar ce apuc să mă prezint, că lângă noi apare și primarul Câmpeniului, Călin Andreș. În urmă cu vreo trei săptămâni (când cu vizita Comisiei UNESCO a Parlamentului la Roșia Montană) avusesem o discuție ”cu scântei”. Nu mă aștept să-mi spună ”bine ai venit!”. Iar așteptările nu-mi sunt înșelate: ”Ce cauți aici?”. ”Am venit să văd ce se întâmplă”. Nu știu dacă a mai auzit răspunsul, pentru că se leagă de o doamnă pe motiv că ar fi din Sohodol (un sat de lângă Câmpeni). La fel de agresiv se leagă și de altă doamnă, strigându-i ”Să-i spui lui Sălăgean (patronul fabricii de mobilă Montana) să le crească salariile oamenilor”. Discută în contradictoriu și cu profesorul de fizică. Doar cu preotul e ceva mai calm. Apoi dispare.

Reiau discuția cu preotul. Îl cheamă Cristian Motora. ”Mă simt dator să le spun adevărul celor pe care îi păstoresc. Am făcut-o și pe 2 decembrie (cu o săptămână înaintea referedumului cianurii – n.a.), în fața Sfântului Altar. Dacă n-aș fi făcut acest lucru, toată viața m-aș fi simțit încărcat. Dumnezeu n-o să ne lase niciodată”, spune, convins. Îmi enumeră apoi cinci motive pentru care e împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Poluarea din zonă. Faptul că ne cedăm incredibil de ușor bogățiile. Dezbinarea creată între oameni. Faptul că locurile de muncă nu vor fi pentru câmpănari. Și ”cu ce drept ne permitem noi să terminăm în 15 ani toată această bogăție?”.

Când oamenii își înving frica

Între timp, numărul protestatarilor a trecut de o sută. Sunt și tineri mulți, dar media de vârstă e ceva mai mare decât cea manifestanților din Cluj sau București. Daniel Burz pornește portavocea. ”Vrem să bem lapte curat și peste 15 ani! Nu vrem cianură în aer!”. Le povestește despre ce a văzut în filmul ”Open Pit”. Au apărut și foi cu frunza Roșiei Montana și pancarte cu mesaje deja cunoscute, ”Vrem cultură, nu cianură”, ”România fără cianură”, ”Nu corporația face legislația”, ”Aurul pleacă, cianura rămâne”. Și oamenii continuă să se adune. Au ocupat piața, dar țin o distanță de 7-8 metri față de cel care le vorbește. Buciumanul, trecut și prin alte proteste, încearcă să-i mobilizeze: ”Uniți! Salvăm! Roșia Montană!”. Îi răspund câțiva. Parcă le-ar fi teamă. Privesc spre Primărie, în sus, ar vrea ca cel de lângă el să strige primul, iar acesta pare să aștepte același lucru.

Apoi se produce schimbarea. Părintele Motora ia portavocea. Distanța se reduce, brusc, la jumătate. ”Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm acest pământ așa cum ni l-au lăsat moșii și strămoșii noștri. Sunt primul care trebuie să-și apere turma și sufletul oamenilor. Aici vorbim de aur și de câți și-au pierdut sufletul pentru aur, iar apoi și-au pus capăt zilelor. Priviți în jur câți oameni cu funcții și-au vândut moții pentru aur. Sufletele lor sunt de tinichea. Cel mai important aur e în suflet, dar cei care au suflet de aur vor fi împroșcați cu noroi”. Părintele încheie cu vorbele lui Ștefan cel Mare despre pământul și bogăția care aparține copiilor și copiilor copiilor noștri.

După discursul părintelui, scandările pornesc de la sine. Mai întâi ca o rugăciune, aproape în șoaptă. Apoi ca un val de devine din ce în ce mai mare. ”Uniți! Salvăm! Roșia Montană!”, ”Trădarea de țară, în aur se măsoară”, ”Nu corporația face legislația!”. Sunt deja aproape cinci sute și nu mai e nevoie de portavoce. Nu mai privesc în sus sau într-o parte, ci unii pe alții, în ochi, încurajându-se, luând putere unul de la altul. E o transformare aproape incredibilă. Unii își fac curaj și ies în față, să vorbească. Toți mai mulți privesc către Primărie. Și dau glas nemulțumirii: ”Unde e primarul?” ”Să vină aici să vorbească!” ”Să ne spună de ce a urcat profesorii din licee în autocare și i-a dus la Roșia Montană? Și personalul de la Sanatoriu?” ”Hoții! Hoții!” ”Rușine să vă fie!”.

Lângă mine, Andreas Gobbo (un italian stabilit de câțiva ani în zonă, după cum aveam să aflu – foto, cu brațul întins, inivtându-l pe Călin Andreș, cel în cămașă albastră, să ia cuvântul) vorbește parcă cu sine, cu un zâmbet larg pe față: ”Lumea se trezește! Nu le mai e frică! Mă bucur! Sincer mă bucur!”. Iese și el în fața mulțimii. Își întrerupe frazele la jumătate, lăsându-le parcă suspendate deasupra munților din jur. Nu-mi dau seama dacă din cauza emoției ori a faptului că nu găsește, pe moment, cuvintele din limba română. Lumea îl aplaudă.

Primar: ”Vrei să crești vaci și boi?”. Protestatar: ”Da!”

Într-o parte a pieței apare primarul Călin Andreș, însoțit de vreo doi consilieri. Reproșurile cresc în intensitate. Oamenii îl cheamă între ei. Îl acuză de lașitate. În cele din urmă, intră între ei. Părintele Motora se apropie de el, ca un fel de pavăză, ca nu cumva cineva să se gândească la vreo răfuiala. Primarul reușește, pe moment, să-și păstreze calmul. Dar se poticnește, încercând să răspună acuzațiilor care ba vin din stânga, ba din dreapta, ba din față. Ba ridică tonul, ba îl coboară. I se adresează, la persoana a III-a, patronului de la Montana: ”să angajeze mai mulți oameni… să-i plătească mai bine… știți câte cereri pentru locuri de muncă am primit?”. ”Trimite-i la mine… Când s-a închis fabrica de mobilă (fosta Întreprindere de Prelucrare a Lemnului, IPL, – n.a.)  și au rămas opt sute de oameni fără loc de muncă, de ce nu te-ai bătut pentru ei? De ce nu ai fost la București? N-ai făcut nimic atunci!”, îi reproșează Sorin Sălăjean (foto, la portavoce). Primarul nu-i răspunde însă, ci își caută o altă victimă, pe Andreas: ”Tu ai un loc de muncă? Nu vrei să te angajezi?”, ”Nu”, ”Și ce vrei să faci? Să crești vaci și boi?”, ”Da!”, vine, simplu, confirmarea italianului. ”Astăzi o să vină aici deputatul Ioan Dârzu (deputatul din Colegiul de Câmpeni – n.a.) … Dacă faceți o delegație de 20 de persoane, ne putem întâlni cu el la mine în birou să discutăm…”. Propunerea e refuzată categoric ”Fără delegații și nu în birouri! Să vină aici, în stradă”. Apoi, Călin Andreș face o greșeală decisivă. Le spune celor prezenți că degeaba protestează, pentru că, până la urmă, decizia va fi tot una politică. Nu apucă însă să-ți termine fraza, fiind acoperit de huiduieli.

În cele din urmă, primarul renunță și iese din cerc. Mă abordează direct. Tonul e, însă, mult deosebit față de cu o oră mai devreme. Printre diverse interpelări din jur, reușim să vorbim câteva minute într-un registru mai aproape de normalitate. Îmi vorbește despre minele din Norvegia și Turcia. Îi spun de Pergamo și de Waihi, mina din Noua Zeelandă pe care compania o oferă ca model de bune practici. Și îi explic și de ce, aceeași mină, e un model la Antipozi. Dar în sens negativ. Scoțând și în Noua Zeelandă oameni în stradă și obligând Guvernul să refuze avizarea altor exploatări similare, chiar dacă era vorba de zăcăminte de aur estimate la 60 de miliarde de dolari. Își notează chiar și o referință, promițând că va căuta cartea (”Mecanismele globalizării”, capitolul ”Cum scăpăm de blestemul resurselor?”, a laureatului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz). Discuția e întreruptă de o doamnă. ”Domnul primar, eu sunt din Roșia și mi-am vândut casa companiei. Au promis că cel puțin un membru al familiei va fi angajat. Niciunul nu aveam loc de muncă…”. ”Vezi, auzi care sunt problemele oamenilor?”, se întoarce primarul către mine. ”Da, aud um își respectă compania promisiunile”, îi răspund…

Lângă noi, mulțimea continuă să scandeze. ”Uniți! Salvăm! Roșia Montană!”, ”Trădarea de țară, în aur se măsoară!”, ”Nu corporația face legislația!”. Siguranța de sine a primarului de la începutul protestului s-a pierdut precum fumul unei țigări. Poate speră că de a doua zi va avea liniște. A avut grijă de asta. Pentru că, între timp, am aflat și ce e cu protestul de a doua zi. Cel de care vorbeau polițiștii. E unul pro-proiect. Dintre cele cu convocator. Pe listă de semnături. Cu personal de la liceu. De la Sanatoriu. Un protest ”autorizat” pe 30 de zile. Să fie sigur că piața va fi ”ocupată”. Mă îndoiesc însă că moții din Câmpeni mai pot fi speriați de asemenea șmecherii. Cine s-a lepădat de frică nu mai are nevoie de patalama de la Primărie pentru a fi liber.

***

După protest, am mai rămas în Câmpeni. O primă oprire am făcut-o la firma de turism Elmaria. ”Agenția de Turism a Țării Moților”, cum se prezintă. Aici s-au adunat o parte dintre întreprinzătorii din Câmpeni, cu afaceri în domeniul fabricării mobilei, turismului, construcțiilor. Printre ei, Sorin Sălăjean (de la Montana Câmpeni), Valentin Oprea (Transilvania Production), Marius Morar (Maria Production), Maria Oprea și Nicolae Florea (turism și construcții), Neluțu Pociu (pensiune și restaurant). Împreună, spun că au peste 800 de angajați, majoritatea în domeniul prelucrării lemnului.

Datoria moților

Încă nu au ieșit din tensiunea protestului. Se bucură că, în sfârșit, oamenii și-au învins frica. ”Când a ieșit întreaga țară în stradă, moții aveau o datorie morală să iasă și ei”, spune Sorin Sălăjean. Din una, în alta, aflu și care le-au fost temerile de până acum. În zonele rurale și semi-urbane, relația cu autoritățile e mult mai directă. Oamenii au nevoie când de o hârtie, când de un act, când de vreun document de la Primărie. Localnicii și funcționarii (în frunte cu primarii) se cunosc. Iar primarii sunt pe față cu Gold-ul. De aici și teama moților de cine știe ce repercursiuni. Și, din câte povestesc, îmi dau seama că celor mai mulți nu le venea să creadă că proiectul va ajunge așa departe. Dar acum se organizează. Patronii afacerilor din zonă sunt hotărâți să se implice. Să-i ajute pe oameni să afle mai multe despre proiect și modul în care îi va afecta.

Sorin Sălăjean, la a cărui fabrică lucrează 200 de oameni (alți 50 fiind angajați la un punct de lucru de la Blaj) e hotărât să se mute din Câmpeni dacă proiectul va începe. ”În primul rând e vorba de sănătatea mea și a familiei mele. Nu o să rămân aici să mi-o pun în pericol. Iar dacă voi pleca, voi reloca și afacerea, să o pot conduce”, spune el. Motivul mutării afacerii nu se bazează doar pe temerea personală. Și fabrica lui, și celelalte fabrici din Câmpeni lucrează în cea mai mare parte pentru export. Pentru Franța, Germania, Italia, Anglia, Belgia, Olanda. ”Nu o să mai cumpere nimeni mobilă de la noi. E suficient să se ducă vestea că mobila ar fi impregnată cu cianură. Vezi de ce nu cumpăra nimeni mobilă din Ucraina (după dezastrul de la Cernobâl – n.a.). Nici nu va conta dacă, într-adevăr, lemnul va fi sau nu impregnat cu cianură. E suficient să existe frica asta, să se afle că vine dintr-o zonă în care există un astfel de proiect minier, și ne vom pierde clienții. Mai apoi, fiecare afacere se dezvoltă. Noi căutăm parteneri în străinătate să ne putem extinde. Cine credeți că va veni să investească într-o asemenea zonă”, spune Sorin.

”Pentru locurile astea de muncă de ce nu luptă niciun politician?”

Un alt mare pericol pentru fabricile de mobilă din Câmpeni e dispariția, dintr-un foc, a câtorva sute de hectare de pădure din zonă. În condițiile în care, oricum se confruntă deja cu problema asta. O mare parte a lemnului din Apuseni, îndeosebi a rășinoaselor, e exploatat de o multinațională, Holtzindustrie, din Sebeș. ”E un alt ”investitor strategic””, spune cu of, unul dintre proprietari. Aflu că Holtzindustrie exploatează aproape 60% din masa lemnoasă din zonă. ”Ei nu fac mobilă. Vând direct cheresteaua la export. Noi nu putem concura cu prețul pe care Holtz îl oferă la Romsilva, pentru că ei nu au nevoie de atâta muncă manuală ca liniile noastre de mobilă. Totul e automatizat și pleacă fără niciun fel de plus valoare afară… Înțeleg că la anul le expiră contractul, pe care l-au încheiat pe vremea lui Adrian Năstase… Să vină primarul și politicienii să ne ajute și pe noi… Să ne rezerve dreptul la anumit volum de masă lemnoasă…”.

La rândul lui, turismul va avea de suferit în zonă. Maria Oprea, managerul operatorului de turism Elmaria, spune că, anual, în zonă, vin peste 40.000 de turiști. ”Vin pentru Ghețarul de la Scărișoara, pentru Detunate, minele de la Roșia Montană, Muzeul ”Avram Iancu”, Huda lui Papară, Sălciua, iarna la Arieșeni, unde sunt pârtii… Avantajul e că în zonă sunt oferte turistice pentru toate cele patru anotimpuri”. O întreb câte pensiuni funcționează deja. ”Nu am o statistică exactă, dar sunt de ordinul sutelor. Gândiți-vă că doar în Albac (o altă comună lângă Câmpeni – n.a.) sunt peste 200 de pensiuni clasificate”. Ca și în cazul ”lemnului cu cianură”, nu va mai conta în ce măsură poluarea va fi reală sau nu, în cazul în care proiectul pornește. Temerea e suficientă pentru a lăsa pensiunile fără clienți și pe proprietarii acestora fără venituri. Doar în reclamele publicitare ale RMGC și în mințile unor politicieni ”informați”, cianura atrage turiști.

O altfel de investiție. ”Nestrategică”

Pe Valentin Oprea, de la Transilvania Production, îl rog să-mi prezinte fabrica. Și să-mi spună povestea ei. ”Suntem trei cei care am început afacerea. Împreună cu Doru Moraru și Constantin Raiu am deschis un prim atelier. Am cumpărat din banii noștri niște utilaje artizanale. Noi am fost și primii ”angajați”. Produceam seturi de măsuțe pliante, apoi paturi suprapuse și mobilă de bucătărie. Clienții erau persoane fizice de aici din zonă și vindeam și prin diferite magazine și consignații din Cluj. Prin 96, întâmplarea a făcut ca niște francezi să treacă prin zonă și să le placă ce făceam. Ne-au mai trimis și ei niște modele pe care să le executăm și așa am ieșit pe piața externă. Apoi am început să mergem și noi în Franța, din magazin în magazin, cu fotografii, cu cataloage, cu ce am avut”.

După douăzeci de ani, Transilvania Production a ajuns să livreze cea mai mare parte a mobilei pe care o realizează în Franța, Germania, Anglia, Italia, Elveția și, mai recent, și în Rusia. Avantajul e dat de faptul că realizează mobilă din lemn masiv, de calitate, care încorporează o cantitate mare de muncă manuală, neputând fi realizat integral robotizat. Atelierul celor trei s-a tot extins. La începutul anilor 2000 a trecut de o sută de angajați, iar înaintea crizei au ajuns la 246. Acum sunt 220 de oameni din Câmpeni și satele învecinate care lucrează la Transilvania Production, iar cifra de afaceri a depășit în 2012, suma de 5 milioane de euro/an. Investițiile deja făcute, din fonduri proprii sau europene au trecut de câteva milioane de euro. De investiții, locuri de muncă și de afacere riscă însă să se aleagă praful dacă cianura pogoară peste Apuseni, iar pădurile din zonă dispar. Dau o raită prin fabrică, prin expoziția de produse, iar apoi îl sun pe Aurel Stan, președintele Asociației Crescătorilor din Taurine din Câmpeni.

”Să nu iasă văcarii în stradă”

Ne așteaptă la sediul Asociației. Pe un perete zăresc o colecție de… clopote și talăngi. Mândria lui e un clopot de 180 de ani. Lângă expoziția de talăngi, văd însă și o portavoce. ”Aaa… deci sunteți pregătiți de proteste?”. ”Da, să nu iasă văcarii în stradă…”, zâmbește Aurel Stan și rememorează momentul în care au blocat Bucureștiul cu utilaje. Era în 2009, și peste 3000 de fermieri au ajuns la Ministerul Agriculturii. Momentul în care o vacă a leșinat la poarta ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu pe atunci, a făcut ”deliciul” presei.

Aurel Stan are date pentru zona Munților Apuseni (cea care ține de județul Alba, fără partea de Apuseni din Hunedoara, Bihor și Cluj). ”Sunt aproximativ 35-40.000 de taurine înregistrate aici, pe 10-12.000 de exploatații (familii – n.a.). În Câmpeni sunt aproximativ 700 de familii care cresc vaci. Datorită faptului că proprietățile sunt mici, între unu și cinci hectare, multe din ele izolate și laptele nu poate fi colectat ”conform” cu normele europene, ne-am axat pe introducerea raselor de carne. Bălțata Românească a rămas efectivul ”matcă” – mamele – dar am promovat rase ca Aberdeen Angus, Limousine, Charolaise și Alb albastru belgian. Carnea se vinde foarte bine, la peste 20 de lei kilogramul/viu. Un vițel de 3 luni ajunge să se vândă cu 1.500-2.000 de lei. Laptele e folosit în gospodării, iar la Câmpeni am deschis o piață de lactate unde se poate valorifica surplusul. Efectivele de taurine au crescut în zonă cu peste 20% în ultimii ani”. Conform lui Aurel Stan, peste 70% dintre cele 10-12.000 de familii care trăiesc de pe urma creșterii vacilor nu au alte surse de venit.

Președintele văcarilor mai spune că creșeterea vacilor în zona montană reprezintă o componentă a agriculturii strategice. ”O fermă de munte nu dă faliment. Una de șes, unde e nevoie de apă, de curent, de aprovizionare constantă cu furaje depinde de toate acestea. Una de munte, nu. Apa e în pâraie și râuri, nu e nevoie de curent, avem pășuni”. Tot în domeniul agriculturii, surse de venit mai sunt cultura cartofului, pomi fructiferi și fructe de pădure – afine, mure, măceșe, zmeură, merișoare, ciuperci. ”Știți pe cineva care a început să dezvolte ferme specializate în acest domeniu?”, întreb. Aurel Stan începe să râdă. ”Atâta ne-a dat Dumnezeu că nu ne mai trebuie nimic. Doar să mergem să le culegem. A spus-o un bătrân cu care am vorbit: ”domnule, politicienii ăștia să nu ne ajute cu nimic, numa să nu ne încurce””.

Îl întreb care va fi impactul proiectului minier asupra acestei activități. ”Păi, în primul rând, riscăm să pierdem subvențiile, care, în zona montană, sunt de aproximativ 450 de euro/hectar și de 200 de euro/vacă. Pentru că nu vom mai îndeplini condițiile din pachetele de agromediu. I-am întrebat pe decidenți ce se va întâmpla cu pachetele de agromediu și nimeni nu ne-a dat vreun răspuns clar. Fără subvenții cade tot sectorul ăsta. Gândiți-vă la o gospodărie de cinci hectare, care rămâne fără câteva mii de euro/an, care nu va mai putea să crească atâtea vaci, nu va mai avea nici produse și nici veniturile din vânzarea vițeilor. Desigur, vine și problema poluării, și nu neapărat a cianurii, ci a metalelor grele care vor ajunge în atmosferă și în pânza freatică. Care reprezintă un pericol pentru animale și oameni mult mai are chiar decât cianura”.

”Oamenii știu toate astea? I-a informat cineva?”. ”Nu am încercat, prin Asociație, să-i provocăm. Am crezut că oamenii de știință și cercetătorii ne vor salva. Că politicienii vor ține cont de opinia lor. Nu știu cum politicieni țin cont de ce spune Albu (liderul sindicatului din RMGC, favorabil companiei – n.a.) mai mult decât de ceea ce spune președintele Academiei Române, Ionel Haiduc. Dar dacă suntem obligați, și nu se ține cont de ce spun specialiștii, vom ieși și noi, văcarii, în stradă. Facem parte dintr-o Federație care ne apără drepturile și am demonstrat că putem să strângem mii de oameni”, spune Aurel Stan.

Președintele văcarilor din Apuseni e supărat, la rândul lui, pe deputatul de Câmpeni, Ioan Dîrzu. ”Am avut încredere în el, că e veterinar. Dar l-am auzit zilele trecute spunând că zootehnia nu e dezvoltată în Alba…”. Da, e același deputat, care a venit ieri până la Roșia Montană, pentru a discuta cu susținătorii proiectului, dar i-a ignorat pe cei care au ieșit în stradă la Câmpeni. Îmi iau la revedere de la Aurel Stan, spunându-i că nu mai e de așteptat. E timpul să-și dea jos talăngile și portavocea de pe perete. Și să iasă în stradă, până nu e prea târziu.

***

”Solidaritate!” Pentru cine luptăm

Pe drumul spre Cluj, sunt nevoit să mă opresc de două ori, pentru a intra în direct, la Realitatea TV și, apoi, la Nașul TV. Pentru a comenta documentele pe care le-am publicat ieri despre lobby-ul diplomatic în favoarea proiectului minier. După ce închid și îmi reiau drumul spre casă, nu pot să nu mă gândesc la cât de departe de realitate e discuția din jurul cazului Roșia Montană. Toate jocurile și războaiele politice dintre Antonescu și Ponta. Afirmațiile cu interesele ”agenturilor străine”. Cu Soroș. Controversele legate de ideologiile protestatarilor. Despre cine ar fi (sau ar trebui să fie) liderii mișcărilor de stradă.

Măi oameni buni, nici Soroș, nici rușii și cu atât mai puțin ungurii (mai ales în cazul moților) nu sunt cei care îi pot influența pe locuitorii Apusenilor. Cei mai mulți dintre ei te vor privi ca pe cineva ieșit de la ospiciu dacă începi să le vorbești de ideologii ”de stânga” sau ”de dreapta”. Desigur, toate aceste discuții colaterale sunt justificate. Dar, în primul rând, e vorba despre viața oamenilor din Apuseni. A zeci de mii de oameni din Apuseni, care riscă să rămână fără locuri de muncă și surse de venit din agricultură, prelucrarea lemnului și turism în zonă. Asta e miza reală a acestor zile. Pe ei îi vizează sloganul ”Solidaritate!”, strigat pe străzi.

Domnule Ponta, vreți să auziți talanga la Victoria?

Domnule Ponta, domnule Antonescu, domnule Băsescu, Blaga & Co, când vor coborî moții din munți, puteți să vă spălați pe cap cu toate discursurile și jocurile voastre. Poate că rămâneți indiferenți la sunetul pet-urilor în asfalt ori la un concert de muzică clasică la Universitate. Vă asigur că talăngile moților sună altfel. Vizitați și voi Muntele Mare. O să vedeți mormintele a peste patru sute de moți care au căzut acolo, apărându-și munții, la 1848. Și nu e vorba de niciun naționalism la mijloc. Ci de viața unor oameni, a zeci de mii de oameni, care riscă să piardă tot. Gândiți-vă bine la asta și la ce sunt dispuși să facă acești oameni pentru a se apăra.

***

FOTO: EMIL FLOREA

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

1 comment
  • 1

    Aurel Stan nu i-a mobilizat pe vacari nu pentru a nu-i provoca ci pentru ca este un vechi “tovaras de lupta” al primarului pe frontul fraudarii fondurilor europene. Concret, sute de mii de euro au fost cheltuiti pentru ameliorarea pasunilor montane dar, in realitate nu s-a facut nici o lucrare; probabil sau facut plati fictive. O evaluare sumara a averilor celor doi ar spune multe.

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alegeri alex mazilu Andrei Plesu antonescu basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana concert criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu DNA educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet Istodor Johannis justitie kelemen hunor Liiceanu Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza Parlamentul European pdl Plesu Polirom presa presedinte protest proteste Remus Cernea riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj sri steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB Ucraina UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!