RSS Feed

Mică burghezie. O democrație cu diverse autoritarisme în competiție: ăla PSD e doar unul dintre ele

vezi toate articolele de
15 Mar la 10:05 10 comentarii 2 vizualizari.

”Familia joacă un rol central în viața micii burghezii, în jurul acesteia organizându-se relațiile de rudenie, dependență, sprijin și acumulare. Familia nucleară este doar unitatea de bază în jurul căreia se dezvoltă apoi un lung șir de relații și înrudiri, cu propriile lor ierarhii, reguli și obligații de reciprocitate.”

“Este până la urmă o poveste tipică despre cum mica burghezie locală și-a făcut averea după 1989: mai ciupind de ici, de colo, mai fentând o taxă sau mai multe, folosindu-se de o mică pilă sau de o relație strategică, o șpagă mai mică sau mai mare cui trebuie, o încălcare de lege aici, o mică evaziune dincolo. Nimic comparabil cu marile privatizări, nimic similar marilor devalizări de bănci și întreprinderi, doar complicități locale și de clan mai mici sau mai mari.”

Sunt citate citat din ”Locuri comune”, cartea lui Florin Poenaru apărută anul trecut. El vorbea despre o mică burghezie a regimului trecut care s-a expandat postdecembrist luând forma unor lideri diverși (textele din care citez se refereau la Victor Ponta, respectiv Iohannis). Tot Poenaru observa o întărire a tendinței de preluarea controlului dinspre ceva ce putem numi cu aproximație mică burghezie, în fond diverși oameni specializați în putere locală care se trezesc că au în mână pârghii de la centru,  după ce Dragnea a preluat controlul în PSD.

Ofensiva micii burghezii are diverse variante: cultul ”clasei de mijloc” început în anii 90 e dintre cele mai pregnante.

“Străpungerea” acestei clase, cu zecile de avataruri, înspre o mai stabilă clasă de mijloc s-a făcut în etape și din diverse direcții. În post criză, clasa de mijloc a însemnat mai ales punerea la adăpost de tăvălugul pieței libere a muncii. Au învățat pericolele credinței naive în ”ridicarea prin propriile puteri”.  Ești în clasa de mijloc deja, măcar aia precară, dacă ai reușit să scapi de hăul de dedesubt. Adică poți evada cu un mic push rentierist, cu o securitate minimală asigurată de stat.

Mulți au luat în glumă mizele PSD de a lărgi clasa de mijloc, trecută cu mare pompă în programul de guvernare. Dar ei chiar o fac. Cu costuri enorme, o construcție sintetică, fix așa cum au făcut și alții.

În ultimii 10 ani au fost largite artificial diverse alveole din clasa de mijloc. Mica burghezie intelectuală a cunoscut un push pompieristic cu intermedierea fondurilor europene, de exemplu. Acum e rândul altora. Fondurile europene au dezvoltat artificial pături ”de mijloc”, la fel și dizlocările de fonduri publice înspre diverse caste privilegiate. PSD a continuat tendința împingând spre această minunată ”clasă de mijloc” noi categorii de funcționari, de bugetari, concomitent cu scăderi de poveri fiscale pentru mici afaceriști.

Și visul românesc continuă astfel: consolidarea clasei de mijloc se face prin extragerea îndârjită a fondurilor de jos înspre mijloc. Luăm sănătatea de la toți și o păstrăm pentru jumătate. Alcătuim mici bule de siguranță în interiorul statului. Rezultatul e că avem un soi de război civil în interiorul acestei artificiale și fragile clase de mijloc. Iar acest război nu e doar figură de stil, el s-a mai manifestat prin lupta între instituții, sau între politic și instituțional. Dar mii de ambiguități, fumigene, insuportabile telenovele cu sferturi de sens (vezi și telenovela Cristoiu-Ghiță) se datorează acestei dimensiuni: e o bătălie în INTERIORUL acestei clase de mijloc, care se menține în viață prin zeci de metode neconvenționale, de la ocupare aparatului de stat secret sau vizibil polițienesc, până la extragerea fondurilor publice sau tratatement preferențial pentru marele capital.

O democrație cu diverse autoritarisme în competiție: ăla PSD e doar unul dintre ele

O problemă era vizibilă în afara Sălii Palatului, la congresul PSD de sâmbătă. Pentru câteva zeci de protestatari s-a creat un spectacol de forţă, combinaţie de poliţie locală şi jandarmerie, garduri de apărare, împrejmuirea unui perimetru mult peste nevoi.

Asta în timp ce se vorbea înăuntru de statul paralel. Or, problema e cu expandarea poliţienismului în ansamblul lui. Dragnea spune că are mari probleme cu un stat paralel constituit din SRI şi alte forţe netransparente care ar fi influenţat politicul. Dacă ne gândim la un Oprea, de exemplu, vom constata că poliţienismul acţionează armonios – el era produsul unor reţele de tip poliţie locală cu diverse grupuri de interese de la nivel central şi secret. O ciorbă bine amestecată în care politicienii foloseau aliați de toate soiurile pentru a câștiga inclusiv bătălii interne – o opțiune sinucigașă pentru politicieni.

Dragnea înscenează un război civil public între jandarmi şi poliţie locală, pe de o parte, SPP SRI şi DNA, de cealaltă. Cine e mai agresiv, jandarmul sau procurorul amestecat cu SRI şi mandate speciale? Răspunsul e că nu există parte bună, nu e normal războiul ăsta în sine. Mai mult, oricare parte şi-a dovedit deja potenţialul abuzator. Nu mă interesează cei care vor să facă diferențe calitative între sute de mii de români supravegheați cu mandat special și alte sute de mii abuzați fizic sau ignorați de poliție și jandarmerie.

Poliţia locală e apendicele tartorelui de tip local, SRI şi convenţii secrete prin CSAT sunt rezultatele unei viziuni de sus în jos asupra statului de drept. Cu ce mă încălzeşte că luptă tartorul local, micul burghez care a dat de caşcaval, cu ofiţerul care se încălzea cu mahări în  Seychelles. E o luptă butaforică în mare parte, cele două dimensiuni nu au decât dimensiune de autoconservare şi expandare. Efectele sunt devastatoare asupra redistribuirii și asupra claselor populare.

Avem modele autoritariste aflate în competiţie, nu e unul singur pe piaţa ideologică. E un efect mai puțin discutat al venerării clasei de mijloc, mai ales în periferiile de Est. Avem model autoritarist de business (de la Orlando Teodorovici la Câţu din PNL, e model transpartinic). Avem model autoritarist de tip ”ia poliţist local şi pune-l pe urmele amantei” (tiparul Nechita, vătaful local cu şleahta de miniafacerişti, minicomercianţi, minifuncţionari plătiţi totuşi f bine în comparaţie cu oceanul de sărăcie din care vin).

Avem model autoritarist de tip “statul de drept” care ar vrea să rupă în două toţi politicienii indiferent cu ce metode, pentru că se ştie din start că-s hoţi. Avem spoieli autoritariste naţionaliste. Avem autoritarism de tip business militar – cele mai furtunoase aplauze la congresul PSD au fost când a spus Dragnea că o să le spună americanilor că vor să se producă aici (de parcă n-ar fi putut s-o facă şi până acum).

Avem fascinația pentru autoritarisme tip Orban, o fascinație care generează chiar mai mult primitivism decât originalul. Dragnea e un clown trist buimăcit de Trump-Orban, dar recuperează.

Nu în ultimul rând avem şi un autoritarism europenist care în loc să vadă inegalităţile impuse Estului şi consecinţele politice extrem de grave, preferă să propage un discurs împotriva sălbaticilor corupţi la pachet cu optimizări fiscale şi piaţă dereglementată. Abia asta e o listă completă cu autoritarisme la zi.

Să mai spunem că tocmai asta face ridicolă comparația cu modele autoritariste de pe glob. E ușor să arunci toată interpretarea politică pe un singur om, în loc să analizezi specificul de clasă. Cihan Tugal este cel care a cochetat cu o astfel de analiză în ceea ce privește fenomenul ”primăvara arabă” și ”modelul turcesc”. Pentru cei interesați, sunt multe observații de ajutor, tocmai pentru că un lider autoritarist, oricât de vizibil nu poate fi explicat doar pleonastic prin ”propria imagine”.

Să le mai explicăm o dată PSD-iștilor ce le-au făcut ălora de-au produs creșterea economică

După un 2017 glorios de redistribuire înspre ”mijlocul” de care vorbeam mai sus, nou-veniții în plasa de siguranță, anumită pătură de funcţionari şi afacerişti cu acest profil de rentieri nu pe cine ştie ce bani, dar rentieri, s-au mângâiat la congresul PSD cu un discurs naţionalist de tatonare.

(E oarecum ciudat să lupți alături de Viktor Orban în timp ce ăsta agită toate apele tulburi naționaliste prin Ardeal. În ciudățenia asta zace Dragnea. Să urli la Soros în timp ce crezi într-un soi de imposibilă internațională ultraconservatoare: imposibilă pentru că Orban investește teribil în naționalism primitiv maghiar, iar tu îi răspunzi cu veșnicele bătălii pe număratul steagurilor secuiești.)

O dimensiune periculoasă a pomenitei competiţii între autoritarisme este că mai toată se îndreaptă împotriva angajatului de rând din mediul privat, complet nereprezentat politic. Acestui electorat i se oferă numai păcăleli cu lupta cu UE şi multinaţionala (de parcă afaceriştii lui Dragnea şi-ar plăti muncitorii mai bine).

Trecem rapid peste acuzațiile de ”creștere pe consum” preferate de dreapta. Sunt din ce în ce mai multe date care confirmă că esența creșterii stă în creşterea industrială. Dacă opoziția ar avea și altceva decât slogane ieftine, ar putea ataca PSD mult mai eficient, dar nu. Iar PSD se umflă mai nou în pene cu ce creștere economică au produs ei. Să le mai tăiem din avântul mistificării.

Industria a crescut. Sigur că importurile sunt încă mai mari decât o cifră bună de exporturi. Dar nu se putea altfel. ”Creșterea nesănătoasă”, de fapt, nu putea fi mai sănătoasă dacă te uiți la datele din jur din Europa centrală şi de est. Nu creșterea nesănătoasă e problema, ci cât din acest avânt e redistribuit și unde.

Ponderea salariilor în PIB a rămas în România la un nivel ridicol de mic în comparație și cu propria istorie și cu media UE.

În 2017 masa salarială a fost 35,8% din PIB. În 2016 a fost 34% dinPIB. În 2008 era 36,5% PIB (v-am tot bătut la cap cu datele astea, dar iată o sursă mai proapătă: asta).

Media UE: masa salarială = 47% din PIB.

Nici PSD, nici tehnocrații nu au vrut sau se prefac că nu vor să înțeleagă că obțin creștere economică dintr-o stoarcere periculoasă a forței de muncă.

PSD se umflă în pene că măsurile lor au produs creșterea. Foarte parțial adevărat: creșterea de consum, după perioada de traumă generată de criza economică, este de fapt o revenire la valori ante-criză. Însă mâna de lucru (altfel foarte productivă pentru condițiile în care muncește) este autorea cifrelor de succes.

PSD a crescut salariile în cel mai prost mod cu putință. Alegând categorii bugetare privilegiate, mărind întâi în vârful piramidei și apoi încercând să cumpere liniștea pe unde au mai putut.

Gândirea pe categorii ”strategice” e și ea de un cinism combinat cu amatorism fără margini: dăm la medici, nu și la farmacistul din spital; vrem noi să plătim taxele IT-iștilor, când sub IT-iști e infern de salarii mici în privat.

E și o realitate economică la mijloc: gândirea pe catogorii restrânse le pare guvernanților ușor de acoperit bugetar (lux pentru categorii restrânse costă mai puțin decât măsuri corecte pentru cât mai mulți); la ”descoperirile”/vulnerabilizările sociale nu se mai gândesc.

Cu revoluția fiscală PSD a lovit în mase de angajați, fix alea care au produs multiubita creștere economică. Iar bugetarilor le-au crescut discriminatoriu salariile, grija fiind îndreptată către cei care au prea mari salarii oricum. La restul, totul se va cufunda în inflație și creșteri esențiale de prețuri pentru supraviețuirea minimală.

Când mai auziți un PSDist lăudându-se că a produs creștere economică, dați-i cu datele și faptele astea peste ochi.

Să rezumăm această speculație, pe care, da, am făcut-o plictisit până în gât de noile episoade ghițăcristoiu dragneapontamaior.

Dragnea nu e singur, Dragnea de fapt tot cedează putere către lideri locali, o armată de ”mulțumiți” îi stă în spate după 2017. Şi o Românie unde piaţa liberă a muncii a rămas pentru fraieri. O tendinţă de a transforma piaţa liberă într-un soi de parc de distracţii horror se duce la extrem în periferia UE. În România nimeni nu are dreptul să se mire de alunecările spre extremă dreapta când toată lumea a fost timp de un deceniu în competiţie de a asigură o rezervaţie numită clasă de mijloc şi un ocean numit “pe piaţa liberă”. Contribuţia PSD e că au mai împins un val de mic burghezi disperați în rezervaţia cetățenilor de mâna întâi unde până acum se plimbau numai experţi în fonduri europene, IT-işti, afacerişti dibaci şi câteva animale blânde din companii de stat. Certurile publice au loc fix în această rezervaţie, între primari şi procurori care câştigă la fel, între cetățeni de categoria întâi mai vechi și unii mai noi care încă aruncă hârtii pe jos. În afara rezervației, potopul.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

10 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!