RSS Feed

Scandalul Hexi e doar 15-20% din problemă? SRI se apără atacând “sistemul”

vezi toate articolele de
25 May 2016 la 13:21 comenteaza acum 864 vizualizari.

De ce avem senzaţia de blocaj, de obstrucţionare a informaţiei în tot scandalul Hexi?

Pentru că e un blocaj imens între perceperea scandalului drept o aventură a lui Condrea-nebunul-şi-imoralul şi demonstrarea unui adevăr mult mai angoasant: şi anume că, printr-o chestie convenită “de piaţă”, o întreagă industrie a dezinfectanţilor a produs profit dintr-o diluare convenită. E doar o ipoteză. Dar e o ipoteză care apare şi în apărarea Hexi, ba chiar şi în apărarea SRI.

Ca să-şi salveze pielea, SRI începe să sugereze că problema e mai mare decît Hexi (de aia au dat puţine informări doar în ce priveşte această firmă). Numai că această salvare a pielii poate pune în mare disconfort o industrie cu rente bune în această parte de Europă, rente din care se hrăneşte multă lumea, şi afacerişti, şi politicieni, şi securişti.

Cum se apără Hexi?

În disperare, cred că Hexi ne comunică ceva interesant: ei spun că nu au făcut altceva decît să joace jocul universal recunoscut al pieţei respective. Mai spun că a existat ceva mai grav decît diluare, direct bacterii în diluanţi (vezi dezvăluirea de azi a lui Tolontan cu o altă companie din Mureş şi spitalul Elias):

La încercarea de schimbare a unui sistem Hexi Pharma a fost alături de mass media și de opinia publica, nu împotriva. Dar după tot ce s-a întâmplat, nu vom accepta ca adevărate acte de omor, precum bacterii în dezinfectanti sau, și mai grav, în sterilizați, sa fie puse pe seama Hexi!

Cui prodest? Hexi Pharma a tăcut mult în acest scandal. A tăcut și a primit fiecare piatra aruncata. Asa a decis Dan Condrea. Dintr-un simt al ridicolului prea bine dezvoltat, dintr-o încredere prea mare în instituțiile statului sau din alte motive pe care noi, cei care am rămas, nu le știm. Dar România este o nișă imensa pentru piața de dezinfectanti. Hexi Pharma, după o munca imensa, de-abia se apropia în acest an de un 20 la suta. A jucat cum i-a dictat sistemul. Sau nu. Poate asta a deranjat. Poate n-a știut cum și cui. Dar va atragem atenția, cu tot respectul:

1 Ca n-o sa mai tăcem 2. Ca în ritmul în care este gestionat de mass media astăzi, acest scandal tinde sa îngroape toate problemele din sistemul sanitar. Continuând cu laitmotivul Hexi, ii ajutam sa profite pe cei care au avut de profitat (producători externi care vor cota de piață și persoane care primesc ‘multumiri’ în Bani.

PS: Spitalul Elias dupa ce a gasit bacterii in sapun a cumparat de la Hexi Pharma produse pe care le-a testat si verificat. De ce spunem doar jumătăți de adevaruri?

Hexi spune deci că au o cotă de piaţă de cel mult 20%. Şi că în restul pieţei se joacă la fel de dubios. Guvernul, prin reprezentanţi, nu se grăbeşte să lămurească restul de 80%. Pentru că şi ei simt/ştiu cît de grav ar fi să ai în loc de cazul “psihopatului Condrea”, un caz de afacere ucigaşă dezvoltată de o întreagă industrie în piaţa liberă.

Bun, trecem la comunicatul comisiei (Comunicat de presa Comisia SRI – miercuri, 25 mai) de control SRI din Parlament. Primim de la Georgian Pop lămuriri. De ce nu a fost Hexi caz de siguranţă naţională? Pentru că sunt “deficienţe sistemice”. Hexi nu e caz de siguranţă naţională pentru că e prea mic:

la nivelul SRI au fost şi sunt în derulare mai multe cazuri de securitate naţională (operaţiuni informative) în problematica infecţiilor nosocomiale şi intraspitaliceşti, din care au rezultat date şi informaţii relevante, inclusiv cu privire la Hexi Pharma, dar compania Hexi Pharma sau reprezentanţi ai acesteia nu au constituit, în sine, “un caz de securitate naţională”.

SRI confirmă Hexi pînă la urmă (acuma, unii politicieni au acuzat şi direct că oameni din SRI şi Hexi  au făcut bani împreună). Dar pe mine mă interesează apărarea asta perversă pentru că ea poate devoala şi mai clar amploarea problemei.

Din aceste comunicate, nu trebuie să ne enervăm din prima de la smiorcăiala naţional vs. multinaţional, nici de la cum spune SRI că lupta cu sistemul şi n-a văzut mărunţişul Hexi. Să reţinem că dacă investigaţia se opreşte doar la Hexi şi Condrea, vom mai avea încă o înfrîngere de răsunet în a ne realiza la modul politic şi în justiţie condiţia de cetăţeni de mîna a treia.

După un astfel de scandal trebuie să înţelegem că profitul din sistemul de sănătate a însemnat acceptarea senină unei coborîri a standardelor pentru cetăţeni care nu au cu ce să-şi plătească drepturile europene.

O chestie ajutătoare:

Am tot dat pe blogul ăsta studii vestice în care se arăta mărirea găurii din statisticile de “şansă la viaţă” între bogaţi şi săraci. În drumul spre Est aceste inegalităţi cresc progresiv şi pentru că intervin inegalităţi între zone ale Uniunii Europene în ce priveşte şansa la viaţă. De aia e important să ştim foarte clar că Hexi nu e anomalie, e doar modalitatea universal acceptată de a face bani într-o “nişă de piaţă”…

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Romania Curata
Curs de Guvernare

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste psd riscograma romani rosia roșia montană Rusia salarii securitate Senat sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!