RSS Feed

Școala noastră și țiganii. Bune intenții, ipocrizie și handicapuri. Ale lor. Și ale noastre.

vezi toate articolele de
06 Jun 2011 la 14:30 un comentariu 1912 vizualizari.

”Școala noastră”, documentarul regizat de Mona Nicoară și Miruna Coca Cozma (prezentat duminică, în premieră, la TIFF), e o poveste despre țigani. Dar și despre ipocrizie. Ipocrizie inconștientă, desprinsă din gesturi mici, din cuvinte și ridicări de voce, care trădează incapacitatea de a-i privi, de a-i trata și de a le oferi șanse egale reale copiilor romi pe care pretindem că vrem să-i ajutăm.

De nenumărate ori ai ocaza să pufnești în râs, iar spectatorii au făcut-o, pe parcursul vizionării peliculei. Dar e un râs amar, dureros, pentru că situația e mai mult decât critică și, aparent, fără ieșire. ”Școala noastră” e o școală construită din fonduri europene, la periferia unui mic oraș maramureșean, Târgu Lăpuș, pentru copiii romilor din zonă. ”Școala noastră” e, în același timp însă, și școala ”din centru” la care copiii romilor ajung să învețe până le este construită cea din cartier.  ”Școala noatră” mai e, totodată, un film-școală, pentru cei care au, totuși, disponibilitate să învețe ceva din această peliculă.

Acest lucru nu trasnformă însă filmul într-unul tezist. E doar mărturia despre viața unor copii romi (Alin, Dana, Beni și alții) urmăriți pe parcursul a cinci ani. Visurile lor, jocurile lor, problemele lor, care sunt departe de a fi idealizate (Beni își dorește, la început, doar să aibă mai mulți prieteni cu care să poată juca fotbal, iar, mai apoi, să-și ia carnetul de șofer). Culmea e că și românii (primarul, profesori, directorul școlii, preoteasa) doresc să-i ajute. Doar că nu știu cum. Primarul nu înțelege că o școală separată, oricât de modernizată ar fi, construită doar pentru copiii țiganilor, nu face decât reprezintă segregare. La fel cum preoteasa, care-i oferă de lucru Danei în schimbul ajutorului acordat la făcutul temelor pentru școală, nu-și pune problema că punerea la dispoziția a garajului nu e o favoare, ci o discriminare.

În cele din urmă, elevii romi eșuează la o școală pentru copii cu nevoi speciale. E o metaforă teribilă (și, din păcate, cât se poate de reală) despre handicapul cu care Alin, Dana sau Beni pornesc în viață. La fel cum noua școală pentru copiii țiganilor, construită la standarde europene, dar care a rămas închisă cu lacătul, e imaginea incapacității noastre (a ”școlilor noastre”, dacă doriți) de a înțelege și de a oferi soluții reale problemei. Chiar și atunci când în joc sunt puse cele mai bune intenții.

***

Și pentru a rămâne tot în domeniul filmului și al educației, semnalez și un program interesant, lansat astăzi la Cluj, de UNATC în colaborare cu Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Catedra de Psihologie Clinică și Psihoterapie – ”Competențe în educație”. În cadrul programului, în care vor fi implicați scenariști, regizori, profesori de la UNATC și psihologi își propune să ofere training pentru 2.000 de profesori, în scopul îmbunătățirii comunicării cu elevii. E un proiect interesant, asupra căruia voi avea ocazia să revin cu mai multe amănunte.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari pagina personala

Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!