RSS Feed

Sancţiunile spectacol şi sancţiuni economice. Tratatul fiscal a fost totuşi o eroare

vezi toate articolele de
21 Jul 2014 la 18:57 33 comentarii 1188 vizualizari.

După cîteva zile de la doborîrea avionului MH17, vinovaţii sînt indicaţi clar de liderii vestici, raportori, servicii citate de politicieni: separatiştii şi, deci, Rusia care i-a sprijinit şi i-a ajutat cu armament şi logistică*. Ok,  am identificat vinovaţii. Ce facem după ce verdictul va fi asumat de toţi liderii vestici, de la Obama pînă la Merkel?

Avem două tipuri de reacţie: dimensiunea antirusism cît mai public şi mai explicit; şi dimensiunea business care pînă acum a tot funcţionat împotriva ţipetelor mai mult sau mai puţin ipocrite ale politicienilor (OMV a semnat cu Gazprom un contract gigant în timpul războiului civil din Ucraina. Am văzut puţine proteste – doar nişte scuze amuzante ale lui Moise Guran explicînd că Petrom nu e OMV, deci că nu e sponsorizat de “ăia care au semnat cu ruşii”).

UE a fost mai reţinută decît SUA în chestiunea Ucraina-Rusia pînă la doborîrea avionului MH17. Prea multe legături economice, dependenţa de gaz etc. Obama însuşi cînd a cerut sancţiuni şi-a pus în cap investitori mari americani care îşi văd ameninţate cîştigurile din est. Vor ieşi liderii europeni cu sancţiuni în numele unor principii şi ignorînd consecinţele economice? Nu ştim, n-au făcut-o pînă acum, vedem mîine la consiliu. Cameron a tunat şi a fulgerat împotriva Rusiei – banii oligarhilor ucrainieni sau ruşi au fost întotdeauna bine primiţi la Londra (cum se plînge acest comentator).

Aici e paradoxul. Că antirusismul nu se materializează şi în măsuri pe potriva vorbelor grele. Vorbele sînt bune mai ales ca să fie orientate împotriva duşmanilor “din interior”. Pentru că de, ne place businessul cu ruşii, nu ne place de Rusia. Şi atunci ne orientăm pe ce ne-a mai rămas: nepatrioţii şi “proruşii” de la noi din ţară. Şi se poate, da, să cultivăm frica de Rusia doar la noi în curte, nu şi la noi pe carduri.

UE pare să fie pe aceeaşi voce cu SUA atunci cînd critică Rusia şi separatiştii. Însă, cînd intrăm în partea pragmatică a lucrurilor, nicio surpriză, “pragmatismele” diferă vital: unii vor în continuare gaz ieftin, alţii vor să se obţină o independenţă energetică nouă. Americanii vor sancţiuni dure, unii europeni ar vrea dacă se poate şi sancţiuni, dar şi păstrarea status quo-ului.

Foreign Policy prezintă imposibilitatea sancţionării Rusiei cu adevărat. În New Republic aflam acum cîteva zile că deja măsurile sînt dure. Presa începe deja să caute scuze pentru un eşec al sancţionării. Retorica antirusă trebuie să ne cînte în inimi, nu în buzunare.

Analistul Dan Dungaciu e convins că Germania e mult mai reţinută decît SUA în acuzaţii şi că de fapt se propune o  tutelă peste Est  compusă din Germania şi Rusia. Dungaciu pare să re-producă în analiza sa nişte temeri americane faţă de evoluţia geopolitică în zonă.

Ce va urma? Faptul că Berlinul şi Moscova au dat semnalul că trebuie aşteptate rezultatele Comisiei internaţionale este un răspuns la mesajele incriminatorii pe care diverse surse americane le-au lansat în legătură cu cei vinovaţi de producerea catastrofei. Deocamdată, rămân doar speculaţii, sugerează înţelegerea ruso-germană. Ce se va întâmpla dacă „speculaţiile” americane se vor dovedi irefutabile, urmează să vedem.
Cert este însă că, până la acreditarea lor de o Comisie internaţională, a fost deschisă deja cutia Pandorei a soluţionării urgente, imediate, a conflictului. Ceea ce presupune purcederea la negocieri, aducerea la masă a tuturor „părţilor” şi forţarea unei soluţii. Cât timp separatiştii nu au fost eradicaţi sau aruncaţi peste graniţă, ei devin, firesc, „parte a conflictului” cu care se va negocia. Precum în aşa zisele negocieri din formatul „5 plus 2” în cazul Republicii Moldova – părţile din conflict sunt Kievul oficial şi separatiştii, nu Ucraina şi Rusia. Drumul către federalizarea Ucrainei, indiferent cum se va numi aceasta, este astfel deschis. Aşa cum deschisă este, ulterior, calea federalizării pentru Republica Moldova. Iar dacă aşa vor sta lucrurile, înseamnă că formula în care se va gestiona Estul de aici înainte va fi un condominium ruso-german.“ (sursa)

Aşadar, încep să fie sugerate de analişti strategici disensiuni în abordare între UE şi SUA. Pînă la stabilirea unei noi runde de sancţiuni, să constatăm acest algoritm cu totul aparte al retoricii antiruseşti: violentă mediatic, mult mai prudentă economic. Din cele două dimensiuni iese pe de o parte un discurs univoc în chestiuni de politică externă şi o închidere de ochi înţelegătoare pentru necesităţile economice. Efectul vă las să-l calculaţi singuri.

* diverşi inşi mă denunţă pe reţele de socializare că nu spun eu foarte clar (de parcă aş fi OSCE sau ceva organism de cercetat cutii negre) cine e vinovatul. Vinovatul e stabilit nu de mine şi nici de alţi facebookişti, ci de  lideri politici, raportori ONU etc. care au spus clar pînă la urmă: separatiştii sînt vinovaţii, cu Rusia în spate. Iar pasul doi care va fi făcut de Putin va fi probabil să se delimiteze de ei şi să încerce să joace diversionist (vezi aici ce presupune Ernu).

P.S. O altă mare apăsare a izbucnit dinspre Tismăneanu şi peştişorii lui sanitari de la “înliniedreaptă” care au dat-o pe înjurături. Pe scurt, oamenii sînt foarte nervoşi pentru că, neasumîndu-mi clar şi repede că sepratiştii au tras în avion, am demonstrat că practic ţin cu Putin. Am mai spus-o de o mie de ori că nu am nici cea mai mică simpatie pentru capitalismul de tip Putin şi nici pentru lideri de acest tip. “Probabil separatiştii” e o sintagmă folosită de toţi la o zi după accident, pînă şi de Obama. Acel “probabil” era oarecum necesar din moment nici n-ajunseseră primii experţi la faţa locului. Dar, mă rog, atîta îi duce capul. Îl invit pe Tismăneanu să scrie la marile redacţii vestice şi să le înjure de mamă.


Tratatul fiscal şi şantajul cu UE

Faptul că un ridicol ca Şova spune că Traian Băsescu a comis un act oportunist semnînd, fără dezabatere internă fără nimic, pactul fiscal, nu anulează o realitate. De altfel, şi Şova şi alţi pesedişti nu au făcut altceva decît să repete un articol clar şi mai sobru al consilierului premierului, Cristian Socol care exprima simplu: acea semnătură din 2012 a însemnat angajament pe termen lung la austeritate. (Acum doi ani încercam să le explic adepţilor curentului “la muncă” cu argumente cît mai simple, pe înţelesul lor – vezi aici).

Numai că văd acum la dreapta o dorinţă intensă de a glorifica momentele de rătăcire economic dubioasă a preşedintelui. De ce nu le explică cititiorilor motivele pentru care Polonia sau Cehia nu au intrat în acest joc? Argumentul a fost şi rămîne unul complet nedemocratic, exact cum le place “staţilor de drepţi”: dacă nu semnezi nu eşti destul de european şi nu vrei să munceşti. Mai nou, luîndu-l drept paravan pe nătîngul Şova, un ziarist de la DW, Petru Iancu, declanşează un tir de invective. Spune că nu e antieuropean, ci e de-a dreptul antigerman să-l acuzi pe Băsescu de oportunism.

Şi pentru Iancu şi pentru alţi agitaţi ca el (cu o prestaţie jurnalistică mai mult decît îndoielnică în 2012), un lucru trebuie să fie clar: nu era nici o ofensă la adresa UE sau la adresa Germaniei dacă ne conservam totuşi un drept, ăla la dezvoltare prin investiţii publice. Semnătura lui Traian Băsescu a fost evident oportunistă, într-un moment de criză al său personal şi-a căutat orice soi de sprijin, cu orice preţ.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!