RSS Feed

Scurte: cine câștigă cu PSD, pilonul 2, șaorma și apa, Dragnea energizat

vezi toate articolele de
22 May la 10:54 120 comentarii 2 vizualizari.

Câteva scurte, să nu amorțim în front de la atâta irelevanță a dezbaterilor publice:

Cine câștigă cu PSD. Să începem cu axioma ultimilor ani de guvernare PSD. Ai bani, rente, afaceri? Cât a fost PSD ai câștigat și mai mult cu mai puțin efort. Inegalitățile între tine, ăla cu bani, și restul boilor s-au adâncit. Și mai poți și să strigi anti-PSD. Ideea e că PSD a scăzut serios impozite, a impus niște glume de constrângeri pentru angajatori (mărirea salariului minim și o presiune oarecare pe salarii prin obligativitatea – mai fermă!? sau cum să-i spun? – a contribuțiilor), a mutat toate contribuțiile pe muncă, că doar de la angajat trebuie să storci pentru stat, bagă ajutoare și pentru companii mari și pentru ălea mici, a ajutat unii bugetari, ceea ce e bine, dar a mărit salariile în mod inutil unor bugetari care aveau oricum salarii foarte mari (adică înțeleg sănătate educație, nu înțeleg servicii, unele sarii de prin administrație etc.). Pe scurt, dacă ai avut bani, PSD ți-a adus și mai mulți; dacă n-ai avut și lucrezi în privat, PSD ți-a slăbit puterea de cumpărare prin decizii idioate și nepăsare.

Pilonul 2. Iar a început tămbălăul cu pilonul 2. De ce atâta nervozitate? Pentru că e lobby puternic, niște companii fac totuși bani grămadă din bani culeși prin lege de la salariați; și apoi se vaietă că fără pensiile astea nu mai pot ei face investiții pe bursă, eventual în companii care dețin trusturi de presă. Dreapta urlă că ”nu mai au bani de pensii”!, ăsta e argumentul suprem – eu cred că e de la faptul că nu mai sunt bani să ne prefacem că există bursă în România. Presei îi place lobbyul și antipesedismul în orb. PSD-ul în schimb e din nou un monument de lașitate. Asumați-vă schibarea clară pentru pilon doi opțional și cu asta basta. Spuneți că, da, ați mărit salariile, nu mai sunt bani de pensii, ne trebuie banii ăia, explicați cum poate fi făcut, oricum multă lume va opta pentru varianta pilonul 1, și cu asta basta. NU, noi facem ”dezbateri” care sunt de fapt declarații scăpate de prin biroul lui Dragnea, dup-aia trântim o tâmpenie ca la mutarea contribuțiilor, peste noapte, și gata, am mai guvernat olecuță. Dreapta e prea transparent lobbystică, dreapta PSDistă e prea lașă ca să-și asume și chestii logice, cum ar fi că vor să lase opțiunea unei pensii administrate privat doar pentru ăia cu bani, pentru că ceilalți oricum n-au niciun interes.

Șaorma și apa. A murit un copil de la o șaormă. Acum vreo două săptămâni am aflat că erau doi ”producători de gheață” care probabil luau apa din șanț și distribuiau gheața în cele mai mari rețele de supermarketuri. De fiecare dată ANPC a ieșit și a încercat să nu dea public numele producătorilor și distribuitorilor, a făcut tot posibilul să bagatelizeze cazul. În cazul șaormeriei au anunțat că au fost în zonă și au amendat alți fraieri cu fast-food, dar la ăștia de unde a pornit toxiinfecția n-au găsit deschis. Intră apoi în scenă DSVSA și spun că au controlat, nu spun când, mai mult ca sigur la câteva zile de la moartea copilului, nu erau gata toate analizele, dar ei sunt foarte siguri că nu e de la acea instituție. Acum, nu acuz din oficiu șaormeria, dar ai părinți intoxicați, copil intoxicat (asta au spus medicii), sunt totuși primii suspecți, nu se poate să vii din partea statului și să ai o singură grijă: să-i disculpi. La fel s-a întâmplat și cu gheața cu tot felul de bacterii periculoase: șeful ANPC nu știa cum să nu le spună numele. Statul român nu reglementează, protejează businessul de posibilele neajunsuri create de cetățeni care mor sau se îmbolnăvesc ca proștii.

Dragnea energizat. Spre satisfacția presarilor și atârnătorilor la bani guvernamentali, de vreo lună Dragnea e și mai agresiv mai ”luptător”. Asta nu poate să ne indice decât intenții diversioniste și mai babane. Ăștia îi dau cu coaliția pentru familie, Trump, Israel, în timp ce fac bani în grup la nivel mare. Cum spuneam în axioma de mai sus, PSD își consolidează o bază electorală serioasă pentru elite diverse, nu vă luați după câțiva nemulțumiți de Pipera, care sunt nemulțumiți din motive de status – nu-ți place PSD așa cum n-asculți manele în team building. Dragnea cel nervos o arde cu ”antisemitism instituțional”, îi acuză pe Orban-Iohannis de kgb-ism, tot plănuieșt eun miting mare ba antigay, ba pro-Dăncilă. Plângerea lui Orban e o tâmpenie, dar nu e antisemitism, să fim serioși. Numai abureli. Cred că agresivitatea și ”bărbățeala” asta îi e mai curând adresată doamnei Firea, care e clar pusă să ia președinția, în timp ce Dragnea a cam tăcut chitic în ultimul an.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Facebook Post to StumbleUpon

 

120 comments

Comentează


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Vezi aici episoadele din seria BOOKFACE!

Ce fac prietenii tăi pe Voxpublica

Ultimele comentarii

afacerea roşia montană alburnus maior alex mazilu antonescu banci basescu blaga blog Blogviu interviu Boc Bruxelles Bucuresti candidatura cianură cluj CNA comisia europeana corupţie criza CTP curtea constituțională Dan Diaconescu Dinu Patriciu educatie Elena Basescu europarlamentare experiment Facebook gabriel resources gaze de șist Gigi Becali google guvern humanitas internet iohannis Istodor Johannis kelemen hunor Liiceanu macovei Media mihai goţiu motiune Năstase obama o fraza o poza parlament Parlamentul European pdl Plesu Polirom ponta presedinte protest proteste riscograma romani rosia roșia montană Rusia securitate Senat sindicate sondaj steaua SUA suspendare Tariceanu tiff TRU UBB UE uichendist.ro unesco Vanghelie Vasile Blaga victor ponta voiculescu

© 2009 VoxPublica.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!