![]() | Scrisoare către România (Bianca Alexandra Cobori – ”Roșia Montană, acasă”)vezi toate articolele de Mihai Goţiu06 Jan la 13:15 280 comentarii 3072 vizualizari. |
Mass-media a fost inundată în ultimele luni ale anului trecut de așa-zise ”scrisori către România”, ”povești adevărate” etc. puse în scenă de agențiile de publicitate ale RMGC. Pe adresa Campaniei ”Salvați Roșia Montană!” a sosit, însă, și o altfel de ”scrisoare către România”, trimisă de o tânără care a copilărit acolo. O puteți citi mai jos, fără alte comentarii suplimentare.
***
“Bună ziua,
Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economică şi în prezent mă ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc în Bucureşti şi pentru mine Roşia Montană reprezintă, dincolo de o chestiune amplu controversată, acasă.
Am plecat în urmă cu cinci ani dintr-un loc sărăcit forţat, cu o comunitate despicată, cu oameni independenţi şi mândri transformaţi peste noapte în cerşetori la uşile unei companii apărute din senin şi de niciunde; dintr-un loc controversat în care planurile de viitor, principiile, valorile sau priorităţile fuseseră şterse ca prin minune şi înlocuite de un parvenitism şi o pierdere a verticalităţii ce păreau să convină ambelor părţi. Oamenii deveneau bogaţi peste noapte şi plecau dintr-un loc în care parcă nu fuseseră niciodată, în timp ce o companie străină fără vreo istorie sau responsabilitate, înghiţea, încetul cu încetul, o localitate întreagă şi făcea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-şi păstrau încă scepticismul.
Mesajul devenise clar, sau sunteţi cu noi sau împotriva noastră, iar în lupta dintre o companie cu un capital puternic şi o comunitate de oameni simpli, tabăra era aleasă fără a sta prea mult pe gânduri; localitatea devenise astfel, un loc din care un tânăr pleca fără prea mult regret. Strategia tacită de marketing funcţionase perfect – oamenii se simţeau martorii neputincioşi ai propriului eşec, banul fără muncă în schimbul unei case, al unui pom sau … mormânt din cimitir, primea semnificaţia majoră, iar părinţii renunţau să mai investească în vreun fel în studiile copiilor lor, în condiţiile în care compania îi transforma, pe loc şi fără pretenţii, în falnici angajaţi ai unei structuri multinaţionale, la care ei – oameni simpli – nici nu ar fi visat. Mai mult, laptele şi mierea urmau să curgă feeric în noua localitate pe care compania urma să o construiască în vârful unui munte (că acel teren era probabil instabil, că nu era nici o posibilitate reală a unei vieţi normale într-o zonă ce nu fusese locuită niciodată din motive mult prea lesne de înţeles, sau că în jurul localităţii viitoare, pământul urma să fie dinamitat şi ciuruit de aceşti falnici salvatori-căutători moderni de aur, nu prea mai interesa pe nimeni). Pentru ceilalţi oameni, constituiţi de ceva vreme în minoritate, lucrurile erau ambigue, simţeau teamă pentru ceea ce urma să se întâmple şi intuiau că povestea minunată, povestită de cei mari şi cei mici deopotrivă, era o catastrofă camuflată de minciuni, reclame, sponsorizări ieftine şi autorităţi devenite impasibile. “Hopul” iniţial fusese depăşit – după vreo 10 ani de ştiri neoficiale şi zvonuri răspândite pe la colţuri, unii oameni implorau un loc de muncă în cadrul companiei (cei cu reale capacităţi de uitare a propriei verticalităţi, ajunseseră chiar directoraşi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce în limba română), ceilalţi aşteptau cu ardoare vânzarea proprietăţilor şi stăteau cu actele de proprietate la coadă, la uşile birourilor lor, în timp ce restul minoritar prefera să-şi trăiască în continuare viaţa, să meargă la serviciu şi să-şi trimită copiii la şcoală.
Peisajul social era discordant, ambiguu şi demn de a fi studiat la cursurile de sociologie. Se produsese o ruptură în toate aspectele vieţii, atât în cadrul localităţii, cât şi în jur; viaţa nu mai era demult normală şi transformările creaseră un cadru sufocant în care simţeai nevoia de a evada. Eroii salvatori ajunseseră deja, goliseră şcolile, bisericile şi casele de orice urmă de viaţă, şi mesajul care se prefigura era acela că, viaţa va deveni într-adevăr insuportabilă. Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat prea puţin, credinţa socială potrivit căreia singura şansă de salvare e reprezentată de depopulare şi ştergere de pe faţa pământului, este adâncită, iar speranţa că autorităţile îşi vor face treaba şi vor avea grijă de cetăţenii săi contribuabili, a fost deja îngropată.
Povestea de ansamblu a localităţii e cunoscută de toată lumea, însă poveştile mărunte ale oamenilor săi sunt trecute forţat în anonimitate de câte o strategie de marketing scumpă, şi totodată ridicolă, ce scoate în faţă roboţei fabricaţi, cu poveşti false şi vieţi vândute. În ceea ce mă priveşte, localitatea devenise un loc dezolant, în care viitorul şi alegerile lui nu mai aparţineau oamenilor şi în care dispăruse orice urmă a unei comunităţi sau a unei existenţe libere, necondiţionate sau asumate responsabil şi conştient de fiecare în parte. Nu m-a încercat nici un regret în momentul în care am plecat la Bucureşti sau la scurt timp, când am părăsit ţara cu o bursă de studii pentru SUA. Ironia a fost şi în acest caz, de o promptitudine fulgerătoare şi la nu foarte mult timp de când părăsisem ţara, jurându-mi să las în urmă toată controversa legată de acest proiect care se transformase deja în banalitate, un subiect răsuflat ce nu implica decât o opinie semi-analfabetă de tipul pro sau contra, îmi dădusem seama că dincolo de imagini ale caselor părăsite, oameni săraci şi îngrijoraţi, era singurul loc pe care îl puteam numi acasă şi pe care îl iubeam. Lucrul care trebuie totuşi subliniat, este că, presiunea exercitată asupra localnicilor şi asupra familiilor lor este enormă, sentimentele sunt de conştientizare a implicării şi afectării directe, dar şi de neputinţă absolută, de teamă că nimic nu va mai fi la fel şi că, orice posibilitate de alegere a viitorului va fi ştearsă. Este incredibil de simplu să cumperi un om; în schimbul a câtorva sute de euro şi a unui loc de muncă pentru un membru al familiei, omul apare la televizor şi spune tot ce vrei tu să spună, nu gândeşte, nu reflectează la conţinutul acelor cuvinte sau la posibilele lor implicaţii, proiectarea existenţei lor în viitor sau construirea unor obiective pe termen lung, devenind inaccesibile. Detaşarea este aproape imposibilă şi stabilirea obiectivelor şi a priorităţilor devine invariabil condiţionată de acest factor extern ce-ţi impune inclusiv limitele gândirii critice şi a capacităţii de a imagina un viitor pentru propria familie. Nu am fost deloc surprinsă când, după terminarea facultăţii aflându-mă în vacanţă la părinţii mei, descoperisem că aproape toţi tinerii din localitate deveniseră dependenţi de această companie. Nu eram surprinsă, şi nimeni nu ar fi fost, în condiţiile unei minime reflecţii asupra manierii lor de a acţiona.
Noi facem parte dintr-o generaţie care a crescut sub umbra şomajului, a posibilităţilor limitate sau a oportunităţilor muribunde. Un copil care creşte şi se dezvoltă cu teama poate inconştientă asupra unui pericol de sfidare a propriei libertăţi, a alegerilor viitoare şi, implicit, a vieţii în sine, ajunge un om cu prea puţină încredere în propriile forţe, în propria capacitate de a reuşi pe cont propriu, în libertatea de a gândi, de a alege şi de a visa. Privind în urmă, îmi dau seama că, manipularea exercitată a fost de dimensiuni înspăimântătoare şi a cuprins toate aspectele vieţii. Credinţa în propria libertate şi putinţă de a realiza lucruri de durată, de a aduce o mică contribuţie sau, de ce nu, o schimbare în lumea în care trăim, a fost sfărâmată. Sunt aşadar uşor de înţeles alegerile acestor oameni, alegeri ce cred că, nici nu le-au aparţinut vreodată. În aceste condiţii, luând în considerare influenţa şi puterea unei manipulări îmbrăcate în straie de bunăvoinţă, nu este greu de înţeles pesimismul adoptat de oameni, şi conul de umbră în care au ales să se refugieze, frustraţi, îndureraţi de simţul unei neputinţe insuflate forţat, luptându-se cu o dezbinare a propriilor alegeri şi decizii.
E atât de simplu să convingi un om că viaţa lui e lipsită de valoare şi că e lipsit de putinţa de-a schimba ceva. Nu ştiu dacă oamenii în general, au capacitatea de a schimba lumea, ştiu însă că, oamenii ambiţioşi şi încrezători în propria valoare şi propriile vise, pot face orice. E un lucru pe care nu l-am învăţat la Roşia Montană, ci departe, colorând banalitatea pesimismului şi inconsistenţa temerilor, cu oameni, vise, idei, posibilităţi, încredere. Sprijinită continuu de părinţii mei, cărora le voi fi recunoscătoare mereu pentru faptul că, pe de-o parte au considerat educaţia ca fiind pionul principal şi m-au sprijinit pe toată durata studiilor, iar pe de altă parte au avut suficientă încredere în a mă lăsa să iau propriile decizii, am avut prilejul de a avea ca mentori oameni remarcabili, de a călători, de a cunoaşte oameni de pe toate continentele, de a participa la proiecte importante în mai multe ţări şi de a încerca să creionez un viitor necondiţionat de cineva. Probabil am avut alte şanse, decât fostul meu coleg de clasă care vrea să ajungă miner la RMGC în binecunoscutele clipuri publicitare, dar asta doar datorită faptului că, părinţii mei care au muncit mereu din greu, şi-au păstrat încăpăţânarea de a nu cere ajutorul nimănui şi m-au învăţat importanţa asumării responsabilităţii în rezolvarea propriilor probleme.
M-am întors în ţară cu un altfel de sentiment şi mod de a privi lucrurile; merg la Roşia Montană de fiecare dată când am câteva zile libere, observ aceeaşi incertitudine şi chiar teamă în ochii oamenilor, şi îmi dau seama că miza e mult mai mare decât credem. Când un om ia decizia de a pleca oriunde în lume, este o decizie personală, când oameni care nu vor să plece sunt strămutaţi abuziv, fiindu-le smulse rădăcinile şi orice legătură cu trecutul, este o crimă. Iar dacă, această crimă e posibilă şi mai mult, rămâne nepedepsită datorită banilor, mesajul transmis celor de-acum şi celor ce vor fi, e de un tragism istoric.
Roşia Montană e mai mult decât un loc cu bogăţii istorice şi monumente ale naturii, e mai mult decât patrimoniu şi vestigii, e pentru unii oameni, acasă. E locul în care tinzi mereu să te întorci şi să ceri ajutor, e locul familiar şi prietenos în care ştii că îl vei primi. De aceea, roşienii nu scriu de obicei scrisori către România, nu imploră ajutor, nu cred în locuri de muncă ce nu vor exista niciodată, nu îşi deplâng la televizor soarta ce ei şi-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar să fie lăsaţi în pace, să-şi crească copiii şi să îmbătrânească în unicul loc în care concep că ar putea să o facă. Pentru ei, Roşia Montană nu e subiect de controversă, ci acasă, iar sentimentul că acasă ar putea să nu mai existe, devine copleşitor. De aceea, anonimitatea şi refuzul de a apărea în public cu propria lor poveste, e drept, fără ciorăpei croşetaţi, ci cu fapte reale pe care le trăiesc în fiecare zi, devin mai prietenoase şi astfel, nu riscă să transforme într-o simplă bagatelă unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii lor. Ei participă activ la o altfel de Campanie Salvaţi Roşia Montană, îşi propun să rămână încăpăţânaţi în hotărârea lor de a-şi continua viaţa în casele lor, de a merge la biserica în care s-au căsătorit sau şi-au botezat copiii, de a colinda dealurile mereu aceleaşi şi de a povesti misterul fiecărui colţ de stâncă, deal sau mină turiştilor doritori; de a pretinde că, prin consecvenţă şi credinţă interioară, lucrurile nu se vor schimba. Iar aceste lucruri mărunte dealtfel, cred că salvează Roşia Montană în fiecare zi. Roşia Montană e salvată prin fiecare banner, prin fiecare articol, studiu sau eseu, prin fiecare conferinţă sau prelegere universitară, prin fiecare Fân Fest, clădire de patrimoniu restaurată, turist sau simplu gând bun. Astfel, e menţinută în viaţă şi continuă să supravieţuiască demonstrând că, oportunităţile de dezvoltare sunt nenumărate.
Nu ştiu exact motivul pentru care am exprimat în scris un alt punct de vedere, o altă faţă a acestei cunoscute şi totodată, obscure poveşti…La insistenţele prietenilor şi ale colegilor mei, care erau stupefiaţi de povestea şosetelor croşetate şi de imposibilitatea ca un copil să facă o şcoală fără ajutorul companiei, eram nevoită să explic de ce părinţii mei au avut o viaţă liniştită, de ce muncind au reuşit să acorde copilului lor toate şansele, sau de ce nimeni din familia mea nu este dependent de sforile trase de această companie. Din momentul în care m-am întors în ţară, am dorit să conving pe cât posibil, că forţele proprii devansează capitalul şi fondurile oricărei multinaţionale; că devenind conştient de propriul potenţial, devii liber şi independent, iar acest sentiment e tot ce poate fi mai frumos.
Şi totuşi, dincolo de provocări, riscuri sau inevitabile frustrări, rămâne formidabila mobilizare a societăţii civile, într-o perioadă în care mulţi o consideram imposibilă. Îmi amintesc uimirea pe care am avut-o în SUA când, stând de vorbă cu un grup de prieteni arheologi de la o universitate franceză, observam fascinaţia pe care o aveau faţă de istoria şi patrimoniul arheologic al Roşiei Montane, în timp ce îşi exprimau îngrijorarea cu privire la viitorul acesteia. Pe de-o parte, era surprinzător interesul unor oameni ce nu aveau nicio legătură directă cu localitatea, iar pe de altă parte, era prima dată când, într-un context legat de Roşia Montană, auzeam de patrimoniu, conservare, management al patrimoniului cultural, turism, dezvoltare…Ceea ce auzisem până atunci, era doar exploatare (a aurului, a oamenilor), şomaj, zonă defavorizată, vieţi şi şanse irosite… Iar din acel moment, am fost martorul unei agregări unice în România, între oameni şi organizaţii, în care obiectivul comun era transmiterea unuia dintre cele mai importante mesaje şi totodată, semnale de alarmă din perioada contemporană. Cred astfel că, lucrul acesta reprezintă un succes în sine şi un pas important în salvarea uneia dintre ultimele dovezi ale autenticităţii, valorii spirituale şi ale paşilor noştri în istorie, ale unei moşteniri unice ce nu-şi merita acest viitor incert. Sper ca aportul fiecăruia să aibă efectul pe care îl dorim cu toţii şi să devină o poveste frumoasă a încrederii, a valorilor comune şi a solidarităţii.
Mulţumesc pentru răbdarea de a citi până la capăt şi un an bun să avem cu toţii!”
Etichete: aur, bianca alexandra cobori, cianura, Mihai Goţiu, Roşia Montana, scrisoare catre romania


Laura Cernahoschi azi la 12:30 |
Update: Grăjdan a fost demis. De aici semnul întrebării din titlu. Oricum, încă o lovitură de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu azi la 10:16 |
A cotit cu dibăcie Băsescu la întrebarea ziariştilor dacă se mai întîlnesc cu el la [ citeste mai departe ]
Irina Zamfirescu 23 May la 16:13 |
Bucureștiul pare că ar fi inepuizabil. Construcții P+inifinit, spații verzi transformate în [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 23 May la 15:30 |
Uninominalul pur, în forma adoptată ieri de Parlamentul României, e o mare mizerie. Argumentele [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 23 May la 14:29 |
Legea privind sistemul electoral majoritar uninominal a trecut ieri de Camera Deputaţilor, după ce [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 23 May la 14:22 |
Ce e în neregulă cu POSDRU? Am tot fost avertizaţi că face Comisia Europeană verificări. [ citeste mai departe ]
Laura Cernahoschi 23 May la 12:10 |
Apare doar la emisiuni cu Gâdea, Alesandra Stoicescu sau duminicale de cancan, unde nu i se vor [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 23 May la 10:00 |
Uninominalul pur şi dur la care a visat Traian Băsescu pe vremea cînd era pe val s-ar putea [ citeste mai departe ]
Cristian Cojanu 23 May la 09:54 |
From Romania with Art,
25 mai, ora 21.30, Grădina Verona
Pe 25 mai, de Noaptea Albă a Galeriilor, [ citeste mai departe ]
Iulian Leca 23 May la 04:30 |
Cea mai mare critica adusa sistemului electoral ce tocmai a trecut si de Camera Deputatilor e ca [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 22 May la 22:27 |
Prima lună de după o căsătorie este numită ”luna de miere”. Prima lună a [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 22 May la 19:36 |
… s-au inmultit atacurile impotriva lui Basescu pe ultimul front ramas disponibil – [ citeste mai departe ]
Ciprian Şiulea 22 May la 18:11 |
Astăzi USL a demonstrat că tot ceea ce a spus în ultimii cîţiva ani împotriva PDL nu a fost [ citeste mai departe ]
Elena Vijulie 22 May la 14:19 |
Premierul Victor Ponta şi ministrul afacerilor europene Leonard Orban au anunţat ieri că [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 22 May la 12:06 |
Monica Macovei susţine că guvernul Ponta, despre care premierul spune că e cel mai curat, e cel [ citeste mai departe ]
Ciprian Domnişoru 22 May la 04:22 |
Întrebat despre participarea financiară a României la achiziționarea de către NATO a unor [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 21:55 |
Nişte fapte. Traian Băsescu s-a întîlnit ieri cu vice-preşedintele Chevron, compania care vrea [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 19:43 |
Nu mai e doar o impresie de început de campanie. Ci o confirmare: Emil Boc a evitat până în [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 21 May la 19:05 |
În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 18:20 |
Useliştii au început ofensiva de vară puţintel mai devreme, presaţi de calendarul [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 21 May la 15:38 |
Alegerea dintr-un tur a primarului generează tot felul de efecte secundare. De exemplu, negocierea [ citeste mai departe ]
Stelian Tănase 21 May la 12:17 |
Traian Băsescu aflat la Chicago, printre români, a profitat că se afla departe de casă şi [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 21 May la 11:00 |
Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 21 May la 10:03 |
Şi ducîndu-se dumnealui Traian sin Băsescu la sfat în cele străinătăţi l-au însoţit alai, [ citeste mai departe ]
Costi Rogozanu 20 May la 15:44 |
Săptămîna asta cele mai discutate probleme au fost cîinii vagabonţi, curăţenia oraşului, [ citeste mai departe ]
Constantin Creţan 20 May la 12:38 |
Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma [ citeste mai departe ]
Mihai Goţiu 20 May la 10:15 |
Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și [ citeste mai departe ]
Alin Fumurescu 19 May la 21:32 |
… c-acum nu mai e de gluma. Acum e serios. Acum nu mai e vorba nici de USL, nici de PDL, nici de [ citeste mai departe ]
Cristian Teodorescu 19 May la 20:12 |
După ce-am văzut fragmente din teza de doctorat a procurorului general al României, Laura [ citeste mai departe ]
Dorin Tudoran 19 May la 18:00 |
Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU
Anunțul făcut de unul dintre cei mai guralivi și [ citeste mai departe ]
| 1Asta e cel mai rau la noua putere: ca vrea TOT, si cu burta plina, si cu slanita in pod, si cu sufletul in rai si cu... Vor si la guvernare cu 70% in parlament, il vor si cu Nastase in libertate, vor si... | ||
| 2@GAVRILACHE: nu ciocolata inveleste Ponta in staniol, ci altceva cam de aceeasi culoare.... | ||
| 3@despre orice: ce sa mai... am dat de dracu', nu de "despre orice", cred. se poate, si oricine poate face asta, observa ca nu cultura lipseste in cazul tau, nu datele stiintifice, sau istorice de tot... | ||
| 4@asdzxc 59 - Serios? Da-mi si mie un exemplu din postarile mele unde am fost mitocan,marlan sau prost. Stiu, e dificil sa suporti indivizi care nu injura in continuu asa cum faceti voi de la cooperativa... | ||
| 5Cum dreaq, mai ca iti vine sa strigi, da` pina acum unde v-a fost deontologia de nu ati observat cine este si ce vrea Tonta? Auzi, dna Laura, dar citi nu au fost cei ce au avertizat si matale ai crezut... | ||
| 6@InimaRea -> la 5 ani de postari La multi ani ca s-au implinit 5 ani de cand Coti/Cotidianul cenzura groaznic, (1/4 de an in 2007 si tot cam atat in 2008) nici nu merita scris ceva...@36 bang... | ||
| Mihai Goţiu 11092 citiri |
| Cristian Teodorescu 10422 citiri |
| Costi Rogozanu 9052 citiri |
| Ciprian Domnişoru 4195 citiri |
| Alin Fumurescu 4000 citiri |
| Constantin Creţan 3404 citiri |
| Dorin Tudoran 2912 citiri |
| Elena Vijulie 2723 citiri |
| Dan Duca 2484 citiri |
| Ciprian Şiulea 2330 citiri |
| Cristian Teodorescu 8 postari |
| Mihai Goţiu 7 postari |
| Costi Rogozanu 6 postari |
| Constantin Creţan 4 postari |
| Alin Fumurescu 3 postari |
| Ciprian Domnişoru 3 postari |
| Dorin Tudoran 3 postari |
| Iulian Leca 2 postari |
| Ciprian Şiulea 2 postari |
| Elena Vijulie 2 postari |
| Mihai Goţiu 61484 citiri |
| Cristian Teodorescu 40762 citiri |
| Costi Rogozanu 38244 citiri |
| Ciprian Domnişoru 18243 citiri |
| Alin Fumurescu 17906 citiri |
| Viorel Dobran 12338 citiri |
| Dan Duca 11284 citiri |
| Constantin Creţan 11163 citiri |
| Elena Vijulie 9348 citiri |
| Dorin Tudoran 8739 citiri |
| Cristian Teodorescu 30 postari |
| Mihai Goţiu 29 postari |
| Costi Rogozanu 28 postari |
| Alin Fumurescu 11 postari |
| Constantin Creţan 10 postari |
| Ciprian Domnişoru 9 postari |
| Dan Duca 8 postari |
| Dorin Tudoran 8 postari |
| Ciprian Şiulea 7 postari |
| Iulian Leca 6 postari |
© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.
Acea scrisoare este inventata. Persoana aceea nu e din Rosia Montana.
Nu exista rosian care sa nu vrea minerit, dezvoltare durabila si un viitor mai bun.
Informati-va corect despre solutiile RMGC pentru Rosia Montana pe rmgc.ro/../
2012-01-06 13:26:44 | Raporteaza
[...] Articol voxpublica » Business & Economie [...]
2012-01-06 13:29:05 | Raporteaza
@Antonia: Ai dreptate, dar eu nu cred ca mai exista oameni care sa dea crezare unei scrisori in loc sa se bucure de castigurile Romaniei preconizate de specialistii independenti ai RMGC.
2012-01-06 13:29:25 | Raporteaza
Asta e pe principiul, ochi pentru ochi, scrisoare pentru scrisoare… care e parte dintr-o alta campanie… cea a opozantilor proiectului
2012-01-06 13:29:39 | Raporteaza
Antonia…iar ai scapat din cusca?…zmarc la loc ca iar pun biciul pe tine…..nu exista dezinformare mai sinistra decat cea raspandita ca o ciuma de postacii platiti de RMGC: antonia, norbi, zavalita, vali…deja va stie lumea asa ca las-o moarta si innecata in cianura
..accepta ca exista si macar un singur om macar care este nascut in Rosia montana si nu vrea cianura ta infecta…btw…Eugen David nascut si crescut in Rosia si stalpul rezistentei anti-RMGC si el vrea minerit?…dezinformatoare nerusinata ce esti…ti-am zis, zmarc la loc in cusca ta mica 
2012-01-06 13:31:21 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: si culmea ca mesajul de la punctul 3 a fost scris de tine sau de altcineva ca tine, ca eu nu l-am scris. si dupa cum arata ma gandesc ca si ala de la #1. Acum comentezi dupa ce comentezi tu?
2012-01-06 13:34:48 | Raporteaza
@Alina m: este vorba de o campanie murdara a opozitiei, care vrea sa discrediteze avantajele mineritului traditional cu cianura si profiturile pe care le-am castiga.
2012-01-06 13:35:36 | Raporteaza
O scrisoare pe care putea sa o inventeze oricine!! Si afirmatia cu cine vrea sa muncasca, munceste, e cea mai mare aberatie pa care am auzit-o, mai ales ca se contrazice cu procentul de someri de 85%!!
2012-01-06 13:36:07 | Raporteaza
@Norbi: @Norbi:
inventati sunteti voi, non-existente, non-persoane, niste nick-uri jalnice, care ”fiintati”, lasati urme gretoase, doar pentru a dovedi mizeriile la care se preteaza RMGC;
inainte de a publica scrisoarea (care e trimisa de cateva zile) am avut grija sa verific existenta celei care a trimis-o si veridicitatea ei
2012-01-06 13:37:59 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: Iti raspunzi la propria afirmatie dragule? Super, nu credeam ca esti asa de jalnic!!
2012-01-06 13:38:46 | Raporteaza
Si un singur lucru mai zic: pe Bianca Alexandra, semnatara scrisorii, NU a platit-o nimeni sa scrie Romaniei despre Rosia Montana….spre diferenta de alte personaje cu ciorapei, ciupercute si pensiuni…care apar in SPOTURI publicitare care costa cateva mii/zeci de mii euro pe minut..asa ca postacii, ciocu mic ca nu toti pot fi cumparati ca voi…din fericire pt. Romania exista si oameni de caracter, ce nu pot fi cumparati ca damele de companie
2012-01-06 13:38:57 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: Serios?? Nu mai spune? Fa-i si o poza!
2012-01-06 13:40:33 | Raporteaza
@morbi @ antonia: nice try cu incercarea de discreditare….mai incercati, ca nu v-a iesit de data asta fetelor
))))
2012-01-06 13:42:43 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: eu cred ca iti dai seama ce faci de fapt. Cred ca iti dai seama de ipocrizia intregii campanii “salvati” si de a acuza pe altii ca sunt platiti cand scoti articole pe banda rulanta impotriva unei singure companii. Dar daca faptul ca ma insulti si tot repeti ca nimeni nu poate fi in dezacord cu tine numai platit te ajuta sa dormi mai bine noaptea, atunci ce sa spun, noapte buna.
2012-01-06 13:43:36 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: In comparatie cu postacii tai , macar eu cel putin, imi folosesc numele de fiecare data.Non-existente, non-persoane care folosesc niste nick-uri jalnice sunt opozantii dragule sau chiar tu ca sa ma pun la mintea voastra cu acuzatiile!! Deci ciocu mic, pentru ca nu esti in masura in care sa vorbesti despre asa ceva!!
2012-01-06 13:45:14 | Raporteaza
@Daniel77: Daca ne gandim un pic la Tarde si opinia publica – nu numai modul de formare ci tocmai acela de a o mentine si directiona, vedem ca principiul – e mai usor sa mobilizezi impotriva a ceva, decat pentru ceva e folosit si aici, si cum sa fie mai eficient decat exact cu modalitatile adversarilor. Vezi ce a functionat in tabara adversa si furi metoda, transformand-o. Efectul de confuzie initiala prin folosirea aceleiasi metode pluseaza rezultatul scontat…
2012-01-06 13:45:57 | Raporteaza
Este trist sa vedem cum o scrisoare a unei persoane care nu exista ajunge sa capete atentie.
Comunitatea are nevoie de solutia unei exploatari de suprafata prin utilizarea moderna si sigura a cianurii pe termen lung.
Puteti afla mai multe pe situl RMGC, cei care vor sa faca ceva pentru adevaratii rosieni, nu pe VaxPublica.
2012-01-06 13:48:29 | Raporteaza
@Norbi:
#14 de insultat paote fi insultata doar o persoana; tu esti doar un pseudonim, un pseudonim (o fictiune) nu are cum sa fie insultata;
de altfel, faptul ca RMGC apeleaza la fictiuni (postaci anonimi) e in ton cu intreg proiectul lor, care nu e nimic altceva decat o fictiune
2012-01-06 13:49:35 | Raporteaza
@Norbi: Asa procedezi cand nu mai ai ce articol sa scrii si nu mai stii de ce sa te legi!! Formulezi o scrisoare asa pe gustul tau, cu cuvintele tale, o postezi si asta e, pac gata artcolul!!
2012-01-06 13:50:12 | Raporteaza
Mihai, n-are rost man….te lupti ca Don Quijote cu postacii…la fel de bine RMGC-ul putea face niste programe automate (boti) care sa intre pe articolele tale si sa-si deverseze laturile….ori iti angajezi un admin care sa-i zboare definitiv cand ii prinzi cu IP-ul smecherit (desi cred ca s-au ocupat deja de aspectul asta de cand i-a dat kamikaze in gat)…ori ii desfiintezi punctual cand scot cate o mizerie…uite azi si eu am picat un pic in capcana lor si m-am enervat…dar imi trece repede
2012-01-06 13:53:07 | Raporteaza
facebook.com/bi../
Serios? Tot mai jos, Gutza. Tot mai jos.
2012-01-06 13:53:29 | Raporteaza
@Mihai Goţiu: pai exact asta ai facut, m-ai insultat. Dar repet, daca asta te ajuta sa dormi mai bine noaptea, inteleg ca e cam greu sa traiesti cu atata ipocrizie. De altfel, faptul ca apelezi la insulte si acuzatii fara fundament e perfect in ton cu intreaga campanie “salvati Rosia Montana”.
2012-01-06 13:54:35 | Raporteaza
Comunitatea este reprezentata de organizatii independente ca Asociatia Pro Rosia Montana, Asociatia Studentilor din Rosia Montana si Sindicatul Viitorul Mineritului, sustinute de RMGC, nu de o scrisoare anonima a unei persoane inventate.
2012-01-06 13:56:21 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: tu ce vorbesti? Ca bagi cuvinte in gura altor oameni, ai mai si recunsocut asta pe langa.
2012-01-06 13:56:53 | Raporteaza
Sau…poti face altceva: desfiintezi toate commenturile pe articol…pt. ca un articol este facut in primul rand sa fie citit, nu comentat de toti ciudatii. Cine l-a citit, poate trage singur concluzii cu propriul sau cap…nu trebuie sa citeasca 1000 de commenturi propagandistice scrise de postaci platiti precum morbi, antonia, zavalita, vali, etc. Astfel, articolele tale vor fi curate
2012-01-06 13:58:08 | Raporteaza
Pentru cei ce sustin ca Bianca nu exista. Acesta este CV-ul ei, pe care l-am gasit cu o simpla cautare pe google. Doamne, ce usor este sa manipulezi si sa dezinformezi!
Bianca-Alexandra CoboriConsilier Educaţional Junior la STUDY ABROAD ADVISING CENTER SRL, BUCURESTIExperientaConsilier Educaţional Junior la STUDY ABROAD ADVISING CENTER SRL, BUCURESTI
Educatie, sub 10 angajati
Martie 2011 – Octombrie 2011
-prezentarea ofertei educaţionale şi consilierea elevilor şi studenţilor în vederea alegerii variantei potrivite
-menţinerea relaţiilor cu universităţile partenere şi instituţiile publice
-organizarea evenimentelor de promovare şi participarea la târgurile de specialitateConsilier Credite la ALPHA BANK ROMANIA SA, BUCURESTI
Serviciu clienti, Banci / Institutii financiare, sub 10 angajati
Noiembrie 2010 – Februarie 2011
- menţinerea relaţiilor cu clienţii, acordarea de asistenţă şi consultanţă
- analizarea documentatiei depuse de client, privind solicitările de credite
- promovarea serviciilor şi produselor băncii, în cadrul sucursalei şi prin deplasări pe terenConsultant Management Junior la SBS EUROPEAN CONSULT SRL, BUCURESTI
Audit / Consultanta, sub 10 angajati
Aprilie 2009 – Octombrie 2010
-asistenţă în realizarea unor documentaţii, precum studii şi strategii de marketing, analize S.W.O.T, analize diagnostic, planuri de afaceri
-realizarea interfeţei cu clienţii, partenerii, instituţiile publice
-activităţi de PR, promovare, event management.StudiiStudii de Masterat în Antropologie Culturală, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, BUCURESTI
Master / Studii postuniversitare
2011 – in curs
Studii de Licenţă în Management, Facultatea de Management-Marketing, Universitatea Româno-Americană, Bucureşti, BUCURESTI
Facultate (terminat)
2007 – 2010
Colegiul Naţional “Avram Iancu”, profil Matematică-Informatică Intensiv Engleză, Alba Iulia
Liceu
2003 – 2007
.AptitudiniCursuri absolvite:
- apr. 2010 – Curs “Project Management”, DeSales University, SUA
- mai 2009 – Curs “Applied Business Management”, University of Alabama, SUA
- feb. 2009 – Curs “Psychology of Human Intimacy”, James Madison University, SUA
- ian. 2008-iul. 2008 – Proiect de colaborare ştiinţifică internaţională “Principles of Microeconomy”, DeSales University, SUA
- 2007 – Certificat de Atestare a Competenţelor Profesionale în Lb. Engleză, eliberat de Ministerul Educaţiei
- 2007 – Certificat de Atestare a Competenţelor Profesionale în Informatică (Operare PC), eliberat de Ministerul Educaţiei
Competenţe şi abilităţi sociale:
- capacitatea de a desfăşura activitatea atât individual, cât şi în cadrul unei echipe
- bună relaţionare cu oamenii
- spirit de echipă (membru sau team-leader în echipe de studiu internaţionale, în cadrul proiectelor inter-academice)
Competenţe şi aptitudini organizatorice:
- experienţă în managementul proiectelor (obţinută ca junior consultant)
- management al timpului şi al priorităţilor
- leadership (team-leader în majoritatea echipelor din cadrul proiectelor desfăşurate în timpul facultăţii)
Competenţe şi aptitudini de utilizare a calculatorului:
- cunoaştere avansată Microsoft Office (Word, Excel, Access, Powerpoint), Internet Explorer
- cunoştiinţe în realizarea paginilor web (Dreamweaver)
- cunoştiinţe utilizare Fox Pro, Visual Fox Pro
Alte competenţe şi aptitudini:
- tenacitate, ambiţie, dorinţa de continuă autoperfecţionare
- perseverenţă.Limbi straineEngleza – Avansat
2012-01-06 13:58:39 | Raporteaza
Mda, văd că, în ciuda convingerii mele constante că nu se poate mai rău, postacii rmgc-işti reuşesc să mă surprindă de fiecare dată. Astăzi, murdăria şi prostia lor a atins noi culmi… sau poate mai corect ar fi fost să scriu noi adâncimi
Declar oficial postarea nr.1 de mai sus, a Antoniei, cel mai mare cretinism pe care l-am citit vreodată în viaţă. Şi vă asigur că, mai ales de când mă preocup de Roşia şi am de-a face cu postaci, am citit destule…
2012-01-06 13:59:35 | Raporteaza
@cornel vilcu: si pe mine ma surprinde murdaria si prostia unora ca alecs vanatoru care pune cuvinte in gura altor oameni tocmai ca sa incite, sa discrediteze, a si recunoscut ca el cu inca cativa “tovarasi” se ocupa cu asta.
2012-01-06 14:02:38 | Raporteaza
@cornel vilcu: Comentariul 1 l-a pus un postac ecologist, adica-”cel mai mare cretinism pe care l-am citit vreodată în viaţă “, dupa cum spui tu!
2012-01-06 14:03:22 | Raporteaza
o vorbarie totala, sunt de acord ca Rosia Montana sa fie exploatata, dar de o companie romana, nu de alti jmekeri, si sa se faca si posibila stantarea in tara a aurului nu in afara ei sa ne coste o gramada de bani. Oricum cred ca aurul va fi vandut de hoti inainte sa fie exploatat, si orice va zice Romania astia din fruntea tarii vor face tot ce stiu ei. Cica asa e mai bine pentru romani, ca doar nu o zice ca e bine pentru averea lor. Aurul ala a aparut acum , nu a fost acolo si pe vremea lui Ceusescu, de ce nu l-a exploatat ?! Asa ca Romania la amanet cu tine.
2012-01-06 14:04:12 | Raporteaza
cornel….stii care-i paradoxul?..ca un personaj ‘inventat’ ca antonia….spune cu nonsalanta de o persoana pe care nici macar nu a avut deranjul sa o caute, sa se informeze despre existenta ei, ca de fapt ea e inventata….how low can you go? (vb ta
)) Postacii, zilele voastre sunt numarate
))))
2012-01-06 14:04:25 | Raporteaza
vrajeala
2012-01-06 14:05:01 | Raporteaza
Antonia, tu mai deschizi gura dupa ce ca scrii ce scrii?
2012-01-06 14:05:43 | Raporteaza
Totusi, legat de scrisoare, din ce se vede din toate actele campaniei “salvati”, din ce se vede si in localitate si in toate filmuletele care circula pe internet, cei care au sentimentul de “noi contra voi” sunt fix opozantii proiectului. Iar cu o asemenea atitudine nu se ajunge nicaieri niciodata. Dar sa spui ca zona a fost saracita fortat sau ca oamenii au fost dati afara mi se pare deplasat, la fel de deplasat ca si a-i acuza pe cei care sunt de acord cu proiectul minier (e localitate miniera de 2000 de ani la urma urmei) de pierderea verticalitatii.
2012-01-06 14:06:46 | Raporteaza
@postacii platiti RMGC: da?….va rog, puteti sa-mi verificati IP-ul sa vedeti ce e cu commenturile 1, 3, cat vreti voi…dezinformatorilor
))) Mi-e asa greata de voi ca nu v-as imprumuta nici in ruptul capului nickurile
)))
2012-01-06 14:07:29 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: stii care ii paradoxul, ca tu acuzi personajul de la #1 care a fost inventat de tine sau de un tovaras de-al tau.
2012-01-06 14:08:09 | Raporteaza
apropo, si eu vreau sa am un loc de munca peste drum de casa. vreau sa muncesc, dar doar sa trec strada spre locul meu de munca nu mai departe. Bai frate ma lasi. vreti sa munciti, pai si ce va opreste sa mergeti la munca in alta parte. voi nu va puneti intrebarea ca altii muncesc si fac naveta?>>>>???? aia de ce nu se plang, sunt prosti nu ca muncesc in alta parte. Se gasesc unii ca voi mai ales urecheatul ala, vleau un loc de munca in fata casei.
2012-01-06 14:10:28 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: “@renard 189: multam frate, dar sa stii ca n-am inceput eu jocul si cel mai important, nu sunt singur..mai sunt vreo 2-3 camarazi, dar nu stiu care sunt ))”
voxpublica.real../
2012-01-06 14:10:36 | Raporteaza
Morbi…stii ce cred eu de fapt?..ca in urma discreditarii voastre de vreo cateva zile…s-au autosesizat sefii vostri si v-au scos din functie…doar ca au uitat sa va zica si voua
))) si iata ca e o generatie noua de postaci platiti care semneaza cu morbi si antonia….si voi nu stiti ce v-a lovit
))…lasa ca o sa va dati seama la leafa si o sa va opriti dupa
))))
2012-01-06 14:12:38 | Raporteaza
@morbi 38: pai morbi….n-am scris eu chestia aia..sa mor io..era un postac de-al vostru care a scris cu nickul meu…ciorditorilor
))))) te faci singur de ras…stop it ca mor de ras
))))
2012-01-06 14:14:34 | Raporteaza
@Norbi: Astia au ajuns deja sa se injure intre ei!!!Vai, vai cat de paptetic trebuie sa fii?
2012-01-06 14:14:57 | Raporteaza
ba Norbi… ti-as zice cateva de raniti si de sfinti(valabil si pentru restu prostilor)… dar ma abtin… tu comentezi la absolut toate posturile… esti penibil… daca sunteti voi asa tari… va propun sa ne intalnim la o dezbatere organizata… si inca ceva… luati-o in gura… zmotocitio bine… si puneti-o la loc…
Orice om isi pierde calmul cu voi… veniti cu aceleasi acuzatii penibile… cine sa mai aibe rabdare sa va bata in fiecare zii la jocul vostru si voi sa continuati… mergeti afara… ca atata calculator va baga cianura in cap…
2012-01-06 14:15:07 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: stii ce cred eu? ca ati ajuns in halul ala incat v-ati apucat sa insultati pe cineva care e de partea voastra, pe fata care a scris scrisoarea. Tu cu inca vreo “2-3 camarazi”. Cat de jos poti sa te cobori? Incredibil.
2012-01-06 14:16:45 | Raporteaza
hopa…..stai asa morbi..deci acum exista fata aia..sau cum?..ca eu nu mai inteleg..vedeti ca v-ati overclockat si dati rateuri…eu zic sa faceti sedinta sa cadeti de acord..macar sa mancati acelasi cacat toti
))))
2012-01-06 14:19:07 | Raporteaza
frate..e prea usor cu voi postacilor…pe bune…unul cu IQ peste 50 nu se gaseste?..sau macar unul care sa urmareasca acelasi fir epic al rahaturilor pe care le arunca spre cititori
)))..ma duc sa fac o cafea si ma intorc la voi
azi sunt pe voi toata ziua…mrrrrrr…mama voastra de postaci
2012-01-06 14:21:50 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: ba esti uimitor. Am spus eu ca nu exista? Spre deosebire de tine si de altii de pe aici eu nu incep sa acuz in stanga si in dreapta fara sa am vreo dovada. Nu incep sa acuz ca si tine si ca altii de pe aici cu singurul scop de a discredita.
2012-01-06 14:23:40 | Raporteaza
@Norbi: Cum am mai zis lasa-l pe om, ca face si zice si el cat il duce capu, ce pretentii poti sa ai de la el?? Scopul lui este sa ne insulte pe noi , nu sa salveze Rosia Montana sau ce mai vrea sa slaveze el!!
2012-01-06 14:26:54 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: Vezi sa nu te ineci de la cei 6ppm de cianura din cafeaua pe care ti o faci!!
2012-01-06 14:29:50 | Raporteaza
Eugen David nu este nascut si crescut in Rosia Montana.Este din Bucium casatorit in Rosia Montana avand noroc cu socrul dansului care i-a dat o parte din averea sa devenind proprietar in Rosia…David nu vrea minerit vrea doar vaci si oi!!!!!!!
2012-01-06 14:30:33 | Raporteaza
Citesc pentru prima data comentarii la un articol legat de Rosia Montana. Am mai auzit de postaci platiti, dar mi se pare fantastic nivelul la care s-a ajuns.
Ce fel de om trebuie sa fii ca sa vezi ce ramane in urma “exploatarii” si sa sustii ca e bine sa fie continuata? (banuiesc oare eronat ca toti cei care scriu aici au ajuns macar o data la Rosia?)
Ma intreb, oare cei platiti sa proslaveasca profitul cu orice pret ar face-o si daca ar fi vorba de satul bunicilor sau strabunicilor lor? Nu v-ar deranja daca in urma locurilor unde ei si-au dus viata ar ramane niste gramezi de gunoi?
Nu va obositi sa raspundeti, hienute mici, intrebarile erau retorice. Stiu ca ati fi in stare sa va curvasariti pentru cativa lei.
2012-01-06 14:33:42 | Raporteaza
Sa ii spunem bun-venit lui “localnic”, noul postac goldist.
Antonia, Norbi, Daniel77, Alina m, zavalita, v-a venit colegul de munca.
2012-01-06 14:34:55 | Raporteaza
eu n-am inteles de ce bianca este asa preocupata sa nu se intample nimic la rosia montana din moment ce ea sta in bucuresti.
2012-01-06 14:38:42 | Raporteaza
@localnic: morbi mai nou esti localnic din Rosia?
..si pardon, am uitat ca e rusinos si mai greu sa muncesti pamantul si la animale, decat sa zgarmi in pamant dupa iluzii si sa faci baie in cianura 
2012-01-06 14:41:36 | Raporteaza
@zavalita: eu n-am inteles de ce face pledoarie ca oamenii din Rosia Montana sa hotarasca singuri, ca pentru toti e acasa, dar ii face lipsiti de coloana verticala pe cei care sunt de acord cu inceperea proiectului, desi ei sunt majoritatea
2012-01-06 14:42:01 | Raporteaza
@David Copperfield: eu n-am inteles de ce oameni care ‘o fac’ pe bani sustin in continuare ca nu sunt curve..si nu inteleg de ce ei sustin ca sunt multi cand de fapt toata lumea stie ca sunt de fapt morbi si inca unul, dar sufera de tulburari si multiplicare de personalitate.
2012-01-06 14:47:27 | Raporteaza
Tarfele astea de postaci sunt ca actritele de filme porno: dupa ce toata lumea isi bate joc ele si le bate cu penisul peste fata, spun ca vor sa ejaculezi pe ele… sunt platite ca fie umilite, asa ca se prefac ce le place. Asa si postacii.
Antonia, cea mai tare actrita de filme porno-cianuriste
2012-01-06 14:59:51 | Raporteaza
@localnic: Eugen David a inteles ceea ce unii ‘localnici’ ca tine nu au inteles: exploatarea miniera este a goldului, voi veti lua temporar salarii de paznici dupa care veti ramane cu munti de steril si iazuri de cianuri;
…dar vacile si oile pe care le poate creste orice om muncitor vor fi ale lui
2012-01-06 15:01:51 | Raporteaza
Scrisoarea asta v-a dat la temelie, de aici si reactia mai violenta decat la orice alt articol. Scrisoarea ramane, comentariile se duc. Varza de la comentarii s-a transformat in laturi care nu mai pacalesc pe nimeni. Sunteti degeaba, postacilor. Ne-am pisat pe departamentul vostru de propaganda. Isteria vostra spune tot.
2012-01-06 15:02:17 | Raporteaza
@David Copperfield: Bravo ,hai ca te felicit ca esti super destept , tocmai ai demonstrat cat de duce capu!!
2012-01-06 15:14:17 | Raporteaza
Hai sa ghicesc: urmeaza sa intre un alt postac cu numele Norbi si va spune ca nu el a scris la 58.
2012-01-06 15:15:09 | Raporteaza
@ #59
Nu vorbesc cu actritele in drame porno. Doar le umilesc. Stiu ca le place si vor reveni indiferent ce le faci. De asta sunt platite regeste de RMGC
2012-01-06 15:17:57 | Raporteaza
@David Copperfield: Incredibil
))) ti-ai demonstrt inca o data prostia umana pe care o reprezinti!! Hai esti si comic!!
2012-01-06 15:23:43 | Raporteaza
Se pare ca cineva e anal-fabeta. Nu spun cine.
2012-01-06 15:27:09 | Raporteaza
bravo, bianca! tine-o tot asa!
iar voi, p(r)ostaci rmgc-isti, puteti croseta pe net sosete si sarmale cate vreti, istoria tot va trage in curand apa dupa voi, nu va faceti griji!
2012-01-06 15:27:15 | Raporteaza
@Antonia:cu cit te plateste rmgc sa arunci cu noroi in conationalii tai?
2012-01-06 15:31:04 | Raporteaza
@giku_letzu:
De acord, cu conditia ca concesiunea (sic!)sa-i fie data numitului Adriean videanu!
2012-01-06 15:33:50 | Raporteaza
@Antonia: Mai Antonia, vezi ca si in Delta Dunarii sunt oameni defavorizati, care au probleme mari. Hai, fa ceva, poate vindem si delta asta…
2012-01-06 15:34:01 | Raporteaza
Daca domnisoara e bine mersi la Bucuresti si recunoaste ca cei de acolo pleaca fara regrete ca nu au pentru ce sta, de ce sa nu aiba si ei sansa ori sa stea, sa aiba la ce si sa nu mai fie nevoiti sa plece, ori sa aiba si ei cu ce se descurca in Bucuresti si urma facultati bune, construindu-si astfel un viitor.
2012-01-06 15:37:13 | Raporteaza
@giku_letzu:
De acord, cu conditia ca concesiunea (sic!)sa-i fie data numitului Adriean videanu!
2012-01-06 15:37:45 | Raporteaza
da, bravo bianca. tine-o tot asa si ai grija ca in urmatoarea scrisoare sa ne trimiti si niste vederi din rosia montana. poti sa trimiti si niste poze cu mediul poluat de acolo din cauza exploatarii lasate de izbeliste de stat, dar pe care tu vrei sa o pastrezi intacta.
2012-01-06 15:40:55 | Raporteaza
@Dan: In Delta Dunarii nu s-a facut minerit timp de 2000 de ani, in Delta Dunarii nu a venit in investitor care sa relanseze industria asta. Sunt o gramada de localitati sarace in tara asta, sunt multe care sunt foste localitati miniere, dar diferenta dintre ele si Rosia Montana e ca la RM e posibilitatea sa nu fie o localitate saraca. Iar majoritatea oamenilor sunt de acord cu asta, cu inceperea proiectului. Sau trebuie sa fie toata tara saraca?
2012-01-06 15:41:11 | Raporteaza
Postacii: niciodata nu am reusit sa ii fac sa dispara. Singurul truc care nu mi-a iesit niciodata.
2012-01-06 15:47:08 | Raporteaza
E o scrisoare cat se poate de adevarata,care ne arata fidel si in detaliu,tot ce sa intamplat,si se intampla in acel colt de rai numit Rosia Montana.Toata stima pentru tine,Alexandra Bianca,stiu ca provii dintr-o familie cu coloana vertebrala dreapta si mai stiu ca ceea ce se intampla acolo, te doare.Ce sa facem,am vrut schimbare,avem schimbare.Totul a plecat de pe vremea psd,continuand in vremea pdl.Miza e mare,cei mai bogati oameni ai lumii sunt cu ochii pe zacamant.Eu,ca mot,mi-e scarba de cei care vor, cu smecherii jegoase,sa puna mana pe aurul nostru.Cu locurile de munca,e vrajala,angajeaza oameni,pe 700 ron,si aia ajutor de la stat.Felicitari pt.articole domnului Gotiu,si daca ar fi dupa mine,as muta capitala la Cluj,si cred ca se stie de ce.Toate cele bune.P.S.-jegurile sa se abtina de la comentarii.
2012-01-06 15:49:23 | Raporteaza
@zeicu nicu: Sunt curioasa sa stiu pentru voi cum arata raiul? Un sat poluat cu oameni saraci si vai de ei, cu case care stau sa se darame, cu niste rauri de culoarea rosiatica si cu niste galerii romane in care nu ai tupeul sa intri? Super!!
2012-01-06 15:57:30 | Raporteaza
@zeicu nicu: cand ai pomenit dumneata ajutoare de la stat de 700ron? si poate te hotarasti, ori e salariu ori e ajutor. scrisoarea nu e nici pe departe o viziune obiectiva,cu atat mai putin oglindita in realitate, mai ales pentru ca e scrisa de o mana care trece mult prea rar prin rosia montana. nu ea e nevoita sa isi creasca copii acolo.in schimb altii da. ei ce ar trebui sa faca?
2012-01-06 15:58:14 | Raporteaza
Ceilalti din localitate nu au avut posibilitatea, cei mai multi dintre ei, sa plece sau sa isi trimita copiii la studii in capitala sau in strainatate, asta nu inseamna ca parerea lor nu conteaza. La urma urmei proiectul asta minier e sansa lor la o viata mai buna si pe langa asta e o continuare a traditiei acelei localitati, doar ca cu mijloace moderne.
2012-01-06 15:58:47 | Raporteaza
-Sa nu fie nimeni intrebat cum plata primelor sume pentru propietatile vandute catre Gold s-au facut cu bani lichizi si nu prin banca.(Oare “miroseau” lichiditatile a ceva?)
-Primaria si Consiliul Local sa-si mentina hotararea de a nu autoriza nici o activitate cu iz economic pe teritoriul comunei RMGC (viitoare fosta Rosia Montana)
– Pentru autoritatile locale sa se declare ca datorita lipsei fondurilor colectate din impozite in cazul unor calamitati provocate de ploi diluviale in cuantum de 1(un)litru/Km**2 si a unui uragan de 1(un)metru/sec.utilitatile curent,apa nu pot fi satisfacute
2012-01-06 16:02:04 | Raporteaza
-Sa nu fie nimeni intrebat cum plata primelor sume pentru propietatile vandute catre Gold s-au facut cu bani lichizi si nu prin banca.(Oare “miroseau” lichiditatile a ceva?)
-Primaria si Consiliul Local sa-si mentina hotararea de a nu autoriza nici o activitate cu iz economic pe teritoriul comunei RMGC (viitoare fosta Rosia Montana)
– Pentru autoritatile locale sa se declare ca datorita lipsei fondurilor colectate din impozite si taxe in cazul unor calamitati provocate de ploi diluviale in cuantum de 1(un)litru/Km**2 si a unui uragan de 1(un)metru/sec.utilitatile curent,apa nu pot fi satisfacute
2012-01-06 16:04:22 | Raporteaza
Salutam scena anal-fabeta in trei cu Antonia, zavalita si Samson, acesti talentati actori in drama porno regizata de RMGC.
2012-01-06 16:04:53 | Raporteaza
@antonia
ratatule esti ultima mizerie umana, sa te fereasca dracu sa afle vreodata cineva cum iti castigii banii ca am o gramada de amici care abia astepata sa va rupa oasele. curvele dracu.
2012-01-06 16:18:25 | Raporteaza
@gelu:Ai probleme grave cu genul si cu personalitatea:), un xanax ceva?
2012-01-06 16:20:30 | Raporteaza
@Antonia #74:
“Bogatii vor ajunge in cer, atunci cand ii vor introduce acolo saracii”
2012-01-06 16:21:13 | Raporteaza
Gelule, tu chiar nu stii ca trebuie sa vorbesti frumos cu femeile, mai ales cand sunt actrite in drame?
Chiar daca e vorba de un barbat deghizat in fetita, cum e cazul Antoniei, tot trebuie sa il tratezi bine pe transsexualul respectiv
2012-01-06 16:21:52 | Raporteaza
@David Copperfield: Acuma am inteles, ai adoptat si tu boala asta a taranilor: misoginismul, ca sa fii si tu in trend!! Bravo!! Leacul cel mai potrivit de a scapa de aceasta boala ar fi sa renunti la gelozie.Incearca si tu sa te temperezi un pic, ce dracu mai, te faci de rusine!! Il faci pe Gotiu de rusine!!!
2012-01-06 16:28:08 | Raporteaza
@antonia&zavalita-asta este parerea voastra,un sat prapadit,oameni vai de ei,dar totul a fost regizat sa fie asa,la ordinul rmgc,in fata carora se inchina toti.Oare de ce?Nu comentez.Oameni prin Rosia Montana,nu prea mai sunt,decat niste minoritati rrrome,care le puteti vedea si pe povestile nemuritoare si mincinoase rmgc,care pt.1000 ron si promisiunea unui loc de munca,au acceptat sa se umileasca.Ce sa faci asa sunt obisnuiti.Bianca este o intelectuala rasata,este o patrioata,este mandra ca este romanca,si slava Domnului ca se ridica si oameni verticali.Cu oameni ca voi,care pt.un pumn de bani murdari,va vindeti tara,nu mergem inainte.
2012-01-06 16:30:13 | Raporteaza
A spune adevarul ca un postac RMGC semneaza cu nume de fata nu e misoginism. In plus, transsexualitatea in RMGC. Sa il intrebam pe Andrei Jurca de la RMGC, stie mai multe
2012-01-06 16:33:06 | Raporteaza
@zeicu nicu: Da imi inchipui cat de romanca si cat de adevarata e aceasta Bianca a voastra!!Te pomenesti ca e si fotomodel?
2012-01-06 16:34:37 | Raporteaza
Antonia, vino putin la mine, baietel, am acadeaua care iti place.
2012-01-06 16:47:38 | Raporteaza
@zeicu nicu: “Oameni prin Rosia Montana,nu prea mai sunt,decat niste minoritati rrrome”. Ce? Nu iti convine ca majoritatea oamenilor de acolo vor sa inceapa proiectul si trebuie sa ii insulti, sa ii discreditezi? Ceva de genul asta a facut si autorul scrisorii. Dar pun pariu ca ei stiu mai bine ce presupune o exploatare miniera decat tine sau decat domnisoara care a mers la studii in alte orase. Nu de alta, dar acolo se face minerit de 2000 de ani.
2012-01-06 16:48:11 | Raporteaza
@antonia-ai ghicit,in plus e tipa pura,nu corcitura ca tine.Inteligenta si manierata,iar tu,cu educatia ta (da Bucuresti)lasi de dorit.Manelisto.
2012-01-06 16:48:45 | Raporteaza
@Antonia: pe mine ma distreaza cum o claseaza ca fiind net superioara tuturor celorlalti din Rosia Montana. Doar pentru ca cei de acolo sunt de acord cu inceperea proiectului. Dar ei sunt mai in masura sa isi dea cu parerea avand in vedere ca au ramas acolo.
2012-01-06 16:50:46 | Raporteaza
Am spus minerit, nu cianura, ca sa fie clar.
2012-01-06 16:52:27 | Raporteaza
Adica minerit cu cianura.
2012-01-06 16:53:06 | Raporteaza
Asa e traditia noastra, in birourile din Bucuresti de unde postam non-stop: sa sustinem mineritul cu cianuri la Rosia Montana.
2012-01-06 16:54:23 | Raporteaza
I: Cum face Antonia sex cu Norbi?
R: Face o laba.
2012-01-06 16:54:36 | Raporteaza
@Norbi: Hai ma nu fi rau!! Au si ei o sefa sau un sef care a scris aceasta scrisorica si acuma normal ca trebuie sa o divinizeze:)) de nu jap afara cu ei, asta asa ca sa adopt si eu stategia lor super cool de a ataca oamenii!!
2012-01-06 16:55:44 | Raporteaza
@Antonia: asa zicea si Stalin: avem o problema cu o persoana? nu mai e persoana, nu mai e nici problema. asa faceti si voi: pac, persoana nu exista!…
si stiu ca v-ar conveni sa nu existe nici Alburnus Maior, nici Eugen David, nici Academia Romana, Casa Regala de Romania, campania Salvati Rosia Montana, FanFest, Occupy Conti s.a.m.d.; la naiba, ar fi convenabil pentru voi sa nu existe nici Romania! sa existati doar voi, curvele de politicieni, si o mina de aur. insa nu merge asa. noi suntem aici si suntem tot mai multi.
Respect, Bianca Alexandra Cobori!
2012-01-06 16:56:15 | Raporteaza
@antonia-poate daca ajung la Rosia,ma convingi,cu argumente solide.Cred ca de acolo scrii.Sunt curios.
2012-01-06 16:56:48 | Raporteaza
Dragi comentatori,
recunosc tot! Sint prostac RMGC, platit, cumparat, dator vandut al RMGC. Ma urasc pentru ceea ce fac. Adica practic scatofagia in ritmul impus de articolele lui Mihai Gotiu, adica aproape nonstop.
Dece o fac? Simplu! Pentru ca nu stiu sa crosetez, cum stie dna. Lungu si nici nu m-au dat pe post cu vreun clip de publicitate. In schimb, am invatat sa muncesc cu gura, adica sa mananc rhtul cianurat al RMGC.
Vreau decat sa muncesc, oameni buni! Fac si eu un job de 2 bani jumate ca tot muritorul de rand – care-i baiu’?
2012-01-06 16:57:36 | Raporteaza
Antonia, eu nu vreau sa atac pe nimeni, doar as vrea sa ne cunostem mai bine. Nu fi rea, ca nici laba n-o mai pupi.
2012-01-06 16:57:59 | Raporteaza
@Pana

I am rolling on the floor laughing
2012-01-06 16:58:08 | Raporteaza
Care este femininul la “vierme” ?
2012-01-06 17:00:55 | Raporteaza
@92,93,94, 99, 100 mda…
@Mihnea Blidariu: Se pare ca voi aveti o problema cu o comunitate intreaga, cum zicea si zeicu nicu mai sus ca “sunt doar rrromi” si cum spune si autorul scrisorii ca nu mai au coloana vertebrala. Incercati sa ii dezumanizati, sa ii discreditati complet ca sa ce? Ca sa nu mai conteze parerea lor? Eu zic ca parerea lor conteaza mai mult decat a voastra. Oricat de mult ati incerca sa ii discreditati
2012-01-06 17:04:33 | Raporteaza
Nu este ma feminin la vierme, da-o dracu de gramatica. Noi postam cu numele noastre trans-sexuale, Antonia, anda, aura, Norbi, vali, cum ne vine pe desfasurator.
2012-01-06 17:06:01 | Raporteaza
@Norbi
Mersi ca te-ai destainuit mai sus publicului larg! Asa e cum zici: mancam kkt cianurat, stim asta, stim ca nu stim altceva si stim ca incercam sa bagam pe gat acest meniu unei tari integi – asta e. Sintem panaramele epocii internetului.
Apropo, tu cum faci cu igiena bucala? Eu ma spal pe dinti dupa fiecare postare anti-Gotiu – dar parca tot imi miroase gura… Nush’ ce sa mai fac…
Bine, hai, ma intorc la munca – mai am niste portii de infulecat pe ziua de azi!
Te pup, scumpule!
2012-01-06 17:07:17 | Raporteaza
@Mihnea Blidariu: Stii ce-i mai jalnic la voi? Vreti sa salvati Rosia Montana, da mai bine stati acasa pe scaun si comentati aiurea, nu? Super mega tare!!
2012-01-06 17:07:21 | Raporteaza
Deci Antonia salveaza Rosia chiar din locul viitorului lac cu cianura. Nu sta pe scaun, tasteaza din mers. Deja isi construieste o barca, sa n-o prinda viitura nepregatita.
2012-01-06 17:12:04 | Raporteaza
Hopa…6 postacii ca l-ati suparat pe Mihnea
)))….prindea-v-as pe la un pogo sau wall-of-death pe Dizident sau Se intampla-n Romania (acolo v-o luati dublu ca aveti bonus si de la Andi de la Altar
)))
2012-01-06 17:12:25 | Raporteaza
Nu conteaza ca eu sunt platit(a) sa fac exact asta.
Important e sa mai mananc ceva kk pana ies din tura.
2012-01-06 17:13:47 | Raporteaza
Haideti sa modificam un proverb romanesc.Nu-i asa ca merge?
2012-01-06 17:19:20 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: Mai baiete mai, ti-am zis sa iei un xanax, chiar te va ajuta sa te calmezi!
2012-01-06 17:21:13 | Raporteaza
Eu propun sa iei un ciocolax. Te va ajuta dupa intalnirea cu mine.
Sper ca nu am fost prea brutal, baietel.
2012-01-06 17:24:10 | Raporteaza
Antonia este rugat sa se intoarca in sediu de urgenta. Andrei Jurca is in the mood again.
2012-01-06 17:25:52 | Raporteaza
2012-01-06 17:36:20 | Raporteaza
Transsexualitatea nu e dereglare Transsexualitatea nu e dereglare Transsexualitatea nu e dereglare Transsexualitatea nu e dereglare
2012-01-06 17:38:08 | Raporteaza
Antonia….vino acasa….asculta-i pe domnii in alb si imbraca acea camasuta frumoasa…si ia bombonelele cele colorate….hai
2012-01-06 17:41:33 | Raporteaza
ptiiiiu…al dreacu norbi….iar a rupt usa la 5:30…las’ ca ii tai orele suplimentare din weekend ….sau dupa 5:30 se transforma in Antonia?…nu mai stiu..ma lasa memoria..mai bag o doza de cianura sa-mi revin…ahhhh
2012-01-06 17:45:07 | Raporteaza
@Norbi: bai rapandula tu realizezi ce scri? “oamenii de acolo sunt saraci si accepta, bla,bla..” Muntele ala nu le apartine lor, este bogatie nationala pentru mai multe generatii. Am mai spus si alta data, tu, Antonia, Zavalita sunteti capabili sa taiati gâtul la vaca sa-i luati clopotul. Ce derenjeaza pe marea majoritate sunt conditiile acestui proiect. Se vinde leul cu 5 bani, si vine alde Zavalita sa zica ca este f bine ca nu investeste nimic. PAi nenorocitii de la RMGC cît investec si cît iau în schimb? Ce alte mine în exploatare mai au astia de la Gold Corporation? Sa va fie rusine (daca stiti ce este aia) si daca ati avea un pic de verticalitate va-ti cauta si voi un adevarat job, nu de dimineata pîna seara sa mâncati ce nu trebuie (ceva ce începe cu “c” si se termina cu “T”).
2012-01-06 17:47:20 | Raporteaza
@elena: “@Antonia:cu cit te plateste rmgc sa arunci cu noroi in conationalii tai?”
Vai de capul ei de gloaba. Am mai mult respect pentru alea de pe centura decît specimene de genul asta. RUSINEEEEEEEEE vîndutilor care nu sunteti capabili sa va hraniti altfel.
2012-01-06 17:56:17 | Raporteaza
@Gotiu
cred ca ar trebui totusi sa blocati postarile postacilor RMGC (cei pe care ii stiti foarte bine ca fiind platiti de companie) pentru ca ei impiedica dezbaterile oneste pe tema Rosia Montana, pro sau contra. Nu spun sa fie eliminate postarile pro RMGC ci doar cele apartinand propagandistilor cu contract de genul norbi, antonia et alia.
2012-01-06 17:57:28 | Raporteaza
@kijiji: “bai rapandula” chiar nu inteleg ce e asa de greu de priceput ca nu se vinde nimic. E un parteneriat public-privat. Iar noi primim prin stat in buget peste jumatate din profiturile proiectului. Care parte din “parteneriat public-privat” nu intelegi. Partea de parteneriat? Poate nu esti obisnuit cu asa ceva, ca “e chestii moderne, dinalea”. Te opreste cuvantul “public”? adica din partea statului? stii ce e ala stat? Sau te opreste cuvantul “privat”? Stii, chestia aia care a aparut acum 20 de ani pe care unii nu pot sa o priceapa. Desi e posibil sa devii confuz cand vezi “-” intre ele. Dar sa stii ca nu e un minus, nu, e o liniuta de legatura, pentru ca e parteneriat.
2012-01-06 17:58:23 | Raporteaza
@Norbi: Nu vezi ca are probleme si asta cu genurile, ce sa mai inteleaga si detalii despre proiect!!
2012-01-06 18:00:14 | Raporteaza
@lazy: inainte sa apara copiii aia, ca asta sunt la urma urmei dupa comportament, sa posteze cu numele altora, era un nivel cat de cat civilizat al discutiilor pe aici. Bine, cu cateva exceptii cum ar fi exemplarul kijiji care nu a invatat la scoala ca nu trebuie sa injuri
2012-01-06 18:00:40 | Raporteaza
Scuze, tov. Tanase!
A trebuit sa vomit – stiti, am mancat prea multa ciocolata azi. Credeti-ma, a fost o tura grea, f_ck! Recuperez maine!
(Defapt as cere un spor de toxicitate/infectie pentru jobul asta, dar mi-e frica sa nu cumva sa ma dati afara ca deja am devenit dependent de dulciuri si nu mai pot fara! As lucra postac(a) si 16 ore pe zi, gratis, ca pe vremurile alea de glorie ale capitalismului pe care RMGCul sper sa le aduca inapoi!)
Saruma-na sefu!
A dumneavoastra sluga devotata, Norbi
2012-01-06 18:02:34 | Raporteaza
O scrisoare, o parere. In fond e vorba de un localnic/fost localnic care o duce bine in alta parte, dar restul, cei care au ramas acolo ce parere au, care e viziunea lor, care sunt nevoile, planurile lor…
2012-01-06 18:03:43 | Raporteaza
exact ce spuneam. @#124, multumesc ca mi-ai ilustrat ideea.
2012-01-06 18:04:50 | Raporteaza
Alina m…, da un plan fara cianura nu gasesti? Asa ii salva Hitler pe niste cetateni, cu destul succes.
2012-01-06 18:10:49 | Raporteaza
Domnu Tanase, scuzati-l pe Norbi ca a trebuit sa vomita tot ce-a mancat azi! Credeti-ma, chiar a fost o tura al naibii de grea azi! Nashpa rau, scrisoarea Biancai – dar sper sa dispara in avalansa de stiri, postari si comentarii.
Noi, oricum, ramanem pe pozitii, luptam pana la ultimul postac si ducem la indeplinire misiunea noastra nobila, asa cum am promis solemn in juramantul depus in fata Dumnezeului nostru, RMGC:
“LUPTAM, LUPTAM, RHT MANCAM, ROSIA DINAMITAM!”
Va saruta dulce in f_nd,
Antonia
2012-01-06 18:14:20 | Raporteaza
@toti postacii RMGC:
nu v-am vazut niciodata asa scurtcircuitati ca varcolacii la lumina. sa va afecteze oare asa de rau, scrisoarea asta, la prima de succes ?
2012-01-06 18:26:50 | Raporteaza
@Norbi: ” Iar noi primim prin stat in buget peste jumatate din profiturile proiectului.” Care “noi”..
Cine îti garanteaza ma tie ca o sa fie profituri. Ce multinationala ai vazut tu ca face si profit? Se merita sa toci o tona de pietroie sa obtii 2 g de aur? Pîna acum oamenii din zona puteau sa-si creasca oi, vaci, capre dupa asta nici macar atîta lucru. La job-urile care se vor crea cîti rosieni o sa lucreze? Care sunt conditiile de lucru? Care este procentajul de munca calificata si necalificata? Cîti dintre rosieni sunt pregatiti profesional sa lucreze cu o asa zisa “technologie avansata? Dupa ce se termina proiectul ce se va întîmpla cu ei? Daca în timpul exploatarii sunt dezastre ecologice cine le va suporta? ïn cît timp de la sfârsitul exploatarii se va face decontaminarea (pentru ca este o realitate)? Ce se vor face cu banii? Se vor folosi ca statul sa poata face el investitii în domeniul mineritului, infrastructura sau se vor cheltui pe borduri, sali de sport, campanii electorale, raliuri la Monté Carlo,si alte bazaconii inventate de ilustrii conducatori care toti sunt o apa si un pamânt. Buni de trimis la groapa cu lei. Tradatori si vînzatori de tara si neam ei si acoliti ca voi.
2012-01-06 18:31:35 | Raporteaza
Am si eu o intrebare! Acea persoana se poate identifica, poate demonstra ca este de acolo? Pe oamenii aia cu povestile lor pe bune, pot fi gasiti acolo unde spun ca sunt, dar ea poate??
2012-01-06 19:07:14 | Raporteaza
youtu.be/zPwyfHPTKdU si youtu.be/anmmpAhD3Ig
2012-01-06 19:26:09 | Raporteaza
@Pana:”Acea persoana se poate identifica….?”
trimite-ti bai jandarmii s-o legitimeze ca sa-i bage mintile in cap. auzi tu, sa conteste ea binefacerile rmgc.
…mortii mamei voastre de vanzatori de cimitire!
2012-01-06 19:38:34 | Raporteaza
remegece mai brein.
2012-01-06 20:05:45 | Raporteaza
@Alecs vanatorul de postaci: “btw…Eugen David nascut si crescut in Rosia” este casatorit in Rosia Montana, sa nascut si a crescut Bucium.
2012-01-06 20:07:04 | Raporteaza
@Antonia: Antonico, daca -si zic bine daca…- acestui proiect i se va da drumul de catre Min. Mediului, sg. care il mai tine in loc!, adio mediu/sanatatea populatiei/istorie/arheologie/plante etc.! Cianurile, draga mea, distrug TOT, poti cauta cu Goagle efectele cianurilor asupra lumii vii [in special]! Si inca ceva: hai sa zicem ca impactul imediat sau pe termen mediu=1-5 ani nu ar fi f. mare…Dat peste 6-10 ani, ai tu siguranta ca acesti neica-nimeni de dincolo de ocean [eu cred ca e doar la hoha asta cu Canada..] or sa se mai preocupe de asigurarea conditiilor optime de exploatare? Dar si asa [sa zicem], dupa ce va exploata pe rupte aurul, poti garanta ca ii vei mai gasi pe undeva, astfel incat sa readuca dupa exploatare amplasamentul la conditiile de acus? Ca parca asa sunt obligatiile oricarui invetitor: sa planteze panselute pe terenul de unde a castigat caresiva malai!! Nu crezi? Cauta OUG 152/2005 si vezi ce scrie acolo….!!!!{Pentru afoni: transpune in Romania Directiva UE /IPPC}
2012-01-06 20:09:17 | Raporteaza
Eu le-as zice “Respect” celor care inca rezista in Rm, cu toata poluarea si saracia. Aceasta doamna care semneaza aceasta scrisoare a plecat in Capitala pentru o viata mai buna.Altfel nu pleca din Rm. De ce sa o respectam pe ea mai mult decat pe Sanda Lungu, de exemplu, care mai rezista in Rm si spera intr-o viata mai buna pt ea, copii ei si localitate?
2012-01-06 20:28:02 | Raporteaza
@Norbi: Bai pacaliciule unde ai vazut tu înjurii? Rapandula, gloaba, vânduti si tradatori dupa mintea ta sunt înjurii? Pe undeva îmi este mila de voi. La ce disperare trebuie sa ajungi sa accepti un asa job? Cum te poti uita dimineata în oglinda sau sa încerci sa-ti convingi proprii parinti sau copii ca cianura este “apa de ploie”. Ma baiatule cauta-ti si tu un job de om normal de care sa fii mândru ca faci ceva cu adevarat util. Toate joburile sunt demne si utile, mai putin astea de propaganda criminala. Bafta la gasit un job de care sa nu-ti fie rusine ca ai trecut prin viata fara sa întelegi nimic.
2012-01-06 20:30:10 | Raporteaza
A iesit cu omor..!!! Ha haaa… Ce ne-o furaaammm… Iar ne baga maine dimineata in sedinta… Ce ne fura astia nickurile… ai dreacu ecologistici… Ba, cand o sa invatati ca cianura e mai buna ca apa de izvor? Cand o sa realizati ca dinamita vine la pachet cu seminte de copaci?
Vedeti, Newmontul, firma mama a RMGC, cat bine face in lume, nu? Mineritul E DE AUR!!! (si de germaniu, wolfram seleniu etc… hi hi hiii)
2012-01-06 20:36:02 | Raporteaza
Extraordinara scrisoarea!
Ma intreb cati dintre fanii RMGC au avut capacitatea intelectuala de a o citi in intregime, macar??
Neputand-o citi si intelege, fac si ei ce pot: murdaresc totul in jurul lor.
RMGC e o companie neseriosa, care nu poate oferi nicio garantie.
2012-01-06 20:52:14 | Raporteaza
@Pana: Ai dreptate. Nu avem nicio garantie ca femeia asta s-a nascut in Rosia Montana. Pe cand amaratii de oameni pe care-i vedem pe la tv ii poate cunoaste oricine merge in Rosia Montana. E pacat ca ei sunt luati in deradere, sunt batjocoriti, dar femeia asta, anonima (nici macar o poza s-o vedem nu exista) este preslavita. Asta fiindca i-a facut publica scrisoarea domnul Gotiu.
2012-01-06 20:58:21 | Raporteaza
@tara de prosti: ce sari asa? pana avea dreptate. noi dam automat credit unei persoane, pana la proba contrarie, fictive. Nu o vedem, nu stim cine e, e prima data cand apare acum, printr-o scrisoare. Si vanzatori de morminte pot fi considerati si cei care-s impotriva proiectului, fiindca daca se mai amana mult nu se stie cati rosieni o sa mai supravietuiasca!
2012-01-06 21:00:59 | Raporteaza
@anda
nu stiu daca esti de buna credinta sau angajat rgcm asa ca o sa am o replica la ceea ce ai zis tu. daca proiectul exploatarii va fi pus in aplicare nu va mai exista Rosia Montana ca localitate ergo nu va mai exista nimeni care sa reziste acolo. o mana de localnici vor avea de lucru pe perioada exploatarii iar apoi zona va fi un pustiu.
cu un proiect turistic zona poate fi de un mare succes acum dar lucrul asta e obstructionat cu buna stiinta din motive evidente.
2012-01-06 21:03:57 | Raporteaza
@Gheorg: v-a lovit la ficati scrisoarea Biancai!
poti sa-i cauti biografia pe google si te vei lamuri ca nu este o inchipuire, din contra: este o tanara care si-a facut studiile prin SUA si nu ca voi, postacii rmgc-isti, de multe ori aceeasi cu cei pdlisti deoarece mergeti impreuna la furat condusi de basescu
2012-01-06 21:07:57 | Raporteaza
@trolu:
Clar! E greu digerabila, pe langa inmultirea celor care nu vor RMGC si care se opun cianurii.
dar, oricat s-ar strofoca angjatii RMGC, bolovanul a pornit si ei nu-l mai pot opri. Prea multa lume a inteles, prea multa lume interesata de subiect, prea multa lume nu mai este idiferenta!
2012-01-06 21:16:17 | Raporteaza
Multumim Bianca! Disperarea remegecistilor e dovada ca ai punctat acolo unde ii doare.
2012-01-06 21:38:30 | Raporteaza
@cine e RMGC?: iarasi aducem in discutie cianura?dupa cum spui si tu, multa lume a inteles. A inteles ca nu exista motive de ingrijorare daca nu au concentratii toxice, ceea ce se aplica si in cazul rmgc. chiar nu inteleg de ce tari mai civilizate (suedia, finlanda sau noua zeelanda) au adoptat cianurile in minerit, adica au minerit de ultima generatie,si la noi nu se poate. la ele nu s-a scandalizat nimeni, nimeni nu s-a ingrijorat aiurea. noi ne speriem doar cand auzim cuvantul,ca alte motive nu avem.
2012-01-06 21:48:10 | Raporteaza
Ba avem si alte motive, anda. Primul e ca vedem zi de zi aceiasi retardati spunandu-ne ca cianura e inofensiva. Ceva pute aici. Rau! Pute a cretini cu circumvolutiunile netezite de dolari canadieni.
2012-01-06 21:54:24 | Raporteaza
@trolu: tu esti postac al psdului sau al vreunui ong? atunci de ce consideri ca restul internautilor, cei care sunt de acord cu acest proiect, ar fi platiti de rmgc?nu inteleg de ce m-ai catalogat ca fiind de la aceasta companie doar fiindca am criticat pe doamna care semneaza aceasta scrisoare. Chiar nu mai e “voie” ca alte persoane sa aiba o opinie diferita fata de a ta?Cred ca ar trebui sa-ti asumi si tu faptul ca esti clar contra si respingi orice alt argument, nu vezi si respecti si opiniile altora. E de speriat aceasta incapatanare, de a refuza sa asculti si opiniile altora!
2012-01-06 21:57:36 | Raporteaza
@Anda:
DEci nu exista motive de ingrijorare privind cianura? Sia tunci, de ce e nmevoie de cel mai mare lac de decantare din Europa? Si de cel mai sigur bnaraj din Europa?
In Suedia, Finlanda sau N Zeelanda lucreaza tot RMGC? SAu acolo e vorba de companii seriose, credibile, cu traditie!
In plus, ]n Suedia si Finlanda legile se respecta!
Am vrea sa fie ca in Finlanda, dar asa cum ii cunosc eu pe capitalistii locali, va fi ca in exploatarile din Africa!
Tot o dai cu “minerit de ultima generatie”, de parca asta ar insemna ceva!In 1945, bomba atomica era cea mai noua, de ultima generatie tehnologie, dar n-am auzit ca cei din Hiroshima sa fie fericiti!
Apropo, cand a fost licitatia publica castigata de RMGC?
2012-01-06 21:58:11 | Raporteaza
@Pana: de ce ar fi atat de greu de crezut ca cianura, folosita in aceasta tehnologie, poate fi inofensiva? ea e folosita in circuit inchis, la statia de neutralizare, nu ajunge cu concentratii toxice afara. @cine e rmgc?: am mai zis parerea mea de ce e nevoie de acel baraj si iaz de decantare. reiau. iti dau un exemplu banal, ca sa vezi cum ma gandesc eu. Esti in bucatarie, si ai 2 kg de zahar, daca nu le pui intr-un borcan si le tii in punga, sa zicem, e riscul sa se rupa aia, sa se imprastie peste tot si e muuult mai greu apoi sa -l strangi sau sa-l mai folosesti. Si zaharul nu e de daunator gresiei, sa zicem, dar nu vrei sa-l vezi cazut pe ea,nu-i asa? asa si cu cianurile astea. ele oricum stiu ca trec printr-o statie de neutralizare si sunt colectate intr-o vale captusita natural cu argila impermeabila si stavilita de baraj. Pana se ajunge sa se ecologizeze valea, ca asta e in plan, in ultimii ani dedicati proiectului, trebuie tinute la un loc, ca sa se apuce apoi sa le stranga de peste tot si sa coste si mai mult, fara rost, ecologizarea.
2012-01-06 22:18:46 | Raporteaza
Fai Ando, tu esti plecata cu sorcova? Ce are zaharu tau cu cianura? Astia au pus aprozariste sa explice supertehnoligia canadiana. Ce neutralizezi tu acolo, daca tot ai nevoie de cel mai sigur baraj din lume? Unde minti fa, la neutralizare sau la baraj? Ce argila impermeabila ai vazut tu la tine la aprozar? Vezi-ti de muraturile tale, ca altfel ajungi ca Antonia, posta la barbadosieni.
2012-01-06 22:34:32 | Raporteaza
Discutam dupa ce vedem filmele de mai jos:
youtu.be/zPwyfHPTKdU si youtu.be/anmmpAhD3Ig
Cianura in circuit inchis.Cianura neutralizata?
Bai
Bai
Va bateti joc de noi?
Ce circuit inchis poate exista pentru 4 munti?
Tot ce demolati acolo trebuie sa stea intr-o baie imensa de cianura.
Asta e regula ca sa scoateti aurul.
In timpul asta cianura se evapora si intra in apa freatica.
Dupa care, nu stiu ce naiba filtrati acolo, dar cianura in mod clar nu sinteti in stare s-o neutralizati, o amestecati cu multa apa si o aruncati in lacul acela gigantic.
Trebuie sa fii descreierat rau de tot sa sustii asa un proiect.
Analfabet, analfabet dar totul are o limita.
2012-01-06 22:36:53 | Raporteaza
Iar o dau postacii in concentratii, iar abat discutia in alta parte. Nu le mai faceti jocul! Una din marile probleme e ca rmgc ar vrea sa proceseze cea mai mare cantitate de cianura folosita vreodata in Europa. Nu conteaza cat o diluezi, tot atata cianura ramane. Ba din contra, cu cat lacul e mai mare, cu atat e mai mare posibilitatea sa se gaseasca fisuri in valea aia. Nu mai zic de distrugerea muntilor, a patrimoniului sau incalcarea dreptului la proprietate.
2012-01-06 22:46:59 | Raporteaza
Iazul de decantare NU mai reprezinta circuit inchis, prin fundul lui se va infiltra cianura si va ajunge la apa freatica care in final ajunge in rauri!
2012-01-06 22:51:20 | Raporteaza
Iar barajul acela inalt de aproape de 200m va trebui sa reziste cel putin 100 de ani avand o incarcatura in spate de sute de mii de tone de mocirla cianurata.
2012-01-06 22:55:01 | Raporteaza
Da, si muntii respectivi nu doar vor disparea ci in locul lor or sa apara cratere, pentru ca exploatarea nu o sa se opreasca la nivelul 0 ci va merge si in adancime.
2012-01-06 22:57:01 | Raporteaza
Voi nu intelegeti ca la cianura e ca la zahar? O pui intr-un borcan de 180m inaltime si cateva sute de hectare si gata. Este circuitul inchis al zaharului in natura. La mintea postacului mai pui 1 leu si iei o punga de-un leu.
2012-01-06 23:00:31 | Raporteaza
@Anda:
Interesanta analogia cianurii cu zaharul!! Chiar cu zaharul v-ati gasita!!! Chiar cdredeti ca prostiti lumea???
2012-01-06 23:13:20 | Raporteaza
@mihnea blidariu, 97: Ca tot ai zis, mie mi se pare ca de fapt tu esti cel care ar prefera sa nu existam noi, oameni care mai si gandesc nu sa se iau pur si simplu dupa turma. Da, sunt si oameni care sunt de acord cu proiectul asta pentru ca isi dau seama cat e de important sa existe profit si investitii in tara, si cat de importante sunt locurile de munca pentru someri. E de-a dreptul stupid sa stai cu aurul in pamant si sa te plangi ca tara o duce din ce in ce mai prost.
2012-01-07 00:16:19 | Raporteaza
@kijiji,118: acesta e si motivul pentru care proiectul asta este de interes national. Bogatiile tarii ne privesc pe toti. Si eu prefer ca tara asta sa se foloseasca cu cap de resursele pe care le are. Si da, pe langa faptul ca statul nu cheltuie niciun leu, are de castigat enorm de pe urma proiectului. Odata din investitie in sine, dar si din planurile laterale pe care le cuprinde mina, plus faptul ca vor fi si alte societati care vor avea de castigat din mineritul care o sa inceapa sa se dezvolte. Au fost niste oameni in stare sa vina cu un proiect bine pus la punct, in tara asta. Bravo lor! Statul nu a fost in stare atatia ani sa faca treaba asta. O ridicati in slavi pe Bianca pentru ca a plecat din rosia. De ce a plecat de acolo? De bine ce era?
2012-01-07 00:23:37 | Raporteaza
@zavalita:
Mai stupid e sa muncesti sa dai aurul unor straini care iti arunca niste firimituri din ce-i al tau. Si care pleaca dupa 5 ani lasan in urmna mizerie, poluare someri si o tara care tot prost o va duce!
Pentru ca RMGC e o companie cu 0 garantii si 0 credibilitate. Niste hotomani.
2012-01-07 00:26:58 | Raporteaza
@zavalita: gata ai intrat în tura de noapte? sau antonia=zavalita? Da chair asa, daca într-o zi nu ai ce sa manânci poti sa-ti vinzi CRATITA.
2012-01-07 00:28:09 | Raporteaza
@zavalita:
Apropo, cand afost licitatia aia pe care au castigat-o oamenii cu proiectul pus la punct?
Cine a mai candiat si ce proiecte au mai fost propuse?
Daca poti s araspunzi punctual.
2012-01-07 00:29:37 | Raporteaza
@vali 154, daca nu ar conta concentratiile de cianura nu si-ar mai bate nimeni capul cu ele. Nu ar exista niste reguli pentru ele. Dar uite ca ele sunt. Cianura nu se dilueaza, se neutralizeaza. Si nu, chestia asta nu se intampla de la sine cum ziceau ieri niste destepti, exista anumite procese prin care trebuie sa treaca. Si tocmai datorita concentratiei asteia mici, cea mai mica din europa, chiar si in cazul in care s-ar fisura barajul, apa de acolo nu afecteaza mediul. Datorita, ghici cui? Concentratiei mici! deci vali, conteaza. Conteaza atat de mult incat face diferenta dintre o mina periculoasa si una in care se lucreaza la standard inalte.
2012-01-07 00:32:17 | Raporteaza
@rapaport: ce sa-ti raspunda? Nu ai vazut cîte întrebari am pus si nu sunt capabili sa raspunda. Repeta ca papagalii niste fraze invatate pe de rost. Sunt chiar amuzanti astia 3-4 cîti or fi!
2012-01-07 00:36:21 | Raporteaza
@zavalita: Alt Vali, alta opinie, ideea e buna pentru ca pentru noi cotneaza concentratia finala, de asta ea este limitata si nu cantitatea folosita. Nu e putin logic ca la cea mai mare exploaare o sa folosesti mai multa cianura decat la una mai mica ?
2012-01-07 00:42:37 | Raporteaza
@rapaport: Totul s-a intamplat in 1997 cand s-a si semnat contractul. Daca existau oferte care sa exploateze altfel(nu au cum, fiind singura metoda) sau daca se [putea ca sa castige statul mai bine, cu siguranta ieseau la iveala acum, pentru ca era foarte simplu sa se transfere cheltuiala unora in profitul altora daca intelegi ce vreau sa zic
2012-01-07 00:44:34 | Raporteaza
@Anda: Cred ca nu au inteles toti analogia. Poate trebuia sa pui la sfarsit ca ideea de baza este ca apa care ajunge in lacul de acumulare este putin toxica iar lacul respectiv nu permite apei sa ajunga in panza freatica sau sa se duca la vale
2012-01-07 00:47:03 | Raporteaza
@Vali.o:
Deci a fost sau nu o licitatie publica, asa cum e legal si normal?
Au fost depuse mai multe proiecte? Au fost interesate sia lte companii?
{S.
In ce an a aparut RMGC? Unde a mai exploatat? Ce a lasat in urma?
2012-01-07 00:49:25 | Raporteaza
@axis162, eu zic ca nu sunt firimituri daca primim si aur si profit. Faptul ca muncesc romanii nostri acolo nu este decat nu alt avantaj. Pentru ce se zbat atat oamenii aia? Munca la mina o sa dureze cel putin 16 ani. Pretul aurului este in crestere, dar oricum aurul tot aur ramane. Daca nu se face exploatarea, crezi ca Romania o sa o duca mai bine? Poate ca nu e un profit imens, dar e profit. Preferi sa stai cu mainile in san si problemele sa se rezolve de la sine? Si nu, nu lasa in urma mizerie pentru ca sunt obligati sa faca si curatenie. Cel putin odata ce se deschide mina, macar oamenii de acolo or sa aiba sansa sa se bazeze pe turism. Acum cine se duce in rosia? Fetele care se intorc de la studii din sua.
2012-01-07 00:54:00 | Raporteaza
Vali.0 (adica nul) afla ca se poate exploata si altfel decat prin cianura. O firma canadiana chiar a propus in Bulgaria un astfel de proiect care nu implica cianuri pentru ca reactionasera urat bulgarii la proiectul initial bazat pe cianuri.
2012-01-07 00:54:21 | Raporteaza
@zavalita:
Omule, noi “primim” ce-i al nostru!
Cine ii obliga sa faca curat? Si cum?
Cine se ducea cum la rosia? Pai, postacii angajati de RMGC sa faca propaganda ridicola.
2012-01-07 00:56:25 | Raporteaza
@kijiji: decat sa mori de foame,mai bine iti vinzi cratita de aur si iti iei si mancare si o alta cratita.
2012-01-07 00:56:56 | Raporteaza
Vali nul, nu se zice lac de acumulare, se zice iaz de decantare in termeni tehnologici. Te-am prins ca ai lipsit la trainingul oferit de RMGC postacilor
Si iazul ala o sa aibe ceva etans dedesubt de zici tu ca nu o sa existe scurgeri de cianura? Lumineaza-ne!
2012-01-07 00:57:47 | Raporteaza
@zavalita:
Si dupa ce mananci ce tia-i luat, tot mori de foame! Dar macar niste canadieni au acum cratita ta de aur luata in schimbul unor resturi de mancare!
Hai, plimba ursul ca nu suntem prosti chiar toti!
vad ca azi ati primit teme sa faceti analogii cu mancare si zahar.
2012-01-07 01:01:17 | Raporteaza
@Curiozitate:
Tu n-ai inteles ca cianura e buna….asa, ca zaharul! Si ca apa din iaz e foarte buna si nici nu ar fi nevoie de iaz, dar o face RMGC din milostenie si generozitate, ca u chef sa construiasca acolo cel mai sigur baraj din Europa!
Desi, daca apa aia e buna, de ce mai e nevoie de baraj? De de e nevoie de specialisti norvegieni care sa-l garanteze?
Greu de spus? Nici pe situl lui Rmgc, unde e ADEVARUL SACRU, nu scrie prea clar!
2012-01-07 01:05:34 | Raporteaza
@rapaport: firma vine, isi da cu presupusul face niste estimari si daca din cercetarile lor reiese ca gasesc aur cat sa se deschida, se semneaza niste contracte. cel putin asa am inteles eu ca merge treaba. asa am vazut ca s-a intamplat si in bulgaria cu minele pe care urmeaza sa le deschida. e cam aceeasi chestie ca la noi, doar ca la noi e vorba de mai mult aur, deci si mai mult profit iar la ei toata taraganarea asta a durat in jur de 7 ani, fata de noi…
2012-01-07 01:06:24 | Raporteaza
@Curiozitate172: si ce s-a intamplat cu proiectul asta al bulgarilor? in bulgaria nu e o singura mina, de ce nu au adoptat-o toate? daca e o solutie asa miraculoasa. explica-mi si mie in ce consta mineritul asta fara cianuri? care e metoda lor?
2012-01-07 01:10:35 | Raporteaza
Stiu ca este vechi bancul, dar poate înteleg si ametitii astia care s-au vândut si se vând pe 2 arginti.
Unul din bancurile clasice ale Epocii de Aur facea misto de lipsurile indurate de romani. Ceausescu discuta cu un reporter strain caruia ii povestea ca si fara gaze, si fara curent electric si fara apa calda si fara mancare, n-a murit inca nici un roman. La care reporterul il intreaba: “cu cianura ati incercat?”
Cu cianura nu s-a incercat atunci. Dar foarte probabil se va incerca de acum inainte!
2012-01-07 01:12:32 | Raporteaza
Vali.0 (nul) a inchis pitpalacul. O sa revina cand vor mai trece nu stiu comentarii dupa al meu ca sa nu mai fie obligat sa-mi raspunda mie. Mai Vali nul, iti dau canadienii bani degeaba? Te spun la RMGC ca nu esti prezent la datorie!
2012-01-07 01:12:47 | Raporteaza
@zavalita:
Nu, nu…..nu e asa, cu incredintare directa! LICITATII!! asa spune legea! Iar RMGC cand a fsot la licitatie??
Pana si un bazin de inot se face cu licitatii, darmite cel mai mare iaz de decantare a cianurii din Europa??
2012-01-07 01:12:50 | Raporteaza
@axis173: Cine ii obliga? Legile. Cum? Simplu, daca in primii ani de exploatare nu incep si “curatenia” in perioada exploatata, statul opreste exploatarea.
2012-01-07 01:14:08 | Raporteaza
@zavalita:
Da, parca vad cum se aplica legile la noi! Dupa 20 de ani vor primi o amenda.
2012-01-07 01:19:29 | Raporteaza
@zavalita: Uite ce s-a intamplat: “Toronto-based mining company Dundee Precious Metals has abandoned plans for a gold mine near Bulgaria’s Krumovgrad using cyanide technology.”
Compania canadiana Dundee a renuntat la proiectul bazat pe cianuri pentru ca au refuzat bulgarii. detalii la novinite.com/vi../
Deci se poate!!!
2012-01-07 01:21:29 | Raporteaza
@Curiozitate:
vai, saracii bulgari, acum vor muri de foame!!
2012-01-07 01:23:47 | Raporteaza
176 axis,In timp ce mananci ai mai mult timp la dispozitie sa te pui pe picioare, ca viata ta nu inseamna o singura cratita si o singura portie de mancare, dar cu mancarea aia ai mai mult energie pentru a te descura mai departe.
PS: mai intai fa-ti tu lectiile la romana, capitolul unde se pune linia de despartire intre pron si vb si-apoi mai vorbim.
2012-01-07 01:28:33 | Raporteaza
Da, n-au murit de foame bulgarii si chiar ajunsesera sa forteze compania sa renunte la cianuri, adica sa exploateze prin alte metode. Si in final, compania Dundee a renuntat la exploatarea respectiva.
Daca la bulgari se poate, atunci clar se poate oriunde!
2012-01-07 01:29:18 | Raporteaza
@Curiozitate185: pai asa zi, era cat pe ce sa te cred pe cuvant ca au inventat bulgarii minerit fara cianura. mai citeste si tu odata. proiectul tot cu cianura se face, doar ca nu pe teritoriul tarii. apoi citeste articolul pana la capat si o sa descoperi ca asta inseamna si mai putin bani pentru bulgari din mina. ca nu degeaba s-a intamplat chestia asta doar in localitatea aia. si din cate vad eu, marea problema a fost acolo ca localnicii nu isi doreau mina. ei bine la rosia montana, situatia sta cu totul altfel.
2012-01-07 01:38:06 | Raporteaza
@Curiozitate: faptul ca au renuntat la exploatare nu e un lucru bun, asta inseamna tot zero profit. si repet, nu e nicio alta metoda nici in cazul bulgariei. tot cianura se foloseste.
2012-01-07 01:42:02 | Raporteaza
zavalita: ai inteles bine pana la faza banii
) De fapt, proiectul fara cianura e MAI PUTIN COSTISITOR pentru INVESTITOR decat proiectul cu cianura.
Si deci se poate si proiect fara cianura!!!
Si daca bulgarii nu au vrut poluare de ce crezi tu ca rosienii vor poluare? Eu cred ca rosienii ar fi mai fericiti daca s-ar intampla si la ei cum s-a intamplat la bulgari cand compania Dundee a plecat de tot.
novinite.com/vi../
2012-01-07 01:48:30 | Raporteaza
zavalita, norbi, antonia, va citesc in fiecare zi, la articolele lui Gotiu (si doar la articolele lui Gotiu), spuneti-mi si mie un lucru:
ce anume va motiveaza sa comentati? concret, de ce postati comentarii?
va multumesc.
2012-01-07 02:22:28 | Raporteaza
@zavalita: Asta este cea mai tare când vor citii aia de la RMGC o sa te dea afara pentru incompetenta
Uite ce ai raspuns lui curiozitate: perlele îti apartin:
” firma vine, isi da cu presupusul face niste estimari si daca din cercetarile lor reiese ca gasesc aur cat sa se deschida, se semneaza niste contracte…”
Pai îsi dau cu PRESUPUSUL în ceea ce priveste productia, locurile de munca, neafectarea d.p.d.v ecologic, numai lapte si miere.
2012-01-07 02:23:12 | Raporteaza
@Curiozitate: degeaba pui acelasi link, scrie foarte clar ca proiectul se bazeaza tot pe cianura.si nu scrie nicaieri ca ar fi fost mai profitabil pentru investitor ci din contra, ca investitia la bulgari ar fi fost mai mica. eu cred ca rosienilor ar trebui sa li se ofere sansa, la fel cum s-a intamplat in cazul bulgarilor, sa se respecte dorinta lor. nu sa hotarasca altii in locul lor.
2012-01-07 02:36:00 | Raporteaza
@Andreea: concret, la obiect si fara nicio retinere,1. gotiu e singurul care scoate niste ineptii cat casa. in mod special despre rosia montana. 2. ce te face sa crezi ca nu comentez si la altii? 3. acelasi motiv pentru care probabil si tu faci acelasi lucru la ora 3 dimineata 4. imi place in mod special de barba lu gotiu, mai ales cand se incurca in explicatii si ramane fara replica. iar lista poate continua
2012-01-07 02:52:54 | Raporteaza
@kijiji: tot mai sus spuneam si ca nu am de unde sa stiu nici care era legislatia de atunci si ce se face, cum se face. daca vrei date concrete, cauta-ti-le. studiile pentru proiect au fost facute de specialisti cu renume international. normal ca eu imi dau cu presupusul.
2012-01-07 02:56:54 | Raporteaza
zavalita, iti citez din articol:
“The project provides of a USD 100 M investment, which is less than the previous plans for investing USD 120-150 M including a cyanide installation.”
=
Noul proiect cere investitii de 100 milioane dolari adica MAI PUTIN decat proiectul vechi care includea si instalatia de cianura si care cerea investitii de 120-150 milioane dolari!!!
Deci pe investitor il costa mai putin proiectul fara instalatia de cianura. E clar
Si in cazul bulgarilor o instanta judecatoreasca a dat o hotarare prin care exploatarea cu cianura in zona aia din Bulgaria nu era acceptata. Iar compania Dundee s-a conformat si a venit cu un alt proiect FARA cianura.
postez iar articolul despre bulgari poate mai citesc si altii sa vada cum sta treaba.
novinite.com/vi../
2012-01-07 02:59:01 | Raporteaza
@Daniel77: Mintiti cu nerusinarea si minciuna voastra ma scoate deja din sarite cei care se opun exploatarii Rosia Montana nu au nici un interes tot interesul este pentru exploatare.
2012-01-07 03:02:35 | Raporteaza
“Toronto-based mining company Dundee Precious Metals has abandoned plans for a gold mine near Bulgaria’s Krumovgrad using cyanide technology.
Balkan Minerals and Mining, a local subsidiary of Dundee Precious Metals, has asked the Bulgarian Environment Ministry to terminate the procedure for certifying gold extraction using cyanide near Krumovgrad, and has submitted a new project for gold mining without the use of cyanide…”
novinite.com/vi../
2012-01-07 03:11:09 | Raporteaza
diferenta de investitie se aplica pentru Bulgaria. Adica bulgarii primesc mai putini bani. De la 120-150 din investitie la 100. Investitorul tot are nevoie sa faca investitia pentru instalatia de cianura chiar daca in alta parte. Uite ce scrie fix in articol despre asta The company plans to process the gold concentrate extracted in Bulgaria outside the country. At the beginning of 2010, the Toronto-based company acquired a smelter in Namibia, which could be used for the purpose. Adica proiectul tot cu cianura e. mai mult decat atat, tot in articol scrie si asta : We maintain our position that this is the best available mining technology. Chiar faci foarte bine ca pui si linkul sa isi dea si oamenii seama ce poti sa scoti dintr-un text coerent. Si oricum, se pare ca totul a fost un esec, cel putin conform titlului.
2012-01-07 03:27:35 | Raporteaza
zavalita Bine ca am pus tot articolul ca sa nu mai extragi tu din el ce-ti convine.
Ideea principala e ca compania canadiana a renuntat la exploatarea cu cianuri dupa ce bulgarii si o instanta jud si-au exprimat opozitia.
Da, etapa de cianurare urma sa aiba loc in alta parte, nu in Bulgaria.
Deci, subliniez pentru ultima oara: BULGARII au reusit sa forteze compania straina sa renunte la cianura in Bulgaria.
Vreau sa-ti zic ca nu-ti faci treaba prea bine. Si cred ca mai iei si multi bani.
2012-01-07 03:53:47 | Raporteaza
@zavalita: priveste acest filmulet
youtube.com/wat../
2012-01-07 04:05:13 | Raporteaza
@zavalita: priveste-l si pe asta cum au pus mîna pe proiect
youtube.com/wat../
2012-01-07 04:18:16 | Raporteaza
@zavalita: uite si partea doua
youtube.com/wat../
2012-01-07 04:30:15 | Raporteaza
@Curiozitate: Din cate stiu eu si m-am informat pe tema asta destul de mult singura metoda de a exploata in momentul de fata este cianura( sa exploatezi intr-o cariera mare, nu una mica sau laborator). Bine, gresesc si eu mai exista tarnacopul, cum se exploata pe vremea lui pazvante
2012-01-07 10:29:21 | Raporteaza
@Curiozitate: O vai, gata m-ai si catalogat?Vezi ca mai comentam si paan acum, doar ca vad ca a mai aparut un Vali. Apropo n-am lipsit la nimic pentru ca nu aveam la ce sa lipsesc. Ca nu folosesc toti termenii tehnologici si ce, sunt cumva expert in domeniu? Parca este o tara libera, toti avem dreptul sa ne spunem parerea. Si ca sa iti raspund la intrebare, in proiect nu spuneau ca pun o roca si inca niste substante pentru a nu permite apei sa se scurga in panza freatica
2012-01-07 10:33:05 | Raporteaza
@Curiozitate: Apropo daca nu exista nici o metoda pentru a face aceste iaz-uri/lacuri de acumulare cum vrei sa le spui, sa nu lase apa sa patrunda in ecosistem atunci cum mai functionau atatea mine in lume care sa exploateze pe baza de cianura? Hai ca minele ca minele, dar majoritatea cianurii se foloseste in industrie deci metode exista
2012-01-07 10:35:11 | Raporteaza
@Curiozitate: Daca ar exista o metoda mai putin costisitoare de exploatare decat cianura nu crzi ca ar fi implementata ? Nu e logic ca deschizi o mina sua orice afacere pentru a face profit? Comisia Europeana cu siguranta dadea interzis la cianura in europa daca exista o alta metoda cum spui tu
2012-01-07 10:37:42 | Raporteaza
@Curiozitate: Imi place cum 10 comentarii mai jos ai ajuns sa spui ca au renuntat la cianura pe teritoriul bulgariei, care asta e defapt adevarul. Doar ca ramane de vazut daca o sa se intample asta la toate minele din bulgaria pentru ca ei au declarat ca fac o prioritate deschiderea lor
2012-01-07 10:42:58 | Raporteaza
@Antonia: Hai sictir ! Daca un om nu si-a vindut sufletul ca Iuda la RGMC (ca tine, pe 30 de arginti), asta nu insemna ca nu exista. Rosia Montana nu e numai a rosienilor ! Este a Romaniei ! Este una dintre putinele bogatii care a ramas inca nepraduita de tradatorii de politicieni si una dintre putinele noastre posibilitati ramase de a a face bani din ceva ca sa ne revenim ca natie. Daca sunteti atit de redusi mintal ca nu intelegeti ce se intimpla acolo si va bucurati ca cersetorii la ce va arunca RMGC, macar luati-va cei 30 de arginti si taceti din gura. Nu mai cautati sa prostiti o tara intraga ca nu suntem toti ca voi : viermi fara coloana vertebrala. Cind o sa muriti pe capete , otraviti cu cianuri, si o sa vedeti toata zona pustiita si stearpa ca dupa un holocaust nuclear o sa fie prea tirziu ca sa va dati cu capul de portile RMGC caci ascstita vorfi plecatde mult cu aurul si celelalte iar voi o sa ramineti cu pustiul si otrava. Asta vreti pentru copii vostri ?
2012-01-07 11:32:30 | Raporteaza
Vali.0 (adica nul) Adica eu iti zic ca BULGARII au reusit sa faca un proiect FARA cianura si tu tot imi zici ca nu se poate fara? Vrei tu asa mult cianura pentru proiectul asta de la Rosia Montana? Nu vrei sa fie si la noi ca la BULGARI, FARA CIANURA?
E ceva bolnav rau la tine in cap acolo.
Si mai afla ca la 5 mai 2010 Parlamentul European a adoptat cu o majoritate zdrobitoare rezolutia pentru interzicerea din 2011 a mineritului pe baza de cianuri in Uniunea Europeana, cu recomandarea catre statele UE sa nu incurajeze noi proiecte de minerit pe baza de cianuri pana la interzicerea totala din 2011.
In concluzie, daca tu iti doresti asa mult cianura poti sa te duci sa gusti de undeva, nu stiu exact de unde. Sa speram ca nu de la Rosia Montana, unde poate vom reusi sa facem ca BULGARII, fara cianura.
2012-01-07 11:37:19 | Raporteaza
@Curiozitate: unu la mana nu au reusit sa faca din moment ce compania a renuntat la proiect, doi la mana bulgarii au si alte mine deschise care includ cianura, trei punctul doi plus restul de mine din europa care functioneaza tot pe baza de cianura, ca sa vezi, demostreaza ca ue nu a interzis mineritul. a stabilit reguli stricte pentru minerit, dar nu l-a interzis. si mai pune odata linkul ala, sa vada si lumea ce scrie acolo si ce spui tu.
2012-01-07 12:27:53 | Raporteaza
zavalita, compania Dundee era pe cale sa renunte in 2005 dar i-a salvat noul proiect pe care l-au propus fara cianuri. Altfel, nu aveau nicio sansa in fata bulgarilor.
Am inteles, si tu vrei cianuri. Poti sa le cauti impreuna cu Vali.0 nul, sa-mi spuneti si mie ce gust au.
In Bulgaria exploatarea de la Krumovgrad se va realiza fara cianuri, aurul fiind procesat in alta parte, unde va avea un impact ecologic mai mic. Daca se poate la bulgari, e de dorit sa se poata si la noi, ca sa nu punem in pericol ecosistemul din zona Apusenilor.
Poti sa te informezi si singura pe internet. Nu trebuie sa-ti pun eu linkuri aici mura in gura. Hai, la treaba!
2012-01-07 12:54:22 | Raporteaza
@Norbi:spui “castigurile Romaniei preconizate de specialistii independenti ai RMGC.”
ori sunt specialisti independenti ori sunt ai specialistii RMGC???
Definitia DEX (dexonline.ro/de../) a cuvantului independent.
INDEPENDÉNT, -Ă, independenți, -te, adj. Care nu depinde de cineva sau de ceva; (despre un popor, un stat) care se bucură de independență, liber2, autonom. ◊ Loc. prep. Independent de… = fără a ține seamă de…, indiferent de… 2. (Despre oameni și manifestările lor) Care se bizuie pe puterile proprii, cu inițiativă personală. – Din fr. indépendant.
Sursa: DEX ‘98
2012-01-07 13:05:55 | Raporteaza
Oameni buni, informati-va inainte de a vorbi. Cianura nu este periculoasa. Cititi studiile specialistilor nostri, nu au existat accidente cauzate de cianura. Mai mult, planul RMGC este unul sigur.
Si nu mai ascultati prostia ca RMGC pleaca dupa incheierea exploatarii cu cianuri de la Rosia Montana. Este fals. Dupa ce termina la Rosia, RMGC va continua unde mai are licente, in Bucium cu jud Cluj, utilizand aceeasi tehnologie moderna si sigura a cianurii.
2012-01-07 13:09:08 | Raporteaza
@Curiozitate: scrie foarte clar in articol ce s-a intamplat, ti-ai dat si tu seama in cele din urma ca inventezi? ca pana acum erai foarte increzatoare in linkul ala. tocmai am cautat si mina krumovgrad, si se pare ca si acolo tot cu cianuri se realizeaza. si din ce zici tu, cianura polueaza doar pe anumite teritorii, la altii nu polueaza. hai ca ai o logica de te dai singura pe spate.
2012-01-07 13:11:04 | Raporteaza
@Antonia: spui “Nu exista rosian care sa nu vrea minerit, ….” dar proiectul nu a inceput de mai bine de 10 ani, cand, dupa cum spui, toata lumea vrea minerit acolo!
Sigur e o conspiratie la mijloc!
2012-01-07 13:11:06 | Raporteaza
Da, oameni buni, sa ne bucuram ca RMGC va continua in Bucium cunoscuta si ca Tara Narciselor, sa vedeti ce frumos or sa faca ei acolo. Doar narcise vor rasari din sterilul lasat in urma. Ce frumos! Ce ne-am face fara interventia, divina as zice, a RMGC-ului.
Lasand gluma la o parte, or sa rasara narcisele mortii la Bucium daca se duce RMGC si acolo.
2012-01-07 13:18:34 | Raporteaza
zavalita, imi pare rau ca nu intelegi. Ce naiba o fi asa greu?
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri pentru ca aurul va fi procesat in alta tara unde nu exista riscuri atat de mari fata de oameni si mediu.
O sa-ti repet pana o sa intelegi.
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
Stiu ca imi racesc gura degeaba cu tine, dar nu imi pierd speranta totusi. Te incurajez sa fii mai deschisa ideilor noi. Chiar se va face exploatare FARA cianuri la Krumovgrad Bulgaria.
Vezi ce simplu e?
2012-01-07 13:43:47 | Raporteaza
ce faci and termini banii de pe o flota ?
vinzi patru munti.
2012-01-07 13:59:33 | Raporteaza
Chiar si fara cianura, nici o exploatare de suprafata nu trebuie permisa pana cand nu se asigura respectarea dreptului constitutional la proprietate al localnicilor, pana cand nu se asigura supravietuirea galeriilor romane, pana cand nu se face un studiu independent al impactului de mediu, fara teodoresti si borbeliti platiti de rmgc.
2012-01-07 14:16:10 | Raporteaza
Foarte corect Andrei.
2012-01-07 14:36:25 | Raporteaza
@Andrei: da andrei, doar ca toate lucrurile astea au fost deja luate in calcul, doar ca unii refuza sa le vada, la cum @curiozitate nu vede cianura la bulgari, desi ea exista.
2012-01-07 14:43:39 | Raporteaza
@tara de prosti: Mortii mamei mele? Bai te bag 2 m sub pamant si nu mai iesi de acolo! Da ce crezi ca toate pitipoancele se pricep la mienrit si la afaceri ca sa scrie scrisori de-astea ma? Ce pana mea stie aia despre Rosia din moment ce si-a luat zboru de acolo? Daca ii era bine si daca ii era draga casa nu pleca! MARS
2012-01-07 14:55:52 | Raporteaza
@Andrei: Si i s-a luat cuiva casa? Cei care au dat casele le-au dat de buna voie. Pana acum nu a fost luata casa nimanui!
2012-01-07 14:59:11 | Raporteaza
Pana, de unde ai aterizat tu asa dintr-odata, mama?
Bine zici ca “pana acum” nu a fost luata casa nimanui cu forta. Dar amenintarea de expropriere fortata, pentru proiecte vezi-doamne de importanta “publica”, planeaza deasupra capului rosienilor.
Ai venit sa bagi minciunici si racaieli pe aici?
2012-01-07 15:10:46 | Raporteaza
Pana, nu te face ca nu stii. Proiectul de modificare a legii minelor e doar pentru ciolanele ma-tii, sa le ia din cimitir si sa le arunce la gunoi, nu e pentru exproprierea rosienilor care nu-si vand casa la barbadosnici. Mai da-te dracu cu tot neamu tau!
2012-01-07 15:12:03 | Raporteaza
@Andrei: Si cat de independent sa fie acel studiu al impactului? Tu zici ca brobely sau altii sunt platiti da? Ei bine eu zic ca si ong-urile sunt platite sa aiba aceasta opinie! SI uite asa, nu mai are nimeni o parere obiectiva!
2012-01-07 15:12:39 | Raporteaza
@ fake zavalita227: gata, te-ai suparat? da repede ramai fara argumente. ce planeaza deasupra capului rosienilor e saracia. si treaba asta nu e normala.
2012-01-07 15:19:57 | Raporteaza
Mai Pana, pai afla ca mai sunt si oameni neplatiti, cum sunt eu, care nu sunt de acord cu exploatarea.
Daca tu esti platit, normal ca nu ai o parere obiectiva. Vezi? Eu, in schimb am libertatea sa-mi exprim propriile pareri, si nu ma constrange nimeni.
Nu toti oamenii se vand RMGC-ului. Oare toate institutiile care pot face studii de impact sunt dispuse sa fie cumparate? Asta crezi tu, Pana.
2012-01-07 15:23:29 | Raporteaza
Saracie cu adevarat e la Vaslui. Las-o p-asta! Normal nu e sa compari cianura cu zaharul, chiar daca amandoua le serviti in cafea la sediu.
2012-01-07 15:27:23 | Raporteaza
@231: Postacul de serviciu s-a intors? Ce Vaslui visezi si ce treaba are cafeaua cu cianura? La latrina cu tine, ti-am mai zis! Nu-mi mai fura numele ca ma scote din sarite incoerenta ta!
2012-01-07 15:30:59 | Raporteaza
@Curiozitate: Si daca sunt pro exploatare inseamna neaparat ca sunt platit? Logica asta mi se pare ca miroase a lipsa de coloana vertebrala si ca mergi cu curentul doar pentru ca nu esti dispus sa intelegi si altceva (si anume ca sunt si oameni care chiar nu au nevoie de tv sau de presa sau de bani ca aiba o parere).
2012-01-07 15:33:52 | Raporteaza
Uite la ce se referea pana@231:
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri pentru ca aurul va fi procesat in alta tara unde nu exista riscuri atat de mari fata de oameni si mediu.
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
La Krumovgrad Bulgaria nu se vor folosi cianuri!
Se referea la cianura si la faptul ca in Bulgaria exista proiectul companiei Dundee care exploateaza FARA cianuri.
Si zicea ca vrea si el FARA cianuri cum e la BULGARI.
Sau in situatia ideala, se respecta dreptul la proprietate al rosienilor si nu sunt expropriati cu forta, cum zicea Andrei.
Intelege si tu mai Pana, ca situatia e complexa, si trebuie sa intelegi toate astea ca sa-ti dai seama ca proiectul de exploatare Gold Corporation nu e benefic nici tarii si cu atat mai putin Rosiei Montane.
2012-01-07 15:38:31 | Raporteaza
PS: ca sa fiu sincer, institutiile pot fi cumparate cel mai usor, chiar si atunci cand chipurile reprezinta interesele celor pe care vor sa ii ajute! Nu sunt de acord ca un ong poate sa vina sa bata in prag si sa spuna NU iar un rosian nu mai are nici un alt cuvant de spus. Sau ca se poate face un studiu al impactului si in acel studiu sa intervina mama Broasca sau cine stie ce politician sau “arheolog” ca sa isi dea cu parerea. Nu e vorba doar de vanzarea catre RMGC. Ca interesele sunt mai mari si nu cred ca doar RMGC poate oferi bani pentru o opinie pro. Doar nu cred ca pe aici, cei care-s contra sunt toti independenti!
2012-01-07 15:41:26 | Raporteaza
deci @Pana, situatia e complexa si din asta tu trebuie sa intelegi ca proiectul nu e benefic nici tarii, nici rosiei montane. repet, din faptul ca situatia e complexa rezulta ca proiectul nu e bun. cum sa nu te bufneasca rasul?
@curiozitate, tu iei cate o gura de cianura inainte sa scrii cate ceva? ca altfel nu se explica.
2012-01-07 15:46:09 | Raporteaza
Deci m-am nascut invatat, ce e asa greu de inteles? N-ati mai vazut asa ceva? Nu trebuie sa ma informez pentru ca eu STIU. Punct! Da, stiu mai mult decat cei de acolo care se opun “proiectului”. Nu trebuie sa ma informez si pot combate orice parere cu incapatanarea bizonului atoatestiutor.
2012-01-07 15:50:56 | Raporteaza
@Curiozitate: De ce nu e benefic, doar pt ca se foloseste cianura? Spune asta si finlandezilo, care tot cu cianura exploateaza si nu au nici pe naiba! Au si profit si de toate (lucruri bune)!
2012-01-07 15:51:35 | Raporteaza
@zavalita: Pe mine nu ma bufneste rasul, ma deranjeaza pentru ca nu se baga deloc in seama si altceva decat POSIBILELE probleme! Sunt POSIBILE< PROBABILE dar nu OBLIGATORII! E trist sincer, si lumea se plange ca nua re cu cine vorbi…pai uite de-aia!
2012-01-07 15:54:51 | Raporteaza
zavalita, tu mi-ai demonstrat ca nu intelegi nimic, si nu ma surprinde ca nu ai inteles nici de data asta. Atata poti, atata duci, ce poti sa faci. Meriti sa fii ignorata.
Pana, ong-urile nu au venit sa bata in pragul nimanui, din cate am vazut eu RMGC-ul e cel care bate cu insistenta la usa rosienilor sa plece odata de pe amprenta lor de proiect. Le cumpara chiar casele, doar doar i-o convinge pe toti sa plece mai repede. Vai de rosienii care stau acolo tot timpul sub presiunea RMGC-ului. Traiesc zilnic cu presiunea de a-si parasi casele.
Asa ceva este inuman pentru sarmanii rosieni care nu vor sa plece de acolo.
2012-01-07 15:57:39 | Raporteaza
Mda, gata, ma calmez, ma duc sa beau o gura de apa de la Vaslui, nu ca asta ar avea un sens, dar din moment ce am un Doppelganger care stie lucrurile mai bine ca mine si psoteaza in numele meu, paote ar trebui sa ma retrag ca eu nu am nici sens nici logica, mai ales in fata unuia precum “Curiozitate” care a venit doar cu argumente logice. NOT.
2012-01-07 15:58:04 | Raporteaza
@Curiozitate: si zici ca ong-urile nu bat la usa nimanui? dar cand au venit cu zecile la fan-fest, sau la reclaim the field, cu sute de tineri hippie care le-au umplut obligat-fortat strazile cu galagie? alea nu se pun? si zi mai bine de cei multi, care sufera din cauza a doi-trei ca ii doare pe ei in cot de restul lumii.
2012-01-07 16:05:49 | Raporteaza
zavalita, la fanfest au venit mii de oameni de care au profitat si goldistii plangaciosi de la tv, i-au gazduit, le-au vandut ciorapi. Esti dusa rau. Pai nu ziceaiti voi ca acolo nu merge turismu sau altceva? Iete ca merge. Te oftici ca face galagie? Suna la 112. Sa vezi ce galagie fac cateva tone de dinamita in fiecare zi pentru a distruge muntii.
Baaa, oricum o dati tot va faceti de cacat!
2012-01-07 16:21:36 | Raporteaza
Proiectul R.M.G.C.este o batjocura adusa naturi, mineritul cu cianura este una din cele mai murdare industrii din lume,rosienii nu au nevoie de cianuri,da o parte sunt langa compania controlata de firma canadiana Gabriel Resources,acum si ei stau ca pe spini,banii, banii nu mai sunt,lacomia,fatarnicia si tradarea ii fac sa se milogsasca la televizor ca ar fi singura solutie ca ei sa prospera?nimic mai fals,majoritatea locuitorilor din rosia vor sa fie lasati acolo unde s-au nascut si locuiesc de sute de ani,Pai cum adica,vii in tara mea si-mi iei pamantul,cu forta,ma obligi sa plec?saracimea sa vanda pe doi lei iar adevarati rosieni sa ramana pe loc.Daca un singur localnic refuza sa-si vanda terenul din zona vizata de proiect,Proiectul cade,societatea canadiana G.C.G.R,trebuie sa detina drepturile de proprietate a terenurilor de la suprafata vizata de proiectul minier in proportie de suta la suta. Muntii Apusenei nu este o jungla centrafricane unde viata omului nu mai face doi bani,nu mai fiti milogii goldului,faceti va datoria interziceti CIANURA in minerit,nu mortii dezumati nu biserici daramate,nu proiectul R.M.G.C,expertul Dennis Rodwele,economistul sef DL.Alan Roe,un oarecare consultant Bogdan Baltazar, DL.Philippe Beaurne,ambasadorul Canadei,ar trebui sa faca acest experiment gigant in tara lor dupa care vom putea spune mai multe,ma tem ca problemele lor sunt atat de grave in fostele exploatari cu cianuri incat, cel mult fac recomandari unor state mai sarace, cum ne place noua sa ne laudam,puneti umarul la treaba fratilor,orcine e apt de munca sa munceasca,smecherii trebuie sa dispara.nu,nu cianuri la R.M. nu in RO.
2012-01-07 16:34:45 | Raporteaza
Se mai exploateaza si in alte parti din Europa cu cianura dar nicaieri exploatarea nu are amploarea de la noi.
La noi va fi cel mai mare crater deschis de exploatare din Europa, cel mai mare iaz de decantare si cel mai mare baraj din Europa.
Daca barajul se rupe adio vise frumoase de rauri curate si mediu sanatos. Adio pentru totdeauna trai linistit!
Si vai de Romania atunci cand nu va mai stii pe unde sa scoata camasa ca sa raspunda in fata europenilor!!!
Riscurile asociate proiectului sunt imense!
2012-01-07 16:35:51 | Raporteaza
@Pana (de fapt @Curiozitate) 243 ca-ti recunosc logica beata: in capu tau ong-istii care vin odata pe an, sau nici atat, sunt turisti? aia au dormit atunci pe camp, au venit si cu cazanele lor. nici o sarma n-au vandut rosienii, ca au venit aia cu semintele de-acasa sa le arate ei cum se face mancare de ong-ist. sunt filmulete pe youtube cu chestia asta. daca mergea turismul, nu mai aveau rosienii nevoie de nimeni.
2012-01-07 16:37:28 | Raporteaza
@motul: Pai da, saracimea sa plece si sa ramana cei carora nu le pasa de saracime. Cei care raman in rosia cu pretul disparitiei localitatii de pe harta din cauza saraciei acute. Asta trebuie sa se faca la rosia. E anormal. Din moment ce situatia de acolo poate fi remediata cu ajutorul unui proiect bun si sigur, care pana la urma nu e singurul de tipul asta nici din lume si nici macar din europa de sud-est, care e rostul in a ne opune schimbarii in bine?
2012-01-07 16:59:59 | Raporteaza
ATENTIE
La noi va fi cel mai mare crater deschis de exploatare din Europa, cel mai mare iaz de decantare si cel mai mare baraj din Europa.
Daca barajul se rupe adio vise frumoase de rauri curate si mediu sanatos. Adio pentru totdeauna trai linistit!
Si vai de Romania atunci cand nu va mai stii pe unde sa scoata camasa ca sa raspunda in fata europenilor!!!
Riscurile asociate proiectului sunt imense!
2012-01-07 17:59:00 | Raporteaza
Nu este nevoie ca barajul sa se rupa. Doar infiltratiile cu cianati, metale grele si alte otravuri vor nenoroci toata rezerva de apa potabila a muntilor Apuseni. Fara “daca” sau “poate”. Iar mizeriile evaporate din lac vor ajunge mult mai departe prin ploi acide si toxice.
2012-01-07 18:54:31 | Raporteaza
@Curiozitate: da, tot noi vom fi si cel mai mare producator de aur din europa,deci cu cel mai mare profit din aur din europa. iar barajele si iazul de decantare sunt la cele mai inalte standarde din europa. astea sunt si motivele pentru care sansele ca ceva sa nu mearga sunt foarte reduse. riscurile sunt deci foarte mici si chiar daca sa zicem, s-ar intampla ceva cu barajul, acolo cianura este neutralizata. apa din el nu este toxica pentru ca sunt aparate speciale care sa faca posibil lucrul asta. asa se intampla si pe la alte mine moderne. si asta e valabil si pentru fake zavalita @249.
2012-01-07 19:49:10 | Raporteaza
Inca o data, fake zavalita: pentru ce avem nevoie de cel mai sigur baraj din Europa, daca acolo cianurile sunt neutralizate si totul e atat de sigur? Nu te ascunzi in spatele celui mai sigur baraj daca riscurile sunt foarte mici. Daca apa din baraj nu e toxica, de ce nu se da la muncitorii minei? Ce rost are barajul si inundarea satului Corna daca aparatele speciale fac tot posibilul?
2012-01-07 20:20:53 | Raporteaza
@zavalita 251: pentru ca exista oameni paranoici ca tine pentru care o singura masura de siguranta nu e suficienta,pentru ca asa cer normele europene si normele se respecta nu se negociaza, pentru ca spre deosebire de altii se pare ca astia chiar stiu ce inseamna munca responsabila.
2012-01-07 20:48:53 | Raporteaza
[Nu te minti singur,cel care se minte pe sine si-si pleaca urechea la propriile sale minciuni ajunge sa nu mai deosebeasca adevarul nici in el,nici in jurul lui,sa nu mai aibe respect nici pentru sine nici pentru ceilalti]….citat din A.CEHOV.
2012-01-07 21:41:49 | Raporteaza
Ma cheama zavalita si sunt postac RMGC. Dar asta nu o sa o afle mai nimeni dintre cunoscutii mei, pentru ca mi-e rusine cu ce fac.
2012-01-08 07:36:22 | Raporteaza
Este uimitor cum asa-zisi Rosieni sunt de acord cu distrugerea zonei lor cica din patriotism local,exact ca si talibanii care inca inca mai cred ca Basescu face lucruri bune pentru Romania.
Ar trebui sa inteleaga toata lume ca nu mineritul in zona ne deranjeaza pe noi toti ceilalti ce metoda de minerit ,cu cianuri,metoda care ar distruge pentru foarte mult timp zona aceea.De ce RMGC nu cauta o alta solutie chiar daca ar fi mai costisitoare,dar care ar putea proteja patrimoniul cultural si ar mentine zona ecologica ? Pentru ca pe ei ii intereseaza doar banii si asa ii prostesc pe cate unii care cred ca il vor prinde pe Dumnezeu de picior daca vor fi angajati cateva luni ,negandindu-se ca si ei si familiile lor se vor imbolnavii din cauza intoxicatiilor cu cianuri.
2012-01-08 11:46:59 | Raporteaza
Pai,cine te-a obligat omule sa vinzi casa si mosia?si acum dai cu capul de pamant,trebuia sa gandesti bine ce faci?doar nu vrei sa spui! ca vinovatii de prostia ta, sunt rosienii care nu au vrut sa vanda casa goldului, stiai ca bani se duc, asa acum nu stiu ce idee sa-ti dau?,dute si cumpara casa si mosia inapoi,dar de unde bani! asta e problema ta.Dar nenorocirea ar fi alta,Doamne feri,nu cumva goldul sa porneasca proiectul si sa fi tot la poarta lor,e posibil locuri de munca sunt putine fata de numarul mare de dornici sa inceapa o viata noua, pe bani multi cum a promis goldul,nici spoturile,Scrisoare catre Romania,nu vor mai fi difuzate la posturile de televiziune si atunci chiar iti dai seama cine ai fost si cine esti.Politicianul are rolul de a aduce ordinea in haus,ciudat,dar de cele mai multe ori el sfarseste prin a face exact invers. Cartierul Recea nu este o varianta acceptata de toti rosienii,a locui intr-un spatiu redus si fara pamant este o momeala care nu are multi adepti,iar de Piatra Alba localitate promisa de R.M.G.C.nu se poate vizita,acces permis doar angajatilor r.m.g.c.si riveranilor,practic nu ai ce vedea,politicianul nu are principii,are numai interese. Astfel de musafiri nepoftiti si hrapareti,nu are nevoie Muntii Apuseni,proiectul provoaca ingrijorare orcarui om lucid,riscul patrunderii apelor toxice in retelele hidrografice si contaminarea unor zone intinse cu populatie numeroasa.DA,DA ar trebui valabil si la noi!intr-o lume libera votul este mai puternic decat glontul,un REFERENDUM rezolva disputa,hai sa-l facem. Nu mortii dezhumati,nu bisericii daramate,ganditi-va avem o viata,si urmasii trebuie respecteti,nu cianuri la R.M,nu in ROMANIA.
2012-01-08 16:52:16 | Raporteaza
Asta e punctul ei de vedere, asta nu inseamna ca cei care si locuiesc acolo au aceeasi viziune. Ar trebui consultati si acestia.
2012-01-08 21:00:15 | Raporteaza
ATENTIE!
Basescu si vinde si PORTILE DE FIER- hidroelectrica S.A.
Cautati pe net.
VINDE SI ROMGAZ S.A.-rezervele de gaze pe BURSA!
Unde este interesul national, profitul pentru tara?
2012-01-08 22:12:43 | Raporteaza
Intereseaza-te mai bine despre localitatea de provenienta a Alexandrei si nu vorbi in necunostinta de cauza.Este chiar din ROSIA MONTANA.
2012-01-09 10:58:16 | Raporteaza
@Elena: partea tragi-comica este ca astia care se opun proiectului considera ca ar trebui consultati doar localnicii care nu sunt de acord cu inceperea exploatarii miniere. Chiar daca sunt mai putini decat cei care sunt de acord cu inceperea. Desi nu inteleg foarte bine cum si de ce ar trebui consultati doar acei oameni.
2012-01-09 11:24:05 | Raporteaza
Personal sustin mineritul si probabil si Rosienii il sustin dar nu cu RMGC si nu daunand naturii, natiunii si trecand peste onoarea si impotrivirea marii majoritati ai populatiei si in special ale celor mai luminate minti, care sunt impotriva acestui proiect MINCINOS!
2012-01-09 11:30:35 | Raporteaza
Este tragicomic cum postacii simbriasi ai RMGC, gen Norbi, Antonia, nickname-uri de lucratori cu ziua la o agentie de PR sau locotenenti ori capitani acoperiti la Departamentul Informatiilor Publice spumega cand se intampla sa mai razbata in media si o scrisoare ANTI-RMGC, pe langa tonele de clipuri mincinoase, lacrimogene, din partea gospodinelor somere, dar cu termopan! Daca opinia publica a devenit deja surda la agresivitatea clipurilor facute cu mare buget (regizor, machiaj, lumina, decoruri etc) din partea agentiilor de PR, o singura voce reala si necontrafacuta le produce isteria!
Am inteles: nu poate fi adevarat decat ce iese de la casele de productie ale RMGC!
2012-01-09 12:29:17 | Raporteaza
@sergiu:
))) imediat si CIA o sa spumege? Eu o sa zic parerea mea personala, ce ma deranjeaza. Chiar daca am mai zis-o. Si in scrisoarea asta, parerea tuturor celor din Rosia Montana care sunt de acord cu inceperea proiectului este invalidata de autor, ii face fara coloana vertebrala, incearca sa diminueze valoarea opiniei lor, dar de ce? Pentru ca au alta parere decat autorul? Pentru ca nu si-au permis sa studieze in afara localitatii sau in afara tarii? Pentru ca stiu ce vor? Sau pentru ca au ramas in localitate sperand ca va reveni activitatea economica principala care a sustinut localitatea pe toata perioada existentei sale? Nu vad niciun motiv pentru care parerea celor care vor sa inceapa proiectul sa nu conteze. Pe langa asta, sunt mai multi decat cei care nu vor sa inceapa proiectul
2012-01-09 13:37:08 | Raporteaza
Postacii platiti, mars de aici ca-mi vine sa vomit de la asa zisele voastre comentarii care put de la o posta a PR gretos de multinationala. Doamne cum pot banii sa franga orice coloana. Chiar nu va dati seama cat de rau poate face o asemenea exploatare sau nu mai conteaza pt ca voi sunteti din Buc sau mai stiu eu de unde dar in nici un caz din zona respectiva. Dar ma opresc aici pentru ca nu are rost sa-mi pierd timpul cu voi si nici nu exista destule cuvinte ca sa va injur. Impacati-va cu gandul ca exploatarea asta nu va avea loc niciodata si nu mai macaniti zadarnic.
2012-01-09 21:05:08 | Raporteaza
Vaaai, te miros de la o posta. Mars tu Dragos, ca stiu cine esti de fapt. Ai intors strategia? Te prefaci acum ca esti din opozitie ca sa mai scada inversunarea impotriva voastra. INcredibila strategie
))
2012-01-09 23:28:54 | Raporteaza
@zavalita: platae la nr de postari sau pe zi?????
2012-01-10 21:34:11 | Raporteaza
va bag pl’n gat de franti
2012-01-10 22:03:54 | Raporteaza
Proiectul minier se va intinde pe 10 ani, adica exact atat cat au scutire de taxe. Apoi vor pleca imediat. Eventual vor si baga firma in insolventa ca sa se spele pe maini in privinta raspunderii cu privire la mediului. Si atunci cine iese in castig? Ce va fi dupa la Rosia Montana si in imprejurimi?
2012-01-11 13:03:48 | Raporteaza
De peste 2000 de ani se face minerit ia Rosia si Rosia Montana inca exista. In 10 ani n-o sa mai existe nimic decat munti de steril si iazuri de cianuri. Dezvoltare durabila se poate face doar in mediu ecologic.
2012-01-11 13:15:59 | Raporteaza
in primul rand..sa nu pierdem timpul…va fhut mortii vostri japitelor de la rmgc-ul mortilor mamii voastre!
cu voi n-are rost sa vorbesc politicos!
2. il blestem pe nefericitul care va da ok-ul pt proiectul rmgc, sa isi vada toti apropiatii murind de cancer!!!! il blestem din neam in neam in veacul vecilor!!!!!!
2012-01-11 15:20:02 | Raporteaza
@Antonia: Chiar din contra persoana exista si e cat se poate de reala.Mai sunt si oamenii care nu se vand pt bani si care pot sa ia decizii singuri fara a fi ajutati de miraculoasa companie.
2012-01-12 11:31:54 | Raporteaza
Buna ziua,
Ma numesc Andra Patru, am 24 de ani, m-am nascut si am trait la Rosia Montana, pana la 18 ani, cand am plecat la facultate. In prezent, lucrez ca si inginer de mediu, in Sebes.
Am hotarat sa raspund acestei marturii a domnisoarei Cobori, deoarece unele lucruri spuse, nu mi se par relevante, altele nu sunt corecte, dar mai ales, nu toate sunt adevarate.
Te referi, domnisoara Cobori, la ‘un loc saracit fortat’, si nu inteleg relevanta cu subiectul in cauza. Oare vrei cumva sa spui ca aceasta companie este responsabila de saracirea acestui loc ? Poate ca ar fi mult mai bine daca ai explica unele expresii pe care le folosesti in marturia ta, daca vrei cu adevarat sa fii considerata sincera, dar mai ales obiectiva. Ii faci cersetori pe cei care si-au dorit un loc de munca, si au apelat la RMGC pentru a il obtine. Dar oare nu toti oamenii de pretutindeni isi cauta un loc de munca ? Asta inseamna in opinia ta ca toti suntem cersetori ? Tu, ca si absolventa de studii superioare, daca iti cauti un loc de munca, si aplici pentru acesta, esti oare considerata o cersetoare ?
Cand spui ‘banul fără muncă în schimbul unei case, al unui pom sau … mormânt din cimitir’, nu iti este putin jena sa iti jignesti consatenii intr-un asemenea hal? Adica acele case pe care si le-au vandut, nu au fost facute prin truda si prin munca? Tu asa crezi, ca au primit banii degeaba? Mai mult, cine a primit bani pentru morminte in Rosia Montana? Faptul ca au stramutat osemintele, nu inseamna ca au primit si bani pentru asta. In momentul in care sustii ceva, prezinta si dovezi, pentru ca stii bine, sau macar ar trebui sa stii, ca afirmatiile fara dovezi nu sunt prea bine vazute si mai ales, nu sunt acceptate cu usurinta de cei in cauza.
Cand vorbesti despre ‚cei cu reale capacităţi de uitare a propriei verticalităţi’, care ‚ajunseseră chiar directoraşi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce în limba română’, la cine te referi oare? Din nou, ma simt fortata sa iti cer explicatii. In primul rand, domnisoara Bianca, cine te indreptateste pe tine sa te referi la propria verticalitate a unei persoane? Oare cine esti tu, ca sa iti dai cu parerea despre verticalitatea celorlalti? Nu cred ca esti in masura sa stabilesti principiile de viata ale tuturor. Consider ca iti poti stabili principiile propri de viata, poti sa te abati sau nu de la ele, este clar libera ta alegere. Dar asta nu inseamna ca poti sa alegi si pentru ceilalti. Asa ca evita folosirea expresiilor gen ‚propria verticalitate’ in momentul in care te referi la persoane straine de tine. Nu ai de unde sa le cunosti principiile de viata, si mai mult, chiar daca le-ai cunoaste, nu iti da nimeni dreptul de a le diseca si de a le judeca.
Din cate observ ai o parere foarte proasta despre locuitorii Rosiei Montane, loc pe care il numesti acasa. Altfel, cum ai putea sa sustii faptul ca existau anumiti ‚directorasi’ care nu isi stiau traduce in limba romana functia? Folosesc acest cuvant, pentru ca totusi, suntem romani, suntem rosieni, si mai ales patrioti, sau nu asta vrei sa subliniezi in marturia ta? De ce nu lasi atunci expresiile folosite din alte limbi, si nu vorbesti pe intelesul tuturor? Sa nu care cumva sa existe cineva, care sa nu inteleaga ce inseamna ‚job description’, pentru ca, in opinia ta, se poate si asta, nu?
‚Povestea de ansamblu a localităţii e cunoscută de toată lumea, însă poveştile mărunte ale oamenilor săi sunt trecute forţat în anonimitate de câte o strategie de marketing scumpă, şi totodată ridicolă, ce scoate în faţă roboţei fabricaţi, cu poveşti false şi vieţi vândute.’ – cine este trecut in anonimitate domnisoara Bianca? Oare nu cumva toti locuitorii din Rosia Montana isi exprima intr-un fel sau altul parerea? Toata lumea are dreptul la libera exprimare, motiv pentru care s-au constituit atatea asociatii non-guvernamentale in Rosia Montana. Sunt atatea emisiuni televizate, in care sunt invitati oameni cu pareri diferite! Cum poti sa spui ca exista povesti trecute fortat in anonimitate? Din nou jignesti, in momentul in care iti faci consatenii ‚robotei fabricati, cu povesti false si vieti vandute’! Nu mai spune ca pentru cateva sute de euro si un loc de munca, oamenii apar la televizor si spun tot ce se vrea a fi spus! Oamenii isi spun povestea vietii. Spun cat de greu traiesc acolo, si ce asteptari au de la viata! Isi spun parerea proprie si personala!
Da, sunt tineri din localitate, care sunt dependenti de aceasta companie. Si aceasta pentru ca nu toata lumea are posibilitati materiale sa se stabileasca in alta parte. Sunt si tineri care prefera viata de acolo, prefera evolutia in acea zona, nu isi doresc sa studieze in Bucuresti, sau in SUA, sau in oricare alta parte. Isi doresc o viata acolo! Doresc dezvoltare durabila in zona, doresc un loc de munca, doresc dreptul la viata. Iti este usor sa vorbesti din confortul Bucurestiului, dar mergi si stai la Rosia Montana, mergi si incearca sa iti cauti un loc de munca acolo, daca tot spui ca este acasa!
Acel pesimism al oamenilor, la care tu te referi, este de fapt la nivel national, mondial chiar, pentru ca nimeni nu mai are siguranta viitorului. Nu doar rosienii sunt pesimisti! ‚Credinţa în propria libertate şi putinţă de a realiza lucruri de durată’, nu este sfaramata doar la nivelul Rosiei Montane. Vedem cu totii, dar mai ales simtim cu totii situatia la nivel mondial in care ne aflam.
Vorbesti despre fostul tau coleg, si sustii ca, spre deosebire de tine, care ai avut alte posibilitati datorita parintilor, vrea sa fie miner. Din nou vorbesti in necunostinta de cauza, bazandu-te pe faptul ca oamenii citesc marturia ta, si se multumesc cu atat, fara sa verifice. Fostul tau coleg, spune clar in ‚scrisoarea lui’ ca este student, si ca vrea sa devina INGINER MINER, nu MINER, asa cum sustii tu cu atata hotarare! Si dupa cum spuneam mai devreme, ai aici si dovada: scrisoarecatrer../. Imi place sa dovedesc ceea ce spun , cu lucruri precise, dar mai ales adevarate.
Si, discutand acum despre ‚mica ta greseala’, cum ca fostul tau coleg ar fi vrut sa devina miner. Este oare asta o rusine???? De cand este o rusine sa muncesti? Oare nu ne tragem din generatii si generatii de mineri? Oare familia ta, din ce a trait pana acum? Nu tot din minerit, sau activitati aflate in stransa legatura cu mineritul? Iti este rusine de unde ai plecat si de aceea subliniezi atat de apasat diferenta intre tine si fostul tau coleg?
Toti cei care au plecat pana acum de la Rosia Montana, au plecat in urma unei decizii personale, pentru ca nimeni nu i-a fortat sa plece. Au luat aceasta hotarare, gandindu-se tocmai la viitorul lor si al copiilor lor!
‚Roşienii nu scriu de obicei scrisori către România, nu imploră ajutor, nu cred în locuri de muncă ce nu vor exista niciodată, nu îşi deplâng la televizor soarta ce ei şi-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar să fie lăsaţi în pace, să-şi crească copiii şi să îmbătrânească în unicul loc în care concep că ar putea să o facă.’ – cu asta vrei oare sa spui ca cei pe care ii vedem in mass-media prezentandu-si povestile de viata, nu sunt rosieni? Sau ce vrei sa spui cu asta? Te referi oare la faptul ca nu ar fi rosieni adevarati? De ce? In aceasta situatie, tu, care traiesti atat de departe de Rosia Montana, si iti dai totusi cu parerea despre anumite aspecte de acolo, fara sa faci ceva concret in privinta asta, esti o rosianca adevarata?
Cum este salvata Rosia Montana prin Fan Fest? Cu o serie de pasionati de muzica, ce vin sa participe la concerte? Sau, poate te referi ca asa se face cunoscuta problema localitatii? Am participat si eu la una din editiile Fan Fest-ului, si am vazut cum era salvata Rosia Montana, nu cred ca e nevoie sa explic. Cine a fost acolo, ma intelege. Da, intr-adevar, Rosia Montana, este salvata prin restaurarea cladirilor de patrimoniu. Dar, cine face oare aceste restaurari? Sau te referi cumva la singura cladire semi – restaurata de acei ‚rosieni adevarati’ pe care ii admiri atat de mult? Eu ma refer la toate celelalte cladiri de patrimoniu restaurate cu ajutorul RMGC.
Iar cat despre sosetele crosetate la care te referi, sunt oameni care traiesc cu adevarat greu in Rosia Montana! Nu toti au posibilitatile tale, motiv pentru care, cu totii avem dreptul sa alegem in viata calea care sa ne ajute sa ne depasim conditia.
Cuvintele marete pe care le-ai folosit in marturia ta, nu ajuta Rosia Montana, dar faptele concrete o fac! Citand-o pe domnisoara Ioana: ‚Daca vrei sa demonstrezi ceva, fa ce stii sa faci si ce ai invatat sa faci dar nu la Bucuresti unde oportunitatile curg, ci la Rosia Montana unde este o adevarata provocare.’. Abia atunci inseamna ca ai facut ceva pozitiv pentru acel loc pe care il numesti acasa, dar de unde totusi ai plecat, in cautarea unei vieti mai bune.
Cu respect,
Andra Patru
2012-01-13 14:56:36 | Raporteaza
Bine Gabi daca tu spui ca vrei la R.M.dezvoltare durabila ai dreptate,dar o dezvoltare durabila dupa pregatirea mea nu inseamna doar 20 ani,apoi potopul sute de ani,vezi aici este HIBA.
2012-01-17 21:32:10 | Raporteaza
Nu inteleg de ce atat polemica, de ce atatea rautati si de ce atata darzenia de ambele parti si mai ales din partea sustinatorilor companiei!?
De ce nu se pun toate ideile pe masa de ce nu se incearca o alta cale, de ce nu terminam cu tertipurile si cu vrajeala de marketing care sa dea bine si sa incercam sa facem ceva care sa multumeasca pe toata lumea?
Cine zice ca la Rosia Montana nu trebuie sa se faca minerit, greseste, trebuie minerit, e nevoie de un proiect, dar nu in conditiile de fata in care stralucirea filoanelor si interesele au orbit pe toata lumea.
Proiectul prezentat are multe bube si incearca totusi sa mearga mai departe, acoperind totul intr-un fundal roz si infloritor. Daca totusi cuiva ii pasa de ce nu s-a incercat reabilitarea si filtrarea actualelor ape acide care zi de zi ajung in Aries, de ce se investeste doar in ceea ce e mai usor, in cladiri si monumente care ulterior sa poata fi folosite tot in interes propriu!?
Ne omoram cu mesaje pe net, dar cand e vorba de o dezbatere nimeni nu stie sa asculte sa cedeze sau sa primeasca sfaturi…
2012-01-18 17:27:54 | Raporteaza
Asa cum zicea si MOTUL….lumea uita ca de fapt se vor angaja doar o mana de oameni….in realitate….
La inceput vor fi cateva sute…dar dupa ce porneste “Magaoaia….” vor mai fi 100-150 parca asa ziceau….
Deci unde sunt acele locrui de munca ….multe pentru restul prostimii care cred ca o sa se imbogateasca peste noapte….?
Cei care s-au mutat pe langa Cluj..sau unde le-au facut case…din ce traiesc acum? Daca nu le-au asigurat si un loc de munca….in cativa ani….vor vinde casele si vor ramane pe drumuri….ca nu vor avea cu ce sa le intretina…sa plateasca curent, apa …utilitati….ei in casele din care au venit plateau doar Lumina…daca nu o furau….ca nu aveau cu ce plati…dar AVEAU PAMANTUL pe care cu mai mult sau mai putin efort…puteau sa il munceasca….chit ca faceau fan si cresteau o vaca…o oaie…aveau barnza, lapte si aveau cu ce supravietui….acum ce vor face?
Iar ceilalti care nu vor fi angajati ce vor face? Cu ce se vor alege…cand o sa realizeze ca au ramas pe dinafara…. o sa fie prea tarziu…
Oameni buni stiu ca e greu…dar treziti-va…..macar in ultimul ceas….
NU CREDETI CA O COMPANIE STRAINA sau chiar nationala….care vine sa investeasca nu vine in interesul local….rar sa existe pe undeva asa ceva….in 99% din cazuri interesul e PROFITUL…ceea ce gandind logic e normal….RESTUL E PRAF IN OCHI….ca sa inchida gurile carcotasilor ….
Ar trebui mai mult explicat oamenilor de acolo ca nu vor avea atat de mult de castigat…si sa nu se gandeasca doar la momentul de fata…ci ca si parintii lor..sa se gandeasca asa cum spun si prin videoclipurile din reclame le de la TV sa se gandeasca CE VA RAMANE COPIILOR LOR. 20 de ani inseamna o nimica….fata de 100-200 poate 300 de ani….ce vor primi generatiile viitoare…un nou CERNOBAL ? Sa ne uitam un pic peste granita….uramtorii 50.000 de ani nu se va mai putea sta in zona…afectata…care e de marimea miilor de km patrati…..
Restul…..e tacere….
2012-02-21 10:24:08 | Raporteaza
La Rosia Montana se pregateste un tun de ZECI DE MILIARDE DE EURO !!! Acolo sunt vreo 340 de tone de aur si citeva mii de tone de argint !!! ” Canadienii ” , in realitate niste hoti Romani , vor 96 % , iar noua ne dau …..4 % ! Exploatarea va dura vreo 15 ani , asa ca minerii aia care ” vor sa munceasca ” nici macar nu vor apuca sa iasa la pensie ! De acord ca au o viata grea , fara perspective , dar in situatia lor , in tara asta sunt sute de mii de oameni ! De ce nu exploatam noi aurul ? Sa vina ” canadienii ” sa munceasca , asa cum se duc altii la Arabi in Golf , aurul este al nostru , nu avem voie sa ne batem joc de aceasta bogatie ! Acest aur poate e ultima sansa pt . salvarea Romaniei !
2012-04-18 14:19:53 | Raporteaza
Cred ca acest site este singurul unde sunt postate toate comentariile , pe alte site-uri , sunt sterse toate cele contra si postate doar cele pro ! Parerea mea , guvernantii , formati in 22 de ani de democratie , vor pune botul , vor incasa o spaga de citeve milioane de Euro , si vor vinde Rosia Montana ca si Petromul , pe mai nimic , si uite asa se alege praful de aceasta bogatie imensa care ne-a dat-o Dumnezeu ! OPRITI JAFUL DE LA ROSIA MONTANA !
2012-04-18 19:52:58 | Raporteaza
Am luat o plasa cu PETROM , nu ne-am invatat minte ? Acum , petrolul nostru , muncitorii nostri , platiti cu 2-300 de Euro / luna ,ca in Africa , in tara noastra , Austriecii pleaca la Viena cu sute de milioane de Euro profit / an , iar noi nu mai putem scoate masina din garaj !
2012-04-18 19:58:23 | Raporteaza
De ce totul este ” secretizat ” ?! Ce nu avem voie sa stim ? Ca vor ” canadienii ” sa ne traga o teapa de prima mina ? De ce nu se face public , concret , cit se va investi , cit vor lua ” canadienii ” , cit vom lua noi ???!!! Ce salarii vor avea minerii , 2-300 de Euro , ca toata lumea din Romania , adica leafa de sclav ? Chiar nu ne-am saturat sa-i pupam in fund pe toti hotii ??!!! E aurul nostru , acolo sunt zeci de miliarde de Euro , noi punem conditii , daca nu va convine , valea , cautati alti fraieri !
2012-04-18 20:04:50 | Raporteaza
Sa nu uitam , exploatarea aurului inseamna munti defrisati , dinamitati , concasati , facuti praf , iazuri cu cianuri , un peisaj apocaliptic , care nu va mai fi refacut NICIDATA ! Aurul se va termina in 15 ani , iar ” canadienii ” vor pleca sa-i fraiereasca si pe altii ! Noi vom ramine aici , unde suntem de 2000 de ani , cu o mentiune , vom fi mult mai saraci decit in urma cu 15 ani ! Atunci sa-i vad pe aia care acum ” vor sa munceasca ” !!!
2012-04-18 20:11:46 | Raporteaza