![]() | Săracii României sunt ca parlamentarii europenivezi toate articolele de Costi Rogozanu20 Nov 2011 la 12:31 9 comentarii 396 vizualizari. |
Nu se poate să nu observăm cum am delocalizat la nivel de percepții trei elemente vitale în orice discuție despre criză, despre strategii sau despre cotidianul apăsător. Mișcare simplă, de un darwinism crud, care ne asigură rezistența pe linia de plutire.
Să precizez despre ce „noi“ vorbim: mă refer la un soi de miniburghezie în care mă includ, care încă își asigură mijloacele elementare de conservare a statutului (rate, chirii, întreținere plătite, oameni care nu au luat încă măsuri radicale ca să supraviețuiască).
Săracii României sunt ca parlamentarii europeni. Nu există. Îi știm, mai auzim de ei pe la televizor, dar nu trebuie să ne gândim prea mult la ei. Sunt piază rea, poartă ghinion. Cum scria cândva un fante ecologist cu converși și pretenții elevat sociale: mai vizitez Ferentariul doar din rațiuni estetice, să văd rana deschisă. Eu nu scriu despre sărăcie ca să vă desfund vreo țeavă a sensibilității. Sărăcia trebuie tot timpul urmărită nu etic, nu romantic, ci responsabil. Or, sărăcia e acum un cuvânt care apare în proiectele alea europene cu nume complicat și publicitate la televizor despre care mai nimeni nu știe nimic.
Sărăcia apare indirect în legende cu POSDRU care te învață să răspunzi la un call center. Adică te învață să faci mai nimic, iar ei apar în topuri de business cu cheltuieli de reconversie. Săracii sunt de multe ori izolați geografic în zona rurală, ceea ce ne ușurează tratarea cu indiferență.
Dar de și mai multe ori stau la parter, stau la un etaj de noi, stau la catedră chiar. Săraci suntem și mulți dintre noi când ne trezim că trebuie să ne facem un dinte și că o astfel de cheltuială ne‑ar deregla bugetul programat pe o lună. Săracii nu prea mai ies din casă, pentru că orice ieșire costă. Am făcut cumva și am externalizat foarte eficient sărăcia. Am păstrat în public doar sărăcia vreunui personaj simpatic care țopăie la „Dansez pentru tine“ pentru o garsonieră sau pentru un tratament.
Violența pare că este peste tot. Dar cea adevărată, fizică sau psihică, a început să fie foarte bine camuflată sau prevenită cu și mai multă violență. Un reprezentant al puterii din Parlament, Mircea Toader, spunea la un moment dat foarte serios că trebuie să ne pregătim să anihilăm rapid violențele de stradă – așa că Ministerul de Interne a sărit cu un proiect în care, ca să manifestezi, trebuie să ceri voie de la primar. Violența la locul de muncă se învârte simplu în jurul frazei‑cheie „taci că mai sunt o mie care îți pândesc la ușă jobul tău“, dar despre asta am tot scris. Singura violență vizibilă este cea de la câte un meci unde se mai bat galeriile (nici ele cu avântul din alte vremi) sau violența înregistrată de camerele de luat vederi. Fără supravegherea video n‑am vedea nici măcar o fărâmă din ce poate însemna violență de clan într‑un orășel de provincie sau ce înseamnă violența unui edil local. În rest, ne ferim, închidem geamurile de la mașină și claxonăm și înjurăm violent, dar acea violență e nimic, e ireală prin stupiditatea ei.
Complet, pe moneyexpress.ro.


Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
| 1@despre orice: ce sa mai... am dat de dracu', nu de "despre orice", cred. se poate, si oricine poate face asta, observa ca nu cultura lipseste in cazul tau, nu datele stiintifice, sau istorice de tot... | ||
| 2@asdzxc 59 - Serios? Da-mi si mie un exemplu din postarile mele unde am fost mitocan,marlan sau prost. Stiu, e dificil sa suporti indivizi care nu injura in continuu asa cum faceti voi de la cooperativa... | ||
| 3Cum dreaq, mai ca iti vine sa strigi, da` pina acum unde v-a fost deontologia de nu ati observat cine este si ce vrea Tonta? Auzi, dna Laura, dar citi nu au fost cei ce au avertizat si matale ai crezut... | ||
| 4@InimaRea -> la 5 ani de postari La multi ani ca s-au implinit 5 ani de cand Coti/Cotidianul cenzura groaznic, (1/4 de an in 2007 si tot cam atat in 2008) nici nu merita scris ceva...@36 bang... | ||
| 5@bulaRepet, daca vrei sa vorbim concret despre tehnologii energetice, power plant (chiar si cele solare, geotermale , Kraftwerkstechnik), iti stau la dispozitie. chiar si despre 'nesuferitele' bassesului:... | ||
| 6@trolu: corect! va fii foarte greu sa repete prostiile PDL-iste, deoarece ceea ceva urma sa vedeti la PSD nu poate repeta nimeni. Dovada vie a comunismului PSD este "Bunicuta"!!!... | ||
| Mihai Goţiu 11088 citiri |
| Cristian Teodorescu 10401 citiri |
| Costi Rogozanu 9045 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4192 citiri |
| Alin Fumurescu 3999 citiri |
| Constantin Creţan 3404 citiri |
| Dorin Tudoran 2912 citiri |
| Elena Vijulie 2720 citiri |
| Dan Duca 2482 citiri |
| Ciprian Şiulea 2330 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Laura Cernahoschi 2 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Mihai Goţiu 61480 citiri |
| Cristian Teodorescu 40741 citiri |
| Costi Rogozanu 38237 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18240 citiri |
| Alin Fumurescu 17905 citiri |
| Viorel Dobran 12338 citiri |
| Dan Duca 11282 citiri |
| Constantin Creţan 11163 citiri |
| Elena Vijulie 9345 citiri |
| Dorin Tudoran 8739 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Elena Vijulie 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Ma miram ca poate “merge” logic dl Rogozanu.
Daca in prima parte a postarii (despre saracie) pot ca sa zic, nu am obiectie, cind se repede insa la otoritati (aici, autorul Mircea Toader) facindu-se ca nu pricepe sensul “autorizatiei”, devine hilar.
(Iar daca chiar nu intelege, e grav.)
Ca sa protestezi vizibil trebuie s-o faci undeva, in general pe domeniul public al Statului sau localitatii. Pentru asta e nevoie de autorizatie, nu poate fiecare ocupa un domeniu ce nu-i apartine, cind vrea muschii lui.
Chiar atit de greu e sa intelegi?
2011-11-20 14:47:13 | Raporteaza
Bai Lictore (daca tu esti tu
) io te stiu pe tine de pe vremea cand vorbeam noi pe blogul lui Liviu Antonesei despre iubire, dragoste si cordeala.
De esti tu acela, te anuntz ca in povestea despre cum e cu autorizatiile tu esti dovada ca Darwin s-a inselat: speciile nu progreseaza ci regreseaza. Heil siktir
2011-11-20 15:38:26 | Raporteaza
…Hint: domeniul public nu-i al statului si nici al localitatii. E al ….publicului. E in titlu, in nume, scrie mare pe cutie, ce naiba. Tre sa fii trepanat ca sa accepti sa suferi personal dar sa maninci prin reprezentanti: institutii si cei alesi/numiti sa le conduca. Daca tu ca persoana fizica ai doar dreptul direct si nemijlocit sa muncesti si sa rabzi, iar restul drepturilor le delegi spre exercitare unor institutii, in cazul asta nu mai ai nici un drept de care sa te bucuri ci doar obligatii. Si-atunci care-i afacerea ? De ce mai exista institutii si sefi de institutii daca rolul tau este sa muncesti pentru ele iar rolul lor este sa manince in numele tau si sa decida in locul tau cand unde si in care conditii ai voie sa strigi: “mi-e fomae” si “nu-mi convine” ? Ce naiba, de cand a devenit normal sau dezirabil sau acceptabil sa ai nevoie de aprobarea hotului ca sa-i spui pe nume ? Nu realizezi ca e aberant sa ceri aprobare de la primar ca sa protestezi impotriva… primarului ?
2011-11-20 15:49:08 | Raporteaza
Si asa ajungem la una din problemele esentiale: ai niste jandarmi care freaca menta si traiesc bine pe banii tai, pe munca ta. Ei traiesc mai bine decat tine cel care muncesti si produci mancarea si hainele si privilegiile lor.
Ce fac ei ? Pai… te bat pe tine daca protestezi impotriva primarului care nu ti-a dat aprobare sa protestezi impotriva lui.
E normal, jandarmul da in tine ca sa-si pastreze traiul lui bun si nemeritat, i se rupe lui de dreptatea ta , de foamea ta sau de abuzul primarului. El are o stoarfa si trei plozi de hranit, o plasma de platit la banca si mai are si datorii pe caiet la carciuma. I se rupe de tine si de dreptate si nu i se rupe nici de lege: legea e el si cu primarul.
Bun. Cum schimbi situatia asta ? Intr-un singur fel, n-ai alta varianta, totul e in mainile lor, si legea si puterea, tu ai o singura scapare: GREVA.
Nu mai muncesti deci nici jandarmul nu mai are din ce sa traiasca, deci nu va mai asculta de ordinele primarului/ministrului/presedintelui. Tu nu mai muncesti iar in felul asta primarul nu mai are cu ce sa-l plateasca pe jandarm sa dea in tine cand protestezi.
2011-11-20 15:58:14 | Raporteaza
In afara de mine la #1, comentariile sint tendentioase si fara argumente. Nu le comentez. Imi plac chestiile logice, adoptarile marinaresti. Nu ma pupa eu cu toti neavenitii care cred ca inteleg politica si administratie in domeniul public al localitatii Statale.
2011-11-20 16:19:09 | Raporteaza
@ efectele capitalismului asupra creierului,
prost “Hint” (efect negativ la creieru-ti): domeniul public este in administrarea Primariilor; si atit localitatile cit si Statul au si domenii private.
@ hai sa dam din mina-n mina pina-n fund la taxatoare ,
nu te opreste nimeni.
@ 5,
altii se cred Iisus, Napoleon; deh, fiecare dupa stabilimentul de unde a scapat
2011-11-20 17:03:30 | Raporteaza
Culese din Caragiale…(cu voia domnului Rogozanu)
“În Moldova trebuiește mai mult, deoarece, după obiceiul locului, pământurile se subarendează la țărani pe bani și muncă, și arendașul mare are nevoie de vite, care, mașini, etc.; în Muntenia, trebuiește mult mai puțin: aici ai luat moșia, plătești o rată de arendă, ai câțiva bani pentru sămânță și pentru avansuri ca împrumut țăranilor nevoiași; după aceea, rearendezi aproape tot în porțiuni la țărani Aceștia lucrează din primăvară până în toamnă, din revărsatul zorilor și până în răsăritul stelelor; iar toamna, potrivit învoielii, țăranul îi cară întâi arendașului partea acestuia la hambar sau la gară, și numai în urmă are voie să-și ridice și el partea ce i se mai cuvine și lui.”
“Să nu uităm a spune că ţăranii nevoiaşi, peste iarnă, când nu au de lucru şi nu pot produce în genere nimica, având nevoie de bani, fac împrumuturi, cu camătă, mai mult sau mai puţin infamă, tot de la arendaşi, rămânând a se răfui la socoteala din toamna viitoare. Adesea ţăranii, după o muncă de peste opt luni, se văd rămaşi datori pe anul următor. Şi iar vine o iarnă aspră peste tristele şi umilele lor vetre, şi iar rugăminţi cu căciula-n mână pentru un nou împrumut… Şi aşa mai departe…”
“… Cele două aşa-numite partide istorice care alternează la putere, nu sunt, în realitate, decât două mari fracţiuni, având fiecare, nu partizani, ci clientelă. Capii fracţiunilor sunt mai mult sau mai puţin ambiţioşi politicieni. Fireşte că nu punem la îndoială nici patriotismul, nici curatele lor intenţiuni: „toţi, toţi, cum zice Antoniu, sunt bărbaţi onorabili!“. Iar clientela este plebea incapabilă de muncă şi neavând ce munci, negustoraşi şi precupeţi de mahalale scăpătaţi, mici primejdioşi agitatori ai satelor şi împrejurimilor oraşelor, agenţi electorali bătăuşi; apoi produsul ibrid al şcoalelor de toate gradele, intelectualii semiculţi, avocaţi şi avocăţei, profesori, dascăli şi dăscălaşi, popi liber-cugetători şi răspopiţi, învăţători analfabeţi – toţi teoreticieni de berărie; după aceştia, mari funcţionari şi impiegaţi mititei. Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămânzind în opoziţie. Când cei hrăniţi au devenit impotenţi prin nutrire excesivă, iar cei flămânzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… Plebea, clienţii, cu studenţii universitari şi şcolarii din licee, conduşi uneori de profesori universitari, cer numaidecât răsturnarea guvernului. Fracţiunea de la putere, supra-nutrită, este incapabilă a mai ţine piept torentului popular, adică fracţiunii răzbite de foame; iar regele, gelos de reputaţia europeană de linişte şi ordine a statului său, este silit să concedieze, avec for ce compliments, cabinetul, care avea aproape unanimităţi în Parlament, pentru a însărcina pe capul opoziţiei cu formarea unui nou cabinet, cu dizolvarea parlamentului şi a tuturor consiliilor judeţene, urbane şi rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou parlament şi unor noi consilii – care toate, după bunurile obiceiuri consacrate, sunt fireşte aproape unanime partizane ale noului guvern”
“Cum au izbucnit primele flăcări, guvernul conservator (sub barba căruia, pe-ndelete, încă din vara anului trecut 1906, pe timpul Expoziţiei jubiliare, se organizase mişcarea maselor ţărăneşti) s-a declarat cu toată candoarea incapabil să ţină piept elementului dezlănţuit. Regele, fireşte, adânc îngrijat şi bănuind, cu drept cuvânt, el care şi cunoaşte bine oamenii că liberalii nu erau atât de ignoranţi în privinţa evenimentelor, a făcut apel la patriotismul şefului lor. Acesta a primit zdrobitoarea sarcină a puterii numai cu condiţia ca facţiunea conservatoare şi majorităţile ei să-i promită concursul fără nici o rezervă; iar conservatorii, ruşinaţi şi îngroziţi de moştenirea ce lăsau, s-au plecat învoielii”
cimec.ro/Carte/../
2011-11-20 18:29:15 | Raporteaza
Saracie la zugravi????
Domnule Rogozanu, va asigur ca un faiantar bun castiga mai mult decat dumneavoastra, asa mini-burghez cum va declarati.
Mai ieri Simona Tache era semi-indignata pe blog ca i-a cerut instalatorul 80 lei pentru 20 minute de munca, iar altul 150 lei pentru o ora de trebaluit pe la robinetii din baie.
Ia faceti socoteala, castigati mai mult decat ei intr-o saptamana?
La fel in mediul rural … sunt multi care traiesc din gospodaria proprie mai bine decat cei de la oras. Nu s-or duce la mall-uri, dar nici rate/ datorii la intretinere/ utilitati nu au, si mananca si mai bine decat noi, astia orasenii.
Dar ce sa faci, asa-i cu socialistii astia, sunt superficiali chiar si in subiectele de care sunt direct interesati … ce sa mai zicem de ailalti, “oamenii negri” care sustin ca statul ne saraceste pe toti, mai ales pe cei saraci?
2011-11-23 20:49:07 | Raporteaza
Castigi bani cu 6 lei..descriere: cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine \\”poti face bani usor si repede\\\\” crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi… in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit \\\”chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie\\\”. dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc, la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!…ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei ,la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei , in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : \\\\\”m-am adaugat la lista ta\\\\\\\\\”, astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese):1. curticean monica str.clujului nr.47 arad jud.arad cod 310047;2. petre alexandra elena ,str. Victoriei nr.16 bl 32 sc.a ap.16 cod postal 105600 Campina-Prahova;3. posa maria, str. Dobarca nr. 4, bl 14, ap.22, cod 550149, Sibiu – jud Sibiu;4.danut alin str.oborului 6 bl 24 ap.51 braila cod 810497 ;5.ardelean costa marina,jud.bihor,com.astileu,sat pestere,nr48,cod postal 417023;6.jurj sebastian,jud.bihor,oras marghita,str.Aleea Infratirii nr.9 bl.9 sc.b ap.16,cod postal 415300. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc…). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza), 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol ,salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri. gata! felicitari… nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule…vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic), deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si … da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre, cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da… unii au spus \\\\\\\\\\\”dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?\\\\\\\\\\\” ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt. ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu… se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bani! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca… va raciti gura degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc… bafta!!! • incercati si nu aveti nimic de pierdut doar de castigat.
2011-12-07 22:41:38 | Raporteaza